Decizia civilă nr. 300/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 300/R/2013
Ședința publică de la 13 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. R. G. Judecător C. -A. C. Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea contestația în anulare formulată de contestatoarea R.
G. L. împotriva Deciziei civile nr. 877/R/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimat L. L., intimat V. I. A., având ca obiect pretenții_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul contestatoarei R. G. L., avocat M. Costin și reprezentanta intimaților reclamanți, avocat Mărincaș A., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că s-a depus la dosar prin registratură la data de_ din partea contestatoarei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 185 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,2 lei, contestația fiind legal timbrată.
Se constată că la data de_ s-a depus la dosar prin registratură din partea contestatoarei răspuns la întâmpinare din care un exemplar se comunică cu reprezentanta intimaților reclamanți.
Reprezentantul contestatoarei R. G. L., avocat M. Costin solicită instanței amânarea cauzei deoarece la data de_ este fixat termen de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție și depune în acest sens citația emisă pentru acest termen, sens în care solicită acordarea unui nou termen de judecată după această dată.
Reprezentanta intimaților reclamanți, avocat Mărincaș A. solicită instanței respingerea acestei cereri.
Tribunalul după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de către reprezentantul contestatoarei.
Reprezentanții părților prezente arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea pe fond a contestației în anulare.
Reprezentantul contestatoarei R. G. L., avocat M. Costin solicită instanței admiterea contestației în anulare să constate ca dezlegarea dată pricinii în recurs, prin decizia contestata, cu consecința neanalizarii tuturor motivelor de recurs invocate prin memoriu de recurs precum si a unor erori materiale grave comise de către instanța de recurs ca urmare a confuziei in care aceasta se afla in legătura cu unele elemente ale stării de fapt.
Pe cale de consecința sa dispună anularea menționatei decizii si stabilirea unui termen in vederea rejudecarii recursului pe cale l-am declarat împotriva Sentinței Civile nr. 8485/2012 pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 12 aprilie 2012.In baza art.318C.proc.civ. invoc următoarele nulități ale deciziei contestate. Susține oral motivele expuse în scris. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților reclamanți, avocat Mărincaș A. solicită instanței respingerea contestației în anulare, formulată de contestatoarea R. G. L. în
principal, ca inadmisibilă și în subsidiar, ca neîntemeiata și nefondată și menținerea în întregime a Deciziei civile nr. U77/R/2012 pronunțata de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ ca legală și temeinica, obligarea contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionai cu prezenta cauză, în cuantum de 620 tei, reprezentând onorar avocațional. Susține motivele din întâmpinare.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Reține că prin Decizia civilă nr. 877/R/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta R. G. L. împotriva Sentinței civile nr. 8485 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost menținută în totul.
A fost obligată recurenta să plătească intimatei V. I. A. suma de 868 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
Reține că, prin sentința civilă nr. 8485/_, Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții L. L. și V. I. A. împotriva pârâtei R. G. L. , și în consecință:
A obligat pârâta să plătească în favoarea reclamanților suma de 7.898,02 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în alte procese.
A obligat pârâta să plătească în favoarea reclamanților cu titlu de cheltuieli de judecată în prezenta cauză, suma de 520 lei reprezentând 2/3 din valoarea taxelor de timbru și suma de 83 lei, reprezentând 2/3 din valoarea onorariului de avocat.
A respins cererea prin care pârâta a solicitat cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței, instanța a reținut că prin decizia civilă nr.1917/_ a Curții de Apel C., instanța a admis recursurile declarate de reclamanții din prezenta cauză și au respins cererea formulată de pârâtă în dosarul civil nr._ al Tribunalului C. (f 18-21). Prin urmare, partea care a căzut în pretenții față de reclamanți în judecata din acest recurs, revenindu-i culpa procesuală este pârâta din prezenta cauză.
Prin decizia anterior menționată, reclamanții nu au solicitat, iar instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, dar din contractul de asistență juridică nr.158/_ (f 14) și din contractul de asistență juridică nr.70/_ (f 16), încheiate între Revnic si Asociații SCA și reclamanți, rezultă că aceștia au angajat un avocat care să presteze în favoarea lor serviciile de asistență juridică constând în redactare și susținere întâmpinare în dosarul civil nr._ al Tribunalului C. și respectiv redactare și susținere recurs în același dosar. Prețul serviciilor de asistență juridică convenit prin contracte a fost în sumă de 1000 lei plus TVA și respectiv 2000 lei plus TVA și a fost achitat de reclamanți așa cum rezultă din chitanțele seria CJWMA nr.2710032 din_ și seria REV 4 nr.240 din_ (f 15, 17), emise cu ocazia achitării facturilor emise în temeiul contractelor de asistență juridică anterior indicate (f 15, 17).
Prin contractul de asistență juridică nr.157/_, încheiat între Revnic si Asociații SCA și reclamanți, părțile au convenit plata unui onorariu de succes în valoare de 2500 lei plus TVA pentru redactare și susținere întâmpinare la ordonanța președințială în dosarul nr._ (f 9), iar chitanța seria REV 6 nr.114 din_ atestă plata acestuia de către reclamanți (f 11). Prin ordonanța președințială nr.2134/_, Tribunalul Cluj a respins cererea formulată de pârâta din prezenta cauză împotriva reclamanților, astfel încât cea dintâi a căzut în pretenții ( f 12-13).
Reclamanții au depus la fila 74 și dovada taxei de timbru achitate în vederea soluționării recursului în dosarul civil nr._ al Tribunalului C. .
Instanța a reținut de asemenea că prin încheierea nr.4762/_, Î. a respins cererea de strămutare formulată de pârâta din prezenta cauză pentru strămutarea dosarului nr._ al Curții de Apel C. (f 24 și 76). Prin urmare, partea care a căzut în pretenții față de reclamanți în judecata privind cererea de strămutare, revenindu-i culpa procesuală este pârâta din prezenta cauză. Prin încheierea anterior menționată, instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată, dar din contractul de
asistență juridică nr.329/_ (f 22), încheiat între Revnic si Asociații SCA și reclamanți, rezultă că aceștia au angajat un avocat care să presteze în favoarea lor serviciile de asistență juridică constând în redactare și susținere întâmpinare la cererea de strămutare formulată în dosarul civil nr._ al Tribunalului C. . Prețul serviciilor de asistență juridică convenit prin contract a fost în sumă de 500 lei plus TVA și a fost achitat de reclamanți așa cum rezultă din chitanța seria REV 4 nr.244 din_ (f 23), emisă cu ocazia achitării facturii emise în temeiul contractului de asistență juridică anterior indicat (f 23).
Prin rezoluția nr.83/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamanții din prezenta cauză sub aspectul infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art.192, alin.1 și 2 din Codul penal și distrugere prevăzută de art.217, alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.33, lit.a din Codul penal (f 30-32), iar prin rezoluția nr.591/II/2/2010 din_, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. a dispus respingerea plângerii formulate de pârâta din prezenta cauză împotriva rezoluției nr.83/P/2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. (f 33). Prin sentința penală nr.96/_, Curtea de Apel C. a respins ca nefondată plângerea formulată de pârâta din prezenta cauză împotriva celor două rezoluții anterior menționate (f 34-35). Din cuprinsul rezoluției nr.83/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. rezultă că inițial plângerea penală a pârâtei a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub nr.6569/P/2009, fiind efectuate acte premergătoare, dar prin ordonanța procurorului din data de_ s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. în considerarea calității de notar public a unuia dintre făptuitori. Prin urmare, partea care a căzut în pretenții față de reclamanți, revenindu-i culpa procesuală în judecata privind dosarul penal nr.6569/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, declinat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. și soluționat prin rezoluția nr.83/P/2010, menținută prin rezoluția nr.591/II/2/2010 din_ a procurorului general și apoi prin sentința penală nr.96/_ a Curții de Apel C., este pârâta din prezenta cauză. Prin sentința penală anterior menționată, instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți, dar din contractul de asistență juridică nr.316/_ (f 28), încheiat între Revnic si Asociații SCA și reclamanți, rezultă că aceștia au angajat un avocat care să presteze în favoarea lor serviciile de asistență juridică constând în asistare în faza de urmărire penală în dosarul nr.6569/P/2009. Prețul serviciilor de asistență juridică convenit prin contract a fost în sumă de 700 euro plus TVA și a fost achitat de reclamanți așa cum rezultă din chitanța seria REV 4 nr.354 din_ (f 29), emisă cu ocazia achitării facturii emise în temeiul contractului de asistență juridică anterior indicat (f 29).
Potrivit art.274 aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Întrucât în toate judecățile anterior enumerate, cea care a căzut în pretenții este pârâta întrucât recursul declarat în contradictoriu cu aceasta împotriva sentinței civile din dosarul civil nr._ al Tribunalului C. a fost admis și prin urmare cererea formulată de pârâtă în același dosar civil a fost respinsă, cererea de strămutare formulată de pârâtă în vederea strămutării aceluiași dosar a fost de asemenea respinsă și plângerea penală a pârâtei împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. a fost și ea respinsă, acesteia îi revine și obligația de a achita cheltuielile de judecată suportate de partea adversă. În acest caz reclamanții sunt părțile adverse, iar cheltuielile de judecată efectuate de aceștia cu ocazia proceselor mai sus menționate constau în onorariile de avocat în sumă de 1190 lei izvorât din contractul de asistență juridică nr.158/_ (f 14), în sumă de 2380 lei izvorât din contractul de asistență juridică nr.70/_ (f 16), în sumă de 595 lei izvorât din contractul de asistență juridică nr.329/_ (f 22), în sumă de 3713,22 lei izvorât din contractul de asistență juridică nr.316/_ (f 28) și valoarea taxei de timbru pentru recurs în sumă de 19,8 lei, valoarea totală a cheltuielilor fiind în sumă de 7898,02 lei.
Pentru că nici art. 274 din codul de procedură civilă și nici alt text legal nu limitează dreptul părții care a câștigat procesul de a solicita cheltuielile de judecată exclusiv în cadrul procesului pentru care ele au fost efectuate, esențială fiind doar culpa procesuală, instanța reține că cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtei pentru
suma mai sus determinată vizează o creanță certă, lichidă și exigibilă, caracteristici care se desprind din înscrisurile depuse la dosar.
Analizând apărările pârâtei, instanța a reținut că cele privind suma anterior menționată sunt neîntemeiate, întrucât reclamanții nu au renunțat la cheltuielile de judecată în nici unul dintre procesele care le-au cauzat și faptul că aceștia nu le-au solicitat în acel cadru procesual nu echivalează cu renunțarea la aceste pretenții. Instanța reține de asemenea că nefiind solicitate, instanțele nici nu s-au pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată și pentru că instanța nu a pronunțat nici o soluție sub acest aspect, nici de admitere și nici de respingere, nu poate fi vorba nici de putere de lucru judecat și nimic nu împiedică părțile să ceară cheltuielile de judecată pe cale separată dacă sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale și cererea este formulată în interiorul termenului de prescripție.
Instanța a reținut totodată că data achitării onorariului de avocat este irelevantă cât timp părțile contractului de asistență juridică l-au convenit anterior procesului și în vederea prestării unor servicii de natură juridică pe care le implică procesul respectiv, fără a-l condiționa de rezultatul procesului. Faptul că părțile au convenit un termen pentru executarea obligației de plată a onorariului nu transformă automat onorariul avocațial obișnuit într-un onorariu de succes, acesta din urmă fiind condiționat de rezultatul concret al procesului. În speță, instanța reține că onorariile de avocat incluse în suma totală de 7898,02 lei nu prezintă caracteristicile unor onorarii de succes care sunt definite ca fiind acele onorarii ce recompensează rezultatul procesului, ci constituie onorarii avocațiale obișnuite care recompensează serviciile juridice prestate de avocat independent de rezultatul procesului chiar dacă obligația de plată a acestora este afectată de un termen convenit prin contract.
În privința apărării pârâtei în legătură cu onorariul prevăzut de contractul de asistență juridică nr.316/_ (f 28), instanța a reținut că prin acest contract părțile au convenit ca avocatul să asiste reclamanții în faza de urmărire penală în dosarul nr.6569/P/2009. Întrucât la data semnării contractului, părțile nu puteau cunoaște care va fi soluția procurorului în dosarul penal indicat în cuprinsul contractului și în care reclamanții aveau nevoie de serviciile avocatului, instanța apreciază că noțiunea de
"fază de urmărire penală"; inserată de părți în contractul de asistență juridică trebuie interpretată într-un sens mai larg și că este absolut irelevant faptul că în dosarul penal din discuție procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale atâta vreme cât împotriva reclamanților a fost formulată o plângere penală înregistrată inițial sub nr.6569/P/2009 indicat în cuprinsul contractului, apoi a fost formulată o plângere împotriva rezoluției prin care a fost soluționată plângerea penală și ulterior în temeiul art.2781din Codul de procedură penală, împotriva soluțiilor din ambele rezoluții date de procurori a fost formulată o plângere soluționată de instanța de judecată prin sentința penală nr.96/_ a Curții de Apel C., iar reclamanții au beneficiat de asistență juridică în baza contractului de asistență juridică nr.316/_ în care a fost indicat tocmai nr.dosarului penal în care s-a pronunțat rezoluția procurorului atacată de pârâtă și soluționată definitiv prin sentința penală nr.96/_ a Curții de Apel C. conform căreia, pârâta a căzut în pretenții în fața reclamanților.
Instanța a apreciat însă că apărările pârâtei sunt întemeiate în privința onorariului de succes stabilit prin contractul de asistență juridică nr.157/_ ( f 9) și în privința sumei de 50 lei achitată de reclamanți cu titlu de onorariu executor pentru expediere notificare.
Sub aspectul onorariului de succes, instanța a considerat că într-adevăr onorariul de succes nu trebuie impus părții care a pierdut procesul întrucât acest tip de onorariu nu este absolut necesar pentru acoperirea nevoilor juridice procesuale indispensabile părții care l-a promis, ci are un pur caracter voluptoriu, constituind doar o apreciere și recompensare suplimentară a muncii prestate efectiv de către avocat. În acest sens, instanța are în vedere art.1, alin.1 din Legea nr.51/1995 raportat la art. 2, alin.2 din Statutul profesiei de avocat potrivit cărora, în exercitarea dreptului la apărare recunoscut și garantat de Constituția României, republicată, de lege, de pactele și de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul și obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiție, pentru un proces echitabil și soluționat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de
calitatea părților. Prin urmare, orice avocat are obligația de a depune toate diligențele profesionale legale în vederea instrumentării cu succes a oricărui proces, independent de existența sau inexistența clauzei onorariului de succes. De altfel, nu numai faptul că plata onorariului de succes nu poate avea loc decât după finalizarea procesului, ci mai ales faptul că însăși existența acestui onorariu este afectată de condiția suspensivă a câștigării procesului, plasează această categorie de onorariu în afara cadrului procesului, excluzându-l astfel din categoria cheltuielilor de judecată, adică acelor strict necesare desfășurării judecății.
În privința sumei de 50 lei achitată de reclamanți cu titlu de onorariu executor pentru expediere notificare, instanța a reținut că deși reclamanții au inclus și această cheltuială în rândul celor de judecată, sfera cheltuielilor de judecată este determinată doar de acele cheltuieli strict necesare desfășurării judecății, deci procesului, or notificarea este un act extraprocesual și prin urmare extraprocesuale sunt și cheltuielile aferente îndeplinirii actului. Nimic nu va putea împiedica însă reclamanții să solicite această sumă cu alt titlu și în alt temei pentru repararea unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită.
Acestea sunt motivele pentru care instanța nu a inclus în ansamblul cheltuielilor de judecată cuvenite reclamanților, nici onorariul de succes stabilit prin contractul de asistență juridică nr.157/_ și nici suma de 50 lei achitată de reclamanți cu titlu de onorariu executor pentru expediere notificare.
Pârâta R. G. L. a declarat recurs în termen împotriva sentinței
, solicitând modificarea sentinței atacate in sensul respingerii in totalitate a cererii introductive de instanța ca fiind neîntemeiată.
Solicită totodată obligarea reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare recursului pârâta a invocat următoarele motive de nelegalitate a sentinței atacate:
Prin întâmpinarea depusa la dosar pentru termenul din 17 noiembrie 2011 a
invocat mai multe apărări de fond demonstrând ca cererea introductiva de instanța este neîntemeiata dar prima instanța nu le-a analizat si nu le-a înlăturat motivat pe niciuna dintre respectivele apărări.
Prin consecința sentința recurata este lovita de nulitate absoluta ca fiind nemotivata.
Cat privește solicitarea reclamanților privind obligarea sa la plata sumei de 1.190 lei reprezentând onorar avocațial conform contractului de asistenta juridica nr. 158/_
, învederează ca prestația avocatului stabilita prin acel contract a fost "redactarea si susținerea întâmpinării la cererea de chemare in judecata privind anularea autorizației de construcție nr. 595/2008 in dosarul nr._ al Tribunalului C. ".
Prin Sentința Civila nr. 2234/_ pronunțata de către Tribunalul Cluj in acel dosar a fost admisa cererea introductiva de instanța promovata de recurentă si s-a dispus anularea autorizației de construcție obținută de reclamanți. Așa fiind nu se poate retine in sarcina sa o culpa procesuală in legătura cu promovarea respectivei cereri introductive de instanța, cată vreme instanța sesizata a admis acea cerere, stabilind culpa procesuala a paraților si obligarea lor la plata cheltuielilor de judecata.
Faptul ca instanța de recurs a admis recursul paraților recurenți si prin Decizia Civila nr. 1917 pronunțata la data de_ a casat in totalitate aceasta sentința este irelevant in cauza sub aspectul obligației sale de a plăti cheltuieli de judecata in recurs si, respectiv la fond, de vreme ce reprezentanta recurenților nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Împrejurarea ca recurenții prin reprezentanta lor nu au solicitat cheltuieli de judecata urmează a fi prezumat ca având semnificația juridica a unei renunțării la cheltuielile de judecata pe care erau indreptatiti sa le pretindă cu acel prilej. In aceste circumstanțe decizia data in recurs a intrat in puterea lucrului judecat si sub aspectul exonerării mele de plata cheltuielilor de judecata in acel dosar.
Aprecierea judecătorului fondului din considerentele sentinței recurate (pagina 5, alin 2 teza finala) in sensul ca "nimic nu împiedica părțile sa ceara cheltuieli de judecata pe cale separata daca sunt indeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale si cererea este formulata in interiorul termenului de prescripție " pare șocanta.
Intr-adevar exercitarea de către oricare dintre părțile litigante a liberului acces la justiție recunoscut tuturor persoanelor fizice sau juridice prin Constituția României si prin Convenția Europeana a Drepturilor Omului da expresie unui drept fundamental al omului si din acest motiv nu poate fi considerata ca fiind o fapta ilicita susceptibila sa antreneze răspunderea civila delictuala nici chiar atunci când cererea introductiva de instanța este respinsa ca neintemeiata, aceasta cu atât mai mult in cazul dat când prima instanța a admis acțiunea in justiție promovata de reclamanta ca fiind intemeiata iar numai instanța de recurs a apreciat ca respectiva cerere introductiva este neintemeiata.
Răspunderea civila delictuala este incompatibila cu actul de justiție in sensul ca fata de cel care se adresează justitiei nu poate fi antrenata
Soluția instanței cu privire la suma de 2380 lei reprezentând cheltuieli de judecată in recurs este de asemenea greșită, căci recursul a fost soluționat in data de 04 iunie 2009 iar cheltuielile aferente contractului de asistenta juridica nr. 70/2009 au fost facturate si achitate in data de 17 martie 2010. In plus, aceste cheltuieli de judecată nu au fost solicitate la judecarea recursului. Suma fiind facturata si achitata după opt luni denota caracterul ei voluptoriu, constituindu-se intr-un veritabil onorariu voluntar achitat de către reclamanții intimați, echivalent onorariului de succes. Aprecierea judecătorului fondului potrivit căreia "data achitării onorariului de avocat este irelevanta cat timp părțile contractului de asistenta juridica l-au convenit anterior procesului" este eronata.
Intr-adevar cheltuielile de judecata pot fi cerute cu ocazia judecării pricinii pe fond sau in calea de atac. Ele pot fi acordate de instanța numai in măsura in care sunt dovedite. Este motivul pentru care nu poate fi solicitat cu titlu de cheltuiala de judecata un onorar avocațial care la data judecării fondului sau a caii de atac nu este achitat.
Argumentarea mai sus expusa este valabilă si cat privește suma de 595 lei, onorar avocațial pentru cererea de strămutare care a fost achitat de către reclamanții intimați la cinci luni după soluționarea cererii de strămutare.
Un alt aspect de nelegalitate al sentinței recurate privește si obligarea sa la plata sumei de 3.713,22 lei cu titlu de onorariu avocațial achitat de reclamanții intimați pentru faza de urmărire penala in dosarele 6569/P/2009, 81/P/2009, 83P/2009 si 591/II/2/2010.
Este de observat ca acest onorariu a fost stabilit prin contractul de asistenta juridica nr. 316/2009 in suma totala de 700 euro +TVA iar respectivul contract de asistenta juridica avea ca obiect "asistare in faza de urmărire penala in dosar nr. 6569/P2009".
Numărul acestui dosar s-a modificat ca urmare a declinării competentei Parchetului de pe langa Judecătoria Cluj-Napoca in favoarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel
C. devenind nr. 83/P/2009. Este deosebit de relevant faptul ca pana in prezent in menționatul dosar nu a fost începută urmărirea penala, ceea ce rezulta atât din Rezoluția Parchetului de pe langa Curtea de Apel C. din data de 25 iunie 2010 cat si din cuprinsul Sentinței Penale nr. 96/2010 a Curții de Apel C. .
Obiectul contractului de asistenta juridica nr. 316/2009 este precis formulat, anume: "asistare in faza de urmărire penala in dosar nr. 6569/P/2009". Pana in prezent urmărirea penala nu a fost inceputa si, ca urmare, pretențiile reclamanților nu sunt exigibile pentru suma achitata ca onorar avocațial. Mai mult, se retine ca pentru acest onorariu, avocatul si-a asumat si obligația de a acorda asistenta reclamanților in fata Curții de Apel C. in dosarul de soluționare a plângerii impotriva rezoluției procurorului de neincepere a urmăririi penale. Aceasta este inexact intrucat reprezentarea pârtii vătămate ca si a făptuitorului in fata instanței de judecata presupune un mandat expres dat avocatului angajat in cauza. Din menționatul contract de asistenta juridica nu rezulta insa ca reclamanții intimați ar fi dat avocatului lor un mandat expres pentru a-i reprezenta in fata Curții de Apel C. cu ocazia soluționării de către aceasta instanța a plângerii impotriva rezoluției procurorului de neincepere a urmăririi penale data de Parchetul de pe langa Curtea de Apel C. .
Statuare din considerentele sentinței recurate potrivit căreia "noțiunea de faza de urmărire penala inserata de parti in contractul de asistenta juridica trebuie interpretata intr-un sens mai larg si ca este absolut irelevant faptul ca in dosarul penal din discuție
procurorul a dispus neinceperea urmăririi penale" este pe cat de surprinzătoare pe atât de șocanta.
Sintagma "urmărire penala" nu poate primi o alta accepțiune decât aceea pe care o da legea iar faptul ca onorariul stabilit prin contractul de asistenta juridica in discuție s- a referit la asistenta juridica in faza de urmărire penala, care nici nu a inceput in cazul dat, atesta ca prestația asumata de către avocat nu a fost executata si in consecința daca reclamanții intimați doresc sa-si recupereze suma achitata acestuia, au deplina libertate sa ceara restituirea onorariului pe care l-au executat pentru o prestație neexecutata.
In concluzie cat privește cheltuielile de judecata pe care reclamanții nu le-au solicitat instanței de judecata si ca urmare instanța nu le-a acordat, aceștia nu mai au dreptul sa le pretindă printr-o acțiune in justiție distincta intrucat hotărârea judecătoreasca dobândește putere de lucru judecat cat privește neacordarea cheltuielilor de judecata.
Pe de alta parte reclamanții nu pot solicita obligarea recurentei la plata unor cheltuieli de judecata constând in onorariile avocațiale pentru care serviciile respective nu au fost prestate, după cum ei nu por solicita nici cheltuieli de judecata care nu se încadrează in obiectul contractului de asistenta juridica incheiat de ei.
Prin întâmpinarea formulată, intimații L. L. și V. I. A. au solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta R. G. L. ca nefundat, menținerea sentinței atacate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința prin prisma motivelor și apărărilor invocate, a actelor aflate la dosar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată netemeinicia acestuia având în vedere următoarele considerente
:
Este neîntemeiată susținerea recurenților potrivit căreia prima instanță nu și-a motivat hotărârea, câtă vreme în cuprinsul considerentelor rezultă că instanța a analizat și a înlăturat motivat apărările formulate de pârâți punctuali în cuprinsul întâmpinării.
Răspunsul la apărările pârâtei este formulat de instanța la pag. 5 paragrafele 3, 4,5 la pag. 6 paragraful 2, 3 și 4. Astfel primul motiv de recurs așadar nefondat.
Nesolicitarea cheltuielilor de judecată în cursul procesului de către partea îndreptățită la recuperarea acestora, nu are semnificația renunțării la cheltuielile de judecată în lipsa unei declarații exprese de renunțare la drept, căci renunțarea la un drept trebuie să fie expresă. Astfel fiind, chiar dacă nu a solicitat aceste cheltuieli de judecată în cursul procesului ce a ocazionat aceste cheltuieli, partea îndreptățită la ele poate formula o astfel de pretenție printr-o cerere separată, înăuntrul termenului de prescripție.
Câtă vreme instanța nu s-a pronunțat asupra pretenției la cheltuieli de judecată nu se poate susține existența autorității de lucru judecat care presupune obligatoriu existența unei soluții irevocabile asupra pretenției.
Realitatea angajării cheltuielilor de judecată rezultă și este dovedită prin facturile și chitanțele depuse de reclamanți la filele 9,_ 17222325-26, 28-29)
Onorariile avocațiale au fost convenite în contractele de asistență juridică încheiat de reclamanții anterior sau in cursul proceselor.
Nimic nu împiedică avocatul și clientul să stabilească termene de plata a onorariului ulterioare finalizării procesului. Achitarea onorariului avocațial la scadența stabilită între avocat și client, chiar dacă aceasta este ulterioară procesului, nu face din onorariu o cheltuială voluptorie cum pretinde pârâta.
Art. 274 C.pr.civ. conține o formă specifică a răspunderii civile delictuale in sarcina celui ce a sesizat instanța cu o pretenție sau apărare neîntemeiată și care este obligat la plata cheltuielilor de judecată față de cel ce a angajat respectivele cheltuieli pentru a combate respectiva pretenție sau apărare.
Pârâta recurentă este obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților la soluționarea în primă instanță a cererii având ca obiect anularea autorizației de construire, chiar dacă în primul ciclu procesual pârâta recurentă a câștigat procesul, câtă vreme soluția primei instanțe a fost modificată în recurs, reclamanții devenind finalmente câștigători ai procesului.
În ce privește onorariul în sumă de 3713, 22 lei, motivele invocate sunt neîntemeiate, căci în mod evident părțile contractului de asistență juridică au urmărit formularea apărării reclamanților de către avocat în fața urmărire penală, iar împrejurarea că până în prezent nu ar fi fost începută urmărirea penală în respectivele dosare nu face nejustificată plata onorariului. Dimpotrivă, faptul că nu a fost începută urmărirea penală duce la concluzia că apărarea formulată de avocat pe seama clientului a fost prestată și eficientă.
Împrejurarea că în timp respectivul dosar de urmărire penală a suferit modificări în privința numărului de înregistrare, nu prezintă relevanță câtă vreme aceste modificări sunt independente de părțile din contractul de asistență juridică, iar litigiul la care se referă rezultă neîndoielnic.
Sumele pretinse de reclamanți cu titlul de cheltuieli de judecată sunt dovedite și rezonabile, astfel încât acțiunea reclamanților a fost corect admisă în limitele reținute de prima instanță.
Pentru motivele arătate recursul urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 304/1 C.pr.civ., păstrându-se în întregime hotărârea atacată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei V. I. A. suma de 868 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial dovedit prin chitanța de la fila 17 dosar.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea R. G. L. solicitând a constata ca dezlegarea dată pricinii în recurs,
prin decizia contestata, e consecința neanalizarii tuturor motivelor de recurs
invocate prin memoriu de recurs precum si a unor erori materiale grave comise de către instanța de recurs ca urmare a confuziei in care aceasta se afla in legătura cu unele elemente ale stării de fapt.
Pe cale de consecința sa dispună anularea menționatei decizii si stabilirea unui termen in vederea rejudecarii recursului pe cale l-au declarat împotriva Sentinței Civile nr. 8485/2012 pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 12 aprilie 2012.
În baza art.318C.proc.civ. invocă următoarele nulități ale deciziei
contestate:
Prin decizia recurata Tribunalul Cluj nu s-a pronunțat cu privire la motivul
de recurs conform cu care nu poate fi solicitat cu titlu de cheltuieli de judecata un onorariu avocațial care la data judecării fondului sau a caii de atac nu este achitat. Aceste cheltuieli pot fi acordate de instanța numai in măsura in care sunt dovedite. Este ceea ce rezulta din analiza art.274 alin.2 C.proc.civ., care condiționează admiterea cererii privind cheltuielile de judecata de dovada ca respectivele cheltuieli au fost efectuate.
De aici consecința ca, o cheltuiala care la data pronunțării hotărârii nu poate fi dovedita ca a fost făcuta nu poate fi solicitata si cu atât mai mult nu poate fi acordata.
In considerentele deciziei contestate se retine doar ca avocatul si clientul pot stabili termene de plata a onorariului chiar ulterioare finalizării procesului.
Într-adevăr, contractul de asistenta juridica este guvernat de principiul libertății convențiilor, dar aceasta nu înseamnă ca poate fi cerut cu titlu de cheltuieli de judecata un onorar avocațial care la data pronunțării hotărârii judecătorești nu a fost achitat.
A admite contrariul ar însemna sa se creeze câmp liber pentru abuzul procesual al pârtii care câștiga procesul, existând posibilitatea, care de altfel s-a dovedit a fi reala in cazul dat, ca după 8 luni, respectiv după 5 luni de la soluționarea pricinii sa se ceara pe cale separata cheltuieli de judecata pe care nu le putea dovedi ca fiind efectiv făcute la data judecării pe fond sau in calea de atac a procesului.
Subliniază faptul ca dreptul pârtii de a solicita pe cale separata cheltuieli de judecata pe care nu Ie-a solicitat cu ocazia judecării pe fond sau in calea de atac a procesului este limitat la cheltuielile care la data soluționării procesului sau a caii de atac puteau fi dovedite ca fiind făcute.
Dezlegarea data pricinii prin decizia contestata este totodată si rezultatul unor erori materiale grave comise de instanța de recurs ca urmare a unei confuzii in care aceasta s-a aflat referitor la anumite elemente ale stării de fapt.
Astfel, in considerentele deciziei recurate se retine ca "art.274 Cproc.civ.conține o forma specifica a răspunderii civile delictuale in sarcina celui care a sesizat instanța cu o pretenție sau o apărare neîntemeiata si care este obligat la plata cheltuielilor de judecata fata de cel ce a angajat respectivele cheltuieli pentru a combate respectiva pretenție sau apărare".
Așadar, culpa procesuala este o culpa specifica răspunderii delictuale, ceea ce este inexact.
Într-adevăr exercitarea de către oricare dintre părțile litigante a liberului acces la justiție recunoscut tuturor persoanelor fizice sau juridice prin Constituția României si prin Convenția Europeana a Drepturilor Omului da expresie unui drept fundamental al omului si din acest motiv nu poate fi considerata ca fiind o fapta ilicita susceptibila sa antreneze răspunderea civila delictuala nici chiar atunci când cererea introductiva de instanța este respinsa ca neîntemeiata, aceasta cu atât mai mult in cazul dat când prima instanța a admis acțiunea in justiție promovata de subscrisa reclamanta ca fiind întemeiata iar numai instanța de recurs a apreciat ca respectiva cerere introductiva este neîntemeiata.
Răspunderea civila delictuala este incompatibila cu actul de justiție in sensul ca față de cel care se adresează justiției nu poate fi antrenata răspunderea civila delictuala neexistând nimic ilicit in exercitarea liberului acces la justiție a persoanei.
Așa fiind, culpa procesuala generează in sarcina pârtii cu referire la care se retine o atare culpa obligația de plata a cheltuielilor de judecata numai atunci când este asociata cu reaua-credință a respectivei persoane in promovarea cererii introductive de instanța sau respectiv, cu culpa debitorului unei obligații in neexecutarea sau executarea defectuoasa a acelei obligații.
In cazul dat reaua-credință a contestatoarei este exclusa de vreme ce prima instanța a considerat întemeiata cererea introductiva de instanța pe care a promovata- o.
O alta eroare materiala comite instanța de recurs apreciind ca onorarul avocațial de 3.713,22 lei pentru asistenta în faza urmăririi penale este justificat deoarece sintagmei "urmărire penala" trebuie sa i se dea o accepțiune mai larga decât i- o da legea, in sensul ca ea include si actele premergătoare începerii urmăririi penale, iar pe de alta parte ca avocatul își justifica onorarul încasat prin asistenta acordata clientului in aceasta faza.
Este de subliniat faptul ca in faza actelor premergătoare avocatul nu are niciun rol, nu este chemat sa îndeplinească nicio prestație juridica, motiv pentru care obligarea contestatoarei la plata sumei de 3.713,22 lei cu titlu de onorar avocațial pentru menționata faza reprezintă de facto o situație de îmbogățire fara justa cauza a avocatului care a încasat acea suma.
Prin întâmpinarea formulată de intimații V. I. A. și L. L.
la contestația în anulare formulată de contestatoarea invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare pe care solicită să se admită și pe cale de consecința solicită instanței: respingerea contestației în anulare formulată de contestatoarea R. G. L. în principal, ca inadmisibilă și în subsidiar, ca neîntemeiata și nefondată și menținerea în întregime a Deciziei civile nr. U77/R/2012 pronunțata de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ ca legală și temeinica, obligarea contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionai cu prezenta cauză, în cuantum de 620 tei, reprezentând onorar avocațional.
În motivare se arată că prin sentința civilă nr. 8485/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr._, instanța de judecată a admis în parte cererea formulată de către subsemnații și pe cale de consecință a obligat contestatoarea să plătească subsemnaților suma de 7.898,02 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în alte procese și suma de 603 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, aferente primei etape procesuale.
Împotriva acestei soluții, contestatoarea a formulat recurs. Prin decizia civilă nr. 877/R/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, instanța a respins ca nefondat recursul declarat de contestatoare, a menținut în
totalitate sentința civilă pronunțată de Judecătorie și a obligat contestatoarea la plata de cheltuieli de judecată pentru etapa recursului în valoare de 868 lei.
Împotriva deciziei pronunțata de Tribunalul Ciuj, R. G. M. a introdus contestație în anulare, invocând art. 318 Cod Pr. Civ.. Consideră că această contestație este inadmisibilă și că toate susținerile contestatoarei sunt nefondate, pentru considerentele pe care le voR expune în continuare. Aceasta a invocat motive de nelegalitate ale hotărârii atacate care nu se regăsesc printre cele expres și limitativ prevăzute de art. 318 din Codul de procedură civilă, fiind astfel inadmisibilă calea de atac extraordinară formulată de către contestatoare.
Mai mult, argumentele aduse de contestatoare au fost susținute anterior, fiind deja contracarate de către intimați în cadrul judecării și în primă instanță și în etapa recursului și reținute și analizate pe larg în motivarea deciziei atacate.
Cu privire la primul motiv de nulitate invocat de către contestatoare, și anume că există o omisiune a Tribunalului C. de a se pronunța asupra motivului de recurs privind imposibilitatea de a solicita cu titlu de cheltuieli de judecat ă un onorariu avocațional care la data judecării fondului sau a căi de atac nu este achitat, consideră că acesta este complet nefondat.
În acest sens învederăm instanței faptul că și instanța de fond și cea de recurs și-au motivat hotărârea pe larg, pe parcursul a mai multe pagini, analizând acest argument invocat în mod repetat de către recurentă. Dintr-o simplă lectură a hotărârii contestate se poate observa cu claritate faptul că instanța de recurs a analizat toate apărările contestatoarei, punct cu punct, a motivat în fapt și în drept soluția dată, ținând cont de toate susținerilor părților. Contestatoarea a afirmat că onorariile avocațiale în cuantum de 2.380 lei și 595 lei, achitate de către subsemnații ulterior soluționării litigiilor, au un caracter voluptoriu și nerezonabil, reprezentând un onorariu de succes care nu poate fi acordat în temeiul art. 274 alin. 2 și care pe cale de consecință instanța trebuia să le respingă. În decizia contestată se reține expres (pagina 8 paragraful 9) ca răspuns la argumentele contestatoarei că "nimic nu împiedică avocatul și clientul să stabilească termene de plată a onorariului ulterioare finalizării procesului. Achitarea onorariului la scadența stabilită între avocat și client, chiar dacă aceasta este ulterioară procesului, nu face din onorariu o cheltuială volupîorie cum pretinde pârâta". Astfel, instanța de recurs a concluzionat faptul că aceste onorarii achitate ulterior finalizării litigiilor pentru care au fost percepute nu echivalează cu faptul că ele nu existau la momentul soluționării acestora, ci semnifică faptul că exista un termen de achitare a acestora mai îndelungat.
Asupra acestui aspect s-a pronunțat chiar și instanța de fond care și-a motivat soluția dată în paragraful 4 al paginii 5, menționând că "faptul că părțile au stabilit un termen pentru executarea obligației de plată a onorariului nu transformă automat onorariul avocațial obișnuit într-un onorariu de succes, acesta din urmă fiind condiționat de rezultatul concret al procesului. în speță, instanța reține că onorariile avocațiale incluse în suma totală de 7.898,02 lei (printre care și cele mai sus menționate) nu prezintă caracteristicile unor onorarii de succes _, ci constituie onorarii avocațiale obișnuite care recompensează serviciile juridice prestate de avocat independent de rezultatul procesului, chiar dacă obligația de plată a acestora este afectată de un termen convenit prin contract."
Pe cale de consecință, în mod evident, susținerea contestatoarei este nefondată și are rolul de a induce instanța în eroare prin prezentarea inexactă a faptelor. Instanța de recurs s-a pronunțat asupra motivului invocat prin prezenta contestație, iar o eventuală nemulțumire față de soluția dată nu poate fi valorificată pe baza art. 318 Cod Pr. Civ. în lumina celor mai sus expuse, în mod evident motivul invocat de contestatoare nu se numără printre motivele de contestație în anulare prevăzute în art. 318 din Codul de procedură civilă, din această perspectivă contestația în anulare fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește al doilea motiv de nulitate invocat de către contestatoare, și anume că instanța de recurs a comis mai multe erori materiale în reținerea elementelor de fapt, opinăm că și acesta este nefondat în principal din prisma faptului că aceasta folosește sintagma de "eroare materială" fără a dovedi în același timp și o înțelegere a conceptului juridic.
Astfel, contestatoarea consideră că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială prin faptul că a susținut că culpa procesuală este o culpă specifică răspunderii delictuale. Acesta consideră că răspunderea civilă delictuală este incompatibilă cu actul de justiție, neexistând nimic ilicit în exercitarea liberului acces la justiție a persoanei. O a doua eroare materială la care contestatoarea face referire este aprecierea instanței de recurs că onorariul avocațional pentru asistență în faza urmăririi penale este justificat. Ambele presupuse erori materiale ale instanței de recurs nu sunt de fapt de ordin procedural ci doar au dus la un deznodământ nefavorabil contestatoarei, putând reprezenta în cel mai rău caz doar erori de judecată (fără a fi cazul de față).
În cazul în care instanța apreciază prin absurd că susținerile contestatoarei îndeplinesc condițiile pentru a reprezenta greșeli materiale, acestea au fost invocate și în fața instanței de fond, iar pentru a fi aplicabil art. 318 Cod Pr. Civ. este necesar ca greșelile materiale să fi fost săvârșite de instanța de recurs, nu analizate de aceasta, ca urmare a invocării lor în fața acesteia, împotriva hota rării de fond. în același sens, s-au pronunțat constant și instanțele de judecată.
Contestatoarea a folosit aceleași argumente în mod repetat în fața instanței de fond, a instanței de recurs și în prezent în contestația în anulare. Faptul că acestea au fost respinse în mod repetat stă mărturie față de netemeinicia acestora și denotă natura abuzivă a prezentei cereri având unicul scop de a tergiversa executarea hotărârii.
În concluzie, având în vedere atât cele expuse mai sus, cât și faptul că niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate de recurentă nu este admisibil, fondat și temeinic, consideră că decizia civilă nr. 877/R/2012 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr._ este una legală și temeinică.
Solicită astfel să se admită excepția inadmisibilității contestației în anulare,să respingă contestația și să mențină în totalitate decizia atacată, obligând contestatoarea la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză, constând în onorariu avocațial.
În drept, art. 115, art. 242 al. 2, art. 318, art. 320 al. 2, C.pr.civ.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de intimați, contestatoarea solicită instanței să constate că apărările
invocate de către intimați sunt nefondate si pe calo de consecința să dispuneți respingerea lor ca atare si admiterea contestației in anulare ce formează obiectul prezentului dosar așa cum aceasta a fost formulata.
Susținerea intimaților conform căreia instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la motivul de recurs conform cu care potrivit art.274 alin.2 C.pr. civ. admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de judeca este condiționată de dovada ca respectivele cheltuieli au fost efectuate la momentul soluționării pricinii de către instanța nu este fondata întrucât în întreaga motivare a deciziei contestate nu se regăsește nicio argumentare privind înlăturarea acestui motiv de recurs.
Din analiza textului de lege mai sus menționat rezulta ca legiuitorul are in vedere "cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi ca le-a făcut";.
O cheltuiala care la data pronunțării hotărârii nu poate fi dovedit ca a fost făcuta nu poate fi solicitata si cu atât mai mult nu poate fi acordata.
Daca o asemenea cheltuiala a fost făcut ulterior momentului hotărârii ea nu poate fi solicitata pe calea unei acțiuni separate întrucât daca s-ar admite teza contrara s-ar încuraja abuzul procesual al pârtii care a câștigat procesul existând posibilitatea, care de altfel s-a dovedit a fi reala in cazul dat, ca după 8 luni, respectiv după 5 luni de la soluționarea pricinii sa se ceara pe cale separata cheltuieli de judecata pe care nu le putea dovedi ca fiind efectiv făcute la data judecării pe fond sau in calea de atac a procesului.
Cat privește susținerea din întâmpinare potrivit căreia aceasta folosește sintagma "eroare materiala" fără a dovedi in același timp si înțelegerea conceptului juridic" învederează ca semnatarul întâmpinării se pare ca nu este la curent cu ultimele evoluții doctrinare in acest domeniu;
Subliniază in context ca in doctrina recenta s-a precizat ca "constituie însă greșeală materială în sensul art.318 C pr. civ omisiunea instanței de a analiza și lua în considerare elemente ale stării de fapt care prin natura și specificul lor ar putea determina o alta dezlegare a pricinii decât aceea dată prin hotărârea pronunțată de instanța de recurs".
Raportat la aceasta noua accepțiune a sintagmei "eroare materială utilizata de art. 318 C.pr. civ. este de observat ca instanța de recurs a acordat cheltuielile de judecata
in favoarea intimaților omițând faptul ca la momentul pronunțării hotărârii in recurs la dosar nu se găseau dovezile fiscale care sa ateste ca la momentul pronunțării hotărârilor judecătorești, in procesele dintre părți in virtutea cărora contestatoarea a căzut in pretenții, ca cheltuielile solicitate de reclamanții intimați aveau o existenta efectiva.
Referitor la susținerea intimaților potrivit căreia "este necesar ca greșelile materiale sa fi fost săvârșite de instanța de recurs, nu analizate de aceasta, ca urmare a invocării lor in fata acesteia, împotriva hotărârii de fond", învederează ca prin motivarea contestației in anulare s-au referit exclusiv la erori materiale comise de către instanța de recurs cu ocazia analizării motivelor de recurs referitoare la erorile de judecata săvârșite de instanța de fond.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:
Prima critică adusă deciziei contestate, în sensul că prin decizia recurată Tribunalul Cluj nu s-a pronunțat cu privire la motivul de recurs conform cu care nu poate fi solicitat cu titlu de cheltuieli de judecata un onorariu avocațial care la data judecării fondului sau a caii de atac nu este achitat, nu poate fi primită ca fiind pertinentă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Pentru a fi admisă o contestație în anulare în temeiul art. 318 alin 1 teza a II-a C pr civ trebuie îndeplinite următoarele condiții:
Instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare iar această omisiune să se fi produs din greșeală.
Astfel sunt aplicabile dispozițiile art. 318 alin 1 teza a II-a C pr civ în cazul în care instanța de recurs nu a făcut nici o discuție referitoare la cazurile invocate, la motivele expuse, nu a examinat în ce măsură argumentele și criticile formulate se încadrează sau nu în acestea, omițându-le cu desăvârșire și analizând cauza ca și cum ar fi fost învestită cu soluționarea fondului pricinii sau cu judecarea apelului.
Or, verificând considerentele Deciziei civile nr. 877/R/2012, pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 27 septembrie 2012, în dosarul nr._, tribunalul constată că instanța de recurs a cercetat motivul invocat de către contestatoare, statuând că achitarea onorariului avocațial la scadența stabilită între avocat și client, chiar dacă este ulterioară procesului, nu face din onorariu o cheltuială voluptorie așa cum pretinde pârâta.
În ceea ce privește criticile circumscrise punctelor 2 și 3 ale prezentei contestații în anulare, în sensul că dezlegarea pricinii prin decizia contestată este rezultatul unor erori materiale grave comise de instanța de recurs nici acestea nu pot fi reținute ca fiind întemeiate având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art. 318 teza I C.pr.civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale…";.
Greșeala materială în sensul textului prevăzut de lege are în vedere un aspect procedural, o greșeală evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru a cărei verificare nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei și care nu a fost observată de instanța de recurs, nu a fost avută în vedere de aceasta la pronunțarea hotărârii, caracterul esențial fiind determinat de faptul că, în lipsa unei astfel de greșeli, soluția ar fi fost cu totul alta.
Pretinsele erori ale instanței de recurs invocate în prezenta contestație nu reprezintă o "greșeală materială"; în sensul vizat de text, contestatoarea manifestându-și nemulțumirea față de aprecierile instanței în ceea ce privește soluția adoptată pe fond, ceea ce excede analizei în prezenta cale de atac a contestației în anulare.
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.320 C pr civ va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea R. G. L. împotriva Deciziei civile nr. 877/R/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ .
În temeiul art.274 C pr civ va obliga contestatoarea să plătească intimatei V.
I. A. suma de 620 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea R. G. L. împotriva Deciziei civile nr. 877/R/2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ .
Obligă contestatoarea să plătească intimatei V. I. A. suma de 620 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2013.
Președinte, A. -F. D. | Judecător, O. R. G. | Judecător, C. -A. C. |
Grefier, L. C. |
L.C. 22 Martie 2013 Red.A.F.D./Tehn. L.C. 2ex./_
| ← Decizia civilă nr. 509/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 233/2013. Pretenții → |
|---|
