Decizia civilă nr. 236/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date nr. 2516

Decizia civilă nr. Nr. 236/2013 Ședința publică de la 12 Martie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: R. M. P.

Judecător: G. D. Judecător: D. I. Grefier: M. J. D.

S-a luat în examinare recursul formulat de contestatorul C. J., domiciliat in O., str. G., nr. 33, bl. PB 19, et. 2, ap, 11, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 4477/_ a Judecătoriei Z., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța constată că recursul nu este timbrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța în temeiul art. 167 Cod procedură civilă încuviințează înscrisurile existente la dosarul cauzei și reține cauza în pronunțare.

Asupra recursului declarat:

T. ,

Prin sentința civilă nr. 4477/_ Judecătoria Zalău a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorul C. J.

S-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul C.

J. în contradictoriu cu intimatul H. T. SRL, prin lichidator SP I. 2. I. și B. E. J. C. R. G. , privind anularea actelor execuționale, efectuate în dosarul execuțional 74/2012 al B. E. J. C. R. .

S-a respins cererea de restituire a cauțiunii formultă de contestatorul C. J.

S-a respins cererea de întoarcere a executării silite formulată de contestatorul

C. J. .

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că prin prezenta contestație la executare contestatorul a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional 74/2012 al către B. E. J. C. R. G. până la soluționarea dosarului cu nr._ aflat pe rolul Curții de A., cu termen de judecată_, având ca obiect declararea similației.

Instanța reține în primul rând că împotriva executării silite a unei hotărâri judecătorești irevocabile, se poate face contestație la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestației nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare. Simpla declanșare a unei acțiuni civile, chiar dacă se află în legătură cu titlul executoriu în baza căruia s-a declanșat executarea silită, nu justifică anularea executării silite efectuate cu respectarea normelor legale, în baza unui titlu executoriu în ființă

În al doilea rând contestatorul nu a indicat nici un motiv de nelegalitate a actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 74/2012 al BEJ C. R.

G., limitându-se a solicita anularea actelor de executare pe motiv că a pornit o nouă acțiune civilă în legătură cu titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea.

Astfel, instanța reține că prin cererea de executare silită înregistrată sub nr. nr.835/2012 la BEJ C. R. G., intimata SC H. T. SRL a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă prin nr._ a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul_ irevocabilă prin respingerea recursului, prin care s-a dispus evacuarea pârâtului contestator din imobilul proprietatea reclamantei intimate, situat în Z., str. 1 Decembrie 1918, bl. B. ap 6, pentru lipsă de titlu.

Judecătoria Zalău, prin Încheierea civilă nr. 1509/C/2012 a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc în baza titlului executoriu sentința civilă nr. 3578 pronunțată la_ în dosarul cu nr._ a Judecătoriei Z. .

Fiind încuviințată executarea silită, executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită din data de_ și a declanșat executarea silită prin poprire cu privire la cheltuielile de executare după care a înștiințat si debitorul despre măsura luată conform prevederilor art. 454 Cod pr. civilă.

Ulterior la data de_ executorul judecătoresc a procedat la evacuarea imobilului menționat în titlul executoriu și la punerea în posesie a reclamantei intimate, sens în care a fost întocmit procesul verbal depus în copie la fila 22 din dosar.

Rezultă așadar că executarea silită a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, astfel că instanța urmează a respinge contestația la executare formulată de contestator, simpla declanșare a unui proces în legătură cu titlul executoriu nejustificând admiterea contestației la executare.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs contestatorul C. J. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii primei instanțe în sensul admiterii constestației așa cum a fost formulată și precizată.

În motivul de recurs invocat contestatorul consideră hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală întrucât prin sentința civilă nr. 803/2010 a T. ui Sălaj s-a dispus pe lângă anularea contractului de vânzare cumpărare repunerea părților

în situația anterioară, în sensul că imobilul în litigiu s-a dispus restituirea către pârâta SC H. T. SRL iar pârâta la restituirea către cumpărătorul C. J. a prețului de 45.000 lei care însă nu a fost restituit recurentului. Se mai arată că executorul judecătoresc a încheiat executarea în baza unor acte de executare nule absolute fiind efectuate cu încălcarea prevederilor codului de procedură civilă conforme cu art. 386 și urm. În sensul că executorul nu și-a respectat termenul pe care singur l-a stabilit toate actele subsecvente fiind nule absolut.

Recursul contestatorului C. J. nu este timbrat.

Potrivit art. 20 alin. 1-2 din L146/97 republicată și actualizată taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.. 2 din L146/97 arată că dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară, iar alin. 3 al aceleași legi arată că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În cazul în speță, recurentul constestator pentru termenul de judecată din 12 martie 2013 a fost citat cu mențiunea să achite suma de 102 lei taxă judiciară de timbru și respectiv suma de 0,6 lei timbru judiciar, însă nu s-a conformat.(f. 13, dosar fond).

Sancționarea neachitării taxelor judiciare de timbru o constituie anularea cererii sau a căii de atac conform art. 20 alin. 3 din actul normativ susmenționat.

În consecință în baza art. 20 alin. 3 din L146/97 republicată și actualizată instanța va anula ca netimbrat recursul declarat de contestatorul C. J., domiciliat in O., str. G., nr. 33, bl. PB 19, et. 2, ap, 11, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 4477/_ a Judecătoriei Z. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulat ca netimbrat recursul declarat de contestatorul C. J., domiciliat in

O., str. G., nr. 33, bl. PB 19, et. 2, ap, 11, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 4477/_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2013.

Președinte,

Judecători,

R. M. P.

G.

D.

D. I.

Grefier,

M. J. D.

Red.DG/_

Dact.MJD/_

Ex.2/jud. Fond R. R.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 236/2013. Contestaţie la executare