Decizia civilă nr. 268/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 268/R/2013

Ședința publică de la 12 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. O. -S.

JUDECĂTOR: D. -I. T. JUDECĂTOR: E. L.

GREFIER: C. -G. H.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent M. C. -N., Prin P. E. B. și pe intimat M. M., având ca obiect recursul declarat de contestatorul M. C. -N. prin P., împotriva Sentinței civile nr. 19168 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C.

-N., dosar având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Din oficiu, în temeiul art. 137 C.pr.civ., coroborat cu art. 301 C.pr.civ., tribunalul invocă excepția tardivității recursului și reține cauza în pronunțare pe excepție.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 19168 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă contestația la executare formulată de petentul M. C. -N., prin primar E. B., în calitate de debitor, în contradictoriu cu intimata M. M., pentru anularea actelor de executare silita întocmite in dosarul execuțional nr. 247/2012 de către Biroul executorului judecătoresc S. D. M. . Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin Sentința civila nr._, pronunțata la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta M. M. in contradictoriu cu pârâții: M. C. -N. prin P., Statul R. prin Consiliul Local al municipiului C. -N., Consiliul Local al municipiului C. -

N. și S.C. Liliacul Complex Comercial S.R.L și în consecință au fost obligați parații sa procedeze la desființarea oricăror construcții prezente si viitoare de pe traseul dreptului de servitute recunoscut in favoarea reclamantei prin sentința civila nr. 2811/2 aprilie 2007, in caz contrara autorizând reclamanta sa le desființeze pe cheltuiala paraților.

Prin Sentința civilă nr. 2811/2007, pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al M. ui C. -N. și în consecință s-a instituit o

1

servitute de trecere în favoarea imobilului deținut în proprietate de numita M.

M., în temeiul unui raport de expertiză întocmit în aceea cauză.

Întrucât pârâții nu și-au executat de bună voie obligația stabilită printr-o sentință civilă definitivă și irevocabilă reprezentând titlu executoriu, creditoarea M. M. s-a adresat la data de_ cu o cerere de executare silită înregistrată sub nr. 247 la B.E.J. S. D. M. .

Prin Încheierea Civilă nr. 4802/2012 pronunțată în Camera de Consiliu la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosar nr._ la solicitarea B.E.J. S. D. M. a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu Sentința civilă nr._ pronunțata la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ .

Astfel, contrar celor invocat de petent prin prezenta contestație la executare, executarea silită a fost încuviințată de instanță astfel că executorul judecătoresc a pășit în mod legal la emiterea actelor de executare silită.

Este fără echivoc faptul că prin Sentința civila nr._ pronunțata la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, a au fost obligați toți parații sa procedeze la desființarea oricăror construcții prezente si viitoare de pe traseul dreptului de servitute recunoscut in favoarea reclamantei prin sentința civila nr. 2811/2 aprilie 2007, in caz contrara autorizând reclamanta sa le desființeze pe cheltuiala paraților.

Așa cum am arătat apărările invocate de petent prin prezenta contestație vizează fondul cauzei, apărări, ce nu pot face obiectul unei contestații la executare împotriva unei executări silite a unui titlu executoriu reprezentat de o sentință civilă definitivă și irevocabilă.

Un alt motiv invocat de petent prin cererea sa vizează onorariul executorului judecătoresc, susținând că acesta s-a stabilit cu încălcarea limitelor stabilite prin Ordinul nr. 2550/2006.

Or, contrar celor arătate de contestator, din cuprinsul dosarului execuțional rezultă faptul că executorul judecătoresc a respectat dispozițiile legale stabilindu-și un onorariu în cuantum de 6.448 lei, incluzând TVA, la suma limită stabilită prin Ordinul nr. 2550/2006 pentru executarea silită a unei obligații de a face în cuantum de 5200 lei.

Împotriva sentinței civile examinate a declarat recurs contestatorul M. C. -N. prin P. , în temeiul art. 299 și urm. C.pr.civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației la executare.

În motivele recursului, se critică legalitatea și temeinicia sentinței civile pronunțate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112, art. 399 și urm., art. 3717, art. 373, art. 580² Cod procedura civila, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

În ședința publică din data de 12 martie 2013, în baza dispozițiilor art. 137 alin. 1 și art. 301 C.pr.civ., T. ul a invocat din oficiu și excepția tardivității formulării prezentului recurs.

Excepția este întemeiată pentru considerentele ce urmează:

Sentința civilă nr. 19168 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost pronunțată la data de_ și a fost comunicată contestatorului la data de 11 decembrie 2012 (f. 43 dosar judecătorie)

T. ul constată că recursul a fost expediat prin poștă la data de _

, conform plicului anexat (f. 5), cu nesocotirea termenului de 15 zile prevăzut

2

de art. 301 C.pr.civ., care prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. În prezenta cauză, ultima zi pentru declararea recursului era data de_ .

Se constată totodată că recurentul nu a invocat nici un motiv din categoria celor la care se referă art. 103 alin. 1 C.pr.civ..

Având în vedere cele expuse și în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ, coroborat cu art. 301 C.pr.civ., urmează să fie admisă excepția tardivității declarării recursului și se va respinge tardiv recursul declarat de contestatorul M. C. -N. prin P., împotriva Sentinței civile nr. 19168 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C.

-N., care va fi menținută în totul.

Se constată totodată că recurentul nu a invocat nici un motiv din categoria celor la care se referă art. 103 alin. 1 C.pr.civ..

În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., se va constata că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite excepția tardivității, invocată de către instanță din oficiu. Respinge ca tardiv recursul declarat de contestatorul M. C. -N.

prin P., împotriva Sentinței civile nr. 19168 din_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

M. O. -S.

Judecător,

D. -I. T.

Judecător,

E. L.

Grefier,

C. -G. H.

C.H. 15 Martie 2013

Red. L.E./tehnored. C.H. / 2 ex./_

Jud. fond. Moș A. - Judecătoria Cluj-Napoca

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 268/2013. Contestaţie la executare