Decizia civilă nr. 3/2013. Reziliere contract
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3/A/2013
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C.
, judecător JUDECĂTOR: S. I.
GREFIER: H. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de pârâtul R. M. împotriva sentinței civile nr. 3267/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. _
, având ca obiect reziliere contract - perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se referă instanței că a trecut mai mult de 1 an de la rămânerea irevocabilă a sentinței pronunțate în dosarul care a prilejuit suspendarea prezentei cauze, în baza dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 3267/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. B. S.A., în contradictoriu cu pârâtul R. M., și, în consecință:
s-a constatat încetarea contractului de închiriere nr. 1908/_, încheiat între reclamantă, în calitate de locator și pârât, în calitate de locatar, având ca obiect camera nr. 29 din imobilul cămin de nefamiliști C3, situat în B., str. Z., nr. 1, etaj 3 și chiria de 55 lei lunar, ca urmare a denunțării unilaterale;
s-a dispus evacuarea pârâtului din spațiul mai sus arătat.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 18,6 lei.
A fost respinsă cererea pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței expuse a declarat apel pârâtul R. M., prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în întregime a sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive ca neîntemeiată.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că procesul s-a suspendat la 18 decembrie 2008, în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea cu caracter irevocabil a acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._ al judecătoriei B. .
1
Sentința nr. 4112/2009 pronunțată în dosarul de mai sus a rămas irevocabilă la data de 10 mai 2011 (f. 23-30), moment de la care dosarul de față a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaisolicitând reluarea judecății.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare in judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar in contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an de la data anterior indicată, tribunalul urmează să constate perimarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Constată perimarea apelului declarat de pârâtul R. M. , domiciliat în B., str. Z., cămin nr. C 3, camera 29, jud. B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 3267/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din 10 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | G. | IER, | ||
I. C. | S. | I. H. | V. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 3 ex. / _
2
← Decizia civilă nr. 1094/2013. Revocare donație | Decizia civilă nr. 471/2013. Reziliere contract → |
---|