Decizia civilă nr. 472/2013. Reziliere contract

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 472/R/2013

Ședința publică din data de 4 decembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: R. I. B., judecător JUDECĂTOR: M. L. B.

JUDECĂTOR: G. C. F., președinte de secție

GREFIER: N. G.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâții Ț. A. G. și Ț. D. L. împotriva sentinței civile nr. 5151/2013 pronunțată la data de_ de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta-recurentă Ț. D. L., lipsă fiind pârâtul-recurent Ț. A. G., pârâtul-intimat Ț. A. L. și reclamantul- intimat M. B. -prin primar.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că la data de_ recurenta Ț. D. L. a depus la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în recurs în cuantum de 10 lei, timbru judiciar de 3 lei, chitanțe care atestă plata chiriei și fișa salarizare pentru luna septembrie 2013.

Pârâta-recurentă Ț. D. L. se legitimează cu C.I. seria XB nr. 1., CNP 2. . Arată că este la zi cu plata chiriei însă mai are de achitat penalitățile de întârziere. Nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.

Instanța constată că din eroare pârâtul Ț. A. L. reprezentat prin reprezentant legal este menționat ca și pârât-intimat, în prezenta cauză având calitatea de pârât-recurent, sens în care se vor efectua corecturi în sistemul informatic.

Nemaifiind cereri prealabile soluționării recursului, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea acestuia.

Pârâta-recurentă Ț. D. L. solicită admiterea recursului promovat atât în nume propriu și ca reprezentant al minorului Ț. A. L., fără cheltuieli de judecată.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată,

Prin sentința civilă nr. 5151/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 13 iunie 2013 în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M. B. , prin primar împotriva pârâților Ț. A. G., Ț. D. -L. și Ț. A. -L. - prin reprezentant legal, ca fiind întemeiată și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 3.989,63 lei, din care 1.935,09 lei, reprezintă chirie restantă pentru perioada mai 2011-iulie 2012 și 2.054,54 lei, reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei august 2010 - iulie 2012; s-a constatat rezilierea de drept a contractului de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință - ANL nr. 1087/_ și s-a dispus evacuarea pârâților din locuința situată în B., str. S., nr. 7, bl. 7 sc. B, et. II, ap. 9, jud. B. -Năsăud.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că între M. B. și pârâții Ț. A. G., Ț. D. -L. și Ț. A. -L.

- prin reprezentant legal, s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință - ANL nr. 1087/_, având ca obiect imobilul situat în B., str. S., nr. 7, bl. 7 sc. B, et. II, ap. 9, județul B. -Năsăud, pentru chiria de 133,63 lei lunar, termenul de închiriere fiind de 1 an, cu începere de la data de_ . Contractul de închiriere a fost prelungit în baza art. 4 alin. 7 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată.

Pârâții aveau obligația de a achita chiria stabilită până la data de 25 a fiecărei luni, potrivit capitolului II din contractul de închiriere, neplata la termen atrăgând o penalizare de 0,3% pe zi, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante, însă aceștia nu și-au respectat în mod repetat această obligație, deși au fost înștiințați prin adresele nr. 88936/_ și nr. 96737/_ (f. 5-6), astfel că la data de_ figurau în evidențele reclamantului cu un debit în cuantum de 3.989,63 lei, reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere aferente.

1

Având în vedere dispozițiile art. 969 cod civil vechi (aplicabil în cauză conform principiului tempus regit actum, întrucât era în vigoare la data încheierii contractului), potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, instanța a obligat pârâții la plata sumei totale de 3.989,63 lei, din care 1.935,09 lei, reprezintă chirie restantă pentru perioada mai 2011-iulie 2012 și 2.054,54 lei, reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei august 2010-iulie 2012 (chitanța anexată la fila 23 din dosar făcând dovada achitării chiriei aferentă perioadei octombrie 2012-februarie 2013).

Referitor la petitul privind rezilierea contractului de închiriere, s-a reținut că prin art. 8 alin. 1 din contract, s-a instituit un pact comisoriu de grad IV potrivit căruia în cazul neachitării chiriei aferente cel puțin 3 luni consecutiv, contractul se reziliază de plin drept, fără somație, fără punere în întârziere și fără intervenția instanței de judecată. Astfel, rezilierea contractului operează de plin drept, partea îndreptățită nefiind obligată, potrivit art. 1021 C.civ., să se adreseze instanței judecătorești cu o acțiune în reziliere, iar partea în culpă nu are posibilitatea spre a evita rezilierea prin executarea prestațiilor datorate.

În aceste condiții, instanța a constatat rezilierea de drept a contractului de închiriere pentru suprafețele cu destinație de locuință - ANL nr. 1087/_, cu consecința restabilirii situației anterioare, respectiv evacuarea pârâților din locuința situată în B., str. S., nr. 7, bl. 7 sc. B, et. II, ap. 9, județul B. -Năsăud.

În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 969, art. 1021 Cod civil vechi, art. 8 alin. 1 din contract.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții

, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de reziliere și evacuare.

În motivare s-a arătat că pârâții au achitat chiria și o parte a penalităților, chiria fiind achitată inclusiv pe luna iulie 2013. Restul penalităților urmează a fi achitate eșalonat.

În drept nu s-a invocat nicio dispoziție legală.

Recursul a fost legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar anulate la dosar (f. 20, 21).

Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță, însă prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 13) a solicitat respingerea recursului cu motivarea că penalitățile nu au fost achitate.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 și urm., art. 312 alin. 1 teza II C.proc.civ., art.

1429 și art. 1169 C.civ., art. 25 alin. 2 din Legea nr. 114/1996.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele conform art. 3041C.proc.civ.,

tribunalul constată că recursul declarat nu este fondat.

Pentru perioada mai 2011 - iulie 2012 recurenții au acumulat o restanță la chirie în cuantum de 1.935,09 lei la care s-au adăugat penalități de întârziere contractuale calculate pe perioada august 2010 - iulie 2012 în sumă de 2.054,54 lei.

Conform contractului de închiriere încheiat obligația recurenților a fost aceea de a achita lunar chiria în cuantum de 133,63 lei până la data de 25 a fiecărei luni.

Această obligație nu a fost respectată de recurenți, care nu au achitat chiria pe perioada mai 2011 - iulie 2012, adică timp de 1 an și 2 luni.

Neplata chiriei timp de 3 luni consecutiv atrage rezilierea de drept a contractului, fără somație și fără punere în întârziere, potrivit art. 8 alin. 1 din contractul încheiat (f. 6 dosar fond).

Având în vedere că recurenții nu au achitat chiria timp de 1 an și 2 luni în mod corect instanța de fond a constatat intervenirea rezilierii de drept a contractului în baza art. 8 alin. 1.

Chiar dacă după pronunțarea hotărârii recurenții au achitat chiria restanță, rămânând neachitate doar penalitățile de întârziere, tribunalul constată că stipularea în contratul de închiriere a unui pact comisoriu de gradul IV împiedică instanța să aprecieze asupra oportunității rezilierii sau să acorde un termen de grație.

Așa cum a reținut instanța de fond, existența unui asemenea pact face imposibilă salvarea contractului prin executarea de chiriași a prestațiilor datorate.

Contractul este ferm în sensul că la împlinirea a 3 luni consecutive în care chiria nu este achitată intervine rezilierea de drept a contractului de închiriere cu consecința evacuării chiriașilor, fără posibilitatea instanței de a interveni în această clauză contractuală.

Ca atare, în baza acestor considerente și făcând aplicarea prevederilor art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâți.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

2

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Ț.

A.

G., Ț. D. -L. , în

nume propriu și ca reprezentant al minorului Ț. A.

L.

, toți domiciliați în B. ,

strada S. nr. 7, bloc 7, scara B, etaj II, apartament 9, județul B. -Năsăud împotriva sentinței civile nr. 5151/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 13 iunie 2013 în dosarul nr._, pe care o menține ca fiind legală și temeinică.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.

IER,

R.

I. B. M.

L.

B.

G.

C. F.

Neliga G.

red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare/_ judec. fond O. G.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 472/2013. Reziliere contract