Decizia civilă nr. 3/9. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZI A CIV IL Ă NR. 3 9 /R/20 1 3 Ședința publică din data de 6 februarie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. -C. F., președinte secție JUDECĂTOR: R. -I. B.
JUDECĂTOR: M. -L. B.
GREFIER: M. -E. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L. și pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -
N. împotriva sentinței civile nr. 6548/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta-recurentă C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L., avocat B.
C., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei; pentru reclamantul-intimat C. M.
N. se prezintă avocat Mândru M. D. a, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâta-recurentă C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. și reclamantul-intimat C. M. N. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus, la data de_, prin serviciul registratură al instanței, din partea OJP B. -N. OPRM B., răspuns la adresa instanței de la fila nr. 33.
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus, la data de_, prin serviciul registratură al instanței, din partea Oficiului Poștal L., răspuns la adresa instanței de la fila nr. 32.
Totodată, se constată că la dosarul cauzei s-a depus, la data de_, prin serviciul registratură al instanței, din partea Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor B. -N., răspuns la adresa instanței de la fila nr. 34.
Reprezentantul pârâtei-recurente C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L., avocat B. C., depune la dosarul cauzei răspunsul la adresa instanței din data de_, comunicat din partea com. L., răspuns care a fost comunicat la dosarul cauzei prin fax, la data de_ . Arată că nu a avut cunoștință despre faptul că răspunsul la adresa instanței din data de_ a fost comunicat prin fax din partea com. L. la data de_ .
Reprezentanta reclamantului-intimat C. M. N., avocat Mândru M. D. a, arată că răspunsul comunicat din partea Oficiului Poștal L. nu este complet, iar Serviciul Public Comunitar Județean de Evidența Persoanelor B. -N., prin răspunsul la adresa instanței, nu a răspuns cu exactitate solicitărilor instanței. Solicită instanței acordarea unui termen de judecată în vederea revenirii cu adresă către Primăria com. L.
, pentru a se solicita să comunice dacă în familia numitului C. M. N. a existat o persoană care a locuit cu el, respectiv numitul C. Dejan (sau Ștefan).
Reprezentantul pârâtei-recurente C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L., avocat B. C., arată că se impune efectuarea unei anchete sociale de către Primărie, în vederea stabilirii, în baza declarațiilor
vecinilor, dacă în familia numitului C. M. N. a existat o persoană care a locuit cu el, respectiv numitul C. Dejan (sau Ștefan).
Tribunalul, după deliberare, respinge ca neîntemeiată solicitarea reprezentantei reclamantului-intimat C. M. N., avocat Mândru M. D. a, de revenire cu adresă Către Primăria com. L., în vederea comunicării dacă numitul C. Dejan locuiește sau a locuit la adresa din L., nr. 619, apreciind-o ca neutilă soluționării cauzei.
Reprezentantul pârâtei-recurente C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L., avocat B. C., arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Reprezentanta reclamantului-intimat C. M. N., avocat Mândru M. D. a, arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L., avocat B. C., solicită admiterea recursului declarat de pârâta - recurentă C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L., modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii formulate de reclamantului-intimat C. M. N., în principal, ca inadmisibilă, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial. Arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că un termen de decădere ar putea fi supus prescripției extinctive. Arată că intimatul nu a dovedit, pe de o parte, că ar fi fost împiedicat de o împrejurare mai presus de voința sa să respecte procedura de contestare a soluției date de C. L., reglementată de legile fondului funciar, iar, pe de altă parte, intimatul ar fi trebuit să solicite expres repunerea în termenul legal, repunere care ar fi trebuit să fie înaintată Comisiei Județene B. -N., în termen de 15 zile de la data încetării presupusei împiedicări și, doar după o eventuală admitere a acestei cereri și soluționarea într-un fel sau altul a contestației, intimatul ar fi avut dreptul de a formula plângere în fața Judecătoriei B. .
Reprezentantul pârâtei-recurente C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L., avocat B. C., arată că este de acord cu admiterea recursului declarat de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., întrucât argumentele invocate de aceasta sunt aceleași cu cele invocate de către pârâta - recurentă C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L. . Arată că interpretarea dată de instanța de fond în ceea ce privește procedura de contestare a hotărârilor Comisiei Județene este greșită.
Reprezentanta reclamantului-intimat C. M. N., avocat Mândru M. D. a, solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de către pârâtele - recurente C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N., menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată. Arată că propunerile Comisiilor Locale sunt acte premergătoare, nu au caracterul unor acte administrative jurisdicționale, astfel încât, indiferent dacă ele sunt sau nu contestate, sunt supuse, în condițiile legii, validării sau invalidării lor de către Comisiile Județene, prin hotărâre. Doar hotărârea Comisiei Județene este act administrativ jurisdicțional, supus atacării cu plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află imobilul, în 30 zile de la comunicare, potrivit art. 53 și 54 din Legea nr. 18/1991 republicată. Arată că niciunul dintre aceste articole nu condiționează admisibilitatea plângerii împotriva unei astfel de hotărâri de formularea unei contestații împotriva propunerii Comisiei Locale, iar instanța de fond a reținut în mod corect faptul că procedura de scoatere în vigoare a unei hotărâri a Comisiei Județene este doar aceea prevăzură de art. 53 și 54 din Legea 18/1991 republicată.
Reprezentanta reclamantului-intimat C. M. N., avocat Mândru M. D. a, arată că hotărârea Comisiei Județene nr. 48/2007 nu a fost comunicată niciodată reclamantului - intimat, iar acțiunea introductivă nu apare ca inadmisibilă, deoarece singurul act care ar putea fi atacat în instanță este HCJ 48/2007, iar aceasta s-a făcut în
termenul legal de 30 zile, iar atacarea cu plângere nu era condiționată de formularea unei contestații împotriva propunerii Comisiei Locale.
Deliberând constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 6548/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, instanța de fond admite plângerea formulată de petentul C. M. N., cu domiciliul în comuna L., nr. 619, județul. B. -N., în contradictoriu cu intimatele C.
L. DE STABILIRE A D. DE P. P. A. T. L., cu sediul în localitatea L., str.Căminului, nr.165, județul B. -N. și C. J. DE STABILIRE A D. DE P. P. A. T. B. -N., cu sediul în mun. B., Piața P.
R. nr. 1, județul B. -N., și pe cale de consecință: dispune anularea art.8 din Hotărârea Comisiei Județene nr.48/_, respectiv poziția nr.50 din Tabelul nr.2, cu referire la petentul C. M. N. ; dispune reconstituirea în favoarea petentului C. M.
N., a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 6,39 ha, teren situat pe raza Comunei L. ; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamantul C. M. N. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T. L., C. J. BN PENTRU
S. D. DE P. P. A. T. ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea art. 8 din Hotărârea Comisiei Județene nr. 48/_, respectiv poziția 50 din Tabelul 2 și în consecință să dispună reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 6,39ha, situată pe raza comunei L. .
În motivare arată că, prin cererea formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 înregistrată la Primăria comunei L. sub nr. 201/_ a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6,39ha teren, în calitate de moștenitor al defuncților Brandschert M. și Brandschert Toma, bunic, respectiv străbunic pe linie paternă, precum și a bunicii Brandschert M. reta născută Gabor și mătușii Gabor M., terenuri ce inițial ce au aparținut străbunicului Gabor Matei.
Întrucât la cererea formulată reclamantul nu a fost în măsură să depună acte de stare civilă doveditoare ale vocației sale succesorale, nemaifiind în posesia Sentinței Civile nr. 383/1956 pronunțată de Tribunalul popular al raionului B. prin care i s-a stabilit filiația față de tatăl său Brandschert M., a continuat să facă cercetările necesare pentru a putea intra în posesia documentelor justificative.
Deoarece nu i-a fost comunicat niciun răspuns oficial privind modul de soluționare al cererii, prin cererea înregistrată la Primăria comunei L. - C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 3917/_ a depus o precizare în care a arătat exact suprafețele de teren pe care le solicită, modul de identificare și calitatea în care formulează cererea, precizare care a fost însoțită de actele doveditoare.
Prin adresa nr. 4169/_ comunicată reclamantului și mandatarului său avocat la data de_ i s-a comunicat faptul că, cererea sa de reconstituire ar fi fost respinsă încă din cursul anului 2007, când prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 48/_ (art. 8) s-a aprobat tabelul nr. 2 în care reclamantul figurează înscris la poziția 50, motivat de faptul că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului solicitat și a vocației succesorale.
A precizat că această Hotărâre nr. 48/2007 nu i-a fost comunicată niciodată iar despre existența ei a luat cunoștință doar cu ocazia formulării acestui răspuns de către C.
L. L. .
Drept urmare, neavând cunoștință de existența unei atare hotărâri s-a aflat în imposibilitate de o ataca cu plângere în termen de 30 de zile de la data afișării, fiind însă în termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință, prin comunicare.
Pe de altă parte, arată că dispozițiile art. 79 din HGR nr. 890/2005 dispun în sensul că, după analizarea cererilor și actelor doveditoare comisiile locale înscriu, în termen de
45 de zile de la data intrării în vigoare a acestui regulament persoanele cărora li se
reconstituie dreptul de proprietate ("îndreptățite") în anexele numerotate de la nr. 22-49 și că aceste anexe se afișează la sediul primăriei pentru informarea celor interesați (alin. 2), după care se înaintează comisiei județene spre validare (alin. 4).
Așadar, susține că această procedură este prevăzută în cazul validării cererii de reconstituire, ceea ce înseamnă că în cazul respingerii cererii de reconstituire hotărârea adoptată trebuie să fie comunicată, termenul de atacare prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, rep. curgând, evident de la comunicare. De asemenea, procedura afișării este anterioară validării sau invalidării de către C. J., ceea ce înseamnă că după adoptarea unei hotărâri, aceasta nu poate fi decât comunicată, cu atât mai mult cu cât este un act administrativ jurisdicțional și termenul de atacare curge de la data comunicării, potrivit disp. art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991, republicată.
Referitor la dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor solicitate, așa cum a arătat și în precizarea depusă, reclamantul formulează cererea în calitate de moștenitor al proprietarilor tabulari, Brandschert M. și Brandschert Toma, bunic, respectiv străbunic pe linie paternă, precum și a bunicii Brandschert M. reta născută Gabor și mătușii Gabor M.
, terenuri ce inițial ce au aparținut străbunicului Gabor Matei.
Mai arată că dovada vocației succesorale rezultă din faptul că, reclamantul, născut la data de_ este fiul natural al defunctului Brandschert M., junior, decedat la data de_, întrucât paternitatea față de acesta i-a fost stabilită prin Sentința Civilă nr. 383/1956 pronunțată de Tribunalul popular al raionului B., în dosarul nr. 6828/1955 iar dovada vocației succesorale față de acesta o face prin Certificatul de Moștenitor din dosar GR N 305/1997 eliberat de notariatul Bad Herrenalb.
Brandschert M., junior (tatăl reclamantului) a fost fiul lui Brandschert M., senior, al cărui deces a fost înregistrat prin actul nr. 28/_ și nepotul lui Brandschert Toma decedat la_, moștenirea fiind transmisă succesiv, având în vedere datele de naștere și deces ale fiecăruia.
Brandschert M. reta născută Gabor este bunica paternă a reclamantului, născută la data de_ și decedată la data de_, iar străbunicul Gabor Matei (Mathias în unele acte) a decedat la data de_, moștenitoare fiind cele două fiice Gabor M. reta căsătorită Brandschert (bunica) și Gabor M. (mătușa), ale căror moștenitor este reclamantul.
Mai arată că dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor rezultă din C.F.-urile anexate unde sunt înscrise aceste terenuri în proprietatea tabulară a lui Brandschert M., junior și Brandschert Toma (CF 792 și CF 536/6), respectiv Gabor Matei, Brandschert M. reta și Gabor M. (CF 511, CF 1239, CF 1689 și CF 1708/6), astfel: terenul identificat în
C.F. 511 L., suprafața de 2135mp înscris sub nr. top. 2508 proprietatea străbunicului reclamantului Gabor Matei, transmisă celor două fiice Gabor M. reta (bunica reclamantului) și Gabor M. (mătușa, sora bunicii reclamantului); terenul identificat în C.F. 1239 L., suprafața de 2476mp înscris sub nr. top. 85 și 86, proprietatea străbunicului Gabor Matei, transmisă celor două fiice Gabor M. reta (bunica reclamantului) și Gabor M. (mătușa, sora bunicii reclamantului); terenul identificat în C.F. 1689 L., suprafața de 2516mp înscris sub nr. top. 3284, proprietatea străbunicului Gabor Matei, transmisă celor două fiice Gabor M. reta (bunica) și Gabor M. (mătușa, sora bunicii); din terenul identificat în CF 1708/6 L., suprafața de 3,14ha, proprietatea de sub B13 parțial (nr. top. 4650 cu suprafața de 130 st. pătr.) și B16 și B17 nr. top._ /2,_ /2, _
/2,_ /2, 4814/2; din terenul identificat în CF 792 L., suprafața de 1,60ha, proprietatea de sub B9 și B10, corespunzătoare cotei de proprietate de 2/6 părți din nr. top._ ,_, 4955, 4956; din terenul identificat în C.F. 536/6 L. suprafața de 9435mp, proprietatea de sub B18 și B19 înscrisă sub nr. top._ /3,_ /3, precum și aceea corespunzătoare cotei de 1/3 părți de sub nr. top._ ,1071,_
, 2186, 1825 și 1463 proprietatea de sub 625-26.
A precizat că, terenurile din CF 511 și 1239 L. au trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de expropriere, însă terenurile din celelalte CF-uri au rămas în proprietatea tabulară a antecesorilor reclamantului, deși, în fapt ele au fost preluate de fostul CAP.
Conform modificărilor aduse de Legea nr.247/2005 în ce privește Legea nr.18/1991. terenurile preluate abuziv de către cooperativele agricole de producție de la persoane fizice fără înscriere în C.A.P. sau de către stat, fără nici un titlu revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea, pe vechile amplasamente (art.11 alin.2/1 din Legea nr.18/1991, republicată și modificată).
Potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, rep "în toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate" și potrivit alin. 2 ind. 1 al aceluiași articol "Proprietarii sau moștenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate conform prezentei leg";.
De asemenea, potrivit art. 14 din HRG nr. 890/2005 "La cererea proprietarilor sau a moștenitorilor prevăzuți la art. 27 alin. (21) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comisiile locale înaintează comisiilor județene, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererilor, planurile parcelare și procesul-verbal de punere în posesie pentru eliberarea titlurilor de proprietate, însoțite de un extras de carte funciară".
Față de cele mai sus arătate, având în vedere că reclamantul este moștenitorul proprietarilor tabulari ai terenurilor înscrise încă Cartea funciară în favoarea lor, a actelor doveditoare anexate, dar și a faptului că a luat cunoștință de existența Hotărârii Comisiei Județene nr. 48/2007 doar prin adresa nr. 4169/_, comunicată la data de_, a solicitat admiterea plângerii formulate și reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 6,39ha, situată pe raza comunei L., solicitată în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005.
În drept, a invocat prevederile art. 33 din Legea nr. 1/2000, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, art. 8, 9, 11 și 13 din Legea nr. 18/1991, rep, art. 27 alin. 2 și 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991, rep, art. 53 și urm. Din legea nr. 18/1991, rep. art. 5,6, 11, 14 și 79 din HGR nr. 890/2005.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 7-52) și s-a solicitat încuviințarea efectuării expertizei tehnice, dacă va fi cazul.
Legal citată, pârâta C. L. L. a formulat Întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea plângerii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea plângerii ca neîntemeiată și pe cale de consecința menținerea ca legală și temeinică a Hotărârii nr. 48/2007 emisa de C. J. B. -N. ; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că prin cererea depusă la C. L. L. și înregistrata cu nr. 201/0_ (anexa 1), petentul C. M. N. a solicitat Comisiei reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe terenuri situate pe raza com L., formulând cererea în calitate de moștenitor și făcând referire la terenurile aparținând tatălui său și a bunicilor (Brandschert Michael și M. reta) decedați.
Prin aceeași cerere, a arătat că actele doveditoare ale terenurilor sunt depuse odată cu cererea formulata de către Brandschert M. și înregistrată sub nr.29/_ . De asemenea, petentul a formulat și declarația prevăzuta în anexa nr.2.
În luna ianuarie a anului 2006, C. L. L. a trimis petentului adresa cu nr.197/_, prin care i se solicita depunerea la dosar a actelor de stare civilă necesare dovedirii calității sale de moștenitor.
In cursul lunii octombrie 2006, C. L. L. a soluționat cererea petentului în sensul respingerii ei, prin adresa cu nr. 4168/_, urmare a faptului că acesta nu a depus conform legii acte doveditoare privind terenurile solicitate precum și acte de stare civila. I s-a adus la cunoștința petentului că împotriva acestei soluții poate formula contestație în termen de 10 zile de la primire, iar modul de soluționare al cererii a fost de asemenea comunicat petentului prin scrisoare cu confirmare de primire, în cursul aceleiași luni, octombrie 2006.
In data de_ C. locala L. a procedat la aprobarea tabelelor cu persoanele cărora cererile le-au fost respinse și a dispus afișarea acestor tabele în conformitate cu prevederile art.27 din HG 890/2005, printre care și petentul C. M. N. ( poziția nr.50) .
Prin Hotărârea nr.48/_ C. J. B. -N. a aprobat tabelul cu nr.2, cuprinzând cererile respinse formulate de diverse persoane de pe raza localității L. .
Avându-se în vedere cele de mai sus, pârâta consideră că a respectat întocmai procedurile legale referitoare la soluționarea cererilor privind reconstituirea dreptului de proprietate, inclusiv cea formulata de petent în anul 2005.
După aproape 6 ani, petentul prin mandatar, a formulat "precizări" prin care a mai reiterat o data solicitarea sa de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru o suprafața de teren de 6,39 ha, însă prin adresa cu nr.4169/0_ C. locala i-a comunicat petentului faptul că cererea sa a fost soluționata în sensul respingerii încă din anul 2006.
A mai arătat faptul că petentului i s-a adus la cunoștință că trebuie să depună la Comisie acte doveditoare pentru soluționarea cererii sale pe de-o parte, iar pe de altă parte faptul că soluția comisiei locale i-a fost comunicată pe adresa de domiciliu.
Având în vedere faptul că, petentul nu a contestat în termen de 10 zile de la comunicarea modului de soluționare al cererii sale sau de la afișarea soluției, prin formularea unei contestații conform art.27(3) din HG 890/2005, petentul a înțeles să nu continue procedura speciala prevăzuta de legile fondului funciar, fiind de acord cu soluția pronunțată.
Mai arată că afirmațiile petentului referitoare la interpretarea textelor legale referitoare la termenele în care poate ataca soluția asupra cererii, n-au nici o legătura cu speța de față.
Pe de alta parte, arată că petentul și-a modificat cererea inițiala prin solicitarea unor terenuri aparținând altor persoane decât acelea pe care le-a indicat în 2005 ca fiind antecesorii săi.
Petentul a depus o data cu precizările formulate în cursul anului 2011, o traducere din limba germana după un act ca fiind un certificat de moștenitor din dosarul cu nr.GR N 305/1997 emis de către un notar din Bad Herrenalb ( Germania). în aceasta traducere se face referire la defunctul Michael Brandschert (tatăl petentului conform SC nr.383/1956 al Tribunalului popular al raionului B., decedat la_ ), moștenitori fiind văduva Dorothea Brandschert și fii Harald și Horst Brandschert. în aceeași traducere se mai face referire și la petent ca fiind fiu nelegitim al defunctului.
În drept,a invocat prevederile art.115 și urm din Cpc. În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 69-131).
Legal citată, pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. a formulat Întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii formulate de către reclamant împotriva Hotărârii Comisiei județene B- N nr. 48/_ ca fiind tardiv formulata și, în subsidiar, respingerea ei ca inadmisibilă; menținerea ca legala și temeinica a hotărârii Comisiei județene B-N atacate.
În motivare arată că din documentele comunicate Comisiei județene B-N de către
C. locală L. rezulta faptul că în baza Legii nr. 247/2005, reclamantul C. M. -N.
, a formulat la adresa Primăriei L. cererea de reconstituire nr. 201/0_, prin care a solicitat aprobarea restituirii proprietăților aparținând tatălui și respectiv bunicilor săi, constând în teren agricol pe teritoriul administrativ al localității L. .
Analizând documentația aferenta cererii de reconstituire și constatând faptul ca aceasta este incompleta, prin adresa nr. 197/_, transmisa la adresa indicata în cerere, C. locala de fond funciar L. i-a solicitat acestuia să depună suplimentar actele de stare civila, respectiv certificatul de naștere sau hotărârea judecătoreasca din care sa rezulte faptul că defunctul Michael Brandscher este tatăl său, cu mențiunea ca în caz de neconformare în termen de 10 zile de la data primirii adresei, cererea va fi soluționata fără a se ține cont de aceste aspecte, adică va fi respinsă. În ciuda faptului că adresa respectiva a fost ridicata la data de_, de către sora reclamantului, la adresa
indicata în cerere, așa cum rezulta din recipisa de confirmare a primirii, acesta nu s-a conformat și nu a depus actele solicitate pentru dovedirea drepturilor sale.
Drept consecința, în cadrul ședinței Comisiei locale de fond funciar L. desfășurata la data de_, conform Procesului-verbal nr. 4168/2006 încheiat cu aceasta ocazie, au fost aprobate, cu unanimitate de voturi, tabelele cu solicitanții ale căror cereri au fost respinse, hotărându-se totodată și afișarea acestora, în tabelul nr. 2, la poziția nr. 50 figurând și reclamantul, cererea sa fiind respinsă pe motiv ca nu a prezentat actele de stare civila solicitate. Aceste tabele au fost afișate la panoul de afișaj din sediul Primăriei L. din data de_ și pana la data de_, când s-a procedat la dezafișarea lor, prilej cu care a fost întocmit Procesul-verbal de dezafișare nr. 4863/_
. Așa cum rezulta și din conținutul acestui proces-verbal, în acest interval de timp cat tabelele au fost afișate, s-a procedat la comunicarea scrisa, cu confirmare de primire, către toți cei trecuți în aceste tabele, a modului de soluționare și a faptului ca soluțiile date sunt afișate la sediul instituției. Astfel, din adresa nr. 4168/_ a Primăriei comunei L. rezulta ca reclamantul a fost informat cu privire la modul de soluționare prin respingere motivat de lipsa actelor de stare civila și a dovezii proprietății, menționându-se totodată că în caz că există nemulțumiri cu privire la rezoluția data, acesta are posibilitatea de a depune contestație la Primăria comunei L. în termen de 10 zile de la data comunicării soluției. De asemenea, din recipisa de confirmare a primirii, rezulta ca această corespondenta a fost trimisa la adresa indicata în cererea de reconstituire și a fost ridicata de către numitul C. Ștefan, fratele reclamantului.
In conformitate cu legislația în vigoare în materie, respectiv art. 27 din HGR nr. 890/2005, după definitivarea tabelelor și după aprobarea lor prin proces-verbal de către comisiile comunale, acestea vor fi afișate în loc vizibil la sediul consiliului local pentru luarea la cunoștința de către cei interesați. În cazul persoanelor care nu au domiciliul în localitatea respectiva, comisia locala procedează și la înștiințarea lor prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Persoanele nemulțumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile comunale, au posibilitatea legala ca, în termen de 10 zile de la afișare sau de la primirea înștiințării, sa formuleze contestație adresata comisiei județene, care se depune la secretarul comisiei locale, care se îngrijește de trimiterea acesteia spre competenta soluționare, împreună cu documentația aferenta acesteia.
Așadar, având în vedere faptul ca reclamantul indicase în cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate domiciliul său în loc. L., la nr. 619 apreciază că, comisia locala de fond funciar si-a respectat întocmai obligația legala, ba chiar mai mult, a procedat suplimentar, trimițând notificări cu modul de soluționare și acelor persoane care aveau domiciliu în localitate, deși prin prisma reglementarilor legale nu le revenea aceasta obligație.
In aceste condiții, având în vedere ca reclamantul a fost înștiințat în scris atât despre necesitatea completării documentației cât și despre modul ulterior de soluționare a cererii sale (in ciuda faptului ca în sarcina comisiei locale nu figura o astfel de obligație legala), așa cum rezulta din documentația comunicata pârâtei de către comisia locala, la adresa indicata ca domiciliu în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, corespondența fiind ridicata de o ruda apropiata, respectiv sora și apoi fratele acestuia, având în vedere și pasivitatea manifestata de reclamant, care nu a depus toate diligentele necesare în vederea soluționării favorabile a cererii sale, manifestând lipsa totala de interes și o vădita lipsa de susținere a acesteia, prin faptul că de abia în anul 2011, luna iulie, s-a mai interesat de cererea sa de reconstituire, aducând unele precizări suplimentare acesteia prin adresa nr. 3917/_ (la 5 ani după ce aceasta a fost soluționata și la 6 ani de la depunerea ei la comisia locala de fond funciar), pârâta opinează că acțiunea reclamantului este, în principal, tardiva, fiind depășit orice termen legal de formulare a acesteia, iar în subsidiar, inadmisibilă. Acest lucru prin prisma faptului ca nu s-a respectat și parcurs procedura administrativa obligatorie, nefiind formulata în prealabil contestație împotriva modului de soluționare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate de către C. locala L. .
În drept a invocat prevederile art. 115 și art. 116 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată și modificată, HGR nr.
890/2005.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 138-152).
Pentru termenul de judecată din data de_ reclamantul a depus Răspuns la întâmpinarea formulată de C. L. L. prin care a arătat că susținerile acesteia sunt nereale și nesusținute din punct de vedere juridic.
Astfel, arată că, procedura pentru scoaterea din vigoare a unei hotărâri a Comisiei Județene este doar aceea prevăzută de art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991, rep. iar termenul pentru atacarea ei curge de la comunicare. Legea nu distinge între Hotărârea Comisiei Județene dată în soluționarea unei contestații sau adoptată în soluționarea unei cereri prin validare sau invalidare, procedura și termenul de atacare fiind aceeași, și anume cea prevăzută de art. de mai sus.
Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 este un act normativ cu forță juridică inferioară legii ordinare, care este Legea nr. 18/1991, fiind subordonată acesteia. Potrivit Constituției României, caracteristica actelor normative subordonate legii
este respectarea ierarhiei forței juridice a actelor normative superioare. În consecință, Hotărârea de Guvern nr. 890/2005 nu putea institui o altă procedură de contestare a hotărârilor Comisiei Județene decât Legea nr. 18/1991,rep.
Reclamantul susține că în acest sens s-a pronunțat și instanța europeană, statuând cu valoare de principiu că, dreptul garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenție de a supune un litigiu soluționării lui de către un tribunal, pentru a obține o hotărâre privitoare la problema de fapt sau de drept, nu ar putea fi înlăturată sau restrâns printr-o decizie a executivului ( CEDH, 10 iulie 1998, cauza Tinnelly &Sons Ltd et autres et McElduff et autres c/Royaume-Uni).
Mai arată că, potrivit art. 6 lit. "c", "d" si "e" din HGR nr. 890/2005 C. J. are în competentă atât soluționarea contestațiilor formulate împotriva propunerilor comisiilor județene cât și verificarea propunerilor comisiilor locale de soluționare a cererilor de restituire, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludenta acestora, validarea sau invalidarea propunerilor comisiilor locale, ceea ce înseamnă în orice situație și o analiză pe fondul cauzei, indiferent de existenta sau nu a unei contestații.
Afișarea tabelelor la care se referă intimata, nu se regăsește în procedura instituită de prevederile art. 79 din HGR nr. 890/2005, ce se referă exclusiv la afișarea anexelor în care se înscriu persoanele cărora li se reconstituie dreptul de proprietate. In speță, înscrierea petentului s-a făcut pe un tabel cu propunere de respingere. In cauză nu s-a făcut dovada publicității unei atare afișări și nici a existenței unui regulament care să prevadă această modalitate de soluționare a cererilor de respingere, similară celei a propunerilor de admitere prin înscriere pe anexă. In lipsa unui astfel de regulament, calea de atac rămâne aceea a atacării cu plângere a Hotărârii Comisiei Județene de soluționare a cererii de reconstituire, prin respingerea acesteia.
În ce privește motivele de netemeinicie invocate prin întâmpinare, a solicitat instanței să constate că precizarea cererii de reconstituire din vara anului 2011 nu modifică cu nimic cererea inițială, fiind detaliate exact suprafețele solicitate, modul de preluare a imobilelor la Stat sau CAP ori în fapt, precum și dovada vocației succesorale, fiind anexate acte de stare civilă și CF-uri.
Prin precizarea de acțiune nu au fost solicitate alte terenuri și după alți autori, ci aceasta privește imobilele din aceleași coli funciare, și anume: CF 511 L., CF 1239 L.
, CF 1689 L., CF 792 L., CF 1708/6 L. și CF 536/6 L., solicitate și prin cererea inițială, precum și aceeași autori (tatăl și bunicii reclamantului).
În plus, potrivit art. 11 al. 8 din HGR nr. 890/2005, "în cazul în care după înregistrarea cererii, fostul proprietar prezintă probe doveditoare înainte de punerea în posesie, pentru suprafețe mai mari avute în proprietate, reconstituirea se face pentru întreaga suprafață dovedită".
Mai arată că, filiația sa după defunctul său tată, Brandschert M. a fost stabilită prin Sentința Civilă nr. 383/1956 pronunțată de Tribunalul popular al raionului B., însă această sentință nu a fost operată în actul de naștere al reclamantului astfel încât și la ora actuală, în actul de identitate, la rubrica numele tatălui nu figurează nici o persoană.
Reclamantul susține că nu a reușit să intre în posesia acestei sentințe decât în luna iunie 2011, drept pentru care și la formularea cererii de retrocedare ca și la dezbaterea succesiunii după defunctul său tată nu a putut să o prezinte.
Astfel, susține că traducerea prezentată, anexa 16 la întâmpinarea intimatei este exactă, fiind efectuată de un traducător autorizat însă actul tradus nu este Certificatul de moștenitor (anexa 24) ci o procedură succesorală notarială anterioară emiterii lui, efectuată în același dosar. Astfel, la succesiune au fost chemați toți succesorii, inclusiv reclamantul, însă neputând prezenta un act de stare civilă doveditor sau sentința 383/1956 nu fost înscris în certificatul ce a fost eliberat ulterior. Dreptul la succesiunea după tatăl său i-a fost recunoscut de către ceilalți moștenitori, care de altfel l-au și despăgubit, în acest sens fiind dată și declarația de acceptare a succesiunii din data de_ (anexa 17). Reclamantul nu a fost trecut în acest certificat ca și renunțător la succesiune pentru a se putea invoca că nu ar fi avut dreptul să solicite reconstituirea dreptului de proprietate. Astfel, este recunoscut de lege și unanim admis în literatura de specialitate și practica judiciară că prin cererea de reconstituire petentul este de drept în termenul de acceptare a succesiunii. Ori, reclamantul susține că face dovada vocației succesorale legale prin hotărârea judecătorească de stabilire a filiației, nr. 383/1956.
In consecință, având în vedere cele învederate, a solicitat instanței să aprecieze ca nefondate apărările intimatei C. L. L. și să dispună în sensul celor solicitate prin acțiunea introductivă.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei și Concluzii scrise prin care a reiterat cele prezentate în acțiunea principală și în răspunsul la întâmpinarea Comisiei locale L. .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a formulat, în temeiul Legii nr. 247/2005, o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 6,39ha teren, în calitate de moștenitor al defuncților Brandschert M. și Brandschert Toma, bunic, respectiv străbunic pe linie paternă, precum și a bunicii Brandschert M. reta născută Gabor și mătușii Gabor M., terenuri ce inițial ce au aparținut străbunicului Gabor Matei, cerere înregistrată la Primăria comunei L. sub nr. 201/_ .
La data formulării cererii respective, reclamantul nu a fost în măsură să depună acte de stare civilă doveditoare ale vocației sale succesorale, nefiind în posesia Sentinței Civile nr. 383/1956 pronunțată de Tribunalul popular al raionului B., prin care acestuia i s-a stabilit filiația față de tatăl său Brandschert M. (f.21-23).
În luna ianuarie a anului 2006, pârâta C. L. L. i-a trimis petentului adresa cu nr.197/_ (f.71), prin care i s-a solicitat să depună la dosar acte de stare civilă necesare dovedirii calității sale de moștenitor, iar în cursul lunii octombrie 2006, C. L.
L. a soluționat cererea petentului în sensul respingerii ei, prin adresa cu nr. 4168/_ (f.73), urmare a faptului că acesta nu a depus conform legii acte doveditoare privind terenurile solicitate precum și acte de stare civilă.
În anul 2011, reclamantul depune la Primăria comunei L. - C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate, o precizare înregistrată cu nr. 3917/_, în care arată exact suprafețele de teren pe care le solicită, modul de identificare și calitatea în care formulează cererea, precizare care a fost însoțită de actele doveditoare. Prin adresa nr. 4169/_, (f.128-129) comunicată reclamantului și mandatarului său la data de_, i s-a adus la cunoștință faptul că cererea sa de reconstituire a fost respinsă încă din cursul anului 2007, când prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 48/_ (art. 8), s-a aprobat tabelul nr. 2 în care reclamantul figurează înscris la poziția 50, motivat de faptul că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului solicitat și a vocației succesorale.
În această ordine de idei, referitor la poziția exprimată de cele două pârâte cu privire la inadmisibilitatea și tardivitatea cererii pendinte, de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamant, instanța reține că orice termen de decădere, cum este
cel de 30 de zile în care reclamantul putea să facă plângere, invocat de pârâte, este supus întreruperii cursului prescripției extinctive. Reclamantul a dovedit că era mai presus de voința lui să depună la timp actele prin care i s-a stabilit filiația față de tatăl său Brandschert M., respectiv Sentința Civilă nr. 383/1956 pronunțată de Tribunalul popular al raionului B., având în vedere că sentința respectivă nu a fost comunicată la vremea respectivă la Oficiul de stare civilă al Comunei L., nefiind operată în registrele de stare civilă, drept dovadă că și în actul de identitate al reclamantului (f.159), la rubrica numele tatălui nu figurează nici o persoană. De asemenea, la data pronunțării hotărârii de stabilire a filiației față de tatăl său, reclamantul era minor, nefiind parte în acel proces pentru a se pune problema opozabilității hotărârii respective.
Astfel, nu se pune problema tardivității cererii formulate de reclamant, acesta, în urma cercetărilor și demersurilor efectuate, a intrat în posesia sentinței mai sus amintite abia în luna iunie 2011, imediat precizându-și cererea adresată Comisiei locale L., în sensul indicării exacte a suprafețelor de teren solicitate, modul de identificare și calitatea în care a formulat cererea, precizare de reconstituire care nu modifică cu nimic cererea inițială.
Totodată, referitor la inadmisibilitatea prezentei cereri, invocată de pârâta C. J. DE STABILIRE A D. DE P. P. A. T. B. -N.: procedura pentru scoaterea din vigoare a unei hotărâri a Comisiei Județene este doar aceea prevăzută de art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991, rep. iar termenul pentru atacarea ei curge de la comunicare. Legea nu distinge între Hotărârea Comisiei Județene dată în soluționarea unei contestații sau adoptată în soluționarea unei cereri prin validare sau invalidare, procedura și termenul de atacare fiind aceeași, și anume cea prevăzută de articolul indicat mai sus.
Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 este un act normativ cu forță juridică inferioară legii ordinare, care este Legea nr. 18/1991, fiind subordonată acesteia. Potrivit Constituției României, caracteristica actelor normative subordonate legii este respectarea ierarhiei forței juridice a actelor normative superioare, Hotărârea de Guvern nr. 890/2005 nu putea institui o altă procedură de contestare a hotărârilor Comisiei Județene decât Legea nr. 18/1991 rep.
În acest sens pronunțându-se și instanța europeană, statuând cu valoare de principiu că, dreptul garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenție de a supune un litigiu soluționării lui de către un tribunal, pentru a obține o hotărâre privitoare la problema de fapt sau de drept, nu ar putea fi înlăturată sau restrâns printr-o decizie a executivului ( CEDH, 10 iulie 1998, cauza Tinnelly &Sons Ltd et autres et McElduff et autres c/Royaume-Uni).
Potrivit art. 6 lit. "c", "d" si "e" din HGR nr. 890/2005 C. J. are în competentă atât soluționarea contestațiilor formulate împotriva propunerilor comisiilor județene cât și verificarea propunerilor comisiilor locale de soluționare a cererilor de restituire, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludenta acestora, validarea sau invalidarea propunerilor comisiilor locale, ceea ce înseamnă în orice situație și o analiză pe fondul cauzei, indiferent de existenta sau nu a unei contestații.
Afișarea tabelelor la care se referă intimata, nu se regăsește în procedura instituită de prevederile art. 79 din HGR nr. 890/2005, ce se referă exclusiv la afișarea anexelor în care se înscriu persoanele cărora li se reconstituie dreptul de proprietate. In speță, înscrierea reclamantului s-a făcut pe un tabel cu propunere de respingere. În cauză nu s-a făcut dovada publicității unei atare afișări și nici a existenței unui regulament care să prevadă această modalitate de soluționare a cererilor de respingere, similară celei a propunerilor de admitere prin înscriere pe anexă. În lipsa unui astfel de regulament, calea de atac rămâne aceea a atacării cu plângere a Hotărârii Comisiei Județene de soluționare a cererii de reconstituire, prin respingerea acesteia.
Referitor la dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor solicitate, reclamantul formulează cererea în calitate de moștenitor al proprietarilor tabulari, Brandschert M. și Brandschert Toma, bunic, respectiv străbunic pe linie paternă, precum și a bunicii
Brandschert M. reta născută Gabor și mătușii Gabor M., terenuri ce inițial ce au aparținut străbunicului Gabor Matei.
Dovada vocației succesorale rezultă din faptul că, acesta, născut la data de_ este fiul natural al defunctului Brandschert M., junior, decedat la data de_, întrucât paternitatea față de acesta i-a fost stabilită prin Sentința Civilă nr. 383/1956 pronunțată de Tribunalul popular al raionului B., în dosarul nr. 6828/1955, iar dovada vocației succesorale față de acesta o face prin Certificatul de Moștenitor din dosar GR N 305/1997 eliberat de Notariatul Bad Herrenalb.
Brandschert M., junior (tatăl reclamantului) a fost fiul lui Brandschert M., senior, al cărui deces a fost înregistrat prin actul nr. 28/_ și nepotul lui Brandschert Toma decedat la_, moștenirea fiind transmisă succesiv, având în vedere datele de naștere și deces ale fiecăruia.
Brandschert M. reta născută Gabor este bunica paternă a reclamantului, născută la data de_ și decedată la data de_, iar străbunicul Gabor Matei (Mathias în unele acte) a decedat la data de_, moștenitoare fiind cele două fiice Gabor M. reta căsătorită Brandschert (bunica) și Gabor M. (mătușa), ale căror moștenitor este reclamantul.
Dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor rezultă din C.F.-urile aflate la dosar, unde sunt înscrise aceste terenuri în proprietatea tabulară a lui Brandschert M., junior și Brandschert Toma (CF 792 și CF 536/6), respectiv Gabor Matei, Brandschert M. reta și Gabor M. (CF 511, CF 1239, CF 1689 și CF 1708/6), astfel: terenul identificat în
C.F. 511 L., suprafața de 2135mp înscris sub nr. top. 2508 proprietatea străbunicului reclamantului Gabor Matei, transmisă celor două fiice Gabor M. reta (bunica reclamantului) și Gabor M. (mătușa, sora bunicii reclamantului); terenul identificat în C.F. 1239 L., suprafața de 2476mp înscris sub nr. top. 85 și 86, proprietatea străbunicului Gabor Matei, transmisă celor două fiice Gabor M. reta (bunica reclamantului) și Gabor M. (mătușa, sora bunicii reclamantului); terenul identificat în C.F. 1689 L., suprafața de 2516mp înscris sub nr. top. 3284, proprietatea străbunicului Gabor Matei, transmisă celor două fiice Gabor M. reta (bunica) și Gabor M. (mătușa, sora bunicii); din terenul identificat în CF 1708/6 L., suprafața de 3,14ha, proprietatea de sub B13 parțial (nr. top. 4650 cu suprafața de 130 st. pătr.) și B16 și B17 nr. top._ /2,_ /2, _
/2,_ /2, 4814/2; din terenul identificat în CF 792 L., suprafața de 1,60ha, proprietatea de sub B9 și B10, corespunzătoare cotei de proprietate de 2/6 părți din nr. top._ ,_, 4955, 4956; din terenul identificat în C.F. 536/6 L. suprafața de 9435mp, proprietatea de sub B18 și B19 înscrisă sub nr. top._ /3,_ /3, precum și aceea corespunzătoare cotei de 1/3 părți de sub nr. top._ ,1071,_
, 2186, 1825 și 1463 proprietatea de sub 625-26.
Chiar dacă terenurile din CF 511 și 1239 L. au trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de expropriere, terenurile din celelalte CF-uri au rămas în proprietatea tabulară a antecesorilor reclamantului, deși, în fapt ele au fost preluate de fostul CAP. Conform modificărilor aduse de Legea nr.247/2005 în ce privește Legea nr.18/1991. terenurile preluate abuziv de către cooperativele agricole de producție de la persoane fizice fără înscriere în C.A.P. sau de către stat, fără nici un titlu revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea, pe vechile amplasamente (art.11 alin.2/1 din Legea nr.18/1991, republicată și modificată).
Potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, rep. "în toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate" și potrivit alin. 2 ind. 1 al aceluiași articol "Proprietarii sau moștenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate conform prezentei legi";.
De asemenea, potrivit art. 14 din HRG nr. 890/2005 "La cererea proprietarilor sau a moștenitorilor prevăzuți la art. 27 alin. (21) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comisiile locale înaintează comisiilor județene, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererilor, planurile parcelare și procesul-verbal de punere în posesie pentru eliberarea titlurilor de proprietate, însoțite de un extras de carte funciară".
Față de considerentele expuse și textele de lege indicate, având în vedere că reclamantul este moștenitorul proprietarilor tabulari ai terenurilor înscrise încă Cartea funciară în favoarea lor, a actelor doveditoare anexate, dar și a faptului că acesta a luat cunoștință de existența Hotărârii Comisiei Județene nr. 48/2007 doar prin adresa nr. 4169/_, comunicată la data de_, instanța va admiter plângerea formulată, va dispune anularea art.8 din Hotărârea Comisiei Județene nr.48/_, respectiv poziția nr.50 din Tabelul nr.2, cu referire la petentul C. M. N. și reconstituirea în favoarea petentului C. M. N., a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 6,39 ha, teren situat pe raza Comunei L. .
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.
Împotriva sentinței expuse, în termen, au declarat recurs atât C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L. cât și C.
J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B. -N. .
Prin recursul declarat de C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L. aceasta a solicitat: în principal, modificarea acesteia în întregime în sensul respingerii plângerii, în principal, ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată și pe cale de consecința menținerea ca legală și temeinică a Hotărârii nr. 48/2007 emisă de C. J. B. -N. și, în subsidiar, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond; cu cheltuieli de judecată.
Se susține că plângerea este inadmisibilă având în vedere faptul că, petentul nu a contestat în termen de 10 zile de la comunicarea modului de soluționare al cererii sale sau de la afișarea soluției, prin formularea unei contestații conform art.27(3) din HG 890/2005, petentul a înțeles să nu continue procedura specială prevăzuta de legile fondului funciar, fiind de acord cu soluția pronunțată. Prin urmare nu este admisibilă formularea direct în instanță a unei plângeri împotriva hotărârii comisiei județene.
Totodată se arată că plângerea nu este întemeiată întrucât reclamantul nu a dovedit că este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate așa cum a dispus instanța de fond deoarece cererea de reconstituire nu a fost formulată după toți proprietarii înscriși în cărțile funciare reținute de prima instanță.
În subsidiar s-a solicitat casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare cu motivarea că, în modul în care este formulat dispozitivul sentinței ar rezulta că instanța a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în natură fără să verifice dacă la dispoziția comisiei există teren liber pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Prin recursul declarat de C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B. -N. aceasta a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii ca fiind atât tardivă cât și inadmisibilă, apreciind soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se arată că, în baza Legii nr. 247/2005, reclamantul C.
M. -N., a formulat la adresa Primăriei L. cererea de reconstituire nr. 201/0_, prin care a solicitat aprobarea restituirii proprietăților aparținând tatălui și respectiv bunicilor săi, constând în teren agricol pe teritoriul administrativ al localității L. .
Analizând documentația aferenta cererii de reconstituire și constatând faptul ca aceasta este incompleta, prin adresa nr. 197/_, transmisa la adresa indicata în cerere, C. locala de fond funciar L. i-a solicitat acestuia să depună suplimentar actele de stare civila, respectiv certificatul de naștere sau hotărârea judecătoreasca din care sa rezulte faptul că defunctul Michael Brandscher este tatăl său, cu mențiunea ca în caz de neconformare în termen de 10 zile de la data primirii adresei, cererea va fi
soluționata fără a se ține cont de aceste aspecte, adică va fi respinsă. În ciuda faptului că adresa respectiva a fost ridicata la data de_, de către sora reclamantului, la adresa indicata în cerere, așa cum rezulta din recipisa de confirmare a primirii, acesta nu s-a conformat și nu a depus actele solicitate pentru dovedirea drepturilor sale.
Drept consecința, în cadrul ședinței Comisiei locale de fond funciar L. desfășurata la data de_, conform Procesului-verbal nr. 4168/2006 încheiat cu aceasta ocazie, au fost aprobate, cu unanimitate de voturi, tabelele cu solicitanții ale căror cereri au fost respinse, hotărându-se totodată și afișarea acestora, în tabelul nr. 2, la poziția nr. 50 figurând și reclamantul, cererea sa fiind respinsă pe motiv ca nu a prezentat actele de stare civila solicitate. Aceste tabele au fost afișate la panoul de afișaj din sediul Primăriei L. din data de_ și pana la data de_, când s-a procedat la dezafișarea lor, prilej cu care a fost întocmit Procesul-verbal de dezafișare nr. 4863/_
. Așa cum rezulta și din conținutul acestui proces-verbal, în acest interval de timp cat tabelele au fost afișate, s-a procedat la comunicarea scrisa, cu confirmare de primire, către toți cei trecuți în aceste tabele, a modului de soluționare și a faptului ca soluțiile date sunt afișate la sediul instituției. Astfel, din adresa nr. 4168/_ a Primăriei comunei L. rezulta ca reclamantul a fost informat cu privire la modul de soluționare prin respingere motivat de lipsa actelor de stare civila și a dovezii proprietății, menționându-se totodată că în caz că există nemulțumiri cu privire la rezoluția data, acesta are posibilitatea de a depune contestație la Primăria comunei L. în termen de 10 zile de la data comunicării soluției. De asemenea, din recipisa de confirmare a primirii, rezulta ca această corespondenta a fost trimisa la adresa indicata în cererea de reconstituire și a fost ridicata de către numitul C. Ștefan, fratele reclamantului.
În conformitate cu legislația în vigoare în materie, respectiv art. 27 din HGR nr. 890/2005, după definitivarea tabelelor și după aprobarea lor prin proces-verbal de către comisiile comunale, acestea vor fi afișate în loc vizibil la sediul consiliului local pentru luarea la cunoștința de către cei interesați. În cazul persoanelor care nu au domiciliul în localitatea respectiva, comisia locala procedează și la înștiințarea lor prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Persoanele nemulțumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile comunale, au posibilitatea legala ca, în termen de 10 zile de la afișare sau de la primirea înștiințării, sa formuleze contestație adresata comisiei județene, care se depune la secretarul comisiei locale, care se îngrijește de trimiterea acesteia spre competenta soluționare, împreună cu documentația aferenta acesteia.
Așadar, având în vedere faptul ca reclamantul indicase în cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate domiciliul său în loc. L., la nr. 619 apreciază că, comisia locala de fond funciar si-a respectat întocmai obligația legala, ba chiar mai mult, a procedat suplimentar, trimițând notificări cu modul de soluționare și acelor persoane care aveau domiciliu în localitate, deși prin prisma reglementarilor legale nu le revenea aceasta obligație.
In aceste condiții, având în vedere ca reclamantul a fost înștiințat în scris atât despre necesitatea completării documentației cât și despre modul ulterior de soluționare a cererii sale (in ciuda faptului ca în sarcina comisiei locale nu figura o astfel de obligație legala), așa cum rezultă din documentația comunicată pârâtei de către comisia locală, la adresa indicată ca domiciliu în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, corespondența fiind ridicata de o ruda apropiată, respectiv sora și apoi fratele acestuia, având în vedere și pasivitatea manifestata de reclamant, care nu a depus toate diligentele necesare în vederea soluționării favorabile a cererii sale, manifestând lipsa totala de interes și o vădita lipsa de susținere a acesteia, prin faptul că de abia în anul 2011, luna iulie, s-a mai interesat de cererea sa de reconstituire, aducând unele precizări suplimentare acesteia prin adresa nr. 3917/_ (la 5 ani după ce aceasta a fost soluționata și la 6 ani de la depunerea ei la comisia locala de fond funciar), recurenta- pârâtă opinează că acțiunea reclamantului este, în principal, tardivă, fiind depășit orice termen legal de formulare a acesteia, iar în subsidiar, inadmisibilă.
Acest lucru prin prisma faptului ca nu s-a respectat și parcurs procedura administrativa obligatorie, nefiind formulata în prealabil contestație împotriva modului de soluționare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate de către C. locală L. .
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cele două recursuri, tribunalul constată că recursul declarat de C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B. -N. nu este fondat iar recursul declarat de C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L. este fondat numai în limita și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Critica recurentelor referitoare la inadmisibilitatea plângerii formulate este neîntemeiată, în condițiile în care, așa cum a reținut și prima instanță, dispozițiile art. de art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991, nu disting între Hotărârea Comisiei Județene dată în soluționarea unei contestații sau adoptată în soluționarea unei cereri prin validare sau invalidare, procedura și termenul de atacare fiind aceleași și anume cele prevăzută de articolul indicat mai sus, respectiv orice hotărâre a comisiei județene poate fi atacată cu plângere la judecătorie în termen de 30 de zile de al comunicarea ei.
Potrivit art. 6 lit. "c", "d" si "e" din Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor,aprobat prin HG nr. 890/2005
C. J. are în competentă atât soluționarea contestațiilor formulate împotriva propunerilor comisiilor județene cât și verificarea propunerilor comisiilor locale de soluționare a cererilor de restituire, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludenta acestora, validarea sau invalidarea propunerilor comisiilor locale, ceea ce înseamnă în orice situație și o analiză pe fondul cauzei, indiferent de existenta sau nu a unei contestații.
Pe de altă parte, tribunalul reține că în cuprinsul Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor,aprobat prin HG nr.890/2005 doar în privința anexelor 2-20, anexe în care au fost înscrise persoanele care au formulat cereri de reconstituire conform Legii nr.18/1991, este prevăzută procedura contestației în termen de 10 zile de la afișare sau de al comunicare, conform art.27 din regulament.
Spre deosebire de această reglementare, în privința reconstituirilor dispuse în baza Legii nr.1/2000, pentru care s-au întocmit anexele 22-49, art.79 din regulament nu prevede procedura contestației în termen de 10 zile de al afișare sau de la comunicare, arătându-se că anexele se afișează spre informare fără să fie prevăzută obligația contestării în termen de 10 zile de la afișare sau de la comunicare iar în art.80 se prevede că după validare sau invalidare de către comisia județeană cei nemulțumiți vor proceda potrivit art.51 - 59 din Legea nr. 18/1991.
Totodată se reține că regulamentul prevede afișarea anexelor în care figurează propunerile de reconstituire și nu prevede afișarea tabelelor cu propunerile de respingere or, în speță, propunerea comisiei locale este una de respingere care nu este cuprinsă în niciuna din anexele 2-20 și nici în anexele 22-49 .
Așa fiind, apare ca neîntemeiată susținerea recurentelor în sensul că plângerea este inadmisibilă.
Critica recurentei C. J. BN, prin care susține că plângerea este tardiv formulată este neîntemeiată, cât timp termenul de formulare a plângerii, de 30 de zile, curge de la comunicarea hotărârii emisă de comisia județeană, conform art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991 or, în speță, hotărârea comisiei județene contestate nu a fost comunicată reclamantului, acesta luând cunoștință despre existența hotărârii cu ocazia comunicării adresei nr.4169/_ 1, prin care comisia locală răspunde unei cereri depuse de reclamant și față de data comunicării,_, plângerea este formulată în termenul prevăzut de lege de 30 de zile.
C. J. BN nu a formulat critici privind modul de soluționare pe fond a plângerii, astfel că în privința îndreptățirii reclamantului la reconstituire și modalitatea de
reconstituirea dreptului de proprietate vor fi examinate doar criticile formulate de recurenta C. locală L. .
Sub acest aspect se reține că, este neîntemeiată și critica prin care se susține că reclamantul nu este îndreptățit la reconstituire.
Tribunalul reține că reclamantul a probat cu extrase de carte funciară faptul că terenul solicitat a aparținut autorilor săi și rudelor colaterale pe linie paternă, fiind dovedit că, urmare a transmiterilor succesive ale moștenirilor, terenurile au fost preluate abuziv din patrimoniul tatălui reclamantului(din C.F. aflate la dosar reieșind că terenurile au proprietari înscriși pe Brandschert M., junior și Brandschert Toma, respectiv Gabor Matei-străbunicul reclamantului, Brandschert M. reta-mătușă. sora bunicii reclamantului și Gabor M. -bunica reclamantului ).
Reclamantul, prin cererea de reconstituire formulată la data de 0_ (f.69 dosar fond) a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după tatăl său și după bunici, astfel că depunerea, ulterior, a extraselor de carte funciară în care figurează și alte rude ale reclamantului nu constituie o modificare a cerii inițiale fiind depuse doar acte în probațiune pentru cererea formulată inițial, cât timp prin transmiterea succesivă a moștenirilor terenurilor au revenit tatălui, preluarea făcându-e din patrimoniul acestuia chiar dacă el nu figurează înscris în cartea funciară.
Prin urmare reclamantul este îndreptățit să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6,39 ha, teren situat pe raza Comunei L. astfel că dispozițiile de anulare a hotărârii comisiei județene și de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 6,39 ha sunt legale și temeinice.
Dar, în privința modalității de reconstituire a dreptului de proprietate, critica recurentei privind reconstituirea în natură a dreptului de proprietate este întemeiată.
Din cuprinsul sentinței atacate nu rezultă faptul că instanța de fond a verificat posibilitatea reconstituirii în natură a dreptului de proprietate în condițiile în care nu s-au administrat probe din care să rezulte că pe raza comunei L. există teren liber în vederea punerii în posesie a reclamantului, ceea ce reprezintă o necercetare a fondului cererii prin care reclamantul solicită reconstituirea dreptului de proprietate în natură..
Astfel, pentru a se stabili cu certitudine dacă se poate dispune reconstituirea dreptului de proprietate în natură, fie pe vechiul amplasament fie pe un alt amplasament pa raza comunei L. se impune a se verifica dacă terenul ce a constituit vechiul amplasament este liber sau dacă la dispoziția comisiei locale recurente există teren liber pentru a se dispune reconstituirea în natură. În măsura în care vechiul amplasament nu este liber și nici teren disponibil nu există se pune singura modalitate de reconstituirea este în echivalent sub formă de despăgubiri.
Cum, în recurs nu pot fi administrate probe în acest sens, se impune admiterea recursului și casarea parțială a sentinței în ceea ce privește dispoziția prin reconstituirea în natură a dreptului de proprietate și sub acest aspect cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond pentru a administra toate probele care se impun, pentru a se stabili cu certitudine dacă se poate dispune reconstituire în natură pe raza comunei L. .
Față de aceste considerente de fapt și de drept recursul Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. va fi respins ca nefiind fondat și va fi admis recursul declarat de C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L., va fi casată parțial hotărârea atacată în ceea ce privește dispoziția privind modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate și, sub acest aspect,în temeiul art.312 alin.5 C.pr.civ., va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Judecătoria Bistrița.
Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute.
În temeiul art.274 C.pr.civ., ca urmare a respingerii recursului declarat de aceasta, recurenta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. va fi obligată să plătească recurentului suma de 100 lei, reprezentând ½ din onorariul achitat de acesta în recurs, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs iar în privința celeilalte recurente cererea privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, va fi soluționată odată cu rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite, ca fiind fondat, recursul declarat de pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor L. împotriva sentinței civile nr. 6548/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, casează parțial hotărârea atacată în ceea ce privește dispoziția privind modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate și, sub acest aspect, trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Judecătoria Bistrița.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge recursul declarat de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. împotriva aceleiași sentințe, ca nefiind fondat.
Obligă intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. să plătească intimatului C. M. N. 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
F. G. -C. | B. | R. | -I. P. | M. | -E. |
B. M. -L.
Redactat BRI/tehnoredactat BRI/_ /2 ex. Judecător fond BV
← Decizia civilă nr. 1/3. Fond funciar | Decizia civilă nr. 354/2013. Fond funciar → |
---|