Decizia civilă nr. 3057/2013. Legea 112/1995
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3057/R/2013
Ședința publică din 13 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta T. Ana, precum și recursul declarat de pârâtul C. Local al municipiului C. -N. împotriva deciziei civile nr. 720 din 1 noiembrie 2006 a T. ului C., pronunțată în dosarul nr._, privind și pe reclamanta A. R. -C. A. I., având ca obiect constatare nulitate contract.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta intimatei reclamante A.
R. -C. A. I., avocat Kapcza Mikolt, cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentantul pârâtului recurent V. A. R., avocat Podaru O., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul a fost declarat și comunicat în termen.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 11 iunie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent V. A. R., note de ședință prin care își exprimă poziția procesuală cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.VI alin. 4 din Ordonanța de urgență nr. 184/_ pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001.
Reprezentantul pârâtului recurent depune la dosar un extras de pe portalul Înaltei Curții de C. i și Justiție, în ceea ce privește soluția pronunțată în dosarul nr._, arătând că nu deține decizia pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reprezentanta reclamantei intimate A. R. C. depune la dosar decizia civilă nr. 984/A din 23 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Timișoara, arătând că nu deține decizia pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reprezentanții părților arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru cota de
½ parte din imobil, respectiv a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru cota de ½ parte din imobil și menținerea contractului de vânzare-cumpărare, în subsidiar solicitând respingerea ca prescrisă a acțiunii pârâtei pentru întreg imobilul.
Arată de asemenea că își susține poziția procesuală exprimată în scris în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor Titlului II art. IV alin. 4 din Ordonanța de urgență nr. 184/_, pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului formulat și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. 4 din OUG nr. 184/2002 raportat la art. 53, art. 115, art. 21 și art. 16 din Constituție, pentru motivele invocate prin înscrisul depus la dosar.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. R.
C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL M. C.
-N. și T. ANA, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare nr. 3278 din_, încheiat între C. Local al M. C. -N. și pârâta T. Ana, să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei și reînscrierea ca proprietar a STATULUI ROMÂN, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 5606 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr. 5882/RJ/2006 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta A. R. C. în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL M.
C. -N. și T. ANA, și în consecință: S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32787 din_ încheiat între pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N. prin SC CONSTRUCT ARDEALUL SA și pârâta T. ANA, cu privire la imobilul situat în C. -N., str. B., nr. 7, ap.8.
S-a dispus rectificarea CF nr. 1. C. -N. prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei si restabilirea situației anterioare de CF in favoarea Statului
R. .
S-a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecata formulata de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția tardivității, instanța a luat act că prin desființarea în apel a hotărârii prin care această excepție a fost admisă, implicit instanța de apel a soluționat această excepție în sensul respingerii ei, astfel că instanța nu a mai analizat această excepție.
Potrivit CF 193 C., imobilul în litigiu, cu nr.top. 108/2 de sub A+2, a fost proprietatea Episcopiei R. Catolice de Rit Latin din A. I. și a Fondului de pensii a profesorilor romano catolici administrat și reprezentat prin Ordinariatul catolic de rit latin din A. I., drept de proprietate care se găsește înscris la B5 (fila 25 verso). Acest imobil a fost transcris în CF 21182 subA+1.
Prin Decretul 176/1948 s-a naționalizat Vi parte, respectiv cea aparținând
C. ui Diocezan, iar în anul 1950, dată la care a fost reînființat Statusul R. Catolic s-a restituit acestuia partea de Vi anterior naționalizată. în 1952 imobilul a fost donat Statului Român, donație acceptată prin Hotărârea nr. 135/1952, Statul Român, în calitate de donatar a formulat cerere de intabulare în CF înregistrată sub nr. 323/1967, cerere prin care a arătat ca imobilul este în administrarea sa din 1 mai 1952. Ulterior, cu nr. 602/1968, întreprinderea de Locuințe și Localuri C. a depus la CF in completare, proces verbal de constatare încheiat de delegatul consiliului P. ular privind încadrarea în prevederile decretelor 218/1960 și 712/1966 a imobilului din str. B. nr.7.
La data de 9 ianuarie 1997 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 32787 între pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N. prin SC CONSTRUCT ARDEALUL SA și pârâta T. ANA cu privire la imobilul situat în C.
-N., str. B., nr. 7, ap. 8, înscris în CF1. C. -N. .
Acest contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat în baza Legii nr. 112/1995 conform mențiunilor exprese ale contractului, părțile asumându-și drepturile si obligațiile care decurg din aceasta lege si din HGR nr. 20/1996 .
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active instanța a respins-o, deoarece nu exista si nu trebuie susținută o legătura directa si necesara intre calitatea de proprietar tabular sau de succesor legitim al acestuia si calitatea procesuala activa in invocare nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare dedusa judecății in prezenta cauza, identificarea subiectului de drept care are calitate procesuală activa in invocarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, realizată prin analiza regimului juridic al nulității absolute, fiind astfel pe deplin acceptat că nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana care are interes, respectiv de orice persoana care poate justifica un folos propriu din anularea actului respectiv. Astfel, interesul reclamantei in a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare este pe deplin justificat de introducerea cererii de retrocedare in natura a imobilului, cerere care nu poate fi pe moment soluționată deoarece in urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere in prezenta cauza imobilul nu se mai afla in patrimoniul Statului R. . Raportat la aceste elemente instanța a apreciat ca reclamanta are calitate procesuala activa, legitimare care in cazul nulității absolute este condiționata de existenta interesului. Aceasta soluție a excepției se impune si in considerarea faptului ca o eventuala admitere a prezentei cereri de chemare in judecata, urmata de repunerea părților in situația anterioara, nu produce consecința reintrării bunului imobil in patrimoniul proprietarului tabular sau al succesorilor de drept ai acestuia, ci are drept consecința imediata reintrarea bunului in patrimoniul Statului R., făcând posibila analizarea cererii reclamantei de retrocedare in natura a bunului. Pe de altă parte, calitatea de succesor al proprietarului tabular este o chestiune care va fi analizata pe fond cu prilejul soluționării cererii de retrocedare depusa la Comisia speciala de retrocedare, calitatea de succesor al proprietarului tabular sau de continuator in drepturi al acestuia urmând a întemeia o soluție favorabila a acestei Comisii, astfel că în consecința calitatea de proprietar tabular sau de succesor al acestuia nu are nici o relevanta in prezenta cauza iar excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsa ca neîntemeiata.
Cu privire la modalitatea in care imobilul a intrat in patrimoniul Statului R.
, Decretul nr. 176 din 1948, și apoi a ofertei de "donație" în temeiul căruia a fost înscris dreptul de proprietate in CF 21182 C. -N. în favoarea Statului Român. Valabilitatea titlului statului nu a fost contestata pe calea unei acțiuni injustiție sau cel puțin nu a fost administrata vreo proba care sa dovedească acest aspect in prezentul dosar și în aceste condiții situația imobilului se încadrează in ipoteza prevăzuta de art. 2 lit. h. din Legea 10/2001 care prevede că "orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare". In condițiile in care trimiterea la prevederile Legii 10/2001 este nu numai necesara dar si obligatorie conform art. 4 alin. 6 din O.U.G. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, in speță devin incidente prevederile art. 45 alin. 4 din Legea 10/2001, care prevede faptul ca "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite in cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor in vigoare la data înstrăinării". In același sens sunt si dispozițiile art. 41 alin. 2 din OUG 94/2000 cu modificările ulterioare: "actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei
ordonanțe de urgenta sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor in vigoare la data înstrăinării".
Este astfel evident in baza dispozițiilor enunțate si a considerentelor care au stat la baza Deciziei Curții Constituționale pronunțate in prezenta cauza, faptul ca nulitatea contractului de vânzare-cumpărare dedus judecății trebuie in mod obligatoriu cercetata prin raportare la dispozițiile legilor in vigoare la data încheierii lui, in concret prin raportare la dispozițiile Legii 112/1995, in baza căreia a fost încheiat actul de vânzare cumpărare, fără ca acest fapt sa constituie o aplicare retroactiva a legii.
Conform art. 1 din Legea 112/1995, sfera imobilelor care au intrat sub incidența acestei legi este foarte clar delimitată, astfel: "foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare in proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, si care se aflau in posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de masurile reparatorii prevăzute de prezenta lege".
Imobilul situat în C. -N., str. B. nr. 7 nu a aparținut unei persoane fizice, fiind preluate de Statul Român de la Episcopia R. C. de Rit Latin din
I., astfel că în mod logic aceste imobile nu intrau sub incidența Legii nr. 112/1995, fiind exclus dreptul fostului proprietar de a obține restituirea in natura a imobilului sau masuri compensatorii si in mod evident si dreptul chiriașului de a opta pentru cumpărarea imobilului.
Buna credința a cumpărătorilor invocată de către toți pârâții, cedează in fata principiului unanim admis nemo censetur ignorare legem. O simpla privire asupra Legii nr. 112/1995 releva domeniul de aplicare al acesteia si se putea afla identitatea proprietarului tabular de la care Statul R. a preluat imobilele.
Având însă în vedere și regula din art. VI alin.3 din O.U.G. nr. 184/2002, buna credință este exclusă în situația nesocotirii unor norme imperative la momentul perfectării actului juridic de înstrăinare. Buna credință constă în convingerea cumpărătorului că a contractat cu un adevărat proprietar, dar cu condiția respectării prevederilor legale care permiteau înstrăinarea, pârâții neputându-se prevala de imposibilitatea aflării viciilor titlului de proprietate aparent, în cauză fiind vorba despre ignorarea legii în vigoare ce reglementa vânzarea-cumpărarea de către chiriași, în condițiile art.9 din Legea nr. 112/1995, necunoașterea legii neputând fii invocată pentru câștigarea sau consolidarea unor drepturi obținute prin fraudarea legii, buna credință fiind exclusă de plano în asemenea ipoteze, iar principiul error comunis facit jus nu este nici el în măsură a consolida eventualele drepturi obținute prin fraudă la lege, mai mult această instituție jurisprudențială fiind în esență o sancțiune la adresa adevăratului proprietar care a lăsat să se nască și să persiste o stare de confuzie cu privire la titularul dreptului de proprietate, ceea ce nu este cazul în prezenta situație după cum a arătat anterior.
Conform art. 25 din Legea 112/1995, "prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute in proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițiala...". In aplicarea acestui text legal a fost adoptata legea 501/2002 de aprobare a OUG 94/2000, pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, completata prin OUG 184/2002, aprobata prin Legea 48/2004.
Deoarece imobilul trecut în proprietatea pârâtei nu face parte din categoria imobilelor ce constituie obiect al Legii nr. 112/1995, care se referă doar la imobilele cu destinația de locuințe și care au aparținut unor proprietari persoane fizice, art. 9 permițând vânzarea către chiriași numai a bunurilor vizate de acest
act normativ special ce au fost deținute de proprietari persoane fizice, acesta nu putea fi înstrăinat în mod legal.
Pentru aceste motive, contractul de vânzare-cumpărare nr. 32787 din_ încheiat între pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N. prin SC CONSTRUCT ARDEALUL SA și pârâta T. ANA, cu privire la imobilul situat în C. -N., str.
, nr. 7, ap.8, este lovit de nulitate absolută în temeiul art. 948 pct. 3 Cod Civil, raportat la art. 962 Cod Civil.
Drept consecința a admiterii cererii de anulare a contractului de vânzare- cumpărare, in baza art. 36 alin 1 pct. 3 din Legea 7/1996, instanța a dispus rectificarea CF nr. 1. C. -N. prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei si restabilirea situației anterioare de CF in favoarea Statului R. .
În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 1169 Cod Civil, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata a fost respinsa ca nedovedită, reclamanta deși a solicitat cheltuieli de judecată nu a depus nici o dovadă din care să reiasă faptul efectuării lor.
Prin decizia civilă nr. 720 din_ a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._ s-au respins ca nefondate apelurile declarate de C. Local C. -N. și pârâta T. Ana în contradictoriu cu intimata A. R. -C. împotriva Sentinței civile nr. 5605/_, dată în dosar nr. 5882/2006 al Judecătoriei C. -N. pe care a menținut-o în totul.
S-a respins cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu a fost înscris în C.F. 193 C. si transcris ulterior în C.F. 21182 C. nr. top 108/2, sub Bl-2 fiind înscriși Episcopia R. -C. de Rit Latin și Fondul de Pensii al Profesorilor R. -Catolici.
Prin încheierea 602 C.F. s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român în baza procesului-verbal încheiat la_ în temeiul Decretelor nr. 218/60 și 712/1966 iar apoi, cu numărul 7166-7168 C.F. imobilul a fost dezlipit din C.F. 21182 si s-a împărțit în nr. top nou 108/2/1, teren curte în suprafață de 493 mp, imobil reînscris sub A+3 în favoarea vechiului proprietar si nr. top nou 108/2/2 teren construit în suprafață de 788 mp, imobil transcris în C.F. 32834
.
Urmare încheierii contractului de vânzare-cumpărare 32787 /_ pârâta
T. Ana si-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. 1. C. .
Reclamanta a solicitat restituirea imobilului prin cererea de retrocedare adresată Comisiei speciale, cerere înregistrată la_ (f.26 dosar nr. 15228/2004).
In raport de acțiunea formulată instanța fondului a analizat respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare- cumpărare.
S-a dovedit în cauză și de fapt nu s-a contestat de nici una din părți faptul că vânzarea apartamentului s-a făcut în temeiul Legii 112/1995, lege care la art.l prevede că dispozițiile sunt aplicabile imobilelor cu destinația de locuințe și care au aparținut persoanelor fizice.
Așadar, imobilul în cauză - care nu a aparținut unor persoane fizice - nu putea face obiectul vânzării.
Mai mult chiar, prin art. 25 din aceeași lege s-a stabilit că situația juridică a altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi va fi reglementată prin legi speciale.
Nu se poate reține în cauză că reclamanta ar fi lipsită de calitatea procesuală activă.
Chiar dacă nu s-a făcut vreo dovadă expresă cu privire la calitatea de succesoare a reclamantei în raport de proprietarul tabular Episcopia R. -C. ori nu s-a depus un mandat al reclamantei din partea aceluiași proprietar tabular, aceste împrejurări pot fi considerate ca existente având în vedere subordonarea ierarhică.
Calitatea procesuală activă a reclamantei este justificată doar cu privire la cota de 1/2 parte ce a aparținut Episcopiei R. -Catolice.
Pentru cota ce a aparținut Fondului de pensii al profesorilor, reclamanta nu justifică o asemenea calitate, deoarece Fondul de pensii avea personalitate juridică proprie, aspect confirmat si prin acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul încheiat la_ între Sfântul Scaun si Guvernul României.
In acest Acord, la art. V se prevede expres că toate bunurile aflate în posesia si administrarea Statusului R. -Catholicus Transylvaniensis sunt bunuri cu caracter ecleziastic iar dreptul de proprietate este si rămâne garantat în favoarea fondurilor respective, acestea fiind de drept reprezentate de Ordinariul de A. I. .
Chiar dacă reclamanta are un drept de proprietate doar pentru cota de 1/2, ea justifică un interes pentru constatarea nulității absolute a întregului contract.
Însăși legea caracterizează preluarea ca fiind abuzivă apoi, modificarea ulterioară derivând în împărțirea imobilului pe apartamente nu schimbă acest caracter abuziv.
A admite acțiunea doar cu privire la cota de 1/2 parte, este o posibilitate pur teoretică și care nu poate conduce la realizarea dreptului legitim.
Apartamentele nu sunt partajabile în natură iar dispozițiile legale privind partajul judiciar sunt în favoarea celor care ocupă efectiv imobilele, potrivit criteriilor prev.la art. 673/9 Cod Procedură Civilă.
Împrejurarea că Statul Român a înstrăinat o cotă dintr-un bun ce nu-i aparține ar necesita acțiuni de sistarea indiviziunii între adevărații coproprietari ori, o asemenea cerere nu a fost formulată.
Desființarea parțială a contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile menționate ar conduce la încălcarea prevederilor art.l alin.l din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, deoarece reclamanta ar fi lipsită de dreptul de a se bucura de partea materială aferentă cotei sale de proprietate.
Nimic nu împiedică părțile, respectiv Statul Român și reclamanta ca, urmare a sistării indiviziunii, Statul Român să înstrăineze cota atribuită.
Dispozițiile art. 6 alin. 1 din aceeași convenție privesc dreptul la un proces echitabil. Aceste dispoziții ar fi si ele nesocotite în cazul admiterii acțiunii doar pentru cota de V2 parte, deoarece reclamanta, în calitate de coproprietar ar fi obligată la promovarea altor procese de partaj, toate procesele având ca sursă aceeași nerespectare a dispozițiilor Legii 112/1995, împrejurare ce nu poate fi imputată reclamantei.
Buna credință invocată de pârâtul C. Local C. la judecarea în fond a cauzei nu este operantă deoarece, imobilul neputând face obiectul Legii 112/1995, nici dispozițiile art. 1898 cod civil nu își găsesc domeniul de aplicare. Așa fiind, tribunalul a constatat că sentința pronunțată este legală si temeinică, drept pentru care, în baza art. 296 Cod Procedură Civilă apelurile au
fost respins ca nefondate.
Reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, cererea acesteia fiind respinsă întrucât nu s-aa făcut dovada acestor cheltuieli.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta T. ANA, continuat de moștenitorul V. A. R., solicitând casarea deciziei civile nr. 720/2006 a T. ului C. și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare s-a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de cererea de amânare formulată de către T. Ana, amânând numai pronunțarea hotărârii în cauză, fiind respinsă și cererea de repunere pe rol formulată ulterior. În aceste condiții s-a încălcat dreptul la apărare al acesteia, respectiv art. 16 alin. 2, art. 20 alin. 1, art. 21, art. 24 și art. 38 din Constituție.
Reclamanta avea dreptul legal de a revendica doar jumătate din imobilul înscris în CF nr. 21182, nefiind succesoarea în drepturi a Fondului de Pensii.
Pârâta a fost de bună credință în momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare atacat, contractul fiind încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995 în anul 1996.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 312 pct. 2 C.pr.civ. și art. 304 pct.
5 C.pr.civ.
La data de_ s-au formulat de către pârâta recurentă note de ședință prin care s-au dezvoltat motivele de recurs formulate inițial, ulterior după repunerea cauzei pe rol a cauzei, la data de_, formulându-se note de ședință prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active pentru cota de ½ parte din imobil și excepția prescripției dreptului la acțiune ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 615 din_ .
Intimata A. R. -C. din A. -I. nu a formulat întâmpinare în cauză, la data de_ depunând la dosar concluzii scrise prin care și-a exprimat poziția procesuală față de recursul declarat, ulterior pentru termenul de judecată din_ depunând la dosar un script prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. 4 din OUG nr. 184/2002 raportat la art. 53, art. 115, art. 21 și art. 16 din Constituție(filele 91,92 dosar), poziția procesuală a pârâtei recurente față de excepția invocată fiind formulată prin notele de ședință depuse la data de_ (fila 97 și urm. dosar).
Analizând recursul declarat de pârâta T. ANA continuat de V. A. R. împotriva deciziei civile nr. 720 din_ a T. ului C., Curtea reține următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes în formularea cererii pentru cota de ½ parte din imobil, excepții analizate de către instanțele de fond, instanța nu se va pronunța, având în vedere că în cauză s-a invocat raportat la decizia Curții Constituționale nr.615/2012 și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție care privește întreg imobilul.
Cu privire la excepția prescripției extinctive, aceasta este fondată, raportat la Decizia nr. 615 din 12 iunie 2012 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 454 din 6 iulie 2012.
Aceasta decizie a Curții Constituționale se impune a fi avută în vedere în cauză, chiar dacă este pronunțată după rămânerea definitivă a hotărârii, însă anterior rămânerii ei irevocabile, având în vedere prevederile art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992.
Prin urmare, în temeiul art.312 alin.3 C.pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâta T. ANA continuat de V. A. R. împotriva deciziei civile nr. 720 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o va modifica în sensul că va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 5605/_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr. 5882/RJ/2006, pe care o va schimba în temeiul art.296 C.pr.civ în sensul că se va respinge acțiunea ca prescrisă.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ. va fi obligată reclamanta intimată la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
2.În temeiul art.29 din Legea nr.47/1992, apreciind ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, se va sesiza Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (4) din OUG nr. 184/2002 (4), având următorul cuprins:
"Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta. Pentru soluționarea acestor cauze instanțele judecătorești
competente vor avea în vedere dispozițiile art. 46 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr.
10/2001, cu modificările și completările ulterioare";.
Textele constituționale invocate ca fiind încălcate sunt art. 53 din Constituție și 115 alin. (6) din Constituție.
Art. 53 din Constituție are următorul text:
"Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți (1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratica. Măsura trebuie sa fie proporțională cu situația care a determinat-o, sa fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";
Art. 115 alin. (6) din Constituție are următorul text:
"Delegarea legislativă (6) (Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.";
În opinie majoritară Curtea apreciază că dispozițiile art.6 alin.4 din O.U.G. nr.184/2002 sunt neconstituționale.
Aceasta deoarece instituirea unui termen de prescripție este o limitare a accesului liber la justiție, care este un drept fundamental, motiv pentru care poate fi adusă doar printr-o lege sau un act asimilabil legii, conform art. 53 din Constituție.
Potrivit art. 115 alin. 6 din Constituție, însă, ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile și libertățile prevăzute de Constituție. Este de remarcat că, prin OUG nr. 184/2002, se introduce un termen de prescripție de 6 luni pentru exercitarea unor acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute, care, în lipsa acestui termen, potrivit dreptului comun, respectiv art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, ar fi imprescriptibile.
Legiuitorul, abilitat conform art. 53 să statueze asupra limitărilor dreptului fundamental vizând accesul la justiție, a stabilit că acțiunile în constatarea nulității pot fi introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare, aceasta, fiind, în fapt singura limitare constituțională, cel puțin formal, sub aspectul autorității competente, limitarea introdusă până la această dată prin ordonanță de urgență fiind neconstituțională și termenul de prescripție aplicabil fiind cel prevăzut de art. 2 din Decretul nr. 167/1958. Această lege, însă, a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 615/2012 a Curții Constituționale, invocată în prezentul recurs și care, în fapt, a avut o înrâurire hotărâtoare asupra soluției.
Tot astfel, constatarea neconstituționalității termenului inițial de prescripție ar determina o altă soluție în cauză, așa cum rezultă din considerentele deja arătate, pentru că, în lipsa acestui text, acțiunea ar fi imprescriptibilă față de declararea deja neconstituțională a altor termene de prescripție introduse prin actele normative permise de Constituție, subzistând, astfel, condiția rezultând din prevederile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Reclamanta a invocat și încălcarea textelor art. 21 și 16 din Constituție. Curtea apreciază că și aceste texte au fost încălcate, așa cum rezultă din jurisprudența ei anterioară, respectiv decizia civilă nr. 2460 din_, pronunțată în dosarul nr._, în care a reținut că, în fapt, "Constituția permite legiuitorului să aducă limitări accesului liber la justiție, atâta timp cât acestea sunt rezonabile și firești pentru buna desfășurare a actului de justiție, adică atâta timp cât vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de acesta. Tocmai de aceea instanța nu numai că poate, dar chiar are obligația, sesizată fiind cu constituționalitatea și concordanța cu tratatele privind drepturile omului a unor acte normative ce limitează accesul la justiție, să verifice rezonabilitatea condiției impuse, respectiv dacă termenul de 6 luni introdus prin ordonanță de urgență
este rezonabil (R. Chiriță Convenția europeană a drepturilor omului. Comentarii și explicații. Vol. I, Ed. C.H. Beck B. ești 2007, p. 301 -302, 304-305).
Verificând această condiție, instanța, ca și adunarea legiuitoare, ajunge la concluzia că termenul de prescripție ce limitează accesul la justiție nu este rezonabil raportat la scopul vizat (buna desfășurare a actului de justiție), întrucât, în 6 luni, așa cum susține reclamanta, aceasta nu avea posibilitatea de a inventaria bunurile preluate abuziv, fără titlu valabil de stat din patrimoniul ei și de a identifica toate cărțile funciare, colective și individuale, nou deschise în urma vânzărilor și apartamentărilor cu privire la aceste imobile.";
Deși a apreciat, în acel dosar, că nu se mai impune verificarea condiției discriminării, curtea a observat că, "pentru persoane juridice aflate în situații juridice identice, respectiv a căror bunuri au fost preluate abuziv de stat și înstrăinate chiriașilor, se prevăd termene diferite de prescripție prin dispozițiile
art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, aplicându-li-se, astfel, un tratament juridic diferențiat, fără o justificare obiectivă, rezonabilă";.
În opinie minoritară, Curtea apreciază că dispoziția invocată nu este neconstituțională, împărtășind în acest sens în bună parte argumentele pârâtei(respectiv a succesorului acesteia) exprimate referitor la acest aspect.
În primul rând apreciem, în concordanță cu cele stabilite prin deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în acest sens(a se vedea Decizia nr.35/1993 și Decizia nr.35/1996), că și persoanele juridice trebuie să se bucure de protecția drepturilor constituționale stabilite în favoarea cetățenilor persoane fizice, bineînțeles în măsura compatibilității acestora cu persoana juridică.
Astfel, în ceea ce privește prevederile art. 53 raportat la art.15 alin.6 din Constituție, chestiunea esențială care a fost omisă de către reclamantă în momentul invocării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. VI alin.4 din O.U.G. nr. 184/2002 este aceea că la momentul invocării excepției de neconstituționalitate aceasta fusese deja aprobată prin Legea nr.48 din_, lege publicată în Monitorul Oficial nr.262 din_ . În aceste condiții nu se mai poate vorbi de prevederi ale unei ordonanțe de urgență ci de prevederi legale făcând parte dintr-o lege, o cu totul altă categorie de acte normativ.
Faptul că prin Decizia Curții Constituționale nr. 615/2012 s-a declarat neconstituțional art. II din Legea nr.48/2004 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.184/2002 nu poate avea consecințe asupra celorlalte
prevederi ale acestei legi(astfel cum se precizează expres în conținutul deciziei), legea de aprobare a ordonanței de urgență a guvernului rămânând să producă efecte în continuare în sensul arătat mai sus.
În ceea ce privește încălcarea prevederilor art.21 din Constituție, nu se poate aprecia încălcarea acestuia prin stabilirea unui termen de prescripție în care se poate exercita acțiunea în nulitate, fiind tranșată această chestiune în jurisprudența Curții Constituționale(Decizia nr.114/2002, Decizia nr.296/2003, Decizia nr.91/2004, Decizia nr.110/2005) și în doctrina de specialitate. În acest sens s-a arătat(prin Decizia nr.165/2005) că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus unei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor revenind legiuitorului potrivit art.126 alin.2 din Constituție.
Ultimul articol a cărui încălcare se invocă este art.16 din Constituție, încălcarea acestuia derivând în accepțiunea reclamantei prin aceea că în ceea ce privește persoanele fizice s-a instituit un alt termen de prescripție prin Legea nr.10/2001, art.45 alin.5, pentru introducerea acțiunilor în nulitatea contractelor de vânzare cumpărare. Având în vedere aspectele invocate de către reclamantă în justificarea încălcării acestui text constituțional, apreciem că nu se pune problema unei discriminări, nefiind vorba despre aceeași categorie de persoane și deci despre situații identice, chiar reclamanta recurgând la termenul "similare";.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta T. ANA continuat de V. A. R. împotriva deciziei civile nr. 720 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 5605/_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr. 5882/RJ/2006, pe care o schimbă, în sensul că respinge acțiunea ca prescrisă.
Sesizează Curtea Constituțională privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin. 4 din OUG nr. 184/2002 raportat la art.53, art.115 art.21 și art.16 din Constituție.
Obligă reclamanta intimată la 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | |
A. | C. A. A. C. | ANA I. |
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: E. M., Maricica Grozavu Jud. fond:C. G.
| ← Decizia civilă nr. 132/2013. Legea 112/1995 | Decizia civilă nr. 432/2013. Legea 112/1995 → |
|---|
