Decizia civilă nr. 310/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date nr. 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.310

Ședința publică din 26 martie 2013

Completul compus din:

Președinte :

D.

G.

, președinte secție civilă

K.

M.

, președinte instanță

L.

M.

, judecător

V.

V.

, grefier

S-a luat în examinare recursul formulat de petentul F. I. A. , domiciliat în C., nr.522, jud.C., împotriva sentinței civile nr.1019 din 7 decembrie 2012 a Judecătoriei Jibou, pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului-petent, av. Gavriș I. Darie, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit. i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Instanța verificându-și competența potrivit dispozițiilor art.1591 Cod

procedură civilă,

se declară competentă în soluționarea prezentei cauze cu care a fost legal investită.

Reprezentantul recurentului-petent depune la dosar împuternicire avocațială.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului declarat. Reprezentantul recurentului-petent, av.Gavriș I. Darie susține recursul declarat, solicitând admiterea acestuia, modificarea procesului verbal încheiat de agentul constatator la data de_, în sensul anulării măsurii complementare a reținerii permisului. Susține faptul că întrucât aparatul radar era staționar, acesta putea avea o eroare conform art.3 pct.3.1., lit.,c coroborat cu lit.b, respectiv de ± 3%

din valoarea măsurată pentru vizete egale sau mai mari de 100 km/h.

Instanța, raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr.1019 din 7 decembrie 2012 a Judecătoriei Jibou a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului F. I. A. privind anularea procesului

- verbal de contravenție nr. 2320346/_ încheiat de I. de P. J. S., prin care petentul a fost sancționat cu 630 lei amendă și suspendarea permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.49 alin.1 și sancțioantă de

1

art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 reținându-se în sarcina acestuia că în data de 16 octombrie 2012 ora 12,58 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare CJ-

0. prin localitatea Barsaul Mare, jud. S. fiind înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 101 km/h.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că procesul - verbal este susținut atât prin constatarea agentului, actul de atestare și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, cât și prin planșe foto și video CD.

Din vizionarea CD - ului rezultă că autoturismul condus de către petent a circulat cu viteza de 101 km/h .

Pe baza considerentelor susmenționate instanța constată că starea de fapt descrisă în procesul verbal de contravenție a fost dovedită de către intimat.

Împotriva acestei sentințe petentul F. I. -A. a declarat recurs solicitând modificarea procesului - verbal în sensul anulării măsurii complementare a reținerii permisului de conducere.

În motivarea recursului petentul invocă Ordinul nr.301/_ privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)";. Și anume art.3.1.1.

Recursul este întemeiat pentru următoarele :

Mașina condusă de petent a fost surprinsă de aparatul radar, ca circulând cu 100 km/h.

Din datele imprimate pe planșa fătă aflată la dosar și din vizionarea DVD-ul rezultă că aparatul radar a măsurat viteza în condiții normale de trafic, în regim staționar, condiție în care conform art.3.1.1. lit.b din Ordinul nr.301/2005 eroarea maximă tolerată este de ± 3 km/h.

Aplicând această toleranță, viteza de deplasare a autoturismului condus de

petent putea să ruleze cu 98 km/h, fapt ce înseamnă că nu îi este aplicabilă și măsura complementară a permisului de conducere ci doar sancțiunea amenzii, sens în care urmează a se admite recursul și a se modifica hotărârea primei instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, D E CI D E :

Admite recursul declarat de petentul F. I. A. contra sentinței civile nr.1019 din 7 decembrie 2012 a Judecătoriei Jibou.

Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond admite plângerea petentului și dispune anularea din procesul-verbal de contravenție nr. 2320346/16 octombrie 2012 încheiat de I. de P. J. S. a măsurii complementare de suspendare a permisului de conducere menținând restul sancțiunilor din procesul - verbal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

D. G. K. M. L. M. V. V.

Red.KM/ _

2

Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: A. F.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 310/2013. Plângere contravențională