Decizia civilă nr. 3109/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 3109/R/2013
Ședința publică din data de 18 iunie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: A. C.
Judecători: V. M. - președintele Curții de A. C.
D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de A. C.
Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de recurenții P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ REPREZENTAT DE P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ și S. R. PRIN MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE - D. C. împotriva sentinței civile nr. 818/_, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, privind și pe reclamantul B. A. - D., având ca obiect pretenții - daune materiale.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 4 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată când s-a amânat pronunțarea pentru data de 11 iunie 2013, respectiv 18 iunie 2013, ambele încheieri făcând parte integrantă in prezenta hotărâre.
La data de 11 iunie 2013, reclamantul intimate B. A. -D. a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr._, reclamantul B. A. D. a chemat în judecată S. Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata următoarelor sume cu titlu despăgubiri datorate pentru privarea sa de libertate în nelegal: suma de 2500 lei cu titlu de onorariu avocat pentru asistare în procedura executării mandatului; suma de 275 Euro reprezentând cheltuieli de cazare în Augsburg; suma de 65 Euro reprezentând contravaloarea biletului de călătorie; suma de 75 Euro reprezentând contravaloarea biletului de călătorie; suma de 200.000 Euro cu titlu de daune morale.
Prin sentința civilă nr. 332 din 06 aprilie 2012 Tribunalul Cluj a respins acțiunea civilă înaintată de reclamant, apreciind, în esență că nu se poate constata existența unei erori judiciare a autorităților naționale române care să antreneze răspunderea civilă a S. ui Român.
Totodată, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Public.
Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, admis prin decizia civilă nr. 3383/R/04 iulie 2012 a Curții de A. C., pronunțată în dosarul nr._, dispunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la același Tribunal.
În motivarea deciziei C. de A. a arătat, în esență, că sunt eronate statuările primei instanțe potrivit cărora nu se poate pune semnul egalității între privarea de libertate dispusă în baza unui mandat european de arestare și cea dispusă în urma emiterii unui mandat de arestare preventivă în condițiile Codului de procedură penală român. Dimpotrivă, după adoptarea pe plan comunitar a legislației în baza căreia între statele membre, pe bază de reciprocitate, se poate solicita către un stat membru al Uniunii Europene a unui cetățean de către un alt stat membru și aderarea României la Uniunea Europeană, trebuie considerat că în prezent dispozițiile art. 504 C. pr.pen. sunt incidente și în cazul punerii în executare a mandatului european de arestare, în care se constată existența unei erori.
Din conținutul considerentelor sentinței rezultă că fondul pretenției reclamantului nu a fost analizat, astfel că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în primă instanță.
Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza dacă:
arestarea preventivă a reclamantului în condițiile în care exista neconcordanță în privința datei nașterii persoanei solicitate prin mandatul european de arestare și datei nașterii reclamantului, constituie eroare judiciară în sensul art. 504 alin. 1 C. pr. pen.; dacă în aceleași condiții există eroare judiciară raportat la faptul că prin adresa din data de_ de la Biroul Național Interpol s-a comunicat un alt nume decât cel al reclamantului, respectiv că persoana urmărită este B. A. -Romeo; se va analiza de către instanța de fond dacă neconcordanțele dintre persoana menționată în mandatul european de arestare și reclamant, puteau constitui un motiv de refuz de executare al mandatului european de arestare de către autoritățile judiciare române, de executare a mandatului;
pretenția reclamantului va fi analizată și prin prisma atitudinii manifestate de el cu ocazia punerii în executare a mandatului european de arestare.
În rejudecare Tribunalul Cluj a pronunțat sentința civilă nr. 818 din 16 noiembrie 2012, prin care a dispus după cum urmează:
Admite în parte acțiunea civilă înaintată de reclamant.
Obligă pe pârâtul S. Român (prin Ministerul Finanțelor Publice) să-i plătească reclamantului următoarele sume de bani:
suma de 2500 lei, cu dobânda legală începând de la data de_ și până la plata efectivă;
suma de 275 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu dobânda legală începând de la data de_ și până la plata efectivă;
suma de 65 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu dobânda legală începând de la data de_ și până la plata efectivă;
suma de 75 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu dobânda legală începând de la data de_ și până la plata efectivă;
suma de 50.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale;
suma de 4300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Cluj a avut în vedere, în principal, următoarele:
Prin adresa nr. 226/_ (fila 4-5 dosar_ ) din_ emisă de Biroul Național INTERPOL din cadrul Inspectoratului General al Poliției române s-a solicitat IPJ Maramureș demararea verificărilor necesare pentru
localizarea numitului B. A. -D., fiul lui Aurel și L. tina, născut la data de_ în Dej, jud. C., domiciliat în Baia-M., str. Vlad Țepeș, nr. 6, ap. 66. Potrivit respectivei adrese împotriva persoanei menționate mai sus s- a emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea unei infracțiuni informatice.
La data de_, reclamantul din prezenta cauză a fost audiat de către procurorul desemnat conform Legii 302/2004 de la P. de pe lângă
C. de A. C., în respectiva declarație fiind menționat în mod expres faptul că "m-am născut la data de_ în Dej, jud. C. . Nu cunosc nici o persoană care să aibă numele meu B. A. D. care să fie născută la data de_ . În legătură cu emiterea mandatului european de arestare împotriva mea arat că nu am locuit niciodată în Germania, nu am avut reședința în această țară, nu am avut deschise conturi la vreo bancă din Germania și nici la Postbank Stuttgart. Nu am nicio legătură cu operațiunea care mi se reține în sarcină";.
La_, în urma solicitării procurorului competent, Biroul Național INTERPOL a comunicat faptul că persoana căutată se numește B. A. - Romeo, născut la_, însă la aproximativ o săptămână procurorul desemnat cu procedura mandatului european de arestare din cadrul Curții de A. C. a decis reținerea reclamantului B. A. -D. și înaintarea lui cu propunere de arestare preventivă către C. de A. C. .
La data de_, reclamantul B. A. -D., născut la_, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar la data de_ a fost arestat pentru o perioadă de 5 zile.
La data de_, prin Sentința penală nr. 34/2010, C. de A. C. a admis cererea formulată de autoritățile din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de_ de către Ulrike Hampp Weigand, procuror general al Procuraturii Augsburg Germania, în dosar 602js 111038/10 și a menținut arestul preventiv dispus anterior pentru o perioadă de 24 de zile, începând cu data de 10 august 2010 până la data de 2 septembrie 2010.
În aceeași ședință publică din data de_, reclamantului i-a fost adus la cunoștință faptul că poate consimți să fie remis autorităților emitente a mandatului european de arestare, acesta dându-și consimțământul în acest sens, arătând totuși că nu renunță la regula specialității.
La data de_, reclamantul B. A. -D. a fost remis autorităților germane, fiind predat unei escorte de la Interpol Wiesbaden, Germania (fila 107 dosar_ ).
Ulterior, față de reclamant s-a suspendat procedura preliminară, fiind pus în libertate de către autoritățile germane, conform hotărârii Tribunalului de primă instanță Augsburg din_, când mandatul de arestare din data de_ a fost anulat (f. 58). S-a reținut că susținerile acuzatului, care a arătat că în perioada respectivă nu s-a deplasat în Germania, au fost confirmate de martori, iar persoana din fotografia din buletinul de identitate prezentat la deschiderea contului nu este acuzatul. Datorită acestui fapt și a împrejurării că data nașterii acuzatului,_, nu corespunde cu cea din documentele de identitate prezentate la deschiderea contului, s-a ajuns la concluzia că făptași necunoscuți au folosit identitatea acuzatului pentru a comite activități penale (f. 28).
Din starea de fapt prezentată mai sus, se poate constata că reclamantul a fost privat de libertate pe teritoriul național pe o perioadă de 17 zile, din data de_, până la data de_ .
În primul rând, trebuie menționat faptul că detenția reclamantului B. A. -D. pe teritoriul României are la bază două temeiuri diferite. Astfel, ordonanța de reținere emisă de procurorul delegat din cadrul P. ui de pe lângă C. de A. C. se întemeiază pe prevederile art. 88 ind. 3 din Legea nr. 302/2004, care reglementează o procedură de urgență, excepțională, reținerea putând fi dispusă pe baza semnalării transmise prin Organizația Internațională a Poliției Criminale (Interpol), care nu echivalează cu mandatul european de arestare. De asemenea, încheierea penală nr. 32/2010 din_, prin care s-a dispus arestarea reclamantului din prezenta cauză pentru o perioadă de 5 zile, s-a întemeiat pe prevederile art. 90 alin. 2 din Legea 302/2004, care constituie de asemenea o procedură excepțională dictată de urgență.
Raportat la datele speței se poate discuta cu privire la oportunitatea reținerii pentru 24 de ore și arestării pentru o perioadă de 5 zile bazate pe norme care reglementează o situație de excepție, care exced procedurii mandatului european de arestare. Cu atât mai mult cu cât, conform Deciziei Cadru 2002/548/JAI, atunci când o persoană este arestată pe baza unui mandat european de arestare, autoritatea judiciară de executare decide dacă persoana căutată trebuie să rămână în detenție, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare, cu condiția ca autoritatea competentă a acestui stat membru să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei căutate. Reclamantul a adus la cunoștința procurorului competent din cadrul Curții de A. C., încă din momentul primei audieri (_ ), faptul că datele de naștere nu corespund celor menționate în mandatul european de arestare, pentru ca acesta, fără apariția unor noi informații, la aproape două săptămâni de la această primă audiere, să recurgă la procedura de urgență. Din informațiile aflate la dosarul cauzei, precum și din interogatoriul administrat reclamantului, reiese că datele deținute de autoritățile române la momentul dispunerii reținerii în vederea arestării preventive indicau alte date de naștere decât cele consemnate în cartea de identitate a reclamantului, în schimb date precum cele privitoare la adresa reclamantului sau numele părinților săi erau identice celor consemnate în actul de identitate al acestuia (f. 61).
Reclamantul a menționat în fiecare declarație luată de autoritățile române că nu este persoana menționată în mandatul de arestare emis de autoritățile germane, principalul argument care să-i susțină punctul de vedere fiind acela că datele de naștere nu corespund. De asemenea, încă din data de_, reclamantul a declarat că: "doresc să clarific situația mea raportat la acea învinuire, aș prefera să fac acest lucru în România, dar dacă este nevoie, sunt de acord și cu predarea mea către autoritățile judiciare competente din Germania"; (f. 20).
În mod constant, atât cu ocazia judecării în primă instanță, cât și cu ocazia rejudecării cauzei, P. de pe lângă Tribunalul Cluj a insistat asupra faptului că în procedura mandatului european de arestare, statul de predare nu se poate pronunța asupra oportunității și temeiniciei măsurii, ci doar asupra condițiilor formale de emitere a mandatului european de arestare, deoarece în sens contrar s-ar încălca principiul de recunoașterii și încrederii reciproce privind hotărârile penale. De altfel, potrivit art. 77 alin. 2 din Legea 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei Cadru a Consiliului Europei nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
După cum s-a arătat mai sus, instanțele din statul de emitere, cât și cele din statele de predare au obligația să respecte drepturile fundamentale ale omului. Este de altfel evident faptul că principiul recunoașterii și încrederii reciproce nu înlătură obligația statelor membre de a respecta drepturile fundamentale ale omului, constituind doar o procedură simplificată a extrădării operațională în cadrul Uniunii Europene.
Verificarea identității persoanei arestate, în mod real, prin raportare la toate elementele de fapt, nu reprezintă o examinare asupra oportunității și temeiniciei emiterii mandatului european de arestare, fiind obligația statului de executare a mandatului să verifice identitatea persoanei arestate.
În această privință, instanța reține că verificarea identității persoanei este de esența oricărui mandat de arestare.
În noțiunea de identitate nu poate intra numai numele, fiind posibil ca mai multe persoane să aibă același nume și chiar același prenume, fiind necesar ca și data nașterii să fie identică.
În plus, pentru verificarea identității dintre persoana căutată și persoana găsită, erau necesare și toate celelalte date cuprinse în mandatul european de arestare, astfel cum este acesta reglementat în Decizia cadru a Consiliului Europei privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale UE.
În speță, în mandatul european de arestare, depus în limba engleză la fila 6 din dosar_ și în germană la f. 8-11, a fost trecută data nașterii_ și numele B. A. -D., autoritățile germane arătând că nu dețin fotografie, amprente, și nu se cunoaște locul nașterii, numele părinților, actul de identitate și nici descrierea.
Este adevărat că autoritățile române au cerut suplimentarea datelor, autoritățile germane au comunicat că nu dețin fotografia și impresiunile persoanei urmărite internațional, însă persoana urmărită este posesoare a cărții de identitate nr. 2. emisă la_ (f. 3 din dos._ ). Dar, în această adresă numele persoanei în cauză a fost trecut B. A. -Romeo, iar nu B. A. -D. .
În condițiile în care reclamantul a arătat atât în declarația dată la P. de pe lângă C. de A. C. (f. 12 din dos._ ) cât și la audierea din fața instanței, că data nașterii sale nu corespunde cu data nașterii persoanei din mandatul european de arestare, totuși autoritățile române au dat curs solicitării autorităților germane și au dispus arestarea reclamantului.
În consecință, în cauză se constată că, pe de o parte, autoritățile germane au trimis un mandat de arestare incomplet, care nu cuprinde toate datele din formularul de mandat european, deși Decizia CE a fost transpusă în toate statele membre. Pe de altă parte, autoritățile române au dat curs acestui mandat de arestare incomplet, cu toate că data nașterii nu era identică cu cea a persoanei arestate. Deși autoritățile române nu sunt
îndreptățite să refuze executarea unui mandat de arestare europeană, în cauză s-ar fi putut considera că persoana căutată nu a fost găsită și s-ar fi putut continua demersurile, atât de către autoritățile germane, cât și de către cele române, pentru găsirea persoanei căutate. De altfel, în realitate, s- a demonstrat că, ulterior, autoritățile germane au intrat în posesia unor date suplimentare, care au dus la soluția de suspendare a cercetărilor față de persoana reclamantului.
Faptul că reclamantul a arătat în fața instanței că consimte să fie predat autorităților care au emis mandatul de arestare european, nu era suficient, luarea consimțământului fiind doar unul din pașii reglementați în Legea 302/2004 și doar o chestiune de procedură.
Potrivit art. 90 al. 7 din Legea 302/2004, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă.
În ceea ce privește consimțământul persoanei la predare, se observă că în conformitate cu prevederile art. 17 alin. 2 din Decizia-cadru, în cazul în care persoana căutată consimte la predare, decizia definitivă privind executarea mandatului european de arestare se ia în termen de 10 zile de la data consimțământului menționat anterior. În celelalte cazuri, decizia definitivă privind executarea mandatului european de arestare se ia în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei căutate.
Așadar, consimțământul persoanei la predare nu are nici o relevanță cu privire la decizia de arestare preventivă, lipsa consimțământului impunând doar un control mai riguros al condițiilor privitoare la predare.
În condițiile în care reclamantul din prezenta cauză s-a pronunțat constant în favoarea colaborării cu autoritățile judiciare române în vederea soluționării dosarului, consimțământul reclamantului la predare nu poate justifica luarea măsurii arestării preventive.
De altfel, prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul a solicitat daune materiale și morale raportat la privarea de libertate ilegală, nu raportat strict la decizia autorităților române de predare a sa.
Conform art. 504 alin. 3 C.pr.pen., privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j
C.p.p. ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii preventive sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j C.p.p.
Dar, potrivit deciziei de casare pronunțată în cauză de C. de A. C.
, în prezenta speță sunt aplicabile prevederile art. 504-505 C.p.p., având în vedere că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 45 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial nr. 182 din 18 mai 1998, "dispozițiile art. 504 alin. 1 din C.p.p. sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. 3 din Constituție";.
Față de starea de fapt prezentată anterior și față de considerentele deciziei de casare, instanța apreciază că în cauză suntem în prezența unei erori judiciare în sensul art. 504 al. 1 C.pr.pen.
Conform practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când drepturile garantate prin convenție au fost încălcate prin măsuri apreciate apoi ca fiind neîntemeiate, în conformitate cu principiul echității, persoana are dreptul la repararea integrală a prejudiciului cauzat, atât a prejudiciului material, cât și a prejudiciului moral.
În consecință, instanța apreciază întemeiată cererea reclamantului, în ceea ce privește sumele solicitate cu titlu de daune materiale.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a daunelor morale în sumă de 200.000 Euro, instanța apreciază că această cerere este întemeiată doar în parte, având în vedere că reclamantul a solicitat aceste daune pentru întreaga perioadă de 30 de zile în care a fost ținut în stare de arest. Dar, așa cum s-a arătata anterior, în cauză este vorba despre o culpă concurentă a autorităților germane și a celor române, astfel că, la
cuantificarea daunelor solicitate în prezentul dosar doar de la S. Român se are în vedere faptul că în România reclamantul a stat în arest timp de 17 zile, din_ până în_ .
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului moral, instanța reține că, potrivit unei largi jurisprudențe, acesta se apreciază din perspectiva criteriilor generale lăsate la aprecierea judecătorului. Acest lucru este
justificat de faptul că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el diferă de la persoană la alta, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.
Dispozițiile art. 505 C.pr.pen. stabilesc criteriile în funcție de care se determină acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, dar nu stabilesc și criteriile de cuantificare a acestora. Astfel, instanța urmează a ține seama atât de durata privării de libertate, dar și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă, în conformitate cu prevederile art. 505 C.p.p.
Martorii audiați în cauză, I. C. D. și I. ac Silviu (f. 62, 63 din primul ciclu procesual), au arătat că, la momentul eliberării sale, reclamantul era slăbit, îmbătrânit, încărunțit și stresat, membrii familiei sale au avut probleme de sănătate, iar de atunci, la fiecare plecare în străinătate, familia este îngrijorată de ce s-ar mai putea întâmpla.
Având în vedere toate acestea, instanța va acorda reclamantului cu titlu de daune morale suma de 50.000 euro, sumă pe care o apreciază rezonabilă și suficientă în acord cu criteriile de determinare expuse anterior și cu probele dosarului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând în principal modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar în subsidiar reducerea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului, deoarece:
Prin raportare la prevederile art. 504 alin. 1 C.pr.civ., nu ne aflăm în fața unei erori judiciare comise de către autoritățile naționale într-un proces penal, pentru care să răspundă S. Român. Cercetarea penală a fost efectuată de către Procuratura din Augsburg (Germania), iar mandatul european de arestare a fost emis de către Tribunalul de Primă Instanță Augsburg, astfel că organele judiciare române nu au făcut decât să pună în aplicare mandatul european emis.
Arestarea preventivă a reclamantului, în condițiile în care există neconcordanțe în privința datei nașterii, nu constituie eroare judiciară în sensul art. 504 alin. 1 C.pr.civ.
În cauză nu a existat nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, în sensul art. 88 din Legea nr. 302/2004. Mai mult, prin sentința penală nr. 34/_ C. de A. C. nu a făcut decât să ia act de consimțământul la predare al reclamantului. De asemenea, împotriva încheierii penale nr. 32/2010 a Curții de A. C. reclamantul nu a promovat calea de atac a recursului, deși avea acest drept.
În subsidiar, este de reținut că prima instanță a acordate o sumă excesivă cu titlu de daune morale, în dezacord inclusiv cu practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Împotriva sentinței a declarat recurs și Ministerul Public, prin P. de pe lângă Tribunalul Cluj, solicitând casarea în totul a sentinței, iar în rejudecare respingerea acțiunii reclamantului, deoarece:
Starea de fapt specifică prezentei cauze relevă lipsa oricărei erori judiciare cu caracter penal, din partea autorităților naționale, în sensul avut în vedere de art. 504 C. pr.pen. Astfel, atât parchetul, cât și instanțele de
judecată române au respectat în mod strict procedurile legale privind cazurile și condițiile de punere în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei vizate către statul solicitant.
Nu se poate reține că a fost încălcat vreunul dintre drepturile fundamentale ale reclamantului precum dreptul la libertate, în condițiile în care după efectuarea tuturor verificărilor privind identitatea persoanei vizate, nu au rezultat impedimente legale și justificate la punerea în aplicare a dispoziției mandatului.
Împrejurarea de fapt potrivit căreia o persoană necunoscută s-a folosit fraudulos de datele de identitate ale reclamantului pentru a comite infracțiunile menționate în mandat nu putea fi cunoscută la acel moment de către autoritățile naționale de executare, deși nu poate fi reținută cu titlu de culpă în sarcina acestora.
În concluzie, nu se poate discuta în cauză de o eroare judiciară penală a autorităților române.
Analizarea de către prima instanță a oportunității luării măsurii arestării provizorii a reclamantului în detrimentul altor măsuri procedurale mai puțin restrictive nu prezintă relevanță juridică și nu poate avea efecte asupra soluției de fond.
Sumele solicitate de reclamant (cu excepția celei de 2500 lei reprezentând onorariu avocațial și a dobânzii legale aferente) nu au nici o legătură cu măsura arestului provizoriu dispusă de autoritățile române. Aceste sume puteau face însă obiectul unei acțiuni în despăgubiri adresate instanțelor germane competente.
Cuantumul daunelor morale acordate este excesiv, reclamantului fiindu-i stabilită o sumă prea ridicată. O asemenea concluzie se impune și prin raportare la practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304/1
C.pr.civ.
Reclamantul intimat B. A. -D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate pentru motivele arătate în scris (f. 15-20).
Cu privire la aceste recursuri C., cu majoritate de voturi, are în vedere următoarele:
Prin decizia pronunțată de instanța de recurs, deci irevocabil, în primul ciclu procesual, s-a statuat cu forță obligatorie că incidența prevederilor art. 504 C.pr.civ. poate fi avută, principial, în vedere în prezenta cauză, rămânând însă a se analiza mai apoi dacă arestarea preventivă a reclamantului constituie, în circumstanțele cauzei, o eroare judiciară susceptibilă de a justifica dezdăunarea sa în condițiile art. 504 alin. 1 C.pr.civ.
Astfel fiind, Tribunalului C., ca instanță de rejudecare, s-a conformat dezlegărilor instanței de recurs, procedând la o analiză detaliată a elementelor de fapt și drept relevante.
Cum bine a remarcat prima instanță, în procedura reținerii și arestării unei persoane - atât în temeiul Legii nr. 302/2004, cât și al oricărui alt act normativ - verificarea și stabilirea riguroasă a identității persoanei vizate de luarea unei măsuri procesual-penale cu caracter restrictiv reprezintă o condiție fundamentată.
Sunt, în acest sens, sugestive dispozițiile art. 79 alin. 1 lit. a din Legea nr. 302/2004 (în conținutul ei în vigoare la data luării măsurilor preventive împotriva reclamantului), potrivit cărora mandatul european de arestare va conține, între altele, informații cu privire la identitatea și
cetățenia persoanei solicitate, precum și cele ale art. 88/1 alin. 2 din lege, conform cărora personalul verifică dacă mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute la art. 79 alin. 1, rămânând ca în cazul în care mandatul european de arestare nu cuprinde aceste informații, să se solicite de urgență autorității emitente completarea informațiilor într-un termen limită.
Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, privitoare la procedura de executare a mandatului european de atestare, judecătorul
"verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate …";.
Toate aceste dispoziții legale, dar și celelalte prevederi ale Legii nr. 302/2004, nu lasă nici o îndoială asupra concluziei că verificarea identității persoanei vizate de procedura mandatului european de arestare (inclusiv de procedurile preliminare integrate acestora) se constituie într-o cerință deopotrivă necesară și obligatorie. Doar atunci când, făcându-se verificarea identității persoanei, se obține deplina certitudine că între persoana vizată în documentele transmise de autoritatea solicitantă și cea adusă înaintea procurorului competent ori instanței de judecată există identitate, se poate trece la analiza celorlalte aspecte de formă și fond specifice procedurii.
O asemenea exigență este firească, ea reprezentând condiția minimală pentru evitarea declanșării unor proceduri judiciare penale împotriva altor persoane decât cele efectiv vizate de autoritatea solicitantă străină.
Pe cale de consecință, este de considerat că atunci când există neconcordanțe care nasc îndoieli cu privire la identitatea persoanei vizate, autoritățile solicitate sunt datoare să solicite completări în sensul prevederilor, sus-evocate, ale art. 88/1 alin.2 din lege. În măsura în care nu pot fi oferite completări ori acestea sunt insuficiente, făcând să persiste incertitudinile privitoare la identitatea persoanei vizate, o rezonabilă prudență trebuie să caracterizeze conduita autorităților solicitate, în scopul de a se evita riscul unor erori judiciare.
În prezenta cauză s-a reținut că prin adresa înregistrată la P. de pe lângă C. de A. C. sub nr. 226/II/5/2010 din_, Inspectoratul General al Poliției Române - Biroul Național Iterpol a arătat că Biroul Central Național Interpol Wiesaden-Germania a dispus urmărirea internațională în vederea arestării și predării către Germania a numitului B. A. -D., fiul lui Aurel și L. tina, născut la_ în Dej, jud. C., domiciliat în Baia M., jud. Maramureș, str. Vlad Țepeș nr.6, apt.66, făcându-se totodată precizarea că împotriva acestuia a fost emis mandat european de arestare pentru săvârșirea de infracțiuni informatice (f. 4, 5 dosar nr._ al Curții de A.
C. ).
În cuprinsul acestei adrese a fost așadar indicată ca dată a nașterii _
, neobservându-se că în cuprinsul documentului de semnalare trimis de autoritățile germane era indicată o altă dată a nașterii celui vizat, anume 11 mai 1972.
Atât înaintea procurorului competent din cadrul P. ui de pe lângă
C. de A. C., cât și înaintea completului de judecată al Curții de A. C., actualul reclamant și-a susținut nevinovăția, afirmând că nu este persoana vizată de autoritățile germane și argumentând inclusiv prin faptul că există o neconcordanță evidentă între data nașterii menționată în documentele emise de autoritățile germane și propria sa dată de naștere, atestată prin cartea sa de identitate.
Este de remarcat, totodată, că procurorul competent din cadrul P. ui de pe lângă C. de A. le-a solicitat autorităților germane, conform legii,
completări cu privire la stabilirea identității celui vizat, însă acestea au comunicat că nu dețin fotografia și impresiunile persoanei urmărite.
Contrar celor afirmate de recurenți, persistența neconcordanței cu privire la data nașterii celui urmărit nu trebuia să fie de natură a îngădui concluzia că exista identitate între persoana precizată în mandatul european de arestare și reclamantul din prezenta cauză, chiar dacă celelalte elemente de identificare cunoscute corespundeau.
Are în vedere C. că formarea convingerii privitoare la identitatea persoanei urmărite trebuie, în considerarea importanței acestui aspect, să se sprijine pe concordanța tuturor elementelor de identificare, iar nu doar a unora dintre ele. În caz contrar, există riscul de a se dispune măsuri restrictive de libertate împotriva altor persoane decât cele urmărite, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză.
Nu s-ar putea, deci, considera că nu s-a săvârșit o eroare judiciară în sensul prevederilor art. 504 C.pr.civ, câtă vreme existau neconcordanțe cu privire la data nașterii persoanei urmărite și a reclamantului din procesul de față, iar acesta din urmă a informat autoritățile judiciare române cu privire la această neconcordanță, susținând că este un element care atestă că nu el este cel urmărit de autoritățile germane.
Nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia nu a existat, în cauză, niciun motiv legal de refuz pentru executarea mandatului european de arestare, în sensul prevederilor Legii nr. 302/2004, câtă vreme, așa cum
a arătat mai sus, procedurile judiciare specifice mandatului european de arestare implică, întâi de toate, verificarea și stabilirea în afara oricărei îndoieli a concordanței dintre persoana urmărită potrivit documentelor emise de autoritățile solicitante și persoana identificată în concret de autoritățile judiciare solicitate.
Orice neconcordanță privitoare la aceste aspecte și care conduce la luarea unor măsuri restrictive de libertate împotriva altei persoane decât cea urmărită are, prin urmare, semnificația unei erori judiciare în sensul prevederilor art. 504 C.pr.civ., justificând dezdăunarea celui vătămat în dreptul său la libertate.
Sub aceste aspecte, statuările primei instanțe sunt pe deplin corecte, astfel că se impune confirmarea lor de către prezenta Curte.
În ce privește aprecierile primei instanțe cu privire la (in)oportunitatea luării măsurii arestării provizorii, acestea, deși nepertinente, nu sunt de natură a afecta legalitatea concluziei privitoare la existența unei erori judiciare imputabile autorităților judiciare române sub aspectul lipsirii de libertate a reclamantului pentru 17 zile.
Nu pot fi primite ca juste nici motivele de recurs referitoare la admiterea pretențiilor reclamantului privitoare la dezdăunarea sa materială (mai puțin, în opinia recurentului,Ministerul Public, plata onorariului avocațial și a dobânzii legale aferente acestuia), câtă vreme acestea i-au fost ocazionate reclamantului tocmai de faptul executării în contra sa a unui mandat european de arestare care privea o altă persoană. În lipsa erorii
judiciare săvârșite, reclamantul nu ar fi fost pus în situația de a face asemenea cheltuieli, fiind vădită legătura de cauzalitate dintre reținerea și arestarea sa și efectuarea de cheltuieli.
Mai observă C. și că nu poate fi reținut nici argumentul recurenților potrivit căruia reclamantul a consimțit în fața instanței de judecată să fie predat autorităților germane, neînțelegând nici să atace hotărârea instanței penale române, căci din examinarea întregului material probator existent, inclusiv a tuturor declarațiilor reclamantului, rezultă cu claritate că acesta
a acceptat predarea pentru a putea obține, înaintea autorităților germane, clarificarea situației sale juridice, iar nu pentru că și-ar fi recunoscut vinovăția penală ori pentru că și-ar fi asumat identitatea cu persoana urmărită de autoritățile germane.
Recursurile sunt însă întemeiate în ce privește cuantumul sumei acordate reclamantului de către prima instanță cu titlu de daune morale. Deși nu încape nici o îndoială că luarea împotriva unei persoane a unor măsuri procedurale ce conduc la lipsirea sa de libertate este de natură a-i provoca celui vizat o suferință psihică puternică si poate avea inclusiv consecințe de natură pur fizică asupra acestuia, dezdăunarea cuvenită trebuie astfel stabilită încât să se asigure un echilibru cât mai corect între suferința și, în genere, neajunsurile și disconfortul provocate și suma acordată cu titlu de compensație financiară.
Or, sub acest aspect C. are a observa că reclamantul a fost lipsit de libertate în România timp de 17 zile, perioadă în raport de care acordarea unor daune morale în sumă de 50.000 EURO, așa cum a hotărât prima instanță, apare ca fiind cu totul excesivă.
Dimpotrivă, C. consideră că în circumstanțele cauzei acordarea unei sume de 1000 Euro (sau echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale este adecvată și suficientă, ea reprezentând o reparație ce trebuie socotită mai realistă și, totodată, mai conformă cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
În raport cu cele ce preced, cu majoritate de voturi se vor admite în parte recursurile declarate în cauză, sentința urmând a fi modificată doar în parte, anume doar cu privire la cuantumul daunelor morale solicitate, care vor fi reduse la suma de 1000 Euro.
În baza art. 274 C.pr.civ. va fi obligat pârâtul recurent S. Român de a-i plăti reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Cu majoritate de voturi, admite în parte recursurile declarate de pârâtul S. ROMÂN (prin Ministerul Finanțelor Publice) și de MINISTERUL PUBLIC (prin P. de pe lângă Tribunalul Cluj) împotriva sentinței civile nr. 818 din 16 nov. 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. _
*, pe care o modifică în parte, în sensul că reduce cuantumul sumei acordate reclamantului cu titlu de daune morale de la suma de 50000 Euro (sau echivalentul în lei la data efectuării plății) la suma de 1000 EURO (sau echivalentul în lei la data efectuării plății).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe pârâtul recurent S. Român la a-i plăti reclamantului intimat suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
JUDECĂTOR
JUDECĂTOR
V.
M.
D.
-L.
B.
Plecată în C.O. semnează Președintele Curții de A. C.
Judecător
V. M.
GREFIER
S. D. G.
Red.M.V/Dact.G.S. 2 expl./_
Cu opinia separată a doamnei judecător A. C. în sensul admiterii în totul a recursurilor și modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Problema care se impune a fi lămurită este aceea a îndeplinirii în cauză a condițiilor prevăzute de art.504 alin.1 C. pr.pen., acesta fiind textul de lege din dreptul intern pe care a fost întemeiată cererea de chemare în judecată, chestiune lămurită prin decizia de casare nr.3383/2012 a Curții de A. C. . În rezolvarea acesteia trebuie avute în vedere toate îndrumările obligatorii cuprinse în această decizie și stabilită măsura în care au fost respectate de către instanța de fond, instanța de recurs stabilind punctual toate aspectele care trebuie analizate în rejudecare.
Astfel, în primul rând ceea ce se impunea analizat în rejudecare era aspectul dacă arestarea preventivă a reclamantului în condițiile în care exista neconcordanță în privința datei nașterii persoanei solicitate prin mandatul european european de arestare și a datei nașterii reclamantului constituie eroare judiciară în sensul art.504 alin.1 C.pr.civ., respectiv dacă în aceleași condiții există eroare judiciară raportat la faptul că prin adresa din data de_ de la Biroul Național Interpol s-a comunicat un alt nume decât cel al reclamantului. De asemenea prin decizia de casare s-a stabilit că trebuie analizat dacă neconcordanțele dintre persoana menționată în mandatul european de arestare și reclamant puteau constitui motiv de refuz de executare al mandatului european de arestare de către autoritățile judiciare române, urmând a fi analizată pretenția reclamantului și prin prisma atitudinii manifestate cu ocazia punerii în executare a mandatului european de arestare.
Toate aceste aspecte trebuie analizate coroborat și bineînțeles având în vedere prevederile speciale ale Legii nr.302/2004, în forma în vigoare la momentul la care a fost executat mandatul european de arestare emis pe numele reclamantului de către autoritățile judiciare din Germania, lege prin care a fost implementată Decizia cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre.
În acest sens trebuie stabilit ce anume impuneau prevederile acestei legi autorităților judiciare române chemate să execute un mandat european de arestare, numai astfel putându-se verifica susținerea reclamantului în sensul că reținerea și arestarea preventivă au fost dispuse nelegal de către autoritățile judiciare române.
Aceste obligații sunt stabilite la art.85 și urm. din cuprinsul capitolului III, intitulat "Executarea de către autoritățile române a unui mandat european de arestare";.
În ceea ce privește prevederile art. 88 ale Legii nr.302/2004, acestea nu prezintă relevanță în cauză, reclamantul neinvocând existența vreunui motiv de refuz de executare a mandatului european de arestare emis pe
numele său, ceea ce s-a invocat în cererea de chemare în judecată fiind faptul că nu s-au verificat suficient inadvretențele referitoare la identitate, deși acestea au fost invocate în fața autorităților judiciare române în cursul procedurii de punere în executarea a mandatului european de arestare. Această chestiune nu este menționată de către legiuitor ca motiv de refuz de executare a mandatului european de arestare.
La art.79 din Legea nr.302/2004 sunt menționate elementele pe care trebuie să le cuprindă mandatul european de arestare, anexa nr.1 a legii, în forma modificată prin Legea nr.222/2008, cuprinzând formularul mandatului european de arestare(același cu cel la care se face referire în sentința atacată ca fiind stabilit prin Decizia cadru 2002/584/JAI). În acest formular, la lit.a, sunt cuprinse informațiile referitoare la identitatea persoanei solicitate, respectiv: numele, prenumele, numele avut înaintea căsătoriei (dacă este cazul),alias (dacă este cazul), sexul, cetățenia,data nașterii, locul nașterii, reședința și/sau domiciliul cunoscut, limba/limbile pe care o/le înțelege persoana solicitată (dacă este/sunt cunoscute), trăsături fizice particulare/descrierea persoanei solicitate: fotografia și amprentele digitale ale persoanei solicitate, dacă sunt disponibile și se pot trimite, sau adresa persoanei care poate fi contactată cu scopul de a le obține ori pentru a obține o caracterizare a ADN (dacă nu s-a inclus o astfel de informație și se dispune de ea pentru transmiterea sa). Mandatul de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania a fost completat cu datele obligatorii referitoare la identitatea persoanei solicitate, fiind comunicate ulterior și alte date deținute referitor la aceasta.
Procedurile de punere în executare a mandatului european de arestare sunt prevăzute la art.881
și urm. din Legea nr.302/2004, respectarea acestora de către autoritățile judiciare române trebuind a fi analizată în cauză în condițiile în care ceea ce se poate imputa acestora este numai defectuoasa punere în aplicare a acestor prevederi, autoritățile judiciare române neavând competența de a se pronunța asupra oportunității măsurii arestării dispuse de autoritatea străină ci numai de a verifica respectarea condițiilor necesare referitor la emiterea mandatului( a se vedea în acest sens decizia Curții Constituționale nr.1193/2009, decizie în care s-a statuat expres și în sensul că nu se poate pun e semnul egalității î ntre privarea de
libertate dispusă ca urmare a emiterii u nui mandat europea n de arestare și
cea dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis
de judecător în condițiile Codului de procedură penală).
Conform prevederilor art.881alin.2 din Legea nr.302/2004, procurorul desemnat în acest sens verifică dacă mandatul European de arestare cuprinde informațiile prevăzute la art.79 alin.1, în cazul în care nu le cuprinde solicitând informații suplimentare autorității judiciare emitente. Dacă mandatul eropean de arestare cuprinde toate informațiile prevăzute la art.79 alin.1 și este tradus potrivit dispozițiilor alin. 1 a art.881, procurorul ia măsurile necesare pentru identificarea căutarea, localizarea și prinderea persoanei solicitate.
În cazul reclamantului, astfel cum rezultă din dosarul nr._ al Curții de A. C., mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare germane a fost depus la dosar tradus în limba română la data de_, astfel cum s-a stabilit prin dispozitivul încheierii penale nr.32/_ a Curții de A. C., încheiere prin care s-a admis sesizarea P. ui de pe lângă C. de A. C., dipunându-se arestarea pe o perioadă de 5 zile a reclamantului în temeiul art.90 alin.2 din Legea nr.302/2004.
Mandatul europen de arestare a fost însă trimis autorităților judiciare române competente, în limba germană, la data de_ (fila 6 și urm. dosar nr._ ), în baza acestuia și a semnalării transmise prin Interpol Wiesbaden Germania fiind întreprinse demersurile necesare conform prevederilor Legii nr.302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.222/2008. În acest sens, P. de pe lângă C. de A. C. a făcut cercetări suplimentare în cee ce privește identitatea persoanei solicitate, din adresa nr. 226/II/5/2010 din_ (fila 3 dosar nr._ ) rezultând că s-a putut comunica numai numărul cărții de identitate al persoanei urmărite și data și locul emiterii acesteia, autoritatea emitentă nedeținând alte informații referitoare la persoana urmărită.
Atât ordonanța de reținere din_, cât și încheierea din data de_ prin care s-a dispus arestarea reclamantului pe o durată de 5 zile au avut în vedere prevederile speciale ale art.883, respectiv art.90 alin.2 din Legea nr.302/2004, fiind emise în procedură de urgență, ca urmare a semnalării transmise prin Interpol Wiesbaden Germania la data de_, la art.883menționându-se expres că în acest caz nu sunt aplicabile dispozițiile art.882din lege.
Datele comunicate prin Interpol Wiesbaden Germania au fost apreciate suficiente de către autoritățile judiciare române pentru a lua aceste măsuri având caracter de urgență, singura inadvertență fiind cea legată de data nașterii persoanei menționate în semnalarea Interpol și în mandatul european de arestare, aceasta fiind într-adevăr diferită de cea a reclamantului. Având în vedere însă procedura de urgență, nu se poate aprecia că aceste măsuri ar fi fost luate nelegal, ținând cont și de prevederile legale în baza cărora au fost luate, prevederi legale care au fost respectate de către autoritățile judiciare române. De altfel și instanța de fond a apreciat în același sens, statuând însă că ceea ce trebuie stabilit este dacă măsura reținerii și arestării pe durata de 5 zile au fost sau nu oportune având în vedere prevederile Deciziei cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare și procedurile de predare înte statele membre. A se stabili dacă măsura luată a fost sau nu oportună nu este însă același lucru cu stabilirea
legalității sau nelegalității acesteia, faptul că dispozițiile art.90 alin.2 din Legea nr.302/2004 permiteau instanței să dispună și măsura de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile neputând conduce la concluzia că luarea celeilalte măsuri prevăzute de același text de lege ar fi fost nelegală.
Referitor la prenumele reclamantului nu a existat practic nici o suspiciune, aspectul invocat de către acesta raportat la adresa nr.226/II/5/2010 a Biroului Național Interpol fiind irelevantă sub acest aspect. Într-adevăt în cuprinsul acesteia apare prenumele Romeo în loc de
, dar astfel cum s-a arătat în declarația de recurs este o simplă eroare de redactare, din dosarul nr._ al Curții de A. C. (filele 19, 20,21,22,23) rezultând că Interpol Wiesbaden nu a comunicat alt nume sau prenume când s-au solicitat informații suplimentare, precizând doar datele deținute și necomunicate anterior referitor la persoana solicitată.
De altfel, reclamantul nu a înțeles să declare recurs împotriva încheierii nr.32/2010 a Curții de A. C. prin care s-a dispus arestarea sa pe o durată de 5 zile, deși în declarația dată în fața instanței a susținut că nu este persoana solicitată de către autoritățile germane, nefructificând astfel calea de atac pusă la dispoziția sa în vederea respectării drepturilor sale procesuale.
În următoarea etapă, cea de punere în executare a mandatului european de arestare conform prevederilor art.90 din Legea nr.302/2004 se
putea de asemenea lămuri această inadvertență, la dispoziția reclamantului, asistat de apărător, fiind puse la dispoziție mijloacele necesare în acest sens.
Din actele de la dosar rezultă însă că la termenul de judecată stabilit pentru data de_ instanța de judecată a urmat pașii prevăzuți de art.90 din Legea nr.302/2004, nepunându-se problema încălcării acestor dispoziții legale aplicabile în cazul procedurii de punere în executare a mandatului european de executare.
Astfel, din practicaua sentinței penale nr.34/2010 a Curții de A. C. rezultă că persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință existența mandatului european de arestare emis pe numele său, conținutul acestuia și posibilitatea de a consimți la predare precum și drepturile procesuale prevăzute de art.91 din Legea nr.302/2004. Având în vedere consimțământul la predare, ale căror consecințe sunt explicate persoanei solicitate conform mențiunilor din sentința penală, s-a întocmit procesul verbal anexat la fila 70 dosar, în consecință fiind admisă cererea formulată de autoritățile germane cu privire la executarea mandatului european de arestare emis pe numele reclamantului și dispunându-se predarea acestuia. Au fost deci întocmai respectate prevederile art.90 alin.3,4,5 și 6 din Legea nr.302/2004.
Prevederile alin.7 ale art.90 din Legea nr.302/2004 devin incidente, astfel cum rezultă în mod clar din text, numai în situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, în acest caz procedura de executare a mandatului european de arestare continuând cu audierea persoanei solicitate, audiere care este limitată la consemnarea poziției sale față de existența unui motiv obligatoriu sau opțional de neexecutare precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea. Această etapă nu a fost urmată în dosarul nr._ al Curții de A. C., însă nu din eroare, ci deoarece nu se impunea raportat la manifestarea de voință a persoanei solicitate care a consimțit la predare.
Acest consimțământ la predare are deci o relevanță deosebită în cauză, în funcție de existența sau nu a acestuia instanța de judecată având obligația de aplica prevederile alin.7 ale art.90 din Legea nr.302/2004 menționate mai sus. Acest consimțământ la predare are semnificația și produce consecințele stabilite de lege, reclamantul neputând invoca ulterior că nu a înțeles să accepte aceste consecințe ale manifestării sale de voință, intenția sa fiind alta în momentul în care și-a dat consimțământul la predare.
Astfel cum am subliniat anterior, reclamantului, asistat de apărător, i- au fost aduse la cunoștință prevederile legale aplicabile în cauză și consecințele manifestării de voință în sensul consimțirii la predare, aceasta optând în sensul consimțirii la predare deși avea posibilitatea să formuleze în fața instanței investite cu punerea în executare a mandatului european de arestare obiecțiuni în ceea ce privește identitatea sa, ceea ce ar fi condus la verificări suplimentare în acest sens, hotărârea pronunțată de către instanță în aceste condiții fiind susceptibilă a fi atacată cu recurs conform prevederilor art.941din Legea nr.302/2004.
Ținând cont de faptul că autoritățile judiciare române au avut la dispoziție datele menționate în formularul de mandat european de arestare, singura inadvertență fiind cea privind data nașterii persoanei solicitate și a reclamantului, inadvertență care nu a mai fost valorificată în fața instanței investite cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se poate pune problema încălcării sau aplicării greșite a legii de către
autoritățile judiciare române în momentul punerii în executare a mandatului european de arestare.
Relevantă în ceea ce privește punerea în executare a unui mandat european de arestare este statuarea din cuprinsul deciziei Curții Constituționale nr.1193/2009, în sensul că măsura arestării provizorii dispusă în vedrea predării către un stat membru constituie o măsură privativă de libertate temporară, în acord cu prevederile constituționale, care satisface pe deplin garanțile procesuale specifice unui proces echitabil, putându-se invoca motivele de refuz al executării, partea având dreptul la un apărător ales sau numit din oficiu, având posibilitatea de a formula recurs la hotărârea referitoare la arestare etc. Neuzarea de către parte de toate aceste drepturi puse la dispoziția sa nu poate fi imputată autorităților judiciare naționale.
Faptul că în urma predării acestuia și a efectuării de cercetări suplimentare s-a anulat mandatul de arestare de către autoritățile germane, stabilindu-se că probabil făptași necunoscuți au folosit identitatea acuzatului pentru a comite activități penale nu poate conduce la concluzia că arestarea a fost dispusă nelegal, și cu atât mai puțin la concluzia că autoritățile judiciare române au săvârșit vreo eroare judiciară în momentul punerii în executare a mandatului european de arestare. Cu toate acestea prin dispoziția din_ prin care s-a suspendat cercetarea preliminară împotriva reclamantului B. D. i s-a adus la cunoștință acestuia faptul că în conformitate cu legea germană are dreptul la despăgubiri dacă a suferit o pagubă în urma executării arestului preventiv, dacă procedura inițiată împotriva ei se suspendă, fiind menționate detalii în acest sens, reclamantul neînțelegând însă să facă o cerere în acest sens, adresându-se cu o cerere în despăgubiri numai împotriva S. ui Român.
Având în vedere aspectele reținute mai sus apreciem că acțiunea formulată de către reclamant împotriva S. ui Român, raportat la prevederile art.504 C.pr.pen nu este întemeiată, impunându-se deci admiterea recursurilor declarate de către pârât și de către P. de pe lângă
de A. C. și modificarea sentinței pronunțate de tribunal în sensul respingerii acțiunii.
PREȘEDINTE
C.
| ← Decizia civilă nr. 803/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 1039/2013. Pretenții → |
|---|
