Decizia civilă nr. 317/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 317/R/2013 ȘEDINȚA PUBL. Ă DE_ TIE 2013 INSTANȚA ESTE CONSTITUITĂ DIN: PREȘEDINTE: D. -I. T. JUDECĂTOR: E. L.
JUDECĂTOR: M. | O. | -S. |
GREFIER: L. | M. |
Pe rol fiind judecarea recursului promovat de recurent A. E. împotriva sentinței civile nr. 25070 din_, dosar nr._ a Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat R. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la amânări fără discuție, se prezintă reprezentanta recurentei, av. A. L. ci, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de 19 martie 2013, intimatul a depus la dosar, prin fax, întâmpinare.
Reprezentanta recurentei depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 393,75 lei și timbru judiciar de 5 lei și solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii întâmpinării.
T. ul, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta recurentei, având în vedere data depunerii întâmpinării - 19 martie 2013 și lasă cauza la rând.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la rând, se prezintă reprezentanta recurentei, av. A. L. ci, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care tribunalul constată că recursul a fost promovat în termen, a fost motivat și comunicat.
Reprezentanta recurentei arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
T. ul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, în subsidiar, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată. Solicită respingerea cheltuielilor de judecată ale intimatului. Arată că instanța de fond a încuviințat administrarea probei testimoniale pentru dovedirea unui contract de împrumut, însă în motivarea sentinței nu se reține motivul pentru care acest contract nu a fost încheiat în formă autentică. Mai arată că suma de bani a fost acordată pentru societate, nu personal recurentei.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 25070/_, pronunțatî în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a admis in parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâta LASZLO E. și, în consecință:
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.750 euro, in echivalent lei la cursul BNR din momentul platii efective efective, reprezentand contravaloarea imprumutului nerestituit.
A obligat pârâta sa achite reclamantului suma de 3.792,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocatial.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul prezentei instante la data de_, sub nr. de dosar_, reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâta LASZLO E., a solicitat instanței ca prin hotărârea pronunțata să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.750 euro, reprezentând împrumut nerestituit. Cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.
In motivare, a arătat reclamantul că, în data de_, a acordat pârâtei cu titlu de împrumut suma de 2.750 euro, la Sectia de Politie nr. 4 Manastur din mun. C. -N., cu obligatia pentru aceasta din urma de a restitui imprumutul, insa partile nu au perfectat in scris contractul de imprumut ce a intervenit intre acestea. Suma de bani a fost predata paratei in prezenta numitei M. M., agent de politie, banii aflandu-se in doua pachete, unul continand suma de 1.250 euro, iar celalalt suma de 1.500 euro. Imprumutul a fost solicitat de parata pentru rezolvarea unor probleme de sanatate a fiului acesteia. Suma de bani a fost predata si numarata de catre parata in fata organelor de cercetare penala.
Pana la data formularii cererii de chemare in judecata, parata nu a efectuat plata debitului restant catre reclamant, cu toate ca a fost notificata in acest sens.
In drept: au fost invocate dispozitiile art. 998 si urm. C.civ., art. 112, art.
274 C.proc.civ.
Desi legal citata, parata nu a depus intampinare, insa s-a prezentat in instanta in vederea precizarii pozitiei procesuale, la administrarea probei cu interogatoriul, invederand instantei ca nu este acord cu admiterea actiunii formulate si ca nu datoreaza suma de bani mentionata de reclamant in cuprinsul actiunii introductive de instanta (f. 16-17, 41).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele: Piesele probatorii ale dosarului - inscrisuri si depozitia martorei Stanciu M.
A. confirma alegatiile reclamantului in sensul ca între părțile litigante a intervenit, in data de_, un acord de voință - contract de imprumut, în temeiul căruia pârâta a împrumutat de la reclamant suma de 2.750 euro, fără dobândă, nefiind defipt terenul restituirii. Astfel, in data de_, reclamantul a predat in prezenta martorei Stanciu M. A., agent de politie, doua plicuri de bani, ce contineau suma de 2.750 euro.
Conform susținerilor reclamantului, tăgăduite de pârâta, aceasta din urmă nu și-a respectat obligația de restituire a împrumutului acordat de reclamant la data scadentă prevăzută de părți.
Instanța a acordat valoare probatorie mijloacelor de proba amintite mai sus, ce atesta intervenirea unei operatiuni juridice intre parti - imprumut (negotium iuris), cu toate ca acordul de vointa al partilor nu imbraca forma scrisa (instrumentum).
Totodată, pârâta nu a probat eventuala stingere a datoriei prin plată, prin producerea chitanței liberatorii corespunzătoare.
În aceste condiții, instanța a constatat că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, fiind îndeplinite condițiile răspunderii contractuale în sarcina pârâtei, considerente pentru care, în baza art. 969, art. 1082, art. 1576 și art. 1584 C.civ. anterior (in vigoare la data incheierii contractului de imprumut), a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să achite reclamantului suma de 2.750 euro, în echivalent în lei la cursul BNR euro-leu la data plății, reprezentand imprumut nerestituit.
Reținând culpa procesuală a pârâtei, în baza art. 274 C.pr.civ., a obligat parata la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 3.792,50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar (792,50 lei) si onorariu avocatial (3.000 lei), conform inscrisuri justificative existente la dosarul cauzei. Instanta a retinut ca fiind intemeiat doar in parte capatul de cerere accesoriu avand ca obiect obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, constand in taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocatial. Astfel, a apreciat ca se impune reducerea onorariului avocatial avansat de reclamant aparatorului sau (in cuantum de 5.000 lei) la suma de 3.000 lei, conform art. 275 C.proc.civ., raportat la culpa procesuala a paratei, la complexitatea cauzei, munca efectiv prestata de aparatorul reclamantului si tinand seama de principiul caracterului rezonabil, efectiv si proportional al cheltuielilor de judecata, conform art. 6 CEDO.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta A. E., solicitând, în principal, modificarea acesteia si pe cale de consecința respingerea acțiunii, în subsidiar, casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei C. N. . De asemenea, a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că prima critica pe care o aduce cu privire la hotărârea atacata privește probatiunea testimoniala administrata in cauza si valoarea pe care instanța de fond a dat-o acesteia cu privire la soluția pe fond a cauzei.
Instanța a reținut ca in prezenta martorei audiate in cauza Stanciu M.
A. s-au predat doua plicuri de bani ce conțineau suma de 2750 Euro. Apreciază ca in mod greșit instanța de fond a dat valoare doar unei părti din declarația martorei, fara sa tina cont la pronunțarea hotărârii de faptul ca martora prezenta nu a numărat personal banii, detaliile privind sumele de bani fiind primite doar de la reclamantul intimat.
În concluzie, nu rezulta fara putința de tăgada din depoziția martorului audiat in dosar ca intre recurentă si intimat s-ar fi incheiat un contract de imprumut si ca sumele predate in fata martorului ar fi reprezentat un împrumut.
O alta critica pe care o aduce hotărârii instanței de fond este reținerea intervenirii unui acord de voința al părtilor in sensul incheierii unui contract de imprumut fara ca acesta sa îmbrace forma scrisa.
Dovada contractului de imprumut se face in condițiile art. 1191 si urm.
C. civ. si presupune probatiunea atât a acordului de voința, cat si a remiterii materiale a bunului împrumutat.
In lipsa dovezilor privind existenta unei convenții de imprumut, nu prezintă relevanta împrejurarea ca reclamantul intimat ar fi predat o suma de bani in prezenta martorului audiat, aceasta putand avea o alta semnificație juridica.
Mai mult, acțiunea reclamantului intimat a fost întemeiata pe dispozițiile art. 998 cod civil si nu pe dispozițiile art. 1576 Cod civil.
Dispozițiile art. 129 alin.1 C.proc.civ. prevăd ca părțile au îndatorirea ca, in condițiile legii, sa-si probeze pretențiile si apărările, iar potrivit alin.(6) același articol, in toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecații, neputand da o alta calificare juridica acțiunii supuse judecații.
Prin urmare, consideră că instanța nu putea sa extindă rolul sau activ peste cadrul procesual fixat de reclamant si, deslușind situația reala dintre parti la data nașterii raportului juridic, sa stabilească natura juridica a actului dintre parti, dând astfel o alta calificare juridica acțiunii supuse judecații.
Chiar si in ipoteza in care acțiunea reclamantului intimat ar fi fost întemeiata pe dispozițiile art.1576 C.civ., care reglementează contractul de împrumut, acesta nu a putut prezenta insa nici un înscris doveditor al convenției încheiate cu recurenta din care sa rezulte fara putința de tăgada voința si consimțământul recurentei de a fi împrumutata.
Dovada contractului de imprumut, în cazul in care valoarea bunului împrumutat depășește suma de 250 de lei, se poate face, potrivit dispozițiilor art.1191 alin.1 C.civ., numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătura privata.
O condiție de forma in plus este ceruta de dispozițiile art.1180 C.civ., potrivit cu care înscrisurile sub semnătura privata, care constata obligația unilaterala a unei parti de a plați altei parti o suma de bani sau o cantitate de lucruri fungibile, trebuie sa fie scrise in întregime de mana debitorului sau, in caz contrar, sa cuprindă înaintea semnăturii mențiunea "bun si aprobat pentru..." sau o alta mențiune asemănătoare, urmata de indicarea in litere a sumei sau a cantității de lucruri fungibile la plata căreia debitorul se obliga.
Din textele de lege invocate, rezulta inadmisibilitatea altor mijloace de proba in afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250 de lei. De la această regulă exista si excepții, atunci când partea s-a aflat în imposibilitate materiala sau morala de a-si procura o dovada scrisa despre actul ce a încheiat, excepție prevăzuta de art.1198 C.civ.
Critica hotărârea instanței de fond si raportat la faptul ca aceasta nu a arătat care au fost motivele sau imprejurarea pentru care intre parti nu a fost posibila încheierea in forma scrisa a contractului de imprumut. Apreciază ca era imperios necesar imbracarea unei forme scrise cu atât mai mult cu cat se retine ca sumele de bani au fost predate in fata organelor de politie.
Cu acea ocazie se putea cu usurinta incheia un contract de imprumut in forma scrisa, iar predarea sumelor de bani sa se efectueze abia după semnarea acestuia.
In lipsa unui înscris care sa probeze contractul de imprumut instanța de fond a apreciat ca reale susținerile reclamantului si a admis administrarea și a altor probe.
Apreciază ca din probele administrate nu a reieșit faptul ca a primit vreo suma de bani cu titlu de imprumut.
Chiar si in măsura in care s-ar aprecia, din studiul probelor, ca s-a realizat predarea unor sume de bani de către reclamantul intimat, aceasta nu reprezintă un imprumut, atât timp cat reclamantul intimat nu a probat îndeplinirea condițiilor de fond si forma necesare valabilității convenției in condițiile dispozițiilor art.1576 si 969 C.civ.
In drept, se invocă prevederile art. 299 si urm, 304 al. 9, art. 304¹ si art.
312 C.pr.civ, art. 274 C. pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată intimatul reclamant I. R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul a arătat că în mod legal instanța de fond a apreciat, din probele existente, înscrisurile și depoziția martorei Stanciu M. (agent de poliție-singurul martor ocular), faptul că între părțile litigante a intervenit, la data de_, un acord de voință - contract de împrumut, în temeiul căruia a împrumutat-o pe pârâta recurentă cu suma de 2750 euro, fără dobândă.
Consideră că în mod corect instanța de fond a acordat valoare probatorie mijloacelor de probă amintite, ce atestă intervenirea unei operațiuni juridice între părți - împrumut, cu toate că acordul de voință al părților nu îmbracă forma scrisă, iar pârâta nu a probat eventuala stingere a datoriei prin plată. M. ivul pentru care nu s-a încheiat un contract de împrumut în formă scrisă este acela că, la data respectivă, exista un impediment moral (care justifică imposibilitatea preconstituirii unui înscris)- relația de concubinaj pe care au avut-o părțile (așa cum rezultă din declarațiile date de părți la secția de poliție, care se află ia dosar), susținere care este confirmată de probatoriul administrat în cauză.
Instanța a admis ca reclamantul intimat să facă dovada convenției de împrumut încheiată între acesta și pârâta recurentă cu martori, întrucât în dreptul nostru civil există câteva principii care cârmuiesc actul juridic civil și anume, principiul libertății actelor juridice civile, așa cum rezultă din dispozițiile art. 969 alin.2 si art.5 Cod civil, potrivit căruia subiectele de drept civil pot să încheie sau nu un act juridic civil, să-i stabilească conținutul, să-l modifice sau să dispună încetarea acestui act, dar și principiul consensualismului în ceea ce privește forma actului juridic, formă cerută pentru validitatea unui asemenea act.
Tot prin formă în materia actului juridic civil, se desemnează însă nu numai cea care este ceruta pentru însăși validitatea dar și forma cerută pentru probarea actului. În acest caz, o asemenea cerință se instituie ca o limitare a principiului consensualismului și într-un fel și a principiului libertății actelor juridice civile pentru că, deși valabil încheiat, dacă nu se respectă forma ceruta ad probationem, acest lucru atrage sancțiunea imposibilității dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de probă.
Astfel, incidenței celor două principii îi sunt fixate limite raționale care să conducă la asigurarea certitudinii reținerii drepturilor și obligațiilor la care a dat naștere actul juridic, iar pe plan procesual prevenirea litigiilor legate de existența și respectarea acestor drepturi și obligații.
În acest scop au și fost adoptate prevederile art.1191 alin.1 si 2 C.civil, care instituie într-adevăr interdicția de a dovedi cu martori actele juridice a căror valoare depășește 250 lei sau împotriva sau peste cuprinsul unui înscris. Dar, tot legiuitorul a avut în vedere și în acest caz că tot voința părtilor este cea care, cu excepția actelor juridice pentru care înscrisul se cere ad validitatem, poate să facă inaplicabilă această regulă și chiar dacă nu s-a întocmit înscrisul, ele pot conveni să facă dovada cu martori sau dovada să se facă prin mărturisirea lor.
Pe de alta parte, legiuitorul a avut în vedere complexitatea vieții sociale și juridice care determină complexitatea și diversitatea situațiilor în care iau naștere raporturi juridice ce au ca izvor manifestarea de voință a subiectelor de drept civil și care le împiedică uneori să încheie un înscris prin dare să dovedească existența actului juridic. De aceea, reglementarea din art.1191 alin.1 si 2 C. civil nu numai că nu este imperativă dar legiuitorul a și prevăzut expres câteva excepții de la aceste prevederi legale. Practica judiciara a inclus și imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisul datorită calității părților (rude; afini, prieteni etc).
Instanța s-a raliat acestei practici pentru că a avut în vedere și două reguli de interpretare a legii civile, și anume: cea care rezulta din prevederile art.978 Cod civil potrivit căreia legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei iar nu în sensul
neaplicarii și regula potrivit căreia unde există aceleași rațiuni trebuie aplicată aceeași lege.
De aceea, în cazul imposibilității morale de a preconstitui un înscris, se aplica tot regulile prevăzute în art.1198 pct.1 - 3 privind imposibilitatea materială a preconstituirii înscrisului, când este admisă și proba cu martori.
Ori, în speță exista o asemenea imposibilitate morală pentru că, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, pârâta a fost iubita reclamantului, calitate ce l- a determinat pe reclamant să aibă încredere în pârâtă și în temeiul căreia s-a împrumutat suma de 2750 Euro. Pentru aceste considerente, instanța de fond a încuviințat ca reclamantul să facă dovada încheierii contractului de împrumut cu pârâta având ca obiect suma de 2750 Euro cu martori, declarația acesteia fiind ia dosar.
Mai mult, arată că însăși pârâta-recurentă recunoaște, prin răspunsul dat la interogatoriu, faptul că la Secția de Poliție 4 din C. N., a primit suma de 2.450 euro doar că acești bani au fost depuși la casieria societății în care părțile aveau calitatea de asociați și că acei bani au fost folosiți pentru nevoile societății. Ori, așa cum rezultă din sentința civilă nr.245 din 24 ianuarie 2012, rămasă definitivă prin nerecurare (aflată la dosar), sumele de bani pe care pârâta recurentă susține că au fost folosite în interesul societății nu se regăsesc în considerentele sentinței amintite. Prin urmare, având în vedere că aceste sume de bani nu au fost restituite intimatului, indiferent că au fost date cu titlu de împrumut sau, așa cum susține pârâta că au fost date în interesul societății, iar aceste sume de bani nu se regăsesc în acesta sentință, urmează să fie obligată pârâta recurentă la restituirea acestui împrumut.
Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul I. R. a susținut că la data de_ a predat pârâtei A. E. suma de 2.750 euro cu titlu de împrumut.
Referitor la această sumă, tribunalul constată că prin acțiunea înregistrată sub nr._ la Tribunalul Comercial Cluj reclamantul a solicitat să se constate retragerea sa din SC RAELE DUAL CLEAN SRL și obligarea pârâtei la plata drepturilor care i se cuvin, în motivarea cererii arătând că i-a dat pârâtei suma de 2.750 euro "pentru firmă";.
Prin sentința civilă nr.245/2012, pronunțată în dosarul menționat, s-a respins cererea reclamantului pentru plata drepturilor cuvenite pentru părțile sociale deținute. S-a reținut că reclamantul a arătat că a plătit pârâtei suma de 2.750 euro pentru a fi folosiți pentru societate. Această sumă ar putea reprezenta un împrumut acordat societății, însă reclamantul nu a dovedit cele susținute.
T. ul mai reține că în declarația data la data de_ în fața agentului de poliție M. M. reclamantul a arătat că i-a dat pârâtei suma de 1500 euro pentru firmă și 1250 euro pentru tratamentul fiului său. În declarația dată la data de_ în fața aceluiași agent pârâta a recunoscut faptul că a primit suma de 1000 euro pentru firmă și 1250 euro, sumă despre care pârâtul "spune că i-am solicitat în scopuri personale, nefiind adevărat";.
Din declarația martorei M. M. rezultă că pârâta a depus o sesizare la poliție împotriva reclamantului pentru amenințare, astfel încât martora le-a luat declarații celor doi. La dată luării declarațiilor sau o săptămână mai târziu, când de asemenea părțile s-au prezentat la sediul poliției, în prezența martorei reclamantul a remis pârâtei 2 plicuri deschise, în care se vedeau bancnote de euro, fără ca martora să știe ce sume erau. Reclamantul susținea că erau două sume de câte 1250 euro și 1500 euro, una fiind destinată societății comerciale pe care o dețineau cei doi, cealaltă destinată îngrijirilor medicale pentru fiul pârâtei. Martora
a mai arătat că pârâta a afirmat că fiul său este bolnav și are nevoie de bani, dar nu a auzit-o să ceară vreo sumă de la reclamant.
Referitor la proba testimonială, tribunalul constată că în ședința publică din_ pârâta nu s-a opus administrării acestei probe, astfel încât prima instanță a procedat în mod legal la audierea martorei, întrucât regula stabilită de art.1191 alin.1 C.civ. nu are caracter imperativ, alin.3 din același articol statuând că părțile pot conveni să se poată face dovada cu martori și în cazul actelor juridice a căror valoare depășește suma de 250 lei. Astfel, inadmisibilitatea probei testimoniale nu poate fi invocată direct în recurs.
De asemenea, chiar dacă reclamantul a indicat în drept dispozițiile art.998 c.civ., prima instanță, cu respectarea dispozițiilor art.84 C.proc.civ., a calificat cererea ca fiind una pentru restituirea unui împrumut, raportat la scopul urmărit prin promovarea acesteia.
Pe de altă parte, față de probatoriul administrat, tribunalul consideră că în cauză nu s-a făcut dovada împrumutului acordat de reclamant pârâtei și a obligației acesteia de restituire.
Astfel, în cadrul interogatoriului luat pârâta a recunoscut că a primit suma de 2.450 euro, însă nu cu titlu de împrumut, ci pentru administrarea societății comerciale la care părțile erau asociați.
Din declarația martorei M. M. nu rezultă în mod cert ce sume au fost înmânate pârâtei și cu ce titlu, martora auzindu-l doar pe reclamant susținând că erau două sume de câte 1250 euro și 1500 euro, una fiind destinată societății comerciale pe care o dețineau cei doi, cealaltă destinată îngrijirilor medicale pentru fiul pârâtei. Martora nu a perceput un acord de voințe între părți, în sensul acordării de către reclamant a unui împrumut și asumării de către pârâtă a obligației de restituire.
În declarația data la data de_ în fața agentului de poliție M. M. reclamantul a arătat că i-a dat pârâtei suma de 1500 euro pentru firmă și 1250 euro pentru tratamentul fiului său, această declarație având natura juridică a unei mărturisiri extrajudiciare. De asemenea, în acțiunea introdusă la Tribunalul Comercial Cluj reclamantul a afirmat că i-a dat pârâtei suma de 2.750 euro
"pentru firmă";, instanța respingând cererea pe considerentul că reclamantul nu a dovedit cele susținute, astfel încât cele reținute în sentința Tribunalul Comercial Cluj nu pot face dovada acordării împrumutului pârâtei, așa cum susține reclamantul.
În fine, dacă s-ar lua în considerare doar mărturisirea extrajudiciară a reclamantului, rezultă că suma de 1500 euro a fost dată pentru firmă și suma de 1250 euro pentru tratamentul fiului reclamantei, fără să se poată stabili dacă această din urmă sumă a fost remisă cu titlu de împrumut sau ca dar manual.
Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul consideră că recursul declarat de pârâtă este fondat, urmând ca în baza art.304 pct.9, 304¹ și art.312 alin.1-3 C.proc.civ. să îl admită și să modifice în întregime sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul R. I. împotriva pârâtei A. E. .
În baza art.274 C.proc.civ. intimatul va fi obligat să achite recurentei suma de 898,75 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta A. E. împotriva sentinței civile nr. 25070/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul R. I. împotriva pârâtei A. E. .
Obligă intimatul R. I. să achite recurentei suma de 898,75 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, D. -I. T. | JUDECĂTOR, E. L. | JUDECĂTOR, M. O. -S. |
GREFIER, L. M. |
Red. D.T./L.M./ _
Jud. fond: G. R. F. -Hîngan
| ← Încheierea civilă nr. 168/2013. Pretenții | Încheierea civilă nr. 566/2013. Pretenții → |
|---|
