Încheierea civilă nr. 33/2013. Plângere încheiere carte funciară
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 33//CC/A/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 04 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. G. JUDECĂTOR D. T.
Grefier S. Ș.
Pe rol soluționarea cererilor de abținere formulate de d-na judecător C. V. B. .
Cauza s-a luat în Camera de Consiliu, fără ascultarea d-nei judecător a cărei abținere se judecă.
Procedura este legal îndeplinită.
Constatând că cererea de abținere este în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrate sub numărul de mai sus, la data de_, d-na judecător C. V. B.
a declarat că, înțelege să se abțină de la soluționarea dosarul înregistrat pe rolul T. ului Cluj sub numărul_, întrucât prin Decizia civilă nr.479/A/2012, s-a pronunțat asupra unor aspecte identice cu cele care fac obiectul prezentului dosar, în ceea ce privește pârâta SC G. R.
A. R. SA.
S-a atașat în probațiune copia Deciziei civile nr.479/A/2012,
Declarația nu a fost motivată în drept.
T. ul reține că potrivit dispozițiilor art.27 pct.7 Cod de procedură civilă judecătorul poate fi recuzat "dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă.";
Analizând cererea, hotărârea instanței de fond împotriva căreia s-a declarat apel, motivele de apel, calitatea părților și Decizia civilă nr.479/A/2012, pronunțată în dosar nr._, de d-na judecător C. V. B., tribunalul reține că motivul de abținere invocat de către d-na judecător este cel prevăzut de art. 27 pct.7 C.pr.civ. și este întemeiat, având în vedere necesitatea desfășurării obiective și
imparțiale a actului de justiție precum și înlăturarea oricărei suspiciuni cu privire la obiectivitatea completului de judecata căruia revine competenta să soluționeze cauza.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.27 pct.7 Cod de procedură civilă astfel că va admite cererea de abținere formulate de d-na judecător C. V. B.
Instanța va dispune retragerea d-nei judecător C.
V. B. de la soluționarea apelului declarat de SC G.
R. A. R. SA, completul de apel fiind format din judecătorii V. G. și D. T. .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de d-na judecător C. V. B.
Dispune retragerea d-nei judecător C. V. B. de la soluționarea apelului declarat de SC G. R. A.
R. SA, completul de apel fiind format din judecătorii V.
G. și D. T. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | |
V. G. | D. | T. |
GREFIER
S. Ș.
← Decizia civilă nr. 150/2013. Plângere încheiere carte funciară | Decizia civilă nr. 436/2013. Plângere încheiere carte funciară → |
---|