Decizia civilă nr. 333/2013. Plângere încheiere carte funciară

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIE CIVILA Nr. 333/A/2013

Ședința publică de la 25 Iunie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE F.

S.

B.

Judecător D.

T.

Grefier E.

C.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelant C.

V. M. împotriva Sentinței civile nr. 5864/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr._, având ca obiect, plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa apelantului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

T. ul constată că este legal investit cu judecarea apelului.

În ce privește prezentul apel, se constată că acesta a fost declarat, motivat și comunicat în termen, fiind netimbrat.

Se constată că prin serviciul registratură, la data de 10 iunie 2013, s- au depus la dosar motivele de apel formulate de apelant. T. ul constată că în ce privește prezentul apel, acesta trebuia timbrat cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum 0,15 lei, însă apelantul nu s-a conformat dispoziției instanței, deși a fost citat cu această mențiune, potrivit procesului -verbal de îndeplinire a procedurii de citare aflat la dosar f. 4.

Ca urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C.pr.c. rap. la art.

20 din Legea nr. 146 /1997, invocă excepția netimbrării apelului și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.

T. UL

Reține că prin Sentința civilă nr. 5864/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr._, a fost respinsă plangerea formulata de petentul C. V. M., impotriva incheierii nr.129817/_ pronuntata de Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara Cluj in dosarul nr.129817/_ .

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Analizand plangerea formulata, instanta constata ca prin sent.civ.nr.11544/2005 pronuntata in dos.civ.nr.4866/2005 al J. i Cluj-Napoca a fost admisa actiunea civila extinsa si precizata formulata de reclamanta SC ROGIL IMPEX SRL in contradictoriu cu paratii Anton E.

Caliopi, C. V. M. si Consiliul Local al mun.Cluj-Napoca, s-a dispus rectificarea CF 12618 Cluj-Napoca in sensul inscrierii suprafetei reale, s-a constatat ca prin Dispozitia nr.3809/_ paratii Anton E. Caliopi si C.

V. M. au dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 1054 mp., teren identificat in CF 12618 Cluj-Napoca, cu nr.topo.12935, s-a dispus obligarea paratilor Anton E. Caliopi si C. V. M. sa incheie cu reclamanta contract de vanzare-cumparare in forma autentica pentru suprafata totala de 12.558 mp., in caz contrar hotararea judecatoreasca urmand a tine loc de act apt pentru intabulare; s-a dispus dezmembrarea parcelei cu nr.topo.12935, formarea a trei loturi, atriburea suprafetei de 748 mp., cu nr.topo.12935/1 si a suprafetei de 1810 mp., cu nr.topo.12935/3 in favoarea reclamantei, iar a suprafetei de 2087 mp., cu nr.topo.12935/2 in favoarea paratului Consiliul Local al mun.Cluj-Napoca si s-a dispus intabularea drepturilor de proprietate in favoarea acestora (f.32- 33).

Apelul declrat in cauza afost respins prin dec.civ.nr.334/R/2007 a T. ului Cluj (f.28-31).

In data de 29 octombrie 2012 petentul C. V. M. a inregistrat la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Cluj cererea de inscriere in CF 12618 Cluj-Napoca a dreptului sau de ipoteca pana la concurenta sumei de 175.800 USD, conform sent.civ.nr.11544/2005 a J. i Cluj-Napoca (f.27).

Prin incheierea nr.1. pronuntata in data de_ Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Cluj a respins cererea de notare a ipotecii legale reprezentand rest de pret neachitat cu motivarea ca imobilul initial inscris in CF 12618 Cluj-Napoca afost transcris in alte carti funciare in urma dezmembrarii si apoi au fost efectuate operatiuni de instrainare a acestora (f.23).

Impotriva aceste incheieri petentul a formulat cerere de reexaminare, solutionata prin incheierea nr.129817/_ . In motivarea incheierii de reexaminare se arata ca dispozitiile sent.civ.nr.11544/2005 a judecatoriei Cluj-Napoca au fost inscrise in CF 12618 Cluj-Napoca si, prin urmare, dupa dezmembrare, imobilul inscris in aceasta carte funciara a fost transcris in alte carti funciare. Astfel, imobilul cu nr.topo.12935/1 a fost transcris in CF

1. Cluj-Napoca in favoarea SC ROGIL IMPEX SRL, iar imobilul cu nr.topo.12935/3 a fost transcris in CF 1. Cluj-Napoca in favoarea SC ROGIL IMPEX SRL. Apoi, imobilul cu nr.topo.12935/1 inscris in cartea funciara electronica 2. Cluj-Napoca a fost vandut catre SC PRIMA ROM SRL, iar aceasta societate l-a vandut, la randul ei catre SC NOVOGYN SRL.

In ceea c epriveste imobilul cu nr.topo.12935/3 SC ROGIL IMPEX SRL a instrainat cota de 505/1810 parte, apoi, in urma dezmembrarii imobilului, a instrainat imobilele rezultate. Imobilul cu nr.cadastral 24054 i-a revenit SC EUROMENTOR DEVELOPMENT SRL, iar imobilul cu nr.cadastral 24053 i-a revenit initial fam.Fatol iar apoi aceleiasi SC EUROMENTOR DEVELOPMENT SRL.

In aceste conditii, raportat la data inregistrarii cererii de insciere a ipotecii legale pentru restul de pret s-a constatat ca imobilele nu se afla in proprietatea SC ROGIL IMPEX SRL, iar actualii proprietari nu sunt parte in sent.civ.nr.11544/2005 a J. i Cluj-Napoca, astfel incat dreptul pretins de catre petent nu le este opozabil.

In termenul prevazut de art.50 alin.2 din legea nr.7/1996 calculat de la data cmunicarii incheierii de reexaminare petentul a inregistrat plangerea

ce formeaza obiectul prezentului dosar. Analizand aceasta plangere instanta apreciaza ca este neintemeiata.

In primul rand, hotararea judecatoreasca ce constituie titlu executoriu nu mentioneaza pretul de vanzare al intregului teren. Dupa cum se poate observa, in dispozitivul sent.civ.nr.11544/2005 al J. i Cluj-Napoca nu se face nici o mentiune referitoare la pretul de vanzare sau la pretul achitat de catre promitenta cumparatoare, respectiv la diferenta de pret ce ar trebui achitata. Doar in motivarea hotararii se mentioneaza ca paratii Anton E. Caliopi si C. V. M. s-au obligat sa instraineze reclamantei terenurile restituite in natura conform dispozitiei nr.3809/_ pentru pretul de

105.400 UDS, din care s-a achitat suma de 80.000 USD, iar prin actul aditional incheiat in data de_ s-au obligat sa instraineze reclamantei intreaga suprafata de teren ce le-a fost expropriata prin decretul prezidential nr.194/1974 pentru pretul de 100 USD/mp.

Petentul a prezentat atat la formularea cererii de inscrierea dreptului de ipoteca cat si in plangerea ce formeaza obiectul prezentului dosar un calcul potrivit caruia SC ROGIL IMPEX SRL ar datora suma de 255.800 USD, din care a achitat suma de 80.000 USD, rezultand o diferenta de 175.800 USD. Insa, pe de o parte, nu se stie daca celalalt vanzator, d-na Anton E. Caliopi, nu a incasat de la SC ROGIL IMPEX SRL vreo suma de bani cu titlu de pret si, in al doilea rand, instanta nu a stabilit in dispozitivul hotararii obligatia de plata a unei difrente de pret.

Apoi, petentul a fost parte in proces si a stiut ca instanta a dispus dezmembrarea imobilului din CF 12618 Cluj-Napoca si intabularea dreptului de proprietate al SC ROGIL IMPEX SRL asupra suprafetei totale de

2.558 mp., insa a solicitat inscrierea dreptului de ipoteca doar in octombrie 2012, cand imobilele nu se mai aflau in proprietatea cumparatorului initial. Este adevarat ca potrivit art.2345 Cod civil, text legal invocat de catre petent in plangerea formulata, dreptul de ipoteca se mentine asupra bunurilor grevate in orice mana ar trece, insa se refera la situata in care dreptul de ipoteca este deja inscris asupra imobilului. Or, in cazul de fata, petentul solicita inscrierea unui drept de ipoteca asupra unor imobile detinute de terte persoane, care nu au avut calitatea de parte in dos.civ.nr.4866/2005 al

J. i Cluj-Napoca.

Potrivit art.893 cod civil inscrierea unui drept real se poate efectua numai impotriva celui care, la data inregistrarii cererii, este inscris ca titular al dreptului asupra caruia inscrierea urmeaza sa fie facuta.

In cazul de fata petentul nu poate pretinde inscrierea dreptului de ipoteca impotriva cumparatorilor imobilelor, astfel incat instanta reține că urmeaza sa respinga plangerea formulata.

Împotriva Sentinței civile nr. 5864/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr._, a declarat apel petentul

  1. V. M., care a solicitat

    admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul de a se dispune notarea ipotecii legale reprezentând rest de preț neachitat, în baza Sentinței civile nr. 4866/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, asupra imobilului înscris în CF 12618 Cluj-Napoca, topografic_ 5/3, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în scris, (f.11-14).

    Pentru termenul de judecată din data de_ apelantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru pentru apel în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat.

    În ședința publică din data de 25 iunie 2013, instanța a constatat neachitată taxa de timbru pentru apel, a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului și a rămas în pronunțare pe această excepție.

    Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea 146/1997 conform cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, instanța urmează să admită excepția invocată și să anuleze ca netimbrat apelul formulat de petentul C.

    V. .

    PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Anulează ca netimbrat apelul declarat de petentul C. V., împotriva Sentinței civile nr. 5864 din_, pronunțată în dosar nr. _

    , al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o menține în totul.

    Decizia este definitivă și executorie.

    Cu drept de recurs, în 15 zile de la comunicare.

    Dată și pronunțată în ședința publică din data de_ .

    Președinte,

    1. S. B.

      Judecător,

      1. T.

        Grefier,

      2. C.

Red. B.F./DACT. E.C. 3 expl.

25 Iunie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 333/2013. Plângere încheiere carte funciară