Decizia civilă nr. 335/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ /a1*

DECIZIA CIVILĂ Nr. 335/R/2013

Ședința publică din: 21 august 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. C. ,judecător JUDECĂTORI: S. I.

: N. C.

GREFIER: H. V.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimații Ș. I. și Ș. M.

-C. împotriva încheierii civile dată de Judecătoria Bistrița la 26 octombrie 2012 în dosar nr._, având ca obiect contestație la executare - recurs la încheierea de suspendare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenții Ș. I. și Ș. M. C., avocat Vultur I. D., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, iar pentru intimata S.C.";P. & C. S.R.L. B. avocat Petra V., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, comunicat intimaților potrivit dovezilor de la filele 9-11 din dosar nr._ /a1, însă nu este timbrat. Stabilește în sarcina recurenților obligația achitării unei taxe judiciare de timbru de 4 lei și a unui timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.

Reprezentantul recurenților, avocat Vultur D., susține oral recursul așa cum este formulat în scris, depune la dosarul cauzei taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar de 4 lei și un timbru judiciar de în valoare de 0,15 lei .

Instanța constată recursul legal timbrat.

Reprezentantul recurenților, avocat Vultur I. D., nu formulează cereri prealabile soluționării recursului, apreciind cauza în stare de judecată.

Reprezentantul intimatei, avocat Petra V., arată că nu are de formulat cereri prealabile judecării recursului.

Nefiind de formulat cereri prealabile soluționării recursului, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurenților, avocat Vultur I. D., solicită admiterea recursului așa cum este formulat în scris, modificarea în întregime a încheierii atacate în sensul revocării măsurii suspendării, a se dispune repunerea cauzei pe rol a dosarului nr._ în vederea continuării judecății. Nu solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul intimatei, avocat Petra V., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a încheierii pronunțată de Judecătoria

Bistrița; cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

deliberând, constată:

T R I B U N A L U L,

Prin încheierea civilă dată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, la 26 octombrie 2012 (f. 110) s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului civil nr._ al aceleiași judecătorii, apreciind că soluția ce se va pronunța în prezenta cauză depinde întrutotul de soluția dată în dosarul civil nr._, având în vedere cererea de validare a contractului de vânzare - cumpărare ce face obiectul dosarului secund și faptul că promisiunea de vânzare - cumpărare a fost notată în c.f. 6316, la data de _

, în favoarea contestatoarei.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, intimații Ș. I. și Ș. M. C., prin care au solicitat admiterea acestuia, modificarea încheierii în sensul revocări suspendării dispuse, având drept consecință repunerea pe rol a dosarului nr._, pentru motivele ce urmează.

În primul rând, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor excepții invocate de recurenți și care ar fi făcut de prisos intrarea pe fondul cauzei. In cazul discutării acestor excepții și admiterii lor, suspendarea cauzei nu mai avea niciun scop practic. Prin întâmpinare au invocat tardivitatea cererii de contestație la executare, raportat la prevederile art. 401 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă. Au detaliat pe larg aceste aspecte în întâmpinarea amintită.

De asemenea, executarea silită asupra terenului în cauză a fost suspendată provizoriu în dosarul nr._ al Judecătoriei B. . înainte de a se fi dispus suspendarea dosarului, instanța trebuia să pună în discuție suspendarea executării silite și să pună în vedere contestatoarei să depună o cauțiune, conform art. 403 Cod procedură civilă. Acest fapt nu s-a întâmplat, iar astăzi sunt în situația ca urmare a suspendării cauzei, ca suspendarea executării silite provizorii să fie în vigoare pe un termen îndelungat, nedefinit. Precizăm că suspendarea provizorie se realizează în cazuri urgente, fără citarea părților și se menține până la soluționarea cererii de suspendare. Or, cererea de suspendare nu s-a discutat în condiții de contradictorialitate cu toate părțile implicate în litigiu, prejudiciindu-i, în mod evident.

Contestatoarea solicită în cadrul contestației la executare ca instanța de judecată să declare inopozabil Contractul de împrumut nr. 303/_ . Această cerere este evaluabilă în bani, fiind supusă timbrajului. Instanța de fond a omis să pună în vedere contestatoarei să timbreze această cerere. Este real că art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă prevede ca în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, însă, în cazul în care se solicită declararea inopozabilității/anularea actului, se impune a se achita o taxă judiciară de timbru corespunzătoare valorii menționate în contractul respectiv.

Așadar, instanța nu a pus în vedere contestatoarei sa achite taxă de timbru. În acest caz, contestația la executare trebuie să se refere strict la chestiuni procedurale care țin de procedura executării silite în sine și care nu sunt în măsură să ducă la suspendarea cauzei. De altfel, contestatoarea nici nu invocă iregularități de ordin procedural apărute în cursul executării silite.

Prin suspendarea cauzei li se aduc prejudicii majore. Practic art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă vorbește de o suspendare facultativă. Fără a dezbate fondul, recurenții sunt deținătorii unei creanțe certe, lichide și exigibile, constatată printr-un titlu executoriu. Au demarat executarea silită împotriva lui M. M. și M. E. asupra singurului bun imobil al acestora, și anume un teren în suprafață de 1.700 mp.

Patrimoniul este caracterizat ca fiind ansamblul tuturor drepturilor și datoriilor ce pot fi evaluate în bani și aparțin unei persoane, în cazul de față familia M. . Practic, prin cerere de executare silită s-au îndreptat asupra bunurilor care în acest moment se regăsesc în patrimoniul debitorilor lor. Faptul că contestatoarea S.C. P.

& C. S.R.L. a înscris în cartea funciară în anul 2008 un antecontract de vânzare cumpărare nu ii face proprietari ai acelui teren, ci, doar, în cel mai bun caz, titulari ai unui drept de creanță, o obligație de a face.

Așadar, dreptul recurenților este unul actual, real, în timp ce dreptul contestatoarei este unul potențial. Pin suspendarea prezentului dosar se dă posibilitatea ca un bun să iasă dintr-un patrimoniu și să intre într-un altul, în timp ce asupra bunului respectiv este demarată o procedură de executare silită. Sub nici o formă dreptul contestatoarei nu este mai preferabil decât dreptul recurenților.

Respectivul antecontract la care face referire contestatoarea datează din anul 2008. Or, în această situație se creează o aparentă de drept care confirmă că dreptul de a solicita executarea silită a acelui contract este prescris. Că aceasta a depus un act adițional sub semnătură privată, care descrie că și restul banilor au fost plătiți, iar termenul de încheiere notarială a fost decalat, nu le poate fi opozabil, atâta timp cât nu are dată certă și nu a fost înscris în cartea funciară. Există mari semne de îndoială că diferența de 70.000 lei a fost achitată, din moment ce nu se arată contul bancar în care au fost vărsați, iar contestatoarea nu a depus la dosar un ordin de plată. Acest act adițional putea fi încheiat, în lipsa unor alte date "ieri";, evident în frauda recurenților, care dețin un titlu executoriu.

Două întrebări se ridică pe marginea antecontractului. De ce promitenta- vânzătoare a așteptat patru ani de zile pentru a valida acest contract și doar după ce au demarat recurenții executarea silită și când a fost încheiat actul adițional și cu ce scop, de vreme ce apare evident că diferența de preț nu a mai fost achitată?

Au atins fondul problemei tocmai pentru a sublinia anumite inadvertențe logice în motivarea suspendării cauzei. Urmând logica de suspendare, înseamnă că un debitor nu trebuie decât să încheie un antecontract și să îl înscrie în cartea funciară pentru a-și pune la adăpost bunul respectiv de orice creditor, fiindcă dreptul unui promitent cumpărător "prieten"; este oricând mai preferabil (chiar și prescris și în condițiile unei pasivități îndelungate și suspecte din partea promitentului cumpărător), decât dreptul unui terț creditor ce are un titlu executoriu.

Pe aceeași linie putea fi suspendat dosarul având ca obiect validare convenție, fiindcă și soluționarea lui depinde de admiterea sau respingerea contestației la executare.

Contestatoarea S.C. P. & C. S.R.L. B. s-a opus admiterii recursului, prin întâmpinarea de la filele 13-14 din dosar nr._, înregistrat inițial pe rolul Secției a-II-a de contencios Administrativ și Fiscal, a ridicat apărările ce se vor expune în continuare.

Prin recursul declarat în cauză se contestă dispozițiile încheierii de ședință din_, referitoare la suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a dosarului

_, susținându-se în esență aspecte legate de fondul cauzei și în nici un caz legate de motivul suspendării.

Actele și lucrările dosarului_, precum și pretinsul contract de împrumut ce constituie titlu executor raportat la data restituirii împrumutului, confirmă înțelegerea frauduloasă dintre promitentul vânzător și recurenți, doar în scopul de a o împiedica să obțină valorificarea promisiunii de vânzare - cumpărare a terenului în discuție.

Nu trebuie scăpat din vedere că societatea intimată a achitat cu titlu de preț pentru 17 ari de teren suma de 500.000 lei, pe care riscă să-i piardă în urma unui aranjament dintre recurenți și promitenții vânzători, care este pe cale să se realizeze prin execuția silită suspendată.

Având în vedere că soluția din prezentul dosar depinde în totalitate de soluția ce urmează să se pronunțe în dosarul nr._, cu următorul termen de judecată la_, se solicită respingerea recursului ca nefondat și să fie obligați recurenții la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Recursul nu este fondat și se va respinge ca atare.

În prezentul dosar de fond se judecă contestația la executare promovată de S.C.

P. & C. S.R.L. B., prin care se cere anularea formelor de executare silită asupra imobilului teren din c.f. 63.116 B. pornită în baza titlului executoriu - contract de împrumut autentificat de către BNP A. Drăguț sub nr. 303/_, încheiat între Ș. I. și M. -C., ca împrumutători și M. u M. și E. - în calitate de împrumutați, pentru suma de 50.000 Euro, creanță care se dorește a se realiza prin vânzarea la licitație publică a terenului de 1700 mp înscris în c.f. 63.116 B., cu proprietari debitorii împrumutați (f. 9).

Motivul principal pentru care se cere anularea executării silite demarate în dosarul nr. 571/2012 al BEJ Manchevici Marin îl constituie existența dreptului aparținând contestatoarei izvorât din antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat la_ între societatea cumpărătoare și M. u M. și E. (f. 10), având ca obiect material terenul supus executării silite cercetate în prezenta cauză, pentru prețul de

500.000 lei (f. 10-12). Existența antecontractului a fost supusă publicității prin notarea lui în c.f., prin încheierea 34976 din_ (f. 13, 14), și executarea lui în contra debitorului vânzător se exercită în dosar nr._ (f. 15-16).

Din starea de fapt expusă rezultă că societatea contestatoare și intimații Ș. I. și Ș. M. C. sunt deopotrivă creditori în raport cu familia M. u, proprietară tabulară asupra terenului disputat. Într-adevăr, drepturile în litigiu sunt și într-un caz și altul drepturi personale, cu același rang, niciunul nebeneficiind de vreun privilegiu, dar în soluționarea recursului trebuie să se țină seama de condițiile concrete în care s- au încheiat cele două acte și de efectele valorificării creanței fiecăruia dintre creditori. Astfel, actul privat de vânzare - cumpărare a intervenit cu mult înaintea celui de împrumut și a fost adus la cunoștința terților interesați de bunul imobiliar prin notarea în cartea funciară.

Apoi, în ce-l privește pe cumpărător, acesta devine proprietar, în caz de admitere a acțiunii în prestație tabulară, retroactiv de la data încheierii precontractului și bunul nu mai poate face obiectul urmăririi silite demarate de recurenți.

Dacă litigiile nu s-ar soluționa în ordinea stabilită prin încheierea atacată, în situația finalizării executării prin vânzare la licitație a terenului, dar și a admiterii

acțiunii din dosar nr. 7585/2012, s-ar ajunge fie la imposibilitatea de întoarcere a executării, fie la nevoia începerii unui alt proces cu adjudecatarul terenului.

Ori, pentru evitarea dificultăților de mai sus, se conchide că în acest moment trebuie mai întâi să se determine care este în final adevăratul proprietar al terenului, dreptul de creanță al contestatoarei fiind fără dubiu actual, în pofida susținerilor nefundamentate legal și în fapt de către recurenți.

Pe de altă parte, nu trebuie pierdut din vedere că intimații M. u M. și E. au, în același timp, o dublă calitate. Sunt nu numai debitori în contractul de împrumut, ci și debitori în antecontract. Ordinea în care trebuie să răspundă trebuie tranșată prioritar după cum s-a arătat anterior. De asemenea, se impune a fi sesizat și faptul că prin prestația tabulară se urmărește executarea silită a antecontractului, transformându-se, dacă acțiunea se admite, dreptul de creanță, personal, într-unul real, cel mai deplin, cu caracter absolut, (opozabil erga omnes) și exclusiv.

În ce privește celelalte chestiuni prealabile la care face referire recursul, acestea nu pot face obiectul controlului în prezenta cale de atac, în care se pot verifica numai condițiile prevăzute la articolul 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, după cum s-a procedat până acum. Aceasta deoarece art. 299 partea finală, corelat cu art. 282 alin. 2 din același cod stabilesc că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.

De aici rezultă că în actualul cadru procesual pot fi cercetate doar condițiile în care a operat întreruperea, cele mai sus indicate, și orice alte critici vizând judecata în primă instanță se pot formula doar în calea de atac deschisă împotriva sentinței ce se va da în cauză.

Recurenții au căzut în pretenții, sunt în culpă procesuală și, în consecință, vor fi obligați în baza art. 274 Cod procedură civilă să plătească contestatoarei suma 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu chitanța privind încasarea onorariului avocațial (f. 16).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimații Ș. I. și Ș. M. -C. , ambii domiciliați în B., str. L. O., nr. 13, jud. B. -Năsăud, împotriva încheierii civile dată de Judecătoria Bistrița la 26 octombrie 2012, în dosar nr. _

.

Obligă pe recurenți să plătească contestatoarei S.C."P. & C. " S.R.L. B.

, cu sediul în B., str. L., nr. 2, jud. B. -Năsăud, suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 august 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

I. C. S.

I.

- N.

C. H.

V.

Red. I.C. - _

Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond B. V.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 335/2013. Contestaţie la executare