Decizia civilă nr. 403/2013. Actiune in raspundere delictuala
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 403/R/2013 Ședința publică din data de: 17 octombrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: S. I., judecător JUDECĂTOR: N. C. JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: H. V.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâtul G. L. împotriva sentinței civile cu nr.5415 din 21 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul recurent G. L. asistat de avocat P. A. și cu împuternicire avocațială pentru reclamantul intimat R.
G. avocat R. V., lipsă fiind reclamantul intimat R. G. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată recursul în termen legal declarat, motivat, comunicat scutit la plata taxei judiciar de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentantul pârâtului recurent, avocat P. A. susține oral recursul așa cum este formulat în scris. Nu formulează cereri prealabile judecării recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat, avocat R. V. nu formulează cereri prealabile judecării recursului.
Nemaifiind de formulat alte cereri, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea recursului.
Reprezentantul pârâtului recurent, avocat P. A. solicită admiterea recursului așa cum este formulat în scris, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, însă nu depune la dosarul cauzei chitanța justificativă.
Reprezentantul reclamantului intimat, avocat R. V. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de către instanța de fond, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței pe care o depune la dosarul cauzei.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 4545/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul cu nr. de maia sus s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul
R. G., în contradictoriu cu pârâtul G. L. și în consecință:
A fost obligat pârâtul G. L. la plata, către reclamant, a sumei de 2.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În toamna anului 2008, pârâtul G. L. a răspândit pe străzile comunei P. Bîrgăului, în cutiile poștale ale oamenilor și pe garduri fluturași de hârtie suport A4, cu texte denigratoare cu caracter calomnios la adresa numitului Badiu Aurel și a pârâtului R. G., având conținutul copiei depuse la fila 4 din dosar.
La data de_, pârâtul a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, o sesizare cu privire la existența unor pretinse nereguli în cadrul Primăriei P. Bîrgăului și al Consiliului Local al com. P. Bîrgăului, săvârșite de primarul, viceprimarul, secretara, un consilier local și de către reclamantul R. G., ce deținea funcția de referent silvic în cadrul Primăriei P. Bîrgăului. Urmare plângerii formulate de pârât, reclamantul a fost cercetat pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev.de art.248 C.pen.
Prin Ordonanța dată în dosarul nr.2835/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița (f.8-11), s-a dispus, printre altele, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R. G. - reclamant în acest dosar - cercetat în urma sesizării făcute de către pârât, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev.de art.248 C.pen., întrucât s-a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, ordonanța procurorului nefiind atacată cu plângere contra soluției, conform comunicării Parchetului de la fila 18 din dosar.
În aceste condiții, instanța a reținut că este lipsit de echivoc faptul că pârâtul l-a învinuit pe reclamant de abuz în serviciu contra intereselor publice, apreciind că această faptă a pârâtului este una ilicită.
Că este așa, rezultă din definiția dată în literatura juridică noțiunii de faptă ilicită, anume, orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Ideea ce rezidă este aceea că, nimănui nu-i este permis a aduce prin fapta sa vreo vătămare unei alte persoane sau drepturilor subiective ale acesteia. În aprecierea caracterului ilicit al unei fapte, urmează a fi avute în vedere nu numai normele juridice ci, deopotrivă, și normele de conviețuire socială, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale și conturează însăși conținutul, limitele și modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
În acest context, trebuie menționată voința legiuitorului de a ocroti și apăra demnitatea/imaginea persoanei (fără a deosebi între persoana fizică și persoana juridică) - valoare supremă, garantată de legea fundamentală; în acest sens, art. 30 alin. (6) din Constituție prevede că "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine".
O limitare identică este, de asemenea, prevăzută în art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu care "Exercitarea acestor libertăți (cu referire la libertatea de exprimare) ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru [...] protecția reputației sau a drepturilor altora _.";
Așadar, chiar dacă fapta pârâtului nu constituie o infracțiune de denunțare calomnioasă, instanța nefiind chemată a analiza acest aspect, în condițiile în care acesta a avut un rezultat prejudiciabil pentru reclamant, aducând atingere credibilității oamenilor în ținuta morală a reclamantului, de natură a afecta imaginea acestuia, este evident că nu poate fi calificată decât ca o faptă ilicită.
Condiția existenței prejudiciului moral cauzat reclamantului este apreciată de instanță ca fiind îndeplinită, atât în ce privește fapta privind răspândirea acelor fluturași de hârtie suport A4, ce conține texte denigratoare cu caracter calomnios și la adresa pârâtului R. G., cât și sesizarea făcută de același pârât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu privire la reclamant.
Astfel, din declarațiile majorității martorilor audiați în cauză, respectiv Vlad I. (f.30), Vrăjmaș Ștefan (f.31-32) și A. I. (f.44-45), rezultă că prin demersurile sale, pârâtul a adus prejudicii de imagine reclamantului care, pe lângă funcția pe care o deține în comună, este cunoscut în localitate ca o persoană cu demnitate și caracter.
Chiar dacă în conținutul înscrisului depus la fila 4 din dosar, nu este menționat prenumele reclamantului, făcându-se mențiune doar la "domnul R. ";, din probele administrate la dosar s-a desprins concluzia clară și neechivocă a faptului că persoana în cauză este reclamantul R. G. .
Având în vedere că, în materie civilă răspunderea se angajează și pentru culpa cea mai ușoară, sfera vinovăției civile fiind mai largă decât cea din materie penală, instanța a apreciat a fi dovedit prejudiciul moral produs reclamantului, atât prin incriminarea acestuia de săvârșirea unei infracțiuni, cât și prin răspândirea prin comună a acelor fluturași cu conținut calomnios, acesta (prejudiciul) constând în expunerea reclamantului disprețului și oprobiului public.
În ceea ce privește proba prejudiciului moral, este de amintit statuarea practicii juridice, în sensul că, este suficientă proba faptului ilicit, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un asemenea prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului și rezultatul produs este de asemenea, în opinia instanței, de necontestat, aceasta fiind dovedită prin depozițiile martorilor audiați. De altfel, ținând seama de faptul că obligația generală de a nu aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale altora este o obligație de rezultat, este evident că atunci când se săvârșește o astfel de faptă, vinovăția există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral rezultând expres din săvârșirea faptei.
Constatând așadar că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, raportat la prevederile art. 998, art. 999 C. civ., instanța a aprecia și asupra reparării prejudiciului cauzat.
Existența daunelor morale a fost recunoscută pentru a stabili o modalitate de reparare a suferințelor fizice încercate sau a atingerilor aduse onoarei, demnității, reputației, prestigiului unei persoane, iar repararea integrală a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 998 C. civ., în termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nici o restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acesteia. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare; în practica judiciară și în literatura de specialitate s-a statuat că daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și trebuie să prezinte un raport rezonabil de
proporționalitate cu atingerea adusă astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale (CEDO cauza Tolstoy Miloslovsky vs Regatul Unit).
Reclamantul a solicitat repararea prejudiciului moral prin obligarea pârâtului la plata sumei de 7.500 EURO, însă, statuând în echitate (în lipsa unor criterii legale), instanța apreciază că suma solicitată de reclamant este disproporționat de mare și că prejudiciul moral suferit de reclamant poate fi reparat cu suma de 2.000 lei, cu atât mai mult cu cât acesta avea posibilitatea să solicite și o altă modalitate de reparare a prejudiciului, nepecuniară, cum ar fi spre exemplu publicarea hotărârii judecătorești, dată fiind adoptarea în practică a sistemului mixt de reparație.
Față de considerentele expuse, în baza disp.art.998, 999 C. civil vechi, instanța a admite în parte acțiunea formulată și a obligat pârâtul G. L., să-i plătească reclamantului, suma de 2.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs în termen legal pârâtul, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-au susținut în esență că în cauză nu s-a dovedit în mod cert că înscrisul informatizat tipizat provine de la pârât, cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost semnat de el. În mod greșit a reținut instanța de fond din declarațiile martorilor Vlad I., Vrăjmaș Ștefan și A. I. că demersurile pârâtului au adus prejudicii de imagine reclamantului.
În opinia recurentului din conținutul fluturașului ne reiese că acesta l-ar viza pe reclamant, fiind menționat doar numele de R. .
Recurentul a subliniat că declarația martorului A. I. nu poate avea valoare probatorie concludentă, mai ales că în perioada în care se face vorbire, acest martor era primar al comunei și era și dumnealui în campanie electorală ca și candidat la funcția de primar pentru un nou mandat, așa încât este curios cum de nu a văzut personal, umblând pe străzile comunei afișe și fluturași de care face vorbire în declarația pe care a dat-o.
În drept s-au invocat prevederile art.299 și urm., art.312 și urm., art.304 pct.8,9 din Codul de procedură civilă.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă și-a delegat reprezentant în instanță și s-a opus admiterii recursului declarat de către pârât.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor învederate prin motivele căii de atac, tribunalul constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul prevederilor art. 312 alin.1 teza a II-a din codul de procedură civilă urmează a-l respinge.
Recurentul a criticat hotărârea exclusiv cu raportare la probatoriul testimonial administrat în fața instanței de fond care vizează fapta de a întocmi și răspândi fluturași în comună, precum și la fluturașul propriu-zis, astfel că verificările instanței de control urmează a se circumscrie acestor motive.
Așa cum judicios a reținut prima instanță în cauză reclamantul a dovedit fapta ilicită a pârâtului de a aduce atingere onoarei și reputației reclamantului, atât prin fapta de a răspândi în comună fluturași denigratori, cât și prin denunțul nefondat adresat organelor de urmărire penală.
Cea dintâi faptă, criticată în recurs, a fost probată prin depunerea la dosarul cauzei a unui exemplar al respectivilor fluturași, cât și prin declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv Vlad I. (f.30), Vrăjmaș Ștefan (f.31), și A. I. (f.44),
cel din urmă arătând că însuși pârâtul i-a spus că a tipărit și că a împărțit fluturașii. Aceeași martori au confirmat notorietatea acuzațiilor aduse în cadrul localnicilor, precum și prejudiciul de imagine suferit de către reclamant. Solicitarea recurentului de înlăturare a celei din urmă declarații este neîntemeiată, de vreme ce ea se coroborează cu restul probelor aflate la dosarul de față și martorul, deși candidat la funcția de primar în acea vreme, nu era menționat în cuprinsul înscrisului. Conversația avută de martor cu pârâtul este un fapt percepute personal de către primul, susținerile recurentului în această privință fiind neîntemeiate.
Mai mult decât atât, cuprinsul fluturașului negat (f.4 dosar fond) se coroborează cu cel al plângerii penale adresate autorităților în dosarul penal nr. 2835/P/2011, atașat (f.30-31), a cărei conținut și semnătură nu au fost contestate de către pârât.
Nici critica recurentului referitor la caracterul incert al persoanei la care se referă acuzațiile cuprinse în înscrisul evocat nu poate fi primită, de vreme ce a fost menționat numele reclamantului, acela de "R. ";, și nu a mai existat nici o altă persoană cu acest nume care să fi avut atribuții legate de exploatarea materialului lemnos cu destinație de ajutoare a unei comune afectate de inundații. De altfel, așa cum a arătat martorul A. I. (f.44-45) între pârât și reclamant existau divergențe, pe fondul cărora primul i-a făcut numeroase plângeri penale secundului, în scopul de a fi dat afară din funcția de referent silvic.
În temeiul prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă recurentul va fi obligat la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în recurs, justificate prin plata onorariului avocațial (f.9).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul G. L. , domiciliat în P. Bîrgăului nr. 440 jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 5415 din 21 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatului R. V. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREIFER, | |||
S. I. | N. | C. | I. C. H. | V. |
Red./Dact. S.I. Jud. fond.: B. V.
| ← Decizia civilă nr. 1171/2013. Actiune in raspundere delictuala | Decizia civilă nr. 323/2013. Actiune in raspundere delictuala → |
|---|
