Decizia civilă nr. 34/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 34/R/2013

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. C., judecător JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C. GREFIER: C. S.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de reclamanții S. P.

și T. I. împotriva deciziei civile nr. 414/R/2011 pronunțată de Tribunalul B. -

N. în dosar nr._, având ca obiect fond funciar - contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea S. P., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că, în data de_, contestatorii au depus la dosar (f. 18) o cerere prin care învederează că pe rolul Judecătoriei L. s-a înregistrat un dosar având ca obiect stabilire paternitate, formulată de contestatorii din prezentul dosar, motiv pentru care solicită suspendarea prezentei cauze, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea cu caracter irevocabil a dosarului invocat.

Instanța reține că motivele contestației în anulare au fost comunicate intimatelor, potrivit dovezilor de la filele 12 și 13, contestația în anulare fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar întrucât obiectul litigiului tranșat prin decizia contestată derivă din aplicarea legii fondului funciar.

Prin grija grefierului de ședință s-a atașat la dosar decizia civilă nr. 414/R/2011 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._ .

Contestatoarea S. P. susține oral contestația în anulare și cererea de suspendare a cauzei așa cum au fost formulate în scris, reiterând motivele invocate în susținerea cererii de suspendare a cauzei.

Tribunalul, în urma deliberării, respinge cererea de suspendare ca nefiind întemeiată, apreciind că soluția ce se va da în prezentul dosar, văzând motivele contestației în anulare, nu depinde de soluția ce se va da în dosarul arătat.

Contestatoarea S. P. arată că nu formulează alte cereri prealabile dezbaterii contestației în anulare.

Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea contestației în anulare.

Contestatoarea S. P. solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată în scris. Nu solicită obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

T R I B U N A L U L,

deliberând, constată:

Prin contestația în anulare formulată de S. P. și T. I., înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, în contradictoriu cu C. județeană B. -N. și C. locală de aplicare a legii fondului funciar C., să se admită contestația și să se retracteze decizia civilă nr. 414/R/2011 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr. _

, în sensul admiterii recursului declarat de contestatori împotriva sentinței civile 269/2009 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._, pentru motivele ce urmează.

Prin decizia civilă nr. 414/R/2011 pronunțată la data de 9 decembrie 2011 de către Tribunalul B. -N., Secția civilă, în dosar nr._ având ca obiect fond funciar, instanța a respins cererea contestatorilor prin hotărâre definitivă și irevocabilă, împotriva căreia formulează prezenta contestație în anulare, întrucât instanța respingând recursul a omis din greșeală să cerceteze unele din motivele de modificare sau de casare (art. 318 Cod procedură civilă) a sentinței atacate.

Astfel:

Îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate a recurenților în calitate de moștenitori ai fostului proprietar al terenului în litigiu, respectiv defunctul Horvath Bertalan, înscris în C.F. nr. 8 din Strugureni, au dovedit-o prin Proces Verbal încheiat de Administrația Financiară Turda încheiat la 23.V.1936 (aflat la fila 69 din dosar), act din care rezultă că Horvath Bertalan a recunoscut prin testament cei 8 copii rezultați din căsătoria sa cu T. Ana. La poziția 5, ultima filă a Procesului Verbal sus menționat, figurează ca moștenitor al defunctului Horvath Bertalan, tatăl recurenților, defunctul T. I., ca și copil recunoscut prin testament.

Conform Codului Familiei actualizat, Filiația față de tată, Titlul II, Secțiunea a II-a, art. 57: "Copilul poate fi recunoscut de către tatăl său … recunoașterea poate fi făcută și prin înscrisuri autentice sau prin testament. Recunoașterea nu se poate revoca";.

În anul 1936, data la care s-a dezbătut succesiunea după def. Horvath Bertalan, localitatea Strugureni se află la teritoriul altui stat, localitatea Strugureni revenind în administrația României abia la 23 august 1944, motiv pentru care în Procesul Verbal al Administrației Financiare Turda terenurile din Strugureni nu figurau. Din data de 9 decembrie 1919 până în data de 23 august 1944, suprafața de 45 ha, solicitată de recurenți, se afla în administrația unui stat străin și bunicul lor, def. Horvath Bertalan, până la deces, 30.III,1932, a avut cetățenia română. După 1945, terenurile s-au naționalizat și, în consecință, nu aveau cum să fie evidențiate în Registrul Agricol și înscrise ulterior în CAP, într-o perioadă în care regimul comunist aplica, după 1945, cote ucigașe proprietarilor de terenuri.

În Decizia civilă nr. 414/R/2011 se arată că "plângerea împotriva Hotărârii nr. 53 din 1956 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 18/1991, este neîntemeiată";. S-a comis o eroare materială în datare (anul 1956) față de apariția Legii nr. 18 din 1991.

În ceea ce privește sentința civilă nr. 1369 a Judecătoriei Beclean și a deciziei civile nr. 748/2000 a Curții de Apel C., instanța a omis să ia în considerare faptul că

recurenții nu au fost citați în aceste procese și că nu au putut ataca această sentință și decizie sus menționate, dat fiind faptul că în baza Legii nr. 18 din 1991 nu aveau dreptul de a solicita o suprafață de teren mai mare de 10 ha, teren pe care l-au solicitat pe raza comunei Zau de C., motiv pentru care au atacat aceste sentințe, respectiv decizii nelegale, în acest proces.

Instanța a omis, în acest sens, să aplice Titlul V din Legea 247/2005, Modificare și completarea Legii 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii Fondului funciar nr. 18/1991. Art. III alineatul (1) partea introductivă litera a) are următorul cuprins: "Art. III (1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în CAP, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate";.

S-a omis faptul că terenul în cauză a fost revendicat de recurenți în baza unor acte legale, autentice, dar a fost atribuit în mod nelegal, în baza unei Adeverințe de cumpărare sau Dovadă de cumpărare, false, a cărui original nu există și care ar fi trebuit să fie un împrumut tipizat, nu un act de mână fără valoare juridică (ștampila ștearsă, ilizibilă, fără semnătura cumpărătorilor cu niște semnături și aceste ilizibile).

Cererile de înscriere în CAP nu au fost depuse la prima instanță.

În drept, contestația s-a întemeiat pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă,

O.U.G. nr. 58/2003, art. 274 Cod procedură civilă și pe dispozițiile Codului Familiei, Filiația față de tată, art. 57, Legea nr. 247/2005 Fond funciar.

Comisiile intimate nu și-au exprimat poziția cu privire la calea de atac declanșată de contestatoare.

Contestația nu este întemeiată și se va respinge ca atare pentru argumentele ce succed.

Prin sentința civilă nr. 269/2009 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petenților T. I. și S. P. în contradictoriu cu C. L. C. de aplicare a legii fondului funciar și C. J. pentru S. D. de P. P. A. T. B. -N. și în consecință a menținut ca legală și temeinică Hotărârea nr. 399/_ a Comisiei Județene.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că petenții T. I. și S.

P., în calitate de moștenitor ai def. Horvath Bertalan - bunic -, în baza Legii 247/2005, au formulat cererea înregistrată sub nr. 299/_ pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra a 45 ha, folosind ca acte doveditoare extrasul de C.F. nr. 8 Strugureni, procesul-verbal din_ de stabilire a impozitului succesoral asupra averii rămase în urma antecesorului lor, acte de stare civilă și un număr de 8 titluri de proprietate emise de C. J. B. -N. de aplicare a Legii 18/1991 emise pe numele petenților în calitate de moștenitori ai def. T. I., T. Sara și T. Ana.

S-a arătat de instanță că cererile petenților au fost respinse de C. L. C. cu motivarea că potrivit adeverinței de cumpărare nr. 314/1909 terenul identificat în

C.F. 8 Strugureni a fost vândut și pus în posesia altor persoane, hotărârea acestei comisii fiind atacată de petenți cu motivarea că singurul act doveditor al proprietății este cartea funciară, astfel că actul de cumpărare invocat de comisie nu este valabil.

S-a reținut de instanță că, C. J. B. -N. de aplicare a Legii 18/1991, în cadrul soluționării contestației, a constatat pe baza verificărilor efectuate că terenurile identificate în C.F. 8 Strugureni au fost vândute la licitație publică în data de_ și că potrivit procesului-verbal încheiat la data de_ la decesul său Horvath Bertalan avea terenuri doar pe teritoriul județelor Turda și Mureș (nu și pe teritoriul județului B. -N. ) și că o parte din persoanele care au cumpărat la licitație terenurile s-au înscris în C.F. Pe baza celor arătate comisia a respins contestația cu motivarea că nu fac dovada dreptului de proprietate.

Analizând hotărârea atacată a Comisiei Județene de aplicare a Legii 18/1991 instanța a constatat că aceasta este temeinică și legală, apreciind următoarele:

- petenții nu au dovedit că def. Horvath Bertalan este bunicul lor patern.

Din certificatul de deces al tatălui lor rezultă că acesta nu a fost recunoscut de tată, rubrica tatălui fiind barată, iar din Certificatul de Naționalitate nr._ (incomplet) emis de Primăria comunei Bărboși județul Turda reiese că T. I. este fiul lui Bertalan și Ana, fără a fi menționat și numele părinților, deși acest lucru se impunea.

Cu privire la acest aspect instanța a mai reținut că petenții nu au depus nici un act din care să rezulte că def. Horvath Bertalan a fost tatăl lor, iar din procesul-verbal din_ încheiat de Administrația Financiară privind evaluarea și stabilirea impozitului succesoral al averii rămasă după acest defunct, antecesorul petenților, T.

  1. , nu se regăsește printre cei 8 moștenitori ai def. Horvath Bertalan.

    • chiar în ipoteza în care def. Horvath Bertalan ar fi fost bunicul petenților, din scriptul intitulat "Dovadă de cumpărare"; nr. 3317/_ și Adeverința de cumpărare nr. 314/1909, rezultă că terenurile identificate în C.F. 8 Strugureni, aflate sub sechestru pe numele lui Horvath Bertalan din localitatea Sânmârtin Niraj au fost vândute la licitație publică organizată la_ unui număr de 30 de locuitori din localitatea Strugureni cu prețul de 32.000 coroane, împrejurare confirmată de către Tribunalul Teritorial C., ca organ de c.f.

    • în temeiul Legii 18/1991 prin Hotărârea nr. 53/1996 a Comisiei Județene B.

      -N. de aplicare a Legii 18/1991, cumpărătorilor de la licitația susmenționată li s-a reconstituit dreptul de proprietate, fiind înscriși pe anexă, hotărârea susmenționată deși atacată cu plângere la Ocolul Silvic Lechința a fost respinsă prin Sentința civilă 1369/1998 a Judecătoriei Beclean rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 748/2000 a Curții de Apel C., fapt ce a determinat comisia județeană să emită titlurile de proprietate.

    • faptul că la data decesului lui Horvath Bertalan, respectiv la_, acesta nu mai avea în proprietate terenuri pe raza localității Strugureni, rezultă din procesul- verbal din_ al Administrației Financiare, susmenționat, care evidențiază că defunctul avea terenuri doar în localitatea Bărboși județul Turda, Mitrești județul Mureș, Vadu județul Mureș și Vărgata județul Mureș.

    • titlurile de proprietate depuse la dosar de către petenți relevă reconstituirile ce le-au fost făcute pe raza localității Zau de C. și Bărboși, au fost făcute fie în nume propriu, fie în calitate de moștenitori ai def. T. I., T. Sara și T. Ana.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petenții S. P. și T. I. solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii și pronunțarea unei noi hotărâri în sensul admiterii plângerii lor în sensul anulării Hotărârii nr. 399/2008 a Comisiei Județene pentru S. D. de P. P. A. T. B. -N. și pe cale

de consecință să se dispună reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra suprafeței de 45 ha teren agricol și vegetație forestieră regăsită în C.F. nr. 8 Strugureni.

Prin motivele de recurs se critică hotărârea pentru nelegalitate, arătând că nu s- a avut în vedere că: în registrul agricol pe anii 1959-1963 nicio persoană dintre cele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate din terenul solicitat de ei nu erau înscriși cu poziție; că potrivit metodologiei de aplicare a Legii 18/1991 probele cu înscrisuri pentru care nu se prezintă originalul nu se iau în considerare, astfel că contractul de vânzare-cumpărare nr. 314/1909 este fals, nefiind înregistrat în nicio arhivă; că C.F. nr. 8 Strugureni este lipsit de sarcini și că această carte funciară este probă pentru dovada dreptului în calitatea lor de moștenitori pentru suprafața de 45 ha.

Analizând hotărârea atacată pin prisma criticilor din motivele de recurs, care pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că recursul este nefondat.

S-a reținut în primul rând că recurenții nu aduc nici o critică unuia din aspectele esențiale, decisiv în raport de criticile aduse, pe care le implică procedura soluționării plângerii lor, aspect pe care prima instanță îl analizează și soluționează în mod corect și legal.

Aspectul este legat de îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate a recurenților în calitate de moștenitori ai fostului proprietar al terenurilor din litigiu, respectiv Horvath Bertalan, înscris în C.F. 8 Strugureni.

Deși recurenții susțin că sunt descendenți pe linie paternă ai proprietarului tabular, respectiv în calitate de nepoți, nu au făcut această dovadă, așa cum a reținut prima instanță.

Din actele de stare civilă al tatălui recurenților, respectiv actul de deces al acestuia, nu rezultă că acesta este fiul proprietarului tabular, rubrica numele tatălui neavând nici o mențiune (f. 71 din dosarul de fond), iar Certificatul de Naționalitate nr._ emis de Primăria comunei Bărboși județul Turda, prin caracterul lui incomplet, lipsind numele tatălui, nu poate face dovada stării civile a antecesorului recurentului T. I., așa cum au solicitat aceștia.

În conformitate cu art. 13 alin. 1 din Legea 18/1991 calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive, ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii, dispoziție care se completează, în privința dovezii stării civile, cu dispozițiile art. 22 și 24 din Decretul 31/1954 care prevăd că starea civilă se dovedește cu actele întocmite sau cele înscrise potrivit legii în registrele de stare civilă, precum și cu certificate eliberate în temeiul registrelor de stare civilă, sau cu orice mijloc de probă, în situațiile prevăzute de art. 24 din decretul arătat.

Recurenții nu s-au preocupat de o dovadă certă a calității lor de moștenitori, prin dovada descendenței, limitându-se la certificatul de naționalitate care este imperfect, așa cum s-a arătat, și care rămâne fără putere doveditoare față de lipsa mențiunii privind numele tatălui în certificatul de deces al antecesorului lor T. I. .

Abstrăgând de aspectul analizat, criticile aduse hotărârii sunt neîntemeiate.

Astfel, critica referitoare la faptul că în registrul agricol pe anii 1959-1968 nu figurează nici una din persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate din terenurile solicitate de ei, este neîntemeiată întrucât plângerea împotriva Hotărârii nr.

53/1956 nu influențează soluția Comisiei Județene B. -N. de aplicare a Legii 18/1991, care face reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu în favoarea altor persoane a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 1369/1998 a Judecătoriei Beclean, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 748/2000 a Curții de Apel C. .

În situația existenței acestei hotărâri de reconstituire, care a analizat cerințele de îndreptățire la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea respectivelor persoane, aspectul relevat nu mai poate fi pus în discuție.

Este real că recurenții nu au fost părți în respectivele dosare, însă ei nu au atacat respectivele reconstituiri, ori o analiză a legalității acestor reconstituiri în prezentul cadru procesual nu poate fi făcută.

În ce privește cealaltă critică, respectiv că, contractul de vânzare-cumpărare nr._ nu poate fi luat ca dovadă, nefiind prezentat originalul, nu poate fi reținută întrucât actul, chiar în copie, poartă elemente de autenticitate, nr. de înregistrare, ștampilă, denumirea autorității - o instanță judecătorească. Mai mult, acest act se coroborează cu conținutul adeverinței de cumpărare nr._, necontestată de recurenți, eliberată de Tribunalul Teritorial C., ca organ de c.f. (f. 19 dos. fond), care confirmă participarea la licitație publică a cumpărătorilor din contractul de vânzare-cumpărare contestat, privind terenurile înscrise în C.F. 8 Strugureni.

Astfel fiind, contractul de vânzare-cumpărare contestat apare ca o consecință a adjudecării terenurilor în cadrul licitației, cumpărare fiind menționată de altfel chiar în finalul adeverinței.

Viabilitatea actelor arătate privind ieșirea din proprietatea proprietarului tabular al terenurilor din C.F. 8 Strugureni este confirmată și de faptul că înscrierea acestuia datează din anul 1900, deci anterior acestor acte, iar neaducerea la zi a acestei cărți este o omisiune de care nu se pot prevala recurenții (f. 49 dosar fond).

În raport de cele arătate în temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă urmează s-a respins ca nefondat recursul prin decizia nr. 414/R/2011.

Contestația introdusă de recurenți se subscrie prevederilor art. 318 teza a II-a din Codul de procedură civilă, unde se dispune că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Din lecturarea deciziei atacate rezultă cu claritate că în ceea ce privește aspectul legat de îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate a recurenților în calitate de moștenitori ai fostului proprietar tabular al terenurilor în litigiu, apreciat ca fiind o chestiune esențială pe care o implică procedura soluționării plângerilor, recurenții nu aduc sentinței nicio critică, arătându-se în prealabil, punctual, ce anume îi nemulțumește pe recurenți, sublinieri din care reiese cu claritate că această problemă nu a făcut obiectul căii de atac declanșate.

Cu toate acestea, examinând sentința sub toate aspectele, instanța de recurs a dezlegat inclusiv această circumstanță a speței, statuând că recurenții nu au făcut dovada descendenței raportat la fostul proprietar deposedat. Rezolvarea dată nu poate face însă obiect de discuție în prezenta contestație, în caz contrar aceasta din urmă ar avea natura juridică de recurs la recurs, abordare inadmisibilă.

Indicarea greșită în cuprinsul deciziei a anului în care a fost emisă Hotărârea nr. 53 a Comisiei județene B. -N. nu se circumscrie nici motivului contestației amintit la început și nici măcar celui din teza I a articolului 318 Cod procedură civilă. Este o simplă eroare de dactilografiere și comiterea ei nu este de natură să atragă altă soluție decât cea dată recursului.

Contrar contestației, decizia a ținut seama că recurenții nu au avut statutul de părți în dosarele în care s-au pronunțat sentința nr. 1369/1998 a Judecătoriei Beclean și decizia nr. 748/2000 a Curții de Apel C., însă nu s-au îmbrățișat motivele legate de reconstituirile ce au operat în favoarea unor terți, concluzionându-se că recurenții nu au atacat respectivele reconstituiri și o analiză a măsurii reparatorii în recurs nu poate fi făcută, evident în lipsa legalei investiri a instanței de fond cu o asemenea pretenție și cu atragerea în proces a beneficiarilor retrocedărilor, adăugire făcută de prezenta instanță. Nici această concluzie nu poate fi repusă în discuție pentru același considerent mai sus amintit.

Constatându-se că tuturor criticilor din recurs tribunalul ca instanță sesizată cu această cale de atac le-a dat o rezolvare, contestația în anulare devine neîntemeiată.

Nu în ultimul rând se sesizează că contestatorii încearcă să afirme temeiuri de fapt și de drept noi, de care nu au înțeles să se folosească în fața instanței de fond, inspirându-se din argumentarea deciziei atacate și punându-i în sarcină în mod nelegal greșita nerezolvare a unor probleme importante pe care le ridică speța neinvocate vreodată de aceștia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de reclamanții S.

P. , domiciliată în localitatea Zau de C., str. T., nr. 21/A, județul Mureș, și

T. I., domiciliat în localitatea L., str. Z., bl. 7, sc. C, ap. 12, județul Mureș, împotriva deciziei civile nr. 414/R/2011 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

I. C. S.

I.

- N.

C. C.

S.

Red. I.C. - _

Dact. C.S. - 2 ex. / _

Jud. recurs M. N., S. I, N. C.

R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI CIVILE Nr. 34/R/2013

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. C., judecător JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C. GREFIER: C. S.

……………………………………………………………………………….

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de reclamanții S.

P. , domiciliată în localitatea Zau de C., str. T., nr. 21/A, județul Mureș, și

  1. I., domiciliat în localitatea L., str. Z., bl. 7, sc. C, ap. 12, județul Mureș, împotriva deciziei civile nr. 414/R/2011 pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr._ .

    Irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică din data de 31 ianuarie 2013.

    PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

    1. C. S. I. - N. C. C. S.

s.s. s.s. s.s. s.s. indescifrabil indescifrabil indescifrabil indescifrabil

Pentru conformitate cu originalul,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 34/2013. Fond funciar