Decizia civilă nr. 3402/2013. Grănițuire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 3402/R/2013
Ședința publică din 06 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: A. -A. P.
C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. I. și, respectiv, recursul declarat de reclamantul M. V., împotriva deciziei civile nr. 29 din_ a T. ui Sălaj pronunțată în dosar nr._, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent M. V. personal și pârâtul recurent C. I. personal, asistat de domnul avocat I. E. B., cu împuternicire avocațială pentru formularea apărării, pentru asistare și pentru reprezentare în prezentul dosar, care se află la f. 4 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Ambele recursuri se află la primul termen de judecată, au fost formulate și motivate în termen legal și au fost comunicate părții adverse, însă nu au fost timbrate la data înregistrării lor.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de_, reclamantul recurent M. V. a înregistrat la dosar o cerere, prin care arată că depune la dosar chitanța care atestă achitarea taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, aferente recursului, cerere la care au fost anexate chitanța care atestă achitarea taxei judiciare de timbru pentru recurs, în cuantum de 9,50 lei (f. 14 dosar) și un timbru judiciar de 0,15 lei (f. 13 dosar).
De asemenea, constată că la data de_, pârâtul C. I. personal a înregistrat la dosar un înscris olograf, întitulat « Întâmpinare » la recursul declarat de reclamantul M. V., într-un singur exemplar, prin care solicită instanței să țină seama de expertiza efectuată de domnul ing. Panie S., respectiv de Anexa 2, precum și de expertiza efectuată de domnul ing. Dogaru G.
.
Totodată, Curtea constată că la data de_ a fost înregistrată la dosar o întâmpinare la recursul declarat de reclamantul M. V., în 2 exemplare, care a fost formulată și expediată prin poștă de către pârâtul recurent C. I., prin intermediul domnului avocat I. E. B., prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului recurent depune la dosar chitanța care atestă achitarea taxei judiciare de timbru pentru recurs, în cuantum de 9,50 lei și un timbru judiciar, în valoare de 0,15 lei (f. 18 din dosar), precum și o « Notă de cheltuieli », privind cheltuielile de judecată de la fond, din apel și din recurs, reprezentând onorarii de avocat, în sumă de 1200 lei, taxă judiciară de timbru în
cuantum de 9,50 lei și cheltuieli de transport, în sumă de 100 lei, la care a anexat o chitanță din_, care atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 800 lei, o chitanță din_, care atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 400 lei și două bonuri fiscale privind cheltuielile de transport în sumă de 100 lei.
Curtea constată că ambele recursuri sunt legal timbrate.
Reprezentantul pârâtului recurent arată că a comunicat reclamantului recurent M. V., prin poștă, un exemplar din întâmpinarea pârâtului recurent C. I. .
La întrebarea instanței, adresată reclamantului recurent M. V., referitoare la împrejurarea dacă i s-a comunicat întâmpinarea formulată de către pârâtul recurent C. I., acesta arată că a primit un exemplar din întâmpinarea menționată anterior.
Reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul recurent M. V. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția reprezentantului pârâtului recurent și a reclamantului recurent M. V. inadmisibilitatea acelor motive de recurs, din ambele memorii de recurs, care se referă la netemeinicia hotărârii atacate, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate.
De asemenea, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., Curtea pune în discuție împrejurarea că în cauză, reclamantul nu a formulat un petit de revendicare, ci doar un petit de grănițuire.
La întrebarea instanței, adresată reclamantului recurent, referitoare la împrejurarea dacă se poate formula un petit de grănițuire fără a se formula un petit de revendicare pentru cei 32 mp, în condițiile în care linia de hotar se stabilește pe un alt amplasament decât cel existent, reclamantul recurent arată că împreună cu alți șapte vecini, au avut câștig de cauză împotriva pârâtului C.
I. și, totodată, arată că pârâtul C. I. a săpat o fântână, iar el personal, a chemat comisia locală și miliția pentru a stabili linia de hotar dintre proprietățile părților și cu acea ocazie s-a stabilit amplasamentul pentru gard, motiv pentru care, a început să facă gardul, dar când mai trebuia să amplaseze 3 - 4 stâlpi, într-o zi de duminică, pârâtul C. I. și fiul acestuia au început să rupă stâlpii și cu acea ocazie a chemat din nou miliția, care i-a spus că nu poate încheia un proces-verbal până se va consulta cu procurorul.
Reclamantul recurent arată că pârâtul C. I. a fost pus sub urmărire penală, însă procesul s-a tot amânat, până când acesta a fost scos de sub urmărire penală, deși pârâtul C. I. a scos stâlpii în așa fel, încât nu se mai cunosc urmele unde stâlpii au fost amplasați.
Totodată, arată că a propus martori pentru a dovedi acest aspect, dar nu s- a scris în procesul-verbal ceea ce au declarat acei martori, motiv pentru care, a formulat apel, apoi cauza a fost trimisă spre rejudecare. De asemenea, arată că domnul inginer Panie S. a constatat că, din proprietatea sa, lipsesc 3 metri, iar la proprietatea pârâtului C. I. sunt în plus trei metri și, de asemenea, a constatat că la uliță, pârâtul C. I. are dreptul la 36 m și în fapt, acesta are 42
m. Arată că poate dovedi cu acte aspectele pe care le-a susținut azi în fața instanței, respectiv că pârâtul C. I. a distrus semnele naturale de hotar.
De asemenea, reclamantul recurent arată că în apel pârâtului C. I. i s-a cerut să propună martori, iar pârâtul C. I. a propus în calitate de martori persoane care locuiesc la o distanță de 32 km de locul unde se află terenul în
litigiu, iar instanța de apel a luat în considerare declarațiile acelor martori, însă martorii săi nu au fost luați în considerare, pentru că expertul a măsurat curțile părților și nu ceea ce a cerut el.
Reclamantul recurent depune la dosar o întâmpinare la recursul declarat de pârâtul C. I. și o xerocopie după un plan de situație întocmit de expert tehnic, subing. Takacs Alexandru.
Curtea pune în vedere reclamantului recurent să precizeze dacă acesta consideră că trebuia să formuleze și o acțiune în revendicare sau a formulat-o deja.
Reclamantul recurent arată că dorește să i se dea terenul pe care îl ocupă pârâtul recurent C. I., în mod abuziv, și că avocatul este cel care a formulat acțiunea, iar dacă avocatul așa a știut să o formuleze, reclamantul nu are ce să facă.
Reprezentantul pârâtului recurent arată că, în condițiile în care reclamantul de azi nu a formulat o acțiune în revendicare, se ridică întrebarea dacă trebuia să fie admisă sau respinsă acțiunea în grănițuire și, totodată, arată că, în opinia lui, acțiunea în grănițuire trebuia respinsă, pentru că limita dintre proprietăți nu au fost corect stabilită, întrucât experții concluzionează că nu pot stabili starea de fapt reală din prezenta speță, or având în vedere acest aspect, trebuia respinsă acțiunea în grănițuire formulată de reclamantul M. V. .
Nemaifiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului pârâtului recurent și reclamantului recurent asupra celor două recursuri, care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului formulat de pârâtul C. I. așa cum a fost formulat și respingerea recursului formulat de reclamantul M. V., cu obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor pe care le-a depus la dosar. Arată că prin recursul formulat de reclamant se solicită altceva decât ceea ce s-a solicitat prin acțiune, iar prin întâmpinare, reclamantul invocă și alte motive de recurs, decât cele invocate inițial.
Curtea invocă decăderea reclamantului recurent M. V. din dreptul de a-și mai preciza sau completa motivele de recurs, înafara termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, prevăzut pentru declararea recursului.
Reclamantul recurent M. V. arată că nu este de acord cu recursul declarat de pârâtul C. I., având în vedere că prima măsurătoare a fost efectuată de către domnul ing. Dogaru G., iar pe vărul pârâtului recurent, respectiv pe domnul C. I. N. l-a scos din proces. Totodată, arată că pârâtul
C. I. are 29 de procese, pentru că se judecă cu toți vecinii săi. Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1809/_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._ , s-a admis în parte acțiunea reclamantului M. V. împotriva pârâtului C. I., astfel:
S-a stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea reclamantului evidențiat în TP 21875/52997/_, situat în intravilan și imobilul proprietatea pârâtului evidențiat în TP 22576/72444/_ poz. 3 intravilan pe aliniamentul 1-2-3-4 evidențiat pe anexa 3 la expertiza efectuată de expert Panie S., expertiză care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
"Prin Titlul de proprietate nr. 21875/52997/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2400 mp teren intravilan care se compune din parcelele de 1753 mp-teren arabil, 311 mp-fânețe, 336 mp-curți, construcții în favoarea reclamantului.
Prin Titlul de Proprietate nr. 22576/72444/_ s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 900 mp-curți, construcții, în favoarea pârâtului. Această suprafață de 900 mp face parte din suprafața totală de 13300 mp și înscrisă în CF 1854 SA . Prin Sentința civilă nr. 2727/2003 pronunțată în dosar civil nr._ s-a dispus anularea parțială a suprafeței de 13300 mp cu suprafața de 4532 mp grădină fără a fi afectată suprafața de 900 mp curți, construcții.
Cu ocazia efectuării expertizei, în urma măsurătorilor efectuate s-a constatat ca reclamantul folosește un teren în suprafață de 2052 mp cu toate ca în TP susmenționat acesta avea înscrisă suprafața de 2400 mp, însă acesta a recunoscut că deține și folosește mai puțin decât în realitate.
Din cuprinsul concluziilor raportului de expertiză rezultă că nu există schițe de punere în posesie. Expertul a mai precizat că în urma măsurătorilor precizate de reclamant și pârât a rezultat o suprapunere de 32 mp. Cauzele principale care au dus la situația litigioasă identificate de expert sunt lipsa schițelor de punere în posesie, suprafețele de tern înscrise în actele de proprietate nu sunt măsurate corect, titlurile de proprietate nu corespund cu situația reală din teren.
Prima instanță a încuviințat proba cu audierea martorilor, fiind audiată martora T. M. care a precizat că în prezent proprietățile părților nu sunt delimitate de nici un semn și nu a mai rămas nici un semn vizibil din vechiul gard, iar fântâna a fost construită de pârât pe terenul reclamantului.
Atât din expertiza efectuată în dosarul nr. 5858/2000 cât și din și din expertiza efectuată în dosarul nr._, ambele ale Judecătoriei Zalău, în care au fost părți atât reclamantul cât și pârâtul rezultă că pârâtul C. V. a folosit o suprafață de 881 mp, în mod constant, de-a lungul timpului.
Apoi, din expertiza efectuată în dosar nr. 5858/2000 rezultă că reclamantul a folosit la data efectuării acesteia o suprafață de 2038 mp (anexa 2), iar la data efectuării expertizei în dosar_ acesta a folosit o suprafață de 2050 mp. (anexa 3).
Suprafața de 881 mp folosită de pârâtul C. I. se identifică după cum urmează: 631 mp sub nr. top 710/2/b și 250 mp sub nr. top 710/2/a potrivit sentinței civile nr. 2727/2003 (f. 249, dos. acvirat). Prin acea sentință s-a dispus anularea T.P nr. 22576/72444/_ emis în favoarea pârâtului C. I. pentru suprafața de 4532 mp, grădină, de sub nr. top 712 din CF 1854 SA, prin urmare nu s-a adus atingere suprafeței de 900 mp -curți, construcții.
Luând în considerare faptul că pârâtul a folosit în mod constant suprafața de 881 mp curții construcții, prima instanță a adoptat anexa 3 din raportul de expertiză. În această variantă pârâtul folosește 880 mp iar fântâna construită de pârât se află pe terenul reclamantului";.
Împotriva aces te i sen tințe au f ormulat recurs, atât recl aman tul, c ât ș i p âr âtul,
tr ibun alul rec al if ic ân d c ale a de atac în c auz ă c a f iind ace a a apelulu i .
Prin apelul s ău, reclamantul M. V. a solicitat admiterea apelului său și schimbarea sentinței atacate în sensul de a se diminua frontul la stradă al terenului pârâtului cu 5 metri la drum și cu 3 metri pe lungimea terenului.
Evocând textual aspectele reținute în hotărârea primei instanțe, apelantul solicită în final casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize, care să reflecte situația reală din teren.
Pr in apelul s ău, pârâtul C. I. a solicitat admiterea apelului său și schimbarea liniei de hotar potrivit anexei nr. 2 pe aliniamentul 1-2-3 de natură a nu leza interesele reclamantului și în egală măsură de a proteja dreptul său de proprietate asupra construcției (fântâna).
Criticile pârâtului vizează următoarele:
Instanța fondului a greșit atunci când a stabilit linia de hotar pe aliniamentul 1-2-3-4 potrivit anexei 3 din raportul de expertiză plasând astfel într-un mod artificial și forțat, fântâna construită de pârât pe terenul reclamantului.
Susține apelantul ca fiind de necontestat faptul că buturuga reprezintă semnul vechi de hotar între cele două proprietăți. În egală măsură, nu a fost contestat nici faptul că fântâna a fost construită de pârât în timp ce reclamantul se afla în posesia de fapt a proprietății sale, fără a se manifesta în vreun fel la momentul construirii fântânii, de unde rezultă că reclamantul a acceptat linia de hotar ca fiind aceea cu anexa nr. 2 pe aliniamentul 1-2-3 din raportul de expertiză.
În apel tribunalul a ordonat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, având ca obiect identificarea cu date de carte funciară a terenului în litigiu procedând și la audierea martorului C. N. ";.
T ribun alul S ăl aj, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 29 /_, pronunțată î n dosar nr. _
, a respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamantul M. V. și de pârâtul C. I. .
Motivând decizia pronunțată, T. a reținut în considerentele acesteia, următoarele:
"După cum corect a reținut și prima instanță nu există schițe de punere în posesie a părților pentru terenurile a căror grănițuire se solicită iar titlurile de proprietate nu corespund cu situația existentă în teren.
De asemenea potrivit declarației martorei T. M., nu există vreun semn al hotarului la origine nelitigios, care să poată constitui un reper, o premisă obiectivă pentru delimitarea proprietății părților.
Evocând expertizele judiciare efectuate în alte cauze în care părțile din dosarul de față au avut litigii, judecătoria a concluzionat cu temei că pârâtul C.
V. a folosit constant în timp o suprafață de 881 mp.
De altfel, criticile sale în apel nu vizează în concret suprafețele de teren rezultate în urma stabilirii liniei de hotar ci împrejurarea că fântâna edificată de către pârât se află, în urma pronunțării sentinței de grănițuire, pe terenul proprietatea reclamantului.
T. reține că necontestarea de către reclamantul M. V. la vremea respectivă a modului în care fântâna a fost amplasată nu echivalează cu o recunoaștere a limitelor de hotar fixate prin poziționarea fântânii, demersul reclamantului de a iniția un proces având ca obiect tocmai stabilirea liniei de hotar confirmând aceasta.
De altfel între părți s-au purtat mai multe litigii cu privire la teren, iar edificarea fântânii de către pârâtul C. I. nu îl îndreptățește pe acesta la stabilirea liniei de hotar, în mod obligatoriu, în funcție de locul situării fântânii, fără a ține seama de limitele proprietății, astfel cum acestea rezultă din probele dosarului
Cu privire la apelul reclamantului se constată că solicitările acestuia cu privire la diminuarea frontului la stradă a terenului pârâtului cu 5 m și cu 3 metri pe lungime nu au susținere în probele administrate în cauză.
La stabilirea liniei de hotar judecătoria a dat eficiență concluziilor expertizei efectuate în cauză în dosarul nr. 5858/2000 al Judecătoriei Zalău., conform cărora întinderea reală a suprafeței aferente gospodăriei reclamantului este de 2038 mp iar cea aflată în stăpânirea pârâtului C. I. este de 881 mă, conform determinărilor din schița aferentă.
Se constată pentru cele ce preced, că hotărârea atacată este temeinică și legală, drept pentru care în baza art. 296 Cod procedură civilă apelurile de față vor fi respinse ca nefondate";.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul
M. V., c ât ș i p âr âtul C. I. .
Prin propriul recurs, reclamantul M. V. a solicitat admiterea recursului, in sensul de a se diminua frontul la strada al terenului pârâtului cu 5 metri la drum si cu 3 metri pe lungimea terenului.
În motivarea recursului recurentul a arătat că, cu ocazia efectuării expertizei, in urma măsurătorilor efectuate, s-a constatat ca reclamantul folosește un teren in suprafața de 2052 mp, cu toate că în TP acesta avea înscrisa suprafața de 2400 mp, insa acesta a recunoscut ca deține si folosește mai puțin decât in realitate.
Din cuprinsul concluziilor raportului de expertiza rezulta ca nu exista schițe de punere in posesie.
Expertul a mai precizat ca in urma măsurătorilor precizate de reclamant si parat a rezultat o suprapunere de 32 mp.
Cauzele principale care au dus la situația litigioasa - identificate de expert - sunt: lipsa schițelor de punere in posesie, suprafețele de teren înscrise in actele de proprietate nu sunt măsurate corect, titlurile de proprietate nu corespund cu situația reala din teren.
Prima instanța a încuviințat proba cu audierea martorilor, fiind audiata martora T. M., care a precizat ca in prezent proprietățile părților nu sunt delimitate de niciun semn vizibil din vechiul gard, iar fântâna a fost construita de parat pe terenul reclamantului.
Atât din expertiza efectuata in dosarul nr. 5858/2000, cat si din expertiza efectuata in dosarul nr._, ambele ale Judecătoriei Zalău, in care au fost părți atât reclamantul cat si paratul, rezulta ca paratul C. I. a folosit o suprafața de 881 mp, in mod constant, de-a lungul timpului.
Apoi, din expertiza efectuata in dosar nr. 5858/2000 rezulta ca reclamantul a folosit, la data efectuării acesteia, o suprafața de 2038 mp (anexa 2), iar la data efectuării expertizei in dosar_ acesta a folosit o suprafața de 2050 mp (anexa 3).
Suprafața de 881 mp folosita de paratul C. I. se identifica după cum urmează: 631 mp sub nr. top 710/2/b si 250 mp sub nr. top 710/2/a, potrivit sentinței civile nr. 2727/2003 (f. 249, dos. acvirat).
Prin acea sentința s-a dispus anularea T.P nr. 22576/72444/_ emis in favoarea paratului C. I. pentru suprafața de 4532 mp, gradina, de sub top 712 din CF 1854 Sanmihaiu A., prin urmare nu s-a adus atingere suprafeței de 900 mp - curți, construcții.
Luând in considerare faptul ca paratul a folosit in mod constant suprafața de 881 mp curți - construcții, prima instanța a adoptat anexa 3 din raportul de expertiza. In aceasta varianta paratul folosește 880 mp, iar fântâna construita de parat se afla pe terenul reclamantului.
T. a concluzionat in decizia mai sus amintita ca intre părți s-au purtat mai multe litigii cu privire la teren, iar edificarea fântânii de către paratul C. I. nu îl îndreptățește pe acesta la stabilirea liniei de hotar, in mod obligatoriu, in
funcție de locul situării fântânii, fara a tine seama de limitele proprietății, astfel cum acestea rezulta din probele dosarului.
In concluzie se solicită admiterea recursului, in sensul de a fi diminuat frontul la strada al terenului paratului cu 5 metri la drum si cu 3 metri pe lungimea terenului.
Prin recursul formulat, pârâtul C. I. a solicitat, în temeiul art. 312 C.pr.civ., admiterea recursului, în principal, cu respingerea acțiunii introductive si în subsidiar, cu modificarea hotărârii pronunțate, în sensul admiterii apelului formulat de pârât, urmând a stabili delimitarea proprietăților părților potrivit aliniamentului 1- 2- 3, în conformitate cu anexa nr. 2 din expertiză, reținând că în speță este prezentă situația prevăzută de art. 304 pct. 7 C.pr.civ.
Cu obligarea intimatului la plata tuturor cheltuielilor de judecată în toate instanțele.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamantul intimat M. V. a promovat o acțiune prin care solicită stabilirea unei linii de hotar între proprietatea pe care o deține potrivit T.P. nr. 21875/52997/1995 și proprietatea pârâtului, dobândită potrivit T.P. nr. 22576/7244471999.
Din considerentele hotărârilor pronunțate până în prezent rezultă faptul că, nu există schițe de punere în posesie ale părților pentru terenurile a căror grănițuire se solicită și, deosebit de important, titlurile de proprietate nu corespund cu situația existentă în teren.
Pe de altă parte, expertizele efectuate în cauză nu au putut să stabilească pe date certe care ar fi limita de demarcație a proprietăților, motivând inexistența schițelor de punere în posesie.
Așadar, în această cauză nimic nu este concret, nu există puncte de reper, finalmente neexistând criterii pe baza cărora să se poată face o apreciere a situației existente, luarea unei măsuri rămânând la liberul arbitru.
Făcând trimitere la concluziile rapoartelor de expertiză, reținând cele consemnate în considerentele hotărârilor, singura soluție posibilă ar fi fost de respingere a acțiunii introductive.
Cu toate acestea, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada certă a întinderilor sale și nici cu privire la drepturile pârâtului, într-un fel sau altul, litigiul va trebui soluționat, soluție care, în condițiile date, nu poate fi decât solomonică.
Există totuși un punct de reper față de care va trebui să fie analizată varianta cea mai apropiată de realitate. Acest punct de reper este fântâna, construită de pârât.
La data forării și construirii acesteia, dată la care reclamantul intimat avea cunoștință de ceea ce făcea pârâtul, acesta nu a manifestat nici cea mai mică opoziție, înțelegând implicit prin aceasta, că a considerat că pârâtul efectuează lucrările pe terenul său, acceptând, pe cale de consecință, că limita dintre proprietățile părților este în afara construcției făcute de pârât, evident pe terenul său.
Așadar, chiar dacă expertul nu a putut stabili linia de hotar între proprietăți, din antecedente, se poate reține că este vorba de un acord tacit privitor la limitele dintre proprietăți.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, pârâtul a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, urmând ca la pronunțarea acestei soluții să fie avute în vedere declarațiile martorului C. N., precum și expertiza întocmită de Dogariu G., cu cheltuieli de judecată în toate instanțele (f. 15 dosar).
La termenul de judecată din_, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 C.pr.civ., reclamantul M. V. a depus întâmpinare la
recursul pârâtului, întâmpinare care a fost calificată de instanță ca reprezentând concluzii scrise, și prin care a solicitat rejudecarea recursului, pe motiv că pârâtul a distrus semnele naturale de grănițuire, după care i-a acționat în judecată pe reclamant și pe alte șapte persoane.
Recursul pârâtului este fondat în parte, în limitelemotivului de recurs invocat de instanță din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., la termenul de judecată din_ .
La termenul de judecată din data de_, prin prisma art. 306 alin. 2 C.pr.civ., Curtea a pus în discuția părților un motiv de recurs vizând o excepție de ordine publică, respectiv, admisibilitatea acțiunii în grănițuire în situația în care nu a fost formulat și un petit în revendicare, iar prin stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților s-ar ajunge în situația în care una dintre părți ar trebui să revendice o porțiune de teren în contradictoriu cu cealaltă parte.
Starea de fapt reținută de ambele instanțe, și reiterată de reclamant, atât în recurs, cât și în calea de atac exercitată împotriva sentinței fondului, astfel cum această stare de fapt a fost evidențiată, prin concluziile și considerentele expertizei întocmite în fața instanței de fond de către expertul Panie S. (f. 60 și urm. dosar fond), a relevat împrejurarea că terenurile părților se suprapun pe o porțiune de 32 m.p., aceasta fiind de altfel porțiunea de teren, afirmativ aflată în proprietatea reclamantului, și pe care pârâtul a edificat o fântână.
În modalitatea în care a fost stabilită linia de hotar, prin expertiza efectuată în fața instanței de fond, această linie de hotar ar urma să fie trasată pe aliniamentul situat dincolo de porțiunea de cei 32 m.p., respectiv, în urma stabilirii acestei linii de hotar terenul în suprafață de 32 m.p. ar urma să revină în posesia, folosința și proprietatea reclamantului, chiar dacă fântâna edificată de pârât se regăsește tocmai pe acest teren de 32 m.p.
Prin urmare, dată fiind această stare de fapt, era necesar ca reclamantul să formuleze și un petit în revendicarea suprafeței de 32 m.p., pentru că altminteri, stabilindu-se linia de hotar pe aliniamentul propus de expert, s-ar ajunge în situația în care o porțiune de 32 m.p. teren să fie situată dincolo de linia de hotar, înspre terenul reclamantului, iar pârâtul ar trebui să cedeze această suprafață de teren, pe care și-a construit fântâna, în favoarea reclamantului, și aceasta în condițiile în care nu există nicio solicitare din partea reclamantului, de obligare a pârâtului la a-i restitui în deplină proprietate și pașnică folosință și posesie respectiva suprafață de teren.
Nicăieri în fața primei instanțe, în condiții procedurale, reclamantul nu a învestit instanța cu un petit având ca obiect obligarea pârâtului la a-i preda în deplină proprietate, pașnică folosință și posesie, suprafața de teren de 32 m.p., pe care pârâtul și-a construit fântâna, dar care afirmativ constituie proprietatea reclamantului, astfel încât, petitul de grănițuire nu este admisibil.
Acest petit în grănițuire era admisibil doar ca o consecință a admiterii unui petit în revendicarea respectivei porțiuni de teren.
Este, în opinia Curții, incidentă în cauză, excepția inadmisibilității acțiunii în grănițuire, pe motiv că aceasta implică și necesitatea de a se face dovada dreptului de proprietate - întrucât implică cu necesitate și o revendicare -, reclamantul învestind instanța și cu un petit în revendicare.
Astfel, reclamantul nu a învestit instanța cu un petit în revendicarea eventualei suprafețe de teren pe care pârâtul ar fi ocupat-o abuziv și care, în eventualitatea în care, ulterior stabilirii liniei de hotar dintre proprietățile părților, s-ar impune a fi redobândită de către reclamant în deplină posesie și folosință, de la pârât.
Acțiunea în grănițuire este reglementată de art. 584 C.civ., text legal care prevede că orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa, urmând ca toate cheltuielile grănițuirii să fie suportate pe jumătate.
Urmează că grănițuirea este o operație de determinare prin semne exterioare a limitei dintre două fonduri vecine care aparțin unor titulari diferiți, reprezentând practic acea acțiune în instanță prin care reclamantul cere instanței de judecată ca în cadrul unui proces să determine, prin semne exterioare, linia despărțitoare dintre cele două fonduri vecine.
Acțiunea în grănițuire prezintă următoarele caractere juridice: este o acțiune reală imobiliară; este o acțiune petitorie; este o acțiune imprescriptibilă.
Caracterul real al acțiuni în grănițuire derivă din faptul că ea poate fi introdusă împotriva oricărei persoane care, prin încălcarea liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe, încalcă practic dreptul de proprietate al celuilalt proprietar al fondului învecinat.
Este o acțiune petitorie, ceea ce înseamnă că, prin ea se pune în discuție, într-un proces, însăși existența dreptului de proprietate asupra fondurilor limitrofe.
Caracterul imprescriptibil trebuie înțeles în sensul că acțiunea în grănițuire este imprescriptibilă extinctiv.
Este știut faptul că acțiunea în grănițuire poate fi introdusă nu numai de către proprietar, dar și de către uzufructuar și chiar de către posesor.
Simetric invers, acțiunea în grănițuire poate fi îndreptată împotriva proprietarului fondului limitrof, a titularului unui alt drept real (uzufruct, superficie, drept de folosință), precum și împotriva chiar a chiriașului sau a arendașului.
În toate aceste ipoteze, însă, acțiunea în grănițuire va fi regulat făcută și admisibilă doar dacă este introdus în cauză și proprietarul.
Și aceasta datorită caracterului petitoriu al acțiunii în grănițuire.
În analizarea caracterului petitoriu al acțiunii în grănițuire se impune a se preciza faptul că în toate situațiile în care una dintre părți ocupă o suprafață de teren din terenul celeilalte părți - ocupare care trebuie să rezulte indubitabil în urma administrării probațiuni în cadrul judecării acțiunii în grănițuire -, se impune în mod obligatoriu și formularea unui petit pentru revendicarea acelei porțiuni de teren.
Cu alte cuvinte, acțiunea în grănițuire, chiar dacă are un caracter petitoriu, nu implică în mod obligatoriu formularea și a unui petit în revendicare, dacă, în urma administrării probelor ce se impun, rezultă că niciuna dintre părți nu ocupă nicio porțiune din terenul celeilalte părți.
În schimb, dacă în urma administrării probelor - expertiză topografică de specialitate, depoziții testimoniale, etc. -, rezultă că una dintre părți ocupă o porțiune de teren din terenul celeilalte părți, atunci formularea unui petit în revendicare se impune în mod absolut și necesar, pentru că, altfel, acțiunea în grănițuire nu va putea fi soluționată.
În speță, din starea de fapt reținută de primele două instanțe, pe baza concluziilor expertizei tehnice judiciare topografice întocmite de expert Panie S. (f. 60 și urm. dosar fond)), rezultă faptul că pârâtul și-a edificat fântâna pe terenul proprietatea reclamantului, ocupând efectiv o suprafață de 32 m.p. din terenul reclamantului, astfel încât, se impune stabilirea liniei de hotar pe un aliniament situat dincolo de această porțiune de 32 mp, în așa fel încât, cei 32 mp să îi revină reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință și posesie.
Prin această dispoziție a instanței, în mod automat, pârâtul ar fi obligat să lase în deplina posesie și folosință a reclamantului porțiunea de teren de 32 mp, ceea ce presupune, fără îndoială, o revendicare tipică.
Or, reclamantul nu a învestit instanța și cu un petit în revendicarea acestei porțiuni de teren.
Cât timp reclamantul nu justifică, printr-un petit în revendicare, o pretenție concretă, întemeiată pe dreptul de proprietate pe care, afirmativ, l-ar avea asupra terenului ocupat abuziv de către pârât, prin edificarea fântânii pe terenul reclamantului, este de prezumat în sensul că pârâtul, la rândul său, poate pretinde el însuși un drept de proprietate asupra acestei porțiuni de teren - mai ales că atât reclamantul, cât și pârâtul au susținut că titlurile lor de proprietate nu corespund cu situația reală din teren și că pentru niciunul dintre ei nu s-a eliberat proces-verbal de punere în posesie -, astfel încât, linia de graniță dintre proprietățile părților ar rămâne practic fără finalitate.
Și aceasta pentru că, cel puțin în aparență, pârâtul poate pretinde el însuși un drept de proprietate asupra acestei porțiuni de teren, ori poate exercita el însuși atribute de posesie și folosință asupra respectivului teren, teren care, așa cum se reține ca stare de fapt de către primele două instanțe, s-ar situa dincolo de linia de hotar stabilită între proprietățile părților.
Dacă aparența dreptului pârâtului este sau nu finalmente confirmată, ori dacă atributele de posesie și folosință pe care pârâtul le poate exercita, și le exercită, asupra acestei porțiuni de teren, sunt sau nu efectiv aparținătoare unui drept de proprietate al pârâtului asupra acestei porțiuni de teren, ori, dacă, dimpotrivă, dreptul de proprietate asupra acestei bucăți de teren aparține, în plenitudinea atributelor sale, reclamantului, sunt chestiuni ce nu se pot analiza în prezentul cadru procesual și care nu pot fi stabilite și tranșate în mod cert și categoric, pentru că instanța nu a fost învestită cu un petit în revendicare.
Pe cale de consecință, pentru a se înlătura impedimentul imposibilității soluționării grănițuirii, se impune cu necesitate ca întotdeauna, în cadrul unei acțiuni în grănițuire, să fie formulat și un petit în revendicare, alături de petitul în grănițuire, pentru eventualitatea în care una dintre părți folosește mai mult teren decât i s-ar cuveni, și care, prin ipoteză, este amplasat de cealaltă parte a liniei de hotar existentă sau care urmează să fie stabilită prin grănițuire.
Dacă nu se procedează de această manieră, adică, dacă în cadrul acțiunii în grănițuire nu se formulează și un petit în revendicare, s-ar ajunge în situația paradoxală în care, dacă linia de hotar dintre proprietățile părților s-ar stabili dincolo de linia de demarcație despre care, până la momentul promovării grănițuirii, se susținea, cel puțin de una dintre părți, că reprezintă adevărata linie de hotar, o porțiune din terenul pârâtului să ajungă dincolo de această linie de demarcație, situație care ar echivala cu o deposedare a pârâtului de un teren asupra căruia acesta susține că are un titlu valabil, titlu necontestat până în momentul de față - prin promovarea de către reclamant a unei acțiuni în revendicare -, deposedare care nu ar avea, cel puțin la momentul prezent, nicio
justificare legală.
Nu este admisibil ca pe calea unei acțiuni în grănițuire să se ajungă la o finalitate care poate fi obținută doar pe calea unei acțiuni în revendicare, pentru că în acest fel, s-ar nega chiar existența și rostul acțiunii în revendicare, și s-ar eluda acțiunea în revendicare sub toate aspectele sale (inclusiv eludarea Legii taxelor de timbru, care impune taxarea la valoarea imobilului revendicat).
Dacă după admiterea acțiunii în grănițuire, și stabilirea liniei de hotar pe un alt amplasament decât cel actual, rezultă că o porțiune din terenul reclamantului a fost, până la momentul stabilirii liniei de hotar, posedată și folosită de către pârât, se pune firesc întrebarea cum va putea reclamantul să își
exercite dreptul de proprietate asupra respectivei porțiuni de teren, în absența unei cereri în revendicarea acestui teren.
În absența formulării unui petit în revendicare, stabilirea liniei de graniță dintre terenurile părților este lipsită de orice sens și de orice finalitate practică, pentru că într-o atare ipoteză, este golită de conținut și de esență chiar acțiunea în grănițuire prevăzută de art. 584 C.civ., care impune stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților.
Or, pentru o astfel de finalitate, trebuie stabilit cu exactitate care sunt proprietățile părților, iar dacă acestea, sau parte din acestea, sunt contestate, ori asupra unei porțiuni de teren ambele părți emit pretenții de proprietar, este evident că nu se poate stabili granița fără prealabila stabilire a proprietăților, ceea ce impune cu necesitate ca un astfel de petit în revendicare să fie formulat.
Acțiunea în grănițuire poate fi apreciată ca o consecință a însuși conținutului dreptului de proprietate asupra unui imobil, cu privire la limitele în care se exercită acest drept, sub aspectul conturului și al formei suprafeței de teren cu privire la care s-a solicitat grănițuirea.
Acțiunea în grănițuire nu poate fi exercitată singură, independent de acțiunea în revendicare, atunci când prin stabilirea liniei de hotar, se ajunge în situația în care o porțiune de teren ar ajunge dincolo de această linie de hotar, astfel încât, deși și cele două acțiuni, în esență, au obiect diferit, ele trebuie exercitate deodată, pentru că numai astfel, însoțită de revendicarea respectivei porțiuni de teren, stabilirea linie de hotar prin grănițuire va avea finalitate practică.
Jurisprudența a fost constantă, în sensul că acțiunea în grănițuire este inadmisibilă, atunci când implică și revendicarea unei suprafețe de teren, fără a exista un asemenea capăt de cerere.
Astfel, s-a arătat că acțiunea în grănițuire, astfel cum a fost promovată - adică doar pentru stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, în vederea delimitării acestei proprietăți -, este inadmisibilă, întrucât, reclamantul cere și o parte din terenul limitrof pe care pârâtul o deține fără drept, ceea ce implică probleme de revendicare, cu care instanța nu a fost învestită. Grănițuirea constituie o operațiune de delimitare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietăți învecinate, nu doar în situația în care nu a existat niciodată semne exterioare de hotar, ci și atunci când atare semne există, dar sunt controversate, situație în care se impune și o revendicare (a se vedea în acest sens, T. Suprem Sentințele civile nr. 1303/_, 255/1982; Î.CC.J., Decizia nr. 713/1992).
Acțiunea în grănițuire și acțiunea în revendicare sunt strâns corelate și trebuie exercitate împreună, și aceasta pentru că o hotărâre pronunțată într-o acțiune în grănițuire nu are autoritate de lucru judecat și nu produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparțin părților, ci și cu privire la întinderea dreptului de proprietate al părților, cu privire la însuși dreptul real ce poartă asupra respectivelor terenuri ce urmează a fi grănițuite.
Ori de câte ori se ridică probleme, în cadrul unei acțiuni în grănițuire, cu privire la însuși dreptul real ce poartă asupra proprietăților limitrofe, situația implică cu necesitate și o revendicare, pentru că altfel nu se poate face o analiză indirectă, în cadrul grănițuirii, cu privire la dreptul de proprietate al părților, deși, prin ipoteză - cum este cazul și în speța de față -, părțile își contestă reciproc acest drept.
Cu alte cuvinte, într-o astfel de ipoteză, simpla acțiune în grănițuire, neînsoțită de o acțiune în revendicare, este inadmisibilă.
Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie.
La termenul de judecată din data de_ Curtea a pus în discuție excepție inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia deciziei recurate, excepție care urmează să fie admisă, având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. - și care permiteau analizarea deciziei recurate și din punct de vedere al netemeiniciei, prin reaprecierea probelor și reanalizarea stării de fapt -, au fost abrogate prin art. I pct. 1111din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005 și prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Drept urmare, Curtea urmează să înlăture toate acele motive de recurs care vizează netemeinicia deciziei recurate și prin care se fac trimiteri la probele din dosar.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 și 3 coroborat cu art. 306 alin. 2 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul pârâtului, conform dispozitivului prezentei decizii.
În ceea ce privește recursul reclamantului, în temeiul acelorași considerente anterior expuse și a prevederilor art. 316 C.pr.civ., raportat la art. 296 teza a II-a C.pr.civ., Curtea urmează să îl respingă.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., față de căderea sa în pretenții, în raport de recursul pârâtului, reclamantul va fi obligat să îi plătească pârâtului suma de 3510,2 lei, cheltuieli de judecată în recurs, în apel și în fond, reprezentând onorariu avocațial, onorariu expertiză, taxă de timbru, timbru judiciar și contravaloarea transport la instanță (f. 74 dosar fond, chitanță onorariu expert
500 lei; f. 8 dosar apel, chitanță onorariu avocațial 800 lei; f. 16 dosar apel, chitanță onorariu avocațial 200 lei; f. 44 dosar apel, chitanță onorariu expert 700 lei; f. 18 dosar recurs, chitanță taxă judiciară de timbru de 9,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar; f. 20 dosar recurs, chitanță onorariu avocațial 800 lei; f. 21 dosar recurs, chitanță onorariu avocațial 400 lei; f. 22 și 23 dosar recurs, bonuri fiscale combustibil în sumă de 49,09 lei și, respectiv, 51,28 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul C. I., împotriva deciziei civile nr. 29 din_ a T. ui Sălaj, pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, după cum urmează:
Admite în parte apelul declarat de pârâtul C. I., în contra sentinței civile nr. 1809/_ a Judecătoriei Zalău, pronunțată în dosar civil nr._, pe care o schimbă, în sensul că, respinge în întregime acțiunea formulată de reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâtul C. I., având ca obiect grănițuire.
Menține dispoziția din decizie referitoare la respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantul M. V. în contra aceleiași sentințe.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V., în contra deciziei civile nr. 29/_ a T. ui Sălaj.
Obligă pe intimatul M. V. să plătească recurentului suma de 3.510,02 lei, cheltuieli de judecată în recurs, apel și fond.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 06 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
I. | -D. C. | A. | -A. | P. | C. | -M. CONȚ |
GREFIER
-A. M.
Red.CMC/dact.MS 3 ex./_
Jud.apel: D. I. /M. Kende Jud.fond: C. C.
| ← Decizia civilă nr. 3066/2013. Grănițuire | Decizia civilă nr. 580/2013. Grănițuire → |
|---|
