Decizia civilă nr. 580/2013. Grănițuire
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 580/A/2013
Ședința publică din 12 Noiembrie 2013 Instanța alcătuită din:
PREȘEDINTE D. T.
JUDECĂTOR F. S. B. GREFIER G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelant M. E. împotriva Sentinței civile nr. 9604/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat N. G., intimat N. M., intimat T. G. L., intimat T. G. S., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
La data de 07 noiembrie 2013, prin registratura instanței s-au depus la dosar Concluzii scrise din partea intimaților T. și dovada cheltuielilor de judecată.
De asemenea, la data de 07 noiembrie 2013, intimații N. au înregistra la dosar Concluzii scrise și dovada cheltuielilor de judecată.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 05 noiembrie 2013, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, recursului declarat constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 9604/2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții N. G. și soția N. MIARIA, în contradictoriu cu pârâții T. G. L. și soția T. G. S. și M. E. .
Au fost obligați pârâții T. G. L. și T. G. S. să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 278 mp, teren care face parte din imobilul înscris în CF nr. 1. C. -N., sub A+1, 2, 3, cu nr. topo. 21071/_ 1/_ 1/1/_ 1/2/_ 1/3/_ 1/_
1/3/2 în suprafață de 1.481 m.p., conform planului de situație Varianta I, ce constituie anexă la răspunsul la obiecțiuni formulate la raportul de expertiză judiciară întocmit de d-na expert Voinigescu Floarea.
A fost obligată pârâta M. E. să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 139 m.p, teren care face parte din imobilul înscris în CF nr. 1. C. -N. sub A+1, 2, 3, cu nr. topo. 21071/_ 1/_ 1/1/_ 1/2/_ 1/3/_ 1/_ 1/3/2 în
suprafață de 1.481 m.p. conform planului de situație Varianta I, ce constituie anexă la răspunsul la obiecțiuni formulate la raportul de expertiză judiciară întocmit de d-na expert Voinigescu Floarea.
S-a stabilit linia de hotar între imobilul teren în suprafață de 1.481
m.p. situat în C. -N., str. D. nr. 262, proprietatea reclamanților, înscris în CF nr. 1. C. -N., cu nr. topo. 21071/_ 1/_ 1/1/_ 1/2/_ 1/3/_ 1/_ 1/3/2 și imobilul teren în suprafață de 646
m.p. cu casă din cărămidă situat în C. -N., str. D. nr. 262, proprietatea pârâților T. G. L. și T. G. S., înscris în CF 1. C. -N., nr. topo. 21071/1/_ 1/2/2/_ 1/3/1/1/1, conform punctelor de contur astfel cum au fost identificate și propuse prin planul de situație Varianta I, ce constituie anexă la răspunsul la obiecțiuni formulate la raportul de expertiză judiciară întocmit de d-na expert Voinigescu Floarea.
S-a stabilit linia de hotar între imobilul teren în suprafață de 1.481
m.p. situat în C. -N., str. D. nr. 262, proprietatea reclamanților, înscris în CF nr. 1. C. -N., cu nr. topo. 21071/_ 1/_ 1/1/_ 1/2/_ 1/3/_ 1/_ 1/3/2 și imobilul teren în suprafață de 822
m.p. situat în C. -N., str. D. nr. 262, proprietatea pârâtei M. E., înscris în CF 1. C. -N., nr. topo. 21071/1/_ 1/2/2/_ 1/3/1/1/3, conform punctelor de contur astfel cum au fost identificate și propuse prin planul de situație Varianta I, ce constituie anexă la răspunsul la obiecțiuni formulate la raportul de expertiză judiciară întocmit de d-na expert Voinigescu Floarea.
Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a sumei de 5.507,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost obligată pârâta M. E. la plata în favoarea d-nei expert Voinigescu Floarea a sumei de 900 lei cu titlu de onorariu definitiv expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că părțile sunt proprietarii unor terenuri alipite și în baza probelor administrate, respectiv cercetare la fața locului și raport de expertiză, în temeiul art. 584 cod civil a apreciat că varianta III in raportul de expertiză corespunde situației actuale a imobilului, alegerea altei variante impunând o fragmentare a parcelei reclamanților, care ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia și i-ar putea modifica destinația.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel pârâta
M. E., solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiuni în grănițuire conform variantei II sau IV din raportul de expertiză.
În motivare se arată că prin soluția instanței de fond nu s-a respectat autoritatea de lucru judecat față de intimații T. respectiv a puterii lucrului
judecat față de intimații N., decurgând din efectele sentinței civile 521/2005. Prin acea hotărâre s-a dispus constituirea unei servituți de trecere, însă prin hotărârea atacată se aduce atingere acesteia întrucât servitutea nu ar mai avea nici un sens, deoarece scările construite de apelantă ar reveni acum intimaților.
Sentința este lipsit ă de temei legal în ceea ce privește efectele acțiunii în revendicare și netemeinică în considerentele referitoare la starea de fapt și poziționarea terenurilor întrucât este obligată să predea în liniștită folosință o parcelă de teren de 139 mp ce aparține pârâților T. G., asupra căreia ea nu a avut niciodată posesia.
Intimații N. G. și M. au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului cu cheltuieli de judecată, invocând lipsa calității de reprezentant a mandatarului Ianchiș V. prin prezentarea procurii speciale precum și a dovezii valabilității acesteia.
Pe fondul apelului se arată că soluția este corectă, criticile legate de nerespectarea autorității de lucru judecat fiind neîntemeiate.
M. nu a înțeles să investească instanța și cu o acțiune în revendicare ci doar cui o acțiune în grănițuire ca o veritabilă acțiune posesorie.
Intimații T. G. L. și T. G. S. au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului, cu obligarea la cheltuieli de judecată, invocând excepția netimbrării iar asupra fondului arată că soluția este
corectă în raport de probele administrate. Nu este incidentă autoritatea de lucru judecat deoarece servitutea instituită prin sentința 521/2005 a Jud.
C. -N. este păstrată iar apelanta are acces la imobilul său. Și în varianta I servitutea este păstrată în continuare.
În temeiul art. 137 C.pr.civ. instanța a pus în discuție excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului Ianchiș V. .
Analizând excepția prin prisma motivelor invocate și a art. 161 C.pr.civ., instanța o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Apelul a fost declarat de M. E. prin mandatar Ianchiș V. .
În temeiul art. 161 C.pr.civ. instanța a cerut reprezentantului părții să facă dovada calității sale. Art. 67 C.pr.civ. stabilește Părțile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar. Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant numai dacă acest drept a fost dat anume. Dacă cel care i-a dat procura generală nu are domiciliul și nici reședința în țară sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
La dosarul cauzei în termenul acord în acest sens, s-a depus procura de administrare și de vânzare, autentificată sub nr 1725/_ de BNP M.
P. .
Analizând cuprinsul acestei procuri rezultă că M. E. are domiciliul în România Municipiul C. -N. str. Lacul R. nr. 5 ap. 38, jud. C. . Având domiciliul în țară, mandatul acordat lui Ianchiș V. trebuie să fie unul special pentru reprezentare în judecată.
Din analiza mandatului mai sus amintit rezultă fără dubiu că dreptul de reprezentare în judecată nu i-a fost dat anume, astfel încât Ianchiș V. nu poate deține în mod legal, calitatea de reprezentant al părții.
Întrucât reprezentantul părții nu a putut face dovada calității sale, văzând și prev. art. 161 și 298 C.pr.civ. instanța va admite excepția lipsei calității de reprezentant și va anula apelul declarat de M. E. împotriva Sentinței civile nr. 9604/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Intimații au făcut cheltuieli de judecată prin angajarea unui apărător (f. 52 și 55). În temeiul art. 274 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, va obliga apelanta să plătească intimaților N. G. și N. M., respectiv T. G.
și T. G. S. suma de 1500 lei, respectiv 1200 lei, cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția lipsei calității de reprezentant.
Anulează apelul declarat de M. E. împotriva Sentinței civile nr. 9604/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Obligă apelanta să plătească intimaților N. G. și N. M., respectiv T. G. L. și T. G. S. suma de 1500 lei, respectiv 1200 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2013.
Președinte,
D. T.
Judecător,
S. B.
Grefier,
-C. Ț.
Red.dact.D.T./C.Ț.
7 ex/_
Jud.fond.B. I. A.
← Decizia civilă nr. 3402/2013. Grănițuire | Decizia civilă nr. 105/2013. Grănițuire → |
---|