Decizia civilă nr. 348/2013. Contestaţie la executare

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator date nr. 2516

Decizia civilă Nr. 348/2013 Ședința publică de la 09 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: A. P.

Judecător: M. L. Judecător: S. M.

Grefier: M. J. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-intimat O. Ș. l

S., prin primar, împotriva sentințe 4176 din_, a Judecătoriei Z., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului, av. Man Ovidiu, și reprezentanta intimatului contestator, av. M.

M., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, la solicitarea instanței nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța în temeiul art. 167 Cod procedură civilă încuviințează înscrisurile existente la dosarul cauzei și în conformitate cu prevederile art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul în dezbateri.

Având cuvântul asupra recursului declarat reprezentantul recurentului solicită instanței în principal admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a soluționa capetele de cerere ce pot face obiectul contestației la executare, iar în subsidiar solicită instanței admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și rejudecând cauza respingerea cererii promovate de debitorul urmărit SC T. Prod com SRL.

Executarea silită a titlului executoriu a fost încuviințată de Tribunalul Sălaj în urma recursului promovat împotriva încheierii de respingere a încuviințării silite a Judecătoriei Z. . Hotărârea prin care instanța admite cererea de executare silită nu este supusă niciunei căi de atac. În speța de față, tribunalul a încuviințat ca executarea silită a titlului executoriu să fie făcută de executorul judecătoresc C. R. G. . În această situație, nu se poate ca o instanță inferioară, Judecătoria Zalău, nu putea desființa ceea ce a devenit o autoritate de lucru judecat. J. nici măcar nu putea statua asupra competenței sau necompetenței executorului judecătoresc de drept comun atâta vreme cât instanța superioară a stabilit cu autoritate de lucru judecat că executorul este competent general și material să gestioneze executarea titlului executoriu. Pe calea contestației la executare pot fi făcute apărări de fond împotriva titlului executoriu, dar acestea nu pot viza competența generală și materială a executorului judecătoresc. Nulitatea actului de executare sau al

executării silite nu poate fi pronunțată și nici atrasă decât atunci când sau respectat dispoziții procedurale privitoare la executarea silită însăși, sau la

efectuarea oricărui act de executare, nicidecum atunci când apreciază instanța de executare că încuviințarea executării nu a fost legală.

Executarea silită a creanțelor datorată bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale sau după caz subdiviziunilor municipiilor se fac după regulile instituite sub art. 136 ind. 1 Cod procedură fiscală modificat. Potrivit art. 2, alin. 3 Cod procedură fiscală legiuitorul instituie o prioritate de aplicare a Codului de procedură fiscală în detrimentul Codului de procedură civilă, urmând ca cel din urmă să se aplice totuși, acolo unde primul nu prevede.

Potrivit art. 35 Cod procedură fiscală, compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale au competența pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetelor locale. În conformitate cu prevederile art. 136, alin. 4 Cod procedură fiscală, organele care administrează creanțele fiscale sunt denumite organe de executare silită, în conformitate cu prevederile art. 138 Cod procedură fiscală, executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorului fiscal. Potrivit art. 136, ind. 1 Cod procedură fiscală, alin. 1 autoritățile administrației publice locale sunt obligate să colaboreze și să efectueze procedura de executare silită, înțelegând prin aceasta că organele de executare trebuie să se ajute în procedura execuțională potrivit cu cele menționate la aliniatele 2-8 din cadrul aceluiași articol.

Se pune astfel întrebarea arată reprezentantul recurentului, că în ce condiții un organ de executare va putea ajuta un alt organ de executare, iar răspunsul este dat de prevederile alin. 2 și 3 din același act normativ după cum urmează: dacă debitorul urmărit nu are bunuri în raza teritorială a creditorului urmăritor, executarea silită se va executa de organul fiscal din raza teritorială în care este situat bunul urmăribil. Astfel în prezenta speță, s-a susținut de instanță că debitorul SC T. P. SRL nu are bunuri în raza teritorială a creditorului urmăritor, respectiv nu are bunuri urmăribile în localitatea Ș. l S., ci numai în orașul Z., ceea ce ar determina competența de executare a organului fiscal prin executor fiscal din orașul Z. .

Ceea ce nu reglementează Codul de procedură fiscală este situația în care organul fiscal nu are angajat executor fiscal, iar debitorul urmărit are bunuri în raza teritorială a acestui creditor. Astfel din interpretarea prevederilor art. 136, ind. 1 Cod procedură fiscală rezultă că nu poate fi desemnat un alt executor fiscal decât în situația în care debitorul nu are bunuri în raza teritorială a creditorului fiscal.

Din această interpretare apreciază, reprezentantul recurentului, rezultă că incidența prevederilor codului de procedură civilă în executarea silită demarată de recurenta din această cauză.

Pentru aceste considerente, reprezentantul recurentului, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost acesta formulat.

Reprezentanta intimatului contestator, av. M. M., având cuvântul asupra recursului declarat solicită instanței respingerea recursului formulat ca neîntemeiat, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală cu cheltuieli de judecată.

Titlul executoriu nr. 737/_ emis de către creditorul O. Ș. S.

, în baza prevederilor art. 141 Cod procedură fiscală privește creanțe de natură

fiscală, respectiv taxe, impozite datorate bugetului local. Potrivit art. 136, alin.

3 același act normativ arată că, creanțele bugetare care se încasează, administrează, contabilizează și se utilizează de instituții publice, provenite din venituri proprii și cele rezultate din raporturi juridice contractuale se execută

prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului act normativ.

Conform art. 172 alin. 1 Cod procedură fiscală, contestația la executare se poate face împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, iar conform alin. 3 contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional.

Executarea silită fiscală este guvernată de norme speciale nu doar sub aspectul competenței dar și a demersurilor procedural ce se impun. Astfel, în cazul începerii executării silite, în ceea ce privește creanțele fiscale, nu este necesar încuviințarea executării silite de către instanțele judecătorești, impusă de normele de drept comun.

Prin urmare, arată reprezentanta intimatului contestator, solicitarea recurentului O. Ș. l S. de începere a executării silite în temeiul unui titlu executoriu fiscal, emis în baza OG 92/2003, adresată executorului judecătoresc C. R., excede prevederilor legale, sancțiunea fiind nulitatea absolută a actelor de executare efectuate de un funcționar necompetent material.

Începerea executării silite încuviințată de Tribunalul Sălaj, nu este de natură a înlătura acest motiv de nulitate absolută. De altfel, motivarea T. ui Sălaj, arată reprezentanta intimatului contestator nu face decât să confirme cele arătate mai sus. Nici intenția T. ui Sălaj nu a fost de a încuviința executarea silită a creanțelor bugetare de către un organ necompetent.

Cu privire la cadrul reglementat de Codul de procedură fiscală, față de dispozițiile de drept comun în materie civilă, arată reprezentanta intimatului contestator, este conferit de art. 2 alin. 3 care prevede că acolo unde nu dispune prezentul cod se aplică prevederile Codului de procedură civilă. Or, în privința executării silite a creanțelor datorate bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale există reglementare expresă în Codul de procedură fiscală. Astfel potrivit art. 136, ind. 1 Cod procedură fiscală, alin. 1 autoritățile administrației publice locale sunt obligate să colaboreze și să efectueze procedura de executare silită.

Pentru toate aceste considerente, reprezentanta intimatului contestator solicită instanței respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

T. ,

Prin sentința 4176/_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar_ s-a admis contestația la executare precizată formulată de contestatoarea SC T. P. SRL, împotriva intimatului O. Ș. cu consecința anulării executării silite pornită în baza titlului executoriu nr. 737 din_ și a somației nr. 4977 din_ de către BEJ C. R. în dosar execuțional nr. 10/2012,fiind obligat intimatul O. Ș. l S. la plata către contestator a sumei de 197 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a analizat excepția inadmisibilității executării silite pornite de executorul judecătoresc sub forma unei apărări de fond, reținând că această creanța fiscală în valoare totală de 110.654,35 lei datorată de contestatoare reprezintă impozit pe teren și pe

clădiri, precum și redevențe rezultate din contractul de concesiune încheiat între debitoare și creditoare .

La data de_ intimata a formulat cerere de executare silită împotriva contestatoarei, în baza căreia a luat ființă dosarul execuțional nr.53/2012 al BEJ C. R. .

Executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite, iar prin Sentința civilă nr. 1018/C din 30 aprilie 2012 Judecătoria Zalău a respins cererea cu motivarea că executorul judecătoresc nu are calitate de executor fiscal iar titlul executoriu nr.737/_ emis de către creditorul O. Ș. S. în baza prevederilor art.141 C.p.fiscală se pune în executare silită conform procedurii speciale reglementate de Codul de procedură fiscală și nu potrivit procedurii prevăzute de Codul de procedură civilă. A mai precizat instanța, că înscrisurile depuse la dosar nu constituie titluri executorii ce îndeplinesc condițiile legale pentru a se dispune în baza lor încuviințarea executării silite de către instanța de judecată conform prevederilor art.373¹ C.pr.civilă.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs creditorul O. Ș. S. care a fost soluționat de Tribunalul Sălaj prin Decizia civilă nr. 517 din 12 iunie 2012. Prin Decizia civilă nr. 517 din 12 iunie 2012 Tribunalul Sălaj a admis recursul declarat de creditorul O. Ș. S. și a admis cererea de încuviințare a executării silite motivat de faptul că O. Ș. S. nu are organ de executare silită propriu fiind obligați să apeleze la procedura dreptului comun pentru realizarea creanței sale. A arătat instanța superioară că " faptul că există norme derogatorii în materia executării silite pentru creanțele fiscale nu înseamnă că executarea poate fi realizată doar de executorul fiscal.";

Apărarea contestatoarei potrivit căreia executarea a fost demarată de un executor judecătoresc în a cărui competență materială nu intră și executarea creanțelor fiscale s-a întemeiat pe următoarele argumente:

Conform art. 172 alin.1 din OG nr.92/2003 "contestația la executare silită se poate face împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, potrivit alin.3 contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional";.

Potrivit dispozițiilor art.136 alin.1 din O.G nr.92/2003 "în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită.";

Ori, potrivit art.136¹ alin.2 din același act normativ "În situația în care debitorul datorează impozite, taxe sau alte venituri la bugetul local și nu are bunuri urmăribile pe raza teritorială a respectivei unități administrativ- teritoriale sau a subdiviziunii unității administrativ-teritoriale a municipiului, competența pentru efectuarea procedurii de executare silită revine organului

fiscal în a cărui rază teritorială se află bunurile urmăribile";.

Concluzia care se trage din aceste dispoziții este aceea că executarea silită a creanțelor fiscale se realizează de organe de executare organizate la nivelul organelor fiscale, județene sau locale, prin intermediul executorilor fiscali, normele procedurale amintite având caracter de ordine publică, raportat la scopul urmărit prin dispozițiile Codului de procedură fiscală, respectiv o bună administrare a creanțelor bugetare locale și/sau de stat. Executarea

silită fiscală este guvernată de norme speciale nu doar sub aspectul competenței, dar și a demersurilor procedurale ce se impun. Astfel, în cazul începerii executării silite, în ceea ce privește creanțele fiscale, nu este necesară încuviințarea executării silite de către instanțele judecătorești, impusă de normele de drept comun-art. 373¹ C.pr.civ.

Prin urmare, solicitarea creditorului O. Ș. S. de începere a executării silite în temeiul unui titlu executoriu fiscal, emis în baza OG nr.92/2003, adresată executorului judecătoresc C. R. care își îndeplinește atribuțiile în conformitate cu dispozițiile Legii nr.188/2000, excede prevederilor legale, sancțiunea fiind nulitatea absolută a actelor de executare efectuate de un funcționar necompetent material.

Faptul că începerea executării silite a fost încuviințată de Tribunalul Sălaj nu este de natură a înlătura acest motiv de nulitate absolută, care poate fi invocat și din oficiu. De altfel, hotărârea de încuviințare a executării silite, pentru cele arătate mai sus, este vădit nelegală.

Apărarea intimatului potrivit căruia nu are organe de executare proprii nu este fondată, întrucât nimeni nu este mai presus de lege.

Legiuitorul prin dispoziții speciale care derogă de cele general a abilitat o altă persoană decât executorul judecătoresc să ducă la îndeplinire procedura de executare silită în materia valorificării creanțelor fiscale.

Potrivit art.136 alin.2 C.pr.fiscală, organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate să aducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura silită, iar potrivit art. 136 alin.4 aceste organe sunt denumite generic "organe de executare silită";.

Prin urmare, normele juridice privind administrarea și executarea creanțelor fiscale, printre acestea numărându-se și taxele și impozitele locale, sunt derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă, fiind aplicabil principiul specialia generalibus derogant.

Caracterul de reglementare specială a Codului de procedură fiscală față de dispozițiile de drept comun în materie civilă, este conferit de art.2 alin. 3 care prevede că acolo " unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă";.

Or, în privința executării silite a creanțelor datorate bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale există reglementare expresă în Codul de procedură fiscală . Astfel, potrivit art.136¹ alin.1, "autoritățile administrației publice locale sunt obligate să colaboreze și să efectueze procedura de executare silită..."; ceea ce semnifică faptul că în cazul în care o unitate administrativ teritorială nu beneficiază de executor fiscal este obligată să colaboreze cu o altă unitate administrativ teritorială care dispune de un astfel de executor fiscal.

Fiind vorba de o creanță fiscală ce privește bugetul local, executarea se realizează prin intermediul organelor de executare organizate la nivelul unității administrativ teritoriale, mai precis potrivit art. art.136¹ alin.2 din OG nr. 92/2003 competența pentru efectuarea procedurii de executare silită revine organului fiscal în a cărui rază teritorială se află bunurile urmăribile";, în competența executorului judecătoresc neintrând și executarea acestui tip de creanțe, executarea fiind lovită de nulitate absolută.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen a creditorul O. Ș. S. solicitând admiterea recursului formulat,casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să fie respinsă cererea debitorului urmărit SC T. Prod com SRL.

In motivarea recursului formulat recurentul arată următoarele: Executarea silită a titlului executoriu a fost încuviințată de Tribunalul

Sălaj în urma recursului promovat împotriva încheierii de respingere a încuviințării silite a Judecătoriei Z. . Hotărârea prin care instanța admite cererea de executare silită nu este supusă niciunei căi de atac.

În speța de față, tribunalul a încuviințat ca executarea silită a titlului executoriu să fie făcută de executorul judecătoresc C. R. G. . În această situație, nu se poate ca o instanță inferioară, Judecătoria Zalău, nu putea desființa ceea ce a devenit o autoritate de lucru judecat.

Precizează recurentul că instanța de fond nici măcar nu putea statua asupra competenței sau necompetenței executorului judecătoresc de drept comun atâta vreme cât instanța superioară a stabilit cu autoritate de lucru judecat că executorul este competent general și material să gestioneze executarea titlului executoriu.

Pe calea contestației la executare pot fi făcute apărări de fond împotriva titlului executoriu, dar acestea nu pot viza competența generală și materială a executorului judecătoresc. Nulitatea actului de executare sau al executării silite nu poate fi pronunțată și nici atrasă decât atunci când sau respectat dispoziții procedurale privitoare la executarea silită însăși, sau la efectuarea oricărui act de executare, nicidecum atunci când apreciază instanța de executare că încuviințarea executării nu a fost legală.

-potrivit art. 2, alin. 3 Cod procedură fiscală legiuitorul instituie o prioritate de aplicare a Codului de procedură fiscală în detrimentul Codului de procedură civilă, urmând ca cel din urmă să se aplice totuși, acolo unde primul nu prevede.

-potrivit art. 35 Cod procedură fiscală, compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale au competența pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetelor locale.

-conform cu prevederilor art. 136, alin. 4 Cod procedură fiscală, organele care administrează creanțele fiscale sunt denumite organe de executare silită,

-potrivit art. 138 Cod procedură fiscală, executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorului fiscal,iar potrivit art. 136, ind. 1 Cod procedură fiscală, alin. 1 autoritățile administrației publice locale sunt obligate să colaboreze și să efectueze procedura de executare silită, înțelegând prin aceasta că organele de executare trebuie să se ajute în procedura execuțională potrivit cu cele menționate la aliniatele 2-8 din cadrul aceluiași articol.

Se pune astfel întrebarea în ce condiții un organ de executare va putea ajuta un alt organ de executare, iar răspunsul -arată recurentul - este dat de prevederile alin. 2 și 3 din același act normativ după cum urmează: dacă debitorul urmărit nu are bunuri în raza teritorială a creditorului urmăritor, executarea silită se va executa de organul fiscal din raza teritorială în care este situat bunul urmăribil. Astfel în prezenta speță, s-a susținut de instanță că debitorul SC T. Prod com SRL nu are bunuri în raza teritorială a creditorului urmăritor, respectiv nu are bunuri urmăribile în localitatea Ș. l S., ci numai în orașul Z., ceea ce ar determina competența de executare a organului fiscal prin executor fiscal din orașul Z. .

Arată recurentul că ceea ce nu reglementează Codul de procedură fiscală este situația în care organul fiscal nu are angajat executor fiscal, iar debitorul urmărit are bunuri în raza teritorială a acestui creditor. Astfel din interpretarea prevederilor art. 136, ind. 1 Cod procedură fiscală rezultă că nu poate fi desemnat un alt executor fiscal decât în situația în care debitorul nu are bunuri în raza teritorială a creditorului fiscal.

Din această interpretare apreciază, recurentul că rezultă incidența prevederilor codului de procedură civilă în executarea silită demarată de recurenta din această cauză.

Prin întâmpinare debitorul urmărit solicită instanței respingerea recursului formulat ca neîntemeiat, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală cu cheltuieli de judecată,pentru următoarele argumente :

Titlul executoriu nr. 737/_ emis de către creditorul O. Ș. l S.

, în baza prevederilor art. 141 Cod procedură fiscală privește creanțe de natură fiscală, respectiv taxe, impozite datorate bugetului local.

Potrivit art. 136, alin. 3 același act normativ creanțele bugetare care se încasează, administrează, contabilizează și se utilizează de instituții publice, provenite din venituri proprii și cele rezultate din raporturi juridice contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului act normativ.

Prin urmare, solicitarea recurentului O. Ș. l S. de începere a executării silite în temeiul unui titlu executoriu fiscal, emis în baza OG 92/2003, adresată executorului judecătoresc C. R., excede prevederilor legale, sancțiunea fiind nulitatea absolută a actelor de executare efectuate de un funcționar necompetent material.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, inclusiv 304 indice

1 Cod procedură civilă, se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele motive:

La data de_ intimata a formulat cerere de executare silită împotriva contestatoarei, în baza căreia a luat ființă dosarul execuțional nr.53/2012 al BEJ C. R. .

Executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite, iar prin Sentința civilă nr. 1018/C din 30 aprilie 2012 Judecătoria Zalău a respins cererea cu motivarea că executorul judecătoresc nu are calitate de executor fiscal iar titlul executoriu nr.737/_ emis de către creditorul O. Ș. S. în baza prevederilor art.141 C.pr.fiscală se pune în executare silită conform procedurii speciale reglementate de Codul de procedură fiscală și nu potrivit procedurii prevăzute de Codul de procedură civilă, precizând totodată că înscrisurile depuse la dosar nu constituie titluri executorii ce îndeplinesc condițiile legale pentru a se dispune în baza lor încuviințarea executării silite de către instanța de judecată conform prevederilor art.373¹ C.pr.civilă.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs creditorul O. Ș. S.

Prin Decizia civilă nr. 517 din 12 iunie 2012 Tribunalul Sălaj a admis

recursul declarat de creditorul O. Ș. S. modificând hotărârea atacată și judecând cauza în fond a admis cererea formulată de B. E. J.

C. R. G. dispunând încuviințarea executării silite formulată

împotriva debitoarei S. T. Prod Com S. Z. până la concurența sumei de 110.654,35 lei în baza titlului executoriu 737/2011 emis de O. Ș. S. Direcția Economică.

În aceste condiții apărarea contestatoarei potrivit căreia executarea a fost demarată de un executor judecătoresc în a cărui competență materială nu intră și executarea creanțelor fiscale nu mai putea fi reținută. Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Altfel spus, principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces finalizat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească, posterioară, dată în alt proces, iar în speță competența executorului judecătoresc de a pune în executare titlul executoriu 737/2011 nu poate fi repusă în discuție.

În cauză fiind incidentă prevederea care impune casarea hotărârii atacate pentru cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 3 c.pr.civ.,dispunând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe Judecătoria Zalău.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de O. Ș. l S. prin primar împotriva sentinței civile nr. 4176/_ pronunțată de Judecătoria Zalău, casează

hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe, Judecătoria Zalău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2013.

Președinte,

A. P.

Judecător,

M. L.

Judecător,

S. M.

Grefier,

M. J. D.

Red.P.A./_ EX.2

JUD. fond C. R. C.

← Decizia civilă nr. 1268/2013. Contestaţie la executare		Decizia civilă nr. 324/2013. Contestaţie la executare →

Decizia civilă nr. 348/2013. Contestaţie la executare

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 348/2013. Contestaţie la executare