Decizia civilă nr. 354/2013. Fond funciar

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

Decizia civila nr. 354

Ședința publică de la 09 aprilie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: D. I.

Judecător: G. D. Judecător: R. M. P. Grefier: M. J. D.

S/a luat ]n examinare recursul formulat de petentul C. D., domiciliat în

Z., b.dul M. V. l, nr. 7, bl. D, ap. 43, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 4887 din_ a Judecătoriei Z., având ca obiect modificare TP.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, asistat de av. Gavriș Darie, lipsă fiind intimatele C. J. S. și C. L. de F. F. T.

.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, la solicitarea instanței, reprezentantul reclamantului depune la dosarul cauzei extrasul de carte funciară având nr. top 41 precum și un înscris foto.

La solicitarea instanței, petentul arată că acest teren este folosit de cineva care nu are nici titlu de proprietate și nici contract de vânzare-cumpărare. Arată totodată că deține extras de carte funciară având nr. top 41 și 40, care sunt depuse în documentația privind expertiza efectuată în dosarul primei instanțe. Arată totodată că 40/a/1 este noua dezmembrare, iar pentru restul din titlul de proprietate este topograficul 41.întrebat de instanță cine este numita Labo Aurelia, care apare în CF, acesta arată că este o mătușă de -a sa, în prezent decedată și cu care sunt vecini.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod procedură civilă încuviințează înscrisurile existente la dosarul cauzei și acordă cuvântul în dezbateri.

Având cuvântul asupra recursului formulat, reprezentantul petentului, solicită instanței admiterea recursului, învederând că raportat la noua probă depusă la acest termen acesta este întemeiat.

Arată că pe raportul de expertiză efectuat în dosarul de fond nu au fost identificate construcțiile, iar conform L18/1991 nu era necesară procedura prealabilă privind efectuarea unei cereri la C. L. .

Pentru aceste considerente, astfel cum au fost acestea formulate prin cererea de recurs, solicită admiterea și modificarea titlului de proprietate nr. 23153/63986/1995 eliberat de C. J. S. .

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Prin sentința civilă nr.4887 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Z. s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul C.

D., în contradictoriu cu pârâtele C. J. S. și C. L. T., privind modificarea titlului de proprietate nr._ 6/1995 eliberat pe numele reclamantului, în sensul majorării suprafeței de teren intravilan de 3.400 mp, în locul numit "Grădina";, având categoria de folosință ";arabil - fânețe"; cu suprafața de 2.500 mp.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin titlul de proprietate nr._ 6/1995 emis pe numele reclamantului C.

D. s-a reconstituit în favoarea acestuia suprafața de 8.900 mp pe raza localității

T. .

La baza reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantului a stat cererea formulată de către C. V. înregistrată la Primăria Comunei Agriji cu nr. 508/_ (f.13).

Cerere a fost admisă în totalitate în ce privește terenul intravilan, drept dovada, avându-se în vedere mențiunile din Registrul Agricol din perioada 1956- 1958, unde antecesorul reclamantului a figurat înscris cu suprafața de 2600 mp teren în vatra satului și 800 mp teren aferent construcției, categoria curți(f.17).

De altfel, chiar în cererea de reconstituire se specifică aceea că întinderea curții este de 800 mp.

Potrivit art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18 /1991, sunt și rămân în proprietatea privata a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodaresti, precum și curtea și grădină din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii. Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării in cooperativa agricola de producție.

Situația reclamantului nu se încadrează în prevederile mai sus prezentate. Reclamantul nu a făcut dovada faptului că terenul solicitat reprezintă teren aferent case de locuit, sau cel puțin curte din jurul acesteia, iar memoriul tehnic nu evidențiază existența unei clădiri pe acest teren.

În atare condiții, reglementările generale privind reconstituirea dreptului de proprietate, condiționată de formularea unei cereri în termenele prevăzute de lege, rămân aplicabile.

Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.

Se solicită modificarea parțială a Titlului de proprietate nr.23153/63986/ 1995, eliberat de către C. J. S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, titlul eliberat pe numele meu, al reclamantului, în sensul majorării suprafeței de teren intravilan de la 3400 mp în locul numit "Grădină";

având categoria de folosință arabil-fânețe cu vecinătăți și suprafața care s-au stabilit, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

Apreciază recurentul că în mod greșit prima instanță a considerat că terenul în litigiu nu este aferent casei de locuit și ca atare era nevoie de procedura prealabilă cu comisia locală.

Faptul că ulterior eliberării titlului de proprietate s-a solicitat pe cale judecătorească majorarea suprafeței nu este de natură a prejudicia dreptul de a beneficia de art.23 din Legea nr.18/1991.

Sunt evocate în continuare dispozițiile art.23 din Legea nr.18/1991, cu motivul că potrivit acestui text legal nu este necesară formularea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.

Recursul de față este nefondat, urmând ca în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă acesta să fie respins ca atare, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Cererea introductivă de instanță evocă drept temei de fapt raportul de expertiză extrajudiciară conform căruia suprafața de teren în litigiu urmează a fi întabulată în C.F. 340 T., nr. top. nou 40/a/1.

Expertul menționează expres că această suprafață reprezintă "teren agricol extravilan"; (f.22).

Prin urmare, în mod corect a susținut prima instanță că acest teren nu este aferent casei de locuit proprietatea reclamantului, căci numai în această situație devin aplicabile dispozițiile art.23 din Legea nr.18/1991.

Deși la judecata în fond, memoriul tehnic prezentat de reclamant se referă la nr. top.40/a, iar reclamantul susține că din acest teren urmează a fi dezmembrată suprafața de 2685 mp și apoi atribuită acestuia în proprietate, în recurs reclamantul invocă un alt nr. top., și anume 41, din C.F. 1057 T., fără a se prezenta o documentație tehnică în acest sens, deci fără a se face dovada că terenul de sub acest nr. top este aferent casei sale de locuit.

Dimpotrivă, ortofotoplanul depus astăzi la dosar confirmă situarea acestei suprafețe la distanță de casa de locuit și anexele gospodărești, nefiind necesară prin urmare unei normale folosințe și administrări a gospodăriei sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de petentul C. D., domiciliat în Z., b.dul M. V. l, nr. 7, bl. D, ap. 43, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 4887 din_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2013.

Președinte,

D. I.

Judecător,

G. D.

Judecător,

R. M. P.

Grefier,

M. J. D.

Red.ID/_

Primit dosar/_ Dact.BM/_ Ex.2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 354/2013. Fond funciar