Decizia civilă nr. 3568/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 3568/R/2013
Ședința publică din 20 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. -A. P.
ECĂTORI: C. -M. CONȚ
-D. C.
G.: A. -A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții M. A. N. și M.
A. C. V. împotriva deciziei civile nr. 114/A din 22 mai 2013 a T. ului Maramureș pronunțată în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată
S. V., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâții M. A. N. și M. A. C. V. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării sale.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Curtea constată următoarele:
Prin memoriul de recurs, pârâții recurenți au solicitat judecarea recursului și în lipsa lor de la dezbateri (f. 3 din dosar).
La data de_, a fost înregistrat la dosar un înscris, care a fost formulat și expediat prin poștă de către pârâții M. A. N. și M. A. C. V., prin care aceștia arată că depun la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru recurs, în cuantum de 4 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei și, totodată, solicită judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri.
La înscrisul anterior arătat au fost anexate chitanța care atestă achitarea taxei judiciare de timbru pentru recurs, în cuantum de 4 lei și un timbru judiciar de 0,15 lei (f. 6 din dosar), astfel încât, recursul este legal timbrat.
La data de_ a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost formulată și expediată prin poștă de către reclamanta intimată S. V.
, prin intermediul doamnei avocat Deac L. D., prin care se solicită respingerea recursului, judecarea cauzei în lipsa intimatei de la dezbateri și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 lei. La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: împuternicirea avocațială care atestă împrejurarea că reclamanta intimată S. V. a împuternicit-o pe doamna avocat Deac L. D., pentru redactarea și depunerea întâmpinării în prezentul dosar, factura și chitanța care atestă plata onorariului de avocat, pentru redactarea întâmpinării, în cuantum de 500 lei.
Având în vedere că atât pârâții recurenți, prin memoriul de recurs (f. 3 din dosar) și prin cererea înregistrată la dosar în data de_ (f. 5 din dosar), cât și reclamanta intimată, prin întâmpinare (f. 13 din dosar), au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor de la dezbateri, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8396/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S. V., în contradictoriu cu pârâții M. A. N. și M. A. C. V., și în consecință au fost obligați pârâții să readucă la forma inițială imobilul în natură uscătorie, situat în B. M., str. M. nr. 9, sc. A, în suprafață utilă de 8,24 mp, înscris în C.F. 11587 nr. top 2737/674 prin refacerea căii de acces în spațiul comun, refacerea compartimentării spațiului amintit pentru a permite accesul reclamantei în uscătorie, în caz contrar fiind autorizată reclamantă să efectueze lucrările de mai sus pe cheltuiala pârâților.
Prin decizia civilă nr. 114/A din 22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanții M. A. N. și M. A. C. V., împotriva sentinței civile nr. 8396/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. _
, pe care a menținut-o.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că, așa cum a recunoscut în interogatoriu apelantul, în imobilul situat în B. M. str. M. nr. 9 scara A există un spațiu comun cu destinația uscătorie.
Apelanții, fără consimțământul reclamantei au adus modificări spațiului comun cu destinație de uscătorie, constând în: închiderea ușii de acces la spațiu cu destinația uscătorie din casa scării, compartimentarea spațiului denumit uscătorie, crearea unui spațiu de acces pentru imobilul proprietatea apelanților și uscătorie și recunosc aceste aspecte la interogatoriu.
Expertiza efectuată în cauză de expert Pintilie F. a relevat următoarele: Uscătoria este amplasată la etaj I în dreptul casei scării între apartamentele
6 și 7 din cadrul imobilului (bloc de locuințe garsoniere) din B. M., str. M. nr. 9, sc. A.
ul în uscătorie s-a putut face prin bucătăria apartamentului locuit de pârâți. A. ul direct din casa scării blocului în uscătorie a fost desființat prin zidirea golului de ușă existent inițial. Fereastra din lemn de la uscătorie a fost înlocuită cu o fereastră cu ușă (tip balcon) din p.v.c. cu geam termopan. În interiorul uscătoriei, pe peretele comun cu apt. 6 (al reclamantei) este montată o țeavă de gaz care duce la contorul apartamentului 6 iar pe peretele comun cu baia și bucătăria apartamentului 7 (al pârâților) este montată țeava de gaz care duce la contorul apartamentului 7.
Există certificat de urbanism eliberat de Primăria din B. M. cu nr. 1908/_, pentru întocmirea unui proiect în vederea eliberării autorizației de construire cu denumirea "compartimentări interioare și extindere apartament";, un aviz tehnic cu nr. 87/_ eliberat de SC ARIS SA B. M. aviz care este acordat numai pentru "practicarea unui gol de comunicare între bucătărie apt. 7 și uscătorie, rigidizat cu un cadru metalic"; și un referat tehnic întocmit de un verificator de proiecte care specifică același lucru adică: golul de comunicare între bucătărie și uscătorie, executat conform proiectului nu afectează structura în ansamblul ei.
Avizul tehnic și referatul tehnic de rezistență nu prevăd (conform legii 50/91) intervenția prin spargere la panoul prefabricat din fațada blocului pentru crearea golului de ușă, așa cum s-a constatat că există.
Documentația pregătită, cu planșe de execuție și avizele de mai sus nu a putut fi depusă la Primăria Baia Mare în vederea eliberării autorizației de construire pentru că nu cuprinde actele de bază necesare, adică: actele de proprietate din care să rezulte că garsoniera este proprietatea pârâților, tabelul nominal cu acordul tuturor locatarilor din scară pentru schimbarea de destinație, contract de vânzare-cumpărare între pârâți și ceilalți locatari, schiță de dezmembrare cu cotele părți ale tuturor locatarilor asupra garsonierei și asupra terenului aferent.
Expertul a atras atenția necesității luării unor măsuri urgente privind conductele de gaz metan descoperite aflate în spațiul în litigiu, existând pericol de explozii pentru toți locatarii din scara A.
Expertul a menționat că aceste conducte de gaz existente ar fi trebuit deviate înainte de a schimba destinația uscătoriei pe baza unui proiect întocmit și autorizat de specialiști în domeniu.
Starea de fapt reținută de prima instanță a fost corect interpretată de aceasta.
Prima instanță a menționat art. 1073, 1074, 480 cod civil (1864) și art. 649 alin. 2 din Noul Cod civil, și nu art. 649 din Codul civil de la 1864, cum eronat au apreciat apelanții în motivele de apel.
Chiar dacă prima instanță nu s-a preocupat de expunerea textelor legale incidente, soluția adoptată a fost corectă și argumentele care au dus la adoptarea acestei soluții au fost expuse în considerentele sentinței atacate.
În ceea ce privește legea aplicabilă, acțiunea fiind introdusă pe rolul Judecătoriei B. M. la data de_, deci înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, au fost incidente în cauză dispozițiile art. 223 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codul civil din 2009, se soluționează de către instanțele legal investite în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite, afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel.
Examinând dispozițiile art. 39 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, art. 45 alin. 3-6 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare, acestea din urmă declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1514/_, s-a constatat că, pentru încetarea destinației de folosință comună a unui spațiu comun este necesar acordul tuturor coproprietarilor.
Prin decizia nr. 1514/_, Curtea Constituțională a reținut că proprietatea comună este acea modalitate a proprietății ce se caracterizează prin faptul că dreptul de proprietate aparține concomitent asupra aceluiași bun sau asupra aceleiași mase de bunuri mai multor titulari care exercită, tot concomitent, atribuțiile conferite de dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor care formează obiectul drepturilor lor. Din punct de vedere al regimului juridic, proprietatea comună pe cote-părți se împarte în coproprietate obișnuită și temporară și coproprietate forțată și perpetuă.
Referitor la cazul coproprietății forțate asupra dotărilor și utilităților comune dintr-un imobil cu mai multe locuințe, Curtea a constatat că, potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, obiectul proprietății comune forțate îl constituie toate părțile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuință.
Și prevederile art. 649 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil arată ce părți comune fac obiectul coproprietății forțate din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente.
Astfel, potrivit acestui articol, "(1) Sunt considerate părți comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel: a)terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafața construită, cât și din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinației construcției, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafață excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăți obișnuite; b)fundația, curtea interioară, structura, structura de rezistență, pereții perimetrali și despărțitori dintre proprietăți și/sau spațiile comune, acoperișul, terasele, scările și casa scărilor, holurile, pivnițele și subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele termice proprii și ascensoarele; c)instalațiile de apă și canalizare, electrice, de telecomunicații, de încălzire și de gaze de la branșament/racord până la punctul de distribuție către părțile aflate în proprietate exclusivă, canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, precum și alte asemenea părți; d)alte bunuri care, potrivit legii sau voinței părților, sunt în folosință comună. (2) Coșurile de fum și de aerisire, precum și spațiile pentru spălătorii și uscătorii sunt considerate părți comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilități în conformitate cu proiectul clădirii".
Toate aceste părți comune sunt administrate de către asociația de proprietari, prin hotărâri luate cu votul majorității proprietarilor locuințelor din clădire.
Art. 39 din Legea nr. 230/2007 prevede chiar și modalitatea de folosire a proprietății comune forțate de către terți, persoane fizice sau persoane juridice, de drept public ori de drept privat, cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, ceea ce nu presupune, însă, încheierea de acte de dispoziție asupra bunurilor proprietate comună forțată. În aceste condiții, Curtea a constatat că, fiind vorba de acte de administrare și nu de dispoziție, prevederile art. 39 din Legea nr. 230/2007 reglementează acordul de voință al majorității proprietarilor și a celor direct afectați de vecinătate ca o condiție peremptorie de folosire de către terți a spațiilor proprietate comună forțată. Această formă de coproprietate se menține independent de voința coproprietarilor, deoarece poartă asupra unor bunuri accesorii al căror regim juridic este legat indispensabil de cel al bunului principal pe care îl urmează. Caracterul indivizibil al bunurilor accesorii pentru mai multe bunuri principale care aparțin unor titulari diferiți presupune asigurarea caracterului perpetuu al coproprietății asupra bunurilor accesorii. Fiecare coproprietar al proprietății forțate poate să exercite folosința asupra tuturor bunurilor care fac obiectul acesteia, fără a aduce, însă, atingere dreptului celorlalți coproprietari.
În acest sens, art. 647 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil stipulează că "Fiecare coproprietar poate exercita folosința bunului comun, cu condiția să respecte destinația acestuia și să permită exercitarea folosinței de către ceilalți coproprietari."
Așadar, niciun act de dispoziție nu poate să aibă ca obiect exclusiv cota- parte indiviză din coproprietatea forțată decât odată cu înstrăinarea bunului principal, astfel cum prevede și art. 651 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit căruia "Cota-parte din dreptul de proprietate asupra părților comune are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate asupra spațiului din clădire care constituie bunul principal; înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părți nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra spațiului care constituie bunul principal."
Așa fiind, nu se poate vorbi de coproprietate forțată și perpetuă, fără a avea în vedere proprietatea exclusivă asupra bunurilor principale pe lângă care cele aflate în coproprietate forțată sunt accesorii.
De altfel, din moment ce dreptul de coproprietate forțată are un caracter accesoriu, el nu se poate transmite, ipoteca sau valorifica într-un alt mod decât împreună și nemijlocit cu dreptul de proprietate asupra bunului principal.
Curtea a constatat că, prin adoptarea Legii nr. 170/2010, art. 45 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 are o nouă reglementare, instituindu-se un regim derogatoriu de la regimul general al coproprietății forțate din condominii, în sensul că aceasta este transformată într-o coproprietate obișnuită, iar înstrăinarea sau ipotecarea se poate realiza dacă există o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor. Această reglementare vine în contradicție cu prevederile alin. (2) al art. 45, potrivit cărora dreptul de proprietate comună forțată asupra părților comune ale unui imobil se valorifică numai împreună cu dreptul de proprietate exclusivă care poartă asupra acestuia sau a unei părți determinate din acesta. Dacă regula o constituie înstrăinarea coproprietății forțate odată cu bunul principal, art. 45 din Legea nr. 7/1996 prevede o derogare de la acest principiu, în sensul că unele părți din coproprietatea forțată pot fi înstrăinate cu acordul a 2/3 dintre coproprietari, fiind schimbat astfel regimul juridic al acestora. Dacă, într-adevăr, legiuitorul a instituit o astfel de excepție, Curtea a constatat că regimul juridic al bunurilor coproprietate forțată nu poate fi schimbat decât cu consimțământul tuturor proprietarilor din clădire.
Așa fiind, Curtea a constatat că înstrăinarea coproprietății forțate cu votul majorității de 2/3 dintre proprietari echivalează practic cu o vânzare a bunului altuia, fără a exista consimțământul proprietarilor care nu au votat sau au votat împotrivă, având drept consecință încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție.
Art. 658 Cod civil a fost modificat prin Legea nr. 60/2012, art. VII și prevede că încetarea destinației de folosință comună pentru părțile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat cu acordul tuturor coproprietarilor.
Prin urmare, atât în reglementarea anterioară, cât și în reglementarea Codului Civil, pentru schimbarea destinației de folosință comună a uscătoriei în litigiu, era necesar acordul tuturor coproprietarilor.
În speță, apelanții au recunoscut la interogatoriu că au modificat spațiul în litigiu și aceasta s-a întâmplat fără acordul proprietarei apartamentului vecin.
Art. 42 din Legea nr. 230/2007 arată că schimbarea destinației locuințelor, precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, față de destinația
inițială, conform proiectului inițial al clădirii cu locuințe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați cu care se învecinează pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării.
În speță, intimata-reclamantă este proprietar direct afectat, care se învecinează cu spațiul supus schimbării și nu și-a dat acordul.
Modificările aduse de apelanți prezintă pericol pentru apartamentele învecinate, așa cum a rezultat din lucrarea de expertiză.
Apelanții nu au obținut acordul tuturor coproprietarilor, au executat lucrări fără autorizație de construire, iar lucrările efectuate au fost de natură să pună în pericol apartamentele din imobil.
Prima instanță a analizat probele depuse la dosar, iar raționamentul expus în motivarea sentinței a fost în esență corect.
Actele depuse la dosar de către apelanți nu au putut conduce la concluzia că aceștia au efectuat lucrările menționate cu respectarea legislației în vigoare.
Prima instanță nu și-a întemeiat sentința pe dispozițiile art. 649 din Codul civil de la 1864 care dau definiția "tezaurului";, cum în mod eronat s-a susținut în motivele de apel.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M. A. N. și M.
A. C. V. solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii cererii reclamantei, cu cheltuieli de judecata în toate instanțele.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că sunt proprietarii garsonierei nr. 7 din blocul 9 de pe str. M. și au și trei copii minori. Interesându-se la Primărie în anul 2007, cum pot rezolva extinderea garsonierei prin cuprinderea în spațiul de locuit a uscătoriei lipită de garsoniera lor, și care nu era folosită de nimeni, li s-a spus că trebuie întâi să o intabuleze, să întocmească o documentație tehnică, să obțină acordul majorității locatarilor de pe scară și avizele necesare de la Primărie.
Urmare acestor îndrumări, au apelat la un specialist care a întocmit documentația necesară și au intabulat uscătoria în CF 11597 B. M. top. 2737/674 în favoarea proprietarilor de apartamente din scara A de la 1 la 8, suportând toate cheltuielile, toate aceste acte au fost depuse la dosarul instanței de fond, dar prima instanța nu pomenește nimic de ele.
Au obținut și acordul majorității locatarilor pentru cumpărarea spațiului deținut de uscătorie (pe care nimeni nu o folosea), potrivit tabelului nominal depus de asemenea la dosar, singura care s-a opus a fost reclamanta.
Au obținut și certificatul de urbanism nr. 1908 din_ și în baza avizelor favorabile au executat recompartimentarea interioară arătată de expert în lucrarea de expertiză și le-au înregistrat la Administrația Financiara potrivit declarației de impunere, plătind impozit și pentru acest spațiu începând cu anul 2008.
Instanța de apel nu a analizat probele depuse în apărare, nu motivează de ce nu a ținut cont de ele astfel încât pot spune că nu a cercetat fondul procesului.
Consideră că a executat acele lucrări de recompartimentare cu respectarea legislației în vigoare și ca atare nu se impune readucerea în forma inițială a imobilului, hotărârea fiind dată cu încălcarea său aplicarea greșită a legii, motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Pe de altă parte, decizia cuprinde motive străine de natura pricinii, motiv de modificare a hotărârii prev. de art. 304 pct. 7 C. pr. civ. Astfel, sunt indicate ca temei de drept a soluției pronunțate, art. 1073 și 1074 C. civ. care se refera la ""obligația de a da", iar obiectul procesului este "obligația de a face", precum și art. 649 alin. 2 C. civ. care dă definiția "tezaurului" și care nu are nici o legătură cu cauza .
2/3 din locatarii scării sunt de acord cu înstrăinarea către recurenți a dreptului lor de proprietate, spațiul comun fiind reparat în exclusivitate de către recurenți, era o sursă de infecție.
Consideră că au fost constructori de bună credință urmând ca până la soluționarea recursului să depună și autorizația de construire. Ar fi mult mai neeficientă și neeconomicoasă soluția de a se readuce construcția la forma inițială, urmând practic să fie distrusă în condițiile în care recurenții au fost de bună credință, iar uscătoria poate fi folosită.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și respingerea cererii reclamantei întrucât ceilalți coproprietari au fost de acord să le cedeze cotele lor de proprietate, singura deranjată fiind doar intimata S. V. .
Intimata S. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
În cuprinsul întâmpinării intimata a invocat pe cale de excepție, inadmisibilitatea motivelor de recurs care vizează reaprecierea probelor administrate în fața instanței de fond și apel având în vedere că prevederile art.
304 pct.10 și 11 au fost abrogate prin art. I pct. 1111și pct.112 din OUG 138/2000.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recurenții au arătat că au intabulat uscătoria în CF 11597 B. M. top. 2737/674 în favoarea proprietarilor de apartamente din scara A de la 1 la 8, suportând toate cheltuielile, toate aceste acte au fost depuse la dosarul instanței de fond, dar prima instanța nu pomenește nimic de ele.
Curtea constată că relevant este faptul că uscătoria a fost intabulată în CF 11587 B. M. top. 2737/674 pe seama tuturor proprietarilor de apartamente din scara A, și că, aceștia fiind coproprietari, doar aceștia pot dispune cu privire la proprietatea sau folosința asupra acesteia.
Chiar dacă recurenții au obținut acordul majorității locatarilor pentru cumpărarea spațiului deținut de uscătorie, trebuie reținut că era necesar acordul tuturor coproprietarilor, potrivit deciziei nr. 1514/_ a Curții Constituționale, așa cum rezultă din motivarea acesteia, expusă de instanța de apel, arătată mai sus.
Faptul că nimeni nu folosea uscătoria nu are relevanță asupra transferului de proprietate sau asupra schimbării destinației.
De asemenea, chiar dacă singura persoană care s-a opus a fost reclamanta este suficient pentru ca transferul de proprietate să nu opereze, iar această opunere este doar un exercițiu al dreptului de proprietate iar nu un abuz pentru că trebuie respectată dorința fiecărui coproprietar de a folosi și păstra proprietatea bunului conform destinației sale de bun comun.
Obținerea certificatului de urbanism nr. 1908 din_ și a avizelor favorabile, înregistrarea la Administrația Financiara potrivit declarației de impunere, iarăși nu schimbă situația cât timp relevant este transferul de proprietate.
Instanța de apel a analizat probele și a motivat corect în sensul observării lipsei acordului unanim pentru transferarea dreptului de proprietate, orice alte argumente fiind irelevante.
Executarea lucrărilor de recompartimentare nu se putea face cu respectarea legislației în vigoare cât timp nu s-a obținut acordul tuturor celorlalți coproprietari pentru transferul proprietății sau schimbarea destinației și ca atare se impune readucerea în forma inițială a imobilului, pentru ca toți coproprietarii să se bucure de bun așa cum l-au dobândit.
Decizia nu cuprinde motive străine de natura pricinii, pentru că sunt indicate ca temei de drept a soluției pronunțate de instanța de fond, nu de cea de apel, art. 1073 și 1074 C. civ., dintre care doar art. 1074 C. civ. se refera la ""obligația de a da". Chiar dacă obiectul procesului este "obligația de a face", ambele texte, art. 1073 și 1074 C. civ., se regăsesc la capitolul despre efectele obligațiilor, iar interpretarea dată a fost aceea într-un context mai larg ce rezultă din obligațiile pe care le au și trebuie să le îndeplinească coproprietarii, pe de o parte, și executarea unor obligații de a face în caz de nerespectare a primei obligații, pe de altă parte.
Indicarea art. 649 alin. 2, așa cum s-a arătat și de către instanța de apel, este evident că s-a făcut cu referire la Noul Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, care se referă la părțile comune ale coproprietății, pentru un
supliment de argumente, iar nu la Vechiul Cod civil din 1864, care dă definiția tezaurului.
Chiar dacă 2/3 din locatarii scării, anume dintre coproprietari, sunt de acord cu înstrăinarea către recurenți a dreptului lor de proprietate asupra uscătoriei, este necesar acordul tuturor coproprietarilor, nu doar a unei părți, fie și majoritare, a lor. Indiferent că spațiul comun a fost reparat în exclusivitate de către recurenți aceasta nu face să se transfere dreptul de proprietate.
Invocarea faptului că au fost constructori de bună credință nu are la rândul ei relevanță cât timp recurenții se prevalează de acordul majorității coproprietarilor pentru transferul dreptului de proprietate, pentru că un constructor de bună credință nu cunoaște că alte persoane sunt proprietare asupra unui imobil, pe când recurenții știau acest lucru și încercau să obțină acordul acelor coproprietari.
Neeficiența sau neeconomicitatea soluției de a se readuce construcția la forma inițială nu interesează, în condițiile în care recurenții trebuiau să obțină acordul tuturor coproprietarilor anterior executării lucrărilor, astfel că nu pot susține că au fost de bună credință, pentru că buna credință în alt sens decât cel de mai sus și modificarea spațiului proprietate comună se putea obține doar cu acordul tuturor proprietarilor.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe pârâții M. A. N. și M. A. C. V., aflați în culpă procesuală față de respingerea recursului, să plătească intimatei S. V. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu avocat potrivit chitanței de la fila 15.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții M. A. N. | și M. | |
A. | C. V. împotriva deciziei civile nr. 114/A din 22 mai 2013 a T. | ului |
Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatei S. V. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
A. -A. P. | C. | -M. | CONȚ | I. -D. C. |
G.
A. M.
Red. I.D.C./Dact. R.V.
2 ex./_
J. .fond: D. D. - Judecătoria Baia Mare
J. .apel: A. S. T. /Ț. D. - Tribunalul Maramureș
| ← Sentința civilă nr. 552/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 3722/2013. Obligatie de a face → |
|---|
