Decizia civilă nr. 79/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-N. SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZ IA CIVILĂ Nr. 79/A/2013 Ședința publică din data de 19 iunie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție JUDECĂTOR: M. -L. B.
GREFIER: M. -M. E.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de reclamanta SC F. de D. a E. E.
"E. D. T. N. "; SA C. -N. împotriva sentinței civile nr. 340/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelantă consilier juridic L.
Cobârzan, cu delegație de reprezentare la dosar și pentru pârâții-intimați se prezintă avocat Rădăcină Felicia cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâții-intimați I. N. și I.
.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta pârâților-intimați, avocat Rădăcină Felicia, depune la dosar chitanța privind achitarea sumei de 19 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru cu privire la cererea de aderare la apel.
Reprezentanta reclamantei-apelante, consilier juridic Cobârzan L. L., depune la dosar o cerere de retragere a apelului declarat în cauză, pe care o comunică și cu reprezentantul pârâților-intimați, avocat Rădăcină Felicia.
Reprezentantul pârâților-intimați, avocat Rădăcină Felicia, văzând excepția nulității hotărârii invocată de instanță la termenul de judecată anterior, din oficiu, solicită a fi pusă în discuția părților.
Tribunalul reține că la termenul de judecată anterior a ridicat, din oficiu, excepția nulității hotărârii, întrucât încheierea de amânare a pronunțării nu a fost semnată de președintele completului de judecată, acordând termen pentru a permite apelantei să-și exprime punctul de vedere.
Reprezentantul reclamantei-apelante, consilier juridic Cobârzan L. L., solicită instanței a se lua act de retragerea apelului declarat și în consecință respingerea cererii de aderare la apel ca fiind rămasă fără efecte.
Reprezentantul pârâților-intimați, avocat Rădăcină Felicia, solicită ca instanța să se pronunțe cu privire la excepția invocată din oficiu la termenul de judecată anterior, nefiind de acord cu cererea de renunțare la judecata apelului formulată de către reclamanta-apelantă. Solicită anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza spre soluționare, urmând ca pronunțarea hotărârii judecătorești să aibă loc la ora 14:00.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 340/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de 13 februarie 2013 în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta SC F. de D. a E. E. - E. Distribuția T. N. SA împotriva pârâților
I. N. și I. M. și în consecință s-a dispus obligarea pârâților să respecte dreptul de servitute al reclamantei, pentru accesul la stația de transformare 110/20/10 kv N. pe traseul practicat în prezent, respectiv drumul cuprins în interiorul conturului ABCD din planul de situație din raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert Hasbei P. a F.
, contur în suprafață de 91 m.p. și o lățime de 4,50 metri, contur ce face parte din terenurile înscrise în cartea funciară 25467 N. nr. top 6330/1, în cartea funciară 25548 N. nr. top 6328/1 și în cartea funciară 25556 N. nr. top 6329/1 proprietatea pârâților.
Au fost respinse celelalte pretenții și s-a dispus obligarea pârâților să plătească reclamantei suma de 3038,30 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că stația de transformare 110/20/10 KV N. este situată în localitatea N. str. Valea Podului nr. 1, județul Bistrița N. și a fost pusă în funcțiune în anul 1988.
Prin Decretul fostului Consiliu de Stat al Republicii Socialiste România nr. 183 din 1971 s- a decretat, printre altele, exproprierea și trecerea în proprietatea statului, dându-se în administrarea întreprinderii de rețele electrice C., terenurile în suprafață de 55630 m.p situate în județul Bistrița N., în vederea construirii stației de transformare de 110/20 kv N. și a liniilor electrice aeriene de 20 kv și 110 kv de racord.
Prin Decretul fostului Consiliu de Stat al Republicii Socialiste România nr. 466 din 1973 s- a expropriat suprafața de 1769 m.p. în vederea amplificării stației de transformare 110/20 kv N.
.
Prin Decretul Prezidențial nr. 186/_ s-au expropriat și trecut în proprietatea statului dându-se în administrarea directă a întreprinderii de rețele electrice C. terenurile în suprafață de 459 m.p. situate în orașul N. în scopul executării lucrărilor de extindere a stației electrice de transformare 110/20 kv N. .
Potrivit colii evolutive a cărții funciare nr. 2862 N. nr. top 6331 terenul în suprafață de 5870 m.p de natură arabil situat în ridul ,,La Valea Podului"; a fost proprietatea Statului Român cu titlu cedare în baza HCM nr. 308/1953, însă ulterior acest teren a fost dezmembrat în terenul cu nr. top 6331/2 în suprafață de 4299 m.p. și în terenul cu nr. top 6331/2 în suprafață de 1571 m.p., acesta din urmă fiind întabulat în favoarea cooperativei ,,Arta P. ulară N. ";, potrivit încheierii nr. 406 din_ .
Ulterior, terenul cu nr. top 6331/2 s-a dezmembrat în terenul cu nr. top 6331/2/1 în suprafață de 300 m.p., terenul cu nr. top 6331/2/2 în suprafață de 380 m.p. și terenul cu nr. top 6331/2/3 în suprafața de 3619 m.p., iar primele 2 terenuri au fost înscrise în favoarea Statului Român cu drept de folosință pe durata existenței construcțiilor în favoarea ACR - N., în timp ce terenul cu nr. top 6331/2/3 a rămas înscris pe vechiul proprietar - Statul Român.
În final, terenul cu nr. top 6331/2/3 s-a dezmembrat în terenul cu nr. top 6331/2/3/1 în suprafață de 1110 m.p., care s-a transcris în cartea funciară 4094 N. în favoarea lui Cîtiu D. cu titlu uzucapiune și în terenul cu nr. top 6331/2/3/2 în suprafață de 2509 m.p., care a rămas pe vechiul proprietar Statul român.
Astfel, contrar celor susținute de reclamantă în notele de ședință de la f. 67-69, suprafața de 5870 m.p. a fost dezmembrată în timp, fiind înscris dreptul de proprietate sau dreptul de administrare al altor persoane fizice sau juridice, cu excepția suprafeței de 2509 m.p care a rămas în proprietatea statului român fără a fi dată în administrarea vreunei alte persoane juridice.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul Hasbei F. și a completării nr. 1 a acestui raport stația de transformare 110/20/10 kv N. este compusă din stația exterioară pe care sunt amplasate instalațiile electrice de înaltă și medie tensiune, stația interioară, clădirea de serviciu și magazia fiind amplasată pe terenurile cu nr. top inițiale (nepartajate)_, 6326 și 6325 N., având o suprafață în interiorul conturului împrejmuit de 6023 m.p., însă instanța a reținut că dreptul de folosință sau de administrare al reclamantei nu este înscris în cărțile funciare aferente acestor imobile.
Potrivit extrasului de carte funciară nr. 25467 N. nr. top 6330/1 terenul în suprafață de 950 m.p este proprietatea tabulară a pârâților cu titlu cumpărare bun comun, potrivit înscrierii datând din anul 2004.
Potrivit extrasului de carte funciară nr. 25556 N. nr. top 6329/1 (f. 79-80) terenul în suprafață de 267 m.p este proprietatea tabulară a pârâților cu titlu cumpărare bun comun, potrivit înscrierii datând din anul 2004.
Instanța a reținut că terenul folosit de reclamantă este un lot înfundat, în sensul că accesul la instalațiile electrice de înaltă și medie tensiune din drumul public nu se poate realiza decât peste terenul altor persoane. Deși reclamanta folosește un teren ce se învecinează cu DN 17 C, instanța a reținut din planul de situație aflat la f. 43 dosar că pe acest teren se află o clădire de serviciu ce obturează accesul la drumul public, iar instalațiile electrice de medie tensiune sunt amplasate până la limita terenului folosit (până la gardul din prefabricate), potrivit fotografiei aflate la dosar.
Cu ocazia cercetării la fața locului instanța a reținut că accesul la stația de transformare 110/20/10 kv N. se face din drumul Valea Podului pe un teren ce a fost în prealabil amenajat, structura acesteia fiind betonată pentru a susține o greutate de 60 tone aferentă autoremorcherului marca Tatra 813, ce are o masă proprie de 17200 kg și o lungime de 7,36 metri (potrivit cărții de identitate aflată în copie), remorcii speciale pentru transportul utilajului greu, ce are o masă proprie de 13.665 kg și o lungime de 11,24 metri (potrivit cărții de identitate aflată în copie) și transformatorul de înaltă tensiune (25 MVA) ce are o greutate de circa 53 tone potrivit datelor de fabrică inscripționate pe placa de identificare montată pe transformator.
Astfel, în fotografiile de la f. 129, 131 și 132 este cuprinsă poarta de acces în incinta stației de transformare și calea de rulare betonată ce este amenajată, cale de rulare ce traversează instalațiile electrice exterioare de înaltă și medie tensiune, potrivit planului de situație din raportul de expertiză tehnică sus arătat.
Raportat la amplasamentul liniilor electrice de înaltă și medie tensiune, la faptul că potrivit fișei tehnologice FS - 10-76 drumul de acces din stradă până la locul de montaj al transformatorului va fi de 4 metri lățime calculată pentru o sarcină de 9 tone, că la traseul pe care se execută transportul transformatorului se verifică razele de curbură a șoselei în funcție de razele de viraj ale tipului de remorcă utilizat și că traseul trebuie studiat în prealabil pentru ca încărcarea în remorcă să fie făcută în poziția cea mai favorabilă, având în vedere descărcarea pe fundație și orientarea față de restul instalației din stație, precum și la faptul că raza de curbură a drumului pentru accesul cu un autoremorcher de 7,76 metri și o remorcă de 11,26 metri este mai mare decât raza minimă teoretică de 15 metri, instanța a apreciat că singura modalitate de acces la calea de rulare sus-arătată este cea propusă de expertul Hasbei F. în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară topografică inițial și în completarea nr. 2 a raportului de expertiză tehnică judiciară topografică.
Variantele de acces propuse de expertul tehnic Hasbei F. în cuprinsul completării nr. 1 nu respectă raza minimă de curbură a ansamblului rutier sus-arătat, iar varianta de acces propusă de expert în cuprinsul completării din iulie 2012 nu respectă accesul la calea de rulare amenajată între liniile de înaltă tensiune și cele de medie tensiune, accesul ansamblului rutier fiind practic imposibil printre stâlpii instalațiilor electrice din fotografiile de la f. 129 și 131, datorită distanței scurte dintre acești stâlpi și gardul de înconjoară stația, ce este mai mică decât lungimea ansamblului de vehicule.
Reclamanta este titulara unui drept de administrare asupra capacității energetice, în temeiul licenței nr. 453/2002 de distribuție a energiei electrice și a contractului nr. 7/_ de concesiune a serviciului de distribuție a energiei electrice în zona VIII, astfel că în calitate de prestatoare a serviciului public de distribuție a energiei electrice, are obligația ca în desfășurarea activității pentru care este autorizată se respectă obligațiile referitoare la siguranța, calitatea, continuitatea aprovizionării, precum și prevederile din contractele directe încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 44 alin. 4 din Legea nr. 123/2012 (dispoziție cuprinsă și în art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2003 și în art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007) "terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului";.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 2 și urm. din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale "asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice se instituie limitări ale dreptului de proprietate în favoarea titularilor autorizațiilor de înființare și de licențe care beneficiază de servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea/desființarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii și de dreptul de acces la utilitățile publice";.
Drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 14 și se exercită fără înscriere în cartea funciară pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie.
Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, cu respectarea regulilor procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor, a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort.
Titularii de licențe și autorizații sunt obligați să procedeze la încheierea convențiilor-cadru prevăzute la alin. (5), în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați.
Proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări; activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor.
Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.
Dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activități prevăzute la alin. (2) se stabilesc și se exercită cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei afectări a acestuia.
Servitutea de trecere de suprafață cuprinde dreptul de acces și de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităților energetice cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii.
Aceste dispoziții au fost preluate din Legea nr. 13/2007, dispozițiile din legea nouă fiind identice cu cele din art. 16 și urm. din Legea nr. 13/2007.
În ceea ce privește obligarea pârâților la respectarea dreptului de uz al reclamantei, instanța a reținut că pârâții nu au tulburat dreptul de uz al reclamantei, drept ce are ca obiect terenul din cuprinsul împrejmuirii.
Reclamanta nu a făcut dovada că pârâții au depozitat anumite bunuri pe calea de acces la stație, iar cu ocazia cercetării la fața locului nu s-a constatat depozitarea unor astfel de bunuri (cum ar fi remorca din fotografia aflată la f. 6), ci doar construcția unei bariere din fier, ce nu împiedica accesul în incinta stației (aflată în fotografia de la f. 133).
Existența unei astfel de construcții nu împiedică exercitarea dreptului de servitute al reclamantei, instanța apreciind că este suficientă obligarea pârâților la respectarea dreptului de servitute al reclamantei.
Reținând culpa procesuală a pârâților, instanța i-a obligat să plătească reclamantei suma de 3038,30 lei cu titlu cheltuieli de judecată constând din onorariu expert (3.000 lei - f. 40 și 63), taxă judiciară de timbru ( 38 lei - f.13 și 17) și timbru judiciar ( 0,30 lei - f. 4).
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 123/2012, art. 274 și urm.
Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului și în consecință modificarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește petitele respinse, în sensul admiterii în întregime a cererii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că stația de transformare 110/20/10Kv N., situată în localitatea
, str. Valea Podului nr. l, a fost pusă în funcțiune în anul 1988, terenul aferent stației fiind expropriat pentru realizarea stației și atribuit societății recurente în administrare prin Decretul Consiliului de Stat al RSR din 1971, Ordinul M.A.I.A.A 445/1973 și Decretul prezidențial nr. 186/1977 (depuse la dosarul instanței).
Stația amintită mai sus asigură serviciul public de distribuție a energiei electrice, pentru consumatorii industriali și casnici din localitatea N. și satele învecinate acesteia, unități de învățământ, spitale, unități ale administrației publice, consumatori casnici.
Documentația privind exproprierea pentru realizarea stației de transformare 110/20 kV N. privește inclusiv terenul aferent drumului de acces, planșele tehnice amănunțite efectuate în vederea realizării stației și a drumului de acces (depuse la dosarul instanței).
Pentru realizarea drumului de acces la stație s-a proiectat inclusiv lărgirea drumului existent, iar pentru protejarea stației împotriva inundațiilor au fost create, două tipuri de șanțuri, care au fost betonate de către pârâți, încălcând prevederile legale:
Șanț de protecție tip I care înconjoară stația și
Șanț de protecție tip II care delimitează zonele de protecție și zonele de siguranță a capacității, actualmente reglementat legal conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 13/2007 "asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește drept de servitute legală";.
Așadar, zona de protecție și siguranță include și drumul de acces proiectat pentru realizarea stației, conform planșei de expropriere (atașate dosarului).
Societatea recurentă deține conform prevederilor legale, licența de distribuție a energiei electrice nr. 1468/2003 și autorizația de funcționare nr. 1207/2003 emise de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul E. E. .
În considerarea importantei activității de distribuție a energiei electrice către populație, pentru asigurarea cadrului necesar realizării acestora, pentru protecția instalațiilor care asigură funcționarea optimă a acestor activități și pentru protecția terților, legea, în speță legea energiei electrice, stabilește o serie de drepturi și obligații în favoarea societății recurente și în mod corelativ, obligații în sarcina terților. Astfel, în art. 16 și 19, legiuitorul stabilește în favoarea societății un drept de uz și servitute legală de trecere, precum și dreptul de acces la utilitățile publice, pe terenurile și bunurile proprietatea publică sau privată a altor persoane, pentru lucrările de realizare, retehnologizare și de asigurare a funcționarii normale a capacităților energetice, precum și a celor de reparație, revizie și de intervenție în caz de avarie.
Aceste drepturi au caracter legal și se exercită pe toată durata de existență a capacității energetice, cu titlu gratuit.
Prevederile legale cuprinse în art. 16 si 19 din Legea nr. 13/2007 au fost menținute de către legiuitor și în art. 12 și 14 din Legea nr. 123/2012, noua lege a energiei electrice.
Drepturile de uz și servitute sunt de asemenea stabilite pentru a da posibilitatea societății recurente să-și exercite drepturile și obligațiile stabilite de lege (asigurarea serviciilor de interes public), constituirea și stabilirea expresă a conținutului acestor drepturi de uz și servitute în temeiul unui act normativ cu caracter special fiind un motiv în plus de a fi respectate.
Mai mult, acest text de lege, respectiv art. 16 alin. din Legea nr. 13/2007 a fost declarat constituțional prin deciziile nr. 72/_, 167/_, 41/_, 878/_, 324/_, 676/2012 ale Curții Constituționale, în considerarea faptului că orice proprietar își poate exercita dreptul de proprietate fără a îngrădi altor persoane (în speță societatea recurentă) posibilitatea de a-și exercita propriile drepturi și de asemenea, luând în considerare caracterul de utilitate publică a activităților și serviciilor desfășurate de societate în scopul alimentării cu energie electrică, precum și pentru protejarea bunurilor, sănătății și intereselor persoanelor.
SC FDEE EDTN SA, titulară a licenței de distribuție a energiei electrice și a autorizației de funcționare, în calitate de prestatoare a serviciului public de distribuție a energiei electrice, are obligația ca în desfășurarea activității pentru care este autorizată, să respecte obligațiile referitoare la siguranța, calitatea, continuitatea aprovizionării, eficienței energetice, precum și a prevederilor din contractele directe cu consumatorii pentru asigurarea funcționării serviciului de utilitate publică, pentru asigurarea siguranței în alimentare și pentru ocrotirea vieții și sănătății persoanelor, legea energiei electrice instituie, în art. 46 (respectiv art. 49 din Legea nr. 123/2012), o serie de interdicții în sarcina proprietarilor de teren afectați de drepturile de uz și servitute, printre care și obligarea la asigurarea accesului la capacitatea energetică și neîngrădirea în niciun fel a oricăror acțiuni și activități ale operatorului de distribuție, orice încălcări ale acestor obligații fiind reglementate ca și contravenții în art. 86 din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 93 din Legea nr. 123/2012.
Astfel, conform art. 46 din Legea nr. 13/2007 "pentru protejarea rețelelor electrice de distribuție se interzice persoanelor fizice și juridice:
să efectueze construcții de orice fel în zona de siguranță a rețelelor electrice de distribuție, fără avizul de amplasament al operatorului de distribuție;
să efectueze săpături de orice fel sau să înființeze plantații în zona de siguranță a rețelelor electrice de distribuție, fără acordul operatorului de distribuție;
să depoziteze materiale pe culoarul de trecere și în zonele de protecție și de siguranță ale instalațiilor, fără acordul operatorului de distribuție;
să arunce obiecte de orice fel pe rețelele electrice de distribuție sau să intervină în oricare alt mod asupra acestora;
să deterioreze construcțiile, îngrădirile sau inscripțiile de identificare și avertizare aferente rețelelor electrice de distribuție;
să limiteze sau să îngrădească prin execuția de împrejmuire, prin construcții sau prin orice alt mod accesul la instalații al operatorului de distribuție".
Aceste prevederi au fost preluate în art. 49 din Legea nr. 123/2012.
S-a învederat faptul că în temeiul art. 41 (4) din Legea nr. 13/2007, preluat în Legea nr. 123/2012 art. 44 (4) "terenurile pe care se situează rețele electrice de distribuție existente la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului".
Terenul este dobândit de pârâți prin cumpărare în anul 2004, conform extrasului CF nr. 25467 nr. top 6330/1, drumul și stația de transformare existând la data achiziționării, toți proprietarii fiind obligați la respectarea limitărilor legale.
Raportat la situația de fapt și de drept existentă în cauză, la incidența prevederilor legale în materia energiei electrice, instanța de judecată în mod legal a admis capătul de cerere privind obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de servitute existent, pentru accesul în stația de transformare, constituit prin lege în favoarea societății, asupra terenului proprietatea pârâților.
Având în vedere acest aspect, rezultă faptul că instanța de judecată a constatat faptul că pârâții, prin acțiunile lor, au încălcat un drept pe care legiuitorul (în speță prin legea energiei electrice) îl reglementează în favoarea recurentei în considerarea calității de operator de distribuție care realizează un serviciu de interes public.
Raportat la aceste considerente, precum și la faptul că în mod expres, alături de dreptul de servitute, legea stabilește în favoarea recurentei și un drept de uz asupra terenului și oricăror bunuri ale pârâților, în mod nelegal instanța de judecată a respins cererea cu privire la obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de uz. Legea stabilește în favoarea recurentei dreptul de uz si servitute pentru asigurarea funcționarii normale a unei capacități energetice, pentru retehnologizarea, reviziile și reparațiile necesare la aceasta. Exercitarea dreptului de uz este strâns legată și decurge implicit din posibilitatea exercitării prerogativelor oferite de dreptul de servitute. Atâta timp cât pârâții au obstrucționat accesul în stația de transformare, nu a existat nici posibilitatea exercitării dreptului de uz.
Dreptul de uz este reglementat de legea energiei electrice cu caracter general și în mod perpetuu, pe toată durata de viață a capacității energetice, exercitarea lui efectivă urmând a se realiza la nevoie, fiind clar împiedicată de acțiunile pârâților la momentul formulării acțiunii.
Astfel, în art. 19 alin. 3 se stabilește că "dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcționarii normale a capacității energetice se întinde pe toată durata funcționarii capacității energetice, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcționării normale a capacității".
De asemenea, s-a solicitat obligarea la recunoașterea acestui drept pentru a avea posibilitatea realizării tuturor acțiunilor prevăzute în legea energiei electrice în considerarea realizării cărora a fost reglementat.
Așadar, în mod nelegal instanța de judecată a respins solicitarea privind recunoașterea unui drept dezmembrământ al dreptul de proprietate, care s-a născut în temeiul legii din momentul în care s-a înființat capacitatea energetică, el existând astfel încă din acel moment și se întinde pe toata durata de viață a capacității energetice. Așadar, așa cum s-a arătat există dovada clară a faptului că pârâții au realizat acțiuni prin care au restricționat societății recurente exercitarea drepturilor de uz și servitute.
Această stare de fapt a fost constatată inclusiv de către instanță care a admis cererea de emitere a ordonanței președințiale prin sentința nr. 194/2009. Astfel, în mod greșit instanța a considerat că se impune respingerea acestui petit motivat de lipsa tulburării dreptului de uz de către pârâți, atâta timp cât a existat o situație clară de împiedicare din partea pârâților de realizare a oricărei acțiuni în stația de transformare, începând cu împiedicarea accesului în incinta acesteia, situație constatată inclusiv de către instanța de judecată care o ia în considerare la admiterea petitului privind obligarea la recunoașterea dreptului de servitute. Oricum, existența și recunoașterea dreptului de uz nu decurge din exercitarea efectivă a prerogativelor pe care le are recurenta în temeiul acestuia, ci este invers: dreptul de uz există în temeiul legii, încă de la înființarea capacității energetice, fiind astfel obligatoriu a fi respectat, iar exercitarea efectivă a acestuia are la bază și este condiționată de respectarea dreptului.
În ceea ce privește respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâților să ridice pe cheltuiala lor toate construcțiile ridicate și bunurile depozitate pe calea de acces în stație, s-a învederat faptul că așa cum însăși instanța de judecată a constatat cu ocazia deplasării în teren, la intrarea în stația de transformare pârâții au montat o barieră pentru a obstrucționa accesul societății recurente. Prezența oricăror construcții sau bunuri pe calea de acces, respectiv pe traseul pe care exista reglementat un drept de uz și servitute în favoarea societății recurente, împiedică exercitarea oricăror acțiuni prin care să se asigure buna funcționare a obiectivului energetic.
Conform prevederilor art. 46 din Legea nr. 13/2007, se stabilește ca o interdicție în sarcina oricărei persoane: "c) să depoziteze materiale pe culoarul de trecere și în zonele de protecție și de siguranță ale instalațiilor, fără acordul operatorului de distribuție; f) să limiteze sau să îngrădească prin execuția de împrejmuire, prin construcții sau prin orice alt mod accesul la instalații al operatorului de distribuție".
Așadar, pe lângă faptul că prezența oricăror construcții pe calea de acces în stație este interzisă expres, încălcarea acestei obligații este reglementată ca și contravenție, și pune de asemenea operatorul de distribuție, în speță societatea recurentă în imposibilitatea de a-și mai exercita prerogativele dreptului de uz și servitute și de a-și respecta astfel inclusiv propriile obligații instituite de lege în sarcina sa în scopul asigurării funcționării normale a capacității energetice.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm. C.proc.civ., art. 16, 19, 46, 84 din Legea nr. 13/2007, art. 12, 14, 42, 91 din Legea nr. 123/2012.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 13, 14, 22).
Intimații, legal citați, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 29), au solicitat recalificarea căii de atac și în consecință respingerea apelului și admiterea cererii de aderare la apel, cu consecința în principal, a anulării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru motivul că litigiul s-a judecat fără a fi împrocesuat creditorul ipotecar S.C. CEC BANK S.A. București Sucursala Bistrița. În subsidiar s-a solicitat respingerea apelului reclamantei ca nefondat și obligarea apelantei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că pârâții nu au tulburat în niciun fel dreptul de uz al reclamantei asupra terenului din interiorul împrejmuirii. Dreptul de uz, astfel cum este definit în art. 19 din Legea nr. 13/2007 se referă la dreptul pe care titularul autorizației sau licenței îl are asupra terenului pe care își execută lucrările necesare realizării sau retehnologizării capacităților energetice, de a depozita echipamente, utilaje, instalații, de a desființa culturi sau plantații, de a îndepărta materiale, de a capta apa, de a instala utilaje și de a lucra cu acestea, de a amplasa birouri și locuințe de șantier etc, cu acordul prealabil al
proprietarului terenului și se referă strict la terenul pe care titularul autorizației de înființare îl are în administrare pe durata existenței capacității energetice.
Reclamanta are drept de uz pentru tot terenul ce a făcut obiectul exproprierilor din anii 1971-1973, terenuri în suprafață totală de 7.631 mp (în tot județul), iar pentru activitatea energetică limitrof cu proprietatea pârâților, suprafața de 2.509 mp - teren care se identifică în alte coli funciare decât cele în care se identifică terenul proprietatea pârâților.
Nu s-a făcut, în niciun fel, dovada că pârâții ar fi tulburat în vreun fel activitatea reclamantei, în stația de transformare 110/20kv.
Pârâții au folosit și folosesc exclusiv terenul pe care sunt intabulați, neavând nicio ingerință asupra terenului pe care este amplasată stația 110/20 kv.
În mod greșit reclamanta pune sub semnul egalității, al suprapunerii, dreptul de servitute de trecere cu cel de uz. Diferența este evidentă dintre cele două instituții și a fost corect tratată de instanța de fond.
Petitul privind obligarea pârâților la ridicarea construcțiilor ridicate și a bunurilor depozitate pe calea de acces în stație a fost, de asemenea, respins de către instanța de fond, ca nefondat, întrucât nu s-a făcut dovada că pârâții ar fi ridicat vreo construcție pe terenul pe care reclamanta îl are în administrare. Pârâții au o anexă edificată pe terenul proprietatea acestora, nu afectează în niciun fel buna desfășurare a activității reclamantei în punctul de lucru stația 110/20 kv. De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada că pârâții ar fi depozitat bunuri pe calea de acces în stație.
Prin admiterea cererii de ordonanță președințială, instanța a avut în vedere doar situația provizorie, în care s-a efectuat cercetarea judecătorească în prezentul dosar, urmărindu-se neperturbarea în vreun fel a activității stației 110/20 kv, fără ca instanța care a pronunțat hotărârea să stabilească, cu certitudine, dacă susținerile reclamantei în cererea de ordonanță președințială sunt dovedite și întemeiate. Instanța a pipăit doar fondul dreptului, fără a avea probe concludente referitoare la temeinicia susținerilor reclamantei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 129 din Constituție, art. 293 C.proc.civ.
La termenul de judecată din data de 5 iunie 2013 calea de atac a fost calificată ca fiind apelul, pe considerentul că obiectul cauzei nu este evaluabil în bani și nu poate fi încadrat în situațiile limitativ prevăzute de art. 2821 C.proc.civ.
Prin cererea de aderare la apel depusă la dosar la termenul din 5 iunie 2013 (f. 33) intimații au solicitat în principal admiterea cererii, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În subsidiar s-a solicitat admiterea aderării la apel și, constatând că instanța nu a cercetat suficient existența dreptului de servitute legală al reclamantei pe terenul proprietatea pârâților și nici posibilitatea reclamantei de a ajunge la stația de distribuție 110/20Kv, de la drumul național, prin terenul proprietatea statului român, dat în administrarea ACR sau prin terenurile învecinate, aflate în proprietatea sau folosința altor persoane, desființarea hotărârii atacate cu reținerea cauzei spre rejudecare în vederea completării probațiunii.
În motivare s-a arătat că ceea ce instanța de fond a omis să analizeze este caracterul servituții de trecere. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 5 din Legea nr. 13/2007 exercitarea dreptului de uz și de servitute asupra proprietății private afectate de capacități energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prevederilor acestei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute printr-o Convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă printr-o hotărâre a Guvernului la propunerea ministerului de resort. Anterior apariției Legii nr. 13/2007, aceste drepturi de servitute și de uz, se stabileau prin hotărâri ale guvernului, iar anterior anului 1990, prin decrete de expropriere sau alte acte administrative emise tot de forurile administrației centrale. Din actele depuse la dosar de reclamantă, nu rezultă, în niciun fel, că pentru terenul proprietatea pârâților s-ar fi emis vreun act prin care sa se instituie servitutea legală terestră asupra terenului proprietate a pârâților.
Susținerea reclamantei intimate potrivit căreia "documentația privind exproprierea pentru realizarea stației de transformare 110/20kv N. privește inclusiv terenul aferent drumului de acces..." este contrazisă atât de actele de proprietate asupra terenului pârâților, cât și de decretele, hotărârile și colile funciare depuse de reclamantă la dosar. Din acestea, rezultă că s-a expropriat o suprafață mai mare de teren, din care reclamanta a primit în administrare suprafața de 2.509 mp, pe care s-a realizat stația de transformare.
Procesul-verbal de vecinătate încheiat cu Consiliul local N. prin primar, nu are nici valoarea unui act administrativ, nici valoarea unei convenții civile, întrucât nu a fost încheiat și semnat de vecinii locului. Procesul-verbal de vecinătate este o convenție prin care persoanele proprietare ale unor terenuri limitrofe se înțeleg cu privire la anumite probleme legate de
proprietățile limitrofe. Acest proces-verbal de vecinătate, încheiat cu un neproprietar este lipsit de valoare juridică, este nul absolut.
Reclamanta recunoaște că niciodată nu a avut dată în administrare o altă suprafață de teren decât cea de sub nr. top. 6331. Față de aceasta situație se apreciază că instanței de apel îi revine sarcina de a verifica legalitatea pretinsei servituți legale terestre în favoarea reclamantei.
În subsidiar, s-a subliniat lipsa rolului activ al instanței în aprecierea raportului de expertiză întocmit, întrucât nu a analizat posibilitatea creării unei căi de acces prin curtea ACR sau prin alt teren alăturat, proprietatea statului, chiar dacă ar fi existat cereri de retrocedare, și numai în situația în care nu se putea realiza o astfel de cale de acces, să se extindă cercetarea asupra terenului proprietatea pârâților.
În acest context s-a apreciat că ar fi util pentru soluționarea corectă a prezentei cauze, ca instanța să dispună o nouă cercetare locala, ocazie cu care să se analizeze în concret toate posibilitățile de practicare a unei căi de acces prin terenul proprietatea statului.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 293 C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 14,
41).
La termenul de judecată din data de 5 iunie 2013 instanța din oficiu a invocat excepția
nulității hotărârii instanței de fond pe considerentul nesemnării de către judecător a încheierii de amânare a pronunțării, parte integrantă a hotărârii atacate.
La data de 19 iunie 2013, prin cerere scrisă depusă la dosar apelanta a arătat că își retrage apelul declarat (f. 42 dosar apel).
Această manifestare de voință reprezintă un act de dispoziție al apelantei, obligatoriu pentru instanța de judecată, care nu poate refuza să ia act de renunțarea părții la judecarea apelului declarat. Aceasta întrucât, judecata nu se poate realiza decât la sesizarea celui interesat (nemo invitur agere cogitur), iar excepțiile trebuie să fie exprese și de strictă interpretare.
Având în vedere principiul disponibilității, care implică și dreptul părții de a deschide judecata, faptul că în intervalul de timp cuprins între data introducerii cererii de apel și momentul începerii dezbaterilor asupra apelului, apelanta a înțeles să pună capăt judecății deschise de aceasta în fața instanței de apel, că retragerea cererii de apel îndeplinește toate cerințele de formă, că intervenind anterior dezbaterii fondului nu este condiționată de învoirea celeilalte părți, tribunalul în temeiul art. 298 raportat la art. 246 C.proc.civ. va lua act de retragerea cererii de apel.
Este adevărat că la un termen anterior de judecată instanța a invocat excepția nulității hotărârii, însă în condițiile retragerii apelului instanța de control judiciar nu mai poate analiza excepția invocată din oficiu atât timp cât apelantul a renunțat la judecata apelului, astfel încât nu mai există cadru legal (cerere de apel) în care să fie examinată excepția, retragerea apelului având ca efect stingerea procesului declanșat de apelantă.
Manifestarea de voință de a pune capăt judecății a avut loc ulterior comunicării cererii de apel, însă anterior intrării în dezbaterea apelului, astfel încât renunțarea la judecata căii de atac nu este condiționată de acordul intimaților.
Retragerea apelului este un drept al apelantei, instanța neputând refuza să ia act de această manifestare de voință. Este dreptul exclusiv al părții de a decide atât deschiderea judecății, cât și de a pune capăt acesteia.
În condițiile în care instanța de apel ar nesocoti acest drept, necondiționat în cauză de acordul intimaților dat fiind momentul la care a intervenit, ar încălca principiul disponibilității părților în procesul civil.
Întrucât apelanta și-a retras apelul principal, conform art. 293 alin. 2 C.proc.civ., aderarea la apel formulată la data de 5 iunie 2013, după expirarea termenului legal de apel de 15 zile calculat de la data comunicării cu intimații a hotărârii atacate - 6 martie 2013 (f. 218, 219 dosar fond), rămâne fără efecte.
Având în vedere că retragerea apelului a avut loc după comunicarea cu intimații a cererii de declarare a căii de atac, în baza art. 274 raportat la art. 298 și art. 246 alin. 3 C.proc.civ., văzând că intimații au solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel, tribunalul va obliga apelanta să plătească intimaților suma de 19 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, singura cheltuială dovedită de intimați ca fiind efectuată în cauză (f. 41).
La dosarul cauzei nu s-a depus chitanța ce atestă plata și încasarea onorariului de avocat, singurul act ce poate sta la baza acordării cheltuielilor de judecată, astfel încât în cuantumul cheltuielilor de judecată acordate intimaților nu se poate include și onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea apelului declarat de reclamanta SC F. | de D. | a E. E. | |
"E. | D. T. N. "; SA C. -N. , cu sediul în C. -N. | , strada I. M. | nr. 28A, |
județul C. împotriva sentinței civile nr. 340/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de 13 februarie 2013 în dosarul nr._ .
Constată rămasă fără efecte cererea de aderare la apel formulată de intimații I. N. și
I. M. , ambii domiciliați în N., strada G. C. nr. 119A, județul Bistrița-N. .
Obligă apelanta să plătească intimaților suma de 19 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||||
G. | C. F. | M. | L. | B. | M. -M. | E. |
red. F.G.C./dact. F.G.C./5 exemplare _
judec. fond G. C. M.
| ← Decizia civilă nr. 587/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 164/2013. Obligatie de a face → |
|---|
