Decizia civilă nr. 370/2013. Anulare act
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 370/2013
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013 Completul compus din: Președinte O. -C. T.
Judecător O. R. G. Judecător A. -F. D. Grefier G. P.
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, recursul promovat de către reclamanții M. I. și M. L. în contra Sentinței civile nr. 1331 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, privind și pe intimatele SC T. V. S. - ADMINISTRATOR R. A. și SC H. T.
S. - ADMINISTRATOR P. L. C., având ca obiect anulare act.
Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în Încheierea ședinței publice din data de 27 martie 2013, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de azi, pentru a se depune concluzii sau note scrise, la solicitarea reprezentantei intimaților; la data de 1 aprilie 2013, societățile intimate prin avocat A. Cudrec au înregistrat la dosar concluzii scrise și dovada cheltuielilor de judecată, respectiv chitanțele privind onorariul avocațial, înscrisurile fiind atașate ulterior la filele 43-47 dosar.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1331 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. I. și M. L. , în contradictoriu cu pârâtele SC T. V. S. și SC H. T. S. .
Au fost obligați reclamanții în solidar la plata sumei de 500 lei către pârâta SC T. V. S. cu titlul de cheltuieli de judecată.
Au fost obligați reclamanții în solidar la plata sumei de 500 lei către pârâta SC H. T. S. cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de donație imobiliară autentificat sub nr. 3023/_ de BNP P. Ionuț-F. și DS I. (f. 5-6) reclamanții M. I. și M.
, în calitate de donatori, au donat pârâtei SC H. T. S., în calitate de donatar, întreg dreptul lor de proprietate ce îl dețineau asupra imobilului teren situat în com. Rîșca, sat Dealu Mare, având categoria fâneață, înscris în CF 50299 Rîșca, nr. cad./top. 50299, imobil în suprafață de 15.489 mp.
De asemenea prin contractul de donație imobiliară autentificat sub nr. 3022/_ de BNP P. Ionuț-F. și DS I. (f. 7-8) reclamanții
I. și M. L., în calitate de donatori, au donat pârâtei SC T. V.
, în calitate de donatar, întreg dreptul lor de proprietate ce îl dețineau asupra imobilului teren situat în com. Rîșca, sat Dealu Mare, având categoria fâneață, înscris în CF 50300 Rîșca, nr. cad./top. 50300, imobil în suprafață de 14.447 mp.
Instanța a fost investită cu constatarea nulității unor contracte de donație imobiliară. Aceste acte juridice au fost încheiate în data de_, astfel încât raportat la prev. art. 5 din Legea nr. 71/2011, art. 6 din Noul cod civil și principiul tempus regit actum nu sunt incidente prevederile Noului Cod Civil ci prevederile Codului civil 1864.
Nulitatea a fost definită de doctrină ca fiind acea sancțiune care lipsește actul juridic de fectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
În ceea ce privește Decretul nr. 478/_ instanța a reținut că acest act normativ se referă la donațiile făcute statului. Or pârâtele nu sunt
instituții bugetare, regii autonome sau societăți comerciale cu capital de stat pentru a fi incidente aceste dispoziții legale. De asemenea nu s-a făcut dovada încălcării prev. art. 34 din Decretul 31/1954, respectiv cel care definește principiul specialității capacității de folosință a pârâtelor, fiind cunoscut că actul constitutiv în temeiul căruia fiecare societate comercială funcționează cuprinde, pe lângă obiect principal de activitate, și obiecte secundare.
Nu în ultimul rând instanța reține că actele de mai sus constituie înscrisuri în formă autentică, astfel cum sunt reglementate de art. 1171 din Codul Civil 1864. Actele autentice în general, iar înscrisurile autentice notariale în particular, se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, astfel încât cel care îl folosește este scutit de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă.
Raportat la prevederile art. 1173 și art. 1174 din Codul Civil 1864 mențiunile ce privesc declarațiile părților fac dovada până la proba contrară. În speță reclamanții invocă faptul că de fapt nu au înțeles să încheie cu pârâtele acte de donație, fiind convinși la momentul încheierii actelor că vor primi contravaloarea terenurilor înstrăinate.
Regulile și excepțiile de probare cu martori sunt conținute în art. 1191-1198 din Codul Civil 1864. Astfel, art. 1191 alin. 2 cuprinde două restricții distincte, respectiv faptul că nu se poate face dovada cu martori împotriva unui înscris și că nu se poate dovedi cu martori peste cuprinsul unui înscris. În consecință proba cu martori nu este admisibilă pentru a se stabili, spre exemplu, că înscrisul nu corespunde realității.
Nu în ultimul rând instanța a reținut că donațiile sunt guvernate de principiul irevocabilității care contribuie la siguranța circuitului civil. Or, este de observat că reclamanții, în dorința de a lipsi de eficiență aceste acte juridice, susțin pe de o parte că de fapt intenția reală a părților a fost aceea de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, iar actul autentic este unul aparent și fără valoare juridică. Pe de altă parte în motivele prezentate în cererea de chemare în judecată se pleacă de la premiza încheierii unei
donații, lovită însă de nulitate din cauza nerespectării unor condiții extrinseci încheierii actului autentic notarial.
În consecință, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse instanța a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți este neîntemeiată, urmând a fi respinsă atât în privința contractului de donație imobiliară autentificat sub nr. 3023/_, cât și în privința contractului de donație imobiliară autentificat sub nr. 3022/_ de BNP P. Ionuț-F. și DS I. .
În ceea ce privește capetele de cerere prin care se solicită rectificarea ambelor cărți funciare în care sunt înscrise imobilele acestea sunt accesorii petitelor privind constatarea nulității absolute și de asemenea au fost respinse.
Față de dispozițiile art. 274 și urm. C.Pr.Civ., reținând culpa procesuală a reclamanților care au căzut în pretenții, instanța i-a obligat în solidar la plata sumei de 500 lei către pârâta SC T. V. S. și 500 lei către pârâta SC H. T. S. cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii avocațiale conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. I. și M. Lucica, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru o nouă judecata în fond, în vederea administrării probelor solicitate și anume: interogatoriul pârâtelor, interogatoriul reprezentanților societăților, proba testimonială cu tezele probatorii indicate în fața instanței de fond și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, recurenții solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la probele solicitate in susținerea cererii si respinse de instanța de judecata, recurenții apreciază ca instanța le-a respins in bloc in mod nelegal.
Cată vreme in cuprinsul considerentelor instanța retine "ca actul autentic face dovada pana la înscrierea in fals in ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simțuri, celelalte mențiuni facand dovada pana la proba contrara. Cu toate acestea instanța de fond nu a admis nici o proba solicitata de noi in dovedirea celor invocate in cererea introductiva.
Pe de alta parte, in interpretarea art. 4 din Legea 36/1995 Actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul si semnătura acestuia, este de autoritate publica si are forța probanta prevăzută de lege-forța probanta a actului autentic, da expresia avantajelor practice ale unui asemenea act, si anume: 1. el face credința despre data pana la înscrierea in fals; 2. se bucura de prezumția de validitate, care dispensează pe acela care ii folosește de orice dovada, proba contrara putând fi administrata de cel care 11 contesta.
Insa, instanța de fond nu a admis probele solicitate de ei, rezumându-se la a reproduce textele de lege care prevăd limitări ale probațiunii in cazul actelor autentice.
Au solicitat declararea nulității absolute a contractelor de donație, încheiate la aceeași data si in aceleași împrejurări, in principal pentru lipsa cauzei (lipsa intenției de a gratifica), iar apoi pentru lipsa formalităților prevăzute de lege in cazul donațiilor făcute către persoanele juridice.
In condițiile in care instanța de fond retine a legea aplicabila in prezenta speța este Codul civil de la 1864, art. 811 Cod civil prevede ca Dispozițiile între
vii sau prin testament, făcute în favoarea ospiciilor săracilor dintr-o comuna sau stabilimentelor de utilitate publica, nu pot avea efect decât dacă sunt autorizate prin ordonanțe domnești în urma avizului Consiliului de Stat Evident, acest text a fost modificat implicit prin de dispozițiile OG nr. 26/2000.
Insa in conformitate cu dispozițiile Decr. 31/1954 art 34 Persoana juridică nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înființare sau statut.
Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.
În atare condiții, instanța de fond avea obligația de a verifica - prin administrarea probațiunii - dacă aceasta tranzacție corespunde cu scopul/ actul de înființare/statut. Pe de altă parte, nici contractul nu conține vreo mențiune referitoare la concordanta intre tranzacția încheiata si scopul declarat in actul constitutiv a societăților parate.
Pentru societățile comerciale, principiul specialității capacității de folosință înseamnă, de pe o parte, că potrivit dispozițiilor art. 1 alin.1 al Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, capacitatea de folosință se limitează la actele de comerț și că prin legi speciale, capacitatea unor forme de societăți comerciale este restrânsă și mai mult, comparativ cu alte forme, iar pe de altă parte ca fiecare societate comercială poate efectua numai acte juridice care servesc realizării obiectului de activitate propriu, prevăzut de actul constitutiv.
Dată fiind limitarea capacității de folosință a societății comerciale, la actele de comerț, în scopul obținerii profiturilor, se pune întrebarea dacă aceasta poate să facă și să primească liberalități fara ca acest fapt sa fi fost stipulat în actul de înființare sau statut.
De asemenea instanța de fond retine ca in virtutea art. 1171 Cod civil contractul autentic se bucura de prezumția de autenticitate si validitate, astfel incat cel care ii folosește este scutit de orice dovada, proba contrara revenind celui care contesta. In doctrina s-a stabilit ca puterea doveditoare a înscrisului autentic implica anumite distincții, si anume: mențiunile ce reprezintă constatări personale ale agentului instrumentator făcute cu propriile simțuri fac dovada deplina, ele neputând fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals; mențiunile ce privesc declarațiile părților, făcute in fata agentului instrumentator, dar a căror veridicitate nu poate fi verificata de acesta, fac dovada pana la proba contrarie - deci aceste mențiuni au forța probanta a înscrisului sub semnătura privata.
Având in vedere cele expuse recurenții apreciază ca instanța de fond a procedat nelegal atunci când a respins probele solicitate de ei in susținerea cererii, motiv pentru care se impune casarea hotărârii si trimiterea ei spre o noua judecata in fond.
În opinia recurenților un alt motiv de nelegalitate a hotărârii este omisiunea vădita a instanței le a analiza motivele de nulitate invocate de ei prin acțiunea introductiva, respectiv lipsa cauzei si încălcarea principiului specialității capacității de folosința a persoanei juridice. In condițiile in care instanța de fond nici nu amintește despre aceste aspecte, apreciază ca hotărârea nu este motivata si se impune casarea acesteia cu consecința trimiterii cauzei spre o noua judecata in fond.
Prin întâmpinarea formulată, intimatele SC T. V. SRl și SC H.
S. au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de fond în mod corect a apreciat ca nu s-a făcut dovada încălcării prevederilor art.34 din Decretul 31/1954, respectiv cei care definește principiul specialității capacității de folosință a pârâtelor, fiind cunoscut că actul constitutiv în temeiul căruia fiecare societate comercială- funcționează cuprinde, pe lângă obiectul principal de activitate și obiecte secundare.
Aceasta înseamnă că traducerea în practică a specialității capacității de folosința a persoanei juridice (având in vedere Dcr. 31/1954) presupune luarea in considerare a tuturor elementelor care alcatuiesc scopul si obiectul de activitate a persoanei juridice.
Referitor la susținerile recurenților privind limitarea capacității de folosință a societăților comerciale la actele de comerț, în scopul obținerii profitului, și la stipularea în actul de înființare/statut ca acesta poate să facă si sa primească liberalități, aceste prevederi sunt menționate în actul constitutiv, însă se referă la statutul asociațiilor și nu la societățile comerciale.
În concluzie, societățile comerciale H. TMATOE S. și T. V. S. au încheiat contractul de donație imobiliară cu respectarea principiului specialității capacității de folosința a persoanei juridice.
În ceea ce privește Decretul 478/1954, instanța de fond în mod corect a reținut ca acest act normativ se referă la donațiile făcute statului. Or intimatele nu sunt instituții bugetare, regii autonome sau societăți comerciale cu capital de stat pentru a fi incidente aceste dispoziții legale, astfel cum au arătat intimatele prin întâmpinarea formulată în cauză.
Instanța de fond în mod corect a apreciat ca actele autentice în general, iar înscrisurile autentice notariale în particular, se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, astfel încât cel care îl folosește este scutit de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă.
Raportat la prevederile art. 1173 și 1174 Cod Civil mențiunile ce privesc declarațiile părților fac dovada până la proba contrară. În speță recurenții-reclamanți invoca faptul că de fapt nu au înțeles să încheie cu intimatele acte de donație, fiind convinși la momentul încheierii actelor că vor primi contravaloarea terenurilor înstrăinate.
Arată că, deși recurenții-reclamanți susțin contrariul, aceștia au dorit sa gratifice reprezentanții societăților comerciale pârâte, tocmai în acest sens s-au prezentat la notar fara sa fie obligați si au încheiat un act autentic. Dacă nu ar fi dorit sa doneze imobilele in cauza, ar fi putut incheia contracte/antecontracte de vanzare-cumparare (sau de alt fel) si nu de donație. Este absurd ca după atâția ani să se solicite nulitatea acestor contracte pe motiv ca donatorii s-au răzgândit probabil pe fondul crizei economico-financiare actuale.
Arată că, în conformitate cu art. 801 din vechiul Cod civil
"donația este un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care donatorul își micșorează în mod irevocabil patrimoniul său cu un bun, mărind patrimoniul donatarului cu același bun, fara a urmări sa primească ceva in schimb.";
Totodată, au fost respectate condițiile de validitate ale donației prin încheierea contractelor de donație imobiliara in forma autentică la notarul public.
Forma autentică este o măsura de protecție a voinței donatorului, care dispune în mod actual si irevocabil de un bun al său, fără ca acel bun dăruit sa fie înlocuit in patrimoniul său printr-o valoare echivalentă.
Donațiile sunt prin esența lor irevocabile, (art. 1015 din noul Cod civil) Contractul odată încheiat, are forța obligatorie între părțile contractante și nu poate fi desfăcut prin voința unilaterala a uneia dintre ele.
În conformitate cu art. 1015 cod civil, donația este lovită de nulitate absolută atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voința sa.
Irevocabilitatea donațiilor are un caracter mai accentuat decât irevocabilitatea contractelor cu titlu oneros, în sensul că în materie de donații irevocabilitatea privește nu numai efectele contractului, ci însăși natura contractului, și este o condiție esențiala în însăși formarea lui.
Contractele de donație încheiate de reclamanți cu societățile pârâte sunt donații pur gratuite si nu cu sarcini. Astfel, nu sunt aplicabile prevederile art. 1027-1029 din noul cod civil. De asemenea, nu se aflăm nici in unul din cazurile prevăzute de art. 1023 pentru ingratitudine.
Având în vedere toate aspectele susmenționate, consideră contractele de donație imobiliara autentificate de notarul public ca fiind încheiate conform legii, neexistând motive de nulitate absolută.
De asemenea, arată că, principiul irevocabilității care guvernează donațiile contribuie la siguranța circuitului civil. Or, este de observat că recurenții-reclamanti, în dorința de a lipsi de eficiență aceste acte juridice, susțin pe de o parte că de fapt intenția reală a părților a fost aceea de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, iar actul autentic este unul aparent și fara valoare juridică. Pe de altă parte, în motivele prezentate se pleacă de la premisa încheierii unei donații lovită însă de nulitate din cauza nerespectării unor condiții extrinseci încheierii actului autentic notarial.
În ceea ce privește probele testimoniale si interogatoriile asa cum au arătat și in întâmpinarea formulata la instanța de fond, nu le consideră utile si pertinente cauzei, fiind in discuție acte autentice incheiate la notar ce nu pot fi desființate prin declarații de martori.
Astfel, art. 1191 alin. 2 Cod civil 1864 cuprinde două restricții distincte, respectiv faptul că nu se poate face dovada cu martori împotriva unui înscris și că nu se poate dovedi cu martori peste cuprinsul unui înscris.
În consecință, proba cu martori nu este admisibilă pentru a se stabili, spre exemplu, că înscrisul nu corespunde realității.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a textelor de lege aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Recurenții au susținut că în mod greșit au fost respinse probele solicitate în fața instanței de fond.
În această privință, tribunalul reține că prima instanță a procedat în mod corect, respectând regimul probator instituit de lege.
Astfel, reclamanții au solicitat la fond administrarea probei testimoniale, teza probatorie fiind de a dovedi adevărata înțelegere între părți cu privire la înstrăinarea terenurilor.
Pârâții s-au opus administrării de probe testimoniale, arătând în mod expres aceasta, în întâmpinarea depusă la fond.
Față de aceasta, aplicând dispozițiile art. 1191 Cod civil, instanța a respins în mod corect proba testimonială solicitată de reclamanți.
Întrucât obiectul contractului are o valoare mai mare de 250 lei, proba nu se poate face cu martori, nici în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înainte, la timpul sau în urma confecționării actului.
În plus, se reține că părțile au încheiat contractul în fața unui notar public, astfel că intenția acestora, manifestată în fața notarului public, a fost cea menționată de către notar în contract.
Chiar dacă, așa cum au arătat recurenții, proba contrară poate fi făcută în privința mențiunilor dintr-un act autentic ce privesc declarațiile părților făcute în fața agentului instrumentator, dar a căror veridicitate nu poate fi verificată de acesta, regimul probator nu poate fi altul decât cel stabilit de lege, și anume de art. 1191-1198 din Codul civil de la 1864.
Reclamanții au mai solicitat interogatoriul pârâților. Prima instanță a respins ca neutilă această probă, având în vedere că pârâții și-au exprimat poziția procesuală în întâmpinare.
T. ul reține că și în această privință au fost respectate cerințele legale privind încuviințarea probelor doar în situația în care sunt utile, pertinente și concludente cauzei, în considerarea prevederilor art. 167 C.pr.civ.
S-a mai invocat în recurs că au fost încălcate dispozițiile art. 34 din Decretul nr. 31/1954, actul nefiind încheiat în vederea realizării scopului pentru care au fost constituite societățile comerciale.
Contrar susținerilor recurenților care au arătat că prima instanță nu a analizat acest motiv de nulitate, tribunalul constată că în motivarea sentinței atacate instanța a arătat următoarele: "De asemenea nu s-a făcut dovada încălcării prev. art. 34 din Decretul 31/1954, respectiv cel care definește principiul specialității capacității de folosință a pârâtelor, fiind cunoscut că actul constitutiv în temeiul căruia fiecare societate comercială funcționează cuprinde, pe lângă obiect principal de activitate, și obiecte secundare";.
În fața instanței de recurs pârâtele au depus copii de pe statutele acestora, din care rezultă că, pe lângă obiectul principal de activitate 0113
"Cultivarea legumelor, a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor";, cele două societăți au ca obiecte secundare de activitate toate pozițiile de la nr. 0111 până la 9820.
Rezultă de aici că, la încheierea contractului atacat, au fost respectate prevederile art. 34 din Decretul nr. 31/1954.
Față de toate aceste considerente și în baza art. 312 C.pr.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamanții M.
I. și M. L., în contra Sentinței civile nr. 1331 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o va menține în totul.
În baza art. 274 C.pr.civ., tribunalul va obliga recurenții să plătească intimatei SC H. T. S. suma de 750 lei și intimatei SC T. V. S. suma de 750 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamanții M. I. și
M. L. în contra Sentinței civile nr. 1331 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.
Obligă recurenții să plătească intimatei SC H. T. S. suma de 750 lei și intimatei SC T. V. S. suma de 750 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2013.
Președinte, O. -C. T. | Judecător, O. R. G. | Judecător, A. -F. D. |
Grefier, G. P. |
G.P. 03 Aprilie 2013 Tehn A.P. _
Red. O.R.G./2 ex
Jud fond: C. T. - Jud. Huedin
| ← Încheierea civilă nr. 39/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 546/2013. Anulare act → |
|---|
