Decizia civilă nr. 375/2013. Contestaţie la executare

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILA Nr. 375/2013

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE V. G.

Judecător C. -A. C. Judecător C. -V. B. Grefier A. P.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurent SC E. H. S. împotriva Sentintei civile nr. 21287/_ pronuntata in dosar nr._ al J. i Cluj-Napoca, privind și pe intimat B. E. J. M. D., intimat C. DE A. G. N., intimat C. R. V., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T. UL

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 21287/_ pronunțată în dosar nr._, Judecatoria Cluj-Napoca a respins contestația la executare formulată de contestatoarea SC E. H. S. în contradictoriu cu intimatul C. R. V. cu domiciliul in comuna L., nr. 448A, jud. Cluj, având ca obiect anularea parțială a procesului verbal de stabilire cheltuieli de executare întocmit la data de_ de BEJ M. D. în dosar execuțional nr.274/2012, ca neîntemeiată.

A respins cererea privind suspendarea executării silite. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin cererea înregistrată la BEJ M. D. sub nr.274/2012, creditorul C.

R. V., prin avocat G. Ncolae, a solicitat în contradictoriu cu debitorii SC E.

H. S. și SC ALLIANZ ȚIRIAC ASIGURĂRI SA, punerea în executare silită a titlului executoriu Decizia penală nr.2069/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._ în vederea recuperării sumei de 16.000 lei, respectiv 9.100 EURO sau echivalentul acesteia la data achitării ei, reactualizată cu rata inflației. Totodată solicită recuperarea sumei de 100 Euro, până la finalizarea studiilor creditorului, începând cu data de 29 iulie 2012.

La dosarul de executare silită creditorul a depus chitanța seria CJ CNIC nr.00384/_ prin care a făcut dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 5000 lei. Totodată a depus dovada achitării de către avocatul ales a taxei judiciare de timbru de 10 lei, în vederea încuviințării executării silite.

A mai fost anexată cererii de executare silită și cererile formulate de avocat

G. N. către debitoarea SC ALLIANZ ȚIRIAC ASIGURĂRI SA ( la sediul central din B. ești și la Sucursala Cluj), prin care s-a solicitat achitarea despăgubirilor stabilite prin Decizia nr.2069/R/2011 a Curții de Apel Cluj.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr._, BEJ M. D. a solicitat instanței încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Decizia penală nr.2069/R/2011 a Curții de Apel Cluj.

Prin încheierea civilă nr.5627/2012 instanța a admis cererea formulată de petentul BEJ M. D. și a încuviințat executarea silită solicitată de creditorul C.

R. V. împotriva debitorilor SC E. H. S. și SC ALLIANZ ȚIRIAC ASIGURĂRI SA, a obligației stabilită prin titlul executoriu reprezentat de SC E. H. S. ȘI SC ALLIANZ ȚIRIAC ASIGURĂRI SA.

Prin procesul verbal de stabilire a cheltuielilor întocmit la data de_ în dosar execuțional nr.274/2012, BEJ M. D. a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 10.000 lei TVA (24%) inclus, constând din: 5000 lei onorariu executor judecătoresc- TVA inclus, 20 lei taxă judiciară de timbru, 5000 lei onorariu avocat conform chitanței de la dosar, taxe poștale pentru comunicarea actelor de procedură.

Prin somația emisă la data de_ contestatoarea a fost somată să achite în termen de una zi de la primirea acesteia suma de 16.000 lei reprezentând diferență rămasă de achitat din daune morale și suma de 9100 EURO ( în lei la curs BNR din ziua plății) reprezentând despăgubiri periodice lunare de câte 100 EURO, cuprinse între_ la zi, la care se adaugă suma de 10.000 lei cheltuieli de executare (f.89).

Prin OP din data de 31 iulie 2012 contestatoarea a achitat suma de 57.967,38 lei, reprezentând daune morale și despăgubiri periodice (f.82).

Având în vedere că aceasta nu a achitat și cheltuielile de executare, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra conturilor pe care contestatoarea debitoare le deține la băncile comerciale din România până la concurența sumei de 10.000 lei (f.83).

Contestatoarea a formulat în termen contestație la executare împotriva procesului verbal prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, criticând onorariile pretins excesive ale avocatului și executorului judecătoresc.

Referitor la legalitatea procesului verbal de stabilire a cheltuielilor instanța reține că, potrivit art.371 ind.1 alin.(1),(2) și (3) C.p.c., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bună voie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau altor sume acordate prin acesta, precum și cheltuielile de executare.

Potrivit art.371 ind.7 Cod pr.civ., debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite prin titlul executoriu. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor prin proces verbal ce constituie titlu executoriu.

Cu privire la onorariul de avocat înscris în procesul verbal de cheltuieli în cuantum de 5000 lei, instanța reține că acesta este justificat în dosar execuțional de chitanța seria CJ CNIC nr.00384/_ . Având în vedere că avocatul are împuternicire avocațială în dosarul execuțional și că el este cel care a formulat cererea de executare silită, în numele creditorului intimat, instanța stabilește că s-a făcut dovada cheltuielilor de executare reprezentând onorariu de avocat.

Cu privire la cuantumul onorariului de avocat instanța de fond a reținut că, potrivit art.132 di Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesionala avocatul are dreptul la un onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute in interesul clientului sau.

Același text de lege prevede ca, onorariile avocaților vor fi stabilite in raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului, de timpul si volumul de munca solicitata pentru executarea mandatului primit sau activități solicitate de client, natura, noutatea si dificultatea cazului, importanta intereselor in cauza,etc.

Pe de alta parte, instanța de fond a reținut ca, potrivit art.274 (3) Cod procedura civila, text de lege care se aplica si in faza executării silite "Judecătorii au insa dreptul sa mărească sau sa micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute in tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat";.

Din textul art.274 C.p.c instanța de fond a reținut că în speță cuantumul cheltuielilor de executare constând în onorariu de avocat poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă aceste cheltuieli au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă sunt reale și dacă sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuat de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună voie creanță cuprinsă în titlul executoriu, aceasta nu însemnă că creditorul poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art.371 ind.7 C.p.c.

Analizând dosarul de executare instanța de fond a reținut că onorariul perceput de avocat nu este disproporționat de mare în raport de munca depusă de acesta. Executarea creanței creditorului C. R. V. a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în obținerea titlului executoriu, consultarea acordată creditorului, formularea cererilor de despăgubire, formularea cererii de executare silită, plata taxelor aferente, deplasarea la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării. De asemenea, la momentul stabilirii onorariului de avocat, creditorul nu putea cunoaște forma în care se va realiza executarea și nici faptul că după primirea somației, debitoarea va achita debitul datorat în baza titlului executoriu. Totodată, față de valoarea creanței care este de 10 ori mai mare decât onorariul perceput, onorariul avocatului nu apare ca fiind disproporționat.

În ceea ce privește onorariul de executor instanța de fond a reținut că, potrivit art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr.2550/2006 în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește.

Se constată că în cauză executorul judecătoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului său, dispozițiile art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000, acesta fiind stabilit la suma de 3800 lei (5000-24% TVA= 3800 lei) pentru o creanță ce depășește suma de 5000 lei, deci sub plafonul maxim prevăzut de Ordinul ministrului justiției nr.2550/2006.

Instanța de fond nu poate interveni pentru a micșora sau mări cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime și maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecție debitorului. Pe de altă parte, analizându-se actele de executare rezultă că executorul judecătoresc a întocmit acte specifice executării silite, constând în somație prin care debitoarea a fost pusă în întârziere, adresă de înființare a popririi.

Drept urmare, atâta timp cât debitoarea nu și-a executat de bună voie obligația de plată stabilită prin titlul executoriu, creditorul fiind nevoit să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc pentru a-și recupera creanța, sens în care au și fost întocmite mai multe acte de executare silită, înseamnă că în corect executorul judecătoresc a perceput cheltuieli de executare.

În considerarea celor enunțate,în temeiul art.399 și urm. C.p.c. instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea privind suspendarea executării silite, instanța a respins-o, în considerarea faptului că potrivit art. 399 Cod pr.civ., instanța suspenda executarea silită până la soluționarea contestației la executare, dacă se depune o cauțiune în cuantumul dispus de instanță, or in speță contestația la executare silită a fost soluționată. În temeiul art.274 C.p.c instanța de fond a luat act că în cauză intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Contestatoarea SC E. H. S. a declarat recurs în termen împotriva sentinței, solicitând admiterea acestuia, reducerea onorariului avocațial stabilit cu titlu de cheltuieli de executare prin Procesul-verbal de din_ întocmit de BEJ

M. D. in cadrul dosarului de executare silita nr. 274/2012, astfel încât acesta sa fie proporțional cu activitatea prestata de avocat, reducerea onorariului executorului judecătoresc stabilit prin același proces verbal, astfel încât acesta sa fie proporțional cu activitatea prestata de executorul judecătoresc, suspendarea

executării silite in cadrul dosarului de executare silita nr, 274/2012 înregistrat la BEJ M. D., pana la soluționarea definitiva si irevocabila a contestației la executare, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata constând din taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

În motivare, recurenta a invocat nelegalitatea sentinței atacate, dată cu încălcarea dispozițiilor Legii 188/2000 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006.

Contestatoarea recurentă menționează că primit Somația emisă d executorul judecătoresc in data de_ (vineri) si a procedat la plata sumei de 57.967,38 LEI prin ordin de plata in data de_ (luni), respectând termenul de una zi indicat de executorul judecătoresc prin Somație, si executând astfel de buna voie obligația (executare voluntara in sensul art. 371 ind.7 alin. 2 Cod proc.civ.).

Suma de 57.967,38 LEI ce a fost achitata de contestatoare in contul de consemnări indicat de BEJ M. D., prin OP nr. 4227/_ (atașat prezentei in copie conforma cu originalul), reprezintă diferențe daune morale in suma de 16.000 LEI, precum si despăgubiri periodice in suma de 41.967,38 LEI echivalentul in LEI al sumei de 9.100 EUR la cursul BNR din data plații, 1 EUR=4,6118 LEI), astfel cum acestea au fost indicate de executorul judecătoresc prin Somație.

Raportat la această situație, cheltuielile de executare constând din onorariul avocațial și onorariul executorului judecătoresc sunt disproporționate cu actele îndeplinite de avocat și de executorul judecătoresc.

În ceea ce il privește pe avocat, singurul act îndeplinit de acesta este formularea cererii de executare silită, prestație pentru care onorariul de 5000 lei este prea mare iar in temeiul dispozițiilor art. 274 lin 3 Cod pr.civ, instanța trebuia să procedeze la reducerea acestuia la un nivel minim.

Referitor la nedepășirea plafonului maxim stabilit pentru onorariul executorului judecătoresc, contestatoarea arată că activitatea executorului judecătoresc M. D. in cadrul dosarului de executare nr. 274/2012 a constat doar in îndeplinirea procedurii prealabile începerii executării silite propriu-zise, respectiv in întocmirea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, solicitarea către Judecătoria Cluj-Napoca a încuviințării executării silite si trimiterea somației către subscrisa. Executorul judecătoresc nu a efectuat, nu a întocmit si nici măcar nu a dispus efectuarea vreunui act de executare silita propriu-zisa (poprire, urmărire silita a bunurilor mobile si imobile ale subscrisei). Mai mult, debitul fiind achitat, executorul judecătoresc va trebui sa închidă dosarul de executare silita (de încetarea executării silite nefiind vorba din moment ce executarea silita propriu-zisa nu a început).

Deși onorariul executorului judecătoresc nu a depășit plafonul maxim legal, nu se impunea, in prezenta cauza, ca pentru minima activitate depusa de executorul judecătoresc, acesta să perceapă un onorariu maxim, mai ales având in vedere și prevederile Legii nr. 188/2000, privind executorii judecătorești, la art. 39 alin. 4 prevede următoarele: Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, cu excepția cazului în care creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a executat-o de bunăvoie. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat să își îndeplinească obligația, a executat-o de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.

Codul de procedura civila, de asemenea, la art. 387 alin. 1 si 2 prevede următoarele:

  1. In afara de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație care va cuprinde următoarele _.

  2. Daca in termenul arătat in somație debitorul nu-si executa de bunăvoie obligația, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silita.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite în situația de fata, se impune luarea măsurii de suspendare a executării silite ca o măsura de protecție fata de aceasta, in vederea evitării creării unui prejudiciu, prin indisponibilizarea sumele de bani (atât prezente cat si viitoare) din conturile contestatoarei, care ar aduce-o in situația de a nu-și putea onora obligațiile.

Menționează contestatoarei ca prin încheierea civila nr. 6243/CC/2012 pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ a fost admisa cererea de suspendare provizorie a executării silite in dosarul execuțional nr. 274/2012 al BEJ M. D., pana la judecarea cererii de suspendare a executării silite.

Intimații nu au formulat întâmpinare la recursul contestatoarei.

Analizând sentința prin prisma motivelor invocate, a actelor aflate la dosar și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod pr.civ, tribunalul constată că recursul contestatoarei este parțial întemeiat, în limitele și pntru considerentele ce urmează:

În ce privește onorariul avocațial perceput in procedura executării silite, judecătoria a apreciat că acesta nu este nepotrivit de mare față de multitudinea actelor întocmite de avocat, enumerate de instanță.

În opinia tribunalului, contrară celei exprimată de instanța de fond, onorariul avocațial de 5000 lei este nepotrivit de mare, chiar dacă am reține că toate activitățile enumerate de prima instanță au fost prestate de avocatul care a perceput onorariul avocațial, cu toate că împuternicirea avocațială a fost dată pentru redactarea, înregistrarea și susținerea cererii de executare silită. Or, aceste activități nu justifică un onorariu de aproape e 10% din valoarea debitului, procent care poate fi socotit rezonabil pentru reprezentarea sau asistarea părții in faza de judecată, nu într-o etapă in care contribuția avocatului este minimă, activitatea de executare silită fiind prestată de executorul judecătoresc.

Dispozițiile art. 274 alin 3 Cod pr.civ. oferă instanței temeiul legal pentru reducerea onorariului avocațial, chiar și a celui perceput in faza executării silite, în cazul in care acesta nu este disproporționat raportat la valoarea pricinii sau la munca prestată de avocat.

În opinia tribunalului, suma de 1000 lei reprezintă un onorariul proporțional cu munca prestată de avocat in faza executării silite.

Împrejurarea că plata onorariului avocațial a fost dovedită de creditor, nu constituie un impediment la reducerea onorariului avocațial in condițiile art. 274 alin 3 Cod pr.civ, căci in mod evident, reglementând posibilitatea reducerii onorariului avocațial, legiuitorul a avut in vedere situația in care plata acestuia este probată, situația contrară impunând in mod evident respingerea cererii de plată a cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, soluția primei instanțe este nelegală, dată cu ignorarea disp. art. 39 alin 4 din Legea 188/2000, forma in vigoare la data întocmirii procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, text care stipulează astfel: "Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, cu excepția cazului în care creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a executat-o de bunăvoie. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat să își îndeplinească obligația, a executat-o de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia";.

Or, raportat la data primirii somației,_, plata făcută de către debitoarea contestatoare la data de_ a fost făcută in termenul de o zi calculat potrivit art. 101 alin 2 Cod pr.civ.

Astfel, erau incidente in cauză dispozițiile legale citate mai sus, potrivit cărora debitorul este ținut să suporte onorariul executorului numai proporțional cu activitatea prestată de acesta.

Or, activitatea prestată de executor până la momentul plății justifică un onorariu in limita minimă prevăzută în pct. 3 din Anexa la Ordinul 2550/2006, forma in vigoare la data întocmirii procesului verbal de cheltuieli, și anume, pentru obligațiile ce depășesc suma de 50.000 lei, 60 lei + 2% din ceea ce depășește 1000 lei. Raportat la valoarea debitului din cauză, onorariul minim este de 1199 lei.

Nu este admisibilă scăderea onorariului executorului sub minimul prevăzut le lege, întrucât stabilirea de către stat a unor onorarii minimale este justificată din rațiuni ce depășesc interesele părților din cauză, și anume interese de ordin fiscal ale statului.

Pentru considerentele arătate, apreciem că sunt incidente in cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 Cpd pr.civ., și in consecință, in temeiul disp. art. 312 alin 1,2, și 3 Cod pr.civ. va fi admis in parte recursul declarat de SC E. H. S. împotriva Sentinței civile nr. 21287/_ pronunțata in dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o modifica, in sensul ca va admite in parte contestația la executare si va reduce onorariul avocațial la suma de 1000 lei si onorariul executorului la suma de 1199 lei.

Cererea având ca obiect suspendarea executării silite urmează să fie respinsă, întrucât potrivit art. 403 alin 1 Cod pr.civ. o asemenea măsură are caracter provizoriu, producând efecte până la soluționarea contestației la executare, or prin decizia de față contestația la executarea a fost soluționată irevocabil.

Cererea recurentei pentru cheltuieli de judecată va fi respinsă, întrucât nu s- a făcut dovada acestora.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite in parte recursul declarat de SC E. H. S. împotriva Sentinței civile nr. 21287/_ pronunțată in dosar nr._ al Judecătoriei Cluj- Napoca, pe care o modifica in sensul ca, admite in parte contestația la executare si reduce onorariul avocațial la suma de 1000 lei si onorariul executorului la suma de 1199 lei.

Respinge cererea de suspendare a executării silite.

Respinge cererea de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecata. Decizia este irevocabila.

Pronunțată în ședința publică de la 04 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

V. G.

JUDECĂTOR,

C. -A. C.

JUDECĂTOR,

C. -V. B.

GREFIER,

A. P.

Red. CB/dact CB 2 ex./31 mai 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 375/2013. Contestaţie la executare