Decizia civilă nr. 3861/2013. Rectificare carte funciară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 3861/R/2013
Ședința publică din 04 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: M. -C. V.
C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții R. M. F., R.
R., C. M. F. și P. M. F., împotriva deciziei civile nr. 176/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâtul intimat S. ROMÂN, PRIN C. LOCAL AL M. C. -N., având ca obiect rectificare carte funciară.
Dosarul se află la primul termen de judecată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, doamna avocat R. M., cu împuternicire avocațială pentru redactarea și susținerea motivelor de recurs, precum și pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C., care
se află la f. 6 din dosar, lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezen- tantul pârâtului intimat.
Dosarul se află la primul termen de judecată. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții R. M. F., R. R., C. M. F. și P. M. F., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și a fost legal timbrat cu un timbru judiciar de 0,15 lei (f. 5 din dosar) și cu o taxă judiciară de timbru, în cuantum de 4 lei (f. 7 din dosar)
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin memoriul de recurs, reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ. (f. 5 din dosar).
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamanților recurenți în susținerea recursului care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în temeiul art. 299 C.pr.civ., art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 312 C.pr.civ., modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 23849/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii, pentru motivele arătate în memoriul de recurs.
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că hotărârea instanței de apel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., s-a dat cu aplicarea greșită a legii, având în vedere următoarele aspecte:
Din proprietatea antecesorului reclamanților recurenți - C. I., înscrisă în C.F. nr. 5961 C., nr. top. 14147/2, sub B 1, imobilul a trecut abuziv în proprietatea S. ui Român, în baza Sentinței penale nr.
416/1954 a T. ului Militar Teritorial Oradea, pronunțată în dosarul nr. 1765/1954 și a Deciziei nr. 2085/_ a T. ului Militar pentru Unități M.A.I., prin confiscare, iar prin Decizia nr. 684/_, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secția penală, în dosarul nr. 2448/1996 s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general al României împotriva Sentinței penale nr. 416/_ a T. ului Militar Teritorial Oradea și a Deciziei nr. 2085/_ a T. ului Militar pentru Unități M.A.I..
Prin Decizia nr. 684/1997a Curții Supreme de Justiție - Secția penală, inculpatul C. I. a fost achitat și a fost înlăturată pedeapsa complimentară a confiscării averii sale.
Urmare anulării hotărârii judecătorești de condamnare, pârâtul intimat deține fără titlu valabil imobilul din litigiu, iar prin încetarea efectelor titlului S. ui Român, se confirmă titlul antecesorului recla- manților recurenți.
Instanța de apel a considerat că "demersul judiciar al reclamanților se apropie de un abuz de drept procesual";, având în vedere că pentru imobilul în litigiu s-a emis o Dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 și a considerat că reclamanții au primit deja o reparație, însă reclamanții nu au comis un
"abuz de drept procesual";, având în vedere că deși au formulat cerere de restituire în natură a terenului din litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, procedura reclamanților nu s-a materializat, întrucât li s-a refuzat resti- tuirea imobilului, cu motivarea că terenul ar fi fost concesionat Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Economice și Manage- mentul Afacerilor.
Faptul că procedura de restituire în baza Legii nr. 10/2001 a eșuat, nu prezintă relevanță, câtă vreme reclamanții aveau deja un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, anterior adoptării Legii nr. 10/2001, urmare admiterii recursului în anu- lare promovat de Procurorul general al României, prin Decizia nr. 684/ 1997.
În concluzie, reprezentanta reclamanților recurenți, solicită admite- rea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A ,
Prin Sentința civilă nr. 23849/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.
a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții R. M. F., R. R., C. M. F. și P. M. F., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin C. Local Al M. C. -N. .
Pentru a pronunța această hotărare, nstanța de fond a reținut următoarele: În fapt, terenul în suprafață de 8083 mp - Arător și fânaț la Pietroasa - înscris în C.F. nr. 1. C. -N., nr. cadastral 10453, nr. top. 14147/2/2 - teren provenit din C.F. nr. 5961, înscris în favoarea S. ui Român și concesionat Universității Babeș-Bolyai a aparținut anterior antecesorului reclamanților, C.
I., fiind confiscat în baza sentinței penale nr. 416/1954 a T. ului Militar Teritorial Oradea pronunțată în dosar nr. 408/1954.
Prin Decizia nr. 684/19 martie 1997 a Curții Supreme de Justiție pronunțată în dosar nr. 2448/1996, ca urmare a admiterii recursului în anulare,
C. I. a fost achitat și înlăturată pedeapsa complementară a confiscării averii acestuia.
Cu toate acestea, cererea reclamanților, în calitate de moștenitori ai lui C.
I., de restituire în natură a terenului în suprafață de 8083 mp - Arător și fânaț
la Pietroasa a fost respinsă la data de_ și s-a propus acordarea de despăgubiri.
Această din urmă dispoziție a fost contestată de către reclamanți, însă prin Sentința civilă nr. 159/_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ s-a respins irevocabil cererea de anularea a Dispoziției nr. 3279/_ .
În drept, instanța a reținut că, în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 7/1996, astfel cum se aflau în vigoare anterior aplicării Codului civil din anul 2011, raportat la prevederile art. 80 Legea nr. 71/2011.
Astfel, potrivit art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 7/1996, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia, prin rectificare înțelegându-se radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
În temeiul art. 34 pct. 1 și 3 din Legea nr. 7/1996 (preluate în art. 908 alin.
1 pct. 1 și 3 Noul Cod Civil) orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă s-a constat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.
Prin prisma acestor prevederi legale și a stării de fapt mai sus expuse, instanța a apreciat acțiunea reclamanților ca fiind neîntemeiată, întrucât în speță, înscrierea în terenului în suprafață de 8083 mp - Arător și fânaț la Pietroasa -C.F. nr. 1. C. -N. în favoarea S. ui Român și concesionat Universității Babeș-Bolyai este una valabilă, fiind întrunite condițiile de existență a dreptului de proprietate a S. ui Român.
Astfel, dreptul de proprietate a S. ui Român a fost consfințit prin dispozițiile legale ale art. 10 alin 2 Legea nr. 10/2001, așa cum s-a reținut în considerentele Sentinței civile nr. 159/_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, nefiind posibilă restituirea în natură a terenului în speță, însă cu recunoașterea reclamanților a dreptului la despăgubiri conform Dispoziției nr. 3279/2009 emisă de Primarul Mun. C. -N. .
În raport de cele expuse, instanța reținând neîndeplinirea condițiilor necesare pentru rectificarea înscrierilor din C.F. nr. 1. C. -N. și totodată a faptului că demersul judiciar al reclamanților se apropie de un abuz de drept procesual, față de stabilirea în mod irevocabil a drepturilor acestora, instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 176/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._,
a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții R. R.
, R. M. F., C. M. F., P. M. F. împotriva Sentinței civile nr. 23849/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., care a fost menținută în totul.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut următoarele:
Prin demersul judiciar promovat, reclamanții tind să obțină reînscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesorului lor, C. I., pe considerentul că acesta a fost achitat pentru faptele penale pentru care fusese inițial condamnat prin Sentința penală nr.416/1954 a T. ului Militar Teritorial Oradea, menținută prin Decizia nr.2085/1954 a T. ului Militar pentru Unități M.A.I., hotărare prin care s-a dispus și confiscarea averii,ca pedeapsă complementară.
Este vorba despre imobilul teren în suprafață de 8083 mp. arător fanaț la Pietroasa, înscris în CF nr.1. C., nr. cad.10453, nr. top.14147/2/2 provenit din CF nr.5961 C., actualmente înscris în favoarea S. ui R. și concesionat Universității Babeș-Bolyai.
T. ul a reținut că acțiunea în rectificare este, așa cum rezultă din dispozițiile art. 35 din Legea nr.7/1996, acțiunea prin care persoana interesată tinde la radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni necesare punerii în concordanță a cuprinsului cărții funciare cu situația juridică a imobilului.
Ca atare, solicitarea apelanților se impune a fi analizată din această perspectivă, respectiv în ce măsură, cuprinsul cărții funciare corespunde cu situația juridică a imobilului ,tribunalul a apreciat, în acord cu prima instanță că, în prezent, această concordanță există.
Astfel, s-a reținut că reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului C.
I. ,prevalandu-se de sentințele penale menționate precum și de Decizia nr.684/1997 a Curții Supreme de Justiție prin care, admițandu-se recursul în anulare, s-a pronunțat achitarea antecesorului lor C. I., au urmat procedura specială instituită de prevederile Legii nr.10/2001,revendicand imobilul în litigiu.
Prin dispoziția nr. 3279/2009 a Primarului M. C. -N., menținută prin Sentința civilă nr. 159/2011 a T. ului C., s-a propus acordarea în favoarea apelanților, de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv-Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul arător fânaț la Pietroasa, înscris inițial în C.F. nr. 5961 C. nr. top. 14147/2/2 .
Această dispoziție fiind contestată, a fost supusă controlului judecătoresc formand obiectul dosarului civil nr._ al T. ului C. .
Așa cum reiese din cuprinsul Sentinței civile nr. 159/2011 a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._, s-a reținut în mod irevocabil, că apelanții, ca moștenitori ai fostului proprietar tabular C. I., au calitate de persoane îndreptățite la obținerea de măsuri reparatorii conform prevederilor Legii 10/2001, și că imobilul revendicat, anterior descris, face obiectul reglementării acestei legi speciale de reparație.
Potrivit aceleiași hotărâri judecătorești s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că imobilul nu poate fi restituit în natură, fiind incidente prevederile art.10 al.2 din Legea nr.10/2001, apelanții fiind însă îndreptățiți la despăgubiri pentru imobilul preluat de stat, potrivit procedurii speciale instituite de Titlul VII din Legea nr.247/2005. Cu alte cuvinte, această hotărâre a confirmat existența dreptului de proprietate pe care statul îl exercită actualmente asupra acestui imobil, concomitent cu statuarea asupra drepturilor, mai precis a naturii acestora, pe care reclamanții le mai pot pretinde asupra imobilului în cauză.
În acest context instanța a constatat, contrar susținerilor apelanților, că în prezent, S. R. exercită în mod legitim dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, imobil asupra căruia are înscris dreptul de proprietate, astfel încat nu există nicio neconcordanță între situația de carte funciară și situația juridică a acestuia. Ori, așa cum s-a arătat anterior, numai o astfel de neconcordanță ar justifica admiterea acțiunii în rectificare, conform dispozițiilor art.33,art.34 și art.35 din Legea nr.7/1996.
În ce privește criticile apelanților referitoare la greșita interpretare și aplicare de către prima instanță, a prevederilor art.10 al.2 din Legea nr.10/2001 acestea nu au putut fi reținute, deoarece incidența acestor dispoziții legale asupra situației juridice a imobilului a fost tranșată prin Sentința civilă nr.159/2011 a T. ului C., astfel încat nu poate fi pusă în discuție pe calea prezentului demers.
De asemenea, sunt lipsite de relevanță în cauză și chestiunile legate de momentul emiterii autorizațiilor de construire invocate, deoarece, pe de o parte, acestea au fost analizate la pronunțarea Sentinței civile nr.159/2011 a T. ului
C., iar pe de altă parte, întrucat exced obiectului cererii de chemare în judecată cu care reclamanții au investit instanța. Aceeași este și situația în ce privește
susținerile referitoare la pretinsa îmbogățire fără justă cauză a intimatului, care, la randul lor, exced obiectului prezentei cauze.
Împrejurarea relevată de apelanți, că nu li s-a răspuns cererii de restituire înregistrată sub nr. 2797/1998 la Primăria Cluj-Napoca, nu constituie o critică la adresa sentinței contestate, și prin urmare, nu a fost analizată ca atare, apelanții având posibilitatea de a recurge la procedurile legale în vederea soluționării respectivei solicitări.
În ce privește referirea primei instanțe la faptul că "demersul judiciar al reclamanților se apropie de un abuz de drept procesual";, tribunalul nu a considerat-o ca fiind nerezonabilă. Aceasta întrucât, apelanții tind practic, prin intermediul acestei acțiuni, să obțină o dublă despăgubire pentru preluarea imobilului de către stat, în condițiile în care au primit deja o reparație, constând în recunoașterea dreptului de a obține despăgubiri, conform sentinței civile nr.159/2011 a T. ului C. .
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții,
solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr.23849 din 4 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ și pe cale de consecință admiterea acțiunii.
În motivarea recursului reclamanții au invocat următoarele aspecte:
Critică hotărârea instanței de apel prin prisma motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.-hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii-motivat de următoarele argumente juridice:
Reclamanții au prezentat pe larg situația de fapt a imobilului care a constituit proprietatea antecesorului lor, redarea acesteia nefiind necesară întrucât rezultă din cele statuate de către instanțele de fond.
Rezumând, imobilul aparținând antecesorului lor, a trecut în proprietatea statului prin confiscare în baza unei sentințe penale, care a fost anulată prin exercitarea recursului în anulare, pedeapsa confiscării fiind înlăturată. Prin desființarea hotărârii de confiscare a imobilului, se confirmă titlul antecesorului reclamanților.
Consecința desființării titlului S. ui Român și repunerii în toate drepturile anterioare condamnării este aceea că reclamanții sunt beneficiarii unei "valori patrimoniale" relevante sub aspectul aplicării art.1 din Protocolul adițional nr.1, această recunoaștere fiind determinată asupra recunoașterii, cu efect retroactiv a dreptului de proprietate în patrimoniul antecesorului lor C. loan.
Recunoașterea dreptului de proprietate într-o modalitate indirectă și cu efect retroactiv doar în considerentele hotărârii pronunțate și nu în dispozitiv - nu prezintă relevanță și nu poate duce la concluzia că reclamanții nu ar avea "un bun" în sensul Convenției, deoarece prin această recunoaștere sunt beneficiarii unei "valori patrimoniale"(noțiune autonomă în sens convențional, ce atrage aplicabilitatea art.1 al.Primului Protocol).
După pronunțarea hotărârii de achitare și de înlăturare a pedepsei complementare a confiscării averii, respectiv după 1997, reclamanții moștenitori ai defunctului C. loan aveau cel puțin speranța legitimă de redobândire a bunului în materialitatea sa, urmare desființării titlului S. ui Român.
Ambele instanțe au făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art.908 al.1 și 3 NCC atunci când au respins cererea introductivă de instanță, respectiv faptul că, reclamanții nu ar avea calea deschisă la prezenta acțiune de rectificare de carte funciară, întrucât prin sentința civilă nr. 159/2011, pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția civilă - în dosarul nr._ li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu Titlul VII din Legea nr.247/2005, iar prin acest demers ar încerca obținerea unei duble reparații.
Admiterea unei cereri în rectificarea unei întabulări în temeiul art.908 al.1 și 3 NCC este posibilă dacă actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii sau concomitente încheierii, ori, după caz emiterii lui și dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.
Având în vedere că, în speța dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art.907 și art.908 al.1 și 3 NCC, că titlul în temeiul căruia S. Român - prin C. local al municipiului C. -N. - și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu a fost desființat prin Decizia nr.684/1997 a înaltei Curți de
C. și Justiție - Secția penală-consideră că acțiunea lor este admisibilă.
Împrejurarea că ulterior legiuitorul a dorit să repare greșelile săvârșite de autoritățile române în perioada regimului socialist prin adoptarea Legii nr. 10/2001 și că au fost incluse și situațiile de confiscare a averii ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiunii de natură politică, prevăzute de legea penală, art.2 lit.b din lege nu prezintă relevanță în speța de față, câtă vreme la data apariției acestei legi, prin efectele Deciziei nr.684 din 1997 reclamanții beneficiau deja de" un bun" sau cel puțin de o "speranță legitimă".
Într-o analiză a situațiilor pe care înalta Curte de C. și Justiție le-a avut în vedere în dezbaterea concordanței dintre domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 și Convenției Europene a Drepturilor Omului, că sunt supuse legii speciale sub incidența art.2 litb situațiile de confiscare a bunurilor ca măsuri complimentare pentru infracțiuni de natură politică ori de câte ori nu există o hotărâre judecătorească de achitare și înlăturare a măsurii confiscării, situație în care trebuie analizate condițiile cerute de art.2.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,în celelalte situații, când o asemenea hotărâre există fostul proprietar are deja "un bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 și poate folosi orice cale pentru redobândirea posesiei bunului.
De regulă, Legea nr. 10/2001, ca lege specială, se aplică tuturor situațiilor în care se contestă o preluare abuzivă în perioada_ -_ .
Aplicarea prioritară a acestei legi în baza principiului "specialia generalibus derrogant" nu exclude însă posibilitatea de a recurge la acțiunea în rectificare, pentru că, așa cum s-a statuat, în mod obligatori prin Decizia ÎCCJ nr.33/2008, în caz de concurs între Legea nr.10/2001 și aplicarea dreptului comun, ce are izvorul în Codul civil, instanța este datoare să verifice dacă, în situația particulară supusă analizei, aplicarea Legii nr.10/2001 nu vine în conflict cu dispozițiile art.1 al.1 din Primul Protocol adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, situație care impune, conform art.20 al.2 din Constituția României, prioritatea normei din Convenție.
În spețe similare, cauza Czarun și Grofcrsik vs.România, Reinchardt vs România, Curtea Europeană a afirmat că recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului, într-o modalitate indirectă și cu efect retroactiv doar prin considerentele hotărârii de achitare și nu în dispozitiv - nu prezintă relevanță și nu poate conduce la concluzia că aceștia nu ar avea "un bun" în sensul Convenției, deoarece prin această recunoaștere reclamantul este beneficiarul unei" valori patrimoniale"( noțiune autonomă, în sensul convențional) ce atrage aplicabilitatea art.1 al Primului Protocol.
Chiar dacă reclamanții au formulat cerere de restituire în natură a terenului din litigiu, în temeiul Legii nr.10/2001, procedura nu s-a materializat, întrucât li s-a refuzat restituirea cu motivarea că terenul ar fi fost concesionat Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Economice și Managemetul Afacerilor.
Faptul că, procedura de restituire în baza Legii nr.10/2001 a eșuat, nu prezintă relevanță cât vreme aveau deja "un bun" în sensul art.1 din Procolul nr.1
la Convenție, anterior adoptării Legii nr.10/2001 urmare admiterii recursului în anulare promovat de Procurorul general al României prin Decizia nr.684 din 1997.
Reținerile celor două instanțe că prin soluționarea cererii în baza Legii nr.10/2001 și promovarea prezentei acțiuni ar încerca o dublă reparație, în natură și despăgubiri, nu poate fi primită în condițiile în care reclamanții nu au beneficiat de despăgubiri în conformitate cu Titlul VII din Legea nr.247/2005, mai mult, prin adoptarea Legii nr.165/2013 principiul consacrat este acela al prevalentei restituirii în natură și doar în subsidiar de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea constată că motivele vizând privarea reclamanților de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, incidența în cauză a deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție și cele referitoare la jurisprudența C.E.D.O, sunt invocate pentru prima dată în recurs, nici în fața primei instanțe, prin acțiunea introductivă și nici în apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe aceste motive nu au fost invocate.
Or, potrivit art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății iar conform art. 316 coroborat cu art.
294 alin. 1 Cod proc.civ., în căile de atac nu se pot face cereri noi față de cele formulate în cadrul cererii de chemare în judecată.
Trecând peste această împrejurare a invocării acestor argumente pentru prima dată direct în recurs, curtea reține că acestea nu sunt fondate în susținerea demersului judiciar promovat de reclamanți, întrucât:
Potrivit practicii constante a C.E.D.O., pentru a se constata incidența art.
1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, în materia privării unei persoane de un bun este necesar ca acea persoană să dețină o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască dreptul asupra acelui bun.
Or, reclamanții nu numai că nu dețin o astfel de hotărâre, decizia penală nr. 684/_ a CSJ prin care s-a înlăturat pedeapsa confiscării averii dispus față de antecesorul lor nefiind o hotărârea judecătorească prin care să li se recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. cad. 10453, ci, dimpotrivă, prin parcurgerea procedurii speciale reglementate de Legea nr.10/2001, reclamanților li s-a recunoscut prin dispoziția nr. 3279/_ a Primarului mun. C. -N. dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul ce face obiectul prezentului litigiu. Această dispoziție a fost supusă controlului de legalitate, prin sentința civilă nr. 159/2011 a T. ului C., irevocabilă, menținându-se cele statuate prin ea.
Prin urmare, reclamanții nu pot invoca privarea lor de un bun din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O.
În ce privește incidența deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție, nici aceasta nu este aplicabilă, întrucât în cadrul recursului în interesul legii soluționat prin aceasta instanța supremă a făcut statuări aplicabile în cadrul acțiunilor în revendicare întemeiate dreptul comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, or, prezentul litigiu astfel cum a fost demarat în fața primei instanțe, atât din perspectiva temeiurilor de drept invocate cât și a stării de fapt expuse, are ca obiect rectificarea înscrierii în CF.
În ce privește afirmația recurenților potrivit căreia nu au beneficiat de despăgubiri în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât actualul demers judiciar nu poate fi considerat ca tinzând spre obținerea unei duble reparații, nici aceasta nu este fondată. Reclamanții sunt beneficiarii
dispoziției nr. 3279/_ a Primarului mun. C. -N., prin care li se conferă dreptul de a beneficia de despăgubiri în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Împrejurarea că nu au pus în executare această dispoziție în conformitate cu prevederile legale aplicabile în materie, ține de dreptul lor de opțiune, însă, deținând această dispoziție în baza căreia li se conferă dreptul de a beneficia de o categorie de măsuri reparatorii, nu pot solicita, pentru unul și același bun acordarea și a altei categorii de măsuri reparatorii.
Prin urmare, cele reținute de instanțele de fond în sensul că prin prezentul demers reclamanții tind să obțină o dublă reparație, sunt corecte.
Procedând la legalitatea deciziei pronunțate în apel, curtea constată că în mod corect a interpretat și aplicat în speță tribunalul dispozițiile art. 33, 34,
35 din Legea nr. 7/1996, raportat la împrejurarea că există o hotărâre judecătorească irevocabilă în sensul că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură reclamanților, S. Român exercită în mod legitim dreptul de proprietate asupra imobilului, este înscris ca titular al dreptului de proprietate, neexistând prin urmare nicio neconcordanță între situația de cartea funciară și situația juridică și faptică a imobilului, care să impună o rectificare în sensul solicitat de reclamanți.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții R. M. F., R.
, C. M. F. și P. M. F., împotriva deciziei civile nr. 176/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
I. D. C.
M. C. V.
C.
M. CONȚ
-A. M.
GREFIER
Red. MCV. dact. GC 2 ex/_
Jud. apel. M. Oncică S., D. I.Tașcă
| ← Decizia civilă nr. 3317/2013. Rectificare carte funciară | Decizia civilă nr. 292/2013. Rectificare carte funciară → |
|---|
