Decizia civilă nr. 3866/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 3866/R/2013

Ședința publică din 04 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: M. -C. V.

C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții F. J. J., F. E.

S. (moștenitori ai pârâtului F. A. - decedat) și F. G., împotriva deciziei civile nr. 328/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr. _

, privind și pe reclamanta intimată D. G. C., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul pârâților recurenți, domnul avocat D. C., cu împuternicire avocațială pentru studierea dosarului, pentru redactarea și pentru susținerea recursului, precum și pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C., care se află la f. 12 din dosar, și reclamanta intimată D. G.

C. personal, asistată de doamna avocat S. E., cu împuternicire avocațială pentru redactarea întâmpinării, pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C., care se află la f. 86 din dosar, lipsă fiind pârâții recurenți personal.

Dosarul se află la primul termen de judecată. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâții F. J. J., F. E. S. și F. G. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării sale, fiind timbrat doar cu o taxă judiciară de timbru, în cuantum de 287,15 lei (f. 2 din dosar).

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată următoarele:

La data de_, a fost înregistrat la dosar un set de înscrisuri, care a fost expediat prin poștă de către pârâtul recurent F. G. (f. 38 - 76 din dosar).

În primul înscris din setul de înscrisuri anterior menționat, se arată de către pârâtul recurent F. G. că documentele pe care le-a depus la dosar, pentru prezentul termen de judecată, dovedesc următoarele:

Anexa A: Dovedește data când a fost la C., la Alex: 25 noiembrie 2008. Anexa B: Dovedește că Alex avea datorii neplătite cel puțin din 28 august.

Anexa C: Dovedește că a scos bani din bancă corespunzător cu suma datorată de Alex.

Anexa D: Dovedește că el a plătit, deoarece a putut face pozele arătate.

Anexa E: Dovedește că el a plătit analizele fratelui său.

Anexa F: Reprezintă un email de la avocat Gorcea, susținând fals că îl reprezintă pe Alex.

Anexa G: Dovedește că Alex a avut două certificate de deces, pentru a putea fi dat în judecată după ce a decedat.

Anexa H: Reprezintă dovezi că pozele au fost făcute la datele indicate.

La data de_ a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost formulată și expediată prin fax de către reclamanta intimată, prin intermediul doamnei avocat S. E., prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii în integralitate a Deciziei civile nr. 328/A/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ și obligarea recurenților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea recursului.

Tot prin fax, anexată la întâmpinare, a fost expediată și o xerocopie de pe împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că doamna avocat S. E.

, a fost împuternicită de către reclamanta intimată D. G. C. pentru redactarea întâmpinării, pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C. .

La data de_ au fost înregistrate la dosar 3 exemplare originale din întâmpinarea anterior arătată și exemplarul original al împuternicirii avocațiale menționate anterior, care au fost expediate prin poștă de către Cabinet individual de avocatură S. E. .

Reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar chitanța care atestă plata diferenței de taxă judiciară de timbru pentru recurs, în cuantum de 4.786 lei și timbre judiciare, în valoare de 10 lei.

Curtea constată că recursul este legal timbrat.

Curtea prezintă spre vedere reprezentantului pârâților recurenți minuta hotărârii pronunțate de către Tribunalul Cluj în dosarul civil nr._, pentru a putea astfel să constate personal că aceasta conține mențiunea "pronunțată în ședință publică";.

Reprezentantul pârâților recurenți arată că atunci când a redactat recursul nu avea la îndemână dosarul, ci a văzut doar soluția care a fost scrisă pe site -ul Curții de Apel C. .

Curtea aduce la cunoștința reprezentantului pârâților recurenți împrejurarea că pe site este trecută doar soluția pe scurt, nu întreaga minută.

Reprezentantul pârâților recurenți arată că nu mai susține motivul de recurs nr. 3, privind omisiunea mențiunii din minută potrivit căreia hotărârea a fost pronunțată în ședință publică.

Reprezentantul pârâților recurenți solicită să i se comunice un exemplar din întâmpinarea formulată de reclamanta intimată și să se lase cauza la a doua strigare, pentru a lectura această întâmpinare.

Curtea comunică reprezentantului pârâților recurenți două exemplare din întâmpinarea reclamantei intimate și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da acestuia posibilitatea de a lectura această întâmpinare.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâților recurenți, domnul avocat D. C. și reclamanta intimată D. G. C. pesonal, asistată de doamna avocat S.

1. , lipsă fiind pârâții recurenți personal.

   La întrebarea instanței, adresată reprezentantului pârâților recurenți, referitoare la împrejurarea dacă în urma lecturării întâmpinării, are de formulat cereri prealabile sau excepții de invocat, acesta arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

   De asemenea, și reprezentanta reclamantei intimate arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

   Curtea, din oficiu, invocă și pune în discuția reprezentanților părților inadmisibilitatea acelor motive de recurs de netemeinicie, care se referă la reanalizarea probatoriului de către instanța de recurs, având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ. au fost abrogate.

   Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar și, totodată, pune în vedere acestora să se refere și la excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care se referă la reanalizarea probatoriului, invocată, din oficiu, de către instanță.

   Reprezen tan tul p âr âț ilo r recurenț i solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de către reclamanta D. G. C., în contra sentinței civile nr. 25341/2012, dată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., cu consecința menținerii în întregime a acestei sentințe, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel și în recurs, constând în onorariu de avocat în fiecare stadiu procesual și taxele judiciare de timbru aferente recursului.

   De asemenea, solicită respingerea excepției inadmisibilității acelor motive de recurs care se referă la reanalizarea probatoriului, invocată din oficiu de către Curte, pentru că, prin recurs, nu a invocat motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

   Reprezentantul pârâților recurenți arată că susține motivele de recurs așa cum au fost formulate în scris, cu excepția motivului de recurs nr. 3, pe care, față de actele dosarului, nu se mai impune a-l susține.

   Arată că în prezenta cauză sunt două probleme de drept, și anume:

   1. împrocesuarea mandatarului C. C.;

   2. în ce măsură un act poate fi anulat fără deducerea și atragerea în judecată a acelei procuri.

Reprezentantul pârâților recurenți arată că primează motivele care vizează casarea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. 4 C.pr.civ. Arată că primul motiv de recurs este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C.pr.civ. și se referă la omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra excepției lipsei de obiect a cererii precizate de prestație tabulară, care a fost invocată prin notele de ședință pe care le-a depus la dosar în data de_ .

Arată că petitul principal al cererii era prestația tabulară, iar petitul secundar constatarea nulității actului de donație, aspecte ce ar conduce la concluzia că instanța nu se putea pronunța asupra petitului de prestație tabulară, având în vedere inexistența stării de coproprietate asupra imobilului litigios. Cu privire la al doilea motiv de recurs, arată că instanța de apel, în urma admiterii apelului, schimbă în întregime sentința primei instanțe, însă fără a se pronunța în nici un fel asupra excepției lipsei de obiect a acțiunii inițiale aflate în rejudecare.

De asemenea, reprezentantul pârâților recurenți arată că nu mai susține motivul de recurs nr. 3, iar cu privire la motivul de recurs nr. 4, arată că instanța de apel nu a examinat toate textele legale pe care le-a invocat, deși era obligată să analizeze deopotrivă temeiurile legale invocate de fiecare parte și, totodată, arată că potrivit garanțiilor conținute de art. 6 din CEDO, judecătorul este obligat să concretizeze, în exprimarea sa, toate argumentele decizorii și răspunsul său la argumentele principale ale pârâților. Cu privire la motivul de recurs nr. 5, arată că instanța de apel a schimbat cauza juridică și a soluționat cauza pe alte

temeiuri legale, decât pe cele invocate de reclamantă, iar această schimbare, practic, a determinat o nejudecare a fondului cauzei și, totodată, arată că la instanța de fond, s-au pus în vedere părții adverse prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, iar instanța reține aceste temeiuri, care nu s-au indicat în cererea de chemare în judecată, însă este adevărat că s-au invocat prevederile din Codul civil.

Cu privire la solicitarea în subsidiar, privind modificarea deciziei din apel, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., reprezentantul pârâților recurenți arată că ar fi de enumerat trei subpuncte, respectiv:

1. dacă într-adevăr este vorba de o acțiune în prestație tabulară;

2. aplicarea greșită a legii, referitor la prețul imobilului arătat în antecontractul de vânzare cumpărare;

1) pârâții recurenți F. J. J., F. E. S., alături de unchiul lor, pârâtul recurent F. G., sunt moștenitori după defunctul F. A., având în vedere că s-a invocat art. 2 din Decretul nr. 167/1998, în vigoare la data promovării acțiunii.

Reprezentantul pârâților recurenți, arată că instanța de apel, din perspectivă legală, ca instanță de control, trebuia să verifice dacă acel antecontract de vânzare-cumpărare îndeplinește sau nu condițiile cumulative pentru exercitarea acțiunii în executare silită și, de asemenea, trebuia să verifice starea de coproprietate asupra imobilului litigios, la acel moment și nu să se ajungă a se dispune pe o cotă de ½ din imobil, când acesta aparținea în cotă de 1/1 altei persoane.

De asemenea, arată că instanța de apel trebuia să verifice dacă prețul s-a achitat sau nu, având în vedere că prestațiile sunt stabilite succesiv și se execută simultan. Mai arată că nu înțelege de ce acel antecontract de vânzare-cumpărare nu s-a perfectat în formă autentică, având în vedere că prof. Aurelian Ionașcu, în lucrarea sa, a arătat ce se întâmplă cu contractele care nu sunt perfectate în formă autentică. Apreciază că petitul de prestație tabulară nu putea fi admis în nici un fel.

De asemenea, reprezentantul pârâților recurenți arată că din perspectivă legală, pe fond, instanța de apel nu verifică în nici un fel nulitatea acelui contract de vânzare-cumpărare, având în vedere că notarea lui în C.F. nu are un efect prohibitiv, astfel încât, orice discuție la acel moment era inutilă. Totodată, arată că era necesară împrocesuarea mandatarului, în condițiile în care actul a fost făcut prin procură și nu înțelege cum instanța de apel a anulat direct contractul, fără să anuleze procura. Mai arată că potrivit prevederilor art. 47 și art. 136 C.pr.civ., în speță, era un caz de coparticipare procesuală obligatorie.

Reprezentantul pârâților recurenți arată că solicită cheltuieli de judecată doar în varianta admiterii recursului și modificării deciziei recurate, pentru că în varianta casării deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, va solicita cheltuielile de judecată în fața instanței de apel.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită admiterea excepției inadmisi- bilității acelor motive de recurs care se referă la reanalizarea probatoriului, invocată, din oficiu, de către Curte, iar pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii în integralitate a Deciziei civile nr. 328/A/ 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ și obligarea recurenților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea recursului, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.

Reprezentanta reclamantei intimate arată că a lecturat recursul redactat de avocatul pârâților recurenți și apreciază că acesta are conținutul unei dizertații și, totodată, arată că în cuprinsul recursului a constatat existența unor expresii caustice la adresa instanței de apel. De asemenea, arată că nu a existat

încălcarea dreptului la apărare, deoarece pârâții au fost asistați sau reprezentați de avocat. Mai arată că pârâtul recurent F. G. chiar scrie email- uri instanțelor de judecată și face referire la înscrisurile care se află la f. 38 - 40 din dosarul instanței de recurs. De asemenea, arată că această practică nu a mai întâlnit-o în cursul carierei sale. Cu privire la motivul de recurs nr. 3, arată că avocatul nu are mandat să renunțe la acest motiv de recurs, ci doar părțile personal puteau să renunțe la acest motiv de recurs, astfel încât, susține în continuare apărările din întâmpinare vizavi de motivul de recurs nr. 3.

Totodată, reprezentanta reclamantei intimate arată că dacă hotărârea instanței de apel ar fi fost o decizie subiectivă și nemotivată, avocatul nu ar fi știut filele la care se află acele probe despre care a făcut vorbire în recurs i care au fost indicate în motivarea deciziei din apel. Cu privire la motivul de recurs nr. 5, arată că instanța de apel în mod corect a observat că acel contract de donație este nul. Mai arată că la f. 30 din dosarul instanței de fond există tot o corespondență de a pârâtului recurent F. G., care trimite instanței un email în care arată că nepoata sa, F. E. S., este debilă mental, iar în alte țări debilii mentali nu pot fi chemați în judecată, apoi încheie un contract de donație cu nepoții săi. Cu privire la motivul de recurs nr. 6, arată că reclamanta nu a chemat mandatara în judecată, deoarece nu are nici o treabă cu aceasta, pentru că nu a văzut nici un act nedeclarat din care să rezulte că nepoții sunt debili mentali, acest aspect rezultă doar din emailul trimis de unchiul lor F. G. .

De asemenea, reprezentanta reclamantei intimate arată că recursul este foarte voluminos, iar în acesta a văzut tot felul de afirmații cinice. Mai arată că, în speță, este vorba de un contract de vânzare-cumpărare care a fost încheiat la un Cabinet de avocatură din C. -N., iar pârâții F. nu au contestat semnă-tura de pe acest contract și nici conținutul acestuia, singura critică pertinentă, formulată de pârâții F., cu privire la acest contract de vânzare-cumpărare fiind existența unui preț fictiv, însă în lege se spune că prețul trebuie să fie real și serios. De asemenea, arată că vânzătorul F. A. a primit suma de 59.000 Euro, astfel încât, moștenitorii acestuia, pârâții recurenți F. nu mai pot veni să spună că nu s-a găsit în casa lui acea sumă de bani, pentru că nici ea nu ar ține în casă o asemenea sumă de bani.

De asemenea, reprezentanta reclamantei intimate arată că se mai spune de către pârâții recurenți că s-a introdus acțiunea pendinte împotriva unui decedat, însă acțiunea a fost înregistrată la data de_, iar F. A. a decedat în data de_ .

În repl ic ă, reprezen tan tul p âr âț ilor recur enț i,

cu privire la ultimul motiv de

recurs, referitor la data înregistrării acțiunii, arată că acel aspect se poate constata, pentru că a făcut dovada când părțile s-au întâlnit și, totodată, face trimitere la răspunsul la interogatoriul administrat în cauză. De asemenea, arată că primul motiv de recurs se referă la lipsa de apărare. Mai arată că a spus că nu mai susține motivul de recurs nr. 3 și nu a spus că renunță la acest motiv de recurs, așa cum a susținut reprezentanta reclamantei intimate.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită instanței să-i acorde cuvântul în replică.

Curtea aduce la cunoștința reprezentantei reclamantei intimate că nu mai permite a se discuta în contradictoriu, pentru că se depășește cadrul procesual.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1620/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ , s-a admis acțiunea formulată de reclamanta D. G. C.

, în contradictoriu cu pârâtul F. A. și, în consecință, pârâtul a fost obligat să încheie cu reclamanta Contract de vânzare cumpărare în formă autentică pentru cota de ½-a parte din imobilul situat în C. -N., str. B. ești nr. 1 ap. 1, înscris în CF nr. 8824 C. -N., nr. top 5168/1, în caz de refuz hotărârea urmând să țină loc de act apt de întabulare, la data rămânerii irevocabile.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că la data de_, între reclamantă și pârât, s-a încheiat un contract intitulat "contract de vânzare cumpărare";, având ca obiect cota de ½-a parte din imobilul situat în C. -N., str. B. ești nr. 1 ap. 1, pentru prețul de 59.500 Euro.

Constatându-se că acest contract îndeplinește condițiile generale de validitate a convențiilor, prevăzute de art. 948 și urm. C.civ., acțiunea a fost admisă în temeiul art. 1073, art. 1077 C.civ., art. 2 și art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, numiții F. J.

J., F. E. S., în calitate de moștenitori ai lui F. A., decedat la data de_, și F. G., în calitate de coproprietar al celeilalte cote de ½ din imobil, solicitând admiterea apelului, desființarea în totalitate a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca, iar în baza art. 4042alin. 1 C.pr.civ., să se dispună restabilirea situației anterioare de CF, în sensul radierii din CF 8824 C., nr. top 5168/1, de sub B 13, a dreptului de proprietate al reclamantei D. G. C. asupra cotei de ½-a parte din imobil și reîntabularea defunctului F. A. asupra acestei cote.

În motivarea apelului s-a arătat, în esență, faptul că sentința este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, respectiv, în contradictoriu cu F. A., care a decedat la data de_ .

Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 689/A/_, pronunțată în dosar nr. _ , a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelantului F. G.

, cu consecința respingerii apelului declarat de F. G. ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; a admis apelul declarat de F. J. J.

, F. E. S. ; a desființat în întregime sentința apelată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca; a dispus restabilirea situației anterioare de CF în sensul solicitat de apelanți.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. sub nr. _ .

Prin sentința civilă nr. 25341/_, pronunțată în dosar nr._, al Judec ător ie i C. -N. , s-a luat act de renunțarea reclamantei la petitul din precizarea de acțiune privind instituirea sechestrului judiciar; s-a respins ca neîntemeiată excepția insuficientei timbrări a precizării de acțiune din data de _

; s-a admis excepția lipsei de obiect a acțiunii inițiale aflate în rejudecare; s-a respins ca neîntemeiată precizarea de acțiune înregistrată la data de_ .

Reclamanta a fost obligată la plata sumei de 9.168,4 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâților.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței sale, următoarele:

"La ultimul termen de judecată din_, reclamanta personal a declarat că renunță la judecarea capătului de cerere privind instituirea sechestrului judiciar, rațiune pentru care raportat la prev. art. 246 alin.1 C. proc. civ. și în

respectul principiului fundamental al disponibilității procesului civil, instanța va lua act de manifestarea de voință a părții în sensul celor de mai sus.

Excepția privitoare la timbrajul aferent precizării de acțiune, neconform, este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare, deoarece taxa judiciară de timbru eșalonată ca urmare a acordării ajutorului public judiciar, a fost achitată în contul bugetului local al mun. C. -N., chiar dacă din actele dosarului (f.85, 102 și urm= rezultă că domiciliul reclamantei este în mun. Târgu-M., locație care reprezintă și domiciliul fiscal al reclamantei în înțelesul prev. art.19 din Legea nr.146/1997.

Cu toate că s-ar putea vorbi despre necunoașterea legii în materie, instanța apreciază că nu poate opera sancțiunea anulării, deoarece legea vorbește despre neachitarea taxei, iar nu despre achitarea în cont eronat. Este vorba de o chestiune pur administrativă, procedurală, ce nu poate atrage sancțiuni drastice vizând acțiunea precizată dedusă judecății.

Contrar celor susținute de pârâți, excepția nu se impune a fi admisă de pe temeiul prev. art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, cu specificația că nu se poate reține apărarea făcută în sensul că, în speță, competența teritorială determină anihilarea textului legal cuprins la art. 19 din Legea nr.146/1997, în lipsa unei prevederi exprese de către legiuitor, știu fiind că situațiile excepționale trebuie să fie explicit stipulate și sunt de strictă interpretare.

S-a mai invocat de pârâți excepția lipsei de obiect a cererii inițiale, din rejudecare de la f.12-13.

Petitul principal asupra căruia instanța este datoare să se pronunțe este solicitarea formulată inițial în contradictoriu cu def. F. A. și în rejudecare (f.12-13) față de moștenitori privind la obligarea lor de a încheia act autentic pentru cota de ½ parte din imobilul litigios cu reclamanta D. .

Însă, acțiunea precizată în rejudecare (f.12-13) a rămas fără obiect, având în vedere că imobilul în prezent nu este guvernat de regulile co-proprietății, natura juridică a acestuia fiind de bun propriu în cotă de 1/1 parte în favoarea pârâtului F. G., ca urmare a încheierii actului de donație la_, acest regim juridic făcând incompatibilă acțiunea de executare atipică a antecontractului pretins încheiat de către def. F. A. cu privire la cota de ½ parte din apartament, după cum în mod foarte corect au subliniat de această dată pârâții.

Petitul de nulitate a actului de donație se impune a fi respins având în vedere caracterul accesoriu al acestuia față de petitul sus analizat, deoarece soluția dată capătului principal influențează hotărâtor soluția dată petitului accesoriu și de principiul potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului și lipsa temeiniciei acestuia.

Amplul material probator administrat în dosar înscrisuri, martori, răspuns la interogatorul luat reclamantei, prezumții simple, au format convingerea instanței că suma de 59.500 euro a fost stipulată fictiv în antecontractul ce face obiectul pricinii.

Martorele C. C. și Vacariu L. au declarat în fața instanței despre relațiile strânse de prietenie cu pârâtul F. G. și fratele său, că cei 2 frați F. având relații apropiate și de comunicare constante, Alex trăind exclusiv din venituri realizate din chirii, ajutorul financiar dat regulat de către F. G. fratelui, iar în ultima perioadă a vieții sale avea o stare materială limitată, că a aflat de presupusa vânzare doar ulterior decesului lui F. A., că la ultimul domiciliu al defunctului nu s-a găsit nicio sumă de bani, chiar dispărând unele obiecte- amintiri de familie.

Este prin urmare destul de ciudat de ce actul s-a încheiat în mare grabă, fără știrea vreunei rude ale așa zisului vânzător (frate, descendenții direcți ai lui

F. A.), în timp scurt de 2-3 săptămâni (răspunsul la întrebarea 4 din interog. reclam.), că nu a fot adus la cunoștința lor, deși a fost în țară în nov.2008 și dec.2008 (răspunsul la întrebarea 13 din interog. reclam. + depozițiile celor 2 martori), că nu s-a discutat nimic de așa zisa vânzare la data de_, cu toate că părțile s-au întâlnit la av. Gorcea C. pentru transferarea părților sociale ale firmei Alerta SRL (răspunsul la întrebarea 18 și întrebarea suplimentară nr.20 din interog. reclam.), dimpotrivă -față de data certă a înregistrării prezentei acțiuni - a rezultat că în aceeași zi de_ s-a promovat litigiul pendinte, în care s-a susținut că reclamanta D. nu s-a mai întâlnit cu fratele/tatăl lor și nici nu a răspuns apelurilor telefonice ale reclamantei, "fiindcă dna av. Gorcea C. așa a hotărât"; ( răspunsul la întrebarea 19 din interog. reclam.), acest imobil reprezenta singura sursă de venit și singurul imobil pentru F. A., că banii au fost dați numai în bancnotă de câte 100 Euro (răspuns la întrebarea nr.9 din interog. reclam), că după cca. 3 luni de la încheierea actului la av. Gorcea C. fratele/tatăl lor moare și nu s-a găsit nimic din această sumă mare de bani.

Susținerea reclamantei potrivit căreia expertiza de evaluare întocmită de exp. Tudor Cristian reprezintă o probă care nu susține neseriozitatea prețului este eronată, deoarece această probă a fost dispusă de instanță cu un singur obiectiv pentru stabilirea taxei judiciare de timbru aferentă precizării de acțiune de la f.85-86.

În consecință, luând în considerare elementele deja expuse, instanța apreciază oportun a recurge la prezumțiile simple-art. 1203 din Codul civil în sensul de a reține că de fapt, prețul în discuție nu a fost plătit.

Apărarea reclamantei referitoare la aceea că nu a fost atacat antecontractul din_ pe calea unei cereri reconvenționale, nu poate fi primită, căci contestarea actului s-a făcut explicit prin întâmpinarea depusă la f.12-13, iar nulitatea actului poate fi invocată și pe cale de excepție prin prisma art.2 din Decretul nr.167/1958, ceea ce s-a și întâmplat în cauză.

Deci, nu există niciun dubiu referitor la faptul că, în calitatea lor de succesori, pârâții au învederat că înțeleg să conteste vehement actul de vânzare- cumpărare pretins încheiat între tatăl lor, def. F. A., și reclamanta D. la data de_, făcând astfel aplicarea art.177 alin. 1 și 2 C.proc.civ, invocând pe cale de excepție, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din_ pretins încheiat între tatăl lor și reclamanta D., generat de fictivitatea prețului inserat (în principal) și neseriozitatea prețului (în subsidiar) de pe temeiul prev. art.137 c. proc civ. raportat la art.177 C.proc.civ și art.948 pct._ C.civ, respectiv art. 1303 C.civ.

Se știe că în materie, prețul trebuie să fie sincer, adică real, să nu fie stipulat doar fictiv, ci să fie stabilit efectiv, cu scopul de a fi cerut și plătit în realitate.

Mențiunea din contractul în discuție potrivit căreia prețul de 59.500 Euro a fost achitat este doar formală, în realitate antecesorul nu a încasat efectiv acești bani, astfel că acest contract este nul pentru că îi lipsește un element esențial, respectiv prețul (sine pretio nulla est venditio).

Cauza oricărui contract de vânzare-cumpărare este dată de obiectivele urmărite de ambele părți: vânzătorul are ca obiectiv încasarea prețului, iar cumpărătorul obținerea bunului în sens larg.

Obiectivul vânzătorului în contractul de vânzare-cumpărare este acela de a încasa prețul, vânzarea fiind prin esența sa un contract consensual, ambele părți urmărind interese patrimoniale.

Cum în speță autorul F. A. prin "vânzarea"; cotei de ½ parte din ap.1 situat pe str. B. ești nr.1 nu a obținut contraprestația patrimonială pentru înstrăinarea cotei de imobil, rezultă că obligația din contract de a transfera

proprietatea este fondată pe o cauză absentă, lipsind un element esențial al actului -prețul -, sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută.

Evident că în lipsa unui preț real, vânzarea este nulă absolut, deoarece obligația cumpărătorului nu are obiect, iar obligația vânzătorului este lipsită de cauză (art.966 c. civ). nici ca donație deghizată nu poate fi calificat contractul în discuție, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru lipsa condiției de formă consacrată expres de art.813 C. civ. - forma autentică.

Trebuie subliniat că în speță nu sunt incidente prev. art.1171 C.civ în baza cărora mențiunile pot fi înlăturate numai prin înscrierea în fals, cu atât mai mult cu cât problema prețului exclude sfera faptelor materiale săvârșite sau constatate de agentul instrumentator - notarul public - prin propriile simțuri. Dar, mențiunile făcute pe baza declarațiilor părților, cu referire în cauză la plata prețului anterior/la data semnării actului în formă autentică, fără a fi verificate personal de notar, sunt prezumate a fi autentice până la proba contrară.

Instanța a dispus administrarea de probe, fără a contraveni în vreun fel prev. art.1191 C. civil, care este o normă supletivă, părțile achiesând implicit la administrarea probei cu martori.

În dosar s-a probat fără dubiu că suma de bani de 59.500 Euro reprezentând preț nu a fost achitată de către reclamanta D. tatălui lor F. G., pentru simplul motiv că banii nu au existat niciodată în materialitatea lor la reclamantă, neexistând predarea/primirea acestora, ceea ce conduce la o singură concluzie că banii nu s-au dat, prețul nefiind plătit, fiind doar fictiv, reclamanta

D. neîndeplinindu-și astfel obligația de plată a prețului.

Cu toate că sarcina probei incumba reclamantei în condițiile art.1169 C. civil, că la interogatoriu a răspuns la întrebarea10 că a avut economii de peste

10.000 Euro, că a câștigat 2-3.000 la cursurile predate la Camera de Comerț M.

, ea nu a făcut dovada acestor susțineri, care prin urmare, neavând suport probator, nu pot avea eficiență juridică în cauză.

Afirmația acesteia că restul de bani a fost dat de 2 familii din Târgu-M., în baza cele 2 acte de împrumut depuse la f.45 și 46 din prezentul dosar nu poate fi luată nici ea în considerare.

Fiind un act unilateral, înscrisul doveditor al contractului, nu întrunește condițiile stipulate de art.1180 alin.1 C. civ. Cum în cauză, cele 2 acte nu respectă cerințele arătate (nemenționarea sintagmei "bun și aprobat"; și nearătarea întotdeauna în litere a sumei și apoi să iscălească), actele sunt nule ca înscrisuri sub semnătură privată, fiind lipsite de forța probantă a unor asemenea înscrisuri.

Contestate fiind acest acte, în conf. cu art.177 alin.1 C. proc. civ. rap. la art.1177C. civ, având în vedere conținutul identic al acestora, depunerea lor cu întârziere la dosar și doar la solicitarea instanței, suma considerabilă de câte

20.000 Euro ce se pretinde a fi primită in lipsa unui act autentic, fiind antedatate în considerarea naturii actului (sub semnătură privată), se conturează destul de evident că ele au fost încheiate pro cauza.

Nulitatea actului de donație invocată în precizarea de acțiune de la f.85-86, nemotivată în drept, neprobată conform art.1169 C. civ. vizând cauza ilicită, pe motiv "...donatarul F. G....încasând pe nedrept chiria lunară care mi se cuvenea mie în fapt și de drept[] însă, tocmai pentru acest fapt solicit constatarea nulității absolute a contractului de donație"; din pag.2 alin. ultim, iar în pag.3 primul alineat se indică" solicit constatarea nulității absolute a contractului de donație menționat pe motiv că a avut o cauză ilicită, astfel cum am menționat și anterior....";nu poate fi admisă.

Pentru amplele considerente ce preced, instanța conchide în sensul că precizarea cererii este neîntemeiată, rațiune pentru care ea va fi respinsă ca atare.

In temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta va fi obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată în apel și rejudecare în sumă totală de 9.168,4 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în apel (2.753,5 lei), timbru judiciar în apel (2,5 lei), onorar avocațial în apel (1.500 lei), c/v expertiză grafică în rejudecare (912,4 lei-f.47) și onorar avocațial în rejudecare (4.000 lei), conform dovezilor depuse la dosarul Trib. C. cu nr._ și în acest dosar al Judecătoriei C. - N. cu nr._ ";.

Împ o tr iv a aces te i se n tințe a de clarat recurs, recalificat în apel, în termenlegal, reclamanta D. G. C., solicitând modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii principale astfel cum a fost precizată, inclusiv petitul de instituire a sechestrului judiciar până la finalizarea litigiului, modificarea petitului prin care s-au acordat cheltuielile de judecată în favoarea pârâților, menținerea restului dispozițiilor, cu cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată, in timaț ii au solicitat recalificarea căii de atac, din recurs în apel, respingerea apelului reclamantei și menținerea în întregime a sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în apel.

Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 328/A/_, pronunțată în dosar nr. _, a admis în parte apelul reclamantei, a schimbat sentința apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii civile precizate, formulată de reclamanta D.

G. C., împotriva pârâților F. J. J., F. E. S. și F. G. și, în consecință:

A constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 1568/_ de BNP Asociați M. Cârlănaru și M. Cârlănaru, cu consecința restabilirii situației anterioare de CF.

A obligat pârâții F. J. J. și F. E. S. să încheie cu reclamanta contract de vânzare cumpărare în formă autentică privind cota de ½-a parte din imobilul situat în C. -N., str. B. ești nr. 1 ap. 1, înscris în CF nr. 8824 C. -N.

, A + 1, nr. top 5168/1, la parter compus din două localuri de prăvălie, două camere, bucătărie, magazie, coridor, baie, antreu, WC, cămară de alimente, și pivniță cu p.i.c. aferente în cotă de 63/100 parte din CF col. nr. 16409, în caz contrar, hotărârea urmând să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Au fost obligați pârâții să plătească cheltuieli de judecată la fond în sumă de 2.935,5 lei către stat și în sumă de 9.000,5 lei către reclamantă.

Au fost menținute dispozițiile sentinței atacate în ce privește soluția asupra instituirii sechestrului judiciar.

Intimații au fost obligați să achite cheltuieli de judecată în apel, în favoarea statului, în sumă de 5.689 lei.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Cluj a reținut în considerentele deciziei sale, următoarele:

"Prin demersul judiciar promovat, apelanta reclamantă tinde la obligarea intimaților F. J. J. și F. E. S., ca moștenitori ai defunctului F.

A., la transferul în favoarea sa, a dreptului de proprietate asupra cotei de

½ parte din imobilul situat în C. -N., str. B. ești nr.1,ap.1 înscris în CF 8824

1. -N. A+1 cu nr. top5168/1, prevalându-se de antecontractul de vânzare- cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de_ cu numitul F. A.

   , concomitent cu constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr.1568/_ de BNP Asociați M. Cârlănaru și M. Cârlănaru, contract prin care moștenitorii defunctului F. A. au donat intimatului F. G. cotele lor de proprietate din imobilul menționat, dobândite

   ca urmare a dezbaterii succesiunii tatălui lor, cu consecința restabilirii situației anterioare în cartea funciară.

   La rândul lor, intimații au contestat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de_ între apelantă și F. A., invocând pe cale de excepție, nulitatea acestuia pe considerentul fictivității prețului în principal, iar în subsidiar, pe motivul neseriozității prețului.

   T. ul reține că prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de_ numitul F. A. s-a obligat față de apelanta

2. G. C. să îi transmită dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte deținută din imobilul situat în C. -N., str. B. ești nr.1,ap.1 înscris în CF 8824

C. -N. A+1 cu nr. top5168/1 pentru prețul de 59.500 euro,care, potrivit art.3 din contract, a fost achitat integral la data semnării actului. S-a stipulat totodată că actul încheiat constituie și chitanță de plată în ceea ce privește suma de

59.500 euro.

Printre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, art. 948 cod civil prevede și o cauză licită, iar art. 966 Cod civil adaugă că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. Astfel, cauza actului juridic constă în scopul urmărit la încheierea unui asemenea act, fiind compusă din scopul imediat, identic în cadrul aceleiași categorii de acte juridice, și scopul mediat care reprezintă acel motiv al cauzei care constă în motivul determinat pentru încheierea actului juridic, motiv care se referă fie la însușirile contraprestației fie la însușirile celeilalte părți, fiind un element subiectiv și variabil de la un act juridic la altul.

Potrivit art. 967 Cod civil, legea prezumă faptul că există cauza în fiecare act juridic și că aceasta este valabilă, revenind intimaților, în cauza de față, să facă dovada nevalabilității acesteia.

Ori, intimații nu au făcut dovada susținerilor lor în acest sens, dincolo de orice îndoială.

T. ul apreciază că lipsa cauzei generată de lipsa unei contraprestații (respectiv lipsa prețului) alegate de către intimați, nu se susține, în condițiile în care părțile contractante au stipulat în mod expres un preț, precum și faptul că acesta a fost achitat în întregime la momentul semnării convenției, contractul constituind în același timp și chitanță de plată în ceea ce privește suma de

59.500 euro.

Contrar celor reținute de prima instanță, probatoriul testimonial administrat nu este în măsură să conducă la concluzia contrară celei ce derivă din cuprinsul înscrisului semnat de promitentul vânzător, și anume, că a primit prețul stabilit de comun acord cu promitenta cumpărătoare.

Se reține astfel, că martorii audiați au relevat că nu s-au găsit bani în casa defunctului ulterior înmormântării acestuia însă, aceasta a avut loc la aproximativ două luni de la momentul încheierii convenției de vânzare- cumpărare, nefiind contemporane cu aceasta, astfel încât, în acest răstimp promitentul vânzător a putut dispune de respectiva sumă de bani, inclusiv să o cheltuiască. Aceasta cu adat mai mult cu cat s-a îmbolnăvit, iar tratamentul medical a presupus cu certitudine, efectuarea unor cheltuieli.

Împrejurarea că intimatul F. G. ar fi suportat costurile legate de tratamentul medical al fratelui său nu sunt susținute decât prin depozițiile martorilor, care s-au limitat în a face simple afirmații în acest sens, fără a preciza sursa acestor infirmații. Ori, este evident că în lipsa unor înscrisuri care să confirme aceste plăți, afirmația martorilor, prieteni cu intimatul F. G., apare ca subiectivă și părtinitoare, neputând fi luată în considerare în sprijinul alegațiilor intimaților privind lipsa prețului.

Sub acest aspect, nu este lipsit de relevanță faptul că martora C. C.

, deși susține că a fost prietenă cu frații F., s-a întâlnit cu F. A., după ce acesta s-a stabilit în casa părintească doar de vreo patru ori, din care, în cursul anului 2008, doar de două ori.

Pe de altă parte, însăși afirmația martorilor în sensul că F. A. avea o situație materială mai dificilă, poate constitui un argument pentru înstrăinarea cotei sale de proprietate din imobil.

De asemenea, afirmația martorei Vacariu L. în sensul că dacă promitentul vânzător ar fi vândut într-adevăr imobilul, i-ar fi adus la cunoștință acest lucru atât fratelui său cat și martorului, este o simplă supoziție a acestuia, care în nici un caz nu poate înlătura prezumția de existență a plății derivând din mențiunea cuprinsă în contract.

În plus, defunctul, în calitate de proprietar al cotei de ½ parte din imobilul în litigiu, putea înstrăina cota sa parte asupra bunului, fără a avea nevoie în acest sens de acordul celuilalt coproprietar, intimatul F. G. .Ca atare, nu se poate reține vreo obligație de a aduce la cunoștința celuilalt coproprietar, și cu atât mai puțin a martorului, despre actul său de dispoziție.

Pe de altă parte, reclamanta a dovedit că a dispus de suma de bani despre care s-a făcut mențiune în contractul de vânzare-cumpărare din_ ca fiind achitată la data semnării acestuia.

În mod eronat prima instanță a dat eficiență susținerilor intimaților privitoare la lipsa forței probatorii a actelor de împrumut de care reclamanta s-a prevalat în dovedirea existenței resurselor sale materiale.

Astfel, chiar în contextul în care aceste înscrisuri nu poartă mențiunea";bun și aprobat";, nu li se poate nega orice valoare probantă, ele avand valoarea unui început de dovadă scrisă, care poate fi completat cu martori sau prezumții.

Pe de altă parte, nu s-a confirmat prin celelalte probe administrate, faptul pretins de intimați, că aceste acte ar fi fost preconstituite, expertiza criminalistică efectuată la solicitarea acestora, neconfirmându-le susținerile.

Totodată, se reține că pentru terții care nu sunt părți contractante, respectivele acte de împrumut se impun întocmai ca fapte și dau posibilitatea acestora să demonstreze contrariul, ceea ce intimații nu au fost în măsură să facă . Susținerile lor, relativ la preconstituirea înscrisurilor depuse de apelantă nu au fost dovedite prin probele administrate în acest sens, rămânând la stadiul unor simple afirmații.

De asemenea, contrar susținerilor intimaților, împrejurarea că părțile contractante au încheiat doar o convenție sub semnătură privată și nu un act autentic, nu constituie o dovadă a fictivității prețului, cu atât mai mult cu cat plata a fost asumată prin semnătură, necontestată, de promitentul vânzător. Nicio dispoziție legală nu împiedică părțile să încheie în prealabil un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, urmată apoi de perfectarea actului în formă autentică.

De altfel, se constată că aceasta este situația și în speță, părțile convenind un termen pentru prezentarea la notar în vederea întocmirii contractului autentic.

Faptul că acest lucru nu s-a realizat, deschide creditorului obligației neexecutate, în speță reclamanta, calea de a solicita în justiție obligarea debitorului la executarea acestei obligații, prin acțiunea în prestație tabulară, ceea ce s-a și întâmplat de altfel prin promovarea prezentei acțiuni.

În ceea ce privește nulitatea pentru neseriozitatea prețului, invocată în subsidiar, se reține că, pentru ca actul de vânzare-cumpărare să fie valabil încheiat, prețul trebuie să fie fixat în bani, determinat sau determinabil, sincer și

serios, iar dacă una dintre condiții nu este îndeplinită, contractul este nul absolut.

Analizând prețul prin prisma susținerilor intimaților, se mai reține că potrivit art. 1303 C.civ., legea căreia se supun raporturile juridice dintre părți raportat la momentul nașterii acestora, prețul serios presupune ca acesta să nu fie derizoriu, infim, atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut încât să nu existe preț și să nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului și nici cauză suficientă a obligației asumate de vânzător. Fiind o problemă de fapt, seriozitatea prețului este lăsată la aprecierea instanței.

Astfel, în jurisprudență de asemenea s-a reținut că prin noțiunea de preț serios, în sensul art. 1303 Cod civil, urmează a se înțelege prețul care constituie în adevăr o cauză suficientă a obligației luate de către vânzător de a transmite dreptul de proprietate ce formează obiectul vânzării, stabilirea acestui caracter formând o chestiune de apreciere a instanței, depinzând de existența unei proporții între prețul fixat de părți și valoarea reală a bunului fără a reclama însă o echivalență perfectă, implicând astfel o echivalență retorică relativă, raportată atât la valoarea apartamentului înstrăinat cât și la subiectivismul părților care sunt libere să aprecieze întinderea valorii lucrului la momentul vânzării. S-a mai apreciat în doctrina juridică faptul că și dacă nu se reclamă o echivalență între preț și valoarea lucrului vândut, condiția seriozității prețului exclude totuși o disproporție prea mare nesusceptibilă de o justificare firească..

În aprecierea prețului instanța se va raporta la cel stabilit prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert Tudor Cristian conform căruia, prețul imobilului în litigiu, la data de_ era de 213.000 lei, echivalent cu 49.053 euro.

În aceste condiții, este evident că suma de 59.500 euro achitată la data de_ pentru cota de ½ parte din imobil nu poate fi considerată în niciun caz ca derizorie, reflectând un preț just chiar în condițiile în care se ține seama și de scăderea pieței imobiliare.

Este fundamental greșită reținerea primei instanțe în sensul că expertiza de evaluare a fost dispusă doar în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru și ca atare prețul stabilit de expert nu constituie un reper pentru analizarea seriozității prețului menționat în convenția contestată. Aceasta întrucât expertiza judiciară este o probă științifică administrată în condiții de contradictorialitate care nu poate fi ignorată, ea atestă prețul de circulație al imobilului la un anumit moment, respectiv_, indiferent dacă ea a fost încuviințată inițial doar în vederea stabilirii taxelor judiciare. Cu alte cuvinte, teza probatorie este aceeași, și anume stabilirea prețului de circulație a imobilului la un anumit moment, preț care este același indiferent dacă în funcție de valoarea lui se calculează taxe judiciare ori se apreciază seriozitatea prețului prevăzut în contractul de vânzare- cumpărare.

În plus, prețul stipulat în contract 59.500 euro pentru cota de ½ parte din imobil se încadrează și în limitele cuprinse în grilele de evaluare ale Camerei Notarilor P. i aferente unei case cu două camere în zonă, corespunzătoare anului 2008 .

De altfel, se constată că intimații nici nu au administrat vreo probă în susținerea ipotezei neseriozității prețului, invocată în subsidiar,cu toate că sarcina probei le revenea potrivit dispozițiilor art.1169 C.civ.

Reținând așadar, netemeinicia susținerilor intimaților referitoare la lipsa și respectiv neseriozitatea prețului inserat în contractul de vânzare-cumpărare din data de_ intervenit între apelantă și promitentul vânzător F. A., apare ca fiind nefondată excepția nulității acestui act juridic,invocată de intimați.

În aceste condiții, tribunalul apreciază că petitul principal din cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantă vizând prestația tabulară este întemeiat, urmând să fie admis în baza dispozițiilor art. 1073, art. 1077 C. civ. și ale art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, intimații F. E. S. și F. J. J. preluând odată cu activul și pasivul succesoral, fiind ținuți să îndeplinească obligațiile asumate de antecesorul lor.

În acest sens, se mai reține că cei doi moștenitori au obținut, în temeiul Sentinței civile nr.5170/2010 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosar civil nr._

, dreptul de proprietate în cote egale de ½ parte fiecare asupra cotei de ½ parte din imobil, ce a aparținut anterior tatălui lor, F. A. .Este vorba despre cota pe care acesta din urmă a deținut-o și care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare din data de_ al cărui valorificare o solicită apelanta.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de donație autentificat sub nr.1568/_ de BNP Asociați M. Cârlănaru și M. Cârlănaru, și restabilirea situației anterioare în cartea funciară, se reține că pe parcursul soluționării prezentului dosar în al doilea ciclu procesual în fața primei instanțe, intimații F. E. S. și F. J. J. au donat intimatului F. G. cota de ½ parte deținută cu titlu de moștenire după antecesorul lor F. A. ,din imobilul în litigiu.

Față de soluția de admitere a capătului de cerere principal și conform principiul potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului, petitul de nulitate a actului de donație se impune a fi admis dat fiind caracterul său accesoriu față de cel de prestație tabulară analizat și apreciat ca întemeiat .

Se mai reține că este evidentă cauza ilicită a contractului de donație și scopul exclusiv al acestuia de fraudare a intereselor creditoarei, în condițiile în care debitorii obligației de a încheia actul autentic cu privire la cota de ½ parte din imobil, refuză fără justificare îndeplinirea acestei obligații, susținerile lor privind lipsa cauzei contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată nefiind fondate.

De asemenea atât donatorii cat și donatarul, intimatul F. G., au cunoscut despre derularea prezentului litigiu în care au fost atrași ca părți, anterior încheierii contractului de donație.

Ori, așa cum s-a statuat în doctrină și practică, donația este nulă absolut, avand o cauză ilicită, dacă este făcută în scopul sustragerii imobilului de la urmărire silită, în speță, intimații fiind chemați în judecată tocmai în vederea executării obligației asumate de antecesorul lor, obligație făcând parte din pasivul succesoral al acestuia, ce li s-a transmis ca urmare a dezbaterii succesiunii defunctului.

De altfel, chiar în cuprinsul actului de donație s-a stipulat faptul că donatorii nu îl garantează de evicțiune pe donatar, iar acestuia i s-a adus la cunoștință că admiterea acțiunii în prestație tabulară va avea ca efect desființarea dreptului de proprietate asupra cotei părți din apartament care face obiectul donației.

Nu este lipsit de relevanță sub aspectul atitudinii subiective a donatarului, nici faptul că, în corespondența electronică comunicată instanței fondului la data de_ (f.30 dosar fond rejudecare) intimatul F. G. face o serie de afirmații defăimătoare la adresa nepoților săi,intimații F. J. J. și F.

E. S. ca apoi, la scurt timp să accepte";cu mulțumire"; donația făcută de aceștia.

Totodată, ca o consecință a constatării nulității donației, se va dispune și restabilirea situației anterioare în cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al intimatului F. G. și reînscrierii dreptului de proprietate al

intimaților F. J. J. și F. E. S. asupra cotei de ½ parte din imobil în CF 8824 (actualmente 2. -C1-U1) C. -N. nr. top 5168/1.

Referitor la soluția asupra cererii de instituire a sechestrului judiciar, criticile apelantei nu pot fi primite deoarece așa cum rezultă din cuprinsul încheierii civile din data de_ reclamanta a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere.

Susținerile sale în sens contrar nu pot fi reținute știut fiind că încheierile de ședință reprezintă înscrisuri autentice cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator și care pot fi atacate pe acest aspect numai prin înscriere în fals, ipoteză nerealizată în speță.

Așa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., tribunalul urmează a admite în parte apelul declarat de reclamanta D. G. C. împotriva Sentinței civile nr.23541/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o va schimb în întregime în sensul că va admite în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta D.

G. C. împotriva paraților F. J. J., F. E. S. și F. G. și în consecință: va constata nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr.1568/_ de BNP Asociați M. Cârlănaru și M. Cârlănaru, cu consecința restabilirii situației anterioare în cartea funciară, va obliga parații F.

J. J. și F. E. S. să încheie cu reclamanta contract de vânzare- cumpărare în formă autentică privind cota de ½ parte din imobilul situat în C. -

N., str. B. ești nr.1,ap.1, înscris în CF 8824 C. -N. A+1 cu nr. top5168/1 la parter compus din 2 localuri de prăvălie, 2 camere, bucătărie, magazie, coridor, baie, antreu, WC, cămară de alimente și pivniță cu pic aferente în cotă de 63/100 parte din CF col. 16409, în caz contrar prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Raportat la soluția adoptată, parații fiind căzuți în pretenții urmează să fie obligați, în temeiul art.274 C.pr.civ. să plătească cheltuielile de judecată de la fond.

Astfel, se constată că reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii parțiale în procent de 50% a taxei judiciare de timbru și a eșalonării diferenței în rate lunare egale.

În ce privește suma de 2935,5 lei de care reclamanta a beneficiat de scutire, aceasta va fi pusă în sarcina paraților, care vor fi obligați să o achite în favoarea statului în temeiul art. 18 din OUG nr.51/2008.

În privința diferenței de 2935,5 lei taxă judiciară de timbru pe care reclamanta o achită în rate lunare, precum și a sumelor de 1520 lei onorariu expert și 4545 lei onorarii avocațiale la fond (ambele cicluri procesuale), în total 9000,5 lei, parații vor fi obligați să o achite reclamantei în temeiul art.274 C.pr.civ.

În apel, față de soluția adoptată, în temeiul art.274 C.pr.civ. și art.18 din OUG nr.51/2008 intimații vor fi obligați să achite cheltuieli de judecată în favoarea statului în suma de 5689 lei reprezentând taxa judiciară de timbru de care apelanta a fost scutită în baza cererii de ajutor public judiciar admise";.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții F. J. J., F. E. S. ș i F. G. , solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea în întregime a deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a deciziei, în sensul respingerii ca nefondat a apelului reclamantei, cu consecința menținerii în întregime a acestei sentințe, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată în apel și în recurs, reprezentând onorariul avocațial și taxele judiciare de timbru aferente recursului.

În motivarea recursului s-a arătat că decizia recurată este nelegală, în primul rând, prin prisma art. 304 pct. 5 C.pr.civ., respectiv, tribunalul a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei de obiect.

Omisiunea tribunalului de a se pronunța asupra acestei excepții constituie un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 și art. 105 alin. 2 C.pr.civ., prin procedeul de a nu soluționa excepția invocată tribunalul încălcând dreptul la apărare al recurenților și contravenind exigențelor art. 6 paragraf 1 CEDO, referitoare la noțiunea de "proces echitabil";, noțiune care presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei.

Nepronunțarea instanței de apel asupra acestei excepții a lipsei de obiect a cererii precizate de prestație tabulară, invocată de pârâți prin notele de ședință din_ - lipsa de obiect derivând din inexistența stării de coproprietate asupra imobilului litigios -, semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluționarea cauzei, atrăgând astfel sancțiunea nulității hotărârii.

Dispozițiile cuprinse în dispozitivul deciziei atacate sunt neclare și contradictorii, motiv de recurs circumscris prevederilor art. 304 pct. 5 și art. 261 alin. 1 pct. 6 C.pr.civ.

Dispozițiile deciziei recurate nu sunt în concordanță cu soluția de schimbare în întregime a sentinței fondului, având în vedere că tribunalul, în urma admiterii apelului, schimbă în întregime sentința primei instanțe, fără a se pronunța explicit asupra dispoziției judecătoriei de admitere a excepției lipsei de obiect, în sensul de a indica dacă această dispoziție este menținută modificată în vreun sens ori înlăturată.

Apoi, din moment ce sentința fondului este schimbată în întregime totuși se dispune menținerea dispoziției privind soluția dată petitului de sechestru judiciar, ceea ce constituie o contradicție evidentă.

Prin sintagma de schimbare în întregime a sentinței s-a statuat și asupra dispoziției de respingere a excepției insuficientei timbrări, în pofida neatacării acesteia.

Hotărârea este nelegală, sancționabilă cu nulitatea absolută, pe motiv că în minută nu s-a făcut mențiunea potrivit căreia hotărârea a fost pronunțată în ședință publică, fiind astfel incidente dispozițiile art. 121 alin. 2 și 3 și art. 258 alin. 2 C.pr.civ., precum și dispozițiile art. 127 din Legea fundamentală, conform cărora publicitatea ședinței de judecată a fost ridicată la rang de principiu constituțional.

Hotărârea este nelegală din perspectiva nemotivării acesteia în raport de argumentele legale invocate de recurenți, atrăgând casarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 7 C.pr.civ., raportat la art. 261 pct. 5 C.pr.civ., cu referire la practica CEDO menționată, tribunalul neexaminând normele legale incidente contestării vehemente de către recurenți a actelor depuse de intimată, inclusiv antecontractul de vânzare cumpărare, respectiv, art. 177 alin. 1 C.pr.civ., art. 1180 alin. 1, art. 1177, ar. 1186 C.civ.

Din această perspectivă, cauza nu a fost soluționată în mod real, potrivit garanțiilor conținute de art. 6 CEDO, fiind prevăzut motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. 5 C.pr.civ.

Un alt motiv de nelegalitate are în vedere nerespectarea principiului contradictorialității și schimbarea temeiului juridic, prin adăugarea unor texte legale necuprinse în acțiunea principală și precizată, ceea ce a determinat implicit nejudecarea fondului de către instanța de apel, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 5 C.pr.civ.

Pe lângă temeiurile de drept invocate în acțiune, art. 1073 și art. 1077, tribunalul reține ca fundament de drept și alte temeiuri legale, respectiv, art. 966 C.civ. și art. 5 alin. 2 din Titlul X a Legii nr. 247/2005, pe care nu le-a pus în dezbaterea contradictorie a părților, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. 6 C.pr.civ.

O altă critică se referă la soluția dată petitului privind nulitatea absolută a contractului de donație, petit care a fost soluționat contrar prevederilor art. 47 și art. 136 C.pr.civ., prin nechemarea în judecată a tuturor persoanelor implicate în raportul de drept material.

Deși era o situație de coparticipare procesuală obligatorie, instanța nu a dispus introducerea în cauză și a mandatarului C. C., care a participat la încheierea contractului de donație.

Un alt motiv de recurs de nelegalitate, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ., derivă din neverificarea îndeplinirii condițiilor cumulative pentru exercitarea acțiunii în executare silită a antecontractului, din aplicarea greșită a efectelor mențiunii privitoare la achitarea prețului în contractului de vânzare cumpărare și din nelegalitatea soluționării capătului cererii referitor la nulitatea actului de donație.

Pentru admisibilitatea acțiuni în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare trebuie îndeplinite mai multe condiții cumulative, în speță prezentând relevanță cerința ca partea care acționează să își fi îndeplinit obligațiile asumate, adică reclamanta să fi achitat efectiv prețul stipulat, iar promitentul vânzător să fie proprietar al bunului vândut.

Or, petitul principal în prestație tabulară, promovat inițial în contradictoriu cu F. A., și apoi precizat în rejudecare, a rămas fără obiect, câtă vreme, imobilul în prezent nu este guvernat de regulile coproprietății, ci este un bun aflat în cotă de 1/1 parte, în proprietatea pârâtului F. G., ca urmare a încheierii actului de donație din_ .

Pe cale de consecință, petitul de constatare a nulității actului de donație, dat fiind caracterul său accesoriu față de petitul în prestație tabulară, se impunea a fi respins în virtutea principiului potrivit căreia, accesoriul urmează soarta principalului.

Prețul vânzării nu a fost plătit în mod real, fiind menționat doar fictiv, deși din probele administrate în cauză (răspunsurile reclamantei la întrebările 18, 19 și 20 din interogatoriu, rezultă faptul că la data de_ cel două părți s-au întâlnit, așa că nu poate vorbi de un refuz de a perfecta actul în formă autentică ca și condiție de admisibilitate a acțiunii în executare silită atipică. În acest sens, tribunalul trebuia să facă aplicarea art. 1203 C.civ.

Mențiunea din antecontractul de vânzare cumpărare, referitoare la plata prețului, nu se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul art. 1171 - 1174 C.civ., cu trimitere la art. 1180, art. 1186 C.civ., simplele afirmații referitoare la plata prețului nefiind suficiente.

Moștenitori legali ai defunctului F. A. au invocat excepția nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare din_ pentru fictivitatea și neseriozitatea prețului, în temeiul art. 137 și art. 177 C.pr.civ., raportat la art. 948 pct. 4, art. 966, art. 1361 și art. 1303 C.civ.

Acest contract este nul pentru că îi lipsește un element esențial, respectiv prețul, și implicit este lipsit de cauză și obiect, întrucât autorul recurenților nu a obținut contraprestația patrimonială pentru înstrăinarea cotei de imobil.

În lipsa unui preț real, vânzarea este nulă absolut, deoarece obligația cumpărătorului nu are obiect, iar obligația vânzătorului este lipsită de cauză.

Acest contract de vânzare cumpărare nu poate fi calificat nici ca donație deghizată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru lipsa condiției de formă consacrate expres de art. 1813 C.civ.

Reținerile tribunalului cu privire la cauza ilicită a actului de donație, nu se circumscriu speței deduse judecății, întrucât nu se poate vorbi despre o nulitate absolută câtă vreme se solicită ocrotirea unui interes privat, individual, iar nu a unui interes de ordine publică; cauza licită trebuie raportată la natura actului a cărui nulitate se cere; cauza este licită în raport de scopul obligației.

Prin încheierea actului de donație moștenitorii lui F. A. au dorit gratificarea lui F. G., unchiul lor, în concordanță cu dorințele bunicilor și tatălui recurenților, și în concordanță cu restricțiile legislative existente în Africa de Sud, privind deținerea de imobile în străinătate de către cetățenii acestui stat.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, recl aman ta in timată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că decizia T. ului C. este la adăpost de orice critică juridică, instanța de apel pronunțând o soluție legală și temeinică.

Nepronunțarea de către instanța de apel asupra excepției lipsei de obiect nu se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 5 C.pr.civ. și ale art. 2812alin. 1 C.pr.civ.

Dacă într-adevăr decizia ar fi fost neclară și ar fi avut dispoziții contradictorii, acestea puteau fi lămurite pe calea prevăzută de art. 281¹C.pr.civ., nefiind incidente dispozițiile art. 281 alin. 1 pct. 6 C.pr.civ.

Minuta a fost întocmită cu respectarea principiului publicității, așa cum pretinde art. 121 alin. 2 și 3 C.pr.civ., motiv pentru care această critică a recurenților este fără obiect și constituie motiv de tergiversare a cauzei, nesocotindu-se dispozițiile art. 129 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 723 alin. 1 C.pr.civ.

Nu sunt incidente speței celelalte motive de recurs întemeiate, referitoare la incidența disp. art. 304 pct., art. 261 pct. 5, art. 177 C.pr.civ., practica CEDO invocată, art. 1177 C.civ., iar în temeiul rolului activ conferit de art. 129 alin. 4 și 5 C.pr.civ., judecătorul este în drept să pună în dezbatere orie împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere ori în întâmpinare.

Nu se impunea împrocesuarea mandatarea C. C., deoarece aceasta a avut un mandat strict limitat la încheierea unui act de donație, iar mandanții au capacitate de exercițiu și folosință deplină.

Recurenții se află în eroare cu privire la obiectul acțiunii pendinte, care este clar și neechivoc menționat, atunci când vorbesc despre executarea silită a antecontractului.

Recursul este fondat în parte.

Cu pr iv ire l a mo tiv ul de recurs ref eritor l a nul itate a ho tăr âr ii pe mo tiv c ă în

min u tă nu s-a menț io n at c ă ho tăr âre a a f os t pronunț ată în șed inț ă publ ic ă .

Verificându-se minuta aflată la fila 86 din dosarul tribunalului, minută care, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 6 C.pr.civ. constituie dispozitivul hotărârii, Curtea constată că aceasta conține în mod expres mențiunea "pronunțată în ședința publică din data de_ ";, mențiune ce se regăsește și în dispozitivul deciziei recurate (f. 94 verso dosar tribunal).

Drept urmare, Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat.

De altfel, reprezentantul recurenților a învederat Curții la termenul de judecată din data de_ că nu mai susține acest motiv de recurs, întrucât atunci când a redactat recursul s-a informat cu privire la soluția instanței de apel doar de pe portalul acesteia, fără să verifice efectiv dosarul cauzei, iar pe portal nu era inserată mențiunea "pronunțată în ședință publică";.

Cu privire la motivul de recurs în te me iat pe d ispoz iț iile ar t. 304 pc t. 5

C.pr.civ., coroborat cu art. 105 alin. 2, coroborat cu art. 6 paragraf 1 CEDO, vizând

neleg al itate a dec iz ie i d in perspec tiv a o mis iun ii tr ibun alulu i de a se pronunț a

asupr a excepț ie i l ips e i de obiect, respectiv, cu privire la motivul de recurs ce v ize az ă

nerespec tare a pr inc ip iulu i con tr ad ic tor ial ităț ii ș i sch imb are a te me iulu i jur id ic, mo tiv

c ircu mscr is preveder ilor ar t. 304 pc t. 9 ș i ar t. 312 al in. 5 C.pr. c iv.

Prin notele de ședință depuse la dosarul instanței de fond, în rejudecare, la data de_ (f. 52 dosar fond), pârâții F. J. J., F. E. S. au invocat în temeiul art. 137 C.pr.civ., excepția lipsei de obiect a cererii precizată de reclamantă în rejudecare, pe motiv că în prezent imobilul nu este guvernat de regulile coproprietății, ci reprezintă bun propriu al lui F. G., ca urmare a încheierii actului de donație din_ .

Prin precizarea de acțiune depusă în dosarul de fond în rejudecare la data de_, reclamanta D. G. C., în contradictoriu cu pârâții F. J. J.

, F. E. S., în calitatea lor de moștenitori ai defunctului F. A., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la a încheia cu reclamanta contract de vânzare cumpărare în formă autentică pentru cota de ½-a parte din imobilul situat în C. -N., str. B. ești nr. 1 ap. 1, înscris în Cf 8824 C. -N., A+1, nr. top 5168/1, în caz contrar să pronunțe instanța o sentința care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În motivarea acestei precizări de acțiune reclamanta s-a prevalat de antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu defunctul promitent vânzător F.

A. la data de_, atestat de avocat C. Gorcea sub nr. 132/_ și de calitatea pârâților de moștenitori legali ai lui F. A., calitate atestată prin sentința civilă nr. 5170/_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosar nr._ (f. 12-13, 14-15 dosar fond rejudecare, f. 13-14 dosar fond).

Ca urmare a depunerii de către pârâți a notelor de ședință din data de_ (f. 52 dosar fond rejudecare), la care a fost anexat contractul de donație autentificat sub nr. 1568/_ (f. 53-55 dosar fond rejudecare), reclamanta și-a precizat acțiunea la data de_ (f. 72 dosar fond rejudecare), solicitând constatarea nulității absolute a acestui contract de donație, restabilirea situației anterioare de CF și instituirea unui sechestru judiciar asupra imobilului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Această precizare de acțiune a fost întemeiată în drept doar pe dispozițiile art. 132 C.pr.civ., însă, în motivarea acestei precizări de acțiune, reclamanta a arătat că acest contract de donație a avut o cauză ilicită, scopul încheierii acestui contract de donație a fost unul ilicit, câtă vreme atât donatorii, cât și donatarul, au cunoscut faptul că imobilul a fost vândut în anul 2008, de către F. A., în favoarea reclamantei.

Raționamentul juridic al recurenților este unul, în opinia Curții, eronat, întrucât petitul principal este cel referitor la constatarea nulității contractului de donație, și aceasta deoarece, dacă nu se soluționează cu prioritate acest petit, nu se poate da curs favorabil soluționării petitului în prestație tabulară.

Desigur, finalitatea acțiunii, respectiv, scopul urmărit de reclamantă în promovarea acțiunii sale, constau în obținerea de către reclamantă a unei hotărâri judecătorești prin care pârâții să fie obligați la perfectarea actului autentic de vânzare cumpărare, sau care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare apt de întabulare prin valorificarea antecontractului de vânzare cumpărare pe care reclamanta l-a încheiat cu promitentul vânzător F. A., însă această finalitate a acțiunii nu trebuie confundată cu caracterul principal ori accesoriu al petitelor cererii deduse judecății.

Cu alte cuvinte, petitul în prestație tabulară depinde în mod direct și necesar de modalitatea în care se va soluționa petitul având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractului de donație, respectiv, dacă acest contract este declarat nul, nulitatea sa are ca efect repunerea părților în situația anterioară și deci, implicit, restabilirea situației anterioare de carte funciară, prin reîntabularea dreptului de proprietate al promitentului vânzător F. A. asupra cotei de ½-a parte din imobilul litigios (iar mai apoi în favoarea moștenitorilor acestuia, conform hotărârii judecătorești prin care s-a dezbătut succesiunea după acesta).

În consecință, dacă se constată nulitatea absolută a contractului de donație, se revine la situația anterioară de carte funciară, defunctul F. A., respectiv, succesorii legali ai acestuia, F. J. J., F. E. S., redevin proprietari pe cota de ½-a parte din imobil, iar petitul în prestație tabulară este pe deplin admisibil, neputându-se vorbi, așa cum nefondat apreciază recurenții, de lipsa de obiect a acestuia.

Ori, admițând precizarea de acțiune a reclamantei, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație, și dispunând, totodată, nulitatea absolută a acestui contract, cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară, iar mai apoi admițând și petitul în prestație tabulară, implicit tribunalul s-a pronunțat și asupra excepției lipsei de obiect a precizării de acțiune depusă de reclamantă la filele 12-13 dosar fond rejudecare, și care viza tocmai prestația tabulară.

Din moment ce s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație și s-a restabilit situația anterioară de carte funciară, în sensul că s-a revenit în CF la cota de ½-a parte ce constituia proprietatea lui F. A., iar mai apoi, în virtutea sentinței civile nr. 5170/2010, proprietatea succesorilor legali ai acestuia, F. J. J., F. E. S., este evident că bunul a redobândit natura juridică de imobil în coproprietate, fiind astfel pe deplin admisibilă acțiunea în prestație tabulară pentru cota de ½ ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamantă și defunctul F.

A., și apărând ca vădit nefondată excepția lipsei de obiect a acestei precizări de acțiune.

Curtea constată, pe cale de consecință, că este nefondată susținerea recurenților, în sensul că, prin nepronunțarea asupra excepției lipsei de obiect, instanța de apel nu a procedat la o analiză reală a cererilor recurenților, în deplin acord cu exigențele unui proces echitabil, în sensul stipulat de art. 6 paragraf 1 CEDO.

Este nefondată susținerea recurenților, în sensul că instanța ar fi schimbat temeiul juridic al acțiunii în prestație tabulară, în condițiile în care precizarea de acțiune din_ (f. 12-13 dosar fond rejudecare) a fost în mod expres întemeiată pe dispozițiile art. 969, art. 1073, art. 1077, art. 480 C.civ. și pe Legea nr. 7/1996 - temeiuri juridice identice cu cele menționate și în cererea introductivă de instanță, temeiuri de drept la care instanța de apel s-a și raportat în considerentele soluției sale - nefiind necesar să le mai pună în discuția contradictorie a părților, în condițiile în care cererile reclamantei au fost comunicate părților adverse în mod procedural -, și câtă vreme, instanța nu este ținută strict de calificarea juridică pe care partea o dă cererii cu care partea a învestit instanța.

Prin prisma dispozițiilor art. 84 C.pr.civ., coroborat cu art. 129, art. 295 C.pr.civ., instanța era în drept să califice în drept cererea dedusă judecății, chiar dacă reclamanta nu a indicat în mod expres această calificare juridică în susținerea cererii sale.

Textul art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 nu se impunea a fi pus în discuția contradictorie a părților câtă vreme este de notorietate faptul că potrivit acestui text legal, înstrăinarea terenurilor operează numai în baza

contractelor de vânzare cumpărare încheiate în formă autentică, Titlul X al Legii nr. 247/2005 reglementând tocmai circulația juridică a terenurilor.

Dispoziția instanței, de obligare a pârâților la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică nu poate fi întemeiată decât pe dispozițiile art. 969, art. 1073 și art. 1077 C.civ., în timp ce trimiterea referitoare la textul art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 are în vedere faptul că astfel de imobile pot fi înstrăinate doar prin acte încheiate în formă autentică, hotărârea instanței de judecată fiind un act autentic în sensul dispozițiilor art. 1171 și urm. C.civ.

Drept urmare, Curtea constată că aceste motive de recurs sunt nefondate.

Cu priv ire l a mo tivul de recurs ref eritor l a nesoco tire a d ispoz iț iilor ar t. 47 ș i

ar t. 136 C.pr.c iv., rez ul tând d in neche mar e a în judec ată a man d atarulu i C. C. .

Textul art. 136 C.pr.civ. nu își găsește aplicare în cauză, câtă vreme acesta se referă la excepțiile de procedură, iar nu la instituția coparticipării procesuale, prevăzând că "excepțiile de procedură care nu au fost propuse în condițiile art. 115 și art. 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecății, afară de cele de ordine publică, carte pot fi invocate în cursul procesului în cazurile și condițiile legii";.

Or, o situație de coparticipare procesuală nu vizează un interes de ordine publică, ci un interes de ordine privată al persoanelor în privința cărora ar urma să fie incidentă instituția coparticipării procesuale.

Legislația noastră procesuală permite ca mai multe persoane să fie reclamante sau pârâte în cadrul unui proces civil, această situație, în care procesul civil se desfășoară între mai mulți reclamanți și pârâți, purtând denumirea de coparticipare procesuală.

Legiuitorul român nu definește litisconsorțiul, ci îl descrie și stabilește condițiile, în art. 47 C. proc. civ., text legal care prevede că " mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligațiune comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză.

Litisconsorțiul nu este, deci, o simplă juxtapunere de litigii individuale, ci el dă expresie acțiunii conjugate a mai multor persoane, în limitele și în condițiile prevăzute de lege, având împreună calitatea de reclamante sau de pârâte.

Dreptul procesual civil român impune, așadar, o singură condiție pentru realizarea unei coparticipări procesuale: ca obiectul pricinii să fie un drept sau o obligație comună a părților ori ca drepturile sau obligațiile acestora să aibă aceeași cauză (art. 47 C. proc. civ.).

Rezultă, drept urmare, că scopul coparticipării procesuale este soluționarea unui litigiu față de mai mulți subiecți de drept.

Din punct de vedere practic coparticiparea conduce la unirea într-un singur proces a mai multor acțiuni, ce puteau forma obiectul unor cereri separate.

După poziția părților, coparticiparea procesuală poate fi activă, pasivă sau mixtă. Coparticiparea procesuală activă este prezentă atunci când mai mulți reclamanți acționează în judecată, prin aceeași cerere, un singur pârât. Ea este pasivă atunci când un singur reclamant își îndreaptă pretențiile sale împotriva mai multor pârâți și printr-o singură cerere de chemare în judecată. Dacă mai mulți reclamanți acționează în judecată, prin aceeași cerere, pe mai mulți pârâți, ne aflăm în prezența unui litisconsorțiu mixt sau reciproc.

Din interpretarea dispozițiilor art. 47 C. proc. civ. se desprind următoarele concluzii: litisconsorțiul procesual presupune existența unei identități de obiect sau de cauză; litisconsorțiul procesual are, în principiu, un caracter facultativ, (spunem în principiu pentru că, uneori, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară - cazul, spre exemplu, a proceselor de sistare a stării de

indiviziune, în care, potrivit art. 797 C.civ. trebuie să participe toți coproprietarii, în caz contrar partajul fiind nul -).

Regulile funcționale ale coparticipării procesuale sunt cele inserate în art.

48 C. proc. civ., potrivit căruia, "actele de procedură, apărările și concluziile unuia dintre reclamanți sau pârâți nu pot folosi, nici păgubi celorlalți";.

Așadar, ca regulă generală - cu câteva rezerve, fiecare parte este liberă să- și conducă procesul așa cum înțelege, neputând fi lezată, nici să beneficieze de inițiativa procedurală a celorlalți.

Rezultă de aici două principii subsecvente ale funcționării coparticipării procesuale: principiul relativității cererii, ceea ce înseamnă că, orice cerere în justiție făcută de către una dintre părți nu profită decât acesteia și nici nu provoacă urmări defavorabile decât pentru ea, adică cererea nu produce efecte decât contra aceluia care a fost vizat prin ea; principiul relativității actelor de procedură, în sensul că acestea nu pot folosi, nici păgubi celorlalți.

Principiul divizibilității judecății, exprimând de fapt independența procesuală a celor aflați în litisconsorțiu, comportă, potrivit legii (art. 48 alin. 2 C. proc. civ.) câteva derogări:

În primul rând, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviințate numai unora dintre ei, pentru îndeplinirea actelor de procedură,

"folosesc"; și celorlalți.

În al doilea rând, reclamanții sau pârâții care nu s-au înfățișat sau nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuși să fie citați.

Coparticiparea procesuală este guvernată, așadar, sub aspectul efectelor sale, de regula independenței procesuale a coparticipanților.

În acest sens art. 48 alin. 2 C. proc. civ. dispune că, atunci când, "…prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviințate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc și celorlalți";, text care consacră principiul potrivit căruia coparticipanții procesuali se bucură, în raporturile dintre ei, de independență procesuală. Acest principiu este aplicabil, însă, numai în cazul litisconsorțiului facultativ.

Independența procesuală a coparticipanților constituie o realitate juridică și în raporturile dintre părți, pe de o parte, și instanță, pe de altă parte, aceasta semnificând că un reclamant sau pârât nu poate, fără un mandat expres, să-l reprezinte în fața instanței pe celălalt copărtaș procesual.

O precizare aparte se impune în privința dovezilor solicitate numai de către unul dintre coparticipanți. În această materie funcționează regula că dovezile odată administrate sunt câștigate cauzei și aceasta pentru că probele contribuie la stabilirea adevărului și la soluționarea cauzei în raport cu toți coparticipanții procesuali.

Soluția legii are în vedere doar actele și termenele de procedură favorabile tuturor coparticipanților. Dacă actele de procedură ale unora dintre părți sunt potrivnice celor făcute de alți participanți, instanța va ține seama de cele mai favorabile. O atare soluție nu se referă în mod evident la actul final al judecății - hotărârea judecătorească - aceasta producând efecte similare față de toți coparticipanții.

O situație asemănătoare este întâlnită și în cazul excepțiilor de procedură. Astfel, în cazul unor excepții absolute, ca prescripția dreptului la acțiune, puterea lucrului judecat sau necompetența instanței, admiterea acestora de către instanță profită tuturor participanților procesuali.

În schimb, prin acte de procedură, în sensul prevederilor art. 48 alin. 2 C. proc. civ., trebuie înțelese și cererile pentru exercitarea căilor legale de atac.

În aplicarea art. 48 alin. 2 C. proc. civ. s-a decis că în cazul obligațiilor solidare și indivizibile, efectele exercitării căii de atac a apelului sau a recursului de către unul din coparticipanții la proces, le vor folosi și celorlalți, în sensul că efectele admiterii apelului/recursului se vor extinde și la părțile care nu au declarat recurs, sau al căror recurs a fost respins fără a fi soluționat în fond ( a se vedea în acest sens: Trib. Reg. Oltenia, dec. Civ. nr. 3187/1954, J.N. nr. 5/1955, pg. 753; Trib. Supr., Col. civ., dec. Nr. 1870/1970, cu notă de I. Mihuță, L.P. nr. 7/1961, pg. 106-110; Plen. Trib. Supr., dec. De îndrumare nr. 3/1962, în Îndreptar Disciplinar, pg. 338-339; Trib. Mun. B. ești, secț. IV civ., dec. Nr. 939/1987, R.R.D. nr. 7/1987, pg. 74; C.S.J., secț. Civ., dec. Nr. 209/1992,

Dreptul nr. 10/1992, pg. 92).

Calitatea pentru a apela sau pentru a recura hotărârea aparține, în principiu, conjugat, tuturor coparticipanților, vocația lor comună justificându-se prin faptul că ei nu au decât împreună calitatea de a acționa. Pe de altă parte, hotărârea atacată este unitară. Față de dispozițiile art. 48 alin. 2 C.pr.civ., apelul sau recursul individual este admisibil, iar efectele acestuia vor "profita"; și celorlalți, chiar dacă ei n-au exercitat calea de atac sau ea a fost respinsă fără soluționare pe fond.

În cauză, nu se poate vorbi despre o coparticipare procesuală obligatorie în sensul art. 47 C.pr.civ., prin aceea că nu a fost împrocesuat mandatarul C. C.

, care a încheiat, în calitate de mandatar al pârâților donatori F. J. J., F.

E. S., contractul de donație autentificat sub nr. 1568/_ de BNP Asociați

D. M. Cârlănaru și M. Cârlănaru, - prin care cei doi pârâți donatori au donat pârâtului Fodro G. cota lor de ½-a parte din imobilul litigios, moștenită de la tatăl lor, F. A. -, câtă vreme mandatarul nu a încheiat contractul de donație în nume propriu, ci în calitatea sa de reprezentant, de mandatar al donatorilor.

Este știut faptul că mandatul este contractul în temeiul căruia o persoană, numită mandant, împuternicește pe o altă persoană, numită mandatar, să încheie în numele ei și pentru ea anumite acte juridice.

Prin urmare, mandatara C. C. a încheiat contractul de donație nu în nume propriu, ci în numele mandanților donatori, F. J. J., F. E. S.

, și pentru aceștia, iar nu pentru sine, părți în contractul de donație, în calitate de donatori, fiind mandanții F. J. J., F. E. S., iar nu mandatara C.

C. .

Mandatul acordat lui C. C. de către mandanții donatori F. J. J.

, F. E. S. a fost unul special, expres precizat și limitat, respectiv, acela de a încheia contractul de donație, în numele mandanților, mandatara încheind acest contract nu în nume propriu, ci în reprezentarea persoanei și intereselor mandanților.

Pe cale de consecință, în judecată, atunci când se dispută valabilitatea contractului de donație, trebuie să stea mandanții, iar nu mandatara acestora.

Drept urmare, Curtea constată că și acest motiv de recurs este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs ref eritor l a necl ar itate a ș i con tr ad ic tor ial itate a

dec iz ie i pr in pr is ma ar t. 304 pc t. 5 ș i ar t. 261 al in. 1 pc t. 6 C.p r.c iv .

Deși recurenții au invocat în susținerea acestui motiv de recurs dispozițiile art. 304 pct. 5, în raport de motivele dezvoltate în susținerea acestei critici, Curtea, prin prisma art. 306 alin. 3 C.pr.civ., constată că este vorba despre motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ.

Art. 304 pct. 7 C.pr.civ. prevede că este posibilă modificarea hotărârii recurate atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art. 261 pct. 5 C.pr.civ., conform cărora, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Pentru a fi incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., ar fi necesar să fie întrunite una din următoarele ipoteze: să existe o contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; să existe contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; să lipsească motivarea soluției sau această să fie superficială ori să cuprindă considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă; instanța de control judiciar, adică instanța de apel, să copieze considerentele hotărârii apelate, fără să răspundă motivelor de critică invocate de părțile apelante.

Este știut faptul că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere (Cas. I, Decizia nr. 961/1925, Pandectele Române nr. 1/1926, pag. 34).

Doctrina a fost constantă în a sublinia importanța motivării unei hotărâri, arătându-se că motivele, considerentele hotărârii, constituie osatura acesteia, structura ei de rezistență. "M. ivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a rațiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Ea este o lucrare pur subiectivă și cuprinde în sine tot respectul justiției și tot meritul judecătorului"; (I. Deleanu, Tratat de Procedură Civilă, vol. II, Ed. All Beck, pag. 198).

Îndatorirea de a motiva hotărârea, de a o motiva clar, convingător și pertinent, în partea numită considerentele hotărârii, constituie, în același timp, o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita în mod real controlul judiciar (Cas. I., Decizia nr. 41/1920, în Jurispudența Generală, 1924, pag. 814; Cas. I, Decizia nr. 2108/1924, în Jurisprudența Generală, 1925, nr. 14).

Mai întâi, motivarea hotărârii trebuie să fie făcută de instanța care s-a pronunțat în fond, prin înfățișarea considerentelor de fapt și de drept care au condus-o la soluția adoptată.

Cea de-a doua instanță, și care exercită controlul judiciar asupra primei hotărâri, poate să își însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas întrutotul neschimbate. Însă, cum efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune faptele în discuție, în caz de reformare, instanța de apel este ea însăși obligată să motiveze ce anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe.

Esențial este, însă, să nu apară contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul ca, din unele să rezulte netemeinicia acțiunii, iar din altele caracterul fondat al aceleiași acțiuni (I. Leș, Tratat de Drept procesual Civil, Ed. V, Ed. C.H. Beck, pag. 759).

Jurisprudența a stabilit că o motivarea sumară și confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar (a se vedea în acest sens C.S.J., Secția de contencios administrativ, Decizia nr. 723/2000, B.J.C.D., 2000 pag. 952; Decizia nr. 726/2000; Decizia nr.

1978/2000; C.S.J., Secția de contencios administrativ, Decizia nr. 2922/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 953).

Deși s-ar părea că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. ar viza mai mult netemeinicia decât nelegalitatea hotărârii recurate, totuși, în doctrină s-a apreciat că nemotivarea are și conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât, este prezentă situația nesocotirii unei obligații legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii în cazurile prevăzute de lege (G. Boroi, D. Rădescu, codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. All Beck, B. ești, 1994, pag. 482; C.S.J., Secția de contencios administrativ, Decizia nr. 53/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 959).

Jurisprudența a apreciat că în ipoteza în care decizia atacată cu recurs nu este motivată, ori că motivarea este confuză și contradictorie, se poate aprecia în sensul că nu a fost judecat fondul apelului (Curtea de Apel Suceava, Secția Civilă, Decizia nr. 325/1999).

Se pune, așadar, întrebarea dacă în cauză, raportat la modalitatea în care instanța de apel și-a expus argumentele de fapt și de drept, pe care și-a întemeiat soluția, în considerentele deciziei sale, ne găsim sau nu în prezența art. 304 pct. 7 C.pr.civ., coroborat cu art. 261 pct. 5 C.pr.civ., respectiv, dacă suntem sau nu în prezența unor motive contradictorii, care, pe de o parte, să sublinieze caracterul fondat al acțiunii reclamantei, iar pe de altă parte, să conducă la ideea caracterului nefondat al aceleiași acțiuni.

Analizând decizia recurată din această perspectivă, Curtea constată că nici între considerentele deciziei, și nici între dispozitivul acesteia și considerente, nu există dispoziții contradictorii și neclare care, pe de o parte, să acrediteze ideea caracterului fondat al acțiunii reclamantei, iar pe de altă parte, să rețină caracterul nefondat al aceleiași acțiuni, susceptibile de a atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C.pr.civ.

Ansamblul considerentelor deciziei recurate concordă cu dispozitivul acesteia, în ceea ce privește soluția dată cererii principale precizate, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație, restabilirea situației anterioare de CF și prestația tabulară, motivarea instanței de apel fiind, din această perspectivă, clară, coerentă, consecventă și pertinentă, atât din punct de vedere al considerentelor de fapt, cât și din punct de vedere al considerentelor de drept.

Este evident că instanța de apel s-a pronunțat implicit asupra excepției lipsei de obiect invocată de pârâți, în sensul celor anterior precizate, precum și asupra excepției insuficientei timbrări a precizării de acțiune, excepție care, în mod legal a fost respinsă de prima instanță.

Că este așa o dovedește faptul că precizarea de acțiune a fost admisă, ceea ce echivalează implicit cu menținerea dispoziției din sentința fondului, referitoare la respingerea ca neîntemeiată a excepției insuficientei timbrări a precizării de acțiune din data de_ .

Ceea ce i se poate reproșa însă instanței de apel este faptul că, deși implicit a analizat această excepție a insuficientei timbrări - prin însăși dispoziția de admitere pe fond a cererii principale precizate -, totuși, a omis să menționeze în dispozitivul deciziei că menține dispoziția sentinței primei instanțe referitoare la respingerea ca neîntemeiată a excepției insuficientei timbrări a precizării de acțiune din data de_ .

Această omisiune în nici un caz nu îmbracă forma unei dispoziții contradictorii, susceptibile de a justifica o soluție de casare cu trimitere spre rejudecare în condițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., ci reprezintă mai degrabă o lipsă de acuratețe juridică în tehnica de redactare a soluției, omisiune care poate fi suplinită de instanța de recurs.

Pe cale de consecință, strict în aceste limite, Curtea constată că recursul pârâților este fondat, urmând să fie admis în parte, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., conform dispozitivului prezentei decizii.

Împrejurarea că, deși s-a menționat de către tribunal că schimbă în întregime sentința apelată, totuși, a menținut dispoziția privind soluția dată petitului de sechestru judiciar, nu se circumscrie motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., ci reprezintă o lipsă de acuratețe juridică în tehnica de redactare a dispozitivului.

Prin apelul pe care l-a formulat reclamanta a solicitat să îi fie admisă acțiunea în întregime, cu consecința mențineri dispozițiilor prin care s-a respins excepția insuficientei timbrări a precizării de acțiune.

Or, admițând acțiunea precizată, implicit instanța de apel a statuat în sensul că precizarea de acțiune nu trebuia timbrată suplimentar și că în mod corect prima instanță a respins excepția insuficientei timbrări a acestei precizări de acțiune, cu consecința evidentă a menținerii dispoziției primei instanțe sub acest aspect.

Cu privire la mo tivul de recurs ref eritor l a nesoluț ion are a de c ătre tr ibun al a

c auze i în mod re al, po tr iv it g ar anț iilor conț inu te de ar t. 6 CEDO, pr in acee a c ă nu a

ex amin at nor mele le g ale inc iden te con tes tăr ii de c ătre recuren ț i a ac telor depuse de

in timată, respec tiv, ar t. 177 al in. 1 C.pr.c iv., ar t. 1180 al in. 1, ar t. 1177 ș i ar t. 118 6

C.civ.

Pârâții, prin întregul demers judiciar demarat - prin întâmpinarea depusă la data de_ în dosarul de fond în rejudecare (f. 18-21) -, și susținut în prezenta cauză, au dorit ca instanța să nu dea prioritate și prevalență unui înscris sub semnătură privată, întrucât, acesta nu are forța probantă a unui înscris autentic, respectiv, să constate că acest înscris sub semnătură privată - și care reprezintă un veritabil antecontract de vânzare -cumpărare -, ar fi lovit de nulitate absolută, pe motiv că plata prețului nu a fost făcută de către reclamanta cumpărătoare, că prețul ar fi derizoriu, nereal, nesincer, fictiv sau chiar inexistent, și că lipsind prețul din antecontract, acesta ar fi lipsit de cauză și de obiect.

Procedând la analizarea acestui antecontract de vânzare cumpărare, respectiv, a clauzei inserată în art. 3, referitoare la preț, Curtea reține următoarele:

Prin prisma art. 1171 C.civ., înscrisurile autentice sunt acelea care s-au făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public, care are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a încheiat.

Constituie înscrisuri autentice actele autentice notariale, actele de stare civilă, hotărârile judecătorești, actele de procedură îndeplinite de executorii judecătorești, etc.

Înscrisul autentic se bucură de o prezumție de validitate, prin chiar efectul art. 1171 C.civ., astfel încât, cel care îl folosește este scutit de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă.

Așadar, înscrisul autentic, care prin forma și aparența sa, are înfățișarea unui înscris autentic regulat întocmit, se bucură de prezumția de validitate, iar dacă i se contestă autenticitatea, cel care invocă înscrisul nu are a face nicio dovadă, sarcina probei trecând asupra părții care contestă sinceritatea și autenticitatea înscrisului.

Cu alte cuvinte, data înscrisului autentic face credință până la înscrierea în fals, iar constatările personale ale agentului, respectiv, ale funcționarului public care a instrumentat actul autentic, fac dovada deplină până la înscrierea în fals, în ceea ce privește constatările făcute de respectivul funcționar public, în limitele atribuțiilor sale (constatările referitoare la persoana părților, modul de identificare

al lor, luarea consimțământului, semnarea înscrisului de către părți în fața funcționarului public, etc.).

Codul civil consacră opozabilitatea erga omnes a celor constatate prin înscrisul autentic, prevăzând în art. 1173 alin. 1 C.civ., că actul autentic are deplină credință în privința oricărei alte persoane despre dispozițiile și convențiile ce le constată.

Această dispoziție trebuie interpretată în corelație cu art. 1174 alin. 1 C.civ., ceea ce înseamnă că opozabilitatea actului față de terți privește drepturile și obligațiile reciproce ale părților contractante, considerate ca fapte a căror existență nu poate fi ignorată de către terți.

Apoi, art. 1172 C.civ. dispune că actul care nu poate fi autentic din cauza necompetenței sau a incapacității funcționarului, ori datorită neîndeplinirii condițiilor de formă (de exemplu, lipsește încheierea de autentificare în cazul actelor notariale), este valabil ca înscris sub semnătură privată, dacă este semnat de părțile contractante. În cazul în care nu este semnat de părțile contractante, acesta valorează început de dovadă scrisă.

Potrivit art. 1176 C.civ., actul sub semnătură privată, recunoscut de acela căruia i se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are același efect ca actul autentic, între acei care l-au subscris și între cei care reprezintă drepturile lor.

Art. 1177 C.civ. obligă pe cel căruia i se opune un act sub semnătură privată să îl recunoască ori să tăgăduiască scrierea sau semnătura sa, numai moștenitorii, sau cei care reprezintă drepturile aceluia al căruia se pretinde a fi înscrisul, putând declara că nu cunosc scrierea ori semnătura autorului lor, în acest din urmă caz, precum și atunci când partea nu recunoaște scrierea sau semnătura sa, instanța, la cerere, putând ordona verificarea de scripte (art. 178

C. proc. civ.).

Prin urmare, înscrisurile sub semnătură privată sunt acele înscrisuri întocmite de părți, fără intervenția vreunui organ al statului, semnate de părțile de la care emană.

În principiu, singura condiție care se cere pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată este semnătura părților.

În speță, actul sub semnătură privată afirmativ contestat de către pârâți - antecontractul de vânzare-cumpărare dintre reclamanta promitentă cumpărătoare și promitentul vânzător F. A. - a fost atestat de un avocat în virtutea atribuțiilor exprese pe care Legea avocaților și Statutul profesiei de avocat le conferă în acest sens unui avocat, prin procesul verbal de atestare a identității părților, conținutului și datei actului, consemnat în încheierea de dată certă nr. 132/_, încheiată de avocata C. Gorcea.

Se pune firesc întrebarea cum anume trebuie interpretata sintagma conținută în art. 1176 C.civ., potrivit căreia, "actul sub semnătură privată recunoscut de cel căruia i se opune ori privit, după lege, ca recunoscut, are același efect ca înscrisul autentic, între cei care l-au semnat și între cei care reprezintă drepturile lor";.

Doctrina și jurisprudența au arătat că această sintagmă trebuie înțeleasă în sensul că un astfel de act sub semnătură privată trebuie interpretat în sensul că părțile contractante sunt ținute de drepturile și obligațiile reciproce pe care și le-au asumat, și că opozabilitatea acestui act față de terți privește drepturile și obligațiile reciproce ale părților contractante.

Cu alte cuvinte, înscrisul sub semnătură privată nu se bucură, ca înscrisul autentic, de prezumția de validitate, însă, " are același efect ca înscrisul autentic, între cei care l-au semnat și între cei care reprezintă drepturile lor";.

Chiar dacă, între părțile contractante, înscrisul sub semnătură privată, dacă a fost recunoscut de acestea, are același efect ca înscrisul autentic - adică

părțile contractante sunt ținute de drepturile și obligațiile reciproce pe care și le-au asumat -, totuși, dispozițiile art. 1176 C.civ. nu trebuie înțelese și interpretate în sensul că prin acestea s-ar schimba natura juridică și efectele juridice ale unui act sub semnătură privată - care nu se bucură de prezumția de validitate -, întru-un act autentic care, potrivit art. 1171 C.civ., se bucură, prin chiar efectul legii, de această prezumție de validitate.

Cu alte cuvinte, actul sub semnătură privată, prin prisma dispozițiilor art. 1176 C.civ., are același efect ca actul autentic doar între cei care l-au subscris și între cei care reprezintă drepturile lor.

Dispozițiile art. 1180 alin. 1 și art. 1186 C.civ. nu erau incidente cauzei, dat fiind faptul că antecontractul de vânzare cumpărare a fost redactat de avocat, iar mai apoi certificat pentru dată certă de către același avocat, obligația impusă de art. 1180 subzistând, în opinia Curții, doar în situația în care antecontractul ar fi fost redactat de promitentul cumpărător.

Art. 177 alin. 1 C.pr.civ. prevede că acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura, aliniatul 2 precizând că moștenitorii sau urmașii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde că ar fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura acestuia, procedura de verificare de scripte urmând să se deruleze potrivit art. 178 și urm. C.pr.civ., dacă instanța a fost învestită în mod expres cu o cerere de verificare de scripte de către partea interesată.

Prin întâmpinarea formulată la data de_ (f. 16-17 dosar fond), pârâții nu au solicitat în mod expres instanței să procedeze la verificarea de scripte în privința antecontractului de vânzare cumpărare, respectiv, a clauzei inserate în art. 3 din acesta, referitoare la plata prețului, invocând doar, pe cale de așa zisă excepție, nulitatea antecontractului de vânzare cumpărare pentru neseriozitatea prețului.

Ulterior, prin nota de ședință depusă la_, pârâții au arătat că contestă cele două acte depuse de reclamantă, în conformitate cu art. 177 alin. 1 C.pr.civ., pe motiv că acestea nu ar întruni condițiile prevăzute de art. 1177 C.civ și art. 1180 alin. 1 C.civ.

Nu s-a formulat de către pârâți, în mod expres, o cerere de verificare de scripte în condițiile art. 177 și urm. C.pr.civ., pentru ipotezele expres prescrise de acest text legal, respectiv, pârâții nu au contestat scrisul ori semnătura de pe antecontract, ci au susținut doar că prețul ar fi fost neserios.

Oricum, se putea recurge la procedura verificării de scripte doar în situația în care s-ar fi contestat de către pârâți scrisul și semnătura de pe antecontract, iar nu și pentru motivul neseriozității prețului.

Pe cale de consecință, nefiind în mod expres învestită cu o astfel de cerere, instanța nu era ținută să procedeze din oficiu la o verificare de scripte pentru verificarea scrisului ori semnăturii uneia ori alteia dintre părți a semnăturii de pe contract, și aceasta cu atât mai mult cu cât contractul nu a fost scris de părți, ci redactat de un avocat.

Drept urmare, Curtea constată că și acest motiv de recurs este nefondat.

Cu pr iv ire l a mo tive le de recurs ref erito are l a neîndepl in ire a cond iț iilor de

exerc itare a acț iun ii î n execu tare s il ită a an tecon tr ac tulu i; neî ndepl in ire a c ond iț iilo r

legale pe care trebu ie s ă le în trune asc ă prețul; nepl ata în mod re al a prețulu i d e

c ătre cu mp ăr ăto are .

Antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între promitentul vânzător

F. A. și promitenta cumpărătoare D. G. C. și atestat de avocat Gorcea C. prin Încheierea de dată certă nr. 132/_, întrunește toate condițiile de validitate impuse de art. 948-968 C.civ., așa cum, de altfel, se poate constata prin simpla analizare a clauzelor acestui contract.

Această convenție reprezintă o veritabilă promisiune sinalagmatică de vânzare cumpărare, cunoscută în practică și sub denumirea improprie de contract provizoriu de vânzare cumpărare sau antecontract, și care are ca obiect o obligație de a face, de a încheia în viitor un contract autentic de vânzare cumpărare, susceptibil de a transfera proprietatea de la promitentul vânzător la promitentul cumpărător.

Fiind o convenție de sine stătătoare, acest antecontract trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate prevăzute de art. 948-968 C.civ.

Pentru admisibilitatea acțiunii în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, trebuie să fie întrunite următoarele condiții: să existe un antecontract valabil încheiat; antecontractul să fie dovedit în condițiile dreptului comun; o partea contractantă să refuze autentificarea actului autentic de înstrăinare; partea care acționează în instanță să își fi îndeplinit propriile obligații asumate prin antecontract; promitentul vânzător să fie proprietar al bunul vândut, iar promitentul cumpărător să nu fie incapabil de a dobândi acel bun la data pronunțării hotărârii.

Recurenții au susținut că aceste condiții nu sunt îndeplinite în speță, întrucât, reclamanta nu și-a îndeplinit propria obligație ce îi revenea, aceea de a achita prețul.

Susținerile recurenților sunt, evident, contradictorii, întrucât, pe de o parte, susțin că prețul nu a fost plătit, iar pe de altă parte, susțin că acesta a fost neserios, nereal sau fictiv.

Art. 3 din antecontract stipulează în mod expres faptul că "prețul ferm stabilit de comun acord de către părțile contractante este de 59.000 Euro, sumă care se achită vânzătorului, integral, azi data semnării contractului, drept pentru care prezentul contract constituie și chitanță de plată în ceea ce privește această sumă";.

Această clauză din contract nu a fost contestată pe calea procedurii de înscriere în fals - prin contestarea scrisului ori a semnăturii de pe contract -, nu a fost combătută de către recurenți prin alte mijloace de probă indubitabile și incontestabile, astfel încât, corect a reținut tribunalul că această sumă a fost achitată la data de_, conform mențiunii inserată în art. 3 din antecontract.

Nu pot fi împărtășite susținerile recurenților, în sensul că prețul este unul neserios, nereal, fictiv, câtă vreme nu s-a făcut în cauză dovada că acest preț nu ar întruni condițiile prevăzute de art. 1303 C.civ.

Nu se poate vorbi nici despre un preț derizoriu în condițiile în care în anul 2008, această sumă reprezenta un preț serios raportat la cota de ½ din imobilul litigios ( a se vedea în acest sens trimiterile instanței de apel la expertiza întocmită de expert Tudor Cristian, conform căreia, prețul imobilului în litigiu, la data de_, era de 213.000 lei, echivalent cu suma de 49.053 Euro).

Este, așadar, mai mult decât evident, că prețul stabilit la nivelul lunii octombrie 2008, prin antecontractul de vânzare-cumpărare, pentru cota de doar

½-a parte din imobil, nu este unul neserios, derizoriu sau injust.

S-ar fi putut vorbi despre nulitatea antecontractului pentru lipsa cauzei și lipsa obiectului doar dacă prețul ar fi fost derizoriu, neserios, adică nu ar fi implicat o echivalență valorică relativă, raportată atât la valoarea lucrului vândut, cât și la subiectivismul părților care sunt libere să aprecieze întinderea valorii lucrului la momentul vânzării.

Refuzul de a perfecta actul autentic nu subzistă în persoana lui F. A.

, așa cum nefondat apreciază recurenții, ci în persoana moștenitorilor lui F. A.

, care nu numai că nu au consimțit în mod expres și efectiv la încheierea actului în formă autentică, dar au și încheiat un contract de donație, fondat pe o cauză

ilicită, în frauda drepturilor reclamantei, cu privire la imobilul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare.

Din perspectiva reclamantei și a promitentului vânzător F. A. nu s-a pus nici un moment în discuție calificarea antecontractului de vânzare cumpărare ca donație, neexistând nici un indiciu în clauzele antecontractului de vânzare cumpărare care să acrediteze o atare ipoteză, ci, dimpotrivă, intenția lui

1. A. a fost aceea de a-și înstrăina cota sa de proprietate din imobil în schimbul expres menționat în art. 3 din antecontract.

   Nulitatea contractului de donație derivă nu din felul interesului ocrotit, așa cum nefondat apreciază recurenții, ci din faptul că actul de donație a fost încheiat prin fraudarea și intereselor reclamantei - creditor în antecontractul de vânzare cumpărare, cu privire la obligația promitentului vânzător F. A., obligație transmisă succesorilor acestuia odată cu acceptarea succesiunii, de a încheia un act autentic de vânzare cumpărare și de a transfera valabil proprietatea în favoarea reclamantei -, respectiv, din cauza ilicită există la momentul încheierii contractului de donație.

   Cauza ilicită constă tocmai în intenția de fraudare a reclamantei, neputându-se reține intenția de ratificare a unchiului, așa cum nefondat susțin recurenții.

   1. ivele de recurs prin care se invocă probele administrate în cauză (interogatoriul reclamantei) nu pot fi analizate de către instanța de recurs, întrucât s-ar circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C.pr.civ., abrogate prin art. I pct. 111¹din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005 și art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

      Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul pârâților, conform dispozitivului prezentei decizii.

      În ceea ce privește solicitarea recurenților, de obligare a reclamantei intimate la cheltuieli de judecată, Curta urmează să o respingă întemeiat pe faptul că lipsa de acuratețe juridică a instanței de apel în tehnica de redactare a minutei - în aceste limite, fiind admis recursul pârâților -, nu îi este imputabilă reclamantei, reclamanta nefiind, așadar, căzută în pretenții față de recurenți sub acest aspect.

      Reclamanta, prin întâmpinarea formulată în cauză, a solicitat obligarea recurenților la cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, însă, la dosarul cauzei nu au fost depuse chitanțele justificative care să ateste plata acestui onorariu, motiv pentru care, în temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., raportat la art. 1169 C.civ., Curtea va respinge această solicitare a reclamantei.

      PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

      D E C I D E

      Admite în parte recursul declarat de pârâții F. J. J., F. E. S. și F. G., împotriva deciziei civile nr. 328/A din_ a T. ului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, doar cu privire la dispoziția referitoare la mențiunea unor dispoziții din sentința apelată, astfel:

      Menține dispozițiile sentinței atacate în ce privește soluția asupra instituirii sechestrului judiciar; menține dispoziția din sentința apelată privitoare la respingerea ca neîntemeiată a excepției insuficientei timbrări a precizării de acțiune din data de_ .

      Păstrează restul dispozițiilor din decizia recurată.

      Respinge cererea intimatei reclamante, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca nedovedită.

      Decizia este irevocabilă.

      Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

      PREȘEDINTE					JUDECĂTORI
      I. -D. C.	M.	C.	V.	C.	-M. CONȚ

      GREFIER

      1. A. M.

Red.CMC/dact.MS 3 ex./_ Jud.fond: S.I.

Jud.apel: E.Luca/M.Oncică-S.

← Decizia civilă nr. 538/2013. Hotărâre care să țină loc de...		Decizia civilă nr. 144/2013. Hotărâre care să țină loc de... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 436/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic Încheierea civilă nr. 281/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic Decizia civilă nr. 358/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic Decizia civilă nr. 538/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic Decizia civilă nr. 144/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic Decizia civilă nr. 574/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic Decizia civilă nr. 4187/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic Decizia civilă nr. 325/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic