Decizia civilă nr. 402/2013. Rectificare carte funciară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 402/R/2013 Ședința publică din data de: 17 octombrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: S. I., judecător JUDECĂTOR: N. C. JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: H. V.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâtul M. B. prin primar împotriva sentinței civile cu nr.889 din 5 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._ și a încheierii nr.5270/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în același dosar, având ca obiect rectificare de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța statuează că recursul este în termen declarat, motivat, comunicat scutit la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar deoarece vizează doar cheltuielile de judecată.
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus la data de 4 octombrie 2013, întâmpinare, formulată de către reclamantul intimat L. N. .
Se mai constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în
lipsă.
S-au analizat actele și lucrările dosarului după care cauza a rămas în
pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 889 din 5 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița s-a admis acțiunea formulată de reclamantul L. N. în contradictoriu cu pârâtul M. B., prin primar, și, în consecință:
S-a constatat că, potrivit certificatelor de moștenitor nr. 366/1980 și nr. 150/1990, eliberate de notariatul de stat județean B. -Năsăud, reclamantul are calitatea de moștenitor al defuncților L. I., decedat la data de_, și L. Măriuța, decedată la data de_ .
S-a constatat că reclamantul a dobândit, în temeiul art. 23 din Legea 18/1991, în calitate de moștenitor al defuncților L. I. și L. Măriuța, dreptul de proprietate, asupra terenului aferent casei de locuit, curte și grădină, în suprafață de 1556 mp, înscris în CF 52733 B. (provenită din conversia pe hârtie a C.F. 393 G.
), nr. cad. 16, 17.
S-a dispus rectificarea suprafeței nr. top. 16, 17 din C.F 52733 G. de la 1800 la 1806 mp, conform propunerii din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul Talpoș M. .
S-a dispus înscrierea în cartea funciară a parcelei cu nr. topo 16, 17, în suprafață de 1806 mp, pe numele reclamantului, ca bun propriu, cu titlu de lege și moștenire, conform propunerii din raportul de expertiză întocmit de expertul Talpoș
M. .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din extrasul de carte funciara nr. 52733 B. (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 393 G. ) nr.top. 16, 17 (f. 6-9), în baza actului de vânzare cumpărare nr. 74 din 1962 emis de Notariatul de stat al raionului B., s-a înscris dreptul de proprietate, prin cumpărare, al numiților L. I. și L. Măriuța, asupra imobilelor construcție și teren în suprafață de 1800 mp.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 366/1980 (f. 66), eliberat de Notariatul de stat județean B. -Năsăud, masa succesorală după defunctul L. I., decedat la data de_, a fost compusă din cota de ½ din imobilele înscrise în CF nr. 393 G.
, nr.top. 16, 17, casă de piatră, la nr. 135, grajd și teren aferent în suprafață de 250 mp. Moștenitorii defunctului L. I. au fost numita L. Măriuța, soție supraviețuitoare, în cotă de ¼ și reclamantul L. N., fiu, în cotă de ¾.
Diferența de teren, până la suprafața totală de 1800 mp înscrisă în CF nr. 393
G., în cotă de 1550/1800 aparținea, la data deschiderii succesiunii, CAP B., în urma cooperativizării.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 150/1990 (f. 67), eliberat de Notariatul de stat județean B. -Năsăud, masa succesorală după defuncta L. Măriuța, decedată la data de_, s-a compus din cota de 5/8 din imobilele înscrise în CF nr. 393 G., nr.top. 16, 17, casă de piatră, la nr. 135, grajd și teren aferent în suprafață de 250 mp. Moștenitorul defunctei L. Măriuța este reclamantul L. N.
, fiu, în cotă de 1/1.
Prin urmare, în considerarea disp. art. 111 C.pr.civ., raportat la dispozițiile art. 650 și urm C.civ., instanța a constatat că, potrivit certificatelor de moștenitor nr. 366/1980 și nr. 150/1990, eliberate de Notariatul de stat județean B. -Năsăud, reclamantul are calitatea de moștenitor al defuncților L. I., decedat la data de _
, și L. Măriuța, decedată la data de_ .
Așadar, conform situației tabulare, reclamantul este proprietar, cu titlu de moștenire, asupra construcției și terenului în suprafață de 250 mp din totalul de 1800 mp înscris în CF nr. 52733 B. (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 393 G.
), nr.top. 16, 17.
Instanța a admis cererea de constatare a dobândirii de către reclamant, în temeiul art. 23 din Legea 18/1991, în calitate de moștenitor al defuncților L. I. și
L. Măriuța, a dreptului de proprietate, asupra întregului teren aferent casei de locuit, înscris în CF 52733 B. (provenită din conversia pe hârtie a C.F. 393 G. ), nr. cad. 16, 17, conform argumentelor expuse în continuare.
Potrivit art. 23 alin. (1), (2) din Legea nr. 18/1991, "(1) Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate
potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii. (2) Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădină din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție
";.
În speță, instanța a reținut că antecesorii reclamantului, numiții L. I. și L. Măriuța au fost membri CAP, la dosar fiind depusă cererea acestora de înscriere în Gospodăria agricolă colectivă "N. Bălcescu"; G. cu 2,45 ha de teren (f. 44).
În cazul membrilor cooperatori sau moștenitorilor acestora, obiectul dreptului de reconstituire îl formează întreaga suprafață de teren evidențiată ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare la data intrării în cooperativa agricolă de producție.
Conform extrasul de carte funciara nr. 52733 B. (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 393 G. ) nr.top. 16, 17, în urma cooperativizării, numiților L. I. și L. Măriuța li s-a preluat de către stat terenul în suprafață de 1550 mp, fiindu-le atribuită suprafața de 250 mp, din terenul în suprafață totală de 1800 mp înscris în cartea funciară menționată.
Dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991 făcând trimitere la cele ale art. 8 din Decretul -Lege nr. 42/1990, beneficiarul dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate, în speță, reclamantul, în calitate de moștenitor al membrilor cooperatori cărora li s-a preluat teren de către stat, nu trebuie să mai recurgă la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzută de Legea nr. 18/1991, beneficiind, de constituirea dreptului de proprietate ope legis.
În ceea ce privește cererea de rectificare a suprafeței din CF nr. 52733 B., instanța reține că, potrivit art. 80 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, "cererile de înscriere, precum și acțiunile în justiție întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi soluționate potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvârșirii ori producerii faptului juridic generator, modificator sau extinctiv al dreptului supus înscrierii ori rectificării, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul introducerii lor";. Prin urmare, având în vedere că înscrierea suprafeței nr.top. 16, 17 în forma actuală s-a făcut anterior intrării în vigoare a legii noi, s-au respins aserțiunile pârâtului cu privire la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor Noului Cod civil.
Conform raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de expertul Talpoș M. (f. 31-42), suprafața determinată prin măsurători a terenului înscris sub nr.top. 16, 17, în CF nr. 52733 B. este de 1806 mp, deși în acte același teren figurează cu suprafața de 1800 mp.
Potrivit art. 32 lit. a) din Legea nr. 7/1996, efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu referire la suprafața terenurilor, destinația, categoria de folosință, valoarea sau alte asemenea aspecte.
Art. 33 alin. (1) și (2) din același act normativ, prevede că în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia, prin rectificare înțelegându-se radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară, iar alin. (4) stipulează că
rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În baza probelor administrate în cauză, instanța a reținut că suprafața reală a terenului înscris în în CF nr. 52733 B., nr.top. 16, 17 este de 1806 mp, adică mai mare cu 6 mp decât suprafața înscrisă în cartea funciară menționată.
Prin urmare, raportat la aspectele de fapt și de drept expuse anterior, s-a dispus rectificarea suprafeței nr. top. 16, 17 din C.F 52733 G. de la 1800 la 1806 mp, conform propunerii din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul Talpoș M.
.
Având în vedere aspectele de fapt și de drept expuse anterior, văzând și prevederile art. 22 din Legea 7/1996, instanța a admis acțiunea.
Prin încheierea nr. 5270/18 iunie 2013, s-a admis cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 889/_, pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, cerere formulată de reclamantul L. N., în contradictoriu cu pârâtul M. B., prin primar.
S-a dispus completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 889/_, pronunțate în dosarul menționat anterior, în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.413,30 lei, reprezentând onorariu avocațial, onorariu expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța soluția de completare a hotărârii, instanța de fond a reținut că potrivit art. 281^2 C.pr.civ., "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare";.
În speță, deși reclamantul a solicitat obligarea pârâtului, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.413 lei, reprezentând onorariu avocațial, onorariu expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, instanța a omis a se pronunța cu privire la acest capăt de cerere, cu toate că, în considerentele hotărârii a statuat că urmează ca, în temeiul art. 274 C.pr.civ., să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.413,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Deoarece acțiunea reclamantului, ce a făcut obiectul dosarului nr._, a fost admisă, instanța a admis cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 889/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul menționat și a dispus obligarea pârâtului M. B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.413,30 lei, reprezentând onorariu avocațial, onorariu expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
În cauză a declarat recurs în termen legal pârâtul M. B., prin primar,
solicitând admiterea recursului, și în principal desființarea încheierii nr. 5270/2013, iar în subsidiar, să modificarea în parte a sentinței atacată, în sensul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată dispusă prin încheierea nr. 5270/2013 de completare a dispozitivului.
În motivarea căii de atac, s-a învederat că potrivit art. 2812(2) și art. 2813(1), coroborate cu art. 2811(3) C.pr.civ., cererea de completare a dispozitivului unei hotărâri se soluționează prin hotărâre separată, nu prin încheiere ca în prezenta speță, ce se va atașa la hotărârea a cărei completare se solicită, fiind supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s - a solicitat completarea.
În al doilea rând, s-a apreciat că în speță, nu se impune aplicarea art. 274 C.pr.civ., întrucât cheltuielile de judecată solicitate și încuviințate de către prima instanță nu pot fi imputate sau nu în totalitate, întrucât ar fi fost oricum necesare pentru a se constata că prin efectul legii, respectiv al art. 23 din Legea 18/1991, petentul a dobândit, ca moștenitor al părinților săi, dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei, curtea și grădina, cât timp nu cunoștea nici întinderea acestora și doar printr-un raport de expertiză se putea identifica suprafața de teren. Mai mult, urmare a lucrării de expertiză, absolut necesară petentului și care îi profită în totalitate, a fost necesară rectificarea cărții funciare.
Recurentul consideră că nu se poate susține culpa sa, fiind cunoscut că doar printr-o hotărâre judecătorească de constatare a dobândirii ope legis a terenurilor indicate la art. 23 din Legea 18/1991 se poate dobândit și intabula dreptul de proprietate, și că doar prin efectuarea unui raport de expertiză se poate identifica concret terenul ce poate face obiectul aplicării art. 23. Astfel de cheltuieli sunt inerente unui astfel de demers, și nu se datorează culpei v1. noastre procesuale. De altfel, sentința nici nu a fost atacată cu recurs.
Într-un proces, cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți și au caracter de sancțiune procedurală, tar ca fundament răspunderea civilă delictuală și culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, scopul fiind acela de reparare integrală a prejudiciului cauzat părții care a câștigat procesul.
De asemenea, scopul exercitării dreptului la apărare prin angajarea unui apărător este acela de a se valorifica pretențiile, și nu împovărarea părții căzute în pretenții. C.E.D.O., în cauzele Costin contra României și Johana Huber contra României, a statuat în privința cheltuielilor de judecată că acestea trebuie să fie necesare și efectuate real, în limita unui cuantum rezonabil.
Potrivit art. 31(1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, și art. 127(2 - 3) din Hotărârea nr. 64/2011 a
U.N.B.R. privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său. Onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului. Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente: timpul și volumul de muncă; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau alți specialiști; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
În drept, s-au invocat prevederile art. 274, art. 2811(3), art. 2812(2) și art. 2813(1), C.pr.civ.; art. 31(1) din Legea nr. 51/1995, repub.; art. 127(2 - 3) din Hotărârea nr. 64/2011 a U.N.B.R.
Intimatul, legal citat, a depus la dosar întâmpinare
, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței și încheierii ca fiind legale și temeinice.
În motivare s-a învederat că în cursul procesului, deși M. B. prin primar știa că terenul revine reclamantului, nu a fost de acord cu solicitarea acestuia, s-a opus acțiunii în mod nejustificat, atât prin întâmpinarea depusă, cât și pe parcursul judecății.
Așa fiind, în mod corect, potrivit disp.art.274 al.l cod pr.civ., acesta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2413,30 lei justificate cu actele de la dosar.
Instanța a admis acțiunea, iar în motivarea sentinței, la pagina 4 aliniat ultim se arată că va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 2413,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În dispozitivul sentinței nu mai apare acest lucru, fiind vorba deci de o eroare, o omisiune evidentă.
Reclamantul a solicitat completarea dispozitivului sentinței, iar instanța mi-a admis cererea în baza disp.art.2812cod pr.civ. Dacă prin întâmpinarea depusă sau verbal în sala de ședință, prin consilierul juridic, pârâtul ar fi fost de acord cu acțiunea, reclamantul nu ar mai fi solicitat cheltuieli de judecată, fiind incidente în această situație disp.art.275 Cod pr.civ.
Legea prevede doar că vor fi acordate cheltuieli de judecată, la cerere, împotriva părții care a căzut în pretenții (în speță, s-a opus acțiunii, iar aceasta a fost admisă), pe care nu le-a recunoscut la prima zi de înfățișare. Nu le-a recunoscut nici cu ocazia judecării în final a procesului.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 alin.1 teza a II- a din codul de procedură civilă și pentru considerentele ce succed
.
Deși prin recurs reclamantul a susținut că atacă atât sentința civilă nr. 889/2013 cât și încheierea nr. 5270/2013, ambele pronunțate în dosar nr._, prin prisma criticilor formulate de către recurent, tribunalul constată că nemulțumirile părții vizează doar dispoziția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, cuprinsă în cea din urmă hotărâre, astfel că va limita verificările la petitul accesoriu admis prin încheierea nr. 5270/2013.
Prima critică din recurs vizează legalitatea hotărârii, respectiv modul de soluționare a cererii de completarea hotărârii, prin încheiere, care în opinia recurentului este în contradicție cu prevederile art. 2822din Codul de procedură civilă.
Potrivit alineatului 2 textului legal invocat, cererile de completarea hotărârii se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Art. 255 din Codul de procedură civilă face distincție între diverse categorii de hotărâri stipulând că hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei se numesc sentințe, cele prin care se soluționează căile de atac, se numesc decizii, iar toate celelalte hotărâri poartă denumirea de încheieri.
Observând dispoziția contestată, tribunalul constată că prin încheierea atacată s-a rezolvat o cerere accesorie și nu fondul pricinii, astfel că ea nu este în contradicție cu normele evocate.
Mai mult decât atât, chiar dacă ar purta o denumire greșită, încheierea nu ar fi nulă, nefiind îndeplinită condiția vătămării prevăzută de art. 105 alin.2 din Codul de procedură civilă, recurentul neputând justifica o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Cea de-a doua critică vizând lipsa culpei procesuale a pârâtului recurent este și ea neîntemeiată.
Culpa procesuală, așa cum ea este instituită de prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, se fundamentează din punct de vedere subiectiv în principal pe atitudinea procesuală a părții, respectiv se raportează la poziția pe care acesta o adoptă față de pretențiile reclamantului.
Având în vedere opoziția manifestată de pârât față de cererea reclamantului, atât prin întâmpinare (f.15) dar și pe întreg parcursul soluționării cauzei, și faptul admiterii acțiunii așa cum s-a formulat, nu există nici o justificare pentru aplicarea în cauză a prevederilor art. 275 din Codul de procedură civilă, cu consecința exonerării recurentului de la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cuantumul sumei la care pârâtul recurent a fost obligat, tribunalul reține că reclamantul a justificat cheltuielile prin actele depuse la dosarul cauzei, nefiind date temeiuri pentru diminuarea acestora. Onorariul avocațial plătit de către reclamantul intimat în cuantum de 1000 lei, potrivit chitanței de la fila 85, nu este unul disproporționat față de complexitatea cauzei și de munca depusă de cel desemnat să apere interesele părții.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. B., prin primar împotriva încheierii civile nr. 5270/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de_, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
S. | I. | N. | C. | I. C. H. | V. |
Red./Dact. S.I. 2 ex. _
Jud. fond: C. R.R.
| ← Decizia civilă nr. 3060/2013. Rectificare carte funciară | Decizia civilă nr. 4364/2013. Rectificare carte funciară → |
|---|
