Decizia civilă nr. 42/2013. Anulare act
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 42/A/2013
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. -C. T. Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelantul Z. I. împotriva Sentinței civile nr. 7149/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, privind și pe intimat F. A. S., intimat F.
A. S. PRIN C. P. V., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Reține că prin Sentința civilă nr. 7149/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta F. A. -S., cu domiciliul în B., A. T. nr. 3, bl.23, ap.30, sector 4, prin tutore P. V., cu dom. în B., str.
M. V. nr.64, bl.117 A, ap. 39, sector 2 în contradictoriu cu pârâtul Z.
I. cu domiciliul în I., str. S., nr. 222, jud. I. .
S-a constatat nulitatea contractelor de vânzare de drepturi succesorale autentificate sub nr. 1059 din_ și 1060 din_ la B.N.P. Eva Constantinescu.
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 27.929 lei.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Reclamanta F. A. S. a încheiat la_ două contracte de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale cu pârâtul Z. I., declarând expres că nu cunoaște întinderea masei succesorale rămasă de la autorii săi, formalitățile urmând a se face succesiv.
La data de_, prin Dispoziția nr. 2046 emisă de Primăria Sectorului 4 București s-a dispus instituirea tutelei interzisei F. A. S., pusă sub interdicție prin sentința civilă nr. 1489/2007 a Judecătoriei Sector 4 B., pe seama lui P. V. . Persoana numită prin Dispoziția nr. 2046 exercită atribuțiile tutelei și în prezent, așa cum se confirmă în adresa nr. 31297/_ a Primăriei Sectorului 4 B., existentă la fila 13 a locului de dosar.
În raport de data întocmirii actelor, instanța reține că ambele sunt anterioare punerii sub interdicție a reclamantei, situație în care nu se poate concluziona că reclamanta avea discernământ, dar nici contrar.
Așadar, proba tehnică elucidează, acest aspect.
În același timp, probatoriul administrat, anume acte medicale și probe testimoniale, atestă că reclamanta a fost diagnosticată încă din anul 1976 cu o boală de natură să-i afecteze capacitățile psihice, aflându-se în permanență sub supraveghere medicală, boală ce nu s-a deteriorat semnificativ în timp, reclamanta având conștiința bolii.
Manifestările bolii de care reclamanta este afectată încă din 1976, respectiv tulburare schizoafectivă de tip depresiv, sunt diverse, incluzând iluziile, halucinațiile și imposibilitatea de a face asocieri între diferite gânduri.
În ciuda acestor simptome, pacienții care suferă de schizofrenie nu sunt cu totul rupți de realitate. Ei știu, de exemplu, ca omul mănâncă de obicei de trei ori pe zi, ca noaptea se doarme si ca străzile sunt pentru mașini. Aceasta le si permite sa para normali in cea mai mare parte a timpului. Apoi, simptomele psihotice ale schizofreniei se pot atenua - perioada in care medicii spun ca pacientul este in remisie.
Aceste referiri, ce vizează manifestările bolnavului, ușor de a fi cunoscute de către orice persoană cu nivel mediu de pregătire, explică faptul că în fața notarului și a pârâtului, categorii de persoane incluse în categoria determinată anterior, reclamanta a putut trece ușor drept o persoană perfect normală. Apoi, reclamanta a fost ajutată de educația sa, dat fiind că are studii superioare și a funcționat în sistemul de învățământ universitar în cadrul Institutului de lingvistică până la data pensionării sale, în anul 1997.
Așa se explică declarațiile prin care martorii audiați în cauză au relevat fără putință de tăgadă că reclamanta a inițiat numeroase demersuri la autorități pentru recuperarea unor bunuri imobiliare (a se vedea depozițiile Ștefănucă și Lupu), a povestit întreg istoricul familiei sale, a realizat și declarat numitului Ștefănucă faptul că a vândut drepturile succesorale altei persoane, a deschis cont în bancă și a înapoiat banii realizând că prețul este prea mic, a încheiat succesiv mai multe acte notariale sub constrângerea familiei, care i-a inoculat permanent ideea de "ofertă neavantajoasă".
În sensul celor de mai sus sunt și răspunsurile la interogatoriu ale tutorelui P. V., anume că reclamanta își plătea singură cheltuielile de întreținere și utilitățile.
În considerarea aspectelor reținute mai sus, depozițiile martorilor nu sunt în măsură să confirme sau să infirme în mod categoric existența discernământului reclamantei la epoca încheierii actelor, situație în care lucrarea medicală de specialitate devine o probă esențială, menită să elucideze aspectul legat de prezența sau lipsa discernământului.
Avizul negativ pe care IML MINA MINOVICI l-a dat lucrărilor efectuate în primul ciclu procesual a determinat instanța, după cum a menționat anterior, să încuviințeze o nouă expertiză medico-legală de specialitate. Noua lucrare a fost avizată, în condițiile art. 24 din OG nr. 1/2000 aviz emis sub nr. E1/10582/2010, înregistrată la fila 18 de la dosar.Expertiza concluzionează în sensul că reclamanta nu avea discernământ la data încheierii celor două acte autentice.
Coroborând concluzia expertizei, chestiunile legate de obiectul celor două acte juridice, instanța nu poate decât să constate că rezultatul expertizei medicale ester unul corect.
Pentru a ajunge la concluzia trasă mai sus instanța a avut în vedere faptul că potrivit legii, respectiv art. 1399 C.civ. vânzarea de drepturi succesorale vizează întreg patrimoniul succesoral vândut de moștenitor, atât pentru bunuri prezent, cât și cele viitoare și este suficientă încheierea unui singur asemenea act pentru întreaga masă succesorală vândută.
Astfel, cele două contracte contestate, încheiate de reclamanta F. A. și pârâtul Z. I. sunt denumite "contracte de vânzare de drepturi succesorale"; și, în conținutul lor, se precizează că reclamanta vinde pârâtului,
în condițiile art. 1399 Cod civil, dreptul ei succesoral cu privire la terenurile cu vegetație forestieră situate în localitățile Deleni și Țibănești, jud.I. și, respectiv, imobilul situat în municipiul I., str. Săulescu nr. 17, compus din teren și construcțiile edificate pe acest teren, imobile ce au aparținut lui F. Froim, succedat de fiul său și socrul reclamantei, F. Carol Froim, moștenit la rândul lui de F. Froim, soțul și autorul reclamantei, așa cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr.54/2003.
Clauzele din ambele contracte sunt identice, în sensul că reclamanta garantează calitatea sa de succesoare a soțului său, F. Iancu, decedat la _
, declară că nu răspunde de existența valabilă în folosul ei a unor bunuri succesorale la data încheierii contractului, nefiind stabilită masa succesorală rămasă de pe urma autorilor soțului ei, formalitățile de revendicare urmând a se face direct de către cumpărător.
Părțile convin ca strămutarea drepturilor succesorale cu privire la imobilele din contract să aibă loc la data semnării contractului, dată la care se remite cumpărătorului certificatul de moștenitor 54/2003, urmând ca acesta, personal sau prin avocat, să stabilească succesiv calitatea de moștenitor a lui F. Iancu după tatăl, bunicul și unchiul lui, F. F. L., care a decedat fără a lăsa moștenitori direcți, vânzătoarea neposedând actele de stare civilă ale acestora, nici alte documente.
Cumpărătorul se subrogă în toate drepturile și obligațiile vânzătoarei rezultând din calitatea de succesoare și se obligă să îndeplinească formalitățile legale privind stabilirea calității de moștenitor a vânzătoarei față de defuncții menționați prin intermediul soțului său, F. Iancu și să îndeplinească toate formalitățile legale privind obținerea titlurilor de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 1/2000 pentru imobilele din contract, iar, la data încheierii formalități lor, să înștiințeze vânzătoarea pe cale legală, pentru a-i achita diferența de preț.
Cât privește prețul, părțile au convenit ca el să fie de 300.000 lei pentru terenuri și 100.000 lei pentru imobilul din I., vânzătoarea declară că a primit
150.000 lei, prin OP Finans Bank I. și, respectiv, 10.000 lei, urmând ca diferența de preț să-i fie achitată după clarificarea situației juridice a imobilelor, dar nu mai târziu de doi ani calculați de la data autentificării înscrisului.
În situația în care, în termenul stipulat (ce se va putea proroga la o altă dată cu acordul ambelor părți), vânzătorul nu va putea clarifica situația terenurilor respective și nu va putea intra în proprietatea acestora, renunță la sumele achitate.
Instanța a reținut că, chiar dacă reclamanta nu cunoștea efectele juridice ale actului încheiat la notar, notarul le cunoștea în puterea pregătirii sale și, mai mult, potrivit competențelor sale, avea obligația legală de a informa părțile cu privire la efectele actului.
Împrejurarea că cele două acte autentice, ambele intitulate "Contract de bunuri succesorale"; au fost încheiate în formă autentică, consecutiv, respectiv sub nr. 1059/_ și 1060/_, ambele la BNP Eva Constantinescu, determină următoarea concluzie: după ce notarul a informat părțile asupra conținutului actelor, denumirea fiecăruia, precum și efectele pe care le produce, după conținutul actului și după denumirea lui, semnarea lui de către reclamantă are loc într-un moment în care discernământul acesteia lipsea.
Așa cum instanța a reținut anterior, educația reclamantei îi permitea să ia la cunoștință informațiile furnizate de notar și să realizeze, fără efort, fie că actul juridic negotium, așa cum l-a urmărit ea, este contrazis de actul juridic intrumentul probationis; iar dacă a urmărit să încheie ca negotium un contract de vânzare de bunuri succesorale, era suficient să-l încheie pe cel dintâi. O eventuală modificare a prețului contractului, în sensul măririi lui, putea fi ilustrat încheindu-se un simplu act adițional, iar nu un nou contract.
Pârâtul a acționat, după încheierea ambelor acte juridice autentice, ca și când ar fi încheiat, ca negotium, contractul reglementat de art. 1399 C.civ., împrejurare ce se desprinde atât din atitudinea ulterioară, cât și din apărările formulate în fața instanței, potrivit cărora el consideră că a încheiat actul reglementat de art. 1399 C.civ.
Or, dacă s-ar aprecia altfel, ar însemna să se accepte că notarul, fie nu a informat părțile asupra efectelor juridice ale actelor juridice încheiate consecutiv, fie, le-a informat defectuos, făcând abstracție de titlul sub care actele sunt redactate și semnate. Această ipoteză nu poate fi decât exclusă, nefiind probată conivența pârâtului cu notarul, și se impune concluzia anterior trasă de către instanță, respectiv a faptului că reclamanta a putut încheia actele juridice consecutive, fiind lipsită de discernământ.
Literatura juridică a definit nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Este firească sancțiunea nulității față de un act juridic ale cărui elemente (consimțământ, obiect, cauză) sunt viciate. Lipsa consimțământului este sancționată cu nulitatea absolută iar pentru existența valabilă a acestuia, condiția este să provină de la o persoană cu discernământ. Existența unui discernământ
În cazul analizat, potrivit concluziilor pe care instanța le-a tras anterior, aplicat la proba tehnică a expertizei, se face deplin dovada că reclamanta, la data încheierii celor două acte autentice, autentificate sub nr. 1059 din_ și 1060 din_ la B.N.P. Eva Constantinescu, nu avea discernământ
Soluția care se impune, față de cererea precizată și aspectele reținute mai sus, este aceea de admitere a acțiunii reclamantei, cu consecința anulării actelor juridice autentificate sub nr. 1059 din_ și 1060 din_ la
B.N.P. Eva Constantinescu, potrivit art. 948 pct.2 C.civ..
Deși pârâtul, în al doilea ciclu procesual nu a reiterat excepția lipsei calității de reprezentant a numitei P. V. și nici nu a susținut-o cu ocazia cuvântului pe fond, instanța apreciază că poziția sa procesuală este rezultatul actelor comunicate de către Primăria Sectorului 4 București.
Potrivit art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 27.929 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal apel pârâtul Z.
solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, respingerea cererii de chemare în judecată a intimatei reclamante.
În motivarea acestuia apreciază ca netemeinică și nelegală soluția instanței de fond care, în mod transparent, este de fapt integral subordonată concluziei pe care o prezintă noua expertiză medico-legală psihiatrică efectuată la Institutul Mina Minovici B. .
Instanța de fond a justificat însușirea concluziei din raportul de expertiză medico-legală afirmând că depozițiile martorilor nu sunt de natură nici să susțină existența discernământului reclamantei, dar nici să infirme acest lucru.
Afirmația este greșită. Depozițiile sunt clare și concludente în sensul că reclamanta a avut discernământul păstrat pentru actele pe care le-a încheiat și cei care au întâlnit-o au perceput în privința ei
pe de o parte, faptul că era conștientă de sine și de lucrurile înconjurătoare (mediu, locul unde se afla, scopul acțiunilor sale - și nu este vorba în realitate de elementele banale la care face referire instanța de fond, ci de cele chiar referitoare la mediul unde se găsea: locuința ei, modul cum se prezenta, cum se îmbrăca, aspectul său, etc.),
- pe de altă parte, faptul că a înțeles împrejurările și efectele actelor juridice, respectiv atât elementele esențiale (vânzarea drepturilor sale succesorale, prețul acestei vânzări, calitatea ei de moștenitoare după soțul ei)
cât și cele colaterale (obținerea efectivă a bunurilor implica revendicarea în proceduri derulate în fața autorităților, lipsa tuturor actelor doveditoare ale antecesorilor soțului ei, transferarea dificultății de obținere a actelor necesare și a întregii proceduri de revendicare pe seama cumpărătorului).
Relatările în sensul celor de mai sus sunt categoric ilustrative, deoarece:
martorul Pintescu F. Constantin - confirmă faptul că a stat de vorbă direct cu reclamanta, ocazie cu care a constatat că aceasta știa clar că încheiase acte de înstrăinare de drepturi succesorale, fiind vorba despre suprafețele pe care le deținea pe raza Ocolului Silvic Hârlău și pe care le revendicase. Într- adevăr, nu știa ce suprafețe, având doar impresia că era vorba de sute de hectare, însă acest lucru nu îl cunoștea deoarece nu avea actele de proprietate nu știa dacă înscrisurile existau la cineva, într-un cuvânt nu știa ce suprafață de pădure moștenește. Martorul a înțeles din discuțiile directe cu reclamanta că aceasta cunoștea că a primit sume de bani de la pârât, chiar ";niște sume consistente";, ca și împrejurarea că la acele acte de vânzare a moștenirii au participat și niște rude ale d-nei Fisher. Se adaugă acestor elemente și precizările reclamantei cu privire la sumele de bani primite, inclusiv la faptul că ea mi-a restituit subsemnatului banii ";printr-un înscris BRD";. Pentru martor, în mod neechivoc, reclamanta a fost o persoană ";lucidă";, el constatând că ";am cu cine discuta";;
-martora Turea E. - este de fapt o cunoștință a d-nei P. V., tutorele reclamantei. Ea cunoaște și prezintă aspectele referitoare la relația reclamantei cu pârâtul Z. I. doar din relatările d-nei P. V., ca atare pot fi luate în considerare în analiza stării psihice a reclamantei doar elementele rezultate din întâlnirile directe ale martorei cu reclamanta. Iar, în privința acestora, din depoziția martorei rezultă că, deși a avut puțin întâlniri cu reclamanta, în cursul acestora a avut senzația că se poate întreține o conversație normală cu ea, chiar dacă pe parcurs aceasta se altera;
-martora Eremia M. - este, de asemenea, prietenă a fam. P. și astfel a văzut-o doar sporadic pe reclamantă (în 1996 și apoi în vara anului 2007). A constatat însă direct și confirmă faptul că ";Doamna F., prin modul elevat în care discuta nu-și dădeai seama că este bolnavă, după care cade în letargie. ... În trei ore am constatat că poate întreține relații normale, că este coerentă ...";,
martorul Ștefănucă Constantin - a întâlnit-o direct și de mai multe ori pe reclamantă, exact în epoca încheierii actelor a căror desființare se solicită în prezentul litigiu. Martorul evocă în mod clar faptul că reclamanta era o persoană echilibrată (";Pe Fisher am cunoscut-o la Primăria Deleni când eu aveam probleme la Comisia de fond funciar ... i-a plăcut aum am pledat și m-a contactat";; ";Prima întâlnire ... a fost de 6 sau 8 ore, a doua de 5 sau 6 ore, de 2 sau de 3 ori am fost acasă la Fisher și am discutat, mi s-a părut o femeie echilibrată știa ce vorbește";; ";Mi s-a părut normală Fisher și faptul că înțelegea actele pe care le încheia însă era mai puțin pregătită din punct de vedere juridic";; ";Fisher mi-a prezentat cererea de reconstituire și titlul de proprietate";), inclusiv faptul că știa cum să rezolve problemele în care a intrat ( ";Ulterior încheierii actului cu Fisher ea mi-a dat un telefon de la B. și mi-a relatat că are o problemă foarte gravă că proprietatea a mai fost vândută. Am întrebat-o pe F. care este modalitatea în care înțelege să rezolve problema și mi-a spus că înțelege să rezilieze convențiile. Pentru această problemă ea personal m-a contactat....), ca și faptul că era percepută și tratată de notar ca fiind o persoană normală (";D-na
s-a prezentat singură la notar. Atitudinea notarului mi s-a părut normală, nu a avut nici o surpriză că a văzut-o pe F., a întrebat-o doar dacă și-a primit suma prevăzută în contract";).
Relatările martorilor sunt confirmate de un element obiectiv care rezultă din toate probele dosarului, și anume conduita proprie a reclamantei:
pe de o parte, conduita anterioară din viața sa de familie și din
activitatea sa la Institutul de Lingvistică. Generalitățile prin prisma cărora instanța de fond a acceptat ideea că deși bolnavă de schizofrenie nu se poate reține că acest lucru este și echivalent cu pierderea discernământului reclamantei (";pacienții care suferă de schizofrenie nu sunt cu totul rupți de realitate. Ei știu, de exemplu, că omul mănâncă de trei ori pe zi, că noaptea se doarme și că străzile sunt pentru mașini, Aceasta le și permite să pară normali în cea mai mare parte a timpului";) sunt departe de ce a fost conduita concretă a reclamantei, așa cum a fost percepută de martori sau rudele sale, fam. P., și cum este confirmată prin ancheta socială (Adresa nr. 9434/1 aprilie 2011 a Primarului sector 4 B. ) ca și prin informațiile nonmedicale din cuprinsul raportului de expertiză. Din toate acestea rezultă că reclamanta a fost o persoană educată, conștientă de boala sa pentru care a înțeles să urmeze tratament medical, fapt care i-a permis să își construiască atât o viață de familie, cât și profesională, aceasta din urmă chiar pretențioasă. A avut nevoie de ajutorul din partea rudelor ei doar după moartea soțului ei și l-a primit numai atunci când ea a înțeles să îl solicite;
pe de altă parte, conduita concretă de la momentul încheierii tuturor actelor juridice cu pârâtul: a încheiat actele la B., în formă notarială și la notarul pe care dânsa l-a propus; a avut grijă să nu fie singură ci să fie prezenți și membrii din familia sa, astfel că atât fratele ei cât și soția acestuia, d-na P.
, au însoțit-o la încheierea acestor acte; când și-a exprimat nemulțumirea pentru actele încheiate s-a deplasat la I. însoțită de d-na P. V. pentru a negocia un nou preț. Inclusiv restituirea sumei primită din partea pârâtului face dovada stării de conștiență a reclamantei, care a efectuat personal, și nu prin tutorele ei, această operațiune bancară.
Iar relatările martorilor sunt confirmate de răspunsurile la interogatoriu ale d-nei P. V., devenită tutorele reclamantei, care recunoaște că ";nu a știut că este bolnavă și că are probleme mentale";. Ori d-na P. V. înainte de a deveni curator și apoi tutore a cunoscut-o o viață întreagă pe reclamantă și a perceput direct starea acesteia. Din ceea ce afirmă, rezultă categoric și transparent că P. V. nu a avut reprezentarea că reclamanta ar fi fost lipsită de discernământ decât după ce s-au încheiat actele juridice cu subsemnatul pârât și niciodată până la acel moment. Este greu de crezut că, aflându-se în raporturi de familie cu reclamanta, în tot timpul cât a cunoscut-o d-na P. V. să nu fi observat o situație atât de gravă cum este aceea a bolii datorită căreia reclamanta a fost pensionată încă de când avea 39 de ani și care era de natură să afecteze major discernământul reclamantei.
Instanța de fond a nesocotit conținutul actelor juridice aflate în discuție și voința reală exprimată de părți. Soluția instanței de fond surprinde astfel prin distorsionarea elementelor legate de aceste acte juridice ca urmare a unei interpretări pur particulare a exigențelor art. 1399 C.civil (1864) și, nu mai puțin, prin speculațiile legate de conduita notarului public ce le-a instrumentat și conduita reclamantei.
Pentru instanța de fond constituie dovadă a lipsei de discernământ a reclamantei faptul că s-au încheiat două contracte de vânzare de drepturi succesorale când, pentru înstrăinarea drepturilor sale succesorale era suficient doar un singur astfel de act.
Este cu totul neclar de unde a considerat instanța că vânzarea de drepturi succesorale înseamnă numai înstrăinarea în totalitate a patrimoniului succesoral iar, astfel, că ar exista și obligația de a se încheia doar un singur act juridic.
Cu adevărat părțile au făcut referire în aceste acte la prev. art. 1399 C.civil (1864), dar instanța de fond a omis să sesizeze, și astfel să ia în considerare, nuanța explicit arătată, respectiv faptul că vânzarea se face în
condițiile acestui text. Iar ceea ce înseamnă condițiile acestui text se referă, de fapt, la obiectul și întinderea răspunderii vânzătorului, aceasta fiind limitată doar la simpla sa calitate de moștenitor Vânzătorul nu își asumă, ca orice vânzător obișnuit, și răspunderea pentru existența bunurilor, iar acest lucru a fost fără echivoc arătat în cuprinsul ambelor contracte ( ";... cumpărătorul se subrogă în toate drepturile și obligațiile mele rezultând din calitatea de succesoare, calitate pentru care garantez în temeiul art. 1399 C.civil,"; respectiv ";declar, totodată, că nu răspund de existența valabilă în folosul meu a unor bunuri succesorale la data de astăzi nefiind stabilită masa succesorală de pe urma autorilor soțului meu ...";).
Actele juridice au fost deci încheiate în virtutea disp. art. 691 alin. 1 rap. la art. 1399 C.civil, faptul fiind evident deoarece în cuprinsul lor se vorbește despre drepturi succesorale (adică de drepturi ce provin din succesiune). De altfel, la încheierea unui act juridic, părțile nu sunt obligate să și precizeze dispozițiile legale ce sunt aplicabile actului lor, ci doar pe acelea pe care le consideră a fi cerințe și/sau condiții speciale în cuprinsul acestuia. Ca atare, împrejurarea că drepturile succesorale ale reclamantei F. A. S. se întind asupra întregii mase succesorale provenită, succesiv, de la antecesorii soțului ei, numiții Fisher Froim, Fisher Carol Froim, Fisher F. L. și, în sfârșit, de la soțul ei Fisher Iancu, este un element acceptat între părți (exprimat fără echivoc în clauzele contractuale), astfel că nu mai era necesar să fie surprins sau subliniat și prin menționarea dispoziției legale care permite înstrăinarea acestor drepturi.
Separat de interpretarea actelor prin prisma prevederilor legale mai sus arătate, faptul de a fi încheiat două acte juridice ce au ca obiect înstrăinarea drepturilor succesorale aplicabile anumitor categorii de bunuri din masa succesorală provenită de la autorii reclamantei este un aspect ce ține, în concret, de regimul juridic al acestor bunuri și întrutotul de voința și interesul părților.
Iar în speță este mai mult decât evident că părțile au luat în considerare acest lucru procedând în mod rațional la încheierea a două acte, unul pentru suprafețele cu vegetație forestieră din loc. Deleni și Țibănești, iar celălalt pentru imobilul din mun. I., str. Săulescu nr. 17. Este esențial faptul că aceste categorii de bunuri aparțin patrimoniului succesoral. Dar bunurile din masa succesorală a autorilor reclamantei nu existau în materialitatea lor ci reclamanta înaintase doar, în fața autorităților locale din I., cererile de revendicare. Urmau să se deruleze procedurile de restabilire a dreptului de proprietate, proceduri diferite pentru categoriile de bunuri la care se face referire în cele două contracte. Din perspectiva actelor normative de restabilire a dreptului de proprietate, împrejurarea că masa succesorală cuprinde doar un singur bun sau mai multe bunuri, ori mai multe categorii de bunuri, nu are relevanță. Ceea ce contează este apartenența certă a acestor categorii de bunuri unui patrimoniu succesoral față de care cineva se raportează ca fiind moștenitorul îndreptățit la restabilirea dreptului de proprietate.
În considerarea acestei situații au fost încheiate cele două contracte, iar acest element susține, odată mai mult, existența discernământului reclamantei atunci când a consimțit la întocmirea celor două contracte, fiind vădit că a conștientizat, în pofida chiar a identității clauzelor din înscrisurile ce au consemnat cele două contracte, regimul diferit al revendicărilor și faptul că procedurile de restabilire a proprietății se desfășoară în fața unor autorități distincte.
Afirmând ca dovedită lipsa de discernământ a reclamantei, din modul de încheiere a actelor juridice, instanța de fond a recurs la un raționament neclar și cu totul curios.
De la ideea că vânzarea de drepturi succesorale vizează întregul patrimoniu succesoral și astfel era suficientă încheierea unui singur act juridic (ce ar fi putut fi completat, la nevoie, prin act adițional), instanța pune în sarcina notarului obligația legală de a fi informat părțile cu privire la acest lucru. Încheierea celor două acte înseamnă pentru instanță următoarele, d.p.v. al modului de încheiere:
fie că notarul nu a informat părțile asupra efectelor juridice ale actelor încheiate consecutiv, fie le-a informat defectuos, făcând abstracție de titlul sub care cele două acte au fost redactate și semnate. Ea însăși înlătură însă o astfel de concluzie ( ";această ipoteză nu poate fi decât exclusă, nefiind probată conivența pârâtului cu notarul";. M. ivarea este, chiar și acum, incorectă, întrucât fără nici un fel de temei instanța de fond a făcut referire la o ";conivență"; cu notarul și a introdus astfel, subliminal, ideea intenției de a o înșela pe reclamantă sau de a profita de aceasta),
fie că reclamanta, care, dată fiind educația sa, putea să ia la cunoștință informațiile furnizate de notar (adică să realizeze că actul juridic negotium este contrazis de ";actul juridic"; instrumentum probationis), în măsura în care a dorit să încheie un contract de vânzare de bunuri succesorale, deoarece a încheiat cele două acte juridice consecutive, înseamnă că le-a încheiat și le-a semnat într-un moment în care discernământul acesteia lipsea.
Iar ca element de întărire a acestui raționament, instanța de fond face referire la împrejurarea că apelantul a acționat, după încheierea celor două acte, ca și când a încheiat, ca negotium, contractul reglementat de art. 1399 C.civil și în toate apărările sale în fața instanței a arătat acest lucru.
Probațiunea administrată nu susține cu nimic nici derularea faptelor așa cum le-a presupus instanța de fond, nici raționamentul formulat. Dimpotrivă:
faptul că informațiile din partea notarului au fost corecte și corespunzătoare voinței părților, inclusiv voinței reclamantei, rezultă din chiar clauzele cuprinse în acte: s-a dorit înstrăinarea drepturilor succesorale ale reclamantei legate de bunuri cu un regim juridic distinct de restabilire a proprietății. Obligația notarului de a explica părților sensul art. 1399 C.civil ține, așa cum am arătat și mai sus, de obiectul și întinderea răspunderii pe care și-a asumat-o reclamanta, adică numai răspunderea pentru calitatea ei de moștenitoare,
între negotium și instrumentum probationis nu există de fapt contradicție, ci înscrisurile, ca instrumentum, au fost întocmite pentru a corespunde exigențelor de îndeplinire a conduitei pe care mi-am asumat-o, așa cum am convenit cu reclamanta vânzătoare, adică de a mă subroga deplin în drepturile și obligațiile acesteia în procedurile de restabilire a proprietății pentru categoriile de bunuri din cuprinsul masei succesorale,
prin poziția pe care am prezentat-o în apărarea mea nu am contrazis cu nimic conținutul clar al acestor acte, fie ele privite ca negotium, fie doar ca instrumentum. De fiecare dacă am arătat că încheierea actelor s-a făcut în condițiile art. 1399 C.civil, înțelegând prin aceasta că reclamanta nu mi-a garantat decât calitatea sa de moștenitoare și nu mai mult.
Presupunerea că reclamanta avea educația care i-ar fi permis să conștientizeze sensul actelor, ca negotium iuris, de vânzare a masei succesorale, dar că semnarea celor două acte, ca instrumentum probationis, dovedește de fapt lipsa ei de discernământ la acel moment (chipurile astfel este evidențiat faptul că reclamanta nu a conștientizat contradicția între negotium și instrumentum), este introdusă în planul factual pur hazardat. Ea este justificată numai de
faptul că instanța de fond, așa cum am arătat de la început, a înțeles să își subordoneze soluția concluziei din raportul de expertiză medico-legală.
3. Instanța de fond a absolutizat nelegal proba expertizei de specialitate psihiatrică și concluzia acesteia, cu toate că:
- procedural, era ținută să stabilească faptul că aceasta s-a desfășurat nelegal, pârâtului încălcându-i-se esențial dreptul la apărare și principiul procesului echitabil, în condițiile în care, deși s-a refăcut integral această probe, i s-a refuzat participarea expertului asistent din partea sa;
- d.p.v. al conținutului, expertiza se bazează pe o analiză tendențioasă a datelor referitoare la starea sanitară a reclamantei, atât a celor care rezultă din actele medicale cât și a celor oferite de depozițiile martorilor, astfel încât concluzia în sensul absenței totale a discernământului reclamantei la data de 30 mai 2006 este eronată.
În cuprinsul raportului de expertiză (p. 27, pct. 8) se recunoaște faptul că specialitatea psihiatrică implică dificultăți de înțelegere și analiză și este extrem de greu de evaluat o stare actuală a pacienților. Așa fiind, considerăm că o pronunțare ca certitudine pentru trecut (lipsa capacității psihice de exercițiu), mai ales în condițiile în care nici la data încheierii actelor juridice aduse în discuție, nici măcar în jurul acelei date, nu a existat o examinare psihiatrică a pacientei, nu este susținută de datele speței.
Este însă de observat faptul că în finalul raportului întocmit se precizeaza că diagnosticul a fost în 2006 de schizofrenie paranoidă în remisiune incompletă, tulburare cognitivă ușoara/medie și comorbiditate somatică. Apreciem că atât timp cât s-a evidențiat și se recunoaște remisiunea bolii nu poate fi reținută concluzia că reclamanta avea discernământul abolit și o scădere a capacității psihice de apreciere asupra conținutului ți consecințelor sociale juridice ale actelor încheiate, ci o atare concluzie apare ca hazardată chiar față de conținutul actelor medicale analizate.
În esență, în lipsa unui examen psihiatric efectuat în jurul datei de încheiere a actelor juridice cu pârâtul, în condițiile în care afecțiunea cu care reclamanta a fost diagnosticată are caracter ondulant, cu perioade de remisiune și perioade de exacerbare, datele pe care le avem la dispozitie și derularea evenimentelor nu permit de fapt a fi făcute aprecieri cu privire la capacitatea reclamantei de a semna acte notariale la data de 30 mai 2006.
Expertiza, astfel cum a fost inaintata instantei de fond, nu poate fi luata in considerare, deoarece argumentele care au condus expertii la concluzia lipsei discernamantului nu sunt clare: nu se raporteaza la perioada contemporana semnarii actelor, nu au la baza acte medicale din acea perioda si astfel, nu pot reprezenta argumente apte si suficiente pentru a conduce la aceasta concluzie. Practic, expertiza nu clarifica situatia medico-legala a pacientei- reclamanta intimata in cauza.
Mai mult, in fata instantei de prim-grad in fond, desi au fost formulate obiectiuni la raportul de expertiza, judecatorul le-a respins in mod neintemeiat, desi aceste obiectiuni erau in sensul de a se preciza in concret actele si faptele contemporane semnarii actelor care au dus la concluzia lipsei discernamnatului. Or, analiza starii de sanatate pe intrgul an 2006, nu intereseaza, atata timp cat din aceasta nu se poate trage concluzia stricta ca in momentul semnarii actelor, reclamanta nu avea discernamant.
M. ivele care justifica neclaritatea expertizei sunt:
expertii arata ca un argument al lipsei de discernamant ar fi faptul ca reclamanta nu cunostea real intinderea mostenirii, aspect care, in opinia noastra, nu conduce la aceasta concluzie in conditiile in care imobilele care faceau obiectul mostenirii nu se aflau in posesia fam de mai bine de
60 ani, ele contituind obiect al nationalizarii si mai mult, mostenirea provenea de la fam sotului, nu de la fam sa;
expertii mai arata ca pacienta este influentabila, usor de sugestionat si de manipulat, argumente care, de asemenea, nu pot conduce la concluzia lipsei discernamantului;
s-a mai retinut de catre expert faptul ca actele semnate de pacienta, care ii sunt favorabile (s.n. cele doua acte notariale), au fost semnate intr-un context de indecizie in care pacienta nu intelegea cu claritate care ii este cel mai bun beneficiu, insa, indecizia nu echivaleaza cu lipsa discernamnatului.
Apelantul Z. I. a solicitat schimbarea sentinței civile apelate cu motivația ce urmează:
Interpretarea probatoriului în vădita contradicție cu semnificația acestuia
Prima critică adusa hotărârii judecătorești este aceia ca a interpretat in mod eronat probatoriu (probatoriu trunchiat fata de împrejurarea ca in mod nejustificat instanța de judecata a limitat probele la cele favorabile intimatei).
In opinia apelantului întreaga hotărâre judecătoreasca este o eroare judiciara.
Cu referire strict la cauza de fata, menționează:
Presupuneri (nu prezumții) fara susținere probatorie, menite sa evidențieze modalitatea partinioare în care instanța de fond s-a raportat la speța dedusa judecații.
În sens uzual, prezumția exprimă o supoziție întemeiată pe aparențe, pe ipoteze sau deducții sau o recunoaștere a unui fapt ca autentic până la proba contrară.
Din perspectiva probatoriului, prezumțiile juridice sunt artificii create în construcția legislativă, prin care se acceptă sau se impune ceva ca fiind existent și adevărat fără a fi necesară întotdeauna demonstrarea sau proba lor. Art. 1199 C. civ. precizează* că "Prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut" iar art. 1200 C. clv. menționează drept prezumție cele recunoscute de lege.
Tot în C. civ. (art. 1201-1203) se precizează că prezumțiile sunt "legale" (acelea care sunt expres stabilite prin norma de drept) și împotriva acestora nu este admisă nici o dovadă contrară (cu excepția în care legea care consacră prezumția respectivă o permite: ex: art. 492 C. civ. "prezumă, până la proba contrară, că orice construcție, plantație sau lucru făcut asupra pământului nsunt făcute de proprietarul acelui pământ") și prezumții lăsate la latitudinea ("înțelepciunea") instanței - prezumții judecătorești. Art. 1203 C. civ. precizează că împotriva acestor prezumții este permisă și dovada contrară.
Deci, în construcția juridică, situațiile prezumate pot fi sau nu considerate adevărate, în funcție de caracterul lor de prezumții "legale" sau "judecătorești" (consecință a respingerii sau admisibilității probei).
2.
Instanța presupune ca "In raport de data întocmirii actelor, instanța retine ca ambele sunt anterioare punerii sub interdicție a reclamantei, situație in care nu se poate concluziona ca reclamanta avea discernământ (i), dar nici contrar" (citat din sent civ., pag. 5).
Ori, este evident ca orice persoana, pana la proba contrarie, este prezumata a avea discernământ.
Instanța presupune (fara temei) ca notarul si paratul s-au lăsat păcăliți de reclamanta-intimata (deși bolnava, schizofrenica), deoarece nu ar avea o pregătire superioara:
".,, manifestările bolnavului, ușor a fi recunoscute de către orice persoana cu nivel mediu de pregătire, explica faptul ca in fata notarului si a paratului, categorii de persoane incluse în categoria determinata aterior,reclamanta a putut trece ușor drept o persoana perfect normala" (citat din sent civ., pag. 5).
3.
Insatanta presupune ca martori, sunt de asemenea manipulați de reclamanta-întimata. De altfel, toate probele contemporane incheieril actelor notariale (martori, investigații medicale) sunt considerate lipsite de importanta, chiar neserioase
"In considerația aspectelor menționate mai sus, depozitile matorilor nu sunt in măsura sa confirme sau sa infirme in mod categoric existenta discernământului reclamantei la epoca incheiarii actelor, situație in care lucrarea medicala de specialitate devine o proba esențiala, menita sa elucideze aspectul legat de existenta sau lipsa discernământului" (citat din sent civ., pag, 6),
Faptul ca intre apelant si intîmata-reclamanta, deși in acord cu voința tuturor particpantilor (între care notari, avocați, actualul tutore, rude) au fost încheiate doua contracte in loc de unul singur este interpretat ca un semn de fipsa de discernământ. După aceasta logica, nici un participant la operațiunile notariale nu avea discernământ.
Mai mult, aceste susțineri denota o necunoaștere a probatoriului existent la dosar deoarece cele doua acte notariale, deși succesive, deși încheiate in aceiași zi, s-au încheiat la intervale de timp diferite.
Si locul unde urma sa fie folosite este diferit.
"Împrejurarea ca cele doua acte autentice, ambele intitulate "Contract de bunuri succesorale" au fost încheiate în forma autentica consecutiv, respectiv nr. 1059/_ si 1060/_ ambele încheiate la BNP Eva Constantînescu determina următoarea concluzie: după ce notarul a informat părțile asupra conținutului actelor denumirea fiecăruia, precum efectele pe care le produce, după conținutul actului si după denumirea lui, semnarea lui de către reclamanta are loc intr-un moment in care discernământul acesteia lipsea" (citat din sent. civ., pag. 6).
"….educația reclamantei ii permitea sa ia cunoștința de informațiile furnizate de notar si sa realizeze, fara efort, fie ca actul jurdtc negotium asa cum l-a urmărit ea, este contrazis de actul juridic instrumentul probationis; iar daca a urmărit sa inchefe ca negotium un contract de vânzare cumpărare, era suficient sa-l încheie pe cel dintâi" (citat din sent. civ., pag. 6).
Cat privește comportamentul ulterior al pârtilor, instanța se substituie acestora având întreaga reprezentare a gândirii lor, știind ce a crezut fiecare. Mai mult face referire la coniventa dintre apelant si notar, coniventa care totuși nu o susține (pretinde), inventează un scenariu contrazis sau nesustinut de probatoriu si "trage" concluzii.
"Paratul a acționat, după încheiere actelor autentice, ca si când ar fi încheiat ca negotium ... daca s-ar aprecia altfel, ar însemna sa se accepte ca notarul, fie nu a informat părțile asupra efectelor juridice ale actelor incheiate consecutiv, fie ie-a informat defectuos ... Aceasta ipoteza nu poate fi decât exclusa, nefiind probata coniventa paratului cu notarul, si se impune concluzia trasa (i) anterior de către instanța, respectiv a faptului ca reclamanta a putut încheia actele juridice consecutive, fiind lipsita de discernământ" (citat din sent. civ., pag. 6),
In aceste condiții, concluzia "trasa" de instanța, este ea insași "trasa" de par, nejustificata, incoerenta.
"In cazul analizat, potrivit concluzilor pe care instanța l-a tras (i) anterior, aplicat la proba tehnica a expertizei, se face pe deplin dovada ca reclamanta, la data încheierii celor doua acte autentice ... nu avea discernământ" (citat din sent. civ., pag. 6 si 7).
In sfârșit, pentru a sublinia superficialitatea analizei vom preciza anumite considerente lipsite de importanta, truisme sau chiar argumente ridicole:
"In ciuda (i) acestor simptome, pacienții care suferă se schizofrenie, nu sunt cu totul rupți de realitate. Ei știu, de exemplu, ca se mananca de trei ori pe zi, ca noaptea se doarme si ca străzile sunt pentru mașini" (citat din sent. civ., pag. 5).
"Existenta unui discernământ " (fraza fara logica, încheiata fara semn de punctuație - citat din sent. civ., pag. 6).
Ignorarea probatoriului apelantului
A doua critică privește împrejurarea ca instanța de fond ignora toate apărările apelantului.
Apelantul remarcă faptul ca în primul ciclu procesual apelantul a triumfat la fond si in apel in baza probatoriului administrat, expertize medico- legale, interogatorii, martori. Deși probe concludente si pertinente, instanța de fond din al doilea ciclu procesual le trece sub tăcere sau incerca sa le discrediteze, dar in nici un caz nu la înlătura motivat.
Aceste probe nu au fost invalidate de instanța de control judiciar. Mai mult, instanța de control judiciar nu a stabilit ca obiectiv de casare suplimentarea sau avizarea probatoriului.
Apelantul remarca împrejurarea ca expertizele medico-legale administrate in cauza conțin concluzii contradictorii, diametral opuse, ca ultima expertiza, cea îmbrățișată de judecatoarea fondului, concluzionează in același fel ca o alta expertiza pe care nu a avizate
Faptul ca expertiza s-a efectuat direct de instituția medico-legala cea mai înalta în grad este la fel de inadmisibil ca judecarea unei cauze direct în recurs.
Ori, toate aceste probe demonstraza o situație contrara, faptul ca intimata avea discernământ, ca si-a urmărit interesele in obținerea celui mai bun preț posibil si ca doar ulterior, sub influiente exterioare, s-a considerat inselata cu privire la câtimea prețului cesiunii de drepturi succesorale.
Confuzia pe care o face instanța in considerentele sentinței civile folosind atât expresia de contract de cesiune de drepturi succesorale cat si pe aceia de contract de cesiune de bunuri succesorale este determinata de faptul ca drepturile succesoarale sunt incerte (situație specifica Moldovei, care nu a avut regim de carte funciara), pe când bunurile succesorale sunt certe (Ardeal). De aici si preconcepția ca prețul cesiunii nu poate fi justificat in raport cu întinderea masei succesorale, dar pe care inca nu o cunostem.
înfrângerea dreptului apelantului la un proces echitabil în fata unei Instanțe independente si imparțiale
Ca o caracterizare generala procedurala și mai mult decât atât, avocatul redactor al prezentului apel a constatat că instanța de judecată a fondului a avut o atitudine părtinitoare, sancționând fără nici o motivație încercările apelantului de constituire a probatoriului, trecând cu nepăsare peste nulitatea evidenta a raportului de expertiza, fiind tot timpul copleșită de imprejurarea ca intimata este o persoana in vârsta, pusa sub interdicție, in timp ce apelantul a fost vădit desconsiderat, iar apărările sale ignorate.
Cauza s-a rejudecat ca urmare a admiterii recursului intimatei de către Curtea de Apel Cluj, in ideea ca ar putea fi suspiciuni privind imparțialitatea si independenta instanței de fond din primul ciclu procedural.
Instanța de fond din al doilea ciclu procedural s-a transformat in sustinatoarea intimatei, adougand la apărarea acesteia argumente suplimentare.
Cat privește proba cu expertiza medico-legala, aceasta este o proba importanta, dar in nici un caz nu se substituie judecații,
Deși instanța de fond afirma ca obiectiunile "sunt rezultatul unei maniere diferite de interpretare a lucrării de specialitate, mai mult reamintește părtilor ca nu este ținuta de aceasta expertiza medico-legala la pronunțarea hotărârii judecătorești" (citat din sent. civ., pag. 3), in continuare se contrazice,
fundamentând exclusiv sentința civila pronunțata pe astfel de considerente, mai ales ca celelante argumente, după cum se poate observa, sunt superficiale sau eronate.
Astfel, instanța considera ca "lucrarea medicala de specialitate devine o proba esențiala, menita sa elucideze aspectul legat de existenta sau lipsa discernământului" (citat din sent. civ., pag. 6).
"In cazul analizat, potrivit concluzilor pe care instanța l-a tras (i) anterior, aplicat la proba tehnica a expertizei, se face pe deplin dovada ca reclamanta, la data încheierii celor doua acte autentice ... nu avea discernământ" (citat din sent civ., pag. 6 si 7).
Cu privire la nulitatea expertizei instanța de apel trebuie sa aibă in vedere următoarele considerente :
Nulitatea absoluta a raportului de expertiza, ca urmare a încălcării dreptului la apărare si a principiului contradictorialitatii.
Expertiza administrata in cauza este nula, fiind efectuata cu încălcarea dreptului la apărare al apelantului. Astfel, apelantului î s-a infrant dreptul de a participa la efectuarea expertizei, prin consilier parte, iar incercarile acestuia, prin reprezentant, de a prezenta punctul sau de vedere au fost înlăturate in mod prejudiciabil.
Instanța a respins cererea apelantului de a participa, in condiții de contradictorialîtate, prin expert parte, ca fiind tardiv formulata. In opinia apelantului, in lipsa unul termen stabilit prin lege, termenul este pana la finalizarea expertizei, deoarece nici o dispoziție a Instanței nu poate înfrânge principiul contradtctorialitatii in desfășurarea procesului, inclusiv în materia administrări probelor.
Mai mult, in condițiile în care apelantul a depus opinie experimentala de specialitate, acesta nu a fost menționata, deși primirea acesteia era obligatorie, urmând a fi, eventual, inlaturata motivat.
Art 201 cod procedura civila precizează: "Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța considera necesar sa cunoască părerea unor specialiști, va numif la cererea pârtilor ori din oficiu, unui sau trei experți; stabilind prin incheiere punctele asupra cărora ei urmează sa se pronunțe si termenul in care trebuie sa efectueze expertiza ..
Când este necesar, instanța va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.
La efectuarea expertizei in condițiile alin. 2 pot participa si experți desemnați de parti, daca prin lege nu se dispune altfel".
Prin urmare, incuvintarea participării expertului parte la efectuarea experizei nu poate fi inlaturata decât printr-o prevedere legala. Rolul instanței este doar acela de a verifica calificarea expertului.
Pe de alta parte, prin neluarea în seama a opiniei experimentale prezentate de către apelant, s-a încălcat dreptul de apărare al acestuia.
"In cauza Cottinvs Belgia, In 2005, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat încălcarea articolului 6 din Convenție, deoarece reclamantului ori specialistului ales de acesta nu i s-a permis sa participe cot la cot cu expertul oficial la realizarea expertizei. "Deoarece reclamantul a fost împiedicat sa ia parte la procedurile realizate in prezenta expertului oficial, nu a existat nicio oportunitate pentru reclamant, pentru avocatul sau sau pentru expertul medical ales de acesta sa interogheze martorii care au compărut in fata expertului oficial, sa facă observații pe materialele care au fost prezentate expertului oficial sau sa ii ceara acestuia din urma sa facă mai multe investigații. Ca atare, reclamantul a fost privat de oportunitatea de a face observații si comentarii pe o proba cruciala". Drept urmare, Curtea a decis in unanimitate ca in cauza a fost încălcat articolul 6 din Convenție. In cauza OSma vs României, din 2006, Curtea a stabilit la fel. In cauza Foucher ¥S
Franța, din 1997, CEDO a stabilit ca s-a încălcat articolul 6 din Convenție deoarece reclamantul nu a avut acces la dosarul sau si la toate piesele folosite drept dovezi de acuzare pentru a se putea apară, situație identica cu expertul parte din România, căruia nu i se permite sa aibă acces, în aceleași condiții ca si expertul oficial, la piesele care trebuie expertizate".
Nulitatea relativa a raportului de expertiza, ca fiind efectuat de un institut necompetent teritorial.
Prin art 5 din Hotărârea Guvernului României nr. 774 din_ pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității si funcționarea instituțiilor de medicina legala. (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.459/_ ) cu modificările ulterioare HG 1204/2002 si Legea 271/2004 se stabilește: " Pe lângă Institutul de Medicina Legala "Prof.Dr. Mina Minovici" B. funcționează Comisia superioara medico-legala, cu sediul în acest institut. în cadrul institutelor de medicina legala din centrele medicale universitare, denumite în continuare institute de medicina legala, precum si în cadrul Institutului de Medicina Legala "Prof.Dr. Mina Minovici" B. funcționează comisii de avizare si control al actelor medicolegale.
Prin art 9 din aceiași act normativ se prevede Competenta teritoriala a institutelor de medicina legala este următoarea: a) Institutul de Medicina Legala "ProtDr, Mina Minovici" B. deservește municipiul B. si județele Argeș, Brașov, Buzău, Călărași, Constanta, Dâmbovîta, G., Ialomița, Prahova, "Tulcea, Vâlcea, Ilfov si Teleorman; b) Institutul de Medicina Legala din Ctuj- Napoca, județul Cluj, deservește județele Alba, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj si Sibiu; c) Institutul de Medicina Legala din I., județul I., deservește județele Bacău, Botoșani, Brăila, Galați, îasi, Neamț, Suceava,. Vaslui si Vrancea; d) Institutul de Medicina Legala din Timișoara, județul Timiș, deservește județele Arad, Caras-Severin, Hunedoara,.Timiș si Bihor; e) Institutul de Medicina Legala lin Târgu-Mures, județul Mureș, deservește județele Covasna, Harghita si
Mureș; f) institutul de Medicina Legala din Craiova, județul Dolj, deservește județele Dolj, Gorj, Mehedinți si Olt.
Art. 17 stabilește ca "în caz de necompetenta teritoriala instituția de medicina legala îsi poate declina competenta în favoarea celei competente.. 2) în" caz de necompetenta științifica instituția de medicina legala îsi declina. competenta în favoarea celei ierarhic superioare. 3} Când doua sau mai multe instituții se recunosc competente ori îsi declina competenta, conflictul pozitiv sau negativ de competenta se soluționează de instituția de medicina legala ierarhic superioara comuna. Când conflictul de competenta se ivește între o instituție de medicina legala si Institutul de Medicina Legala "Prof.Dr. Mina Minovici" B., soluționarea conflictului revine Consiliului superior de medici ni
Prin urmare, ANTERIOR efectuării expertizei INML trebuia sa-și verifice competenta si sa decline competenta in favoarea IMLCluj-Napoca.
Prin înscrisul denumit Sentința civila, Instanța de fond a carei hotărâre este esențial ilegala si vădit netemeinica, constata:
«... av. P. Nedelcu susține ca la efectuarea raportului de expertiza .... trebuia sa se stabilească lipsa discernământului contemporan cu data încheierii contractului../" (citat din sent. civ., pag. 2).
Concluzia categorica cu privire la lipsa disceramantului intimatei- reclamante la data încheierii actelor notariale are la baza considerații sau constatări actuale privind starea acesteia, fara a preciza elementele definitorii, certe, contemporane datei încheierii actelor notariale, ce susțin concluzia.
Concluzia medico-legala referitoare la lipsa discenamantului este sustenabila, de regula, timp de 30 de zile. In lipsa unor investigații madicale
anterioare, expertiza trebuia sa se raporteze la acte medicale si constatări nemedicale din interiorul acestui termen, dar precedente datei încheierii actelor notariale. Din acest punct de vedere, existenta discenamantului reclamantei la momentul încheierii actelor notariale este evidenta.
Concluzia medico-legala a oricărui raport de expertiza presupune o doza de subiectivism. Din acest punct de vedere, raportul reprezintă opinia Comisiei, ceea ce nu exclude opinia contrara. Certitudinea concluziei presupune sublinierea sustenabtlitatii opiniei de către Comisie, iar nu o certitudine stiintifica mai presus de orice îndoiala cu privire la concuzie. Dimportiva, concluzia este, prin ea însasi, succeptibilă de îndoiala rezonabila.
Comisia trebuia sa ofere instanței si părtilor explicația diferentelor remarcabile a considerentelor si concluziilor expertizelor medico-legale administrate in cauza,.
Comisia inaltura si ignora considerentele si concluzile opinie expertale medico-legale prezentata de apelantul Z. loan, prin av. P. Nedelcu
Se pune astfel problema de a sti din ce considerente de natura medico- legala, obiective sau subiective, Comisia se substituie competentei teritoriale a Institutului de Medicina Legala Cluj, pe care o înfrânge nemotivat. Este un fapt mai puțin obișnuit si în contradicție cu remarca volumului mare de munca din aceste unități medicale.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:
Prima critică adusă sentinței primei instanțe, în sensul că prima instanță a interpretat în mod eronat probatoriul nu poate fi reținută ca fiind fondată având în vedere următoarele considerente:
Critica circumcrisă punctului 4.1 din cuprinsul memoriului de apel constă în faptul că prima instanță a utilizat presupuneri și nu prezumții, fără susținere probatorie, care nu fac decât să evidențieze modalitatea părtinitoare în care prima instanță s-a raportat la speța dedusă judecății.
Astfel, potrivit art.1203 cod civil prezumțiile care nu sunt stabilite prin lege sunt lăsate la lumina și înțelepciunea judecătorului.
În aceste condiții, prezumția simplă se poate întemeia pe miijloace de probă directe, pe un început de dovadă scrisă ori pe concluziile trase din anumite situații, premițând în acest mod judecătorului să stabilească existența sau inexistența faptului ce formează obiectul procesului.
Dispozițiile legale anterior evocate impun două condiții: prezumția folosită să aibă greutate și putere de a naște probabilitate, deci să fie temeinică iar folosirea acesteia este permisă numai în măsura în care este admisibilă proba cu martori.
Prin raportare la aceste dipoziții legale, tribunalul, ca instanță de control judiciar urmează a verifica prezumțiile uzitate de prima instanță atât cu privire la legalitate cât și cu privire la temeinicia acestora.
În ceea ce privește legalitatea prezumțiilor utilizate de judecătorul fondului, tribunalul conchide că această subzistă, întrucât în prezenta speță s- a administrat și o vastă probațiune testimonială
În ceea ce privește temeinicia prezumțiilor tribunalul statuează că prima instanță a respectat întrutotul dispozițiile prevăzute de art.1203 Cod civil.
Astfel, așa cum s-a exprimat în literatura de specialitate procesul de formare al prezumțiilor poate fi descompus în trei etape distincte.
Prima etapă este aceea a stabilirii faptelor cunoscute, a doua etapă este aceea a stabilirii unui principiu de cauzalitate între faptul cunoscut și cel necunoscut, principiu a cărui valoare poate fi dedusă din datele tehnico-
științifice existente în societate iar a treia etapă este aceea a stabilirii unei certitudini intelectuale cu privire la faptul aparent.
Or, în prezenta speță prima instanță a purces la utilizarea prezumțiilor, având ca punct de pornire o probă administrată direct și nemijlocit de către instanță, respectiv raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică realizat de către Institutul Național de Medicină Legală " Mina Minovici";(filele 29-43 din dosarul de fond).
În aceste condiții, nu pot fi reținute ca fiind pertinente susținerile apelantului potrivit potrivit căruia instanța de fond de fond se substituie părților, având întreaga reprezentare a gândirii lor, precum și faptul că inventează un scenariu contrazis sau nesusținut de probatoriu.
În ceea ce privește a doua critică adusă sentinței apelate, în sensul că prima instanță a ignorat toate apărările apelantului, respectiv declarații de martori, expertize medico-legale, interogatorii, trecându-le sub tăcere sau încercând să le discrediteze nici aceasat nu poate fi primită ca fiind pertinentă pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:
Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce motiv a găsit buză o probă și nesinceră altă probă, de ce a aplicat o o normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare este o obligație esențială, care însă a fost respectată pe deplin în prezenta speță.
Astfel, în considerentele sentinței apelate, prima instanță a precizat în mod explicit faptul că urmează a înlătura depozițiile martorilor întrucât"; … nu sunt în măsură să confirme sau să infirme în mod categoric existența discernământului reclamantei la epoca încheierii actelor, situație în care lucrarea medicală de specialitate devine o probă esențială, menită să elucideze aspectul legat de prezența sau lipsa discernământului";.
De altfel, depozițiile martorilor audiați în cauză reflectă percepția subiectivă a acestora asupra existenței sau inexistenței discernământului intimatei F. A. S. la momentul semnării actelor contestate, depoziții care nu pot avea din această perspectivă forța probanță a unei lucrări tehnico- științifice, așa cum este raportul de nouă expertiză psihiatrică întocmit în cauză.
În mod corect prima instanță a avut în vedere la soluționarea pricinii concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică realizat de către Institutul Național de Medicină Legală " Mina Minovici"; în condițiile în care, conform înscrisului de la fila 25 din dosarul de fond Comisia Superioară de Medicină Legală a emis un AVIZ potrivit căruia nu aprobă actele medico- legale înainte și recomandă efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice la INML B., cu punerea la dispoziție a întregului dosar al cauzei și trimiterea intimatei F. A. S. pentru examinare.
De asemenea nu poate fi reținută ca pertinentă critica potrivit căruia faptul că expertiza s-a efectuat direct de către instituția medico-legală cea mai înaltă în grad este la fel de inadmisibil ca fudecarea unei cauze direct în recurs întrucât dispozițiile legale în materie sunt neechivoce în acesta sens.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.26 alin 1 din HG nr.774/2000 Comisia superioară medico-legală se poate pronunța, verificand și avizand din punct de vedere științific, și în situațiile în care au fost efectuate noi expertize sau au fost date avize de către comisiile de avizare și control al actelor medico-legale competente territorial iar în conformitate cu alin 2 Comisia superioară medico- legală nu efectuează examinari pe persoane, iar dacă membrii comisiei considera necesară examinarea persoanei, recomanda efectuarea unei noi expertize medico-legale, urmând ca ulterior concluziile acesteia sa fie supuse avizării Comisiei superioare medico-legale.
Potrivit art.27 alin 2 din același act normativ în cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioară medico-legală recomanda refacerea totală sau parțială a lucrărilor, formuland propuneri în acest sens sau concluzii proprii, iar potrivit art.28 alin 1 în cazul în care Comisia superioară medico-legală a eliberat un aviz, organele judiciare nu pot solicita efectuarea altor expertize medico-legale unor unități medico-legale ierarhic subordonate acesteia decât dacă au apărut date noi medicale sau de ancheta. În acest caz efectuarea expertizei medico-legale este de competenta Institutului de Medicina Legală "Prof. Dr. Mina Minovici" B.
.
De altfel, potrivit art.24 alin 1 din OG nr.1/2000 Comisia superioara medico-legala verifica si avizeaza, din punct de vedere stiintific, la cererea organelor in drept, concluziile diverselor acte medico-legale si se pronunta asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale iar în conformitate cu alin 2 ala aceluiași text de lege, în cazul in care concluziile actelor medico- legale nu pot fi avizate, Comisia superioara medico-legala recomanda refacerea totala sau partiala a lucrarilor la care se refera actele primite pentru verificare si avizare, formuland propuneri in acest sens sau concluzii proprii.
Contrar opiniei apelantului, potrivit căruia prima instanță a înfrânt dreptul acestuia la un proces echitabil în fața unei instanțe independente și imparțiale, tribunalul conchide că pârâtului Z. I. i-au fost respectate pe deplin drepturile procesuale.
Astfel așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 19 martie 2012, judecătorul fondului nu a trecut cu ușurință peste chestiunea nulității raportului de expertiză psihiatrică efectuat în cauză, ci a indicat în mod expres motivele care nu îl conduc spre concluzia solicitată de către apelant.
Astfel, prima instanță a precizat următoarele aspecte care nu pot crea tribunalului convingerea că apelantul nu a avut parte de un proces echitabil și imparțial "; în ședința publică din data de_, când instanța a dispus ca, în temeiul art. 24 din Ordonanta nr.1/2000, cele două expertize medico-legale psihiatrice să fie supuse avizării, pârâtul, prin reprezentant, nu a solicitat ca în procedura instituită de art. 24 din Ordonanta nr.1/2000 să se permită prezența expertului-parte desemnat de pârât. Apoi, la data de_, când, urmare adresei IML, instanța a dispus efectuarea probei tehnice pentru stabilirea discernământului, părțile nu au supus discuției participarea vreunui expert-parte la efectuarea lucrării. Abia în ședința publică din data de_ instanța a fost informată despre faptul că la efectuarea expertizei s-a prezentat la IML, din partea pârâtului, un expert-parte. Cu acea ocazie, instanța a stabilit că cererea pârâtului este tardiv formulată, motivele regăsindu-se exhaustiv în cuprinsul încheierii amintite.
Instanța apreciază că pârâtul nu poate invoca cu succes excepția nulității absolute a expertizei pentru neparticiparea expertului-parte, devreme ce asupra acestei chestiuni, a participării expertului-parte, instanța s-a pronunțat.
Argumentele invocate de reprezentantul pârâtului, privind garanțiile oferite de CEDO pentru un proces echitabil își găsesc aplicare în armonie cu respectarea tuturor garanțiilor pe care dreptul intern le oferă.";
Pentru argumentele anterior expuse tribunalul apreciază că nu poate fi primită ca fiind fondată critica apelantului potrivit căruia în fața primei instanțe se impunea a fi constată nulitatea absolută a raportului de nouă expertiză psihiatrică.
T. ul apreciază ca nefondată solicitarea apelantului de constatare a nulității absolute pentru motivul neîncuviințării participării expertului parte la efectuarea expertizei, întrucât, așa cum am evocat anterior, prin încheierea de ședință din data de 21 martie 2011, prima instanță a respins ca tardiv
formulată cererea de încuviințare a participării unui expert parte la efectuarea expertizei, în condițiile în care instanța a dispus efectuarea expertizei prin încheierea de ședință din data de_ .
Așa fiind, în baza art.108 alin 3 C pr civ apelantul-pârât putea invoca acest aspect cel târziu la prima zi de înfățișare după dispunerea efectuării expertizei ori chiar la termenul la care s-a dispus efectuarea acesteia.
În plus, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de
20 decembrie 2010 apelantul a fost fost de acord cu efectuarea expertizei în modalitatea dispusă de către instanță, astfel încât, din acest punct de vedere sunt aplicabile și dispozițiile art.108 alin 4 C pr civ în conformitate cu care nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriu său fapt.
Nu poate fi reținută ca pertinentă nici critica potrivit căreia se impune nulitatea relativă a rapoartului de expertiză, ca fiind efectuat de un institut necompetent teritorial, întrucât așa cum am evocat anterior, potrivit art.28 alin 1 HG nr.774/2000, în cazul în care Comisia superioară medico-legală a eliberat un aviz, organele judiciare nu pot solicita efectuarea altor expertize medico- legale unor unități medico-legale ierarhic subordonate acesteia decât dacă au apărut date noi medicale sau de ancheta iar potrivit tezei finale în acest caz efectuarea expertizei medico-legale este de competenta Institutului de Medicina Legală "Prof. Dr. Mina Minovici" B. .
În fine, ultima critică formulată de apelant, în sensul că obiecțiunile la raportul de expertiză medico-legală au fost respinse nemotivat nu poate fi reținută ca fiind fondată în condițiile în care, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din datza de 02 aprilie 2012, parte integrantă a sentinței apelate, judecătorul fondului nu a respins de plano obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de către appellant, ci în mod motivat, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului de apărare.
În aceste condiții, tribunalul conchide că prima instanță, în mod pertinent a avut în vedere la soluționarea pricinii în principal raportul de expertiză psihiatrică, ale cărui concluzii sunt în sensul că reclamanta F. A.
S., la data de_, data încheierii actelor contestate, nu a avut capacitate psihică de exercițiu(sintagmă similară cu cea de discernământ abolit, uzitată în cauzele penale).
În literarura de specialitate s-a menționat că la încheierea unui act juridic consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ.
Or, în speța de față, în care raportul de expertiză psihiatrică susmenționat a relevat că intimata F. A. S. avea da data încheierii actelor contetate discernământul abolit, inexistent, în mod firesc judecătorul fondului avea îndatorirea de a dispune anularea actelor, așa cum de altfel în mod riguros a procedat.
Din aceleași considerente, anterior expuse și care nu se mai impun a fi reiterate, tribunalul apreciază ca fiind nefondate susținerile apelantului astfel cum au fost exprimate în cuprinsul memmoriului de apel redactat de av. Lacrima C. Stan.
Raportat la toate aceste considerente, triobunalul, în temeiul art.296 C pr civ va respinge ca nefondat apelul declarat de paratul Z. I. împotriva Sentinței civile nr. 7149/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o menține în totul.
În temeiul art. 274 C pr civ va obliga apelantul sa plătească intimatei F.
A. S. prin curator P. V. suma de 17097 lei, cheltuieli de judecata in apel.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat apelul declarat de paratul Z. I. împotriva Sentinței civile nr. 7149/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o menține în totul.
Obliga apelantul sa plătească intimatei F. A. S. prin curator P.
suma de 17097 lei, cheltuieli de judecata in apel. Decizia este definitiva si executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2013.
Președinte,
-F. D.
Judecător,
O. -C. T.
Grefier,
L. C.
L.C. 12 Februarie 2013 Red./A.F.D/L.C
28 februarie 2013.
jud. fond: C. M. C.
| ← Decizia civilă nr. 313/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 3921/2013. Anulare act → |
|---|
