Decizia civilă nr. 595/2013. Anulare act
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ /a1* cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 595/R
Ședința publică din data de 4 decembrie 2013 Instanța constituită din: Președinte: P. G. G.
J. ecător: Ț. D.
J. ecător: P. M. B.
G. ier: O. V.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții B. A. ,
B. L., SA, toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Csiha Tamaș în B. M., str. F., nr. 3/71, județul M., împotriva încheierii civile din_, pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._, având ca obiect anulare act.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din_, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
T.
Deliberând asupra recursului declarat de B. A., Schlanger A. și B.
L., constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din data de 22 mai 2013 pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș, aceasta a dispus, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., suspendarea soluționării cauzei care face obiectul dosarului nr._ până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ .
Pentru a dispune această măsură, instanța a reținut că prin cererea introductivă, reclamanta SC C. SA a formulat un capăt de cerere subsidiar având ca și obiect constatarea dobândirii dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 952 mp înscris în CF 2846 T., nr. topografic 152/5/1/2/1/2 și CF 51433 Târgu Lăpuș nr. topografic 152/5/1/2/1/1/2 motivând că este proprietara construcțiilor edificate pe acest teren (una casă cântar, un cântar, pod-basculă, una hală solarizare, platformă betonată, drum acces). Totodată prin cererea reconvențională SC R. SRL a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra acelorași construcții, prin accesiune imobiliară.
Instanța a mai reținut că în dosarul nr._ în care sunt aceleași părți, instanța a soluționat cererea reclamantei SC C. SA de stabilire a dreptului de proprietate asupra construcțiilor.
Împotriva acestei soluții a instanței au declarat recurs B. A., Schlanger
și B. L. solicitând casarea încheierii de ședință din data de_ și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății respectiv soluționarea excepției prescripției în parte a acțiunii și a excepției inadmisibilității, în totalitate a acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a reclamantelor.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență faptul că J. ecătoria a suspendat soluționarea cauzei reținând că soluția ce urmează a fi pronunțată depinde de soluția pronunțată în dosarul nr._ .
Soluția instanței nu este corectă deoarece situația supraedificatelor nu îi privește pe recurenți deoarece între reclamante și cumpărătorul terenului SC R. SRL s-a purtat discuția doar în privința terenului, iar nu și în privința construcțiilor.
Prin Sentința civilă nr. 326/2012 confirmată de T. M., J. ecătoria a respins petitul vizând anularea parțială a încheierilor de CF prin care pârâtele
K. și SC R. SRL și-au întabulat dreptul de proprietate în CF, fiind respins și petitul care a avut ca și obiect validarea unei pretinse promisiuni de vânzare-cumpărare.
În prezentul dosar instanța a fost sesizată cu cererea având ca obiect anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1826/2003 și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3378/2011 cu consecința operării în CF.
S-a mai arătat că SC R. SRL a formulat cerere reconvențională, care are ca și obiect accesiunea imobiliară în privința supraedificatelor, însă deși această cerere nu are nici o legătură cu soluția din dosarul anterior totuși, în măsura în care s-a admite că cererea reconvențională poate depinde de soluția din dosarul nr._, soluția legală ar fi fost aceea de a se disjunge cererea reconvențională și rezolvarea excepțiilor vizând cererea de chemare în judecată.
Soluția adoptată poate fi dispusă doar în situația în care excepțiile sunt unite cu fondul cauzei.
LA data de 27 noiembrie 2013, părțile au arătat că soluția pronunțată în dosarul nr._ a devenit irevocabilă, dosarul fiind soluționat prin Decizia Curții de Apel C., fiind depus în acest sens extras de pe portalul instanțelor de judecată (f.17-18).
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată de SC C. SA, cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Lăpuș sub nr._, aceasta a solicitat anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1826 din 23 septembrie 2003 de BNP Corpadea Corina, în privința suprafeței de 952 mp și hala de solarizare, platforma betonată din nr. top. 152/5/1/2/1/2 din CF 2846 Tg. Lăpuș,
vânzare intervenită între B. C. a în calitate de vânzătoare pe de o parte și SC
R. SRL în calitate de cumpărătoare pe de altă parte.
De asemenea, s-a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3378/_ încheiat de Biroul Notarului Public Stoica I. Alin și anularea încheierii de întabulare nr. 4755/_ privitoare la înscrierea contractului de vânzare-cumpărare 3378/_ dispunând radierea dreptului de proprietate al părților P. I. și P. E. F. .
În subsidiar, s-a arătat că se solicită că reclamanta a dobândit dreptul de folosință asupra terenului aferent coproprietatea reclamantei în suprafață de 952 mp înscrisă în CF nr. 2846 Târgu Lăpuș nr. top. 152/5/1/2/1/2 și reînscrisă în CF 2856 Târgu Lăpuș și nr. top. 152/5/1/2/1/1/2 din CF 51433 Târgu Lăpuș provenită din conversia de pe hârtie a CF 2846 Târgu Lăpuș.
În motivarea acestui capăt de cerere subsidiar s-a arătat că dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 978 mp îl reprezintă terenul ocupat de construcții, folosința fiind parte a dreptului de superficie, dreptul de proprietate fiind stabilit la data de 7 iunie 2012 prin sentința civilă nr. 326 din dosarul nr. _
.
La data de 7 noiembrie 2012, la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare și cerere reconvențională din partea SC R. SRL. Prin cererea reconvențională formulată, s-a solicitat să se constate că pârâta-reclamantă reconvențional a dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra halei de solarizare cântarul pod bascul și căsuța cântarului,platforma betonată și drumul de acces de 35 mp aflate pe terenul proprietatea SC R. SRL în localitatea Târgu Lăpuș str. Liviu Rebreanu nr. 19, nr. top 152/2/1/2 înscris în CF 2856 Tg. Lăpuș.
Instanța reține că în dosarul nr._, dosar care a fost soluționat între aceleași părți s-a solicitat de către SC C. SA stabilirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul cu nr. top. 152/1/2/1/1/2. În prezenta cauză, în subsidiar, se solicită constatarea unui drept de folosință, drept care face parte din dreptul de superficie constând în dreptul de folosință asupra terenului și dreptul de proprietate asupra supraedificatelor. Astfel, cum s-a solicitat, dreptul de folosință asupra terenurilor poate fi valorificat doar în măsura în care se constată existența unui drept de proprietate asupra construcțiilor. Din acest punct de vedere se poate reține că soluția asupra acestui capăt de cerere este influențată de soluția care urmează a fi pronunțată în dosarul nr._ .
Pe de altă parte SC R. SRL a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra acelorași construcții prin accesiune imobiliară.
Potrivit art. 244 alin. 1 pct. 1C.proc.civ., instanța poate dispune suspendarea soluționării cauzei în condițiile în care dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Împotriva măsurii suspendării care se dispune prin Încheiere, se poate formula recurs pe toată durata suspendării soluționării cauzei (art.2441C.proc.civ).
Analiza încheierii de suspendare, în cauză se poate realiza prin prisma situației de fapt reținute de instanța de fond la momentul soluționării cererii de suspendare. În prezenta cauză, instanța nu va avea în vedere faptul că la momentul soluționării prezentului recurs, dosarul nr._ a fost soluționat irevocabil.
Instanța a reținut că prin Sentința civilă nr. 326/2012 a Judecătoriei Tg- Lăpuș s-a constatat calitatea reclamantei SC C. SA de proprietar al construcțiilor edificate pe terenul înscris în CF 1244 nr. top 152/5/1 și CF 2028 nr. topo 152/4/2 și anume pod bascul, cântar pod-bascul, drum de acces, pătul circular, hală de solarizare, platformă de cereale, magazie de cereale, pătul circular, 4 buc. Pod bascul și platformă betonată. Prin Decizia civilă pronunțată de instanța de apel (f.94 din dosarul de fond) s-a admis în parte apelul declarat de SC C. SA în sensul că a fost respinsă acțiunea civilă conexată formulată de SC R. SRL în contradictoriu cu SC C. SA. Obiectul acestei ultime cereri s-a constituit solicitarea SC R. SRL de a lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie terenul situat în localitatea Tg. Lăpuș în suprafață de 434 mp identificat în CF 2856 Tg. Lăpuș nr. topo 152/5/2/1/2.
Astfel, în dosarul nr._ se soluționează cererea formulată de SC C. SA având ca și obiect constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor și supraedificatelor, iar în prezentul dosar se soluționează cererea privind folosința terenului ca și parte a dreptului real de superficie. Cele 2 drepturi sunt interdependente, iar analiza dreptului de folosință asupra trenului ca și element constitutiv al dreptului de superficie poate fi analizat doar în măsura în care reclamanta face dovada dreptului de proprietate asupra construcțiilor.
Mai mult decât atât, se reține că și cererea reconvențională poate fi influențată de soluția ce urmează a fi pronunțată asupra solicitărilor care fac obiectul dosarului nr._ .
Reținând aceste aspecte, constatând că în subsidiar, reclamanta a solicitat și constatarea dreptului de folosință asupra terenului pe care se află construcțiile a căror proprietate s-a analizat în dosarul nr._, instanța apreciază legală măsura suspendării soluționării prezentei cauze, deoarece dezlegarea pricinii depinde de soluția pronunțată în dosarul nr._, astfel că recursul declarat este nefondat.
În prezenta cauză, intimata SC C. a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei. Potrivit ar. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții poate fi obligată la cerere la plata cheltuielilor de judecată. La dosul cauzei a fost depusă chitanța nr. 1418 din data de_ în sumă de 500 lei sumă ce reprezintă contravaloarea onorariului avocațial, astfel că fiind îndeplinite condițiile prevăzute de articolul mai sus arătat, instanța va obliga recurenții la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMEL LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de B. A., SA și B. L. cu domiciliul procesual ales la av. Csiha Tamaș în B. M. str. F. nr. 3/71, județul M., împotriva Încheierii din data de 22 mai 2012 pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ /a1*.
Obligă recurenții la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC C. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 decembrie 2013.
Președinte | J. ecători | G. | ier | |||||
P. G. G. | Ț. | D. | , P. | M. B. , | O. | V. |
Red./dact./ P.M.B./_
T.Red. O.V./_
2 ex.
J. ecător la fond: T. D. M.
← Decizia civilă nr. 292/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 454/2013. Anulare act → |
---|