Decizia civilă nr. 455/2013. Fond funciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 455/R/2013
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C. GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamantul V. I. împotriva sentinței civile nr. 1565/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 2638/R/265/2012, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterea recursului a avut loc la data de 14 noiembrie 2013, concluziile reprezentantului pârâtei intimate H. S. fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din această decizie.
Având în vedere faptul că cererea de amânare a cauzei formulată în scris de reprezentantul reclamantului recurent a fost respinsă, pentru a-i da posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea deciziei pentru data de astăzi, 21 noiembrie 2013.
Se constată că reclamantul recurent V. I. a depus la dosar concluzii scrise și acte anexe.
T R I B U N A L U L,
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 254/2008 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul n._ s-a admis în parte acțiunea numai față de coreclamantul V. I. și s-a respins față de coreclamanta V. L., în contradictoriu cu pârâții H. S., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -
N. și, în consecință:
S-a anulat titlu de proprietate nr. 19.166 din data de 3 noiembrie 1995 emis de
C. județeană B. -N. .
S-a respins capătul de cerere privind emiterea unui nou titlu de proprietate în favoarea reclamantului V. I., ca fiind prematur introdus.
A fost obligată pârâta H. S. să plătească reclamantului V. I. suma de 900 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Năsăud sub nr._, reclamantul V. I. ș.a. au chemat în judecată pe pârâții H. S. ș.a., solicitând
instanței ca pin sentința ce va fi pronunțată, în baza probelor administrate, să se dispună anularea titlului de proprietate nr. 19.166 din 3 noiembrie 1995 eliberat în favoarea pârâtei H. S., privind 1 ha teren cu vegetație forestieră.
Pârâta H. S. s-a opus admiterii acțiunii pe motiv că terenul reconstituit provine din moștenirea antecesorilor săi.
Din probele administrate în cauză, respectiv xerocopia de pe T.P. nr. 19.166, f. 5, documentația care a stat la baza eliberării titlului de proprietate în favoarea pârâtei
H. S. (f. 36-48), T.P. nr. 19.116 din 14 ianuarie 1994 eliberat în favoarea reclamantului V. I., împreună cu documentația aferentă (f. 49-61), înscrisul depus la dosar de reclamantul V. I. cu documentația aferentă (f. 76-87), raportul de expertiză topo întocmit în cauză de expert Berende Login (f. 148-152) și completarea la acest raport de expertiză (154-16), declarațiile martorilor H. F. și Sidor A. (f. 159-161), judecătoria a statuat că la data de 19 martie 1991, pârâta H. S. a depus cerere la C. locală M., constituită în baza Legii nr. 18/1991 republicată, pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra unui hectar de teren cu vegetație forestieră, situat în ridul "Între A. eș";, din hotarul localității A. eș, teren ce provine de la antecesorii său, depunând în acest sens și copia de pe extrasul de c.f. 1841 M. .
Cererea pârâtei H. S. a fost admisă și, în favoarea sa, a fost eliberat titlul de proprietate nr. 19.166 de către C. județeană B. -N. .
De asemenea, și reclamantul V. I. a înaintat cerere la C. locală M., atât în baza Legii nr. 18/1991 republicată, cât și în baza Legii nr. 247/2005 pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de cca. 6 ha, de natură fânaț, pădure și pășune, care provine de la antecesorii săi, întabulați și ei tot în c.f. 1841 M., deci terenul se referă la același rid.
În ceea ce privește terenul de natură pădure, cererea i-a fost încuviințată numai pentru suprafața de 5.000 mp și pentru această suprafață i-a fost eliberat T.P. nr. 19.116/14 ianuarie 1994.
Din probele de la dosar rezultă că reclamantul V. I. este în grad de rudenie cu H. S., antecesorul lor comun fiind P. I. .
Antecesorul lor comun a lăsat ca descendenți pe P. Ștefania, căsătorită V., care a fost mama reclamantului V. I. și pe P. V., care a fost tatăl lui P. F. căsătorită Pârlea, aceasta din urmă fiind mama pârâtei H. S. . Drept urmare, reclamantul V. I. este verișor cu pârâta H. S. .
Familia P. a deținut în ridul "Între A. eș"; (Hagiulea) o suprafață mare de teren, de ordinul hectarelor, de natură pădure, fânaț și pășune.
În decursul anilor, mai precis în perioada anilor dintre cele două războaie mondiale, între familia V. Ștefania și V. și familia P. V. și Saveta a existat o înțelegere cu privire la modalitatea de folosință asupra imobilelor terenuri moștenite de la antecesorul comun P. I. .
În urma acestei înțelegeri, familiei V. i-au revenit în folosință terenurile din amonte, învecinate cu pădurea comunală și pârâul A. eșul Mare, iar familia P. terenurile din aval.
În prezent, între terenurile folosite de familia V. și terenurile folosite de familia P. este lotul de teren folosit de Ometiță A., care este ginerele martorei H.
F., aceasta din urmă cumpărând de la familia V. terenul folosit în prezent de Ometiță A. . Din declarația acestei martore rezultă că familia P. nu a deținut terenuri cu pădure mare, ci numai cu niște tufărișuri.
Din completarea la raportul de expertiză topo rezultă că în baza T.P. H. S. a fost pusă în posesie asupra lotului de 11.320 mp teren împădurit, deci mai mult decât este în titlu și în al doilea rând în partea din amonte, anume în partea în care a folosit familia V., în urma partajului amiabil.
În baza titlului de proprietate, V. I. a fost pus în posesie cu mai puțin de 5000 mp. Din schița de la f. 156 rezultă că în partea din amonte de Ometiță A. folosește numai familia V. .
Rezultă, deci, că în baza partajului amiabil, partaj consacrat și legislativ - anume atât în art. 730 alin. 1 Cod civil, cât și art. 673/4 Cod procedură civilă, familiei
V. i-a revenit porțiunea din amonte, astfel că, potrivit art. 969 și 970 Cod civil, familia P. este ținută de acest partaj amiabil și obligată să îl respecte.
Prin faptul că pârâta H. S. a fost pusă în posesie cu lotul de teren împădurit în partea în care familia V. a folosit conform partajului amiabil, s-au încălcat drepturile de proprietate ale acestei familii, asupra terenurilor moștenite. In acest caz, terenul reconstituit în favoarea numitei H. S. se suprapune peste terenurile solicitate de V. I. a i se reconstitui dreptul de proprietate.
Întrucât V. I. a dovedit că el este îndreptățit la terenurile din amonte pe care l deține în urma partajului amiabil, s-a considerat întemeiată acțiunea sub acest aspect, astfel că, având în vedere dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1998, instanța urmează a admite capătul de cerere privind anularea TP nr._ eliberat în favoarea pârâtei H. S., ca fiind întemeiat.
În ceea ce privește reconstituirea pe numele său a întregii suprafețe de teren împădurit solicitat în baza Legii nr. 247/2005, acest capăt de cerere nu poate fi admis, pentru că instanța de judecată nu poate, pentru prima dată, să dispună sub acest aspect, în prealabil fiind necesar să se pronunțe C. locală M., pe rolul căreia se află cererea lui V. I., cu privire la restul suprafeței de teren cu vegetație forestieră, situat în ridul "Hargiulea"; din hotarul localității A. eș.
De asemenea, având în vedere că numai reclamantul V. I. este îndreptățit la reconstituire, fiind bunuri imobile moștenite toate de la părinții săi, nu și bunuri dobândite în timpul căsătoriei sale, acțiunea s-a admis numai față de V. I., nu și față de soția sa V. L. .
Având în vedere că acțiunea reclamantului V. I. a fost admisă, pârâta H.
S. urmează a fi obligată să plătească acestuia suma de 900 lei cu titlu cheltuieli de judecată, justificat cu onorariu pentru avocat și onorariu expert, aceste cheltuieli neinfluențând cu nimic aspectul că acțiunea urmează a fi admisă numai în parte, capătul principal de cerere fiind tocmai anularea titlului de proprietate.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, în termen legal, pârâta H. S., care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii de anulare a titlului de proprietate.
În ședința publică din_, recurenta, prin mandatar, a solicitat, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare și doar în subsidiar modificarea sentinței, invocând în fapt motivele din cererea de recurs.
Recursul a fost motivat prin cererea de recurs, în care s-a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței, arătându-se că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității și cea a tardivității acțiunii, prin care reclamanții solicită anularea modului de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea recurentei, soluționând acțiunea pe alte temeiuri de drept decât cele invocate de reclamanți.
Intimații V. I. și L., prin avocat, au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului (f. 14).
Prin decizia civilă nr. 256/R/2008 pronunțată de Tribunalul B. -N. s-a admis, ca fiind fondat, recursul declarat de pârâta H. S. împotriva sentinței civile nr. 254/2008 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul civil nr._, s-a casat în întregime sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, Judecătoria Năsăud.
Tribunalul a conchis că recursul este fondat, fiind dat motivul de casare cu trimitere spre rejudecare, prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, necercetarea fondului pricinii cu care instanța a fost investită.
Instanța de fond a fost investită cu o acțiune prin care reclamanții au solicitat anularea titlului de proprietate nr. 19.166/_ emis pe numele pârâtei pentru teren cu vegetație forestieră, invocând în motivare dispozițiile art. 4 și 11 din Legea nr. 18/1991 iar, în fapt, au arătat că terenul cu care a fost pusă în posesie pârâta le aparține și aceasta nu este îndreptățită să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate pentru acesta (f. 3-4 dosar fond).
Prin precizarea de la fila 76 dosar fond, intitulată "notă explicativă";, reclamantul personal susține că pârâta H. S. a primit teren din proprietatea lor și se impune anularea titlului de proprietate, iar aceasta urmează să primească titlul de proprietate în altă parte sau de pe terenurile cu nr. top._ .
Intimata, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, a invocat două excepții: cea a inadmisibilității acțiunii și cea a tardivității acesteia.
Prima instanță nu a pus în discuția părților aceste excepții și nici nu le-a soluționat în vreo modalitate, în conținutul sentinței nefiind făcută nici o mențiune în legătură cu aceste excepții.
De asemenea, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a dispus anularea titlului de proprietate emis pârâtei, statuând că aceasta nu este îndreptățită la reconstituire, deși prin acțiune reclamanții au invocat faptul că pârâta nu este îndreptățită la acel amplasament.
Potrivit art. 129 Cod procedură civilă, instanței îi revine obligația de a califica acțiunea cu care este investită având în vedere atât motivele de drept, cât și cele de fapt invocate de reclamant.
În speță, deși instanța de fond a fost investită cu o acțiune intitulată "în anularea titlului de proprietate";, potrivit motivelor invocate, acțiunea este una care se încadrează în dispozițiile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997, în constatarea nulității titlului de proprietate pentru motivul că reclamanta nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul indicat în titlul de proprietate.
Cum prima instanță nu a soluționat acțiunea cu care a fost investită, statuând asupra însăși îndreptățirii reclamantei la reconstituire și nu doar cu privire la amplasamentul terenului și cum nu a soluționat nici excepțiile invocate, sentința este rezultatul necercetării fondului pricinii astfel că, în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, recursul s-a admis și sentința a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru a se asigura o judecată unitară, în baza art. 312 alin. 3, sentința s-a casat în întregime, urmând ca în rejudecare să se facă aplicarea art. 315 Cod procedură civilă în privința dispoziției de respingere ca prematură a cererii de eliberare a titlului
de proprietate în favoarea lui V. I., dispoziție care nu a fost criticată și se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.
Cu ocazia rejudecării, instanța va pune în discuție excepțiile invocate și le va soluționa cu prioritate și doar în măsura în care acestea vor fi respinse va trece la soluționarea fondului. La soluționarea excepțiilor instanța va ține seama de faptul că reclamanții sunt terți față de titlul de proprietate și că acestora nu le-au fost comunicate actele de reconstituire emise în favoarea recurentei, că ei nu solicită anularea hotărârii Comisiei județene prin care s-a constatat calitatea recurentei de persoană îndreptățită să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren cu vegetație forestieră ci se solicită doar constatarea nulității titlului de proprietate emis ulterior, invocând nelegala punere în posesie pe amplasamentul indicat în acest titlu.
Se va avea în vedere faptul că punerea în posesie a pârâtei-recurente s-a efectuat ca urmare a reconstituirii dispuse în baza art. 41 din Legea nr. 18/1991 în calitate de coproprietară asupra cotei de 150/360 părți din terenul înscris în c.f. 1841 (top 9801,_ ) și că, potrivit art. 41 alin. 4 din Legea nr. 18/1991 beneficiarilor reconstituirii li se vor acorda terenuri din trupuri izolate sau la lizierea pădurii.
Totodată, se va avea în vedere că reclamantul și fratele său (P. ) au beneficiat în baza Legii nr. 18/1991 de reconstituire pentru teren cu vegetație forestieră de peste 1 ha în calitate de moștenitori ai proprietarilor deposedați, că diferența au solicitat-o în baza Legii nr. 247/2005 (f. 41-51 dosar fond), urmând să facă aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 modificată de Legea nr. 247/2005) dacă se va proba faptul că punerea în posesie a pârâtei s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 18/1991, modificată.
Prin sentința civilă nr. 3349/2011 dată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii civile formulată de reclamanți, excepție invocată de către pârâta H. S. .
S-a respins ca nefondată excepția tardivității acțiunii civile formulată de reclamanți, excepție invocată de către pârâta H. S. .
S-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții
V. I. și V. L. împotriva pârâtelor H. S., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. .
S-a respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie (în sprijinul reclamanților) formulată de intervenienții V. P. și V. .
S-a respins ca prematur formulată cererea de eliberare a titlului de proprietate în favoarea reclamantului V. I. .
Reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei H. S. suma de 2300 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Intervenienții accesorii V. P. și V. T. au fost obligați să plătească pârâtei H. S. suma de 590 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că prin T.P. nr. 19166/1995 emis de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. (aflat în copie la f. 5 din dosarul nr._ ) s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtei H. S., în calitate de moștenitoare a defunctei P. F., asupra unui teren cu vegetație forestieră în suprafața totală de 1
ha, în u.a. III, parcela 9801/3, având ca vecinătăți la nord și est V. I., la sud H.
F., iar la vest Ocolul Silvic - S. -Băi.
Pârâta H. S. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de fiică a numitei Pârlea F. (fostă P. ), cerere înregistrată la Primăria comunei M. sub nr. 236/_ și aflată în copie la fila 36 din dosarul_ . La cerere s-a anexat extrasul Cf 1841 M. nr. top 9801 (f. 37 din același dosar) în care numita P. F. este coproprietară tabulară cu o cotă de 150/360 părți asupra unui teren în suprafață de 5 ha și 7744 mp, precum și acte de stare civilă constând din certificat de căsătorie H. V. și Pârlea S. și din Certificat de naștere Pârlea S.
.
În consecință, s-a apreciat că pârâta H. S. a fost și este o persoană îndreptățită la reconstituire, urmând a analiza în cele ce urmează dacă pârâta H.
S. a fost și este o persoană îndreptățită la amplasamentul indicat în titlul de proprietate.
La data emiterii T.P. nr. 19166/1995 era în vigoare Legea nr. 18/1991, fără modificările aduse prin Legea nr. 169/1997, nr. 1/2000 și nr. 247/2005, urmând a se verifica valabilitatea punerii în posesie în funcție de dispozițiile legale în vigoare la data emiterii titlului de proprietate.
Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 4 din Legea nr. 18/1991, nemodificată, beneficiarilor reconstituirii li se vor acorda terenuri din trupuri izolate sau la liziera pădurii. Deci, în concepția Legii nr. 18/1991 nemodificată reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră nu se făcea pe vechiul amplasament.
Potrivit Adresei nr. 3145/_ emisă de Primăria comunei M. (f. 141) terenul ce vegetație forestieră din T.P nr. 19166/1995 se află la liziera pădurii.
Potrivit dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare ,,Drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nici o altă confirmare";.
În consecință, punerea în posesie a pârâtei H. S. cu terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 1 ha, în u.a. III, parcela 9801/3 s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 18/1991 nemodificată, pârâta H. S. fiind îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul indicat în titlul de proprietate.
Față de cele arătate, s-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanți și, pe cale de consecință, s-a respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie (în sprijinul reclamanților) formulată de intervenienții V. P. și V. T. .
Dispoziția de respingere ca prematură a cererii de eliberare a titlului de proprietate în favoarea reclamantului V. I. din cuprinsul Sentinței civile nr. 254/2008 a Judecătoriei N. nu a fost criticată în recurs, motiv pentru care se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, urmând a fi reiterată și în dispozitivul prezentei sentințe.
În baza art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei H. S. suma de 2300 lei cu titlu cheltuieli de judecată ce constau din onorariu avocat în primul ciclu procesual (800 lei la fond - f.
162 și 164 și 900 lei în recurs - f. 25 și 26) și din onorariu parțial avocat în rejudecare la fond (600 lei - fila 230).
În baza aceluiași temei legal, intervenienții accesorii V. P. și V. T. au fost obligați să plătească pârâtei H. S. suma de 590 lei cu titlu cheltuieli de judecată ce constau din onorariu parțial avocat în rejudecare la fond (590 lei - f. 230). Instanța nu a acordat cheltuielile de judecată solicitate de către pârâta H. S.
cu titlu onorariu expert datorită lipsei înscrisurilor justificative.
Prin decizia civilă nr. 157/R/2012 s-a admis recursul declarat de reclamantul V.
I. împotriva sentinței civile nr. 3349/2011 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de 30 noiembrie 2011 în dosarul nr._, s-a casat în tot hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, Judecătoria Năsăud, cu motivarea că din cuprinsul dosarului de fond rezultă că nu a fost întocmită vreo minută care să cuprindă soluția adoptată asupra acțiunii deduse judecății și care să constituie dispozitivul hotărârii pronunțate, lipsa minutei atrăgând nulitatea hotărârii.
Prin sentința civilă nr. 1564/2013 din dosar nr._ pronunțată de aceeași judecătorie s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul V. I. .
S-a respins ca nefondată excepția tardivității acțiunii civile, invocată de către pârâta H. S. .
S-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii civile, invocată de către pârâta H. S. .
S-a respins ca prematur formulată cererea de eliberare a titlului de proprietate în favoarea reclamantului V. I. .
S-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții
V. I. și V. L. împotriva pârâtelor H. S., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. .
S-a respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie (în sprijinul reclamanților) formulată de intervenienții V. P. și V. T. .
Reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei H. S. suma de 4960 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Intervenienții accesorii V. P. și V. T. au fost obligați să plătească pârâtei H. S. suma de 1290 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de la fila 162 s-a admis sesizarea din oficiu cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată a reclamanților și intervenienților.
S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1565 din_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 2638/R/265/2012 în sensul că s-a consemnat la paragrafele 7 și 8 în mod corect "suma de 4160 lei"; în loc de "suma de 4960 lei";, respectiv "suma de 590 lei"; în loc de "suma de 1290 lei";.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile nr. 1565/2013. Sentința s-a motivat după cum urmează.
Motivul pentru care s-a casat sentința civilă nr. 3349/2011 pronunțată de Judecătoria Năsăud a constat în lipsa minutei la dosarul cauzei, nemaifiind analizate motivele de recurs formulate de reclamantul V. I. .
Din analiza motivelor de recurs formulate, s-a constatat că acestea privesc în totalitate soluția pronunțată pe fondul cauzei și nu soluționarea excepțiilor invocate de părți în respectivul ciclu procesual, dintre care se enumeră: excepția inadmisibilității acțiunii civile, excepția tardivității acțiunii civile și excepția
prematurității cererii de eliberare a titlului de proprietate în favoarea reclamantului
V. I. .
Drept pentru care, soluționarea acestor excepții prin sentința civilă nr. 3349/2011 pronunțată în dosarul nr._ se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie a puterii de lucru judecat, urmând a fi reiterate și în dispozitivul prezentei sentințe.
Dispoziția de respingere ca prematură a cererii de eliberare a titlului de proprietate în favoarea reclamantului V. I. din cuprinsul Sentinței civile nr. 254/2008 a Judecătoriei N. nu a fost criticată în recurs (primul ciclu procesual), motiv pentru care se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, fiind reiterată și în dispozitivul sentinței civile nr. 3349/2011 (al doilea ciclu procesual).
În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii civile, excepție invocată de către pârâta H. S., s-a reținut că reclamanții nu au solicitat anularea hotărârii Comisiei județene prin care s-a constatat calitatea pârâtei H. S. de persoană îndreptățită să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietatea asupra unui teren cu vegetație forestieră, ci doar constatarea nulității titlului de proprietate emis ulterior actelor de reconstituire, invocând nelegala punere în posesie pe amplasamentul indicat în titlu, nulitatea absolută a titlului de proprietate putând fi invocată oricând de către persoanele care justifică un interes legitim, motiv pentru care s-a respins ca nefondată excepția tardivității acțiunii civile.
Cu privire la excepția inadmisibilități acțiunii civile, reclamanții V. I. și
V. L. sunt terți față de T.P nr. 19166/1995 emis de pârâta C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. și, în consecință, reclamanților nu le-au fost comunicate actele de reconstituire emise în favoarea pârâtei H. S. (propunerea comisiei locale și hotărârea comisiei județene). Față de cele arătate, instanța apreciază că reclamanții, în calitatea lor de terți, pot solicita în mod direct instanței de judecată constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis în favoarea pârâtei H. S. pentru motivul că aceasta nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul indicat în titlul de proprietate, excepția inadmisibilității acțiunii civile invocată de către pârâta H. S. urmând a fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește fondul cauzei, judecătoria a subliniat că obiectul cauzei, astfel cum a fost corect calificat din punct de vedere juridic de Tribunalul Bistrița Năsăud prin decizia civilă nr. 256/R/2008 din dosar nr._ (ceea ce a constituit unul dintre principalele motive de casare a sentinței civile nr. 254/2008) constă în anularea titlului de proprietate nr. 19166/1995 emis de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. în favoarea pârâtei H. S. (în calitate de moștenitoare a defunctei P. F. asupra unui teren cu vegetație forestieră în suprafață totală de 1 ha, în u.a. III, parcela 9801/3), prin prisma motivelor invocate, care se încadrează în dispozițiile art. III lit. a din Legea nr.169/1997, în constatarea nulității titlului de proprietate pentru motivul că pârâta H.
S. nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul indicat în titlul de proprietate.
Prin urmare, instanța nu este investită cu verificarea legalității însăși a dreptului pârâtei H. S. la reconstituire, drept pentru care nu se pot analiza motivele cuprinse în cererea de recurs cu privire la soluționarea favorabilă a cererii de
reconstituire, ci doar va verifica dacă punerea în posesie s-a efectuat potrivit dispozițiilor legale.
Pârâta H. S. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de fiică a numitei Pârlea F. (fostă P. ), cerere înregistrată la Primăria com. M. sub nr. 236/_ . La cerere s-a anexat extrasul Cf 1841 M. nr. top 9801, în care numita P. F. este coproprietară tabulară cu o cotă de 150/360 părți asupra unui teren în suprafață de 5 ha și 7744 mp, precum și acte de stare civilă, constând din certificat de căsătorie H. V. și Pârlea S. și din Certificat de naștere Pârlea S. .
În consecință, pârâta H. S. a fost și este o persoană îndreptățită la reconstituire. Prin titlul de proprietate nr. 19166/1995 emis de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. -N. s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtei H. S., în calitate de moștenitoare a defunctei P. F., asupra unui teren cu vegetație forestieră în suprafață totală de 1 ha, în u.a. III, parcela 9801/3, având ca vecinătăți la nord și est
V. I., la sud H. F., iar la vest Ocolul Silvic - S. Băi.
La data emiterii titlului de proprietate nr. 19166/1995 era în vigoare Legea nr. 18/1991, fără modificările aduse prin Legea nr. 169/1997, nr. 1/2000 și nr. 247/2005, urmând ca valabilitatea punerii în posesie să se verifice în funcție de dispozițiile legale în vigoare la data emiterii titlului de proprietate.
Așa cum a stabilit Tribunalul B. -N. prin decizia civilă nr. 256/R/2008 din dosar nr._, punerea în posesie a pârâtei H. S. s-a efectuat ca urmare a reconstituirii dispuse în baza art. 41 din Legea nr.18/1991 în calitate de coproprietară asupra cotei de 150/360 părți din terenul înscris în c.f. 1841 (top 9801,_ ). Potrivit art. 41 alin. 4 din Legea nr.18/1991 beneficiarilor reconstituirii li se vor acorda terenuri din trupuri izolate sau la lizierea pădurii. Dacă se va proba faptul că punerea în posesie a pârâtei s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 41 din Legea nr.18/1991, modificată, instanța va trebui să facă aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr.1/2000 modificată de Legea nr.247/2005.
Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 4 din Legea nr. 18/1991 nemodificată, beneficiarilor reconstituirii li se vor acorda terenuri din trupuri izolate sau la liziera pădurii. Deci, în concepția Legii nr. 18/1991 nemodificată, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră nu se făcea pe vechiul amplasament, principiu ce a fost reglementat de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
Totodată, art. 2 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 statuează faptul că drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverințe de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nicio altă confirmare.
Terenul cu vegetație forestieră din titlul de proprietate nr. 19166/1995 se află la liziera pădurii, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat de expert Breier I.
N. depus pentru termenul din_ în dosarul nr._ (a se vedea planurile de situație 1și 2 de la filele 83, respectiv84 din acest dosar), dar și din adresa nr. 3145/_ emisă de Primăria comunei M. (fila 141 din dosarul nr. 2002/R/265/2008).
Susținerea recurentului referitoare la faptul că art. 41 alin. 4, normă specială referitoare la păduri (invocată de instanța de fond), se interpretează prin norma de drept comun art. 13 alin. (2), în sensul că reconstituirea în cazul pădurilor se face din trupuri izolate sau la liziera pădurii, dar în principiu pe vechiul amplasament și excepțional pe un alt amplasament nu poate fi reținută deoarece această regulă privește doar terenurile cooperativelor agricole de producție situate în extravilanul localităților situate în zona colinară.
Punerea în posesie a pârâtei H. S. cu terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 1 ha, în u.a. III, parcela 9801/3 s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 18/1991 nemodificată, pârâta H. S. fiind îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul indicat în titlul de proprietate, care este valabil fără nicio confirmare, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 2/2001.
În aceste condiții, nu a procedat la analiza aspectului constând în verificarea dacă punerea în posesie a pârâtei H. S. s-a făcut sau nu pe vechiul amplasament, regulă introdusă o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2001 în cazul cererilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate atât pentru terenurile agricole, cât și pentru terenurile forestiere.
Față de cele arătate, s-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanți și, pe cale de consecință, s-a respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie (în sprijinul reclamanților) formulată de intervenienții V. P. și V. T. .
În data de_, ora 1500, după strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare, reprezentantul reclamantului a depus la registratura instanței o cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea încuviințării și administrării probei cu înscrisurile atașate. Teza probatorie ar fi constat în înlăturarea excepției de prematuritate și în dovedirea fără echivoc a calității de proprietari asupra terenurilor înscris în titlul de proprietate a pârâtei.
Ca temeiul de drept al acestei cereri a fost indicat art. 151 Cod procedură
civilă.
Ulterior, în data de_, reprezentantul reclamantului a depus precizări la
cererea de repunere pe rol, invocând faptul că există o situație care impune noi lămuriri, constând în faptul că prin adresa nr. 448/p/_, comuna M. a comunicat faptul că terenul cu vegetație forestieră din titlul de proprietate nr. 19166/1995 nu se suprapune cu liziera pădurii.
Potrivit art. 151 Cod procedură civilă, pricina poate fi repusă pe rol dacă instanța găsește necesare noi lămuriri.
Această situație nu este incidentă în cauză, soluția instanței fiind întemeiată pe probele legal administrate, a dispozițiilor legale în această materie și în limitele motivelor de recurs și a recomandărilor instanței de control judiciar.
Înscrisurile depuse în probațiune o dată cu cererea de repunere de rol nu pot fi supuse analizei în condiții de legalitate și contradictorialitate. Mai mult decât atât, în cuprinsul motivelor de recurs formulate la data de_ împotriva sentinței civile nr. 3349/2011 și nici ulterior, până la închiderea dezbaterilor, nu s-a contestat conținutul adresei nr. 3145/_ emisă de Primăria comunei M. (fila 141 din dosarul nr. 2002/R/265/2008) și nici nu s-a invocat faptul că terenul pus în posesie nu
s-ar fi aflat la liziera pădurii, cu toate că acest aspect a stat la baza soluției dispuse în dosarul nr. 2002/R/265/2008.
Totuși, din analiza succintă a înscrisurilor atașate cererii de repunere pe rol, s-a apreciat că nu sunt necesare noi lămuriri, raportat la conținutul adresei nr. 448/p/_ emisă de comuna M. (prin care se comunică faptul că terenul cu vegetație forestieră din titlul de proprietate nr. 19166/1995 "nu se suprapune cu liziera pădurii";) și al procesul-verbal nr._ (în care se precizează că limita din aval, astfel cum a fost indicată de numita V. E., nu se suprapune cu liziera pădurii). Faptul că la momentul actual, la mai bine de 18 ani de la emiterea titlului de proprietate nr. 19166/1995, terenul reconstituit nu se suprapune cu liziera pădurii, nu înseamnă că la momentul punerii în posesie terenul nu s-a aflat la liziera pădurii. Această concluzie rezultă atât din expertizele efectuate în cauză, cât și din planșele foto anexate la cererea de repunere pe rol, din care rezultă cu claritate că terenul împricinat este situat la marginea pădurii, o suprapunere efectivă cu liziera (marginea pădurii) fiind imposibilă.
În baza art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei H. S. suma de 4160 lei cu titlu cheltuieli de judecată, ce constau din suma de 2300 lei cheltuieli de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 3349/2011 (800 lei onorariu avocat dosar nr._ - fond, 900 lei onorariu avocat dosar nr._ - recurs, 600 lei parte onorariu avocat dosar nr. 2002/R/265/2008 - rejudecare fond, potrivit chitanței de la fila 230), 1860 lei onorariu avocat potrivit chitanțelor nr. 2079/_ și nr. 2213/_ din prezentul dosar.
În baza aceluiași temei legal, intervenienții accesorii V. P. și V. T. au fost obligați să plătească pârâtei H. S. suma de 590 lei cu titlu cheltuieli de judecată ce constau din onorariu parțial avocat în dosar 2002/R/265/2008 - rejudecare fond, potrivit chitanței de la fila 230).
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, în termen legal, reclamantul V.
I., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii capătului de cerere privind anularea titlului de proprietate nr. 19.166/_ ; cu cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale, aducând sentinței criticile ce succed.
Instanța de fond nu a respectat dispozițiile legale în materie și nu a dat eficiență probelor administrate în cauză, respectiv: xerocopia de pe Titlul de proprietate nr. 19166; documentația care a stat la baza eliberării titlului de proprietate în favoarea pârâtei H. S. ; raportul de expertiză topo întocmit în cauză de expert Berende Login și completarea acestui raport; declarațiile martorilor H. F., Sidor A. și Ometita A. ; partajul amiabil, partajul consacrat și legislativ, încheiat între familii între cele două războaie mondiale, respectiv între familia V. Ștefania și P.
V. și Saveta în ceea ce privește modalitatea de folosință asupra imobilelor terenuri moștenite de la antecesorul comun P. I. ; harta amenajistică care dovedește în mod irefutabil că terenul reconstituit în favoarea pârâtei H. S. se suprapune peste terenurile solicitate; înscrisurile noi pe care le-a depus prin cererea de repunere pe rol. Procedând în acest fel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, cu ignorarea dispozițiilor legale în materie, neținând cont de o stare de fapt existentă între cele două familii care conform dispozițiilor imperative ale art. 730 alin. 1 Cod civil, cât și a art. 673 Cod procedură civilă - "familiei V. i-a revenit
porțiunea din amonte";, astfel că, potrivit art. 969 și art. Cod civil, familia P. este ținută de acest partaj amiabil și obligată să suporte efectele juridice ale acestuia.
Este adevărat că terenul era deținut în coproprietate atât de familia V., cât și de familia P., dar regimul juridic de folosință/posesie și dispoziție a acestei coproprietăți a fost stabilit prin partajul susmenționat, terenul fiind utilizat/folosit în pașnica folosință de familii în condițiile sus menționate, prevăzute imperativ și asumate fără nici o obiecție în actul sus menționat.
Deși a arătat faptul că pârâta H. S. a fost pusă în posesie cu lotul de teren împădurit în partea în care familia recurentului a folosit conform partajului amiabil, încălcându-i-se în mod flagrant drepturile de proprietate ale familiei asupra terenurilor moștenite, instanța de fond în mod temeinic nu a luat în considerare existența acestuia, în sensul în care s-a subrogat voinței intime manifestată de părți în ceea ce privește modul de folosință a respectivei suprafețe de teren forestier de mai bine de 80 de ani, răsturnând practic, prin soluția dată cele consfințite de părți.
Pârâta H. S. nu a probat niciodată pe parcursul acestor cicluri procesuale că ar fi avut un minim drept de posesie, folosință, dispoziție asupra suprafeței de teren aflate în litigiu. Mai mult, nu a contestat dreptul recurentului prin nici un mijloc de probă (înscrisuri, declarații, interogatoriu, etc.), că respectiva suprafață de teren nu ar aparține lui V. I. .
Instanța de fond, din motive necunoscute, a încălcat principiul contradictorialității și egalității de tratament, cât și a prevederilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, în sensul că a remarcat existența a două înscrisuri ce emanau de la aceeași entitate, respectiv Primăria comunei M. (adresa nr._ și adresa nr. 448/_, procesul verbal din_ ), și care au stat la baza fundamentării/motivării sentinței recurate.
Instanța de fond a dat chintesență unui act emanat în anul 2010, neținând cont de principiul subsecvent al realității ce au fost consemnate prin adresa nr. 448/_ .
De asemenea, a fost privat de dreptul de a depune noi înscrisuri care la data la care instanța a intrat pe fondul cauzei nu avea cum să le depună, cu toate că a arătat în mod expres că a efectuat diligențele în vederea obținerii acestora (cu titlu de exemplu
- adresa nr. 115/c - emisă de Arhivele Naționale în data de_ ).
Instanța de fond nu a respectat principiile: contradictorialității, al tratamentului egal al armelor și al oralității în sensul că la ultimul termen de judecată cu toate că i s-a remis în timp util o cerere de strigare a cauzei la orele 14, motivată, prezentându- se dovezi în acest sens, a închis faza de probațiune și a decis în mod netemeinic și nelegal intrarea în dezbateri pe fondul cauzei în lipsa reprezentantului său legal.
În conformitate cu prevederile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991: "atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regulă pe vechile amplasamente iar în zonele de câmpie, pe sole stabilite de comisie și nu neapărat pe vechile amplasamente, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor";.
Astfel, legea prevede în mod imperativ în zona colinară, zona în care se află suprafața de teren forestier din litigiu, aflată în arealul comunei M. (aspect care este de notorietate publică și necontestat de nici una dintre părți). Regula generală (care în fapt emană din spiritul Legii nr. 18/1991 reflectând o chestiune normală, firească) este aceea că dreptul de proprietate se reconstituie cu prioritate maximă pe vechiul amplasament. Doar în cazuri excepționale, ca o derogare de la acest principiu consacrat de lege, lege prevede o derogare specială, în sensul de a se putea eventual
reconstitui dreptul de proprietate și pe un alt amplasament, conform prevederilor art. 41 alin. 4 din lege în trupuri izolate sau la liziera pădurii.
În interpretarea sistematică logico-juridică a articolelor sus menționate ale Legii nr. 18/1991 rezultă că excepția are aplicabilitate doar în situația în care regula generală în mod practic nu se poate aplica.
Pârâta, conform actelor deduse judecății, deținea și deține în mod egal o suprafață de teren forestier, în aval (și în prezent această suprafață de teren forestier poate fi solicitată de către pârâtă nefiind înregistrată nici o altă cerere de reconstituire asupra acesteia de o altă persoană).
Ca atare, în conformitate cu jurisprudența CEDO - cu referire directă la cauza Toscuta și alții împotriva României, pârâta, practic, nu se află în rizico pericolul de a-și pierde reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentul statuat între părți de mai bine de 80 de ani (conform actelor și înscrisurilor depuse la dosarul cauzei).
Intimata H. S., în termen util, a formulat și depus la dosar întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului (cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată suportate în calea de atac), susținând că sentința atacată, în întregime, prezintă atributele de legalitate și temeinicie, reiterând toate apărările ridicate în ciclurile procesuale anterioare.
Intervenienții V. P. și V. T., prin scriptul de la fila 29 au adus la cunoștința instanței că nu înțeleg să aibă vreo legătură cu cauza pendinte.
Recursul nu este fondat și se va respinge ca atare.
Prima instanță a soluționat cauza cu respectarea întrutotul a dezlegărilor pe fond date de Tribunalul B. -N. prin decizia civilă nr. 256/R/2008.
Principala rezolvare de drept a instanței de control a fost aceea că reconstituirea dreptului de proprietate al pârâtei s-a săvârșit sub imperiul art. 41 din Legea 18/1991, în forma inițială, iar punerea în posesie trebuie să fie conformă cu prevederea alineatului 4 al aceluiași articol, unde se stabilește că suprafețele cu vegetație forestieră vor fi acordate din trupuri izolate sau la liziera pădurilor.
Amplasamentul atribuit pârâtei respectă fără îndoială condiția legală de mai sus. În acest sens s-au supus evaluării două înscrisuri provenind de la Comuna M., ce cuprind informații contradictorii. Primul este depus la fila 141 din dosarul nr. 2002/R/265/2008 și atestă că terenul pus în posesie pârâtei este situat la liziera pădurii, iar al doilea, existent în dosarul prezent (nr._ ) la fila 84, prin care se subliniază exact contrariul, adresa fiind emisă în baza unui proces verbal întocmit de organele silvice (f. 86).
Judecătoria, în urma analizării lor, în mod întemeiat a înlăturat forța probantă a documentului secund prin prisma celorlalte probe efectuate în cauză. Astfel, expertizele întocmite de experții Berende Login (f. 134-137, 154-156 din dosar nr._ ) și Breier I. N. (f. 78-91 din dosar nr. 2002/R/265/2008) poziționează limpede în schițele anexe rapoartelor terenul cu vegetație forestieră atribuit în proprietate intimatei H. S. ca fiind situat exact la marginea pădurii comunale și este despărțită de drumul de exploatare și de pârâtul A. eșul Mare doar de o mică suprafață de natură fânaț (6249 mp) aflată în posesia reclamantului.
Contrar punctului de vedere exprimat prin procesul verbal de la fila 86 este și prezentarea terenului redată de ortofotoplanul de la filele 88-89, 98-99 din dosarul prezent. Examinarea actului conduce cu evidență și cu certitudine la concluzia prezentată anterior, dovezile corelându-se între ele.
În plus, se sesizează că delimitarea între pădurea rămasă în proprietatea comunei și cea restituită persoanelor fizice, inclusiv pârâtei, a avut loc în prezența și în baza afirmațiilor reprezentantului Ocolului Silvic M., împrejurare menționată de expertul Breier I. N. în expertiza amintită.
Tot printre sublinierile acestuia se regăsește și aspectul că pârâta comisie locală nu dispune de un nou amplasament pentru punerea în posesie a proprietății H. S.
, afirmație susținută de adeverința nr. 2385/_ emisă de aceeași comună la solicitarea expertului, anexată raportului întocmit de acesta (f. 90).
Nu în ultimul rând, și de o importanță majoră în cauză, este faptul că se verifică circumstanța a două persoane aflate în situații juridice identice, așa încât trebuie să li se aplice regimuri juridice egale, fiind nepermisă ruperea echilibrului echității. Aceasta întrucât și reclamantul a obținut teren în temeiul Legii 18/1991 nemodificată, prin titlul de proprietate nr. 19.166/_ (f. 49 dosar nr._ ), restituit în natură, pe un amplasament limitrof cu cel al adversarei lui. Așa fiind, în mod logic, dacă suprafața lui trebuie și este la liziera pădurii comunale, atunci și cel al intimatei
H. întrunește aceleași caracteristici.
Prin raportare la starea de fapt evocată, de asemenea legal s-a dat eficiență articolului 2 alin. 2 din Legea 1/2000, aceasta fiind cea de-a doua îndrumare a deciziei de casare nr. 256/R/2008.
În același context este de remarcat că în ceea ce o privește pe pârâtă, în retrocedare s-au putut îmbina două principii instituite de legea fondului, chiar pentru ipoteze distincte, cel din art. 41 alin. 4 cu cel al acordării reparației pe vechiul amplasament, sens în care tribunalul prin decizia de casare a reținut îndreptățirea intimatei la acordarea măsurii reparatorii "în calitate de coproprietară asupra cotei de 150/360 părți din terenul înscris în c.f. 1841 (top 9801, atribuit o parte prin titlul atacat,_ )";.
Față de cele până acum reținute se apreciază că toate criticile recursului sunt nefondate, instanța de trimitere conformându-se limitelor între care s-a considerat necesară rejudecarea litigiului și a realizat o corectă interpretare a probelor administrate.
Încălcarea principiilor ce guvernează procesul civil nu se va reține ca fiind un motiv ce ar conduce la admiterea recursului. Judecătoria a dat satisfacție cererii apărătorului ales al reclamantului de strigare a cauzei după ora 13, lăsând cauza la a doua strigare, respectiv la ora 13,20, însă solicitantul nu s-a prezentat în instanță (f. 81). Necesitatea repunerii pe rol a dosarului pentru ca reclamantul să prezinte și alte înscrisuri nu putea fi însușită de prima instanță. Procesul a parcurs anterior patru cicluri procesuale, perioadă de timp suficientă pentru ca reclamantul să-și procure toate actele necesare care să-i fundamenteze demersul în justiție. Depunerea lor după închiderea dezbaterilor nu obliga judecătoria să le mai aibă în vedere, dar totuși le-a examinat. Fiind înscrisuri noi în sensul art. 305 Cod procedură civilă, le poate folosi în recurs, însă tribunalul le-a acordat valoare probatorie similară cu cea atestată de sentință.
Recurentul a căzut în pretenții, este în culpă procesuală și va fi obligat să plătească intimatei H. S. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, justificate cu plata onorariului avocațial (f. 36, 37).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. I. , domiciliat în localitatea M., str. V. C., nr. 1021, jud. B. -N. împotriva sentinței civile nr. 1565/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. 2638/R/265/2012.
Obligă pe recurent să plătească intimatei H. S. , domiciliată în localitatea
M., nr. 87, jud. B. -N., suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
I. C. S. | I. | - N. | C. C. | S. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond C. S.
| ← Decizia civilă nr. 456/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 443/2013. Fond funciar → |
|---|
