Decizia civilă nr. 468/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ **

DECIZIA CIVILĂ Nr. 468/R/2013

Ședința publică din data de 4 decembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: R. -I. B., judecător JUDECĂTOR: M. -L. B.

JUDECĂTOR: G. -C. F., președinte de secție GREFIER: N. G.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de contestatoarea, fosta Direcție Generală a F. P. B. -N., a cărei continuatoare este D. Generală R. a

F. P. C. -N., reprezentată de A. J. a F. P. B. -N.

împotriva încheierii civile din data de_, dată în dosarul nr._ al Judecătoriei N.

, având ca obiect contestație la executare-recurs la încheiere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata A. L., lipsă fiind recurenta și intimata P. F. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că prezentul recurs a fost transpus de la Secția a II -a Civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La data de_ la dosar s-a comunicat răspuns la adresa instanței de la fila 4, răspuns atașat la filele 8-11.

Tribunalul constată că potrivit OG nr. 520/2013 succesoarea în drepturi a recurentei inițiale D. Generală a F. P. B. -N. este D. R. a F. P. C. -

N., reprezentată de A. J. a F. P. B. -N., motiv pentru care se vor efectua cuvenitele mențiuni în sistemul informatic.

Recursul este în termen declarat, motivat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Intimata A. L. se legitimează cu CI seria XB, nr. 3., CNP 2., cu domiciliul în D., nr. 634. Arată că se opune admiterii recursului și nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.

Nemaifiind cereri prealabile soluționării recursului, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea acestuia.

Intimata A. L. solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Deliberând constată:

T R I B U N A L U L

Prin încheierea civilă din data de_, dată în dosarul nr._ al Judecătoriei

N., în baza art.2811, alin.1 Cod procedură civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea ori existența unor dispoziții potrivnice în dispozitivul sentinței civile nr.1522/2012, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ formulată de petenta D. Generală a F. P. B. -N., cu

sediul în municipiul B. str. 1 D., nr.6-8, jud. B. -N., în contradictoriu cu intimatele P. F., domiciliată în comuna D., nr. 634, jud. B. -N. și A. L. , domiciliată în comuna D., nr. 634, jud. B. -N. . Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această încheiere instanța a reținut că:

Prin cererea formulată la data de_, în dosarul nr._ al Judecătoriei N., petenta-contestatoare D. Generală a F. P. B. -N. a solicitat instanței lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr.1522/_ pronunțată în acest dosar.

În fapt, contestatoarea a susținut că, ea a promovat contestație la executare împotriva formelor de executare silită emise în dosarul execuțional nr.8/2011 al executorului judecătoresc S. Viorel în cadrul căreia a solicitat anularea actelor contestate (somație și procesul-verbal privind cheltuielile de executare), precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Prin sentința civilă nr. 1522/2012, s-a admis în parte contestația astfel încât s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare având ca obiect anularea formelor și actelor de executare silită obiect al dosarului execuțional nr.8/2011 al executorului judecătoresc S. Viorel și s-a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.

Întrucât apreciază că aceste dispoziții sunt contradictorii, respectiv, pe de o parte s- a admis contestația și, pe de altă parte, s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare silită, contestatoarea susține că a fost necesar să formuleze prezenta cerere pentru lămurirea dispozitivului sentinței.

În drept, s-au invocat prevederile art.281 ind.1 al.1 Cod procedură civilă.

Potrivit art.242 al.2 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentanților săi.

Deși legal citate în conformitate cu art. 2811alin.2 Cod procedură civilă intimatele nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat apărări scrise raportat la cererea astfel formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a considerat că cererea de lămurire a dispozitivului și înlăturare a dispozițiilor potrivnice din sentința civilă nr.1522/2012 a Judecătoriei N. este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

Prin sentința civilă nr.1522/2012, pronunțată la 10 iulie 2012 în dosarul nr._ s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea D. Generală a F. P.

B. -N., astfel încât s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare silită formulată în contradictoriu cu intimatele P. F. și A. L. având ca obiect anularea formelor de executare și a actelor de executare silită din dosarul execuțional nr.8/2012 al executorului judecătoresc S. Viorel și, s-a dispus suspendarea executării silite obiect al acestui dosar execuțional până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații.

Sentința civilă astfel pronunțată a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.362/R/2201, dată de Tribunalul B. -N. în același dosar, ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului declarat de contestatoarea D. Generală a F. P. B. -N.

.

Instanța a înlăturat susținerile contestatoarei-petente în conformitate cu care, dispozitivul sentinței civile nr. 1522/2012 cuprinde dispoziții contradictorii .

S-a avut în vedere faptul că, în conformitate cu art. 399 alin.1 Cod procedură civilă împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare .

Totodată, în conformitate cu art. 403 alin.1 Cod procedură civilă până la soluționarea contestației la executare s-au a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Din analiza textelor de lege citate, rezultă faptul că suspendarea executării silite poate fi solicitată doar în cadrul contestației promovată potrivit art. 399 alin.1 Cod procedură civilă.

Că este așa, rezultă și din topografia textelor citate, care sunt incluse în Secțiunea a VI-a. Contestație la executare, din Codul de procedură civilă.

Astfel, prin sentința pronunțată instanța a respins contestația în ceea ce privește anularea actelor și formelor de executare silită dar nimic nu a împiedicat instanța ca, pentru motivele justificate în considerentele sentinței, să dispună suspendarea executării

silite obiect al dosarului execuțional nr. 8/2012, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.

Acesta este argumentul pentru care s-a admis în parte întreaga contestație formulată de către contestatoare respectiv, deoarece un capăt de cerere s-a respins iar al doilea capăt de cerere s-a admis în sensul dispunerii suspendării executării silite.

În consecință, dispozitivul sentinței nu cuprinde în nici un caz dispoziții potrivnice. Pentru aceste motive, în baza art. 281 1alin.1 Cod procedură civilă, a fost respinsă,

ca neîntemeiată, cererea astfel formulată.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat și acestea nici nu pot fi acordate raportat la prevederile art. 2813alin.1 Cod procedură civilă.

Împotriva încheierii expuse ,în termen, a declarat recurs contestatoarea, fosta Direcție Generală a F. P. B. -N., a cărei continuatoare este D. Generală

R. a F. P. C. -N., reprezentată de A. J. a F. P. B. -N.

, care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile.

În cererea de recurs se arată că, prin contestația la executare formulată de recurentă împotriva formelor de executare silită emise in dosarul execuțional nr. 8/2012 al BEJ S. Viorel, obiect al dosarului nr._ al Judecătoriei N., a solicitat anularea actelor contestate, respectiv a somației și a procesului-verbal privind cheltuielile de executare. De asemenea în temeiul art. 403, alin. 1 din Codul de procedură civilă, a solicitat instanței de judecată să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Prin sentința civilă nr. 1522/_, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea D. Generală a F.

P. B. -N., astfel încât: respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea D. Generală a F. P. B. -N., în contradictoriu cu P. F. și A. L., având ca obiect anularea formelor de executare și actelor de executare silită obiect al dosarului execuțional nr. 8/2012, al executorului judecătoresc S. Viorel, dispune suspendarea executării silite obiect al dosarului execuțional susmenționat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații.

Având în vedere ca aceste dispoziții sunt contradictorii în sensul că "admite în parte contestația formulată de contestatoarea D.G.F.P. B. -N., astfel încât: respinge ca neîntemeiată contestația la executare silită", în temeiul dispozițiilor art. 281 indice 1 din Codul de procedură civilă, a formulat cerere de lămurire dispozitivului, prin care a solicitat instanței de judecată să dispună lămurirea dispozitivului.

În drept a invocat dispozițiile art. 281 indice 1 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care prevăd că "în cazul in care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea sa lămurească dispozitivul sau sa înlăture dispozițiile potrivnice".

În conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, art. 1, alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, dispozițiile art. 229 din Codul de proc. fiscală, se arată că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

In drept, invocă dispozițiile art. 304, pct. 9, art. 304 1 din Codul de proc. Civ.

Recursul a fost înregistrat inițial pe rolul secției a II civilă de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului B. -N. iar, apoi, prin încheierea din 12 septembrie 2013 recursul a fost transpus spre competentă soluționare secției I civilă a tribunalului, unde s-a înregistrat sub nr._ **.

Intimata A. L. , nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în ședința publică din 4 decembrie 2013 și a solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată

Cealaltă intimată, P. F., nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări oral, în ședință publică.

Examinând încheierea atacată, tribunalul constată că aceasta este legală și temeinică, nefiind dat nici un motiv de modificare a acesteia, pentru următoarele considerente:

Prin "contestația la executare"; promovată de actuala recurentă, în dosarul nr._ al Judecătoriei N., contestatoarea recurentă a formulat două cereri respectiv, printr-o cerere a solicitat anularea actelor de executare silită, din dosarul nr.8/2012 al executorului judecătoresc S. Viorel ( cerere care are valențele unei contestații la executare propriu zise, formulată împotriva formelor de executare silită din dosarul nr.8/2012 al executorului judecătoresc S. Viorel) și, prin cealaltă cerere, a solicitat suspendarea executării silite, obiect al aceluiași dosar execuțional, până la soluționarea cererii principale de anulare a actelor de executare silită.

În aceste condiții, soluția de admitere în parte a contestație la executare privită în ansamblul ei, admitere în parte care presupune admiterea cererii de suspendare a executării sile și respingerea contestației propriu zise formulată împotriva formelor de executare silită, este clară și dispozitivul sentinței nu conține dispoziții contradictorii sau în privința cărora s-ar impune lămuriri suplimentare.

Așa fiind, recursul nu este fondat și, în baza art.312 alin.1 din codul de procedură civilă din 1865, va fi respins și încheierea atacată va fi menținută ca fiind legală și temeinică.

Intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefiind fondat, recursul declarat de fosta Direcție Generală a F.

P. B. -N., a cărei continuatoare este D. Generală R. a F. P. C. -

N. , reprezentată în proces de A. J. a F. P. B. -N., cu sediul în municipiul B. str. 1 D., nr.6-8, județul B. -N., împotriva încheierii civile din data de_, dată în dosarul nr._ al Judecătoriei N., pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

R. -I. B. M. -L. B. N. G.

G. -C. F.

Redactat BRI/tehnoredactat BRI/_ /2 ex. Judecător fond MDM

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 468/2013. Contestaţie la executare