Decizia civilă nr. 497/2013. Reziliere contract

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DECIZIE Nr. 497/2013

Ședința publică de la 30 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.

Judecător A. -F. D. Judecător C. -V. B. Grefier G. P.

S-a luat spre examinare, urmare recalificării căii de atac, recursul promovat de către pârâta L. O. -G. în contra Sentinței civile nr. 1441 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei H., privind și pe intimatul reclamant C. LOCAL H., având ca obiect reziliere contract evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică chiar și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

T. ul dispune a se consemna faptul că procedura este îndeplinită, că în data de 22 martie 2013 se depune de către Primăria Orașului H. răspunsul la solicitările tribunalului atașându-se mai multe înscrisuri. Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1441 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei H.

s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. LOCAL AL ORAȘULUI H. PRIN PRIMAR D în contradictoriu cu pârâta L. O. GYONGY și în consecință:

S-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 6935/_ încheiat între părți cu privire la imobilul situat în H., str. F., nr. 59, parter, ap.1, jud. Cluj și evacuarea pârâtei din acest imobil.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 1639,97 lei cu titlul de chirie restantă și penalități și s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Între reclamantul C. Local al Orașului H., în calitate de locator, și pârâta L. O. Gyongy, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 6935/_ având ca obiect imobilul situat în H., str. F., nr. 59, parter, ap.1, jud. Cluj. Termenul de închiriere este cu începere de la data de_ până la data de_ .

Potrivit prevederilor contractuale chiria este de 53,33 lei, iar în caz de neplată se datorează penalități de 0,5 % pe zi de întârziere.

Sub aspectul dispozițiilor legale incidente în cauză instanța de fond a constatat că în ceea ce privește convenția încheiată de părți sunt aplicabile dispozițiile Codului civil 1864 și Legea 114/1996, aceasta a fost încheiată anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, fiind de altfel incidente dispozițiile art. 6 din Noul cod civil privind aplicarea legii în timp.

Potrivit art. 24 alin. 1 lit. b) din Legea 114/1996 rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la cererea proprietarului, atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv, iar potrivit art. 25 din

1

aceeași lege evacuarea chiriașului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Constatând că cererea de chemare în judecată este întemeiată, aceasta a fost admisă de către instanța de fond cu consecința rezilierii contractului de închiriere nr. 6935/_ încheiat între părți cu privire la imobilul situat în H., str. F. nr. 59, parter, ap.1, jud. Cluj și evacuarea pârâtei din acest imobil.

De asemenea pârâta a fost obligată la plata sumei de 1639,97 lei cu titlul de chirie restantă și penalități.

Împotriva sentinței examinate a promovat recurs pârâta (f.3)

solicitând admiterea recursului și trimiterea dosarului spre rejudecare, în temeiul art. 304 C.pr.civ.

În motivarea cererii

a arătat recurenta că locuiește în imobilul situat în H. str. F. nr. 59 parter ap. 1 din anul 2010 și datorită greutăților familiare, nu are serviciu, soțul nu lucrează, are patru copii minori și nu a primit ajutorul social, nu a reușit să plătească chiria datorată. A încheiat cu intimata un angajament de plată în data de_ sub nr. 227 prin care se obligă să plătească chiria restantă până în luna iunie 2013, copia acestui înscris fiind atașată la dosar.

Intimata, prin întâmpinarea formulată (f.9)

solicită respingerea recursului cu consecința menținerii hotărârii atacate.

În motivarea poziției procesuale

arată că recurenta nu a achitat chiria mai mult de 3 luni consecutiv, acumulând restanțe în valoare de 1639,97 lei la data de_, motiv pentru care a fost acționată în judecată. Angajamentul de plată la care face referire a survenit la data de_, dată ulterioară comunicării hotărârii, moment în care contractul de închiriere era reziliat, așa încât angajamentul de plată nu mai poate produce efecte.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 alin.3 C.pr.civ. coroborat cu art. 3041C.pr.civ., îl va respinge pentru următoarele considerente:

Prin recursul promovat, recurenta nu contestă obligația sa de a plăti chiria restantă ci invocă faptul că nu a fost în măsură să o achite deoarece are patru copii minori, soțul nu lucrează, nu a primit nici ajutor social, situație în care a încheiat un angajament de plată prin care se obligă să plătească până în luna iunie 2013 sumele restante.

În ședința publică din_ a arătat faptul că a formulat o cerere către primărie pentru a presta muncă în folosul comunității în contul chiriei, împrejurare în care T. ul a solicitat informații în legătură cu acest aspect, primăriei. Prin adresa de răspuns (f.14) această instituție comunică instanței că singura plată realizată de către recurentă a fost de 50 lei în data de_ așa încât angajamentul de plată din_ nu a fost onorat în nici un mod, iar în privința cererii de angajare a recurentei la S. de ecologie din cadrul primăriei se arată aceasta nu a fost soluționată deoarece locurile disponibile au fost epuizate.

Față de cele ce preced, T. ul va respinge recursul cu consecința menținerii sentinței ca fiind temeinică și legală, recurenta nefăcând dovada achitării debitului sau a încheierii unei convenții cu creditorul în sensul stingerii obligației, cu atât mai mult cu cât i s-a acordat un termen îndelungat pentru a-i da posibilitatea soluționării pe cale amiabilă a litigiului.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta L. O. -G. în contra Sentinței civile nr. 1441 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei H., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013.

2

Președinte,

O. -C. T.

Judecător,

A. -F. D.

Judecător,

C. -V. B.

Grefier,

G. P.

G.P. 03 Mai 2013 OT/GP/15 Mai 2013

Judecător fond Călin Tătar- Judecătoria Huedin

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 497/2013. Reziliere contract