Decizia civilă nr. 51/5. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.51 5 Ședința publică din 14 mai 2013 Completul compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă
P. R. M., judecător
I. D., judecător
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul M. A., cu domiciliul în comuna B., sat B., nr.15, jud.S., împotriva sentinței civile nr.306 din 23 ianuarie 2012 a Judecătoriei Z., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul-reclamant, lipsa fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Recurentul-reclamant depune la dosar copia sentinței civile nr.2168/ _
pronunțată de Judecătoria Zalău (f.23-25).
Întrebat fiind, recurentul-reclamant arată că recursul a fost declarat în termen.
Nefiind alte cereri de formulat, ori probe de administrat instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Recurentul-reclamant susține recursul declarat, solicitând admiterea acestuia și anularea T.P. nr.57803/28554 din_ .
Instanța raportat la obiectul cererii și a actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.306 din 24 ianuarie 2012 a Judecătoriei Z. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de M. A. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de F. F. B. și C. J. S. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor, pentru anularea Titlului de Proprietate nr. 57803/28554 eliberat la 0_ .
Pentru a se pronunța astfel, instanță a reținut că recurentul a formulat o acțiune privind constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate - 57803/28554/1993 dar nu a înțeles să cheme în judecată pe titularii titlului de proprietate, sau pe moștenitorii acestuia.
Față de refuzul reclamantului instanța a constatat că această cerere este inadmisibilă - fiind de neconceput a analiza legalitatea și temeinicia unui titlu - fără ca litigiul să fie purtat în contradictoriu cu persoanele în favoarea cărora s-a eliberat titlul.
1
Reclamantul a formulat recurs care -a fost respins ca nefondat.
În considerente s-a reținut că reclamantul nu a înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârâți, proprietarii sau moștenitorii acestora, trecuți în titlul de proprietate, ci doar comisiile de fond funciar și deși instanța de judecată i-a pus în vedere la termenul de judecată din 23 ianuarie 2012 necesitatea extinderii acțiunii și față de aceștia nu s-a conformat.
Cu toate acestea reclamantul a formulat din nou recurs împotriva aceleiași sentințe 306/2012 solicitând anularea Titlului de proprietate 57803/28554/1993.
Ori, împotriva unei hotărâri judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative - de la care nu se poate deroga.
Față de aceste dispoziții - recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil - o asemenea decizie nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În conformitate cu prevederile art.299 coroborat cu 377 Cod procedură civilă - pot fi atacate cu recurs hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și hotărârile altor organe de jurisdicție.
În prezenta cauză, sentința judecătoriei a mai fost odată atacată cu recurs.
Ori un asemenea drept este unic, epuizându-se prin chiar exercițiul lui, iar o persoană nu se poate judec a de mai multe ori în aceeași cale de atac.
Prin urmare, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.306 din 23 ianuarie 2012 a Judecătoriei Z. .
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul M. A., împotriva sentinței civile nr.306 din 23 ianuarie 2012 a Judecătoriei Z. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||
D. G. | P. R. M. | I. | D. | V. V. |
Red.PRM/_
Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: Ciolpan C.
2
← Decizia civilă nr. 79/2013. Fond funciar | Sentința civilă nr. 590/2013. Fond funciar → |
---|