Încheierea civilă nr. 174/2013. Legea 10/2001
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 174/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu din 18 Iunie 2013 Instanța alcătuită din:
PREȘEDINTE: D. -I. T. GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea cererii formulate de M. C. -N. PRIN P., privind și pe reclamant B. C. I., pârât P. M. C. -N., pârât M.
C. -N. PRIN P., pârât D. A. D., pârât S. DP, pârât I.
M. -I., având ca obiect lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 145/2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că cerere de lămurire dispozitiv a fost comunicată părților.
Instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând reține că prin cererea formulată la data de 04 iunie 2013 pârâtul M. C. -N. prin P. a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței Civile nr. 145/2011 pronunțata de Tribunalul Cluj, in ședința publica din data de_, in dosarul cu nr._, având in vedere următoarele:
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința Civila nr. 145/2011, Tribunalul Cluj s-a admis in parte acțiunea formulata si precizata de reclamanții D. A. -D., S. DP împotriva paraților P. M. C.
-N., M. C. -N., B. C. I. .
Tribunalul Cluj a obligat parații sa achite reclamanților D. A. -D.
, S. DP suma de 2600 lei, cheltuieli de judecata. In acest sens, solicită lămurirea dispozitivului sentinței apreciind ca este necesar ca instanța sa indice nominal care parați sunt obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Apreciază ca solicitarea este temeinica si legala având in vedere ca elementele dispozitivului trebuie sa fie clare pentru modalitatea de plata a cheltuielilor de judecata stabilite in sarcina paraților.
Analizând cererea formulată, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 145/2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul B. C. I. împotriva pârâților P. M. UI C. -N., M.
C. -N. prin P., D. A. -D., S. DP .
S-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții D.
A. -D., S. DP împotriva pârâților P. M. UI C. -N., M.
C. -N. prin P., B. C. I. .
S-a dispus anularea parțială a dispoziției nr. 8389/_ a P. ui municipiului C. -N. .
1
S-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului B. C. I. a suprafeței de 8325 mp din terenul înscris inițial în CF 22377/a C., cu nr.topo. 15468/1, transcris în CF 92935 C. (în format electronic CF 2. ), cu nr.topo. 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. Mădăraș M. Traian, varianta 2, care face parte integrantă din hotărâre.
S-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților D. A. -D.
, S. DP, în cote părți egale, a suprafeței de 3475 mp din terenul înscris inițial în CF 22377/a C., cu nr.topo. 15468/1, transcris în CF
92935 C. (în format electronic CF 2. ), sub A+172, cu nr.topo. 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. Mădăraș M. Traian, varianta 2, care face parte integrantă din hotărâre.
S-a dispus acordarea de despăgubiri bănești în favoarea reclamantului
B. C. I. pentru suprafața de 1755 mp din terenul descris mai sus, care nu poate fi restituită în natură și în favoarea reclamanților D. A. -D. ,
S. DP pentru suprafața de 1565 mp din același teren.
S-a dispus dezmembrarea terenului înscris în CF 92935 C. (în format electronic CF 2. ), sub A+172, cu nr.topo. 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1, conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. Mădăraș M. Traian, varianta 2, după cum urmează: parcela cu nr.topo. 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1, în suprafață de 51.313 mp rămâne pe numele vechiului proprietar, Statul Român; parcela cu nr.topo. 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2, în suprafață de 8325 mp se atribuie reclamantului B. C. I. ; parcela cu nr.topo. 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/3, în suprafață de 3475 mp se atribuie reclamanților D. A. -D., S. DP
.
S-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilelor descrise mai sus.
S-au respins capetele de cerere având ca obiect constatarea preluării abuzive și a calității reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii.
Au fost obligați pârâții să achite reclamanților D. A. -D., S. D.
P. suma de 2600 lei, cheltuielile de judecată.
Potrivit dispozițiilor art.281¹ alin.1 C.proc.civ. "în cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea dispozitivului hotararii ori acesta cuprinde dispozitii potrivnice, partile pot cere instantei care a pronuntat hotararea sa lamureasca dispozitivul sau sa inlature dispozitiile potrivnice";.
Față de cele ce preced, instanța constată că în ceea ce privește acțiunea reclamanților D. A. -D. și S. DP au avut calitatea de pârâți atât P. M. UI C. -N. și M. C. -N. prin P., cât și B. C.
I., astfel încât se impune a se lămuri care dintre pârâți au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată.
În acest sens, instanța constată că prin acțiunea formulată reclamanții
D. A. -D. și S. DP au solicitat anularea parțială a dispoziției nr.8389/2007 emisă de pârâtul P. municipiului C., chemându-l în judecată și pe B. C. I. întrucât și acesta figurează în dispoziția atacată, în calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, fără însă să invoce vreun drept împotriva acestui pârât.
2
În consecință, având în vedere și dispozitivul sentinței, nu se poate reține că pârâtul B. C. I. a căzut în pretenții față de acțiunea reclamanților, motiv pentru care instanța va dispune, în baza art. 281¹ alin.1 și art.274 C.proc.civ lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.145/2011 a Tribunalului C., în sensul că obligația de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 2600 lei aparține pârâților P. M. UI C. -N. și M. C. -
N. prin P. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea formulată de pârâtul M. C. -N. prin P., cu sediul în C. -N. str. M. nr.1-3, jud. C. în contradictoriu cu reclamantul-pârât B. C. I., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. P. nr.12, ap.4, jud. C., cu pârâtul P. M. UI C. -N., cu sediul în C. -N. str. M. nr.1-3, jud. C. și reclamanții-pârâți D. A.
-D., domiciliat în C. -N. str. F. nr.42, jud. C. și S. DP domiciliată în B. str. M. B. nr.101, bloc.64, et.7, ap.32, sectorul 3.
Dispune lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.145/2011 a Tribunalului C., în sensul că obligația de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 2600 lei aparține pârâților P. M. UI C. -N. și M. C. -
N. prin P. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2013.
Președinte,
D. -I. T.
Grefier,
G. -C. Ț.
Red. D.T./C.Ț./_
3
← Decizia civilă nr. 537/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 3072/2013. Legea 10/2001 → |
---|