Decizia civilă nr. 539/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 539

Ședința publică din data de 14 mai 2013

C. pletul compus din: Președinte: P. R. M. Judecător: I. D. -D.

Judecător: C. D. Grefier: M. L. -M.

S-a luat în examinare recursul formulat de intimatul I. T. DE M.

S.

, cu sediul în Z., Bulevardul M. V., nr. 85, jud. S. împotriva sentinței civile nr. 189/_ pronunțată de J. Șimleu Silvaniei în dosarul nr. _

, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul nu este motivat.

Instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 1591Cod procedură civilă este competentă să judece prezenta cauză.

Instanța, în raport cu obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare asupra recursului declarat.

T R I B U N A L U L

Prin Sentința civilă nr.189 din 12 februarie 2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei a fost admisă în parte plângerea formulată de către petenta S. B. C.

I. S.R.L. - prin reprezentant legal B. E., în contradictoriu cu intimatul I.

T. de M. S. și a fost modificat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria SJ nr. 0004528 întocmit de către intimat la data de_, în sensul că a fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor seria SJ nr. 0004528 întocmit de către intimat la data de_ petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 10000 lei. În sarcina sa a fost reținută fapta de a primi la muncă o persoană fără încheierea contractului indivuduale de muncă. Această faptă contravențională e sancționată conform prevederilor art. 260, alin.1, lit.e din Codul muncii (Legea nr. 53/2003). Persoana considerată de către agenții

1

ITM că presta muncă pentru petentă fără forme legale a fost numitul Rezmuveș Eugen I. .

Sub aspectul legalității, instanța a constatat că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin art. 16 și art. 17 O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că s-a făcut dovada săvârșirii unei faptei contravenționale de către petentă, în sensul că numitul Rezmuveș Eugen I. presta la data controlului, muncă în folosul petentei, fără a avea încheiat contract individual de muncă.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că numitul Rezmuveș Eugen I. se afla în fața localului măturând trotuarul. M. pe care o efectua acesta era în interesul petentei. Chiar dacă acesta nu presta activitatea pe o durată mai lungă pe parcursul zilei, instanța a reținut că petenta avea obligația de a-i întocmi formele legale de angajare.

O astfel de faptă produce efecte negative asupra bugetului consolidat al statului care este privat de impozitul de profit aferent, asupra persoanei care efectuează activități fără contract individual de muncă care nu va avea consemnată vechimea în muncă, criteriu principal pentru stabilirea pensiei, contribuția la asigurări sociale, la asigurări sociale de sănătate, la bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Individualizarea sancțiunii constituie un proces socio-juridic care se realizează având în vedere limitele prevăzute de actul normativ, de gradul de pericol social concret al faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, criteriu prevăzut de art.21 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Controlul la punctul de lucru al petentei a avut loc la data de_, iar întocmirea procesului verbal de contravenție s-a realizat în data de_, în prezența administratorului societății, care a semnat și ștampilat actul sancționator,

Cu toate acestea instanța a constatat faptul că, ulterior controlului efectuat de către inspectorii ITM, petenta a încheiat contract individual de muncă cu numitul Rezmuveș Eugen I., așa cum a afirmat petenta și nu a contestat reprezentantul intimatei prezent la termenul la care s-a judecat cauza.

Raportând starea de fapt la criteriile de individualizare, instanța a constatat că sancțiunea "avertisment"; este de natură să conducă la realizarea scopului preventiv și educativ al acesteia și că va fi un mijloc de garantare a faptului că petenta își va desfășura activitatea în condiții legale.

Împotriva acestei hotărâri intimatul a declarat recurs cu precizarea că până la primul termen de judecată va depune motivele de recurs.

La termenul de judecată din data de 14 mai 2013, s-a constatat că recursul este nemotivat și că intimatul nu s-a prezentat în instanță pentru a susține recursul.

Potrivit art.34 alin.(2) din O.G. 2/2001 "Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței..";.

Rezultă din aceste prevederi că recurentului i se recunoaște posibilitatea legală de a nu motiva recursul conform prevederilor Codul de procedură civilă,

2

acesta având însă obligația de a-l susține oral, ceea ce în cazul de față recurentul a omis.

Față de cele constatate mai sus și în baza art. art.34 alin.(2) din O.G. 2/2001, tribunalul constată nul recursul intimatului.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I D E C I D E:

Constată nul recursul declarat de intimata I. T. De M. S., contra Sentinței civile nr. 189 din 12 februarie 2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

P. R. M. I. D. C. D. M. L. -M.

aflată în C.O. - semnează Prim -grefier,

C. D.

Red. ID/_

Dact.LMM/_

Jud.fond: S. L.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 539/2013. Plângere contravențională