Decizia civilă nr. 565/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R.
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 565
Ședința publică din data de 21 mai 2013 Completul este compus din:
Președinte: DP Judecător: H. I. Judecător: C. N. C.
Grefier: H. V.
S-a luat în examinare recursul formulat de petenta S. P.P.Distributors - R. S.R.L, cu sediul în B., str. A. Donici, nr. 24, et. 2-4, sect.2, cu sediul proc.ales pentru comunicarea actelor de procedură în B., Intr. Mareș Pilsudski Josef, nr. 2, sect.1, la sediul SA Deleanu Vasile - Avocați, împotriva sentinței civile nr. 188/_, pronunțată în dos. nr._ a Judecătoriei Z., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, iar potrivit disp. art. 15 lit. i din Legea 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Verificând potrivit dispozițiilor art. 1591Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
În baza înscrisurilor existente la dosar, reținând și poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei și în lipsă, conf. art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 188/_ s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de către petenta S. P.P. Distributors-R. SRL în contradictoriu cu intimatul I. de P. Județean S., împotriva procesului- verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr.2095463 întocmit de către intimat la data de_ .
S-a modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr.2095463 din data de_ în sensul reducerii sancțiunii contravenționale a amenzii de la suma de 2100 lei la minimul legal de 1470 lei.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr.2095463 din data de_, petenta S. P.P. DISTRIBUTORS R. S.R.L, a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 2100 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.39 din O.U.G. 195/2002 și sancționată de art.105 alin.4 pct.10 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de_ nu a comunicat în termenul prevăzut de lege, la solicitarea poliției rutiere, identitatea persoanei căreia i-a încredințat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ spre a fi condus pe drumurile publice întrucât la data de_ ora 18,19 autovehiculul a fost înregistrat circulând cu viteza de 98 km/h pe DE 81.
Potrivit art.39 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice:
" Proprietarul sau deținătorul unui vehicul este obligat să comunice poliției rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.";
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului- verbal seria CP nr.2095463 din data de_, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal seria CP nr.2095463 din data de_, instanța reține în urma analizării probatoriul administrat și interpretând dispozițiile legale incidente, respectiv prevederile art.39 din O.U.G. 195/2002, faptul că în mod întemeiat s-a reținut în sarcina petentei săvârșire contravenției prevăzute de art.105 alin.4 pct.10 din O.U.G. 195/2002, petenta nefăcând dovada unei stări de fapt contrare deși i s-a conferit cadrul procesual necesar garantării dreptului la apărare.
Astfel, instanța reține din cuprinsul adresei nr.128.918 din_ (f.5) faptul că intimata i-a solicitat petentei S. P.P. DISTRIBUTORS R. S.R.L la data de_ (comunicată petentei la data de_ -f.6), să comunice în termen de 5 zile datele de identificare ale persoanei care la data de_, orele 18.19 a condus pe drumurile publice din județul S. autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ întrucât a comis o contravenție la regimul circulației.
Relativ la prezumția de nevinovăție a contravenientului reglementată de art.6 CEDO în cazul "acuzațiilor în materie penală"; și aplicabilă potrivit jurisprudenței Curții Europene și în cazul contravențiilor rutiere calificate potrivit criteriilor dezvoltate în jurisprudența sa ca făcând parte din categoria "acuzațiilor în materie penală"; ( I. P. C. României, cererea nr.40301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), instanța învederează faptul că dacă petenta nu este ținută să-și dovedească nevinovăția, potrivit acestei prezumții, acesta nu înseamnă că este suficient să conteste procesul-verbal de contravenție pentru a fi exonerat de răspundere. Chiar dacă, procesul-verbal de contravenție nu ar beneficia de o prezumție de legalitate el constituie o probă a vinovăției contravenientului. Instanță sesizată cu o plângere contravențională în fața cărei nu se prezintă nici o probă nu poate admite plângerea, în condițiile în care, unica probă a dosarului, procesul- verbal, indică culpabilitatea petentei. Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului ci, petenta, cu respectarea prevederilor art.1169 din Codul Civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art.167 C.Pr.Civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care
să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art.1170 C.Civil.
Cu privire la dovada comunicării prin fax din_ depusă la dosar (f.7), instanța arată faptul că petenta nu a făcut dovada faptului că prin această adresă au fost comunicate intimatei datele solicitate, raportul generat de aparatul fax nepermițând instanței să verifice în vreun fel conținutul informațiilor transmise către intimată.
Potrivit art. 105 alin.1 pct.10 din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni, fapta persoanei juridice, proprietare sau utilizatoare a unui vehicul, de a nu comunica în termen, la cererea politiei rutiere, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.
Astfel, instanța apreciază că pentru a fi aplicabil textul legal mai sus menționat, respectiv pentru a fi întrunite elementele laturii obiective a respectivei contravenții, trebuie să fie îndeplinită condiția premisă cu privire la necesitatea identificării prin solicitarea de informații proprietarului autoturismului a unei persoane care a săvârșit o anumită faptă antisocială ce se impune a fi sancționată.
Scopul obligației legale impuse de dispozițiile art. 39 din OUG 1905/2002 proprietarului sau deținătorului unui vehicul, de a comunica politiei rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, este tocmai acela de a da posibilitatea organelor de politie de a identifica persoana vinovată de săvârșirea unei contravenții, în speță, depășirea vitezei regulamentare, în vederea tragerii acesteia la răspundere pentru fapta săvârșită, prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale. Nu este dreptul și nici obligația proprietarului autovehiculului de a aprecia dacă fapta contravențională pentru a cărei constatare i se solicită datele a fost sau nu săvârșită. Este însă obligația sa legală de a identifica cu exactitate persoana căreia i-a încredințat pentru a conduce autoturismul său, la data și locul anume arătate în notificarea organelor de poliție.
Legea sancționează așadar refuzul proprietarului de a comunica identitatea persoanei căreia i-a încredințat spre a conduce autoturismul, la solicitarea Serviciului P. i Rutiere, fără a condiționa legitimitatea acestei solicitări de dovedirea săvârșirii contravenției în vederea constatării căreia a solicitat acele informații. Așadar, petenta era obligată să furnizeze intimatului identitatea persoanei care a condus autovehiculul său, iar în cazul în care persoana respectivă ar fi fost sancționată contravențional, aceasta avea, fără îndoială, posibilitatea de a contesta temeinicia și legalitatea unei astfel de sancțiuni. Doar în cadrul acestei eventuale contestații intimatul era obligat să facă dovada comiterii faptei pretinse.
Prin urmare, instanța apreciază ca petenta nu si-a îndeplinit obligația impusă de art. 39 din OUG 195/2002, iar aceasta omisiune constituie contravenția prevăzută de art. 105 alin.1 pct.10 din OUG 195/2002.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța reține următoarele:
Potrivit art.7 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: ";Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă."; Iar alin.3 al aceluiași articol prevede faptul că: ";Avertismentul se poate
aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.";
Conform art.5 alin.5 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: "Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite."; Iar art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 stipulează: "; Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";
Principiul proporționalității cuprins în alin.5 și 6 din art.5 din O.G. nr. 2/2001, își are originea în dispozițiile art.53 din Constituție, care permit limitarea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale numai în măsura în care o astfel de limitare este necesară într-o societate democratică și este proporțională cu situația care a determinat-o. Orice sancțiune contravențională implică restrângerea unor drepturi sau libertăți, astfel încât stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale trebuie să se realizeze astfel încât să fie proporțională cu fapta comisă de contravenient.
În cauza dedusă judecății, având în vedere respectarea principiului proporționalității și toate criteriile cuprinse în art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că în raport cu faptele concrete săvârșite de către petentă și gradul de pericol social concret al acestor fapte nu este oportună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu sancțiunea avertismentului, această din urmă sancțiune nefiind suficientă pentru atingerea scopului preventiv și educativ al sancțiunilor contravenționale.
Proporționalitatea se determină prin raportare la natura și gravitatea faptei, iar în aprecierea gravității trebuie avute în vedere mai multe criterii ce țin de starea de fapt și care pot indica un grad mai ridicat sau mai redus de periculozitate socială a faptei, iar petenta a creat o stare de pericol concret suficient de ridicată pentru valorile sociale ocrotite, respectiv asigurarea siguranței traficului rutier prin posibilitatea identificării persoanelor care se abat de la normele rutiere, astfel încât să se aprecieze necesitatea aplicării unei sancțiuni cu amenda în vederea asigurării scopurilor preventiv, educativ și represiv al sancțiunii contravenționale.
Împotriva hotărârii a declarat recurs petenta S. PP Distributors- R. SRL B., solicitând modificarea în tot a acesteia, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție, arătând în motivarea următoarele:
Petenta a răspuns I. ui de P. Județean S. și a trimis informațiile prin fax în termen de 5 zile, astfel că nu a comis contravenția reținută în sarcina sa
, iar intimata nu a contestat această susținere. Or, instanța intimatei Registrul de intrări documente/fax din data de_ când au fost expediate informațiile prin adresa nr. 128.918.
Asupra cauzei de față:
Așa cum a reținut și prima instanță latura obiectivă a infracțiunii se realizează prin manifestarea exterioară a subiectului contravenției- acțiune sau inacțiune- care lezează valoarea protejată de lege, în speță, securitatea circulației pe drumurile publice.
Latura obiectivă, potrivit art. 105 alin. 1, pct. 10 din OUG nr. 195/2002 constă în obligația de a nu comunica în termen la cererea poliției rutiere, identitatea persoanei căreia proprietarul sau utilizatorul i-a încredințat vehicolul pentru a fi condus pe drumurile publice.
Petenta a depus la instanța de fond dovada comunicării prin fax din data de_, deci a răsturnat prezumția de vinovăție a contravenientului conținută de procesul verbal de contravenție. Urmare acestei probe depuse de petentă, instanța avea posibilitatea de a produce probe contrarii, mai exact să depună la dosar Registrul de intrări documente fax din care să rezulte că s-a depus un alt act decât cel susținut de petentă, în contextul în care, îi revenea obligația dovedirii săvârșirii de către petentă a faptei pentru care i s-a încheiat procesul - verbal de contravenție. Contrar acestei obligații, intimata nici nu a răspuns prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, deși conform disp. art. 115 C.pr.civilă avea obligația să răspundă la toate capetele de fapt și de drept ale cererii, iar la instanța de recurs nici nu a depus întâmpinare pentru a contracara cele susținute de petentă, împrejurări care denotă faptul că procesul - verbal de contravenție nu este întemeiat.
Față de cele ce preced, instanța urmează să admită recursul să modifice în tot hotărârea atacată și să admită plângerea și să anuleze procesul verbal de contravenție ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de petenta SC P.P. Distributors- R. S., contra sentinței civile nr. 188 din_ a Judecătoriei Z. .
Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond admite plângerea formulată de petenta SC P.P. Distribution - R. SRL B. și anulează procesul verbal de contravenție seria CP nr. 2095463/_, ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
DP H. I. C. N. C. H. V.
aflată în C.O. - semnează, aflat în C.O. - semnează,
Președintele T. | ui | Președintele T. ui |
Judecător, K. M. | Judecător, K. M. |
Red.D.P./_
Dact.H.V._
Jud. fond: L. D. M. Ex.2
.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
← Decizia civilă nr. 344/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 577/2013. Plângere contravențională → |
---|