Decizia civilă nr. 868/2013. Plângere contravențională

ROM. IA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ Nr. 868

Ședința publică din 17 septembrie 2013 Completul constituit din:

Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP, vicepreședinte tribunal Judecător: H. I. - D.

Grefier: H. V.

S-a luat în examinare recursul declarat de către petentul I. F. , domiciliat în loc. P., nr. 160, Jud. S., împotriva Sentinței civile nr. 330 din_ pronunțată de J. Șimleu Silvaniei, în dos. nr._, având ca obiect, plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat, iar potrivit disp. art. 15 lit. i din Legea 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată depuse la dosar de către recurentul petent I. F., un set de înscrisuri de la filele 7-9

Verificând potrivit dispozițiilor art. 1591Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.

În baza înscrisurilor existente la dosar, reținând și poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei și în lipsă, conf. art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Prin Sentința civilă nr. 330 din 0_ s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului I. F. , împotriva procesului verbal de contravenție seria PA nr.0668723 încheiat la data de_ de Poliția Horoatu Crasnei.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție seria PA nr.0668723 încheiat la data de_ de Poliția Horoatu Crasnei petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art.1 lit.e din Legea 12/1990.

S-a reținut în sarcina petentului că în data de_, orele 00,30 a transportat cu auto_ care tracta semiremorca_ mai mulți saci cu nuci fără a poseda documente de proveniență.

In procesul verbal s-a făcut mențiunea "Marfa transportată aparține tatălui meu"; și a fost semnat de petent.

Potrivit disp. art.1 lit.e din Legea 12/1990,constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit, următoarele fapte: efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a

1

căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;

Petentul a depus copia unui borderou de achiziții încheiat la data de_ si semnat de către I. Traian in reprezentarea IF I. Traian, pentru cantitatea de 50 kg nuci achiziționate in schimbul unor vase emailate si din plastic (f.4), însă nu a făcut dovada înființării întreprinderii familiale.

Împotriva hotărârii a declarat recurs petentul I. F., solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii plângerii și anulării amenzii aplicate arătând în motivare că va depune la dosar actele de înființare a întreprinderii familiale.

Recursul nu este fondat.

Potrivit disp. art. 1 lit. e din L nr. 12/1990 constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională ,,efectuarea de acte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită în condițiile legii . Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență, se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege,,.

Sub aspectul săvârșirii faptei ilicite, are relevanță dacă marfa a fost însoțită de acte de proveniență, dintre cele enumerate în textul de lege menționat mai sus.

La data constatării contravenției, petentul nu a avut asupra sa acte de proveniență și nici actele de atestare a întreprinderii familiale, deci procesul - verbal a fost legal încheiat, iar sancțiunea este proporțională cu pericolul social al faptei.

Față de cele expuse, tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de petent, împotriva Sentinței civile nr. 330 din 0_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

:

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul I. F., împotriva Sentinței civile nr. 330 din 0_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

C. N. C. DP H. I. - D. H. V.

Red. D.P./_

Dact.H.V./_

Ex.2, Jud. fond: C. A. Simoan

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 868/2013. Plângere contravențională