Decizia civilă nr. 587/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR N. 25._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ N. 587/A/2013
Ședința publică din 13 Noiembrie 2013 Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: | O. | R. | G. |
JUDECĂTOR: | O. | -C. | T. |
GREFIER: | A. | -P. | B. |
Pe rol fiind urmare a recalificării căii de atac, soluționarea apelului declarat de apelanții reclamanți F. A., F. S. , în contra Sentinței civile nr.5244/18 Martie 2013, pronunțată în dosarul civil nr.25._ al Judecătoriei
C. -N., privind și pe intimații pârâți C. A., A. de proprietari strada
C. nr.5 C. -N. , având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentanta intimatei pârâte A. de proprietari strada C. nr.5 C. -N., doamna avocat A.
-N. Rauca-D., lipsă fiind apelanții reclamanți și intimata pârâtă C. A. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentanta intimatei pârâte A. de proprietari strada C. nr.5 C. -N. își depune la dosar împuternicirea avocațială (f.15), un tabel cu cheltuielile aferente perioadei Septembrie 2102 - Septembrie 2013 (f.16), învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
T. ul din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări raportat la faptul că pentru, în solidar, un timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare atașate la filele 10-11 dosar, dând cuvântul reprezentantei intimatei pârâte asupra excepției invocate.
Reprezentanta intimatei pârâte A. de proprietari strada C. nr.5 C. -N. solicită admiterea excepției netimbrării și a se dispune anularea ca insuficient timbrat a apelului declarat de apelanții reclamanți, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, depunând la dosar chitanța seria CA nr.425/24 Octombrie 2013 în sumă de 500 lei (f.14).
T. ul reține cauza în vederea pronunțării pe excepția nelegalei timbrări, invocată din oficiu.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 5244/_, Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții: F. A. si F. S. , în contradictoriu cu parata A. DE P. str. C., N. 5 și a obligat reclamanții la plata în favoarea pârâtei a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând ansamblul materialului probator de la dosarul cauzei pe fond, instanța a reținut următoarele:
Potrivit înscrisurilor anexate cauzei reclamanții F. A. si F. S. au devenit proprietari asupra apartamentului nr.12, situat în localitatea C. -N., str.
C., nr.5, jud. C. în baza Actului de adjudecare emis de BEJ Cîmpian M. R. .
Însă, la data încheierii actului de adjudecare în evidentele contabile ale pârâtei A. de P. C. nr. 5, C. -N. proprietarii apartamentului 12 figurau cu o datorie de 2.200 lei față de asociație.
În consecință, instanța a reținut că pe de o parte reclamanții - adjudecatari și-au asumat această datorie cu care figura imobilul cumpărat la data adjudecării iar pe de altă parte cumpărând imobilul au preluat această datorie fapt rezultat fără echivoc și din dispoz. art. 20 pct. 3 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, care stipulează obligația noilor cumpărători de a prelua datoriile existente "în cazul existenței unor datorii către asociația de proprietari, înstrăinarea proprietății se poate face numai dacă se introduce în contract o clauză privitoare la preluarea datoriilor de către cumpărător."
Mai mult, contrar susținerilor reclamanților, la data de_, pârâta A. de P. C. nr.5, C. -N. a eliberat o ADEVERINȚĂ: f. 33, care atestă că proprietatea apartamentului 12 are o datorie de 2.457,78 lei, respectând astfel dispozițiile legale în vigoare și situația reală a imobilului în litigiu, vânzarea- cumpărarea acestuia putând să se facă în condițiile legii așa cum s-a reținut mai sus.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din scriptul anexat de pârâta la dosar la fila 32, la data promovării prezentei acțiuni reclamanții aveau datorii față de A. de P.
C. nr.5, C. -N., datorii care nu au fost achitate nici până în prezent și care se ridică la suma de 373,54 lei, astfel că A. de P. C. nr. 5, C. -N. .
Or, având în vedere starea de fapt reținută instanța nu va putea obliga pârâta să emită o adeverință cu încălcarea prevederile art. 20 din Legea 230/2007 privind infiintarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, deci contrar dispozițiilor legale în vigoare.
Față de cele reținute și în temeiul dispozițiilor legale invocate a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanți.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, constatând culpa procesuală a reclamanților, în temeiul art. 274 C.pr.civ i-a obligat, la plata sumei de 500 lei reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au formulat, în termen legal, apel reclamanții, solicitând modificarea în întregime a hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii arată că nu le pot fi opuse cheltuielile acumulate de persoana căreia i s-a scos imobilul la licitație, în condițiile în care la data adjudecării imobilului nu era un drept real înscris în cartea funciară, anterior notării somației, fiind liber de sarcini.
În drept se invocă prevederile art. 20,46 din Legea 230/2007, art. 497, 506, 519, 774 C. pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimata solicită admiterea excepției nelegalei timbrări, cu cheltuieli de judecată.
Analizând excepția nelegalei timbrări a recursului, tribunalul în temeiul dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborat cu art.9 alin.2 din OG 32/1995 o va admite, pentru următoarele considerente:
Cu ocazia pregătirii dosarului pentru primul termen de judecată de către judecătorul desemnat, s-a dispus citarea apelanților cu mențiunea de a achita 0,15 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, în condițiile în care s-a achitat doar 5 lei taxă judiciară de timbru.
În această situație, apelanții au fost citați cu mențiunile arătate, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare primită de aceștia în data de_ (f.10,11 dosar).
Cu toate că au avut suficient timp pentru a se conforma dispoziției instanței, apelanții nu a înțeles să facă dovada achitării timbrului judiciar, motiv pentru care tribunalul va anula apelul promovat ca netimbrat.
În baza art.274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a apelanților îi va obliga să achite intimatei A. de proprietari strada C. nr.5 C. -N. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial conform chitanței nr.425/_ eliberată de către avocat A. -N. Rauca D. (Fila 14) .
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nelegalei timbrări.
Anulează ca insuficient timbrat apelul formulat de reclamanții F. A. și F. S. împotriva Sentinței civile nr.5244/18 Martie 2013 pronunțată în dosarul civil nr.25._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține întru totul.
Obligă pe apelanți să achite intimatei A. de proprietari strada C. nr.5
C. -N. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 13 Noiembrie 2013
Președinte,
O. R. G.
Judecător,
-C. T.
Grefier,
-P. B.
Redactat A.P.B./14 Noiembrie 2013/0830Red. O.C.T./dact. LM
_
Judecător fond: Moș A. - Judecătoria Cluj-Napoca
← Decizia civilă nr. 4332/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 79/2013. Obligatie de a face → |
---|