Decizia civilă nr. 603/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Decizia civilă Nr. 603/2013 Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: M. L.
Judecător: G. D. Judecător: M. K. Grefier: M. J. D.
S-a luat în examinare recursul formulat de petenta SC T. As D. G. SRL Z., cu sediul în Z., str. Tipografgilor nr. 13, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 1548 din_ a Judecătoriei Șimleul Silvaniei, pronunțată în dosarul civil nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei petente,
c.j. Crișan C., lipsă fiind intimatul C. SA București. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că la dosarul cauzei intimata C. SA București a depus prin serviciul de registratură întâmpinare.
Instanța procedează la comunicarea unui exemplar din întâmpinare cu reprezentanta recurentei petente, care nu solicită termen pentru studiu.
La solicitarea instanței, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța în temeiul art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului formulat.
Având cuvântul asupra recursului formulat, reprezentanta recurentei petente, solicită instanței admiterea recursului formulat, modificarea sentinței atacate cu consecința transformării sancțiunii contravenționale aplicate în sancțiunea avertismentului.
Învederează că recurenta petentă a achitat plata rovignetei on-line, dar acest fapt nu a fost luat în considerare de către prima instanță. Apreciază că instanța poate aplica rolul său coercitiv și nu represiv, amenda și despăgubirea având un cuantum de aproximativ 6000 lei, mult prea mare față de pericolul social săvârșit și de prejudiciul adus intimatei.
Întrucât fapta a fost remediată, solicită admiterea recursului formulat și transformarea sancțiunii amenzii în sancțiunea avertismentului.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr. 1548/_ Judecătoria Șimleul Silvaniei a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S. T. AS D. G. S. - Z., împotriva procesului verbal de contravenție nr.3100426 încheiat la data_ de intimata C. - D.
R. DE D. ȘI P. - C. -SDN Z. .
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că prin procesul verbal de contravenție nr.3100426 încheiat la data_ de C. - D. R. DE D. ȘI P. - C. SDN Z. petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 3000 lei și obligarea la achitarea tarifului de despăgubire în sumă de 3056,04 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art.8 al.2 din OG 15/2002, deoarece a circulat cu autocamionul cu nr.de înmatriculare_ fără a deține rovinietă
, autovehiculul fiind verificat cu ajutorul sistemului informatic SIEGMR.(f.4)
Petenta a susținut ca face dovada achitării rovinietei cu extrasul de cont din data de_ pentru perioada_ -_, prin care cu ordinul de plata nr.743 din_ a achitat suma de 1.146,02 lei către intimata (f.31).Data tranzacției a fost_ ora 13,41 ; data efectuării controlului fiind la_ ora 11,37, deci plata a fost efectuata ulterior sancționării, iar din actele depuse nu rezulta ca suma de 1.146,02 lei a reprezentat contravaloarea tarifului pentru autovehiculul_ .
1
Contravenția menționata nu este de o gravitate redusa, condiție pentru a fi aplicabile disp.art.7 din OG nr.2/2001.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs petenta SC T. AS D. G. SRL Z. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărâri primei instanțe în sensul anulării procesului verbal de contravenție sau transformarea amenzii contravenționale în avertisment.
În motivul de recurs invocat petenta recurentă arată că prin procesul verbal din_ a fost sancționată cu amenda de 3000 lei și despăgubire de drum pentru că la data controlului autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ nu avea rovinietă la bordul autovehiculului și deși rovinieta a fost achitată prin plata on-line, astfel că și-a îndreptat conduita care a fost de fapt o scăpare a angajatului său, iar fapta săvârșită nu prezintă un grad ridicat de pericol social și nu aduce atingere normelor conviețuirii sociale, putându-se aplica sancțiunea avertismentului conform art. 7 din OG nr. 2/2001.
Recursul petentului SC T. AS D. G. SRL Z. este întemeiat în parte.
Prin procesul verbal de contravenție încheiat la data de_ D. R. de D. și
P. C. - SDN Z. a aplicat petentului amenda de 3000 lei și obligarea la plata tarifului de despăgubire în sumă de 3056,04 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002, deoarece a circulat cu autocamionul cu nr. de înmatriculare_, fără a deține rovinietă, autovehiculul fiind verificat conform sistemului informatic SIEGMAR (F. 4 dosar fond).
Este adevărat că la dosarul cauzei petenta a depus un extras de cont din data de_ pentru perioada_ -_ prin care cu OP nr. 743/_ s-a achitat suma de 1.146,02 lei către CNADNR SA. Data tranzacției a fost_ ora 13,41, iar data controlului a fost_ ora 11,37. deci plata s-a făcut ulterior sancționării, iar din actele depuse nu rezultă că suma de 1.146,02 lei a reprezentat contravaloarea tarifului pentru autovehiculul cu nr._, (f. 31-dosar fond).
În acest sens dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 prevăd că fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
Prin urmare în mod justificat prima instanță a respins ca neîntemeiată plângerea petentei împotriva procesului verbal de contravenție încheiat la data de_ de către CNADNR București. Nu se poate pune nici problema înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei și faptul că în OP invocat nu se face nicio referire la autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .
Deci nu rezultă cu certitudine că petenta a achitat la data controlului contravaloarea rovinietei pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare mai sus arătat.
În schimb recursul petentei este întemeiat în privința plății tarifului de despăgubire în cuantum de 720 Euro, menționat în procesul verbal de contravenție.
Astfel la data pronunțării hotărârii atacate normele legale în baza cărora s-a stabilit în sarcina petentei obligația de a plăti despăgubiri reprezentând tariful de utilizare a drumului național erau abrogate.( art. 8, alin. 6 din OG nr. 15/2002, abrogat prin art. I, pct. 1 din Legea nr. 509/2012).
Dând eficiență principiului legi mai favorabile, consacrat prin art. 15, alin. 2 din Constituția României se impune anularea tarifului de despăgubire la care petenta a fost obligată prin procesul verbal de contravenție.
În consecință în baza art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de către petenta SC T. As D. G. SRL Z., împotriva sentinței civile nr. 1548 din_ a Judecătoriei Șimleul Silvaniei.
Va modifică hotărârea atacată și rejudecând cauza în fond va admite în parte plângerea petentei formulate împotriva procesului verbal de contravenție nr. 3100426 încheiat la data de_ încheiat de D. R. D. și P. C. SDN Z. și va înlătura tariful de despăgubire în sumă de 720 Euro din cuprinsul procesului verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
2
Admite recursul declarat de către petenta SC T. As D. G. SRL Z., cu sediul în
Z., str. T. nr. 13, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 1548 din_ a Judecătoriei Șimleul Silvaniei.
Modifică hotărârea atacată și rejudecând cauza în fond admite în parte plângerea petentei formulate împotriva procesului verbal de contravenție nr. 3100426 încheiat la data de_ încheiat de D. R. D. și P. C. SDN Z. și înlătură tariful de despăgubire în sumă de 720 Euro din cuprinsul procesului verbal de contravenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013.
Președinte, M. L. | Judecător, G. D. | Judecător, M. K. |
Grefier, M. J. D. |
Red.DG/_
DactMJD/_ Ex.2
Jud. fond C. A.
3
← Decizia civilă nr. 1186/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 953/2013. Plângere contravențională → |
---|