Decizia civilă nr. 616/2013. Ordonanta presedintiala

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 616/R

Ședința publică din data de 18 decembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: P. G.

J. ecător: P. M. B.

J. ecător: C. V. - Președinte Secția I civilă

G. ier: Bud M.

Pe rol este soluționarea recursului formulat de reclamantul D. G. primar al comunei S., cu sediul în comuna S. nr. 1077/1375 jud. M., împotriva sentinței civile nr. 425 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosar nr._, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ultima strigare a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 104 pct. 12 din R.O.I. al instanțelor judecătorești se constată lipsa recurentului D. G. primar al comunei S., precum și a intimatului D. D. E. în calitate de administrator al SC M. SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 14 noiembrie 2012, când în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă cauza s-a suspendat pentru lipsa părților, motiv pentru care instanța reține cauza în pronunțare pentru perimare.

T. ,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 425 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosar nr._ s-a respins ordonanța președințială formulată de reclamantul D. G. în calitate de primar al comunei S., cu sediul în S. nr. 1375, județul M., în contradictoriu cu pârâta D. D. E., în calitate de reprezentant legal al SC M. SRL S., cu sediul în S., nr. 1006/1284, județul M.

.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. primar al comunei S.

, solicitând, în esență admiterea recursului.

La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2012 recurentul D. G. primar al comunei S., precum și intimatul D. D. E. în calitate de administrator al SC M. SRL nu s-au prezentat în fața instanței, nici la prima și nici la a doua strigare a cauzei și niciunul dintre aceștia nu a solicitat judecata în lipsă.

Având în vedere lipsa părților, atât la prima, cât și la ultima strigare a cauzei, părți care, deși legal citate, nu s-au prezentat și nici nu au depus la dosar cerere de judecare a cauzei în lipsă, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, care arată că: "instanța va suspenda judecata, dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii";, coroborat cu art. 316 și 298 Cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei până la o nouă stăruință a părților.

Deliberând asupra excepției perimării cererii de recurs, tribunalul reține din verificarea actelor de la dosar, că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 14 noiembrie 2012, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2, Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Constată perimat recursul formulat de D. G. primar al comunei S., cu sediul în comuna S. nr. 1077/1375 jud. M. împotriva sentinței civile nr. 425 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosar nr._, având ca obiect ordonanță președințială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 18 decembrie 2013.

Președinte

J. ecători

G. ier

P. G. ,

P. M.

B.

, C. V. ,

Bud M.

Red. P.G../_

Dact. B.M./_ Ex. 2

J. ecător fond: Gavriș Todincă E.

Dosar nr. _

DECIDE: _

Constată perimat recursul formulat de D. G. primar al comunei S., cu sediul în comuna S. nr. 1077/1375 jud. M. împotriva sentinței civile nr. 425 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosar nr._, având ca obiect ordonanță președințială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 18 decembrie 2013.

Președinte J. ecători

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 616/2013. Ordonanta presedintiala