Decizia civilă nr. 669/2013. Reexaminarea sanctiunii contraventionale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date nr. 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.669
Ședința publică din 11 iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: I. D., judecător
C. D., judecător
P. R. M., judecător
V. V., grefier
Ministerul Public este reprezentat B. R., Prim-Procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj
S-a luat în examinare recursul formulat de petentul M. Z. PRIN P. , cu sediul în Z., Piața I. M., nr. 3, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 394/_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită cu intimata prin afișare la tabla instanței. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care :
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul asupra recursului formulat, solicită instanței respingerea acestuia ca nefondat.
Instanța raportat la obiectul cererii și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L:
Prin sentința civilă nr. 394 din 13 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, s-a respins ca inadmisibilă sesizarea M. ui Z. prin primar privind înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicate contravenientului B. G. domiciliat în Z. - D. I, Bl.C.17, ap.21, prin Sentința civilă nr. 1089 din_ a Judecătoriei Z. cu sancțiunea amenzii .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Procedura înlocuirii sancțiunii prestării activității în folosul comunității cu amenda contravențională prevăzută de art. 21 din O.G. 55/2002 este complementară procedurii contravenționale prevăzute de art. 6 - 9 din același act normativ, care vizează aplicarea direct de către instanța de judecată a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității în cazul în care agentul constatator
1
apreciază, în raport de gravitatea faptei, că sancțiunea amenzii nu este îndestulătoare.
În acest caz, dacă s-a aplicat în sarcina contravenientului sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, iar contravenientul se sustrage de la executare ori nu își îndeplinește atribuțiile ce-i revin la locul de muncă, instanța poate să înlocuiască această sancțiune cu sancțiunea amenzii.
Dacă însă, sancțiunea prestării de către contravenient a unei activități în folosul comunității nu a fost aplicată direct de instanță ca sancțiune principală, ci a fost transformată de instanță din sancțiunea amenzii, în procedura prevăzută de art. 9 din O.G. 2/2001, ca efect al imposibilității executării silite, înlocuirea din nou a activității în folosul comunității cu amenda este inadmisibilă. Transformarea amenzii în activitate a fost o obligație pentru instanță, conform imperativului art. 9 alin.5, tocmai pentru a se asigura executarea sancțiunii într-un alt mod decât cel pecuniar, în condițiile în care contravenientul nu a achitat amenda la termenele stabilite și nu există posibilitatea executării silite.
Transformarea din nou a activității în amendă nu asigură executarea sancțiunii contravenționale printr-o mai bună individualizare, ci, dimpotrivă, dă naștere unui ciclu de transformări ale sancțiunilor principale contravenționale fără nicio rațiune juridică. Din moment ce s-a constatat o dată refuzul contravenientului de a plăti și imposibilitatea executării silite a amenzii, revenirea la această sancțiune este lipsită de logică.
Împotriva hotărârii astfel rezumate a declarat recurs M. Z., prin P., solicitând admiterea acestuia casarea sentinței și rejudecând înlocuirea sancțiunii muncii în folosul comunității cu sancțiunea amenzii.
Criticile recurentei vizează următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1089 din_ a Judecătoriei Z. s-a dispus înlocuirea amenzii contravenționale aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție, întocmit de către Poliția Z. cu sancțiunea prestării unei activității în folosul comunității.
Cu toate acestea contravenientul nu s-a prezentat în vederea executării muncii în folosul comunității.
Instanța de fond a făcut o apreciere greșită asupra temeiurilor de drept pe care s-a pronunțat conform art. 15 și următoarele din O.G. nr. 55/22002, deoarece contravenientul nu s-a prezentat la sediul instituției pentru executarea sancțiunii, situație în care sunt incidente prevederile art. 21 din OG nr. 55/2002.
Prin faptul că nu s-a înlocuit sancțiunea prestării activității în folosul comunității cu sancțiunea amenzii contravenționale, art. 22 din OG nr. 55/2002 nu are aplicabilitate, mandatul de executare neputând fi executat ca și creanță bugetară. Mandatul de executare nu poate fi echivalat cu un proces verbal de contravenție potrivit dispozițiilor legale privind executarea creanțelor bugetare, mai exact art. 110 pct. 3 Titlul VIII din Codul de procedură fiscală.
Deliberând asupra recursului de față, tribunalul reține următoarele:
După cum s-a susținut în hotărârea recurată, în cazul intimatului B. G. s-a dispus transformarea amenzii contravenționale în sancțiunea prestării unei activității în folosul comunității.
2
Nu sunt incidente prin urmare dispozițiile legale care permit transformarea din nou, a sancțiunii obligării la muncă în folosul comunității cu sancțiunea amenzii.
Prima instanță a observat corect aceste dispoziții legale (art. 15 și art. 21 din OG nr. 55/2002) sunt aplicabile doar dacă, ab inițio, s-a aplicat contravenientului sancțiunea obligării la muncă în folosul comunității.
Transformarea din nou a activității în folosul comunității în amendă nu asigură executarea sancțiunii contravenționale printr-o mai bună individualizare, ci, dimpotrivă, dă naștere unui ciclu de transformări ale sancțiunilor principale contravenționale fără nicio rațiune juridică.
Acest aspect, esențial în cazul de față, este reținut ca atare de considerentele hotărârii atacate și corespunde întru totul soluției de respingere a sesizării deduse judecății.
Se constată pentru cele ce preced, că hotărârea atacată este temeinică și legală, drept pentru care în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de M. Z. prin P. împotriva sentinței civile nr. 394 din_ a Judecătoriei Z. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _ | . | |||
Președinte, Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||
I. D. C. DP R. M. | V. V. | |||
plecat în C.O | plecat în C.O | |||
semnează vicepreședinte DP | C. | semnează prim grefier D. |
Red. ID._ / dact. ȚV/_ / 2 ex. Jud- fond U. D. E. .
3
← Decizia civilă nr. 174/2013. Reexaminarea sanctiunii... | Decizia civilă nr. 387/2013. Reexaminarea sanctiunii... → |
---|