Decizia civilă nr. 790/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECI ZI A CI VI LĂ NR.790

Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. JUDECĂTOR: R. -M. P. JUDECĂTOR: D. -D. I. GREFIER: A. V.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. T., domiciliat în Ș. S., str. 1 D. 1918, nr.23, județul Sălaj, împotriva Sentinței civile nr.565 pronunțată de J. Ș. -S. la data de 25 aprilie 2013, în dosarul nr._, privind și pe intimatul pârât B. P., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului, avocat Chende Ciprian (împuternicire avocațială - fila 13) și intimatul B. P. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la fila 10 din dosar este înregistrată chitanța prin care recurentul face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 76 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei. De asemenea, se învederează faptul că la filele 11 - 12 din dosar recurentul a depus în probațiune o adresă emisă de Primăria orașului Ș.

-S. în care se menționează că în pășunea orașului Ș. -S. nu mitul B.

P. nu a concesionat, închiriat sau primit sub alte forme pășune.

Instanța, procedând la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art.1591Cod procedură civilă, se declară competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei căi de atac, cu care a fost legal investită.

Reprezentantul recurentului depune la dosar, filele 13 - 15 din dosar, împuternicire avocațială, extras de carte funciară și schiță cu plan de amplasament a imobilului.

Constatând că nu mai sunt de formulat cereri în probațiune sau de invocat excepții, instanța acordă cuvântul pentru dezbaterea pe fond a recursului.

Reprezentantul recurentului susține recursul așa cum a fost formulat și pentru considerentele expuse în scris solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și admiterea în întregime a acțiunii, cu consecința declarării pârâtului ca tulburător în posesie și obligării acestuia să se abțină de la săvârșirea de acte de tulburare în posesie privind terenul în suprafață de 7 ha, situat în extravilanul orașului Ș. -S., înscris în CF nr.683 N, nr.top 1063, precum și obligarea acestuia la plata către reclamant a despăgubirilor în sumă de 1750 lei. De asemenea, solicită obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond și în recurs.

Intimatul B. P. solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

1

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr.565 din 25 aprilie 2013 a Judecătoriei Ș. -S. s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului C. T. cu domiciliul în

SS str.1 D. 1918 nr.23 jud.Sălaj împotriva pârâtului B. P. ,cu domiciliul în SS str.P. nr.8 bl.M.6,ap.17 jud.Sălaj. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este proprietarul imobilului înscris in cf.nr.683 N SS nr.cad.1063 teren extravilan de 70.000 mp (f.4-7 dosar fond).

Martorul Varga V. a declarat ca in august 2012 oile pârâtului pășunau pe terenului reclamantului, situat in parcela Corlate .Oile se aflau dincolo de pădure si in apropierea unei fântâni, lângă lucerna, martorul precizând ca a fost o singura data pe acel teren chemat de reclamant (f.24 dosar fond).

Martorul Ciocan N. a declarat ca cunoaște terenul reclamantului, dar oile nu au pășunat pe acel teren, pentru ca se aflau spre pădure .Parcela Corlate este compusa si din arabil, fiind doua păduri pe doua laturi ale terenului, iar terenul reclamantului se întinde până la fântâna si aproape de pădure, reclamantul pretinzând ca fântâna este a lui, in timp ce martorul știe că fântâna este a orașului.(f.29 dosar fond).

Conform schiței terenului depusa de către reclamant, terenul său are vecinătățile: Padure, Isac G.,Drum (f.7 dosar fond)

In aceste condiții, prima instanță a considerat că nu se poate retine fără nici un dubiu că oile pârâtului au pășunat pe terenul reclamantului.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul C. T., solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în întregime a acțiunii urmând a obliga pârâtul să-i respecte pașnica folosință a imobilului în suprafață de 7 ha și să-i plătească suma de 1750 lei prejudiciu cauzat.

Consideră că a dovedit atât faptul că oile pârâtului au pășunat pe terenul său, dar și paguba suferită.

Soluția primei instanțe este greșită, fiind bazată doar pe depoziție unui martor care era în legătură cu interesele pârâtului și care în principiu nu trebuia să fie audiat.

Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Prima instanță, contrar celor susținute în recurs, a administrat probe în cauză, iar din depoziție martorului audiat în cauză și din schița terenului nu a rezultat cu certitudine că oile pârâtului au pășunat pe terenul său și i-au produs o pagubă.

La data soluționării cauzei, reclamantul era doar un posesor al terenului, care nu a putut fi identificat.

În cauză au fost administrate toate cererile în probațiune formulate de pârâți, așa încât nu se poate susține că probațiunea nu a fost suficientă. Reclamantul nu a solicitat niciodată efectuarea unei expertize topografice, iar în recurs nu se pot aduce probe noi.

Faptul că în prezent reclamantul este proprietar al terenului nu schimbă cu nimic situația deja constatată de instanța de fond și nici nu constituie un argument juridic apt să ducă la modificarea soluției deja pronunțată.

Se constată astfel că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi respins.

2

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. T. domiciliat în Ș. S., str. 1 D. 1918, nr.23, județul Sălaj, împotriva Sentinței civile nr.565 din_ a Judecătoriei Ș. -S. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

D. C. R. -M.

P. D.

-D.

I.

A. V.

Red.RMP/_

Dact.AV/_ /2 ex.

Judecător fond - C. A. S.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 790/2013. Pretenții