Decizia civilă nr. 693/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 693/R/2013

Ședința publică de la 19 Iunie 2013

Completul compus din: Președinte O. R. G.

Judecător O. -C. T. Judecător A. -F. D. Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul P. V. împotriva Sentinței civile nr. 18469 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat PRIMARUL MUNICIPIULUI C.

-N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că prezentul dosar a fost suspendat prin încheierea civilă din data de_ ca urmare a lipsei părților.

În temeiul art. 137 C.pr.civ., raportat la art. 248 C.pr.civ., tribunalul din oficiu, invocă excepția perimării recursului declarat de recurentul P.

V. și reține cauza în pronunțare pe excepția perimării.

INSTANȚA

Reține că prin Sentința civilă nr. 18469 din_

pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. FFEE "E. Furnizare

T. N. "; S.A. - AFEE C., în contradictoriu cu pârâtul P. V. .

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 8.513,64 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor de la filele 7- 12, suma de 508,51 lei, cu titlu de penalități de întârziere și în continuare penalități de întârziere calculate la valoarea debitului principal, la nivelul dobânzii de referință BNR, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a debitului.

S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru suma de 508,51 lei, reprezentând penalități de întârziere contractuale.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 655,4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:

În fapt, între S.C. F.F.E.E. "E. FURNIZARE T. N. "; S.A., în

calitate de furnizor, și P. V., în calitate de consumator, s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr. 2397/2002 (f. 13-16). Potrivit art. 7 lit. c) din contract, consumatorul avea obligația să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate, iar potrivit art. 11 neachitarea contravalorii facturii în termen de 7 zile calendaristice de la data înștiințării atrage după sine perceperea de penalități de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu a 8-a zi calendaristică și până la achitarea facturii.

În baza acestui contract au fost emise, în perioada noiembrie 2010 - mai 2011, mai multe facturi (f. 7-12), în cuantum total de 9.022,15 lei, pe care pârâtul nu a făcut dovada că le-a achitat.

În drept, în conformitate cu art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1169 C. civ. cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Potrivit art. 200 alin. (5) din HG nr. 1007/2004 cheltuielile ocazionate de deconectarea și reconectarea la rețea a consumatorului vor fi suportate de consumator.

Conform HG nr. 977/2003 și a HG nr. 978/2003, reclamanta este îndreptățită să încaseze de la consumatori și taxele de radio și de televiziune.

În speță, reclamanta a făcut dovada existenței unei contract între ea și pârât, în temeiul căreia au fost emise mai multe facturi, care cuprind atât contravaloarea energiei electrice furnizate, cât și taxa radio-tv și taxa de deconectare, la plata cărora pârâtul este obligat prin lege. Prin urmare, îi revenea pârâtului sarcina să dovedească plata facturilor, ceea ce nu au înțeles să facă, deși a fost legal citat în fața instanței.

Pentru aceste motive, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 8.513,64 lei, cu titlu de debit principal (sumă ce include contravaloarea energiei electrice, a datoriei radio și tv, a taxei de deconectare și a accizei), reprezentând contravaloarea facturilor de la filele 7-12.

Potrivit art. 1066 C. civ. clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i, iar conform art. 1069 C. civ. clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale. În speță, părțile au stabilit penalități de 0,2% pe zi de întârziere, în cazul neachitării la timp a facturilor de către consumator. Pentru aceste motive instanța urmează să îl oblige pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 508,51 lei, cu titlu de penalități de întârziere (reprezentând contravaloarea penalizării la energia electrică, a penalizării radio și a penalizării tv).

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei de 9.022,15 lei, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la achitarea debitului. Instanța a reținut că această cerere este întemeiată doar în parte. Astfel, chiar dacă părțile, prin contract, au stabilit cuantumul penalităților de întârziere, astfel cum deja s-a arătat, este dreptul reclamantei să ceară ca pârâtul să fie obligat la plata unei sume mai mici cu acest titlu (dobânda legală fiind indiscutabil mai mică decât penalitățile în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere). Cu toate acestea, pârâtul nu poate fi obligat la plata penalităților de întârziere egale cu dobânda legală pentru întreaga sumă

indicată de către reclamantă, întrucât o parte a acesteia este constituită la rândul său din penalități de întârziere. Or, instanța a reținut că penalitățile de întârziere nu pot fi acordate decat la valoarea debitului principal, și nicidecum la valoarea acestuia cumulată cu valoarea altor penalități de întârziere.

Instanța a reținut că contractul încheiat între părți este unul comercial și, potrivit art. 3 alin. (1) din OG nr. 9/2000, penalitățile de întârziere în materie comercială se calculează la nivelul dobânzii de referință B.N.R..

Pentru aceste motive, instanța a obligat pârâtul la plata penalităților de întârziere calculate la valoarea debitului principal de 8.513,64 lei, egale cu dobânda de referință BNR, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a debitului și a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere pentru suma de 508,51 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere faptul că pretențiile reclamantei au fost admise de către instanță s-a reținut că pârâtul este cel care a căzut în pretenții, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 652,4 de lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și 3 lei, cu titlu de timbru judiciar, în total 655,4 de lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs pârâtul,

urmând a depune la dosar motivele de recurs într-un memoriu separat.

Întrucât la termenul de judecată din data de_ s-a constatat lipsa părților și nu s-a solicitat judecarea în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă, tribunalul a dispus suspendarea cauzei.

Cauza a fost repusă pe rol, în baza referatului întocmit de grefierul șef al Secției civile a T. ului C. .

La termenul de azi, având în vedere că a trecut mai mult de 1 an de la data suspendării cauzei, aceasta rămânând în nelucrare din culpa părților, tribunalul a invocat din oficiu excepția perimării cauzei.

Asupra excepției perimării, tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod de procedură civilă: "orice cerere de chemare în judecată, contestația, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an";.

În speță, după cum se poate observa, cauza a fost suspendată la _

, fără ca până la acest moment partea interesată să fi cerut repunerea cauzei pe rol sau să îndeplinească vreun act de procedură care să întrerupă pasivitatea sa.

Ca urmare, în temeiul art. 137 raportat la art. 248 Cod de procedură civilă, tribunalul va admite excepția și va constata perimarea recursului declarat de pârâtul P. V. împotriva Sentinței civile nr. 18469/201 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite excepția perimării.

Constată perimat recursul declarat de pârâtul P. V. împotriva Sentinței civile nr. 18469/2011 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013.

Președinte,

O. R. G.

Judecător,

O. -C. T.

Judecător,

A. -F. D.

Grefier,

L. C.

L.C. 26 Iunie 2013 Red.O.R.G./Tehn. L.C./_ /2 ex. Jud. fond: I. Pășculeț - Jud. C. -N.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 693/2013. Pretenții