Decizia civilă nr. 705/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIE CIVILĂ NR. 705

Ședința publică din data de 18 iunie 2013

Completul compus din:

Președinte: H. I. -D., judecător Judecător: C. N. -C.

Judecător: DP, vicepreședinte tribunal Grefier: H. V.

S-a luat în examinare soluționarea recursurilor formulate de intimatul I. T. DE M. S. , cu sediul în Z., B-dul M. V., nr. 85, Jud. S., precum și cel declarat de petenta S. C. G. S. Z. , cu sediul în mun. Z., b-dul M. V., nr. 76, bl. A 24, sc. A, ap. 3, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 4772 din_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dos. nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul recurentei petente S. C. G. S. Z., - av. Ielciu M., cu delegație depusă la dosar la fila 14, lipsă fiind recurentul intimat I. T. de M. S. .

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că părțile au termen dat în cunoștință.

Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Reprezentantul recurentei petente S. C. G. S. Z., - av. Ielciu

M., solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, Judecătoria Zalău, iar în subsidiar, admiterea recursului declarat de petenta S. C. G. S. Z., așa cum a fost formulat, arătând că P-V, a fost întocmit în lipsa societății petente. Totodată arată că la termenul la care au fost audiați martorii, unii dintre aceștia, au învederat că nu au intrat în relații de probă. Arată în continuare că petenta nu a fost reprezentată în nici un mod în proces, au solicitat strigarea cauzei după ora 12, dar acest lucru nu s-a întâmplat, drept pentru care consideră că se impunea acordarea unui termen,

întrucât lipsa apărătorului ales putea să afecteze dreptul petentei de a fi reprezentată. În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond.

Instanța, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 4772/_ s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta S. C. G. S. în contradictoriu cu intimatul I. T. de M. S. . S-a modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria SJ nr. 0003956 din _

întocmit de intimat, în sensul înlocuirii amenzii de 10.000 lei aplicată pentru primirea la muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă a numitului Veres Lajos, cu sancțiunea avertismentului. S-a menținut sancțiunea amenzii în cuantum de 20000 lei aplicată pentru primirea la muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă a numiților Banto A. și Boros Gyula.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contraventiilor seria SJ nr. 0003956 din_ întocmit de intimat, s-a aplicat amenda de 30000 lei contravenientei SC Citz G. SRL pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 260 al. 1 lit. e) din Legea 53/2003, constând în aceea că, la data de_, ora 14.30, agenți constatatorii au identificat, în localitatea Hereclean, la Scoala Gimnazială unde se efectuau lucrări de construcție la o bază sportivă, pe numiții Banto A., Boroș Gyula și Veres Lajor care prestau activitatea pentru societatea petentă, din data de_ Banto A. și Veres Lajos și din data de 31.05.Boros Gyula, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă, potrivit fișei de identificare.

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul verbal atacat a fost încheiat cu respectarea cerințelor impuse prin O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare. Motivele de nelegalitate invocate de către petentă nu fac parte din categoria limitativ prevazuta de art 17 din OG 2/2001, care atrag nulitatea absoluta a procesului verbal. Închierea procesului verbal în absența unui reprezentant al petentei care în atare condiții nu a avut posibilitatea să formuleze obiecțiuni cu privire la cele reținute în cuprinsul procesului verbal, se sancționează cu anularea procesului verbal în masura dovedirii unei vătămari care nu ar putea fi înlaturată decat prin anularea procesului verbal contestat. Or în prezenta speță petenta nu a dovedit existența unei vătămări care să justifice anularea procesului verbal în condițiile în care instanța a oferit petentei cadrul procesul în care aceasta a putut să își susțină cererile și să-și prezinte apărările. Pentru aceleași motive instanța va respinge și ce de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de petentă prin concluziile scrise depuse la dosar, constând în semnarea procesului verbal, în calitate de martor asistent, de către un agent constator din cadrul intimatului, instanța apreciind, pe de o parte că nu s-a făcut dovada că martorul asistent desfășoară activitatea în cadrul intimatei iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi dovedit faptul că martorul asistent are calitatea de agent constatator acest fapt nu ar fi determinat ab initio anularea peocesului verbal ci numai în măsura dovedirii de către petentă a unei vătămări care să nu poată fi înlătură decât prin anularea acestuia .

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că se face dovada săvârșirii faptei contravenționale de către petentă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține starea de fapt descrisă în procesul-verbal contestat care se coroborează cu declarațiile sub semnătură proprie date de numiții Banto A., Boroș Gyula și Veres Lajor la data efectuării controlului (f 47-49), care au declarat că prestează activitate pentru petentă fără contract de muncă. Prin întâmpinarea formulată petenta arată că numiții Banto A. și Bros Gyula se aflau în probă de lucru iar prin concluziile scrise depuse la dosar la filele 72-74 petenta susține că cei doi

"se aflau în probă la sociatatea petentă sens în care urma să se stabilească perioada de probă";, ambele variante fiind contrazise de declarațiile date de numiții Banto A. și Bros Gyula în fața instanței, în calitate de martori (f.70-

71) ocazie cu care aceștia au declarat că au prestat, la data controlului, activitate pentru petentă dar nu în calitate de angajați ci cu intenția să-i ajute pe ceilalți muncitori arătând totodată că se aflau pe șantier deoarece doreau să se angajeze în la societatea petentă și îl așteptau pe administrator pentru a discuta detaliile angarării cu acesta. Aceste declarații nu vor fi reținute de către instanță care le apreciază ca fiind nesincere și în contradicție cu declarațiile sub semnătură proprie date in fața agenților constatatori. Nu se poate omite din vedere nici faptul că munca prestată pe un șantier de construcții este o muncă ce necesită un efort fizic intens fiind astfel puțin probabil ca cineva să presteze o atare muncă fără remunerație, doar din dorința de-ai ajuta pe ceilalți muncitori.

Instanța mai reține de asemenea că, din anexa la procesul verbal de control (41) rezultă că, cu ocazia controlului, la punctul de lucru de la Școala Gimnazială Hereclean au fost identificate în total patru persoane, respectiv cele trei persoane identificate fără contract de muncă și o singură persoană angajată cu forme legale, respectiv numitul Veres Zoltan asfel că se ridică întrebarea cum putea realiza sociatatea petentă, cu un singur muncitor, adică doar cu Veres Zoltan, obiectivul contractat, respectiv construirea bazei sportive.

Instanța va reține așadar ca societatea petentă se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute la art. 260 alin.1 lit. e) din Codul muncii: primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, intimatul făcând o corectă încadrare juridică a faptei.

Însă în cauză se ridică problema proporționalității sancțiunii contravenționale aplicate. Astfel, conform prevederilor art. 21, alin.3 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare: "Sancțiunea se aplică in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proportională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținandu-se seama de imprejurările in care a fost săvârsită fapta, de modul si mijloacele de savârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal ".

Analizând fapta contravențională a petentei prin prisma criteriilor indicate în textul de lege mai sus enunțat, instanța reține că deși fapta săvârșită prezintă un grad ridicat de pericol social, trebuie avute în vedere și circumstanțele cauzei. Astfel analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța apreciază că în ceea ce priveste fapta petentei constând în primirea la muncă a numitului Veres Lajos fără a încheia un contract de muncă în formă scrisă cu acesta se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului instanța apreciind că, în condițiile în care acesta este pensionar și urma să fie angajat doar cu jumătate de normă, prejudiciile create statului prin neplata contribuțiilor datorate de petentă pentru acesta sunt mai reduse,

instanța reținând totodată că numitul Veres Lajos fiind pensionar, beneficiază de asigurare obligatorie de sănătate astfel că, în eventualitatea unui accident de muncă are dreptul la asistență medicală gratuită, în limitele stabilite de lege.

Împotriva hotărârii a declarat recurs S. C. G. S. Z. solicitând, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea acesteia în sensul admiterii plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție sau înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, arătând în motivare următoarele:

Petentei i s-a încălcat dreptul la apărare, audierea martorilor făcându-se în lipsa reprezentantului legal.

Procesul-verbal este nelegal fiind încheiat în lipsa contravenientului astfel că administratorul petentei nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni. Apoi, acesta a fost preluat la rubrica martor asistent de un alt agent constatator din cadrul ITM.

Pe fond, starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție nu este conformă cu realitatea, întrucât numitul Vereș Lajos, tatăl numitului Vereș Zoltan, angajat al societății, dorea la rândul său să se angajeze la societatea pârâtă, iar celelalte două persoane, Banto A. și Boroș Gzula, se aflau în probă pentru a se angaja la societatea pârâtă.

În cazul reținerii vinovăției pentru săvârșirea faptei, se solicită înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment, reținându-se că sancțiunea amenzii de 20.000 lei este mult disproporționată față de gradul de pericol social.

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și ITM, fără al motiva, însă, câtă vreme motivarea nu este obligatorie, instanța va proceda la judecarea recursului sub toate aspectele de fapt și de drept.

fondat.

Recursul declarat de petenta S. C. G. S. Z. nu este

În ședința publică din data de 25 septembrie 2012 a Judecătoriei Z.

, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților administrarea probei cu martorii Banto A., Vereș Lajos și Boroș Gyula, menționate în actul de control. Petenta, prin apărător avocat Ilea B., nu s-a opus la audierea în calitate de martori a persoanelor despre care ITM reține că desfășurau activitate fără contract individual de muncă, arătând că nu are probe de propus.

În data de 27 noiembrie 2012 cauza a fost luată la a doua strigare, la ora 1200, la cererea apărătorului petentei, apoi au fost audiați martorii.

Întrucât apărătorul ales al petentei nu s-a prezentat nici la a doua strigare, prima instanță a amânat pronunțarea pentru depunerea concluziilor scrise, respectându-se garanțiile privind dreptul la apărare cu consecința garantării unui proces echitabil, având în vedere dispozițiile art. 156 Cod procedură civilă și art. 6 CEDO.

Susținerile recurentei că s-a încălcat dreptul la apărare nu sunt

fondate.

Nimic nu împiedică ca procesul-verbal de contravenție să fie încheiat

în lipsa contravenientului sau ca acesta să fie semnat în calitate de martor asistent de o persoană ce are calitatea de agent constatator la ITM, însă, dacă prin aceste modalități de instrumentare petenta ar fi dovedit că a suferit vătămări s-ar fi putut aplica sancțiunea anulării actului, dar acesta nu a dovedit că a suferit vreo vătămare, astfel că critica privind nelegalitatea hotărârii nu este fondată, sens în care s-a pronunțat I. prin decizia nr. XXII/_ /M. Of. nr. 833/_ .

Pe fond, s-a reținut corect de către prima instanță că elementele laturii obiective a faptei au fost realizate, petenta a primit la uncă trei persoane, Vereș Lajos, Boroș Gzula și Banto A., fără contract individual de muncă, împrejurări recunoscute de aceștia prin fișele de identificare și recunoașterile parțiale prin declarațiile de martor.

Coroborând probele administrate în cauză, procesul-verbal de contravenție care are caracter de autenticitate, validate și legalitate, ce au fost combătute prin probe, fișele de identificare și caracterul dubitativ al declarațiilor de martor, instanța constată ca reale probele care atestă săvârșirea faptei.

În legătură cu urmările socialmente periculoase ale faptei, instanța reține următoarele:

Codul muncii instituie obligația încheierii contractului individual de muncă prin care se caracterizează conținutul raportului juridic de muncă, drepturile și obligațiile corelative ale părților.

Anterior plății salariului, angajatorul are o serie de atribuții constând în calculul drepturilor salariale, reținerea și virarea impozitului pe venit, a contribuțiilor la asigurările sociale.

Angajatorul trebuie să vireze contribuția de asigurări sociale, condiție esențială pentru dobândirea dreptului la pensie și la alte prestații de asigurări sociale. Tot astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 76/2002 angajatorii au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Ca urmare a contractului individual de muncă se nasc în sarcina angajatorului obligații privind sănătatea și securitatea în muncă, prevăzute de codul muncii și legile speciale care cuprind reglementări pe domenii de activitate.

Persoanele care au purtat muncă fără a avea încheiate contracte individuale de muncă sunt private de beneficiul drepturilor mai sus analizate, fapt ce conferă faptei un grad de pericol sporit.

Nu a fost calculat impozitul pe venit care se varsă la bugetul consolidat al statului, ceea ce dovedește că și statul a fost prejudiciat.

Fapta are un impact social negativ chiar dacă a fost identificată o singură persoană fără contract individual de muncă.

Având în vedere consecințele comiterii faptei contravenționale, se constată că prima instanță nu a aplicat principiul proporționalității dintre gradul de pericol social al acesteia și sancțiunea aplicată, astfel că înlocuirea amenzii cu avertisment nu se justifică numai cu privire la numitul Vereș Lajos.

Procedând la reindividualizarea sancțiunii, tribunalul constată că prin menținerea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenție se asigură eficiența juridică principiului proporționalității.

Față de cele ce preced, tribunalul urmează să admită recursul declarat de intimatul ITM S., să modifice în tot hotărârea atacată, în sensul respingerii ca nefondată a plângerii formulate de contravenientă.

Pentru aceleași considerente, recursul declarat de petentă urmează să fie respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I D E C I D E

Admite recursul declarat de I. T. DE M. S. contra sentinței civile nr. 4772 din_ a Judecătoriei Z. .

Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta S. C. G. S. Z. împotriva procesului verbal de contravenție seria SJ nr. 0003956/_ pe care îl menține în întregime.

Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta S. C. G. S.

Z.

contra aceleași hotărâri.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

H. I. -D. C. N. -C. DP H. V.

- în CO, semnează - în CO, semnează - în CO, semnează prim președinte K. M. președinte K. M. grefier, C.

D.

Red. DP/_

Dact. CLV/_ /2 ex. Judecător fond: R. R. -I.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 705/2013. Plângere contravențională