Decizia civilă nr. 713/2013. Contestaţie la executare

Dosar nr._ *

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 713/R/2013

Ședința publică de la 20 Iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE C. -A. C.

Judecător C. -V. B. Judecător M. O. -S. Grefier L. M.

Pe rol judecarea recursului promovat de recurent O. V. împotriva sentinței civile nr. 22642/2012, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat A. F. P. A M.

C. -N., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de_, recurentul a depus la dosar "sesizare";, în cuprinsul căreia solicită judecarea cauzei de către secția de contencios administrativ a Tribunalului C. .

INSTANȚA

După deliberare, având în vedere că recurentul înțelege să atace sentinței civile nr. 22642/2012, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., însă având ca obiect contencios administrativ, urmează a transpune prezenta cauză la secția de contencios administrativ a Tribunalului C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Transpune prezenta cauză la secția de contencios administrativ a Tribunalului C. .

Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2013.

Președinte,

C. -A. C.

Judecător,

C. -V. B.

Judecător,

M. O. -S.

Grefier,

L. M.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 713/2013. Contestaţie la executare