Decizia civilă nr. 739/2013. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILA Nr. 739/R/2013

Ședința publică de la 09 Iulie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE C. -V. B.

Judecător C. -A. C. Judecător O. R. G. Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurent A.

E., împotriva Sentinței civile nr. 5837/2013 pronunțată la data de _

, în dosar nr._, privind și pe intimat C. L. O., intimat C.

J. DE P., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul C.

L. O., lipsă fiind restul părților.

  • recurent Contestator - A. E.

  • intimat Intimat - C. J. DE P. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

T. ul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.

Se constată în ce privește prezentul recurs, că acesta a fost declarat, motivat și comunicat în termen, fiind legal timbrat.

Se constată că prin serviciul registratură, la data de_, s-a depus la dosar de intimatul C. L. O. o întâmpinare.

Se constată că prin serviciul registratură, la data de_, s-a depus la dosar de recurenta un script prin care se arată că alăturat anexează taxa judiciară de timbru, împuternicirea avocațială și solicitările formulate.

Intimatul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat și solicită acordarea cuvântului cu privire la recurs.

T. ul, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe recurs.

Intimatul solicită respingerea recursului, ca rămas fără obiect, având în vedere că execuția silită a fost finalizată.

T. UL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5837/2013, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, la data de_, în dosar nr._, a fost respinsă contestația la executare formulata de reclamanta A. E. in contradictoriu cu intimații C. L. O. si C. J. DE P. C., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 454/_ intimatul creditor C. L.

O. a a solicitat demararea executării silite împotriva debitorilor A. Calin,

A. S. lă si A. E. în temeiul titlului executoriu decizia nr. 10/RC/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. in dosarul nr._ (f. 30-33).

Prin încheierea civila nr. 3532/CC/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ s-a incuviințat executarea silită (f. 35).

În data de_, executorul judecătoresc Adam Dragoș a întocmit procesul verbal prin care a stabilit un debit total in cuantum de 1405,8 lei reprezentând: 1.100 lei debit conform titlului executoriu, 136,4 lei onorariul executor, 124 lei cheltuieli de executare, 16 lei taxa de timbru, 29,4 lei timbre postale. S-a emis in sarcina debitorilor somația de executare conform art. 387 C.pr.civ., comunicată reclamantei A. E. in data de_ (f. 39).

În data de_, s-a comunicat executorului judecătoresc Boloș M. o adresa la dosarul nr. 438/2008, prin care i s-a solicitat să aibă în vedere si suma de 14056,8 lei rămasă de recuperat în dosarul execuțional nr. 454/2012, anexându-se un exemplar din titlurile executorii (f. 43-44).

Ulterior, in data de_, s-a comunicat o adresă terțului C. J. de P. C., pentru a se popri veniturile debitoarei A. E., până la valoarea de 1405,8 lei (f. 40), iar reclamanta a fost înștiințată despre poprire in data de_ .

Instanța a reținut explicația oferită de executorul judecătoresc în senul că dosarul înregistrat sub nr. 454/2012 este identic cu dosarul înregistrat sub nr._, indicativul "o"; fiind adăugat pentru a diferenția dosarele existente anterior si ulterior asocierii executorilor S. I. Calin si Palacean V. L. (f. 24).

Având in vedere această constatare si actele de executare silită efectuate, astfel cum au fost prezentate mai sus, nu sunt incidente dispozițiile art. 389 al. 1 din C.pr.civ. Între somația de executare comunicată reclamantei în data de_, solicitarea adresată executorului Bolos M. în data de_, respectiv înștiințarea de poprire din data de_, nu au trecut 6 luni pentru a fi incidentă perimarea.

Nu sunt incidente prevederile art. 371¹ C.pr.civ., deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii de bunăvoie a obligației de către reclamantă. Nu sunt incidente prevederile art. 371 lit. a și si b, deoarece nu s-a probat executarea integrală a obligației si nici imposibilitatea de executare.

Împotriva sentinței examinate, a promovat recurs contestatoarea

A. E., solicitând admiterea recursului, desființarea în totalitate a hotărârii atacate, admiterea contestației la executare și pe cale de consecință: desființarea executării silite efectuată în dosar execuțional nr._ și/sau dosar execuțional nr. 454/2012 a executorilor judecătorești Adam, Oszoczki, S. și Asociații și anularea popririi pensiei efectuate în acest dosar execuțional, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurenta arată că a solicitat instanței de fond să constate perimarea executării silite efectuate în dosar execuțional nr._ și/sau dosar execuțional nr. 454/2012 a executorilor judecătorești Adam, Oszoczki, S. și Asociații, deoarece de la ultimul act de executare, adică

somația de plată din_, au trecut opt luni, astfel că potrivit art. 389 C.pr.civ., executarea se perimă de drept. Ca atare, se impune admiterea contestației și desființarea executării silite.

Instanța de fond în mod netemeinic a respins contestația, ignorând prevederile art. 389 C.pr.civ. și art. 49 din Legea nr. 188/2000, potrivit cu care, pentru a efectua un act de urmărire, executorul judecătoresc trebuie să fie investit cu o cerere formulată de creditor. Prin act de executare se înțelege orice operațiune juridică sau înscrisul care o constată, întocmit de executorul judecătoresc, cărora legea le conferă consecințe juridice și prin care se urmărește realizarea activității de executare silită.

De asemenea, au fost ignorate prevederile art. 3734C.pr.civ. deoarece nici o instanță nu a pronunțat vreo hotărâre prin care executarea silită din acest dosar execuțional să fi fost reunită cu o altă executare aflată pe rolul altui executor judecătoresc. Așadar, în mod eronat a fost interpretată adresa invocată de intimat ca fiind un act de executare în înțelesul art. 388 C.pr.civ.

În drept, au fost invocate prevederile art. 3041C.pr.civ., art. 3711- 404 C.civ., art. 3715 C.pr.civ. și art. 274 C.pr.civ.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea poziției sale procesuale, intimatul arată că instanța de fond a explicat pe larg că sunt îndeplinite toate condițiile pentru executarea silită și că creditorul a manifestat stăruință în ducerea la îndeplinire a executării, prin comunicarea făcută executorului de existența a încă unei acțiuni de executare împotriva acelorași persoane, la un alt executor. Așadar, nu sunt incidente disp. art. 389 alin. 1 C.pr.civ. și nici art. 37 alin. 1 C.pr.civ.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 C.pr.civ. coroborat cu art. 3041C.pr.civ., îl va admite, pentru următoarele considerente:

Din dispozițiile art. 389 C.pr.civ. rezultă că perimarea executării silite intervine dacă creditorul lasă să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare.

Așadar, creditorul este cel care trebuie să urmărească continuarea executării silite, nefiind suficient un act întocmit de executorul judecătoresc, fără să existe o cerere a creditorului în intervalul de 6 luni.

Din copia dosarului execuțional depus la filele 29-50 din dosarul de fond, rezultă că de la somația emisă în_ (f. 36 verso), comunicată debitoarei la data de_ (f. 39 verso) și până la data de_, la care executorul a întocmit adresa de înființare a popririi (f. 40 dosar fond), creditorul nu a formulat nici o cerere către executor în vederea continuării executării silite.

Prima instanță a considerat că a fost suficientă pentru a nu interveni perimarea adresa din data de_, prin care executorul judecătoresc Adam Dragoș s-a adresat Biroului executorului judecătoresc M. Boloș (f. 44 dosar fond).

T. ul reține că această adresă, depusă în copie la dosar, nu poate produce consecințe juridice, întrucât prin această adresă s-a arătat doar că în dosarul execuțional nr. 454/2012 a rămas de recuperat suma de 1405,80

lei, solicitându-se BEJ M. Boloș să aibă în vedere această sumă la o eventuală distribuție de preț.

Pe lângă împrejurarea menționată anterior, că în dosarul execuțional nr. 454/2012 nu există nici un înscris emanând de la creditor privitor la existența unui alt dosar execuțional și o eventuală solicitare de distribuire a sumei urmărite în acest dosar execuțional, instanța mai reține că o simplă adresă trimisă de la un executor la alt executor nu poate duce la executarea unei sume urmărite într-un dosar execuțional împreună cu executarea sumei urmărite în alt dosar execuțional, întrucât pentru a fi conexate două sau mai multe dosare execuționale, este necesară încuviințarea din partea instanței, astfel cum se prevede la art. 3734C.pr.civ. Ori, în cauză, nu există o asemenea încuviințare din partea instanței.

În aceste condiții, adresa din data de_, nu constituie un act de continuare a executării, care să ducă la inaplicabilitatea prevederilor art. 389 C.pr.civ. privitoare la perimarea executării.

Față de toate aceste considerente, T. ul constată că executarea silită este perimată de drept, în conformitate cu disp. art. 389 C.pr.civ., astfel că se impune admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și admiterea în parte a contestației la executare, cu consecința desființării executării silite și a popririi înființată în dosarul execuțional nr.

_ al executorilor judecătorești Adam, Oszoczki, S. și Asociații.

Cererea de suspendare a executării silite urmează a fi respinsă, dată fiind soluția de admitere a contestației la executare.

În fața instanței de fond nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În baza art. 274 C.pr.civ., intimatul va fi obligat să plătească recurentei suma de 63,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta contestatoare A. E., împotriva Sentinței civile nr. 5837 din_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în parte și în consecință:

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea

A. E., în contradictoriu cu intimații C. L. O. și C. J. de

P. C. .

Desființează executarea silită efectuată în dosarul execuțional nr._ și dosarul execuțional nr. 454/2012 a SCPEJ Adam, Oszoczki, Ș. și Asociații.

Anulează poprirea înființată la data de_ în dosarul execuțional nr._ al executorilor judecătorești Adam, Oszoczki, Ș. și Asociații.

Respinge cererea de suspendare a executării silite. Fără cheltuieli de judecată la fond.

Obligă intimatul C. L. O. să plătească recurentei suma de 63,2 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

C. -V. B.

Judecător,

C. -A. C.

Judecător,

O. R. G.

Grefier,

E. C.

E.C. 09 Iulie 2013 O.R.G./G.P./_ /2 ex. Jud.fond: D. Viorica P. ovici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 739/2013. Contestaţie la executare