Decizia civilă nr. 763/26. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.763Ședința publică din 26 iunie 2013 Completul compus din: Președinte: I. D., judecător
C. D., judecător
P. R. M., judecător
V. V., grefier
Pentru azi, fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul O.
A., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Sas Garofița, Z., str.T.Vladimirescu, bl.P22, ap.2, jud. S., împotriva sentinței civile nr.683/_ pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosar nr._, având ca obiect fond funciar - modificare T.P.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni, procedura fiind îndeplinită fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 iunie 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea pentru data de 18 iunie iar apoi pentru data de 26 iunie 2013.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr.683/2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Z. s-a respins ca nefondata cererea precizată formulată de reclamantul O. A. în contradictoriu cu pârâții C. locală de fond funciar Z., C. J. S., având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 7300 mp teren arabil, punere în posesie și modificarea titlului de proprietate nr. 41505/19203/_ emis în favoarea defunctei O. Florica, prin completare cu această suprafață, în locul numit
"Furdulău"; și radierea unei suprafețe de 7300 mp din parcela de 1ha 1500 mp din locul numit "Iertas";.
Totodată s-a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei C. L. de F. F. Z.
, formulată de intervenienta P. V. A. .
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin titlul de proprietate nr. 41505/19203 emis la data de_ (f. 49) s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitei O. Florica, în calitate de moștenitoare a defunctului O. P., asupra unei suprafețe de teren de 8 ha 1900 mp.
La baza reconstituirii dreptului de proprietate a stat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria municipiului Z. sub nr. 18278/_
formulată de O. Florica, pentru terenul în suprafață totală de 8,29 ha din care 0,30 ha situat în intravilanul localității și 7,99 ha situat în extravilanul localității (f.84).
A anexat cererii de reconstituire copiile după evidențele registrului agricol din anii 1959-1963, precum și declarații de martori (f. 17-18, 25-32). De asemenea, O. Florica a alăturat cererii de reconstituire o anexă prin care a transcris suprafețele de teren înscrise în Registrul agricol, cu indicarea denumirii parcelei, în suprafață totală de 6,45 ha și a unei suprafețe de teren de 0,84 ha despre care se menționează că nu este trecut în registrul agricol (f. 22).
O. Florica nu a contestat întinderea terenului asupra căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza cererii de reconstituire nr. 18278/_, conform art. 53 din Legea nr. 18/1991. De altfel, acesta a semnat procesul verbal de punere în posesie întocmit conform art. 34 din HG 890/2005, fiind de acord cu amplasamentul terenului asupra căruia i s-a stabilit dreptul de proprietate (f. 48).
Florica a decedat în anul 2002, iar moștenitorii săi nu au formulat o altă cerere de reconstituire în baza Legii 247/2005, fiind decăzuți din dreptul de a formula o astfel de cerere.
Prin notele scrise depuse ulterior, instanța constată ca reclamantul și-a modificat acțiunea, în sensul modificării cauzei juridice a acesteia.
Dacă prin cererea de chemare în judecata astfel cum a fost precizată reclamantul a invocat faptul că deși a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,68 ha teren arabil în locul numit Furdulau, în fapt această suprafață fiind de 0,90 ha în titlul de proprietate se regăsesc doar 0,17 ha situat în acel loc, deci cu 0,51 ha teren mai puțin decât în registrul agricol și cu 0,73 ha mai puțin decât suprafața reala deținută, prin notele de ședință a invocat faptul ca în prezent nu exista teren liber, neîntabulat, în locul numit Iertaș unde i s-au reconstituit 3.14 ha fata de 2,63 ha, astfel cum rezultă din raportul de expertiza extrajudiciar întocmit în cauză.
Intervenienta P. V. A. a arătat că nu este de acord cu cele menționate în notele de ședință întrucât se tinde la o reconstituire a dreptului de proprietate mascată prin urmare, instanța va constata tardivitatea precizării acțiunii.
Instanța va analiza, totuși, temeinicia cererii de chemare în judecată și prin prisma motivelor de fapt invocate ulterior. Astfel, prin notele de ședință, reclamantul O. A. de acordare a unui alt teren situat în Furdulau ca urmare a faptului ca în parcela Iertaș nu exista o suprafață de teren de 11500 mp liber, neîntabulata, care sa aibă destinația de pășune .
Se observă, așadar, că o acțiune de "modificarea"; unui titlu de proprietate emis în conformitate cu hotărârea comisiei județene de fond funciar prin care se tinde la modificarea amplasamentului suprafeței de teren care a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar exercitată de moștenitorul celui care este beneficiarul reconstituirii, la o data ulterioara intrării titlului de proprietate în circuitul civil, nu a fost reglementata prin legea speciala reparatorie, or, cererea de chemare in judecata a fost întemeiată pe dispozițiile acesteia.
Mai retine instanța că din cuprinsul Registrului Agricol rezulta îndreptățirea antecesoarei reclamantului la suprafața de 0,68 ha în locul numit Furdulau din care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,17 ha, astfel ca nici din acest motiv solicitarea reclamantului pentru suprafața de 0,73 ha nu poate fi admisa.
Apoi, este de reținut faptul că pentru terenul situat în Furdulau care face obiectul prezentului litigiu, exista cerere de punere în posesie formulată de intervenienta P. V. A.
, în baza sentințelor civile nr. 682 din_ și nr. 1021 din_, pentru suprafața de 7300
mp, situată în locul numit Fundatura sau Valea Parului, în calitate de moștenitor al def. O.
care figurează în CF 555. La cererea de punere în posesie, antecesorul intervenientei a anexat un raport de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert Dogaru Gabriel din care rezultă că terenul în suprafață de 9500 mp se identifică în CF nr.555 nr. top 1047 (f.5 dos._ ).
Prin urmare, intervenienta P. V. A. beneficiază de un "bun"; în sensul art.1 al Protocolului nr.1, iar o soluție de admitere a acțiunii ar reprezenta un amestec în dreptul intervenientei la respectarea bunurilor sale, dreptul intervenientei la reconstituirea dreptului de proprietate fiind născut și actual. Antecesorul acesteia O. Ambrozie a formulat cererea de punere in posesie nr. 49580 încă din data_, data la care prezentul dosar era inexistent.
Un ultim argument pe care instanța îl retine la pronunțarea soluției de respingere a cererii reclamantului este următorul. Din economia dispozițiilor art.10 alin.4 din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005 reiese ca, pentru a putea fi acordat în compensare un teren în situația în care reconstituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, este necesar ce se va oferi sa se afle la dispoziția comisiei și să fie disponibil, adică să nu existe formulate cerere de retrocedare.
Prin urmare, cu atât mai mult în situația prezentă în care antecesorului reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate și a fost pus în posesie pentru o suprafață mai mare decât cea solicitata, nu se justifică cererea sa de completare a titlului de proprietate cu un teren pentru care există cerere de punere în posesie în baza unor hotărâri judecătorești încă din anul 2008.
Împotriva sentinței civile nr. 683/2013 a Judecătoriei Z. a formulat recurs reclamantul O. A., solicitând modificarea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii cu consecința modificării titlului de proprietate nr. 41505/19203/1993 emis în favoarea lui O. Florica în sensul completării acestuia cu suprafața de 7300 mp teren in locul numit "Furdulău"; și punerea în posesie cu această suprafață (f. 2).
În motivare se arată că în mod eronat s-a reținut că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate și a fost pus în posesie pentru o suprafață mai mare decât cea solicitată.
O. Florica, mama reclamantului, a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate inițial pentru o suprafață de 8, 29 ha, iar ulterior a depus înscrisuri doveditoare pentru suprafața de 9, 84 ha. Cu toate acestea titlul de proprietate a fost eliberat pentru 8, 29 ha.
Între terenurile solicitate și terenurile atribuite prin titlul de proprietate nu există vreo legătură. Astfel, s-au reconstituit 3,14 ha teren în "Iertaș"; fata de doar 2,33 ha teren înscris în registrul agricol, rezultând așadar un plus de suprafață de teren reconstituită în Iertaș care nu a fost deținută, solicitată sau dovedită. Apoi, în titlul de proprietate apare o suprafață de 0,17 ha teren în locul numit Furdulau I, însă din expertiza efectuata de Tarcea I. în dosar nr._ reiese ca aceasta suprafață are un alt amplasament în Furdulo I și nu coincide cu cea de 68 ari înscrisă în registrul agricol.
Se arată că mama sa a semnat procesul verbal de punere în posesie fără să cunoască faptul că terenul pentru care a fost pusă în posesie nu este teren liber la dispoziția comisiei locale. În interiorul parcelei Iertaș există o suprafață de 11.189 mp care reprezintă o ravenă care nu poate avea destinația de pășune astfel cum este menționat în titlul de proprietate.
De asemenea, suprafața de 68 ari teren în Furdulo care a fost deținută de către antecesorii reclamantului este și în momentul de față liberă, la dispoziția comisiei, fapt
dovedit cu adresa nr.5696/_, fiind evident ca emiterea titlului de proprietate s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale.
În privința cererii de intervenție, se arată că în mod greșit s-a reținut că intervenienta are interes in cauză dat fiind faptul că deși i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de teren, nu este vorba de terenul în litigiu.
În drept sunt invocate disp. art. 304 ind. 2 alin. 7-9 Cod procedură civilă. Intimații - pârâți nu au depus întâmpinare.
În cursul judecății s-a administrat proba cu înscrisurile.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și a dispozițiilor art. 304 și art. 304¹ C.proc.civ., instanța reține că recursul nu este fondat raportat la următoarele considerente:
Recurentul-reclamant susține în esență că pentru suprafața de 7300 mp reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a efectuat pe vechiul amplasament, astfel că solicită înscrierea suprafeței în locul numit "Furdulau I";, totodată solicitând radierea parcelei înscrisă în locul numit "Iertaș"; pentru suprafața de 7300 mp. pentru care nu a formulat cerere de reconstituire.
Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria municipiului Z. sub nr. 18278/_ a fost formulată de O. Florica, antecesoarea recurentului și se referea la terenul în suprafață totală de 8,29 ha din care 0,30 ha situat în intravilanul localității și 7,99 ha situat în extravilanul localității (f.84).
Prin titlul de proprietate nr. 41505/19203 emis la data de_ (f. 49) s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitei O. Florica, în calitate de moștenitoare a defunctului O. P., asupra unei suprafețe de teren de 8 ha 1900 mp.
O. Florica nu a contestat întinderea sau amplasamentul terenului asupra căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate, conform art. 53-55 din Legea nr. 18/1991 și a semnat procesul verbal de punere în posesie aflat la fila 48, întocmit conform art. 34 din HG 890/2005, acceptând astfel amplasamentul terenului asupra căruia i s-a stabilit dreptul de proprietate.
Deși face referiri la îndreptățirea antecesoarei sale la o suprafață mai mare de teren decât cea menționată în titlul de proprietate a cărui modificare o solicită, reclamantul nu a sesizat instanța cu o cerere în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 9, 84 ha, ci cu cererea de a fi pus în posesie pe vechiul amplasament din locul numit
"Furdulau I"; și respectiv de a i se radia din titlul de proprietate parcela de 7300 mp din locul numit "Iertaș";.
Oricum, antecesoarea recurentului, O. Florica a decedat în anul 2002, iar moștenitorii săi nu au formulat o altă cerere de reconstituire în baza Legii 247/2005, fiind decăzuți din dreptul de a formula o astfel de cerere.
T. va reține că titlul de proprietate a fost emis în anul 1993 cu respectarea dispozițiilor legii 18/1991 care erau atunci în vigoare, prevederi conform cărora reconstituirea dreptului de proprietate nu era condiționată de respectarea amplasamentului, mai ales că terenul este situat în extravilan ( art. 8 și 9 din Legea nr. 18/1991).
În acest context nu sunt incidente nici disp. art. III din Legea nr. 169/1997, titlul de proprietate fiind emis cu respectarea Legii nr. 18/1991, în sensul indicat anterior.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a reținut netemeinicia cererii formulată de reclamant.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1, 2 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamantul O. A., împotriva sentinței civile nr.683/2012 pronunțată de Judecătoria Zalău.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către reclamantul O. A., împotriva sentinței civile nr.683/2012 pronunțată de Judecătoria Zalău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 iunie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
I. D. plecat în C.O., semnează președintele instanței, | C. | D. | P. | R. | M. | V. V. plecat în C.O., semnează președintele instanței | |
K. M. | K. M. |
Red./Dact/DC_ /2 ex.
Jud. fond. C. R. C.
← Încheierea civilă nr. 3064/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 14/9. Fond funciar → |
---|