Încheierea civilă nr. 3064/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 3064/R/2013
Ședința publică din 14 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: A. -A. POP
C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta C. M.
, prin mandatar C. ION, împotriva deciziei civile nr. 244/R/_ a Tribunalului M., pronunțată în dosar civil nr._, privind și pe intimații
C. J. DE F. F. M., C. L. DE F. F. S. DE SUS, D.
S. B. M. și O. S. D. .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă mandatarul revizuientei, domnul C. Ion, lipsă fiind revizuienta personal și reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea de revizuire formulată de revizuienta C. M., prin mandatar C. Ion, a fost comunicată părților adverse.
S-a făcut referatul cauzei după care:
La întrebarea instanței, adresată mandatarului revizuientei, referitoare la împrejurarea dacă poate face dovada mandatului său.
Mandatarul revizuientei depune la dosar o xerocopie de pe procura judiciară autentificată sub nr. 526/_ la B.N.P. Urda M. cu sediul în D.
, bl. nr. 89, jud. M., care atestă împrejurarea că revizuienta C. M. la împuternicit pe domnul C. I. cu CNP 1., ca în numele său și pentru ea să o reprezinte la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția II-a Civilă și la alte instanțe judecătorești de orice grad, în cauza ce formează obiectul dosarului civil nr._ și în alte dosare civile ce se vor pune pe rol, în care va figura ca pârâtă sau reclamantă.
Mandatarul revizuientei depune la dosar copia unui script, prin care arată următoarele :
își însușește cererea formulată de mandatarul său, C. Ion, ca fiind o contestație în anulare;
contestația în anulare a formulat-o împotriva deciziei civile nr. 244/R din_ a Tribunalului M., care nu i-a fost comunicată;
instanța de recurs nu a cercetat toate motivele de casare, iar dezlegarea dată este și rezultatul unei erori materiale, fiindcă parcela din terenul denumit
"Graiul Ursului" este diferită de cea care i-a fost dată ginerelui său, mandatarul
Ion;
motivul de recurs referitor la faptul că i-a dat ginerelui său acest teren nu este dovedit și pentru acest fapt i-a fost respins recursul în mod nelegal;
1
terenul solicitat a aparținut părinților săi, așa cum rezultă din declarațiile martorilor C. I. și Vlad D., precum și din extrasul C.F. nr. 1963 S. de Sus, nr. top. 6615;
în prezent există această suprafață de teren și se poate face punerea în posesie pe vechiul amplasament;
temeiul de drept în baza căruia a formulat contestația în anulare este art.
318 C.pr.civ.
Prin același script, revizuienta solicită admiterea contestației în anulare și aprobarea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului denumit
"Graiul Ursului" în suprafață de 4 ha.
Curtea, după deliberare, având în vedere clarificarea obiectului cererii și temeiul de drept în baza căruia a fost formulată contestația în anulare, în temeiul art. 319 C.pr.civ., invocă și pune în discuția mandatarului revizuientei excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj în soluționarea prezentei contestații în anulare, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată de Tribunalul Maramureș, iar contestația în anulare se înregistrează la instanța care a dat hotărârea atacată.
Mandatarul revizuientei lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției, invocată, din oficiu, de către Curte.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj în soluționarea prezentei contestații în anulare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 927 din 21 noiembrie a Judecătoriei D., s-a respins plângerea petentei C. M., împotriva Hotărârii nr. 548/C/21 august 2006 și a Hotărârii nr. 592/C/21 august 2006, emise de C. județeană M. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prin decizia civilă nr. 244/R/_ a Tribunalului M. pronunțată în dosarul civil nr._ s-a respins ca nefondat recursul declarat de petenta C.
în contra sentinței civile nr. 927 din 21.XI.2007 a Judecătoriei D., județul M. .
Prin Decizia civilă nr. 709/R din_ a Tribunalului M. pronunțată în dosarul nr._ s-a respins cererea de revizuire formulată de petenta C. M. .
Prin încheierea din data de 26 martie 2013 pronunțată de Î. Curte de casație și Justiție s-a scos de pe rol cauza având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuienta C. M. - prin mandatar C. Ion cu privire la sentința civilă nr. 927 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Dragomireștoi, în dosarul nr._ și a fost trimisă spre competenta soluționare la Curtea de Apel Cluj.
Pentru a hotărî astfel ÎCCJ a reținut că întrucât obiectul judecății îl constituie cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 322 C. proc. civ., față de faptul că cererea de revizuire se introduce, la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei hotărâre se atacă, în speță Curtea de Apel Cluj, Î. Curte constatând că nu este competentă să soluționeze pricina, a scos-o de pe rol și a înaintat-o Curții de Apel Cluj, spre competentă soluționare.
După această declinare dosarul s-a înregistrat la Curtea de Apel Cluj unde s-a formulat o precizare a cererii, în sensul că aceasta este o contestație în anulare formulată de contestatoarea C. M., prin mandatar C. ION solicitând, după cum rezultă din cele consemnate la termenul din data de 14 iunie 2013, pe baza precizării depuse în scris pentru acel termen (fila 14 prezentul dosar).
2
Se arată că își însușește cererea formulată de mandatarul său, C. Ion, ca fiind o contestație în anulare contestația în anulare a formulat-o împotriva deciziei civile nr. 244/R din_ a Tribunalului M.
Analizând cu prioritate excepția invocată,
La termenul din data de_ Curtea din oficiu a invocat excepția necompetenței sale materiale prin prisma dispozițiilor art. 319 alin. 1 C.proc.civ., care prevăd că contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă, având în vedere că este vorba despre decizia civilă nr. 244/R/_ a Tribunalului M., pronunțată în dosar civil nr._ .
Văzând și dispozițiile art. 2 alin. 4 și art. 319 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să admită excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, și să decline competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoarea C. M., prin mandatar C. ION, împotriva deciziei civile nr. 244/R/_ a Tribunalului M., pronunțată în dosar civil nr._, în favoarea Tribunalului M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
În temeiul art. 158 C.pr.civ., raportat la art. 319 alin. 1 C. pr. civ., admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Cluj.
Declină competența materială de soluționare a contestației în anulare, formulată de contestatoarea C. M., prin mandatar C. ION, împotriva deciziei civile nr. 244/R/_ a Tribunalului M., pronunțată în dosar civil nr. _
, în favoarea Tribunalului M. .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. -D. C.
A. -A.
POP
C. -M. CONȚ
GREFIER,
A. M.
I.D.C./RV
2 ex/_
Jud.fond: Teodor Coman- Judecătoria Dragomirești
Jud.recurs: Waltner D. /Avram M. /Șciuchin I. - Tribunalul Maramureș
3
← Decizia civilă nr. 5/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 763/26. Fond funciar → |
---|