Decizia civilă nr. 80/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr.80/R/2013 Ședința publică din data de 20 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. I. B. ,judecător
JUDECĂTOR: M. L. B.
JUDECĂTOR :G. C. F., președinte de secție
GREFIER: N. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. C. N. și C. L.
N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr. 1669/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că prezentul recurs a fost repus pe rol la solicitarea recurenților și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că la dosar s-au depus două declarații, filele 14, 15, date de către petenții-intimați P. A. și H. R. în data de_, declarații potrivit cărora fiecare dintre petenți declară că este de acord să fie pus în posesie cu suprafața de 2,59 ha teren agricol, față de 3,02 cât este înscris în anexă, motivat de faptul că suprafața de 0,43 ha teren situat în ridul ,,Loza"; este situat pe raza comunei Șintereag. Instanța, având în vedere părțile din dosarul nr._ al Judecătoriei N. având ca obiect obligația de a face în care nu figurează ca și parte P. comunei N.
, ridică excepția inadmisibilității declarării recursului de către P. comunei N. împotriva sentinței date de instanța de fond.
Instanța, după deliberare, unește cu fondul recursului excepția invocată și nefiind cereri prealabile soluționării recursului, închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea acestuia.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 1669/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții P. A. și H.
R. împotriva pârâtelor C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor N. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. și în consecință:
A fost obligată pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată N. să procedeze la întocmirea documentației aferente și la înaintarea ei la C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra
terenurilor B. N. în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 3,02 Ha.
A fost obligată pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată B. N. să emită titlu de proprietate în favoare a persoanelor îndreptățite după def. P. A. senior pentru suprafața de 3,02 Ha.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță în baza probelor administrate a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată la Primăria comunei N. sub nr. 214/_ (f. 20) numiții P. V. și P. Alexandu în calitate de moștenitori ai def. P. A. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 3,02 Ha teren agricol, iar printre suprafețele solicitate a fost și cea de 0,43 Ha teren situat în ridul ";Loza";.
La această cerere s-a anexat adeverința eliberată în anul 1991 de Primăria comunei Șintereag (f.21), adeverință potrivit căruia solicitanții figurau în Registrul agricol al comunei Șintereag la poziția nr. 26 cu suprafața totală de 3,02 Ha teren agricol, iar printre suprafețele precizate în adeverință este și cea de 0,43 Ha din ridul "Loză";.
Inițial solicitanții P. V. și P. A. au fost validați pe Anexa 2a Mogoșeni la poziția nr. 159, însă prin Hotărârea nr. 177/_ ( f. 29-30) aceștia au fost invalidați din Anexa 2 a Mogoșeni, poziția 159 și au fost validați în mod corect pe Anexa 3 ( anexă ca cuprinde moștenitorii persoanelor îndreptățite la reconstituire) Mogoșeni cu suprafața de 3,02 Ha în calitate de moștenitori ai def. P. A. .
Potrivit certificatului de deces aflat în copie la f. 24, numitul P. A. a decedat la data de_, iar potrivit certificatului de deces aflat în copie la f. 28 dosar, numitul P. V. a decedat la data de_ .
Reclamantul P. A. este fiul numitului P. A., potrivit certificatului de naștere aflat în copie la f. 26. Reclamanta H. R. născută P. este fiica numitului P. V. potrivit certificatului de naștere și certificatului de căsătorie aflate în copie la f. 27.
Potrivit Adresei nr. 2518/_ emisă de pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor N. (f.49) suprafața de 0,43 Ha situată în ridul "Loză"; se află pe raza unității administrativ teritoriale Șintereag.
Potrivit art. 27 din Legea nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 5 lit.";i"; din HG nr. 890/2005 operațiunile tehnice de punere în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate către persoanele fizice îndreptățite, se realizează numai după efectuare a în teren de măsurători topografice, după stabilirea vecinătăților pe baza schiței, amplasamentului stabilit și a celorlalte acte constatatoare prealabile.
În situația în care pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor N. a constatat că suprafața de 0,43 Ha este situată pe raza unității administrativ teritoriale Șintereag, este necesar ca aceasta să efectueze demersurile necesare în vederea invalidării parțiale a numiților P. V. și P. A. de pe Anexa 3 Mogoșeni cu privire la această
suprafață, urmând ca pentru această suprafață să fie validați numiții P. V. și P.
A. pe Anexa 3 Șintereag.
Raportat la cele arătate, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanți, iar în baza dispozițiilor art. 14 și 64 și următoarele din Legea nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, a obligat pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată N. să procedeze la întocmirea documentației aferente și la înaintarea ei la C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B.
N. în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 3,02 Ha. De asemenea, instanța a obligat pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată B. N. să emită titlu de proprietate în favoare a persoanelor îndreptățite după def. P. A. senior pentru suprafața de 3,02 Ha.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei sentințe în termen legal, au declarat recurs P. C.
N. și C. L. N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul de a fi obligată pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor N. să procedeze la întocmirea documentației aferente și înaintarea acesteia la C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 2,59 ha. teren și să înainteze documentația Comisiei locale Șintereag pentru suprafața de 0,43 ha teren.
În motivarea recursului s-a arătat că sentința atacată este neîntemeiată fiindcă terenul din locul Loza de 0,43 ha se situează pe teritoriul comunei Șintereag, motiv pentru care recurenta va efectua demersuri pentru invalidarea parțială pentru această suprafață solicitată de reclamanți, urmând ca această suprafață să fie val9dată pe anex 3 Șintereag.
În drept, s-au invocat prevederile art.299 și urm. Cod procedură civilă, legea nr.18/1991, legea nr.247/2005 și HG nr.890/2005.
Recursul promovat este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Intimații, legal citați nu s-au prezentat în fața tribunalului și nici nu au depus întâmpinare.
Tribunalul la termenul de judecată din 20 februarie 2013 a ridicat excepția inadmisibilității declarării recursului de către P. comunei N. întrucât acesta nu a figurat în calitate de parte în fața primei instanțe.
Examinând excepția invocată, tribunalul constată că este fondată și se impune admiterea acesteia, deoarece din interpretarea logică a prevederilor art.299 și art.302/1 Cod procedură civilă, reiese că recursul poate fi exercitat doar de către o persoană care a avut calitate de parte în fața primei instanțe care a pronunțat sentința atacată.
În speță, tribunalul constată că recurentul P. comunei N. nu avut calitate de parte în fața primei instanțe și că sentința atacată de acesta nu a fost pronunțată în contradictoriu cu această persoană.
Având în vedere această situație, tribunalul reținând că acest recurent nu a avut calitatea de parte litigantă în fața primei instanțe, arată că acesta nu putea ataca cu recurs sentința dată de prima instanță în această cauză, motiv pentru care se va admite excepția invocată de tribunal și se va respinge ca inadmisibil recursul declarat
de P. comunei N. împotriva sentinței civile nr.1669/2012 a Judecătoriei N., pronunțată în dosarul nr._ .
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta comisie locală, dar și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că se impune admiterea recursului potrivit considerentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.
În faza judecării recursului, tribunalul a constatat că la dosar s-au depus două declarații, filele 14, 15, date de către petenții-intimați P. A. și H. R. în data de_, declarații potrivit cărora fiecare dintre petenți declară că este de acord să fie pus în posesie cu suprafața de 2,59 ha teren agricol, față de 3,02 cât este înscris în anexă, motivat de faptul că suprafața de 0,43 ha teren situat în ridul ,,Loza"; este situat pe raza comunei Șintereag.
Având în vedere această manifestare de voință exprimată neechivoc în scris de reclamanți, având în vedere principiul disponibilității procesuale, ținând de cont și de împrejurarea că potrivit susținerilor părților, suprafața de 0,43 ha teren situat în ridul ,,Loza"; este situat pe raza comunei Șintereag, tribunalul urmează ca, în temeiul art.312 alin.2,3 Cod procedură civilă, să admită recursul declarat de C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor N. , împotriva sentinței civile nr. 1669/2012 a Judecătoriei N., pronunțată în dosarul nr._, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va fi obligată pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor N. să procedeze la întocmirea documentației aferente și înaintarea acesteia la C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 2,59 ha. teren, iar ca o consecință a acestei soluții se impune în mod obligatoriu, chiar dacă nu s-a invocat expres în cererea de recurs, ca să fie obligată pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. să procedeze să emită titlu de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite după defunctul P. A. senior numai pentru suprafața de 2,59 ha. teren.
În ce privește terenul de 0,43 ha din ridul Loza ce se situează pe teritoriul comunei Șintereag, recurenta va efectua demersuri necesare pentru invalidarea parțială pentru această suprafață solicitată de reclamanți, urmând să înainteze documentația Comisiei locale Șintereag pentru suprafața de 0,43 ha teren.
Se vor menține celelalte dispoziții din sentința atacată. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de P. comunei N. împotriva sentinței civile nr.1669/2012 a Judecătoriei N., pronunțată în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor N., cu sediul în N. de Jos, nr. 1, județul B. N., împotriva sentinței civile nr. 1669/2012 a Judecătoriei N., pronunțată în dosarul nr._, modifică în parte sentința atacată în sensul că:
obligă pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor N. să procedeze la întocmirea documentației aferente și înaintarea acesteia la C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 2,59 ha. teren;
obligă pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. N. să procedeze să emită titlu de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite după defunctul P. A. senior numai pentru suprafața de 2,59 ha. teren.
Menține celelalte dispoziții din sentință. Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||||
R. | I. B. M. | L. | B. | G. | C. F. N. | G. |
MLB// 2ex.// 26 februarie 2013 Jud. fond G. CM.
← Decizia civilă nr. 728/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 1013/2013. Fond funciar → |
---|