Decizia civilă nr. 843/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
ROMANIA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 843
Ședința publică din 17 septembrie 2013 Completul constituit din:
Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP, vicepreședinte tribunal Judecător: H. I. - D.
Grefier: H. V.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de către petenta recurent S. M. SS cu sediul în A. I., str. P. D., nr. 6, jud. A., împotriva Decizie civile nr. 131/2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj la data de_ în dos. nr._, având ca obiect, plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare, se constată lipsa părților.
Instanța potrivit art. 104 alin. 13 din Hot. C.S.M. nr. 387/2005, privind aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor de judecată, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată, iar taxele judiciare de timbru stabilite în sarcina contestatoarei la termenul precedent, nu au fost plătite.
Față de aspectul neîndeplinirii de către contestatoare a obligației stabilite în sarcina sa de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente căii de atac exercitate, instanța invocă excepția netimbrării recursului și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Prin decizia civilă nr. 131 din_ a Tribunalului S. s-a respins ca nefondat recursul formulat de petenta S. M. SS - A. I., împotriva sentinței civile nr. 1100 din_ a Judecătoriei Șimleul Silvaniei.
În motivarea deciziei se arată că petenta nu a depus diligențele necesare pentru soluționarea reclamației într-un termen rezonabil, respectiv 15 zile de la data la care cumpărătorul a adus la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate a produsului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea S.
M. S. SRL A. I., solicitând instanței admiterea acesteia, fără însă a o motiva în scris.
1
Contestația în anulare a contestatoarei S. M. SS A. I., va fi anulată ca netimbrată pentru motivele care succed.
La termenul precedent, contestatoarea S. M. SS A. I., a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrate.
La termenul stabilit, contestatoarea nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a făcut dovada plății taxei de timbru și a timbrului judiciar datorat.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere solicitantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se sancționează cu anulare acțiunii sau a cererii.
Potrivit art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 aprobată prin Legea nr. 123/1997 rezultă că, în cazul nerespectării dispozițiilor cu privire la plata timbrului judiciar, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
Având în vedere faptul că, deși contestatoarea S. M. SS A. I. a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, nu s-a conformat, urmează ca acesta să fie anulat ca netimbrată contestația în anulare declarată de S. M. SS A. I., contra deciziei civile nr. 131 din_ a Tribunalului S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Anulează ca netimbrată contestația în anulare declarată de S. M. SS
A. I., contra deciziei civile nr. 131 din_ a Tribunalului S. . Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
C. N. C. DP H. I. - D. H. V.
Red. C.N.C./_
Dact. H.V./_ Ex. 2
Jud.rec.: I. D.; P. R.M.; D. G.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
2
← Decizia civilă nr. 256/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 597/2013. Plângere contravențională → |
---|