Decizia civilă nr. 94/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date - 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 94
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE K. M., președinte tribunal
L. M., judecător
D. G., președinte secție civilă Ț. V., grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul I. T. DE M.
S., cu sediul în Z., B-dul M. V., nr.85, Jud.S., împotriva sentinței civile nr.1084/20 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul civil nr._, având ca obiect, plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul E. G., reprezentat de av.P. Mircea, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța comunică motivele de recurs cu reprezentantul petentului av.P. Mircea, iar acesta nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul motivelor de recurs.
Nemaifiind alte cereri sau excepții în cauză, instanța acordă cuvântul în
fond.
Reprezentantul petentului av.P. Mircea solicită respingerea recursului și
menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, întrucât cele arătate de
I.T.M nu corespund adevărului, întrucât cele 3 persoane găsite la muncă fără forme legale, nu lucrau pentru petent, ci ajutau la repararea imobilului, iar procesul- verbal este lipsit de temeinicie, motive pentru care solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, conform delegației.
T R I B U N A L U L :
Prin sentința civilă nr.1084/_ a Judecătoriei Șimleu-Silvaniei s-a admis plângerea formulată de petentul E. G., domiciliat în C., nr. 107, jud. Satu Mare împotriva intimatei I. T. DE M., cu sediul în Z., B-dul M.
V., nr. 85, jud. S. .
S-a dispus anularea procesului verbal de contravenție seria SJ nr.0. din_ încheiat de ITM S., prin care petenta a fost sancționată cu amendă de 9000 lei reținându-se în sarcina acesteia că în data de_ ora 12,10 trei persoane prestau activitate în localitatea Șimleu-Silvaniei, str.Ion Creangă, nr.22 la renovarea fațadei de clădire fără a avea forme legale de angajare.
1
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că:
Din declarațiile martorilor ascultați in cauza - Tas Zsolt (f.40), Tas I. (f.41) si Rancsik Attila (f.42) instanța retine ca cei trei l-au ajutat pe petent la zugrăvirea fațadei locuinței acestuia, lucrare care s-a desfășurat pe parcursul a trei zile si ca cei patru sunt prieteni, motiv pentru care nu a fost vorba de o munca remunerata, primii doi martori fiind angajați ai SC Izvorul SRL Satu- Mare.
Declarațiile date in fata instanței se coroborează cu cele date in fata agenților constatatori, depuse la filele 24-26 in care se arata ca îl ajutau pe E.
G. la fațada clădirii.
In aceste condiții, instanța retine ca petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat, procesul verbal contestat fiind lipsit de temeinicie.
Împotriva acestei sentințe I. T. de M. S. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii.
În motivarea recursului se arată că:
În momentul efectuării controlului persoanele identificate munceau efectiv pentru persoana fizică, fapt care reiese foarte clar și din fișele de identificare completate de către aceasta.
Din cele relatate reiese faptul că aceste declarații au fost date în cunoștință de cauză reprezentând adevărul la acea dată.
procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor face dovada deplină asupra celor constatate de către inspectorii de muncă până la proba contrară, iar contravenientul nu face această probă.
Simpla acceptare a unei persoane de a presta fie și un singur act de executare indiferent că este sau nu în perioada de probă, în lipsa formelor legale de angajare constituie contravenție prevăzută de lege.
Nicio condiționare în timp și spațiu nu este necesară pentru a putea întruni elementele constitutive ale acestei contravenții.
Această contravenție vizează toate tipurile de contracte individuale - pe durată determinată, nedeterminată, cu timp integral, cu timp parțial, cu munca la domiciliu, etc.
Art.16 din Codul muncii prevede:
Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.
M. prestată în temeiul unui contract de muncă constituie vechime în muncă.
În consecință obligația încheierii contractului de muncă revine angajatorului.
2
Așa cum prevede textul legal reprodus anterior legea sancționează contravențional orice activitate desfășurată de o persoană în folosul unei persoane juridice sau altei persoane fizice autorizate, indiferent de natura activității și de natura prestării acestei activități.
Contractul individual de muncă este caracterizat în principal prin raportul de subordonare legală, preponderent juridică dar și cu o componentă de ordin economic ce se naște între salariat și angajator pe parcursul derulării contractului de muncă.
Ori în speță în condițiile în care martorii audiați - persoane în cauză - nu au primit o remunerație pentru munca desfășurată de la petent nu se poate vorbi de îndeplinirea acestei componente de ordin economic care să ducă la obligativitatea din partea petentului de a încheia contract individual de muncă și ca atare în mod nelegal a fost sancționat pentru neîncheierea acestuia.
În aceste condiții recursul intimatei apare ca nefondat, urmând ca în baza art.312 Cod procedură civilă să fie respins.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I :
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata I. T. DE M.
S., cu sediul în Z., B-dul M. V., nr.85, Jud.S., împotriva sentinței civile nr.1084 din 20 septembrie 2012, a Judecătoriei Șimleu-Silvaniei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
K. M. | L. | M. D. | G. | Ț. | V. |
Red: KM/_ .
Dact: ȚV/_ /2 ex.
Jud.fond: C. A.S.
3
← Decizia civilă nr. 139/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 228/2013. Plângere contravențională → |
---|